RELATIA IN CADRUL PRACTICII ASISTENTEI SOCIALE

modalitati de stabilire a relatiei;

scopul relatiei in asistenta sociala;

variabile pot fi utilizate pentru caracterizarea relatiei;

elementele relatiei in asistenta sociala;

calitati necesare unui asistent social pentru a putea stabili relatii eficiente;

Este o relatie de acordare a ajutorului, stabilita intre sistemul asistat si asistentul care reprezinta agentul de schimbare.

Se stie ca relatiile umane sunt esentiale pentru natura umana. Sunt cunoscute cazurile copiilor care s-au dezvoltat in proximitatea animalelor si care puteau reproduce doar comportamentele acestora. S-au efectuat diferite experimente in care cercetatorii au petrecut diferite perioade de timp fiind total izolati de alte fiinte umane. S-a constatat ca acestia au ajuns sa personalizeze obiectele care ii inconjurau, sa vorbeasca cu ceainicul, cu masa etc. Aceste experimente ilustreaza modul in care vietile umane sunt traite in relatii cu ceilalti oameni. Printre alte specialitati, psihologia si psihiatria au incercat sa cerceteze relatia de acordare a ajutorului.

Inca de la inceput, in domeniul asistentei sociale, relatia a aparut ca o problema de o importanta speciala, un concept de baza. Insasi Mary Richmond, in prima lucrare sistematica despre asistenta sociala ("Social Diagnosis") a acordat o importanta speciala relatiei in asistenta sociala.

Exista o unanimitate de pareri privind importanta relatiilor umane in promovarea dezvoltarii si schimbarii, insa exista o mare varietate de puncte de vedere privind modul in care aceste relatii sunt utilizate pentru astfel de scopuri. Nu exista o definitie clara a relatiei de acordare a ajutorului.

Relatia ocupa un loc central in orice domeniu al practicii asistentei sociale.

Relatia de acordare a ajutorului reprezinta o interactiune dinamica, un schimb emotional reciproc, o legatura intre doua persoane, o intrevedere profesionala, un proces. In cadrul acesteia, asistentii sociali incearca sa ajute oamenii care au probleme prin furnizarea de resurse, prin deferite activitati de solutionare si prin diferite proceduri terapeutice. In cadrul relatiei se poate stabili un climat de colaborare, de negociere sau chiar de conflict.

Rolurile asistentului social si relatia

Asistentii sociali se implica nu numai in relatii directe, nemijlocite cu persoanele asistate, ci intra in legaturi cu reprezentanti ai comunitatilor, cu cadre didactice, cu manageri ai diferitelor agentii, cu organizatii etc. De asemenea, ei incearca sa sustina anumite modificari legislative. Unii sunt incadrati in administratie, altii in institutii care se ocupa cu organizarea, planificarea, asumandu-si responsabilitati diferite de cele specifice serviciilor directe de furnizare a ajutorului.

Relatia poate fi clasificata de-a lungul a doua coordonate:

a)     rolul asistentului in cadrul sistemului numit "agent de schimbare", care poate fi caracterizat de sarcini privind acordarea nemijlocita de ajutor, elaborarea de politici si programe sociale, administrarea, cercetarea;

b)     tipul de sistem cu care interactioneaza "agentul de schimbare": persoana, familie, grup, organizatie, comunitate.

Toate relatiile implica elemente de putere si autoritate, insa acestea uneori pot fi atribuite asistentilor sociali, ci institutiilor si programelor.

Variabile utilizate pentru caracterizarea relatiei:

1. scopul;
2. pozitia practicianului in cadrul sistemului agent de schimbare;
3. rolurile ce revin asistentului si celui asistat in interactiune;
4. rolurile si pozitiile lor in cadrul sistemelor sociale mai largi (comunitate, grupuri sociale);
5. obiectivul spre care isi orienteaza asistentul activitatile privind schimbarea;
6. obiectivul spre care se orienteaza activitatile celor doua parti;
7. forma de comunicare (verbala, in relatia directa, dar si scrisa, prin intermediul unor rapoarte, adrese);
8. abilitatea asistentului in luarea deciziilor si in utilizarea metodelor adecvate de interventie;
9. tipul de sistem cu care asistentul interactioneaza (persoana, familie, grup, organizatie).

Scopul ca element esential al relatiei

La nivel general, scopul relatiei vizeaza o anumita schimbare la nivelul interactiunii dintre cei asistati si mediul lor, pentru a le imbunatati capacitatile de a-si indeplini cerintele vietii lor, intr-un mod satisfacator atat pentru ei, cat si pentru ceilalti. De asemenea o alta dimensiune a scopului relatiei rezida in intensificarea abilitatilor celor asistati, pentru ca acestia sa-si poata realiza propriile aspiratii si valori.

Valorile profesionale limiteaza, contureaza modul in care se implica si intervin asistentii sociali. Altfel spus, exista limite normative ale scopului in relatia de asistenta sociala. In plus, fiecare asistent social stabileste un anumit tip specific de scop, atunci cand incearca sa dezvolte capacitatea de reactie a sistemului asistat fata de problemele cu care acesta se confrunta. Acesta este scopul operational al relatiei.

Prin urmare, fiecare relatie va avea un scop unic, individual.

Este necesar ca scopurile fiecarei relatii sa fie clar formulate.

O relatie profesionala se stabileste pe baza unui scop recunoscut in mod constient, explicit de catre fiecare dintre participanti.

Atunci cand lucreaza cu persoane, familii, grupuri, este necesar sa se clarifice scopul operational al relatiei, care nu intotdeauna apare ca fiind "acordare de ajutor". De exemplu, daca se stabileste o relatie cu o persoana aflata in perioada de probatiune, dupa savarsirea unui delict, probabil ca acea persoana ar dori sa fie lasata in pace, sa evite interactiunea cu cineva care ii va aminti intotdeauna de fapta comisa. Prin urmare, "ajutorul" pentru acea persoana ar consta in a fi lasata in pace. Pe de alta parte, asistentul atribuie o anumita semnificatie "ajutorului": sa contribuie la modificarea comportamentului acelei persoane, in acord cu cerintele de (re)integrare sociala corespunzatoare normelor. Uneori asistentul se implica in mod neinvitat in vietile unor oameni, aparandu-le ca un "intrus". Orice asistent trebuie sa explice atent celor asistati, motivul prezentei sale, responsabilitatile fata de institutia sau agentia din care face parte, limitele autoritatii etc. Onestitatea asistentului apare ca o conditie necesara pentru onestitatea celor cu care lucreaza. De asemenea, trebuie sa dea asigurari in privinta confidentialitatii, sa precizeze de la bun inceput ce se va intampla cu informatiile care vor aparea pe baza acelei relatii.  

Dezvoltarea relatiei

Relatia in procesul de acordare a ajutorului nu apare spontan, din misterul alchimiei interactiunii, ci se dezvolta in functie de un anumit scop. Aceasta relatie incepe odata cu semnalarea unei dificultati, apoi se dezvolta. Nu este in mod necesar una placuta, confortabila, de prietenie; pot exista reactii de colaborare si negociere, ca si reactii de suparare. Relatia se dezvolta, se modifica, apoi se incheie atunci cand scopul a fost atins. Prin urmare, orice relatie prezinta o variabila timp afectat.

Elementele relatiei

Grija, preocuparea fata de celalalt. Aceasta poate fi rezumata astfel: asistentul social este in mod sincer preocupat de ceea ce se intampla cu interlocutorul sau si este apt sa comunice acest lucru. Atitudinea de grija si respect pentru cei cu care se lucreaza poate fi comunicata chiar si prin intermediul reactiilor cele mai simple: prin respectarea momentului intrevederilor, prin modul in care este condus interviul (asigurarea cadrului adecvat, ascultarea activa etc.), prin stabilirea prealabila a vizitelor la domiciliu, prin vestimentatie adecvata s.a. De pilda, receptarea mesajelor emise de subiect nu trebuie sa fie una pasiva, ci activa, incercandu-se cautarea sensurilor si semnificatiilor. Asistentul poate fi in dezacord cu ceea ce afla de la subiect, insa trebuie sa mearga mai departe, sa evalueze oferta de sentimente si idei ale subiectului, sa incerce sa-i identifice cat mai bine nevoile, pentru a se putea contura serviciile adecvate.

Angajare si obligatie. Oricine intra in relatie cu ceilalti isi asuma anumite responsabilitati. Odata ce s-a produs angajarea intr-o relatie, fiecare dintre participanti devine apt sa faca predictii despre comportamentul, atitudinile si implicarea celuilalt. Persoana care solicita ajutor este constienta de necesitatea asumarii unor obligatii. Aspectele cele mai generale ale acestor obligatii vizeaza prezentarea deschisa si onesta a problemei, a situatiei, a modurilor in care s-a incercat rezolvarea, ca si acomodarea la conditiile procedurale minimale ale relatiei de acordare a ajutorului. La randul sau, asistentul social isi asuma un anumit angajament si anumite obligatii. Spre exemplu, nu poate renegocia contractul fara consimtamantul si participarea celui asistat. 

Acceptare si asteptare. Acceptarea presupune cautarea activa a unui mod de intelegere  a celui care solicita ajutorul, prin adoptarea unei atitudini de neutralitate, evitandu-se judecarea sa. De asemenea, presupune receptarea a tot ceea ce ofera subiectul, cu privire la capacitatea sa de dezvoltare, de maturizare. A accepta inseamna a actiona pe baza recunoasterii faptului ca esenta fiintei umane este aceea de a avea probleme, de a efectua alegeri si de a participa. Asteptarea poate fi abordata din trei perspective: 1) ca incredere pe care o are asistentul in capacitatea de autorealizare a fiintelor umane; 2) ca asteptare a subiectului ajutor privind ceea ce va face asistentul pentru a-l ajuta; 3) ca o credinta a subiectului ca vor rezulta aspecte pozitive din interactiunea sa cu asistentul social.

Empatie. In relatia de acordare a ajutorului, pentru o mai buna cunoastere, este necesara capacitatea de patrundere in sentimentele si experientele celuilalt. In acest mod se percepe cadrul interior de referinta al celuilalt cu acuratete si cu componentele emotionale respective. Empatia presupune calitati antitetice: pe de o parte, capacitatea de a simti o emotie in mod profund, iar pe de alta parte, capacitatea de a ramane detasat, pentru a se putea utiliza cunoasterea.

Autoritate si putere. Printre alte lucruri, autoritatea poate fi definita ca puterea delegata practicianului de catre solicitantul de ajutor si de catre agentia in care este incadrat practicianul; acesta este perceput ca avand puterea de a influenta rezultatele (pe baza pregatirii de specialitate, a experientei si a pozitiei ocupate in societate). Exista doua aspecte ale autoritatii: a) un aspect institutional, care decurge din pozitia ocupata in cadrul agentiei si din scopul programului; b) un aspect psihologic, care consta in faptul ca persoanele asistate ii investesc pe asistentii sociali cu puterea de a le influenta sau de a le convinge, intrucat ii accepta ca surse de informare si de consiliere, ca experti, ca specialisti in domeniul lor.

Naturalete si congruenta. Congruenta presupune ca asistentul sa aduca in relatie o deschidere onesta, realista si sa adapteze in permanenta continutul comunicarii la particularitatile celor asistati. A fi natural si congruent presupune pe de o parte, o buna cunoastere de sine, iar pe de alta parte, o buna cunoastere a politicilor, programelor si procedurilor agentiei.

Elemente rationale si irationale in relatia de acordare a ajutorului. O astfel de relatie profesionala presupune elemente cognitive: asistentul trebuie sa fie deosebit de activ din punct de vedere cognitiv. In acelasi timp, exista elemente irationale, adica sentimentele, emotiile, atitudinile inerente modelelor de comportament.

Caracteristici ale persoanei care acorda ajutorul 

Exista multe tipuri de persoane care ajuta si multe tipuri de persoane care au nevoie de ajutor. Aici nu se poate vorbi de tipuri ideale, intrucat relatiile sunt create de persoanele care acorda ajutorul, nu de tehnici. Totusi, sunt necesare anumite calitati ale celui care acorda ajutor. Exista multi oameni care nu au capacitatea de a-i ajuta pe altii, la fel cum se intampla si in alte domenii: exista specialisti in domeniul computerelor, dar nu toti pot realiza programe de performanta; exista multi chirurgi, dar nu toti pot realiza chirurgia de performanta. Performantele presupun aptitudini si talente deosebite. La fel se intampla si in ce priveste acordarea ajutorului.

Printre cei care nu par potriviti pentru a acorda ajutorul se afla cei interesati mai degraba de cunoasterea despre oameni decat de a le face servicii; la fel, par nepotriviti cei motivati de puternice nevoi personale de a controla, de a se simti superiori sau placuti; de asemenea, par nepotriviti cei care au rezolvat probleme similare cu ale persoanelor in dificultate, dar care au uitat cu ce eforturi.

Printre calitatile absolut necesare celui care acorda ajutorul ar putea fi mentionate:

• Maturitatea, care presupune perceperea oamenilor (inclusiv a lor insisi) ca fiind permanent angajati in rezolvarea de probleme. Cei maturi apreciaza eforturile in care se implica, apreciaza schimbarea si dezvoltarea. Anxietatea si tensiunea sunt mentinute la niveluri optime.
• Creativitatea presupune originalitate, expresivitate si imaginatie. Creativitatea este necesara pentru cautarea de cai alternative de definire a problemei si, o data definita, pentru cautarea de cai de solutionare. Inseamna deschidere catre toate experientele vietii, curiozitate permanenta, lipsa de conformism. Se poate vorbi de un anumit paradox referitor la implicarea asistentului social: desi se angajeaza profund in rezolvarea unei probleme, el trebuie sa pastreze in acelasi timp o anumita detasare. Creativitatea presupune aprecierea complexitatii si toleranta fata de conflicte.
• Capacitatea de a se autoobserva, de a se cunoaste pe sine si de a se percepe ca un element important al activitatii complexe de acordare a ajutorului. Sunt necesare flexibilitatea, simtul umorului, disponibilitatea de a invata, acceptarea faptului ca pot exista limite proprii.
• Dorinta de a ajuta, disponibilitatea de a creste capacitatile oamenilor de efectuare a alegerilor proprii, de control al propriilor vieti.
• Curajul. Indeosebi este vorba de cel necesar asumarii unor riscuri, cum ar fi cel de esec, de implicare in dificultati, de confruntare cu blamul sau conflictele.
• Sensibilitatea, ca abilitate de observare a celor mai mici schimbari pozitive in situatia celor asistati si de a face imediat remarci in legatura cu acestea. Este necesara evitarea stereotipurilor.

Diferentele si relatia in asistenta sociala  

Intre membrii unei colectivitati exista multiple diferente: de varsta, gen, clasa, cultura etc. Este necesar sa ne punem intrebarea cu privire la impactul pe care il au aceste diferente asupra relatiei, asupra calitatii si consistentei ajutorului. De pilda, pentru asistenta unei familii de romi, ar fi mai indicat sa fie desemnat un asistent din cadrul aceleiasi etnii? Pentru asistenta unui tanar aflat in perioada de probatiune, ar fi mai potrivit sa fie desemnat un asistent mai in varsta, cu experienta, sau o asistenta aflata la inceputul carierei?