|
|
|
Integrarea sociala a persoanelor cu handicap reprezinta un element de maxima importanta in contextul actual, atat in Uniunea Europeana cat si in Romania. Respectarea drepturilor omului este o valoare fundamentala impartasita de toate societatile democratice, care face ca integrarea persoanelor cu handicap sa devina un scop al politicii statelor membre ale Uniunii Europene si al tarilor candidate la aderare.
Procesul de restructurare economica pe care Romania il parcurge in prezent, ca o consecinta a perioadei de tranzitie spre economia de piata, genereaza profunde efecte, nu numai in sfera productiva, ci si in domeniul social. Unul dintre acestea este situatia socio-profesionala a persoanelor cu handicap vizual. Daca in toate tarile din Uniunea Europeana , riscul somajului este de doua, pana la trei ori mai mare, pentru persoanele cu handicap de varsta angajarii, fata de cele "normale", in Romania, statisticile arata ca sub 5% dintre acestea sunt angajate.
O caracteristica generala a Romaniei socialiste, de dinainte de 1989, a constat in crearea unui anumit grad de securitate sociala, in special sub aspectul asigurarilor sociale ( drepturi legate de munca). "Munca" reprezenta valoarea fundamentala a statului socialist, modul in care fiecare individ isi putea rezolva toate probleme de ordin social, inclusiv securitatea existentei. In ceea ce priveste persoanele cu handicap, se considera ca responsabilitatea solutionarii dificultatilor acestei categorii de persoane revenea aproape in exclusivitate statului. Astfel, statul se "ingrijea" de toate aspectele vietii social-economice si culturale, creand o retea de institutii "speciale" (de invatamant special, camine, cooperative de invalizi etc.). In consecinta, familiile din care proveneau persoanele respective cat si colectivitatea se bazau pe implicarea statului, ale carei actiuni nu puteau fi contestate. Pentru o persoana cu handicap vizual, in cazul in care aceasta putea sa desfasoare activitati profesionale, se realiza o calificare/ recalificare a acesteia, pe meseriile traditionale (maseur, confectioner ambalaje, confectioner maturi si perii) si i se asigura insertia in campul muncii.
In cazul nevazatorilor exista "Asociatia Nevazatorilor", institutie creata in scopul de a realiza o mai buna integrare a persoanelor cu handicap vizual prin socializare de grup (facilitare de contacte cu oameni asemenea, acces la informatii intr-o forma accesibila - carti tiparite in Braille, casete audio). "Asociatia Nevazatorilor" nu a jucat, insa, un rol important in integrarea sociala a persoanelor cu handicap, deoarece a creat artificial o "lume a nevazatorilor", rupand contactele cu alte institutii, manifestand caracteristicile unei institutii de tip "inchis".
Dupa 1989, trecerea la o economie de piata a generat, printre multe alte efecte, inchiderea institutiilor economice nerentabile. Mare parte dintre "Cooperativele invalizilor", prin pierderea pietei de desfacere care era asigurata de catre stat, nu s-au putut adapta la noile mecanisme ale pietei libere. Afluxul produselor venite din alte tari, care au preturi de vanzare mult mai mici, precum si lipsa unor echipe manageriale care sa creeze posibilitati de insertie pe piata de desfacere, au dus la inchiderea, in cea mai mare parte a "Cooperativelor Invalizilor".
In prezent, efectele schimbarilor economice si sociale ale tranzitiei se reflecta in principal prin:
scaderea nivelului de trai, in special pentru nevazatorii care nu au mai lucrat niciodata ( nu au si alte surse de venit decat alocatia sociala);
degradare continua a climatului civic, dezorientare morala si normativa explicabile pentru o societate aflata intr-o perioada de restructurari socio-economice;
politici sociale pasive care creeaza dependenta;
discriminare pe piata muncii, in special pentru nevazatorii maseuri;
mentinerea unor programe de calificare a nevazatorilor cu varstele de pana la 26 de ani in meserii/profesii care nu mai au cautare pe piata muncii;
lipsa unor programe guvernamentale care sa asigure calificare/ recalificare a nevazatorilor adulti cu varstele de peste 26 de ani;
absenta unor institutii guvernamentale si a unor programe care sa realizeze educatie continua, pe tot parcursul vietii;
absenta unor centre de reabilitare a nevazatorilor tardivi, care sa le sprijine pentru a trece la un nou "stil de viata";
Perspectivele pe piata muncii pentru persoanele cu handicap vizual sunt minime. Ei sunt primii expusi excluziunii de pe piata formala a muncii, dat fiind ca "oferta" lor de calificare, de fapt, nu exista. Descurajarea si retragerea de pe piata formala a muncii, in urma esecurilor repetate, sunt frecvente in special in cazul tinerilor cu handicap vizual.
In plus, imaginea pe care o dezvolta comunitatea fata de persoanele cu handicap vizual nu este una favorabila insertiei lor pe piata muncii. Vazut din exterior, un nevazator ne apare ca o persoana foarte limitata in ceea ce priveste optiunile sale de viata. Pierderea vederii, semnifica pentru ceilalti vazatori un obstacol foarte serios in a se orienta, in a se informa, in a se deplasa, in a stabili relatii cu semenii, in a desfasura o activitate lucrativa, aducatoare de profit, activitate care sa corespunda intereselor si preferintelor sale pentru un anumit domeniu profesional sau altul. Cu alte cuvinte o reducere substantiala a sanselor de a se face util siesi cat si celor din jur. Maniera in care acesta isi structureaza viata pare sa se afle sub semnul unui determinism macabru. Insasi problema de proprie structurare a vietii s-ar anula, deoarece o astfel de persoana se afla strict sub un joc al constrangerilor exterioare rezultate din insasi incapacitatea, deficienta acestora. Insa, trebuie avut in vedere ca pierderea vederii duce la dezvoltarea unor mecanisme compensatorii, care ii permit unei persoane cu deficiente de vedere sa desfasoare o gama larga de meserii.
Indiferent de cantitatea de informatie pe care o suporta un individ, avalansa si rapiditatea schimbarilor survenite in viata comunitatii, elementul de noutate al descoperirilor, schimbarea relatiilor umane, complexitatea profesionala si existenta implica o mare cantitate de decizii, de hotarari de comportament de adaptare. Intelegerea comportamentului socio-profesional nu se pot dispensa de explicarea modului in care persoana cu handicap vizual, in existenta cotidiana, cunoaste realitatea, da sens evenimentelor cu care vine in contact, este capabil sa faca predictii, dispune de un control relativ asupra mediului sau. Trebuie sa existe o continuitate a manierei in care persoana cu handicap vizual procedeaza la asimilarea si dominarea cognitiva a realitatii; numarul de decizii cerute de la fiecare persoana nu depinde numai de aceasta, ci si de modul in care societatea determina ce decizii trebuie sa fie luate si in ce ritm.
In viziunea sistemica, integrarea sociala este o relatie sau o interactiune dinamica intre sistemul care se integreaza si subsistemul care integreaza. In cursul acestui proces au loc transformari, atat in sistemul care integreaza cat si la subsistemul care se integreaza, in final rezultand un echilibru functional al partilor.
Astfel, sistemul social trebuie sa fie pregatit sa ofere conditii de integrare persoanelor cu handicap vizual si fiecare persoana face, la randul sau, eforturi de adaptare, participare si integrare propriu-zisa.
In cercetarea de fata am urmarit sa identific nevoile sociale ale persoanelor cu handicap vizual, pe dimensiunea integrarii socio-profesionale. Astfel, am incercat sa identific: factorii care intervin in procesul de integrare socio-profesionala; care este nevoia de protectie speciala si in ce masura se ofera raspunsuri acestei nevoi (tipuri de prestatii si facilitati); care este cererea reala de locuri de munca din partea persoanelor cu handicap si in ce masura aceste persoane au acces pe piata locurilor de munca; ce tipuri de activitati economice pot desfasura, in ce conditii si spre ce domenii sunt orientate interesele lor profesionale.
Contactarea acestor persoane, identificarea problemelor cu care se confrunta in viata de zi cu zi, a fost o provocare de la debutul cercetarii pana la finalizarea acesteia. Poate ca intr-o alta lucrare voi continua studiul integrarii socio-profesionale, insistand asupra modurilor si stilurilor de viata adoptate de persoanele cu handicap.
Doresc, pe aceasta cale, sa multumesc domnului conf. dr. Dumitru Stan, coordonatorul cercetarii de fata, care m-a indrumat in elaborarea acestei lucrarii.
De asemeni, multumesc si celor care m-au ajutat pe parcursul cercetarii, oferindu-mi un sprijin real in contactarea persoanelor cu handicap vizual si colectarea de date si informati despre tema data.
Multumesc domnului prof. univ. dr. Victor Voicu, decan al Facultatii de Istorie-Filosofie din cadrul Universitatii "Dunarea de Jos"; studentilor Facultatii de Istorie-Filosofie , specializarea sociologie; domnisoarei Madalina Ghenea, director executiv adjunct in cadrul Directiei de Asistenta Sociala pentru Persoane Adulte Galati; doamnei Gabriela Bogdan, asistent social in cadrul Directiei de Asistenta Sociala pentru Persoane Adulte Galati; doamnei Elisabeta Draghici, inspector judetean in cadrul Inspectiei Regionale Vrancea; domnului Ion Lepadatu, presedintele Asociatiei Nevazatorilor din Romania, filiala Galati; domnului Ion Soldan, presedintele Asociatiei Nevazatorilor din Romania, filiala Iasi-Vaslui-Barlad; domnului Adrian Francu, presedintele Asociatiei Nevazatorilor din Romania filiala Braila, domnului Mihai Maries, nevazator, membru al Asociatiei Nevazatorilor din Romania filiala Baia Mare.
