CUNOASTEREA IN PRACTICA ASISTENTEI SOCIALE

cunoastere spontana si stiintifica;

scopul cunoasterii;

diferentierea dintre cunoastere si valoare;

teorii, modele, metode, tehnici;

relatiile dintre teorie si practica in asistenta sociala;

teorii imprumutate din stiintele socio-umane;

misiunea asistentei sociale ca sistem de referinta in structurarea cunoasterii;

criterii pentru selectarea si structurarea cunoasterii in asistenta sociala.

Identificarea diferitelor elemente ale procesului de asistenta sociala este necesara din mai multe considerente:

ajuta la clarificarea rolului asistentului social in anumite situatii;

ajuta pe cei asistati sa inteleaga modul de implicare al asistentului si sa aiba asteptari realiste;

ajuta pe cei din afara profesiei sa isi formeze o imagine realista despre domeniul asistentei sociale;

creeaza conditiile eficacitatii procesului de asistenta;

permite formularea unor obiective si asteptari realiste.

O dezbatere privind cunoasterea trebuie sa abordeze trei elemente: a) teoria; b) colectiile observatiilor empirice sau rezultatele unor studii (care pot fi numite fapte); c) modelele practicii.

Exista doua tipuri de cunoastere: spontana si stiintifica.

Adaptarea la mediul fizic si social ar fi de neconceput fara apelul la "teorie". Teoria asigura explicatii privind legaturile dintre fenomene, desi uneori o necunoscuta este inlocuita cu alta. De ce se saluta oamenii? De ce sunt urmariti infractorii? De ce este nevoie de asistenta sociala?

Fiecare dintre noi poseda o anumita "teorie" generala referitoare la viata umana si la comportamentele oamenilor. Aceasta este nesistematizata, bazata pe o generalizare a experientei, neverificata si marcata afectiv. Cunoasterea stiintifica se bazeaza pe cercetari sistematice, pe utilizarea unui aparat conceptual elaborat, pe verificarea tezelor si ipotezelor. Uneori, intre cunoasterea spontana si cea stiintifica apar deosebiri frapante.

Uneori, oamenii vorbesc despre teorie, percepand-o ca pe ceva separat de practica . Practica ar fi "lumea reala", care nu ar avea nevoie de teorie. In realitate, nu poate exista o practica valoroasa decat daca se bazeaza pe o teorie valoroasa. Toti oamenii apeleaza la teorie in vietile lor de zi cu zi, toti au propriile idei despre ceea ce se intampla. De fapt, in ce consta teoria? Teoria consta intr-un ansamblu de incercari:

de a atribui semnificatii;

de a explica;

de a stabili legaturi intre evenimente;

de a identifica legaturi intre fapte;

de a cauta modele.

Toti oamenii beneficiaza de teorii; interactiunile dintre oameni, dintre oameni si lucruri nu sunt posibile in absenta unor "teorii" referitoare la actiunile si comportamentele umane. Fiintele umane au o dorinta constanta sa cunoasca "ce se intampla" si "de ce oamenii se comporta intr-un anumit mod mai degraba decat in altul", "de ce lucrurile se petrec intr-un anumit mod". Nesiguranta este cu greu acceptata. Se incearca reducerea nesigurantei cat mai mult posibil prin idei sau "teorii" despre oamenii si lucrurile din jur. Astfel mediul capata mai mult inteles, totul devine mai inteligibil, apare o orientare, lumea apare mai putin amenintatoare.

Profesiile sunt ocupatii care au incercat sa dezvolte cai explicite si sistematice de a da semnificatii. Cunoasterea apare ca baza a luarii deciziilor si orienteaza actiunile umane. Cunostintele si teoriile unei profesii pot fi scrise, codificate si transmise de la o generatie la alta prin intermediul unor programe de pregatire profesionala. In acest fel nu este nevoie ca fiecare generatie sa ia totul de la inceput. Cand un practician se confrunta cu o situatie problema, el face apel la cunostintele care au fost deja bine stabilite in cadrul respectivei profesii.

Nota centrala si distinctiva a unei profesii consta in abilitatea specialistului de a converti cunostintele in servicii profesionale adecvate cerintelor. Pentru aceasta este nevoie de un proces activ de gandire.

Oamenii isi pun intotdeauna intrebarea "de ce?". De fiecare data cand este adresata aceasta intrebare, se gandeste teoretic. Intrebarea este pusa in speranta ca se va putea atribui un sens la ceea ce este observat. Cei care lucreaza cu oamenii trebuie sa manifeste un spirit de curiozitate. Apoi se face apel la teorie, la idei care sa poata permite intelegerea a ceea ce ii determina pe oameni sa se comporte intr-un anumit mod.

Desigur, multe dintre raspunsuri pot rezulta din experienta, din acumularile de deja realizate in mod nemijlocit din confruntarile cu anumite situatii. Insa, intelepciunea practicii este valoroasa pana la un anumit punct in vita profesionala, are limitele ei, intrucat ii lipseste logica, ii lipsesc modelele. In plus, nu este de mare utilitate atunci cand apar cazuri noi, neasteptate.

Ex.: La un serviciu de asistenta sociala se prezinta un tanar aflat in perioada de probatiune ca urmare a savarsirii unei infractiuni. Asistenta sociala se prezinta si il invita sa ia loc pe un fotoliu, in fata caruia se afla o masuta cu diferite pliante si reviste colorate. Tanarul a inceput sa examineze acele materiale tiparite, fiind concentrat aproape exclusiv asupra lor si manifestandu-si din ce in ce mai mult incantarea. In acest timp, asistenta se gandea la dificultatea cazului, interpretand reactia tanarului, pe baza experientei, ca pe o tendinta de evitare a comunicarii si chiar ca pe o tendinta de sfidare. La scurt timp insa si-a dat seama ca alta era explicatia: tanarul nu stia cum sa reactioneze si, invitat sa ocupe acel loc, a dedus ca i se cerea sa studieze acele materiale. El nu fusese obisnuit cu astfel de relatii umane, de tip oficial.

Iata cum, o analiza insuficienta a unei situatii poate duce la reactii inadecvate ale practicianului.

Nu trebuie uitata complexitatea socialului, a umanului, unde practic nu poate fi de mare utilitate modelul explicativ cauzal. Aici nu pot fi intalnite relatii perfecte de tip cauza-efect. Intotdeauna apar influente ale unor conditii, ale unor factori, care pot perturba o astfel de relatie.

O teorie valoroasa permite practicianului sa depaseasca intelepciunea si limitele practicii. Profesia dezvolta un cadru sistematic de cunostinte, care este mai mult decat o colectie de sfaturi pentru practica.

Dar ce functii ar trebui sa indeplineasca o teorie valoroasa? O asemenea teorie ar trebui:

sa orienteze observatia, sa ne spuna ce trebuie cautat si retinut, sa ajute la identificarea unei ordini a ceea ce altfel pare haotic;

sa ajute la descrierea a ceea ce este observat;

sa ajute la atribuirea de sensuri si la explicarea aceea ce se intampla;

sa ajute la prevederea a ceea ce s-ar putea intampla in continuare;

sa arate ce trebuie facut, cum trebuie actionat.

Exista limite ale simtului comun, care duce la explicatii si reactii inadecvate. Exemple:

In fata unui depozit se afla o firma pe care este scris: "Butoaie goale de benzina". Unui fumator inrait i s-ar putea parea ca nu este nici un pericol daca isi aprinde tigareta acolo. Insa, astfel de recipiente in care au fost depozitate anumite produse petroliere, devin adevarate "bombe", in urma evaporarii reziduurilor.

Daca apare un incendiu, prima reactie ar fi utilizarea apei pentru stingere. Dar sunt situatii cand apa poate amplifica dezastrul (cand exista produse pe baza de sodiu).

Unui serviciu de protectie a copilului i se semnaleaza un caz de abuz: un tata cu un fizic urias, este violent cu copiii sai. Conducerea acelui serviciu ar putea trimite pentru verificare un asistent cu un fizic asemanator, sau o asistenta cu un fizic firav. Cum ar putea reactiona acel parinte in ambele situatii?

Principiile si conceptele elaborate in cadrul teoriei permit intelegerea situatiilor sociale, prin utilizarea unei perspective deductive. De asemenea, pornind de la informatiile concrete, pot fi induse teoriile. Acestea inregistreaza o mare varietate in timp si in spatiu. 

O profesie presupune ca abilitatile de a interveni sa fie utilizate selectiv si diferentiat in functie de un corp de cunostinte si teorii, de scopul si valorile sale specifice.

Diferentierea intre cunoastere si valoare

Deseori se fac confuzii intre valori si cunostinte. Toate valorile, ca dimensiuni ale vietii umane influenteaza, intr-un mod sau altul, cunoasterea ca baza a practicii.

Valorile reprezinta ceea ce este dezirabil. Cand descriem ceea ce exista, utilizam cunoasterea. Valorile reprezinta preferinte ale oamenilor pentru anumite mijloace, scopuri si conditii ale vietii, asociate adesea cu puternice sentimente. Pe de alta parte, cunoasterea este informatie despre lume si despre calitatile acesteia, despre oameni si interrelatiile lor.

Cunoasterea presupune raportarea la adevar, la standarde de obiectivitate si rationalitate. Cunoasterea implica experienta verificabila.

Valorile presupun raportarea la corectitudine, la justete, in functie de anumite preferinte. Ele sunt judecati calitative care nu pot fi demonstrate empiric.

Cunoasterea raspunde la intrebarea daca ceva este adevarat sau fals, in timp ce valorile raspund la intrebarea daca ceva este just (corect) sau gresit.

Aceste distinctii sunt importante in asistenta sociala, atat din perspectiva asistentului, cat si din cea a persoanei asistate. De pilda, daca cineva a testat o anumita afirmatie ca adevarata si crede ca este justa (corecta), atunci nu va exista dorinta de a o schimba. In fapt, va exista o puternica opozitie fata de incercarile de schimbare in asemenea situatii. Unele dintre cele mai frecvente conflicte care apar in asistenta sociala sunt datorate incongruentei dintre cunoastere si valori.

Exemplu: exista multe cercetari care demonstreaza cum copiii tratati violent cresc, devenind adulti care se manifesta violent fata de ceilalti. Totusi, exista multi oameni care cred ca parintii au dreptul sa-si disciplineze copiii in orice mod, pentru a le controla comportamentul. Aceasta credinta este ilustrata de expresia "bataia este rupta din rai". Pentru a incerca schimbarea unei valori nu trebuie sa o confruntam cu alta, ci sa apelam la cunoastere. De pilda, s le prezentam acelor parinti rezultatele unor studii, sa le cerem sa urmareasca evidenta.

Nu putem sa le cerem oamenilor sa-si schimbe valorile, sa le adopte pe ale noastre; insa, daca o cunoastere testata arata ca o afirmatie este adevarata, atunci acestia pot lua in considerare ceea ce este evident.

Sunt posibile urmatoarele combinatii ale valorii si cunoasterii:

Cunoastere Valoare

Adevarata (A) Preferata (+)

Falsa (F) Respinsa (-)

Adevarata (A) Respinsa (-)

Falsa   (F) Preferata (+)

Alt exemplu: cunoasterea (experienta verificata) sugereaza ca persoanele asistate se vor schimba mai usor daca sunt implicate in luarea deciziilor referitoare la schimbarea respectiva. Aceasta cunoastere este congruenta cu valoarea care presupune ca persoanele asistate, in calitatea lor de fiinte umane, au dreptul sa ia decizii referitoare la ele insele. In acest caz, cunoasterea si valoarea se sprijina reciproc. Totusi, in relatia concreta cu cei asistati, trebuie sa se clarifice daca actiunile se bazeaza mai intai pe cunoastere, pe valoare sau pe acestea doua combinate.

Cunoasterea este de doua tipuri: a) confirmata empiric, prin intermediul observatiei; b) acceptata ca adevarata, dar neconfirmata empiric. Aceasta din urma este ipotetica si presupune eforturi pentru a testa daca este corecta sau eronata.

In serviciile umane, cea mai mare parte a cunoasterii este ipotetica, datorita multitudinii variabilelor implicate.

Atunci cand se incearca elaborarea unui plan de interventie, trebuie sa se tina seama de mai multe valori principale:

1.     Ce doreste solicitantul de ajutor?

2.     Care este punctul de vedere al practicianului referitor la nevoile persoanei? Cum apreciaza ca se raporteaza persoana la situatie?

3.     Are practicianul datoria de a proteja interesele celorlalti fata de dorintele si actiunile solicitantului de ajutor?

Cadrul conceptual reprezinta un set de idei, cu relatiile dintre ele. E regula, ideile sunt exprimate prin intermediul unor concepte care atribuie conotatii unor fapte, fenomene, pe care le descriu. Relatiile dintre concepte articuleaza ideile in anumite modele (pattern-uri), cadre de referinta utilizate pentru a descrie si a explica. Desi oamenii pot avea cadre similare sau comune pentru multe lucruri, nu toate modurile lor de a percepe si de a descrie realitatea sunt identice.

Un cadru conceptual asigura structura pentru organizarea si pentru atribuirea de sensuri observatiilor. De exemplu, conceptele de societate patriarhala, societate matriarhala, mediu rural sau mediu urban.

In genere, asistentii sociali nu discuta formal despre cadrul conceptual al profesiei. Daca li s-ar cere acest lucru, poate li s-ar parea destul de dificil. Totusi, practica este de neconceput fara un astfel de cadru conceptual, care ar trebui sa aiba in continut trei elemente importante:

explicatii privind sistemul asistat;

explicatii privind schimbarea;

explicatii privind actiunea asistentului social.

Cunostintele in asistenta sociala apar ca mari colectii nediferentiate de afirmatii; acestea trebuie articulate in functie de scopul utilizarii.

Modelul poate fi definit  ca un set de orientari care arata cum poate fi realizat un anumit tip de interventie. Functia sa este descriptiva, intrucat arata ce ar trebui sa intreprinda practicianul in anumite circumstante.

Modelele sunt alcatuite din principii, metode si tehnici, structurate intr-un anumit mod.

Principiul este o afirmatie generala a unei legi sau reguli privind un fenomen dat. Spre exemplu, in domeniul asistentei sociale, exista un principiu, potrivit caruia, atunci cand oamenii au o problema, ei se simt mai confortabil si devin mai putin anxiosi, daca cineva ii incurajeaza, ii aproba, ii lauda sau ii ajuta in mod concret.  Astfel, in asistenta sociala, "sprijinul" este o metoda utilizata pentru a oferi oamenilor incurajare, aprobare, lauda sau ajutor. Tehnicile sunt seturi de proceduri sistematice, cai specifice prin intermediul carora se indeplinesc sarcinile privind incurajarea, aprobarea, lauda, acordarea de ajutor.

Modelele pot diferi in privinta unui anumit numar de dimensiuni. Diferitele modele au ca obiectiv eforturi specifice interventiilor, in functie de diferite tinte. Unele pot avea in vedere anumite categorii de populatie.

Teorii si fapte

Teoria cauta sa raspunda la intrebarile "de ce?" si "in ce conditii?". Teoria reprezinta un ansamblu coerent de asertiuni generale sau de concepte utilizate ca principii in explicarea unei clase de fenomene. Asertiunile pot fi mai mult sau mai putin verificate, stabilite sau acceptate.

Teoria incearca sa explice de ce un fenomen apare intr-un anumit mod. De exemplu: Care sunt factorii dezvoltarii umane si ai integrarii sociale? Care este geneza problemelor umane? De ce oamenii sufera in anumite situatii si cum ar putea fi ajutati? Raspunsurile vizeaza anumiti factori cauzali si efecte ale diferitelor tipuri de interventie. Unele dintre teorii se structureaza pe baza observatiilor.

Spre deosebire de model, teoria nu furnizeaza directii de actiune. Teoriile reprezinta fundamentele pe care se construiesc modelele.

In serviciile umane, se opereaza cu doua tipuri de teorii:

un nivel al teoriei generale privind natura umana, inclusiv suporturile necesare dezvoltarii umane, geneza problemelor umane, interrelatiile umane, ale societatii si culturii, familiilor si rolurilor lor;

un nivel al teoriei privind practica, domeniul aplicativ al profesiei, care consta in formulari referitoare la etiologia problemelor carora i se adreseaza si la diferitele efecte ale interventiilor.

Care este sursa teoriei in domeniul asistentei sociale? In genere, asistenta sociala, ca si alte domenii, imprumuta teorii care par sa furnizeze explicatiile necesare pentru scopurile proprii. Asistentii sociali sunt mai degraba interesati sa aplice cunoasterea disponibila la un moment dat decat sa descopere noi teorii.  Cu toate acestea, este necesar ca asistentii sociali sa se angajeze mai activ in cercetarea stiintifica.

Exista un mare volum de literatura privind asistenta sociala, insa teoria nu este structurata intr-o maniera care sa permita sa se spuna cu usurinta ce ar fi necesar sa fie cunoscut. Nicaieri nu exista o carte, un tratat in care sa se regaseasca toata cunoasterea necesara practicii asistentei sociale.

Intr-o profesie cum este asistenta sociala nu este posibila o separare a teoriei de practica. De fapt, practica este procesul de utilizare a cunoasterii si de aplicare a teoriei pentru a se putea ajunge la o schimbare. O practica rupta de teorie tinde sa devina repetitiva si sterila, in timp ce o teorie rupta de realitatile practicii tinde sa devina doar interesanta si de obicei irelevanta.

Multe teorii, modele si perspective discutate in literatura de specialitate pot fi considerate cadre conceptuale.

Un cadru conceptual  este alcatuit dintr-un set coerent de concepte, credinte, valori, afirmatii, supozitii, ipoteze si principii. Un asemenea cadru poate fi gandit ca un contur al ideilor care ajuta pe cineva sa inteleaga oamenii, sa inteleaga modul in care acestia functioneaza (se integreaza) si modul in care se pot schimba. Astfel de cadre sunt importante datorita utilitatii lor:

• Asigura o structura pentru analiza problemelor si situatiilor complexe, care prezinta adesea o mare incarcatura emotionala;
• Structureaza (ordoneaza) informatiile, credintele si ipotezele intr-un ansamblu comprehensiv;
• Asigura o ratiune pentru actiune si pentru luarea deciziilor;
• Promoveaza o abordare sistematica, structurata si predictibila a activitatilor cu oamenii;
• Faciliteaza comunicarea intre specialisti.

In practica lor, asistentii sociali fac apel la o mare varietate de teorii, modele si perspective. Acestea pot fi denumite cadre conceptuale. Adesea astfel de termeni cu sensuri oarecum diferite sunt pusi laolalta si considerati generic teorie. Howe sustine ca exista teorii ale asistentei sociale si teorii pentru asistenta sociala (vezi schema de mai jos).

Teoriile asistentei sociale se centreaza pe profesie si ii explica scopurile, domeniul si caracterul in cadrul societatii.

In contrast, teoriile pentru asistenta sociala se centreaza pe cei asistati si pe activitatile de acordare a ajutorului. Ele furnizeaza explicatii ale comportamentului uman, ale mediului social, ale modului in care apare schimbarea si ale modului in care asistentul poate facilita schimbarea in beneficiul celor asistati.

Teoriile pentru orientare descriu si explica anumite comportamente si motivele pentru care apar anumite probleme. Ele ofera o baza a cunoasterii, de regula imprumuturi din alte discipline (biologie, psihologie, sociologie, economie, antropologie, medicina s.a. Exemple: dezvoltarea umana; personalitatea; sistemul familial; socializarea; functionarea organizatiei; puterea politica; saracia; violenta; boala mintala; delincventa. Aceste teorii pentru orientare ofera putine elemente privind modul in care se poate produce schimbarea. Orientarea schimbarii se realizeaza prin intermediul cadrelor practicii, care sunt de trei tipuri: perspective ale practicii, teorii ale practicii si modele ale practicii.

Perspectivele practicii reprezinta abordari conceptuale ale comportamentului uman si ale structurii sociale, orientand selectarea interactiunii. Exemple: teoria sistemelor; perspectiva ecosisemelor. Acestea fac posibila estimarea relatiilor dintre oameni si mediu.

Teoriile practicii ofera explicarea anumitor comportamente sau situatii furnizeaza repere privind modul in care pot fi schimbate. Exemple: abordarea psihosociala; terapia comportamentalista.

Modelele practicii reprezinta seturi de concepte si principii care orienteaza anumite interventii. Ele nu vizeaza explicatii ale comportamentelor. Exemple: interventia in criza; practica centrata pe sarcina.

	CADRE CONCEPTUALE

MODELE ALE PRACTICII

TEORII ALE PRACTICII

PERSPECTIVE ALE PRACTICII

Este asistenta sociala o stiinta?

O profesie poate fi considerata stiintifica atunci cand utilizeaza metoda stiintifica in dezvoltarea cunoasterii si practicilor sale. Metoda stiintifica reprezinta un anumit tip de abordare care permite studiul unor fenomene si structurarea cunoasterii. In aplicatiile sale riguroase, metoda stiintifica presupune:

definirea cu precizie a conceptelor, a terminologiei utilizate;

formularea ipotezelor;

verificarea ipotezelor;

alegerea unor proceduri apropriate de esantionare;

adoptarea unui protocol referitor la colectarea datelor;

utilizarea grupurilor experimentale si a celor de control pentru comparatii;

utilizarea unor instrumente valide si fidele pentru masurare;

prezentarea rezultatelor, pentru ca specialistii sa le cunoasca, sa le confirme sau sa le infirme.

Metoda stiintifica nu este singura sursa a cunoasterii, insa este singura care ajuta la minimizarea erorilor determinate de subiectivitate.

Totusi, trebuie recunoscut ca aplicarea metodei stiintifice in asistenta sociala este destul de dificila, din diferite motive:

multe probleme care fac obiectul asistentei sociale nu pot fi cuantificate;

confidentialitatea nu permite anumite studii;

situatiile identice ale celor asistati rareori pot fi comparate riguros si testate;

principiile deontologiei nu permit prezentarea situatiilor celor vulnerabili;

atunci cand se evalueaza eficacitatea interventiilor, este dificil de determinat impactul unui singur factor sau al unei singure variabile.

In plus, o mare parte din asistenta sociala se bazeaza pe valori, ceea ce inseamna recunoasterea faptului ca aceasta profesie nu poate fi considerata integral stiintifica. Asistenta sociala nu poate fi considerata o stiinta in aceeasi masura ca fizica, matematica, biologia, chimia, insa, pe de o parte, se bazeaza pe cunostintele stiintifice dezvoltate in alte domenii, iar pe de alta parte, utilizeaza metoda stiintifica in dezvoltarea cadrelor sale teoretice si in evaluarea eficacitatii sale. De aici decurge necesitatea ca asistentul social sa se straduiasca sa opereze cu o gandire stiintifica.

Se poate spune ca asistenta sociala este stiintifica in diferite moduri:

colecteaza, structureaza si analizeaza date care descriu functionarea sociala a oamenilor;

utilizeaza propriile observatii, experiente, cercetari pentru a crea noi tehnici, pentru a formula noi orientari ale practicii, pentru a dezvolta noi programe si politici;

utilizeaza datele ca baza pentru formularea de afirmatii, de principii si cadre conceptuale care orienteaza interventiile;

examineaza in mod obiectiv interventiile si impactul lor asupra functionarii sociale a oamenilor;

asigura schimbul de idei, comunicarea studiilor si practicilor specifice profesiei, in scopul evaluarii lor critice.

Asistentul social poate fi considerat mai mult un tehnolog decat un om de stiinta, adica un specialist care urmareste sa aplice descoperirile stiintifice din alte domenii. La fel se intampla si cu alte profesii: inginerul utilizeaza descoperirile fizicianului; medicul utilizeaza descoperirile biologului. Asistentul social utilizeaza descoperirile sociologului, ale psihologului, insa, spre deosebire de acestia, nu urmareste in primul rand sa inteleaga ce se intampla, ci sa incerce sa schimbe.

Functia asistentei sociale ca ghid al structurarii cunoasterii

Se pare ca obstacolul major in incercarea de a dezvolta o baza a cunoasterii pentru practica asistentei sociale tine de prolema definirii responsabilitatii profesionale, a sarcinii societale ce revine acestui domeniu. O profesie nu cauta sa-si structureze cunoasterea in afara sau dincolo de scopurile pe care si le propune. Totusi, cunoasterea si scopul se afla intr-o relatie interactiva, astfel ca, daca scopurile se modifica, sunt cautate noi cunostinte care sa permita atingerea noilor scopuri. De exemplu, cand s-a descoperit vaccinul antipoliomielitic, s-a redus semnificativ numarul copiilor afectati. Astfel, un centru de renume mondial specializat pe domeniul reabilitarii pacientilor afectati de aceasta boala a trebuit sa-si reconsidere misiunea. Specialistii cu inalta calificare au inceput sa acorde servicii celor cu accidente ale coloanei vertebrale sau cu afectiuni ale creierului. Iata cum cunoasterea a determinat schimbarea scopului.

Fiecare profesie are o misiune, un rol, o functie de indeplinit in societate, care se asociaza cu o anumita responsabilitate profesionala.

Asistentei sociale ii revin doua scopuri principale:

a)     sa asiste persoanele care, dupa parerea lor, ori dupa aprecierea altora, ar fi in imposibilitatea de a-si satisface cerintele traiului in propriul lor mediu, datorita unor dezechilibre aparute intre propriile resurse, deprinderi, abilitati, cunostinte, pe de o parte, si situatiile in care se gasesc, pe de alta parte;

b)     sa ofere protectie oamenilor si societatii prin angajarea de activitati menite sa previna asemenea dezechilibre.

Pornind de la aceste doua scopuri principale, se pot lista categoriile de cunostinte care ar fi necesare:

1.     cunostinte care contribuie la intelegerea interactiunilor complexe in care este implicat cel asistat, si a sensului pe care el il atribuie acelor interactiuni;

2.     cunostinte care contribuie la intelegerea persoanei si a impactului factorilor de mediu asupra dezvoltarii sale fizice, psihice si sociale, ca si asupra gradului sau de integrare sociala;

3.     cunostinte care permit intelegerea interrelatiilor dintre persoana si mediu, ca un proces dinamic, in continua schimbare;

4.     cunostinte care contribuie la intelegerea a ceea ce este implicat in estimare (in analiza critica a situatiei) si a relatiilor acesteia cu planificarea si cu realizarea interventiei;

5.     cunostinte care permit intelegerea conditiilor unei eficacitati a interventiilor.

Se remarca marea diversitate a acestor cunostinte necesare, ceea ce suscita intrebarea daca ele se potrivesc intotdeauna. De pilda, unele teorii accentueaza importanta factorilor de mediu pentru dezvoltarea si adaptarea sociala a persoanei, alte teorii pun accentul pe factorii de personalitate.

Pentru a-si realiza functia in societate, asistenta sociala trebuie sa dispuna de o teorie care sa o ajute la constientizarea privind structura si cultura societatii, a interrelatiilor umane, ca si la recunoasterea individualitatii fiecarei persoane, ca unica reflectare a eului si a alegerilor sale. Fiecare fiinta umana are lumea sa particulara, caracterizata de sansele, sensurile, sentimentele, identitatile pe care in mod individual si selectiv le internalizeaza si le utilizeaza.

Intre individ si mediu se stabilesc interactiuni complexe, aflate in continua schimbare.

Imprumutul de cunoastere pe care il realizeaza asistenta sociala din alte domenii necesita o adaptare. De exemplu, multe din cunostinte sunt imprumutate din medicina si psihiatrie, unde abordarile sunt centrate mai degraba pe diagnostic si tratament decat pe solutionarea problemelor functionarii sociale. Astfel, problemele persoanei capata nuanta patologiei sale.

Criterii pentru selectarea si structurarea cunoasterii in domeniul asistentei sociale

Exista cinci domenii de referinta, unde pot fi formulate intrebari care servesc la clarificarea utilitatii in practica a teoriilor si modelelor imprumutate:

1. Raportul dintre patologie si sanatate. Conceptele de baza sunt centrate pe boala sau pe bunastare, pe deficite sau pe aspectele pozitive? Definitiile patologiei si ale sanatatii sunt bazate numai pe asteptarile grupului dominant in societate? Standardele de sanatate permit diferente de grup (minoritari)? Sunt implicate diferentele de clasa in modelele normalitatii sau anormalitatii?
2. Echilibrul controlului la nivelul relatiei dinte practician si persoana asistata. Sugereaza teoria ca asistentul are mai multe responsabilitati decat persoana asistata in procesul de schimbare a situatiei? Cei asistati sunt perceputi ca fiind inferiori asistentului? Asistentii sunt perceputi ca fiind obligati sa dezvolte deprinderile si competentele celor asistati? Teoria considera, in principal, ca fiintele umane sunt dependente, interdependente sau independente? Teoria permite un control asumat de ambele parti? Din ce sursa deriva legitimarea practicii?
3. Echilibrul impactului personal - societal. Atunci cand stabileste cauzele problemelor sociale, teoria se axeaza pe modelul deficitului personal (pe factorii individuali) sau pe un model societal (pe factorii sociali)? Conditiile sociale din trecut si din prezent sunt luate in considerare de teorie? Este in masura teoria sa ia in considerare influentele economice si politice asupra comportamentului? Teoria permite stabilirea conexiunilor dintre aspectele personale, sociale si de mediu?
4. Echilibrul schimbului intern-extern. Teoria pune accentul pe schimbarea interna, psihica, la nivelul individului, sau pe schimbarea la nivelul societatii? Natura societatii este perceputa mai degraba punitiva decat suportiva? Definitiile schimbarii se bazeaza pe modelele dominante in societate, sau este permisa o varietate de modele?
5. Echilibrul rigiditate - flexibilitate. In ce masura teoria permite ajustarea conceptelor la nevoile unor grupuri particulare? Principiile abstracte pot fi aplicate diferentiat, creativ? Teoria presupune o aderare necritica la postulatele sale? Exista criterii pentru o evaluare continua a utilitatii teoriei?

Uneori se manifesta anumite tensiuni intre teoreticieni si practicieni. Teoreticienii, cercetatorii, considera ca sunt devotati rigorii tehnice, competentelor, iar practicienii considera ca experienta ar avea cea mai mare valoare. Totusi, intre cele doua puncte de vedere nu exista o contradictie. Ele pot fi integrate in procesul de rezolvare de probleme. Incercarea de a solutiona o problema poate fi o valoroasa cercetare, iar incercarea de a implica activ persoana asistata poate fi o valoroasa practica. In linii mari, procesul este similar in cercetare si practica: in ambele situatii, se incepe cu definirea unei probleme; urmeaza formularea unei ipoteze (estimarea, in termenii practicii); se colecteaza date; se stabileste o metodologie (un plan de interventie in termenii practicii); se evalueaza rezultatele.

Punctul de vedere care apreciaza ca se poate practica asistenta sociala fara teorie si fara cunoastere este naiv, fantezist. Intotdeauna se face apel la teorii, chiar daca uneori acestea nu sunt explicite, ci implicite. Pe baza acestora se emit ipoteze referitoare la comportamentul uman, care, la randul lor, exercita influente asupra actiunilor profesionale, avand consecinte importante asupra situatiei celor asistati.