|
|
|
Abuzul asupra copiilor - Principii si standarde in consilierea victimelor
I. Principii :
1. Copilul este o fiinta umana care are nevoie de protectie speciala
Copilul este vulnerabil si are nevoie de protectie speciala datorita caracteristicilor specifice varstei
2. Copilul are drepturi care trebuie respectate
Copilul trebuie protejat impotriva oricarei forme de abuz sau neglijare
3. Ignorarea abuzului este un abuz in sine
Familia si persoanele care lucreaza cu copiii au obligatia de a cunoaste caracteristicile etapelor de dezvoltare, semnele abuzului si modalitati de semnalare a acestora .
4. Abuzul se poate produce oriunde
Abuzul poate fi intalnit in toate mediile - familial, scolar, institutional, social.
5. Tratarea victimelor abuzului trebuie sa se constituie ca o activitate obligatorie
Tratamentul si recuperarea copiilor victime ale abuzului reprezinta o garantie pentru un viitor adult echilibrat si adaptat si previne perpetuarea comportamentului abuziv.
6. Tratamentul si recuperarea victimelor abuzului trebuie facuta cu ajutorul specialistilor
Abuzul necesita interventie si recuperare psihologica, medicala si sociala specializata, realizata de o echipa multidisciplinara formata din profesionisti care utilizeaza tehnici specifice
7. Abuzatorul trebuie deferit justituiei si pedepsit
Abuzatorul trebuie sa inteleaga gravitatea faptelor sale si sa raspunda pentru ele, pentru a preveni perpetuarea comportamentului abuziv
8. Abuzatorul trebuie sa beneficieze de tratament si recuperare psihosociala
Abuzatorul trebuie pregatit sa dezvolte capacitatea de empatie cu victima si sa inteleaga consecintele actelor sale pentru a evita perpetuarea abuzului
9. Sistemul de protectie a copilului impotriva abuzului trebuie sa se realizeze intr-o strategie coerenta de cunoastere, prevenire si interventie.
Adultii care lucreaza cu copiii trebuie sa posede calitati specifice si sa fie instruiti corespunzator pentru a preveni abuzul in actiunile lor curente cu copiii
II. Definitii si forme ale abuzului
Domeniul protectiei copilului este apararea drepturilor copiilor. In acest domeniu intra atat sistemul institutional, legislativ, de servicii si de activitati care se adreseaza promovarii drepturilor tuturor copiilor, cat si cele care se adreseaza ocrotirii copiilor expusi riscului de a le fi incalcate drepturile. In aceasta a doua categorie se afla in primul rand copiii supusi relelor tratamente: copiii care sufera abuzuri, neglijare, exploatere prin munca sau sexuala, respectiv cei traficati. Definirea relelor tratamente asupra copiilor poate porni de la o mare varietate de conceptii teoretice, toate avand in comun intelegerea abuzului ca fiind: cauzarea intentionata a unei vatamari ce afecteaza sanatatea fizica sau psihica a copilului. Definitiile mai noi le completeaza pe cele mai vechi cu ideea ca omiterea unor actiuni poate deveni abuziva, nu numai comiterea unor acte impotriva copilului.
Maltratarea este orice forma voluntara de actiune sau de omitere a unei actiuni, care este in detrimentul copilului si are loc profitand de incapacitatea copilului de a se apara, de a discerne intre ceea ce este bine sau rau, de a cauta ajutor si de a se autoservi.
Evantaiul formelor de rele tratamente este larg, cuprinzand toate aspectele personalitatii: fizic, psihic (emotional), moral si sexual. De obicei relele tratamente ating si laturile fizice ale personalitatii, iar abuzurile sexuale sunt insotite cel mai adesea de vatamari fizice si intotdeauna de vatamari emotionale.
De asemenea, abuzurile fizice au adesea repercusiuni psihice si uneori au motivatii sexuale sau sunt insotite in mod expres de un comportament sexual. Daca formele de rele tratamente se intrepatrund, cu atat mai mult coexista consecintele lor, care se pot manifesta simultan sau consecutiv asupra tuturor laturilor personalitatii copilului si pot induce tulburari in dezvoltarea personalitatii pe plan cognitiv, emotional, moral si sexual. Astfel, abuzul fizic, cel psihic sau sexual poate conduce la retard in dezvoltarea intelectuala, la tulburari de echilibru emotional si la imbolnaviri somatice si psihosomatice.
Abuzul si neglijarea sunt comportamente fundamentate pe anumite modele culturale bine inradacinate, in conditiile existentei si conjugarii mai multor factori de risc din mediul familial, scolar, social.
Abuzul este o manifestare a violentei fata de copii, profitandu-se de diferenta de forta ( fizica, psihica, economica) dintre adulti si copii, provocand intentionat afectare fizica si /sau psihica a acestora.
Definitia acceptata de Organizatia Mondiala a Sanatatii :
Abuzul asupra copilului sau maltratarea lui reprezinta toate formele de rele tratamente fizice si/sau emotionale, abuz sexual, neglijare sau tratament neglijent, exploatare comerciala sau de alt tip, ale caror consecinte sunt
daune actuale sau potentiale aduse sanatatii copilului, supravietuirii, dezvoltarii sau demnitatii lui, in contextul unei relatii de raspundere, incredere sau putere.
Conform Legii 272/2004 privind protectia si promovarea depturilor copilului " prin abuz se intelege orice actiune voluntara a unei persoane care se afla intr-o relatie de raspundere, incredere sau autoritate fata de acesta, prin care este periclitata viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica si psihica a copilului
Clasificarea abuzurilor in abuz fizic, psihic, economic si sexual este artificiala pentru ca, de fapt, exista o impletire a diferitelor forme de abuz. Abuzul fizic are si consecinte psihice, abuzul sexual este insotit de efecte fizice si psihice asupra copilului, abuzul economic poate deveni abuz fizic( daca munca depaseste capacitatea fizica a copilului), emotional ( mai ales daca munca este umilitoare) sau sexual ( prostitutia sau pornografia).A
III. Conceptualizarea abuzului la trei nivele: societal, institutional si familial.
Odata acceptata ideea imoralitatii, a inacceptabilitatii fenomenului abuzului indreptat impotriva copilului, sistemul bunastarii copilului trebuie sa elaboreze forme de servicii si un sistem legal care sa poata proteja copiii. Pentru proiectarea acestor servicii si formarea de profesionisti este nevoie de cunoasterea frecventei cazurilor de rele tratamente si a mediilor in care sunt raspandite diferitele lor forme. Abuzul impotriva copiilor este privit in general ca un fenomen legat doar de mediul familial, de persoanele din familia nucleara sau extinsa, menite sa ingrijeasca minorii, sau de inlocuitorii acestora. Mai adecvata ar fi insa, asa cum considera Pecora et al. (1992, p. 91-93) conceptualizarea abuzului comis impotriva copilului, la trei nivele: societal, institutional si familial.
Abuzul societal se refera la 'suma actiunilor, atitudinilor si valorilor societatii care impiedica buna dezvoltare a copilului' (Giovannoni, 1985, p.194). Dupa autorul citat, intelegerea caracterului societal al abuzului se refera la:
- existenta inegalitatii educationale sau de formare profesionala intre diferitele categorii de familii si copiii acestora;
- marginalizarea unor familii si impingerea lor treptata spre o zona de risc din ce in ce mai mare;
- gradul crescut de violenta din societate, care favorizeaza aparitia climatului de abuz chiar si asupra copiilor;
- neinterzicerea prin lege a diferitelor forme de pedeapsa corporala ofera un context societal in care violenta impotriva copiilor este posibila.
Abuzul institutional, este cel prin care unele scoli, autoritati, unitati medicale opereaza in modalitati discriminatorii sau de nerespectare a drepturilor copiilor si ale omului, in general. Cei care abandoneaza scoala sunt, in toata lumea, in majoritate copii din familiile sarace si cei apartinand minoritatilor nationale defavorizate; aceasta denota o forma de neglijare a lor din partea institutiilor scolare si a cadrelor didactice. Aceeasi categorie de copii ajunge cel mai des in institutiile de ocrotire, ceea ce denota in ceea ce ii priveste ineficienta sistemului de protectie. Se pare ca nici in aceste institutii ei nu sunt scutiti de abuzuri din partea unor persoane care sporesc suferintele copilului, de asta data prin abuzul comis chiar in numele institutiei. Climatul unei institutii - spre exemplu al unei scoli dintr-un sat mai izolat - este insa de greu de schimbat, datorita unor mentalitati colective puternice, alimentate de traditii. Pe langa responsabilitatea comiterii abuzului direct fata de copil, institutiei ii revine si raspunderea pentru mesajul transmis indivizilor, sub urmatoarea forma: daca profesionistii, formati in spiritul unor metode stiintifice de reglare a comportamentului copiilor, nu ii pot educa decat recurgand la bataie, atunci pedeapsa fizica este justificata si trebuie sa fie aplicata si in familie.
In contrast cu abuzul societal si institutional, abuzul familial este comis de membrii familiei copilului - in special de catre cei in care copilul are incredere, cei insarcinati cu ingrijirea copilului. Desemnarea unui anumit comportament din cadrul familial ca fiind abuz sau neglijare depinde de o serie de factori sociali si culturali. Un comportament este considerat intr-o societate data, ca fiind abuziv, daca el depaseste standardul cultural obisnuit al comunitatii. Bataia peste fund sau o palma data unui copil sunt considerate in Romania forme acceptabile de pedepse aplicate de parinti. Chiar daca un parinte aplica aceaste forme de pedeapsa in mod frecvent (chiar zilnic), nici un asistent social, oricat de vehement s-ar impotrivi bataii, nu ar putea considera justificata pedepsirea parintelui, sau decaderea lui din drepturile de parinte numai pe aceasta baza, nici daca acest stil parental ar prezenta urmari pe planul comportamentului si al echilibrului emotional al copilului. Recunoasterea normelor culturale mai restranse sau mai largi nu inseamna insa ca profesionistul nu poate sau nu are voie sa intervina in folosul unui copil afectat de un asemenea stil parental. Interventia sa nu va avea insa un fundament la fel de ferm ca in cazul in care legile interzic cu desavarsire bataia. In Suedia sau in Olanda, astfel de pedepse sunt ilegale si daca se dovedeste ca un parinte le aplica frecvent, el poate fi judecat si condamnat pentru abuz fizic impotriva propriului copil.
