Legumicultura - importanta culturii plantelor legumicole, inmultirea plantelor legumicole

LEGUMICULTURA

1.1 IMPORTANTA CULTURII PLANTELOR LEGUMICOLE

1.1.1 Importanta legumelor in alimentatie

Legumele, asa cum se stie, sunt parti din plante utilizate in alimentatie, fie pentru valoarea lor nutritiva, fie pentru efectele dietetice ce le caracterizeaza.

Preparatele din legume sunt folosite in unele situatii ca un adaus cu rol curativ, ele influentand pozitiv sanatatea omului si functionarea normala a organismului. Consumul legumelor stimuleaza aprovizionarea organismului cu aminoacizii esentiali, hidratarea organismului, activitatea sistemului muscular, pofta de mancare, procesul de calcifiere normala, activitatea enzimelor prin consumul de elemente minerale, blocarea activitatii bacteriilor de fermentatie, capacitatea de aparare a organismului, reglarea metabolismului prin prezenta vitaminelor etc.

Legume cu valoare alimentara ridicata sunt: ceapa, morcovul, varza de Bruxelles, mazarea, fasolea etc. iar cu valoare preponderent dietetica: castravetii, ridichile, salata etc.

Numarul mare de specii, varietati si hibrizi de legume constituie materia prima pentru un bogat sortiment de preparate culinare. Cele mai multe dintre produsele plantelor legumicole au gust si aroma placuta, sunt bogate in uleiuri eterice, glicozizi, pigmenti etc, fapt ce le recomanda si ca produse alimentar-condimentare atat in stare proaspata cat si preparate.

Compozitia chimica a produselor legumicole evidentiaza un continut ridicat in apa (75-96%), substante cu rol plastic si energetic (glucide, protide, lipide) si substante cu rol biocatalizator (vitamine, saruri minerale, enzime), (tabelul 1.1).

Dintre sarurile minerale predomina elementele bazice (Ca,K, Na, Mg, Fe) si nu cele acide (Cl, P, S), astfel ca legumele au efect alcalinizant, neutralizand aciditatea produsa prin consumul ridicat de paine, carne, oua etc.

Necesarul zilnic pentru principalele elemente minerale al unei persoane adulte este de: 2,166 g K, 1,040gCa, 0,425 g Mg, 0,062 g Fe, 1,126 gP, 12 mg Na.

La aprecierea valorii energetice a legumelor trebuie sa se tina seama de faptul ca 1 g hidrati de carbon asigura 4,1 kcal, 1 g de grasimi asigura 9,3 kcal, iar 1 g albumine asigura 5,5 kcal. in functie de efortul prestat, organismul uman are nevoie in 24 de ore de 2300-2500 kcal la efort redus si de 3500-4000 kcal in cazul unor activitati intense.

Din aceasta cantitate, activitatea inimii consuma 10-15%; activitatea respiratorie 15%; activitatea ficatului 12-14%; activitatea rinichilor 5-8%.

Pe langa valoarea nutritiva si fortifianta, legumele prezinta si unele actiuni specifice. Astfel, legumele pastaioase, ca si unele verdeturi, au o puternica actiune calcifianta, fapt ce le recomanda sa fie administrate in primul rand copiilor: conopida cruda, gulioarele, coceanul de la capatana de varza etc. Unele legume verdeturi, ca macrisul, spanacul, au un continut foarte ridicat in acid oxalic, care este daunator organismului. Aceste legume se recomanda a fi consumate in cantitati mai mici si impreuna cu branzeturi, care contin mult calciu.

Continutul legumelor in saruri minerale si vitamine le confera o deosebita valoare profilactica si proprietati antibiotice in unele cazuri (ceapa, usturoiul, tomatele, hreanul, cartoful, varza). Din unele plante legumicole se extrag o serie de medicamente. Astfel, din ; anghinare se extrage anghirolul folosit in combaterea bolilor ficatului.

Satisfacerea cerintelor organismului uman in saruri minerale si vitamine nu poate fi realizata numai prin consumarea unor legume, fie si cele mai valoroase, deoarece acestea nu pot contine toate substantele necesare. Ca urmare, se recomanda ca zilnic sa se consume, indiferent de varsta, cantitati minime de produse legumicole, apartinatoare diferitelor specii cultivate.

Ponderea in consum o detin tomatele, urmate de legumele din grupa verzei, ardeii, ceapa, radacinoasele etc.

Cantitatile recomandate sunt orientative si minime, putand suferi modificari determinate de gradul in care conditiile de mediu sunt favorabile cultivarii majoritatii speciilor legumicole, de traditia locala s.a.

Esalonarea consumului de legume produse in gradini incepe din prima decada a lunii martie si pana in decada a III-a a lunii noiembrie, pe toata durata perioadei fara inghet putandu-se avea legume proaspete. Consumul maxim de legume se inregistreaza in lunile iunie, iulie si august.

1.2. Importanta economica a legumelor

Cultura legumelor este indeletnicirea care asigura venituri importante si in perioade ale anului in care de obicei nu se pot realiza din valorificarea altor produse vegetale. Totodata, prin complexitate, productiile ridicate la unitatea de suprafata (10-15 kg legume la m²), gradul mare de intensivitate, cultura legumelor face posibila esalonarea castigurilor pe durata intregului an.

Rentabilitatea culturii legumelor este direct legata de larga folosire a acestora in stare proaspata, prelucrate industrial atat pe plan intern cat si la export. Cultivatorii pot beneficia, in primul rand, de consumul de legume proaspete imediat dupa recoltare, facand importante economii in bugetul familial, iar in al doilea rand, ei pot rezerva o anumita cantitate din productia proprie pentru a fi valorificata pe piata.

Cultura legumelor in gradina casei ofera si o activitate recreativa si instructiva pentru toti membrii familiei, care au posibilitatea de a participa la cultivarea si producerea, cu cheltuieli materiale minime, a unor insemnate cantitati de legume proaspete.

1.3. Relatiile plantelor legumicole cu factorii de mediu

Comportarea diferita a plantelor legumicole fata de factorii de mediu s-a stabilizat in decursul procesului de evolutie, fiind in momentul de fata bine conturata. Factorii de vegetatie (caldura, lumina, apa, aerul si hrana) sunt obligatorii si indispensabili, influentand in mod egal cresterea, dezvoltarea si fructificarea plantelor. La realizarea unei productivitati biologice maxime factorii de vegetatie trebuie sa actioneze energic, deoarece prezenta oricaruia dintre ei intr-o doza mai mare sau mai mica determina modificarea celorlalti.

De exemplu, prezenta unei lumini mai intense este insotita de caldura mai mare, de o evapotranspiratie mai ridicata si de un consum de apa si de elemente nutritive mai ridicat.

Legumicultorul trebuie sa realizeze conditii cat mai apropiate de cerintele specifice fiecarei plante, putandu-se astfel obtine productii mari si tot mai apropiate de potentialul maxim, cu care este inzestrat ereditar fiecare soi, hibrid, forma sau varietate.

In curti si gradini sunt in prezent multe suprafete amenajate cu solarii, tunele, rasadnite etc. , in care dirijarea corecta a factorilor de vegetatie reprezinta cheia succesului in obtinerea de productii ridicate si de calitate.

1.3.1. Cerintele fata de temperatura

Caldura este un factor de mare insemnatate, care influenteaza toate procesele vitale ale plantelor. Incepand cu germinarea semintelor si incheind cu maturarea fructelor si semintelor, toate etapele din viata plantelor sunt direct influentate de caldura, valorile sale corespunzatoare asigurand desfasurarea normala a proceselor biologice.

Cresterea si dezvoltarea echilibrata a oricarei plante legumicole are loc in conditiile in care caldura se afla intr-un grad optim, cand temperatura din atmosfera si sol scade sau creste fata de nivelul optim, procesele de crestere si dezvoltare incetinesc pana la limitele minime sau maxime de temperatura, la care acestea inceteaza cu totul.

Plantele legumicole au cerinte foarte variate, ca urmare a originii lor ecologice diferite. Astfel, semintele de salata, mazare, spanac, ceapa, varza, morcov, patrunjel etc. germineaza la 3-5^eC, in vreme ce semintele de tomate si ardei la 12-14^QC, iar cele de castraveti, pepeni, dovlecel si bame la 14 - 16⁰C.

Varza, conopida timpurie, gulioarele isi formeaza partea, comestibila, de preferinta primavara, la temperaturi de 18-20^QC, iar castravetii, pepenii galbeni etc. au nevoie pentru fructificare de 22 - 28⁰C.

In ceea ce priveste cerintele fata de temperatura, plantele legumicole sunt impartite in trei grupe:

- cu cerinte ridicate - necesitand pentru germinarea semintelor cel putin 12-14⁰C, iar pentru vegetatie si fructificare 22-28^QC. Legumele din aceasta grupa pot vegeta la temperaturi maxime de 35-40°C si devin sensibile sau chiar stagneaza in vegetatie la valori de 2-3⁰C. In aceasta categorie se incadreaza: castravetii, pepenii verzi si galbeni, dovleceii, vinetele, tomatele, ardeii, fasolea, bamele si altele;

- cu cerinte reduse - necesitand pentru germinatia semintelor 3-5⁰C, iar pentru formarea partii comestibile temperaturi optime de 14-21⁰C. Legumele din aceasta grupa, insamantate sau, plantate in termenele calendaristice optime, pot rezista chiar in conditiile unor valori negative. In aceasta grupa se incadreaza: varza alba , rosie, creata, conopida, gulia, morcovul, patrunjelul, pastarnacul, ridichile, ceapa, usturoiul, prazul, mazarea, salata, spanacul, andivele si altele;

- cu rezistenta mare la frig - sunt legumele multianuale sau perene, a caror durata de viata este cuprinsa intre 8-20 ani. Prin intermediul unor lucrari sumare de protectie legumele pot rezista in timpul iernii la temperaturi de -25-30^sC. Din aceasta grupa fac parte: sparanghelul, hreanul, macrisul, stevia, leusteanul si altele.

Cunoasterea cat mai buna a reactiei plantelor legumicole fata de temperatura permite o alegere judicioasa a speciilor pentru fiecare zona de cultura si pentru fiecare etapa calendaristica a anului.

Obisnuirea rasadurilor cu mult aer, temperatura mai scazuta, cu lumina si umezeala mai putina conduce la realizarea unei rezistente la frig si la arsita soarelui. Procesul care se desfasoara inainte de plantare pe o durata de 7-14 zile se numeste calirea rasadurilor.

Plantele legumicole sunt cu atat mai rezistente la frig cu cat au in corpul lor mai multe substante hranitoare. Pentru a mari rezistenta la frig a rasadurilor si a culturilor tmpurii, dupa plantare se practica fertilizarea solului cu superfosfat si sare potasica. Aplicarea ingrasamintelor conduce la o crestere a concentratiei sucului celular, protejand plantele fata de brumele tarzii de primavara.

Cauza distrugerii plantelor de catre frig consta in ruperea peretilor celulari de catre apa care ingheata si-i apasa puternic, mai ales daca inghetul survine deodata. Atunci cand inghetul si dezghetul se produce treptat, plantele pot ramane neafectate, asa cum se intampla iarna cu produsele legumicole depozitate (ceapa, usturoiul) in podul casei.

La temperaturi prea ridicate, plantele legumicole pierd apa prin frunze si tulpini, transpiratia constituind mijlocul de aparare al plantelor impotriva caldurilor prea mari.

Cunoscand cerintele plantelor legumicole fata de temperatura, cultivatorii vor efectua semanatul sau plantatul in functie de evolutia vremii.

Astfel, se va alege data semanatului sau a plantarii rasadurilor incat sa nu fie pericol de inghet dupa rasaritul sau dupa plantatul legumelor primavara, iar recoltele sa fie obtinute inainte de venirea primelor brume si ingheturi tarzii toamna.

Semanatul, repicatul si plantatul legumelor in spatiile protejate se vor face numai cand se asigura temperatura optima necesara fiecarei specii cultivate.

1.3.2.Cerintele fata de lumina

Lumina reprezinta factorul cel mai insemnat pentru viata plantelor verzi, deoarece sta la baza celui mai complex proces al vietii, fotosinteza. In conditiile unei lumini intense, plantele cresc si fructifica mai bine.

La intuneric plantele se alungesc foarte mult, clorofila (substanta care da culoarea verde plantelor) dispare si se produce fenomenul de etiolare.

In practica legumicola acest fenomen prezinta deosebita importanta in procesul de inalbire a unor legume, cum sunt ceapa, sparanghelul, andivele, telina pentru petiol, prazul si altele. De cele mai multe ori acest fenomen produce pagube importante, in special in producerea de rasaduri. Plantele etiolate sunt mai firave, sensibile la boli si daunatori si influentate negativ de cele mai mici schimbari ale factorilor de mediu.

Legumele au cerinte diferite fata de intensitatea luminii, astfel: tomatele, ardeii, vinetele, castravetii, pepenii etc. se caracterizeaza prin cerinte ridicate. Aceste specii se cultiva in zonele cele mai favorabile sau protejat si fortat pe baza unor tehnologii speciale.

Cerinte mai reduse fata de intensitatea luminii o au legume ca morcovul, patrunjelul, ridichile de luna, mazarea, salata, spanacul, mararul etc. care pot fi cultivate cu succes primavara devreme sau iarna, in partea de nord a tarii si la altitudini mai mari. De asemenea, cerintele fata de intensitatea luminii variaza la aceeasi planta in diferite faze de viata, fiind mai mari in faza de rasad (planta tanara), precum si in perioadele de inflorire si legare a fructelor cand plantele trebuie sa sintetizeze o cantitate mare de substante hranitoare.

In cazul in care lumina nu este suficienta are loc fenomenul de cadere a florilor, iar plantele au un procent de legare a fructelor redus.

Daca vremea este innourata o perioada mai indelungata de timp, dupa care survine o perioada cu lumina mai intensa, se recomanda, mai ales, la culturile din spatiile protejate, protectia plantelor impotriva soarelui puternic prin umbrirea serelor sau rasadnitelor cu rogojini, jaluzele, plase colorate din material plastic sau stropirea geamurilor cu huma.

Se cunosc insa si plante legumicole care nu au nevoie de lumina. Astfel, ciupercile cresc la intuneric, deoarece nu-si prepara singure hrana, aceasta fiind luata din substratul nutritiv pe care se cultiva.

La conopida, capatanile false trebuie ferite de lumina, intrucat la soare ele se pateaza si pierd din calitate.

Partile de consum, la speciile legumicole la care se practica etiolarea (sparanghel, telina de petiol, andive), se realizeaza prin lucrari speciale. Astfel, lastarii de sparanghel cresc in biloane ridicate de-a lungul randului, telina de petiol se inalbeste prin musuroire, iar andivele se obtin prin fortarea la intuneric.

Legumele prezinta cerinte diferite si fata de durata luminii (lungimea perioadei de stralucire a soarelui), fiind din acest punct de vedere :

- legume de zi lunga - necesita zilnic 16-18 ore de lumina. Plantele din aceasta grupa au nevoie de zile lungi pentru a creste si fructifica normal. Cultivate insa in conditii de zi scurta, perioada de vegetatie se prelungeste, cresc numai vegetativ (frunze, tulpini), iar fructificarea are loc cu intarziere sau deloc (salata, spanacul, mararul, morcovul, ridichile de luna .etc. ). Speciile legumicole de zi lunga s-au format in regiuni mai nordice, temperate sau mediteraneene, unde vara zilele sunt foarte lungi, iar noptile foarte scurte;

- legume de zi scurta - provenite din zone apropiate de Ecuator, unde zilele sunt aproape egale cu noptile, adica aproape 12 ore. Aceste plante necesita pentru fructificare 12-14 ore de lumina (tomatele, ardeii, vinetele, castravetii, pepenii, fasolea si altele).

Dupa scopul urmarit la fiecare cultura trebuie sa se asigure astfel lumina incat sa se grabeasca fructificarea la speciile de la care se consuma fructele si sa favorizeze cresterea partilor vegetative care sunt destinate consumului. Cultivate vara aceste plante dau productii mici si de calitate slaba.

In prezent, aproape la toate speciile legumicole, au fost create prin ameliorare si selectie cultivare mai putin sensibile (neutre) la fotoperioada, fapt ce a permis extinderea arealului de cultura a diferitelor specii legumicole.

Dintre masurile de optimizare a luminii la culturile legumicole din camp amintim: alegerea terenului pentru cultura legumelor cu expozitie (S-SV-SE), asigurarea unei desimi optime de plante la m², folosirea unor cantitati corecte de samanta la unitatea de suprafata, combaterea buruienilor care umbresc plantele de cultura, infiintarea la timp a culturilor, astfel ca ele sa beneficieze de conditii favorabile de lumina sub raportul intensitatii, calitatii si duratei luminii.

in spatiile acoperite (sere, solarii, rasadnite), folosite mai mult in perioadei deficitare de lumina, toate masurile menite sa asigure un flux luminos puternic au importanta deosebita. Astfel, orientarea est-vestica a acestor adaposturi, reducerea profilelorde schelet, vopsirea acestora in alb, ca si folosirea unor materiale transparente de tipul poliesterilor imbunatatesc lumina in aceste spatii.

O masura indirecta de valorificare a luminii in spatiile acoperite este si folosirea de soiuri adaptate la astfel de conditii (soiul de salata Jessy, Trerro -de gulioare sau hibrizi de tomate cu fructul semiverde).

1.3.3. Cerintele fata de apa

Plantele legumicole se caracterizeaza, in general, prin cerinte ridicate fata de apa, atat in desfasurarea normala a proceselor vitale, cat si in dezvoltarea normala a partii comestibile. Continutul in apa reprezinta 75-95% din greutatea totala a plantei (tabelul 1.5) si de aceea in timpul verii sunt necesare cantitati mari de apa, in special pentru formarea partilor care se consuma.

Lipsa apei sau existenta acesteia in cantitati insuficiente influenteaza negativ desfasurarea normala a fotosintezei, intensifica respiratia determinand in final scaderea productiei si deprecierea calitativa a acesteia.

Consumul neuniform, diferit de la o specie la alta si chiar de la un soi la altul, depinde de biomasa produsa la unitatea de suprafata si de coeficientul de transpiratie specific fiecarei specii. De exemplu, la varza, la o productie biologica de 600 kg/100 m² consumul de apa se ridica la 44 m³, in timp ce fasolea verde, la o productie biolo­gica de 300 kg/100 m² consuma numai 28 m apa, desi fasolea are un coeficient de transpiratie mai mare.

Consumul de apa al legumelor depinde si de conditiile de cultura. Astfel, frunzele si fructele se caracterizeaza printr-un continut mai mic de apa decat radacinile si tulpinile, iar semintele contin numai 7-17% apa.

Radacinile ingrosate (morcov, patrunjel, pastarnac, sfecla rosie, telina), precum si bulbii de ceapa au un continut mai ridicat de apa, iar pepenii verzi si castravetii au cel mai mare continut de apa in fructele lor.

Prin intermediul apei, tesuturile isi pastreaza fragezimea. Exista insa multe specii legumicole care isi pierd cu usurinta fragezimea, in cazul unei umiditati scazute, ofilindu-se si depreciindu-se sub raport calitativ. Asa este cazul castravetilor, radacinoaselor, salatei, spanacului, fasolei pentru pastai.

Mecanismul principal prin intermediul caruia se regleaza circulatia apei in planta este capacitatea de absorbtie (forta de suctiune) si de pierdere a apei. Acestea sunt determinate , pe de o parte, de gradul de dezvoltare a sistemului radicular si, pe de alta parte, de marimea, numarul si dimensiunea stomatelordin frunze.

Marea majoritate a speciilor legumicole au sistemul radicular superficial dezvoltati raspandit in stratul de la suprafata solului, unde de altfel si activitatea mi-crobiana si schimbul de substante este mai activ. De aceea, pentru o crestere si dezvoltare normala a plantelor, este necesar ca stratul superficial al solului sa aiba o umiditate optima realizata prin aplicarea unor udari repetate.

Aparatul foliar la unele specii (dovleac, dovlecel, castravete, varza) este mai dezvoltat decat la altele (ceapa, usturoi, morcov), cu toate ca, in general, se constata la unele si adaptari xeromorfe. Astfel, forma si segmentarea frunzelor la ceapa, usturoi, sparanghel, morcov, pepene verde, dimensiunea mica a stomatelor la unele soiuri de varza si fasole verde, ca si prezenta stratului de ceara la ceapa si usturoi sunt adaptari ce contribuie la reducerea transpiratiei si la o relativa rezistenta la uscaciune.

Plantele legumicole cer o cantitate de apa cu atat mai mare cu cat caldura este mai mare si lumina mai puternica.

Miscarile aerului (vanturile uscate) determina pierderi exagerate de apa si un consum marital acesteia. Prin asigurarea unui potential ridicat de fertilitate al solului printr-o fertilizare rationala se poate micsora consumul de apa cu 25-30%.

In cantitate prea mare, apa micsoreaza rezistenta plantelor la boli si daunatori, determinand craparea si putrezirea fructelor la tomate, craparea capatanilor la varza, aparitia tulpinilor florifere-la gulie.

Daca apa balteste un timp mai indelungat va provoca asfixierea radacinilor si chiar moartea plantelor. Acest fapt ne arata ca trebuie sa acordam o atentie sporita irigarii prin brazde, cat si irigarii prin aspersiune si picurare, nivelarii si modelarii terenurilor.

Consumul de apa variaza in functie de faza de vegetatie, inregistrand o crestere de la germinare si pana la recoltare. Astfel, consumul zilnic la inceput este redus, de 10-30 g/planta si creste pe masura formarii aparatului de absorbtie si de asimilare, ajungand in perioada de vara la 240 g la morcov, 340 g la fasole, 480 g la varza timpurie si 640 g la tomate.

Cerintele fata de umiditate sunt diferite in cadrul unei specii legumicole, functie de soi . Se constata, in general, ca soiurile precoce au nevoie de o umiditate mai mare decat cele tardive (Stan, N., Stan, I., 1999).

Morcovul are nevoie de o cantitate de apa mai mare in sol in timpul rasaritului si a acumularii substantelor de rezerva in radacini. Alternanta unor perioade de uscaciune si umiditate conduce la craparea radacinilor tuberizate.

Telina pentru radacini, o mare consumatoare de apa, necesita umiditate suficienta pe o adancime in sol de 25-40 cm.

Ceapa necesita o umiditate ridicata in stratul superficial al solului, reactionand favorabil la udari dese si cu norme mici in perioadele secetoase. Excesul de umiditate in atmosfera favorizeaza atacul de mana, iar daca dupa inmuierea tulpinilor false umiditatea in sol este ridicata se produce o depreciere si o scadere a rezistentei la pastrare a bulbilor, cauzata de formarea de noi radacini.

Tomatele au cerinte moderate pana la formarea fructelor, dupa care nevoia de apa creste.

Nu se aplica udari cu cantitati mari de apa in perioada maturarii fructelor, deoarece se produce craparea lor.

Ardeiul prefera irigarea permanenta cu cantitati mici dar frecvente.

Cerintele unei specii legumicole fata de umiditate depinde si de tehnologia aplicata. Astfel, plantele de tomate, varza, castraveti, dovlecei provenite prin rasad sunt mai pretentioase fata de umiditate decat cele realizate prin semanat direct in camp.

Acest fapt se explica prin aceea ca in timpul transplantarii rasadurilor se produce ruperea radacinii principale, iar plantele formeaza radacini noi doar in stratul superficial al solului. Plantele legumicole semanate direct in camp dezvolta un sistem radicular in profunzime, aprovizionand mai bine plantele cu apa si hrana minerala.

Necesarul de apa al plantelor legumicole este mai mare si atunci cand culturile de legume se efectueaza pe soluri foarte fertile, bine aprovizionate cu materie organica.

Speciile legumicole sunt afectate atat de lipsa apei din sol cat si de seceta atmosferica (umiditate relativa).

In cazul in care cerintele fata de apa nu sunt asigurate pe cale naturala, prin precipitatii, culturile trebuiesc irigate.

Oricum, pentru a asigura o crestere si fructificare normala, trebuie ca in sol si in aer sa se mentina o umiditate corespunzatoare care sa permita un consum la ni-vejul cerintelor plantelor.

In general, din aprilie pana in mai, udarile se fac la intervale de 10-12 zile cu norme de 3-4 m³/100 m , in perioada calda, iar din mai pana in septembrie cu norme de 3,5-5 m³/100 m² la intervale de 4-10 zile.

Toamna, in perioada septembrie-noiembrie, udarile se fac cu norme de 4-5m³/100m² si la intervale mai mari, de 10-20 zile. Aceste valori sunt orientative si pot fi modificate, in functie de aportul precipitatiilor cazute.

Apa utilizata pentru udatul culturilor legumicole trebuie sa aiba o temperatura apropiata de temperatura solului, vara avand valori de 20-22°C si toamna de 10-15⁰C.

Cele mai bune ape utilizate la udarea culturilor de legume sunt cele provenite din iazuri, cursuri de apa, bazine mari de acumulare. Apa scoasa din fantani si puturi forate, fiind rece si neaerisita, poate fi folosita la udarea plantelor legumicole numai dupa ce este incalzita in bazine sau condusa pe canale pentru aerisire si incalzire.

Apele provenite din retelele de canalizare a marilor orase pot fi utilizate numai dupa epurare la udatul acelor culturi legumicole de la care produsul util se consuma dupa o prealabila fierbere. Aceasta, deoarece ele pot contine germeni patogeni daunatori organismului uman.

Nu sunt bune pentru irigatul legumelor apele care contin reziduuri chimice sau petroliere.

Cantitatea de apa utilizata la udatul legumelor depinde si de tipul si structura solului. Astfel, pe solurile usoare se aplica cantitati de apa mai mari decat pe cele grele. Nu se recomanda ca udarile sa se faca pe timp calduros (la ora pranzului), deoarece socul produs plantelor de apa mai rece conduce la o sensibilizare a plantelor. De aceea este bine ca udatul sa se faca dimineata sau seara si chiar noaptea.

1.3.4. Cerintele fata de aer

Aerul din atmosfera si din sol influenteaza cresterea si dezvoltarea plantelor legumicole prin compozitie si prin gradul de impurificare.

Dintre componentele aerului, oxigenul si dioxidul de carbon au cel mai important rol. Oxigenul participa la realizarea procesului de respiratie, iar dioxidul de

carbon la asimilatia clorofiliana, fiind elementul hotarator in procesul de sinteza a materiei organice, adicfa a productiei vegetale.

In atmosfera, oxigenul se afla in proportie de 21% si se mentine la acest nivel, in vreme ce in sol poate sa scada de la 12% la 1-2%. Aceasta valoare fiind sub limita desfasurarii normale a functiilor organelor subterane ale plantelor impiedica formarea de noi perisori absorbanti pe radacinile tinere, fenomen intalnit pe solurile tasate, slab aerisite, care formeaza crusta sau cu exces de umiditate.

Toate culturile, dar mai ales vinetele, tomatele, ceapa, fasolea, reactioneaza negativ la o slaba aerisire a solului. Pentru a evita aceste situatii, solul trebuie lucrat in permanenta, chiar daca nu sunt buruieni.

Dioxidul de carbon se afla in atmosfera in proportie de 0,03%, de unde este prelucrat de catre plante in procesul de fotosinteza. Experimental s-a dovedit ca o crestere a continutului de dioxid de carbon din atmosfera pana la 0,13 poate sa dubleze activitatea fotosintezei si sa conduca in final la sporuri de productie.

Dintre masurile care pot conduce la imbogatirea aerului in dioxid de carbon mentionam activizarea respiratiei solului, fertilizarea cu ingrasaminte organice, incalzirea cu biocombustibil si suplimentarea directa. Astfel, in spatiile protejate, imbogatirea aerului in dioxid de carbon pana la 0,1-0,3% timp de 8 ore zilnic conduce la sporuri de productie de 56% la o cultura de salata, 26% la o cultura de tomate si 30% la o cultura de castraveti.

Cresterea continutului de dioxid de carbon peste 1% este daunatoare pentru plante, iar la o concentratie de 3% isi inceteaza viata. Pe acest efect se bazeaza pastrarea legumelor radacinoase (morcov, patrunjel, pastarnac, telina) peste iarna in silozuri sau gropi inchise. Radacinile tuberizate, la inceput, respira intens eliminand dioxid de carbon care, neputand parasi silozul, ajunge la concentratii ridicate la care activitatea microorganismelor daunatoare se opreste si astfel este impiedicata putrezirea radacinilor.

In rasadnite, prin descompunerea gunoiului de grajd rezulta, alaturi de dioxid de carbon, si amoniac, care in concentratie de 0,1% provoaca dereglari plantelor; de asemenea, dioxidul de sulf in concentratie de 0,001- 0,002% poate cauza pagube foarte mari.

Valorile limita pentru diferiti poluanti depind de durata de actiune si de sensi­bilitatea speciei cultivate. Se considera valori maxime 0,05-0 12 mg/m³ pentru dioxidul de sulf; 0,01-0,003 mg/m³ pentru fluor; 0,01-0,15 mg/m pentru clor si 0,05 mg/m³ pentru ozon.

Dintre gazele care influenteaza productia legumicola se remarca etilenul si acetilena, care favorizeaza maturarea si grabesc coacerea fructelor. Se practica ast­fel, in spatii inchise, maturarea fructelor de tomate culese din camp inaintea venirii brumelor timpurii de toamna utilizand etilenul in concentratie de 1%₀, fara a afecta aspectul comercial sau calitatea fructelor.

Aerul actioneaza asupra plantelor nu numai prin componentele sale, ci si prin miscarile sale (a vantului). Miscarea aerului (vanturile) influenteaza transpiratia plantelor, reduce procentul de flori legate si fructificarea plantelor legumicole.

1.3.5. Cerintele fata de sol si hrana

Solul este sursa principala pentru asigurarea hranei plantelor, influentand acest proces prin insusirile lui fizico-chimice, biologice determinand potentialul sau de fertilitate.

Plantele legumicole au nevoie de terenuri reavene, bogate in substante nutritive si cu un continut ridicat de humus. .

Continutul in humus este hotarator in alegerea terenului destinat culturii legumelor si trebuie sa fie de 3-4% in terenul de gradina, 7% la culturile de tomate si ardei cultivate in sera si 10% la culturile de castraveti de sera.

Pretentiile plantelor legumicole fata de sol variaza in functia de specia cultivata si de felul culturilor.

Cele mai mari pretentii fata de sol le au culturile timpurii. Acestea solicita terenurile cele mai fertile, bine insorite, ferite de vanturile puternice si curenti reci, si sa nu fie expuse la brumele timpurii sau tarzii, daunatoare acestor culturi.

Solurile mijlocii luto-nisipoase, lutoase, bogate in humus sunt cele mai favorabile culturii legumelor.

Solurile usoare nisipoase sau nisipo-lutoase au capacitatea slaba de retinere a apei si a substantelor minerale, se incalzesc insa usor putand fii lucrate mai repede. Aceste soluri sunt recomandate culturilor timpurii de plante termofile si pentru culturile de radacinoase si tuberculifere.

Solurile semigrele (luto-argiloase) au capacitatea mare de retinere a apei si a substantelor minerale, dar sunt reci si slab aerisite. Ele pot fi folosite in legumicultura numai daca au un continut ridicat in humus si structura buna pentru culturi de vara si tarzii (varza, conopida, telina, praz).

Reactia chimica a solului, optima pentru majoritatea speciilor legumicole este cea apropiata de neutru (pH 6,3-7,4). Sunt insa si specii care prefera o reactie usor acida (pH 5,5-7) a solului (tomate, ardei, dovlecel) iar altele usor alcalina (ceapa, varza, fasole, sparanghel).

Plantele legumicole se caracterizeaza prin cerinte mari in raport cu hrana din sol si accesibilitatea elementelor nutritive. Patrunderea elementelor nutritive din sol in radacinile plantelor are loc numai in prezenta apei si a aerului necesar respiratiei. De aceea, numai intr-un sol afanat se poate realiza si o hranire normala a plantelor.

Fata de alte culturi, speciile legumicole prezinta cerinte mult mai mari fata de substantele nutritive. Tomatele, morcovul, ceapa consuma de doua ori mai mult, iar varza de cinci ori mai mult azot decat culturile cerealiere.

Consumul mare de elemente nutritive se datoreaza productiei mari de bio-masa 30-60 tone/ha (tomate, ardei, varza).

Cerintele fata de hrana se deosebesc de la specie la specie, in functie de productia la unitatea de suprafata si consumul specific.

Speciile legumicole cu perioada scurta de vegetatie au un ritm mai intens de consum al elementelor nutritive. Astfel, salata consuma intr-o zi 12 g de elemente nutritive pentru 100 g recolta, in timp ce tomatele consuma numai 4,4 g, iar varza de toamna 5,5 g pentru 100 g recolta. Aceste date releva faptul ca solurile pe care se cultiva legume cu perioada scurta de vegetatie trebuie sa fie bine fertilizate si cu ingrasaminte care se dizolva usor in apa.

Unele plante legumicole care au sistemul radicular mai bine dezvoltat (sfecla, dovlecelul) pot extrage din sol cantitati mari de hrana, chiar si din soluri sarace, pe cand altele (salata, ceapa) care au sistemul radicular slab dezvoltat dau recolte bune numai cultivate pe soluri bogate.

Plantele legumicole au cerinte diferite fata de hrana in perioada cresterii si fructificarii lor. Se deosebesc mai multe perioade critice cand lipsa sau insuficienta hranei influenteaza negativ cresterea.

La tomate perioadele critice corespund cu formarea primei frunze adevarate, formarea bobocilor florali, inceputul coacerii primelor fructe si coacerea, in masa a fructelor. La ceapa prin semanat direct, hrana trebuie asigurata la formarea primei frunze adevarate, la inceputul formarii si in faza de crestere intensa a acestuia.

Exista si o perioada de consum maxim, cand plantele legumicole extrag cantitati mari de hrana din sol. in perioada ingrosarii radacinilor (morcov, patrunjel), a formarii capatanilor (varza), a cresterii intense a fructelor (castraveti) trebuie asigurate cantitati optime de hrana in raport cu capacitatea de consum.

Legumele sunt mari consumatoare de azot, fosfor, potasiu, magneziu, precum si microelemente, ca: bor, cupru, mangan, molibden, fier si zinc, care, desi sunt absorbite in cantitati foarte mici, au o mare influenta asupra cresterii si fructificarii plantelor.

Azotul are rolul esential in cresterea vegetativa, care uneori constituie produsul recoltabil (salata, spanac, varza), alteori sustine formarea organelor comestibile: fructe, radacini, bulbi (tomate, ardei, morcov, ceapa).

Atat insuficienta cat si excesul de azot influenteaza volumul si calitatea recoltei.

Insuficienta azotului determina cresteri slabe, iar inflorescentele, fructele si semintele raman mici, nedezvoltate corespunzator.

Excesul de azot conduce la cresteri vegetative bogate in defavoarea infloririi si fructificarii. Cea mai grava consecinta a excesului de azot o constituie acumularea acestuia in partile comestibile ale plantelor sub forma minerala, care apoi sunt consumate de om.

Acumularea nitratilor in partile comestibile nu depinde numai de prezenta lor in sol; ci si de folosirea lor de catre organismul vegetal, in functie de energia luminoasa. Astfel, in perioadele de toamna, iarna si inceputul primaverii, cand zilele sunt scurte si intensitatea luminoasa scazuta, transformarea nitratilor in substante complexe (enzime, aminoacizi etc.) se produce cu dificultate, acestia acumulandu-se in tesuturile organelor plantei.

Fosforul influenteaza cresterea, inflorirea, fructificarea, precocitatea si calitatea produselor legumicole, regland acumularea substantelor de rezerva in fructe si seminte.

Insuficienta fosforului se manifesta prin cresteri slabe si frunze de culoare inchisa, violacee pe partea inferioara.

Potasiul influenteaza calitatea si coloratia, favorizand sinteza hidratilor de carbon si imbunatatind compozitia chimica a produselor legumicole. Insuficienta po-tasiului slabeste rezistenta la seceta si ger si scade productia in special la legumele radacfnoase, bulboase, tomate, castraveti si varza.

La tomate, insuficienta aprovizionarii cu potasiu, conduce la o depreciere a calitatii fructelor, influentand nefavorabil gustul, aciditatea si fermitatea acestora.

Calciul intra in compozitia tesuturilor de sustinere ale plantelor, influentand productia prin neutralizarea aciditatii solului si implicit a sucului celular. De asemenea, calciul contribuie la formarea de noi perisori radiculari si la imbunatatirea procesului de absorbtie a apei si a hranei.

Magneziul intra in constitutia clorofilei si a unor enzime, favorizand cresterea si dezvoltarea plantelor legumicole. Carenta magneziului determina stagnari in crestere si impiedica fructificarea normala.

Obtinerea de productii sporite de legume este legata direct de interventia cultivatorului, care printr-o fertilizare anuala si combinata a ingrasamintelor minerale si organice realizeaza o concordanta a factorilor: apa, caldura, lumina, dioxid de carbon si substante minerale.

1.4. Inmultirea plantelor legumicole

Inmultirea este functia biologica a organismelor vii prin care se multiplica permanent numarul de indivizi.

Cunoasterea acestui proces are o importanta deosebita, atat in lucrarile de ameliorare si selectie, cat si in productia semintelor si materialului saditor.

Plantele legumicole se inmultesc pe cale sexuata (prin samanta) si asexuata (vegetativ - prin intermediul diferitelor organe).

inmultirea pe cale sexuata are loc prin intermediul organelor specializate existente in florile plantelor, momentele principale fiind polenizarea si fecundarea. Din combinarea celor doi garneti rezulta zigotul (noua planta) in faza embrionara.

Polenizarea poate-fi cu polen propriu (autogama) sau cu polen strain (alogama). Pe aceasta cale s-a putut realiza si efectul heterozis, cu toate avantajele sale (samanta hibrida).

Inmultirea pe cale vegetativa se efectueaza prin intermeditn diferitelor parti ale plantelor (bulbi, rizomi, tuberculi, butasi, drajoni).

1.4.1. Inmultirea prin samanta

Materialul folosit pentru inmultirea prin samanta este reprezentat de samanta propriu-zisa (tomate, ardei, vinete, mazare, ceapa, varza, conopida etc.) sau de catre fructe (morcov, patrunjel, sfecla de masa) utilizat direct la semanat.

inmultirea prin samanta prezinta unele avantaje fata de inmultirea vegetativa, si anume:

- de la o singura planta se poate obtine un numar foarte mare de descendenti. Astfel, raportul in hectare intre cultura semincera si cultura comerciala este de 1:6 ia fasole, 1:50 la castraveti, 1:200 la morcov, 1:400 la tomate si 1:2000 la varza;

- semintele depozitate in conditii normale se pot pastra o perioada mai indelungata, 2-5 ani, in functie de specie, iar in conditii speciale se pot conserva cfiiar 17 ani;

- in timpul pastrarii, semintele ocupa un volum redus si pot fi manevrate, usor.

In sistemul legumiculturii gospodaresti, in curti si gradini, alaturi de productia de legume un loc important trebuie sa-l ocupe si producerea de seminte necesare ciclului urmator de productie.

In gradina, posibilitatea de a alege cele mai reprezentative plante si fructe pentru producerea de samanta este mult mai usoara decat pe suprafete mai mari.

O samanta cu indici calitativi superiori (germinatie, puritate, energie germinativa, putere de strabatere), produsa mult mai bine in gradina noastra, asigura o productie mult mai mare de legume in anul urmator.

Se recomanda obtinerea de seminte in gradina casei la soiurile valoroase si populatiile locale valoroase la specii ca: ardei, castraveti, ceapa, fasole, mazare, marar, salata, spanac, varza alba etc.

1.4. 2 Inmultirea vegetativa

Inmultirea vegetativa este specifica unui grup mai restrans de plante legumicole care, in conditiile tarii noastre, fie nu formeaza samanta (usturoi, hrean), fie ca pe aceasta cale asigura o productie mai mare, mai uniforma si mai sigura, garantand tipicitatea soiului.

Metoda aceasta de reproducere se bazeaza pe particularitatea unor specii legumicole de a reproduce intreaga planta dintr-un organ vegetativ sau numai o parte a acesteia.

In practica legumicola se utilizeaza de obicei urmatoarele metode de inmultire vegetativa: inmultirea prin bulbi sau bulbili, inmultirea prin tuberculi, inmultirea prin rizomi, inmultirea prin despartirea tufei, inmultirea prin butasi, inmultirea prin altoire si inmultirea prin miceliu.

Inmultirea prin bulbi sau bulbili se practica la usturoi, ceapa si ceapa de Egipt etc. Pe langa bulbii obtinuti din sol, la unele specii (usturoi) se formeaza si 12-20 bulbi subterani, pe tulpina florifera in locul semintelor, care pot fi utilizati la inmultirea acestor plante. Plantarea se face fie toamna in luna septembrie, fie primavara in luna martie.

Inmultirea prin tuberculi se practica la cartof. Se folosesc tuberculi de marime mijlocie (50-60 g), iar la unele cazuri portiuni de tuberculi cu cativa muguri.

Inmultirea prin rizomi se practica la hrean, macris si revent. Divizarea si plantarea rizomilor se poate face toamna tarziu sau primavara devreme. Daca hreanul poate fi inmultit din orice portiune din rizom reventul se inmulteste numai din portiuni care au un mugure terminal.

Inmultirea prin despartirea tufei, specifica la tarhon, leustean, anghinare, ceapa de tuns, consta in desfacerea tufelor mai viguroase, cu ajutorul unui cutit, in mai multe portiuni care se planteaza in alta parte, fie toamna, fie primavara devreme.

Inmultirea prin butasi din tulpina se aplica la plantele legumicole care au insusirea de a emite radacini adventive. Se practica la tarhon, batat si mai rar la tomate si castraveti. La plantare se utilizeaza butasi de 10-12 cm lungime, care se inradacineaza in rasadnite.

Inmultirea prin altoire se poate folosi la tomate, ardei, vinete, castraveti, pepene verde, pepene galben etc, folosind portaltoi, care vot imprima noilor plante obtinute rezistenta la boli si daunatori fapt ce reduce cheltuielile de combatere a acestora.

Inmultirea prin miceliu este caracteristica ciupercilor. In practica se foloseste atat miceliu clasic realizat pe role de gunoi de grajd, cat si miceliu granulat realizat pe boabe de cereale.

1.5. Constructii si amenajari necesare culturii legumelor

In conditiile climatice din tara noastra, in perioada rece a anului, care se prelungeste timp de 180 de zile, din noiembrie pina in mai nu se pot efectua culturi de legume in teren descoperit. Pentru largirea consumului de legume in lunile de toamna tirzie, de iarna si primavara, se folosesc serele si rasadnitele. Specific legumicultura intensive este producerea i-sadului in aceste tipuri de constructie, pentru a executa plantarea la epoci timpurii si a obtine recolte ridicate si mai precoce, comparativ cu semanatul direct in cimp.

Serele si rasadnitele constituie o veriga principala in procesul de pro­ductie legumicol.

1.5.1. Serele

Serele se deosebesc dupa modul de constructie, numarul pantelor la acoperis, temperatura interioara, sistemul de incalzire, modul de folosire. In functie de aceste caracteristici serele se pot clasifica astfel :

Dupa sistemul constructiv

- sere individuale si sere bloc ;

- sere cu o panta si sere cu doua pante ;

-sere fixe, sere mobile si sere demontabile.

Dupa sursa de caldura :

- cu incalzire biologica (gunoi de grajd) ;

- cu incalzire de la soare (solarii) ;

- cu incalzire tehnica (diferite sisteme si surse). Dupa posibilitatile de efectuare a culturilor :

- sere specializate (sere inmultitor, sere de castraveti) ;

- sere universale.

Dupa materiale folosite la constructie :

- sere acoperite cu sticla ;

- sere acoperite cu material plastic.

Serele trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte :

- sa asigure regimul optim de lumina, temperatura si umiditate necesar cresterii plantelor ;

- sa asigure posibilitati de aerisire suficienta si un continut favorabil de CO2 in aer

- sa aiba dispozitivele si instalatiile necesare pentru dirijarea climatului din interiorul lor ;

-sa permita mecanizarea si automatizarea maxima a lucrarilor dej ingrijire si dirijare a factorilor de mediu.

Tipuri de sere. Diversitatea tipurilor de sere existente este destul de mare, dar cele care predomina in prezent sint serele bloc, cu suprafata mare. Serele individuale sint caracterizate prin suprafata mica, mergind pina la citeva sute de m². incercarea de a face sere individuale mai mari, a dus la construirea tipului de sera hangar, cu o deschidere mare, ceea ce necesita un schelet solid si costisitor. Serele individuale au in general un caracter de specializare mai pronuntata. Serele bloc sint constituite din mai multe compartimente individuale reunite, fara pereti transversali. Ele au o suprafata care variaza intre 0,1-6 ha, mai raspindite fiind cele de 1 ha, 3 si 6 ha.

Sera bloc tip industrial acoperita cu sticla are o fundatie sub nivelul solului si soclul din beton cu inaltimea de 20-30 cm. Suprastructura (scheletul) serei este formata din ferme de sustinere, ferme de legatura si sproturi, acestea din urma sint confectionate din lemn, otel sau tabla galvanizata. Sera este acoperita cu sticla cu grosimea de 4 mm. Pentru circulatie si exploatare, serele de G ha sint prevazute cu cite doua alei de 2,4 m latime, iar serele de 1 si 3 ha au o singura alee centrala. La constructia unui m² de sera se consuma : metal -12,6 kg ; lemn - 0,003 m³ ; sticla - 1,2 m² ; ciment - 2,6 kg.

Sera bloc de tip industrial acoperita cu plastic are suprafata de 0,5-1,0 ha, fiind dimensionata pentru a rezista la o presiune a vintului de 70 kg pe m². Suprastructura (scheletul) serei este executata din tevi metalice si o retea de sarma galvanizata si montata pe stilpi de beton, fiind fixata la sol cu ajutorul unor ancore. Sera se acopera cu o prelata din polietilena, cu grosimea de 0,20 mm.

Sera individuala acoperitacu plasticesteoconstructie usoara, cu suprafata de 125 m²/140 m², scheletul de sustinere fiind alcatuit de tevi de 2 toii sau de otel beton cu grosimea de 18-22 mm. Sera are forma unui tunel, iar arcurile se fixeaza direct in sol, in conducte metalice sau in pahare de beton. Sera se acopera cu o prelata de polietilena cu latimea de 8 m.

1.5.2. Rasadnitele

Rasadnitele sunt adaposturi incalzite biologic, mult utilizate in tehnologia legumicola care, pe langa caldura degajata de biocombustibil, beneficiaza si de aportul de energie termica datorat radiatiei solare manifestat prin 'efectul de sera'. Efectul de sera se bazeaza pe proprietatile selective ale materialelor de acoperire de a fi transparente pentru radiatiile vizibile, care se inmagazineaza la suprafata solului ca energie termica si radiaza, din nou, sub forma razelor infrarosii din spectrul indepartat pentru care materialele de acoperire prezinta o transmisivitate redusa.

In practica sunt raspandite diferite tipuri de rasadnite care se deosebesc dupa regimul de temperatura din interior (rasadnite reci, semicalde si calde) ;

dupa sursa de incalzire (rasadnite cu incalzire biologica, apa calda, electrica) ; dupa modul de asezare (de suprafata, semiingropate si ingropate) si dupa numarul plantelor (cu una si cu doua pante). In vederea economisirii gunoiului de grajd si a crearii unui microclimat favorabil plantelor, rasadnitele se fac ingropate si semiingropate.

In prezent sunt extinse inca in productie doua tipuri de rasadnite : cu o panta pentru semanaturi si cu doua pante pentru repicatul rasadurilor si efectuarea culturilor fortate de legume.

Rasadnita din lemn cu o panta are tocul confectionat din scinduri de brad de 3-4 cm grosime si 25-30 cm latime. Lungimea tocului este de circa 16 m. Ramele (ferestrele) se executa din lemn cu doua sproturi si trei campuri de sticla, avind dimensiunile de 1,50x1 m.

Rasadnita din prefabricate de beton cu doua pante are lungimea de 24-36 m si latimea de 3 m. Tocul rasadnitei e construit din placi de beton armat de 1,5 m lungime, 0,20 m latime, 0,04 m grosime, montate pe suporti tot din beton. Ramele se sprijina pe o coama de lemn din tabla groasa sau fier vinclu. Coama se monteaza pe stilpi de beton de 1,40 m inaltime. In caz ca rasadnita e incalzita cu biocombustibil, se sapa un sant cu peretii taluzati, iar in cazul incalzirii cu apa calda se monteaza 2-4 conducte in sol la 30-40 cm adancime sau in aer.

1.5.3. Adaposturilejoase dinplastic

Sint constructii simple, usoare, de dimensiuni reduse, acoperite cu material plastic care pot fi montate si demontate cu usurinta. Lungimea adaposturilor nu trebuie sa depaseasca 10-50 m pentru a fi manevrate usor. La adapostul tip tunel sustinerea peliculei se face pe arcuri de nuiele, fier-beton sau tuburi P.C.V. ingropate cu cele doua capete in pamant, din metru in metru. Aceasta se acopera cu polietilena. Marginile plasticului se ingroapa, tragandu-se peste ele pamantul cu sapa. Aerisirea se face pe la capete sau prin ridicarea peliculei pe una clin laturi, de regula in partea opusa vantului. La adaposturile matritate in diferite forme, ca material constructiv se foloseste poliesterul, plexiglasul, celidorul.

1.6 Tehnologia infiintarii culturilor de legume

In vederea infiintarii culturilor de legume o atentie deosebita se acorda stabilirii sistemelor si metodelor de cultura, alegerii si organizarii terenului, folosirii intensive a acestuia, pregatirii solului inainte de semanat si plantat. Pe aceasta cale terenul si solul fiind pregatit in profunzime, atat in camp cat si in sere, se creeaza toate conditiile pentru activitatea plantelor de a produce recolte mari.

Aplicarea cu strictete a tehnologiei la infiintarea unei culturi de legume este necesara in vederea refacerii fertilitatii solului, maririi rezervei de substante nutritive si capacitatii de aerisire a acestuia, combaterii bolilor si daunatorilor, distrugerii buruienilor.

1.6.1 Sisteme si metode de cultura

Plantele legumicole, prin specificul biologiei si tehnologiei, se cultiva in diferite sisteme si metode de cultura, ceea ce asigura aprovizionarea cu produse a populatiei si industriei in tot timpul anului. Sistemele si metodele de cultura sunt cuprinse in tehnologii unitare pe specii sau grupe de specii, pe aceasta cale realizandu-se esalonarea productiei atat in sezonul cald cat si in sezonul rece al anului.

Sistemul de cultura in teren descoperit se practica la toate speciile, in perioada martie - octombrie , cu recoltarea produselor in perioada aprilie - noiembrie.

In cadrul acestui sistem intalnim urmatoarele metode de cultura, in functie de durata perioadei de vegetatie, epoca de semanat sau plantat, inceputul si sfarsitul recoltarii, conditiile climatice:

timpurie sau de primavara-vara, in perioada martie-iulie la radacinoase, bulboase, verdeturi, varzoase, solano-fructoase, pastaioase;

semitimpurie sau de vara, in perioada mai-august, la solanacee, varza, verdeturi,

- tarzie sau de toamna, in perioada iunie-octombrie, la varza, tomate, vinete, fasole, verdeturi.

Sistemul de cultura protejata se practica la unele specii, in perioada martie-iunie si septembrie-octombrie, folosind diferite materiale de protejare, tipuri de constructii si posibilitati de incalzire. Protejarea permite crearea unui microclimat favorabil in scopul grabirii infloritului si fructificarii, deci a fortarii recoltei, mai ales in conditii de temperatura scazuta in exterior. De asemenea, se combate actiunea curentilor reci de aer cu efect negativ asupra cresterii si rodirii plantelor.

Se practica urmatoarele metode:

protejarea terenului (mulcirea) sau acoperirea lui cu material plastic, la castraveti, dovlecei, salata, sparanghel, ardei gras; prin mulcire se asigura o temperatura si umiditate ridicata in sol, ceea ce contribuie la grabirea formarii organului comestibil;

protejarea plantelor cu perdele (culise) din plante agricole in vegetatie (porumb, secara, etc) din deseuri agroforestiere (tulpini de floarea-soarelui), coarde de vita-de-vie, ramuri de la diferiti arbori) sau din panouri de material plastic, la pepene si solano-fructoase;

protejarea plantelor cu adaposturi joase, confectionate din material plastic, la castravete, solano-fructoase, verdeturi, varza).

protejarea plantelor cu adaposturi inalte (sere sau solarii), confectionate din lemn, metal, acoperite cu material plastic, la aceleasi culturi de mai sus.

Sistemul de culturi fortate se practica in constructii speciale (sere) din metal, sticla si plastic, cu incalzire, in tot timpul anului, la solano-fructoase, castravete, fasole, verdeturi, varza. Metodele de cultura difera in functie de tipul serei:

- in sere tip bloc industrial din sticla, incalzite tehnic, in doua cicluri de productie: decembrie - iunie si iulie-decembrie:

- in sere individuale, din plastic, incalzite tehnic, in perioada februarie-iunie si august-decembrie:

- in sere bloc si individuale, din plastic, incalzite de la soare, in perioada martie-iulie si august-noiembrie.

Pentru culturile timpurii se ales terenurile care se incalzesc repede sub actiunea radiatiei solare, adica cele de pe terasa a doua a raurilor.

Se evita in general terenurile umede sau pe care balteste apa, precum si acelea infectate cu boli si infestate de daunatori, mai ales de nematozi, viermele sarma.

Terenurile imburuienate cu pir pot fi folosite numai dupa distrugerea totala a acestei plante.

Practicarea unei legumiculturi biologice urmareste, in primul rand, alegerea terenurilor sanatoase (nepoluante), a unor soiuri rezistente si a unor tehnici specifice, cu respectarea echilibrului agro-ecosistemului si grija fata de mediu.

1.6.2 Alegerea terenului

Una dintre indatoririle cele mai importante ale agricultorilor este aceea a mentinerii fertilitatii solului pe termen lung.

In alegerea terenului trebuie, in primul rand, sa se cunoasca amplasarea sa geografica, orografica, hidrografica, pedoclimatica, dar si conditiile social-economice (traditie, forta de munca, amplasarea fata de caile de acces si departarea fata de pietele de valorificare, etc).

Se cere o analiza atenta a calitatii terenului, privind: grosimea si insusirile fizico-chimice ale straturilor solului (a stratului humic, fertil si stratului mineral - "roca mama"); invelisul vegetal al terenului; activitatea biologica (fungi, insecte, viermi, etc); tipul de granulometrie a terenurilor (textura solului); continutul in calcar si reactia solului (pH).

Nu pot fi acceptate pentru practicarea legumiculturii terenurile cu umiditate excesiva, cu nivelul apei freatice la 2-3 m, fara drenaj; cele grele, cu continut in metale grele (Pb, Cd etc0, saraturate, cu continut mare in clor, sodiu, metale grele, etc; terenurile cu remanenta in pesticide (substante organo-clorurate, DDT, heptaclor, etc), erbicide (Simazin, Atrazin, etc.)

Continutul in humus este cel mai important indicator al terenului pentru practicarea legumiculturii .

Humusul rezulta din descompunerea substantelor vegetale si animale. Contine multi hidrati de carbon si N. Se poate calcula ca pentru fiecare 1% de humus prezent in sol exista 1000 kg azot la hectar. Un teren apreciat ca "bun" trebuie sa contina 2% humus pentru culturi de camp si cel putin 6% humus pentru legume.

O activitate biologica optima in teren presupune o buna crestere a plantelor. Se poate calcula ca, la un hectar de camp sau gradina, sunt prezente circa 600 kg de rame.

1.6.3 Organizarea terenului.

Organizarea se face conform unui proiect care cuprinde un complex de lucrari ce se refera la repartizarea terenului pe sole (parcele), trasarea drumurilor si executarea amenajarilor exterioare si interioare ale sistemului de irigare. Organizarea teritoriului pe care se amplaseaza culturile urmareste in principal concentrarea si comasarea suprafetelor, precum si specializarea productiei, in functie de destinatia produselor obtinute.

Comasarea terenului trebuie sa se facain cat mai putine parcele, legate intre ele si de centrul unitatii prin cai de comunicatie accesibile mijloacelor rutiere. Terenul comasat se repartizeaza pe categorii de folosinta, in functie de planul de productie al unitatii. Se stabilesc tipurile de asolamente legumicole si impartirea pe sole a terenului neprotejat. Pentru o mai mare eficienta a lucrarilor mecanizate este bine ca parcela (sola) sa fie dreptunghiulara.

O mare atentie se acorda amenajarii terenului in vederea irigatiei. Suprafata terenului trebuie sa fie plana, admitandu-se o panta de 0,0005 pana la 0,002 pentru a asigura scurgerea apei la plante. Se recomanda ca sistemul de irigare sa fie subteran sau la suprafata, folosind diferite procedee de conducere a apei.

Ca regula generala, canalele provizorii care limiteaza solele de cultura, este bine sa fie construite din pamantul de cultura, pentru a putea fi desfiintate la nevoie. Reteaua de canale permanente cuprinde canalul principal prin care apa de irigat este adusa de la sursa si repartizata pe suprafata terenului cultivat prin canale secundare si tertiare.

Legumele fiind plante foarte pretentioase fata de apa si substantele fertilizante, sunt cu atat mai exigente fata de lucrarile solului, care urmaresc retinerea apei, aerisirea solului si mobilizarea rezervelor de substante fertilizante. Specific pentru culturile legumicole este faptul ca lucrarile de pregatire a terenului se executa primavara, vara si toamna, in functie de epoca de semanat si plantat, tinand seama de sistemul si metoda de cultura, tipul de sol si starea vremii. Lucrarile se aplica diferentiat pentru culturile in ogor propriu, pentru culturile succesive, pentru culturile din sere.

Tehnologia moderna implica urmatoarele lucrari se pregatire a terenului, valabile pentru toate sistemele de cultura dar aplicate diferit de la cultura la cultura; indepartarea materialelor de sustinere, indepartarea resturilor de plante (vrejurile) afanarea terenului, nivelarea de corectie (anuala), fertilizarea de baza, aratura de toamna a solului, pregatirea patului germinativ pentru semanat si plantat, modelarea in vederea irigatului, erbicidarea, trasarea canalelor provizorii de irigat.

1.6.3 Pregatirea terenului pentru culturile de camp

Legumele fiind plante foarte pretentioase fata de apa si substantele fertilizante, sunt cu atat mai exigente fata de lucrarile solului, care urmaresc retinerea apei, aerisirea solului si mobilizarea rezervelor de substante nutritive.

Specific pentru culturile legumicole este faptul ca lucrarile de pregatire a terenului se executa primavara, vara si toamna, in functie de epoca de semanat si plantat, tinand seama de sistemul si metoda de cultura, tipul de sol si starea vremii. Lucrarile se aplica diferentiat pentru culturile in ogor propriu, pentru culturile succesive si pentru culturile din sere.

Tehnologia moderna implica urmatoarele lucrarile de pregatire a terenului, valabile pentru toate sistemele de cultura dar aplicate diferit de la cultura la cultura; indepartarea materialelor de sustinere, indepartarea resturilor de plate (vrejurile) afanarea terenului, nivelarea de corectie (anuala), fertilizarea de baza, aratura de toamna a solului, pregatirea patului germinativ pentru semanat si plantat, modelarea in vederea irigatului, erbicidarea, trasarea canalelor provizorii de irigat.

Inlaturarea resturilor vegetale se practica pe terenurile cultivate cu tomate, ardei, vinete, varza, fasole. Vrejurile platelor se taie, apoi se recolteaza manual sau mecanic si se transporta la marginea terenului unde se composteaza cu diferite materiale organice. Se recomanda de asemenea tocarea resturilor vegetale folosind masina de tocat, grapa cu discuri in agregat. Masina de tocat asigura o economie de combustibil la hectar de 15%.

Indepartarea materialelor de sustinere a plantelor, araci, spalieri este obligatorie si trebuie facuta intr-un timp cat mai scurt. Strangerea aracilor si tarusilor se face manual, asezandu-se in gramezi de unde se incarca cu incarcatorul pivotant cu greifer in remorca. Sarmele pentru spalier se incarca manual.

Afanarea terenului se executa in vederea pregatirii nivelarii. Se foloseste cultivatorul afanator (cizel) care lucreaza la adancimea de 30-50 cm sau scarificatorul purtat pentru adancimea de 15-18 cm, in functie de amplitudinea denivelarilor de pe teren.

Nivelarea este o lucrare curenta, anuala care poate fi de corectie, cu deplasari de teren de maximum 50 cm si de intretinere anuala care se executa toamna. In primul caz se foloseste cupa screper de 1 m.c. purtata pe tractorul U-650 M si nivelatorul tractat NT - 4,25 m, pem tractorul cu senile de 150 CP, iar in al doilea caz numai nivelatorul NT -2,8 m cu U - 650 M.

Udarea de aprovizionare se practica cand toamna este secetoasa, la o umezeala a solului sub limita coeficientului de ofilire, primavara tarziu si vara, inaintea infiintarii culturilor succesive. Prin udare se realizeaza conditii optime pentru executarea lucrarilor solului, indeosebi aratura adanca sau superficiala.

Fertilizarea de baza. Lucrarea se efectueaza in toamna dupa terminarea nivelarii de intretinere. Se distribuie in primul rand ingrasamintele minerale cu masina MIC-1 apoi ingrasamintele organice cu masina MIG-5, tractate de U-650 M. Ingrasamintele se transporta la parcela cu remorca basculanta de uz general, RM-2. dozele de ingrasaminte se stabilesc diferentiat pe tipuri de sol, culturi, in functie de cartarea agrochimica.

Aratura de toamna se efectueaza cu plugul PP-30 si tractorul U-650 M la adancimea de 30 cm. Pentru semanatul si plantarile din toamna aratura se executa cu 14-21 zile inainte de infiintarea culturii si se grapeaza imediat. De asemenea, la unele culturi timpurii de primavara aratura se grapeaza si in vederea modelarii terenului.

Lucrarea de desfundare se aplica o data la 3-4 ani pe terenurile tasate, indeosebi irigate, la adancimea de 40-45 cm. Lucrarea contribuie la o mai buna mobilizare a solului in adancime, aerisire si drenare. Se foloseste plugul subsolier PPS-4-30 in agregat cu tractorul U-650 M.

Pregatirea patului germinativ in vederea semanatului si plantarii se face toamna pentru unele culturi (salata, spanac, ceapa verde), si primavara la celelalte culturi. In functie de starea araturii si a terenului in general se aplica: grapatul la adancimea de 3-5 cm, discuitul la 4-12 cm sau lucrarea cu freza FPP, pe tractorul L-445 la 14-16 cm, cultivatia la 10-12 cm pentru distrugerea buruienilor.

Pentru pregatirea patului germinativ la culturile cu seminte mici se recomanda combinatorul CPGS-3, agregat format din vibrocultor, grapa cu dinti rigizi si grapa elicoidala rotativa. Astfel, pentru pregatirea terenurilor afanate se utilizeaza agregatul format din grapa cu colti si grapa elicoidala rotativa. Pe terenurile tasate se va lucra cu agregatul format din vibrocultor si grapa elicoidala rotativa (Tona D si Popescu Tr., 1977).

Modelarea terenului urmareste realizarea unui profil de sol in vederea irigarii prin scurgerea apei la suprafata. Profilul de sol se poate realiza sub forma unor biloane, folosind cultivatoarele CPU-4 si CPS-6 echipate cu rarite sau sub forma unor brazde (straturi) inalte despartite prin rigole. Aceasta ultima modelare se generalizeaza la toate culturile, asigurand zvantarea mai repede a solului primavara timpuriu, evitarea tasarii terenului si eliminarea deprecierii fructelor la plantele cu tulpini asezate pe sol (tomate, castraveti, pepeni).

Modelarea se executa intr-o singura faza, cu masina de modelat MMS-2,8 si tractorul U-651, daca terenul este bine lucrat, cu patul germinativ bine maruntit si afanat, sau in doua faze , pe terenuri grele, tasate, folosind cultivatorul prasitor cu rarite pentru deschiderea rigolelor si numai dupa aceea masina de modelat.

Pentru culturile extratimpurii (varza, conopida, cartofi) din prima epoca de plantare, care vor fi protejate cu plastic, modelarea terenului se poate face inca din toamna.

Trasarea canalelor provizorii de irigare se face folosind plugul pentru deschis canale PDC cu tractorul U-650 M.

Erbicidarea terenului inainte de semanat sau plantat se face cu masina MET-1200 in agregat cu tractorul U-650 M sau cu MCPU-900 si tractorul L-445. incorporarea in sol se executa cu grapa cu colti reglabili GCR-1,7, grapa stelata GS-3,2 sau grapa cu discuri GD-3,2 cu tractorul GS-650 M, cu freza sau cu combinatorul. Dupa semanat sau plantat erbicidele se administreaza cu echipamentul EEP-600 in agregat cu tractorul L-445.

Rezultate foarte bune da incorporarea erbicidelor folosind cutitele sageata montate pe cultivator sau semanatoare cu cap de pulverizare. Erbicidul se pulverizeaza sub cutit, deci sub stratul superficial de sol previne devierea jetului, eroziunea solului, reducand pierderea paie in sol.

1.6.4 Alegerea sortimentului

Dintre factorii de care depinde productivitatea si calitatea legumelor, soiul sau cultivarul este cel mai important, deoarece potentialul sau biologic si tehnologic va fi exprimat in conditiile unei tehnologii corespunzatoare.

Pentru alegerea celui mai potrivit soi sau cultivar, cultivatorul va trebuie sa tina seama de urmatoarele criterii:

- conditiile de clima si sol;

- modul de cultura: in camp, in sera sau in conditii de protejare cu folii de plastic sau rasadnite;

- destinatia produselor: consum in stare proaspata, industrializare (conservare, congelare, deshidratate, etc);

- epoca de semanat, plantat si perioada de recoltare;

- cultivarea in regim irigat sau neirigat;

- rezistenta sau toleranta la boli si daunatori;

- adaptarea la conditii extreme de mediu; temperaturi excesive, lungimea fotoperioadei, toleranta la concentratii mari de saruri, utilizarea economica a ingrasamintelor;

- adaptarea la mecanizarea lucrarilor de infiintare, ingrijire si recoltare;

- rezistenta la manipulare, transport si pastrare;

- preferintele consumatorilor privind aspectul, gustul.

Exista cerinte foarte variate din partea cultivatorilor privind insusirile soiurilor in functie de marimea suprafetelor si destinatia produselor. Astfel, pentru gradinile mici infiintate de amatori pentru consum propriu se pot cultiva si soiuri cu fructul mare, mai sensibile la transport si pastrare.

Pentru exploatari comerciale cu suprafete mai mari de un hectar in camp si 1000 m² de sere sunt necesare soiuri conforme cu cerintele pietei, mai rezistente la transport si corespunzatoare standardelor pentru ambalare.

Alegerea soiurilor si hibrizilor cu rezistenta la boli si daunatori se impune mai ales in cazul culturilor protejate, dar si a celor timpurii in camp, deoarece investitiile sunt foarte mari, astfel incat trebuie eliminate riscurile si pierderile.

Dintre hibrizii F₁ de legume pentru sera cu rezistenta multipla la micoze, bacterioze, viroze, dar si la nematozi, mentionam:

Tomate: Arlette, Marfa (R.Sluis), Trust, Mach (de Ruiter

Ardei gras: Apolo, Laser, Sonar, Mayata, Delphin, Yollo Wonder, Mazurka

Conopida: Fortadon RS, Climax, Viking, Merano, Delta, Perfection, Predominant.

Varza timpurie: Timpurie de Vidra, Delphy (R.S), Golden Cross (Toz), Derby, Eliza (Toz).

Castraveti partenocarpici cu fructul mare: Famosa (D.R); Dalibor (R.S); Corona (D.R), Carmen, Vitalis (D.R).

Castraveti tip Cornison ginoici: Marinda (R.S), Mathilde (R.S), Levina (R.S), Royal (Cl.), Regal (Cl.), Witlo, Wilma (R.S).

Castraveti tip Cornison ginoici si partenocarpici: Inge, Esther, (R.S.paladin) (Cail), Parmel (nun).

Salata de capatana: Ardeto (R.S), Belluro (Pan), Deciso (R.Z), Jessy (Pan), Ravel (R.Z), Samara (Pan).

Patlagele vinete: Madona (Cail), Giniac (Cail), Barbentane (Fr.)

Pentru culturile de camp se recomanda soiurile de provenienta autohtona, bine adaptate conditiilor pedoclimatice din tara noastra, dar si unele soiuri importate care au insusiri superioare privind productivitatea, calitatea produselor, adaptarea si rezistenta la boli. Dintre acestea mai importante sunt:

Tomate: Export 2, Ioana, Cluj 50, Solana, Laura, Unirea, Dacia, Monor, Vitamina, Romec 554 j.

Ardei gras: Export, Galben Superior, Jeny, Aroma, Opal.

Ardei lung: Kapia de Kurtovo, Zlaten Medal, Carmen B, Cosmin, Arad 6B.

Patlagele vinete: Pana Corbului 36, Danubiana, Lidia, Narcisa F₁, Amurg.

Castraveti: Topaz, Magic, Select.

Castraveti Cornison: Renato, Cornison de Paris, Obelisk, Levina.

Dovleac placintar: Delicios, Aromat

Dovleac comun: Dana, Fara vrej

Pepene verde: Sugar Baby, Timpuriu de Canada, Dochita, De Dabuleni, Dulce de Dabuleni, de Minis, Lovrin 532.

Pepene galben: Ica, Rogen, Turchestan, Delicios, Galia.

Salata: Cora, Dena, Mona, Polul Nord, Silvia.

Andive: Bacau 3, Kwarosa.

1.6.5 Pregatirea terenului pentru culturile de sera

Pregatirea terenului in serele-solar acoperite cu plastic are o serie de particularitati in functie de ciclul de cultura de toamna, vara si primavara. O atentie deosebita se acorda si constructiei. Se aplica urmatoarele lucrari:

- eliberarea terenului de resturile vegetale fie prin tocare si incorporarea lor in sol, fie prin indepartarea acestora cu ajutorul unor greble mecanice;

- nivelarea curenta prin completarea cu pamant a depresiunilor unde a stagnat apa; se executa toamna;

fertilizarea de baza cu gunoi de grajd in cantitate de 40-60 t/ha, o data la doi ani, superfosfat 300-500 kg/ha si sulfat de potasiu 120-150 kg/ha in fiecare an. Se recomanda masinile MIG-5 si MIC-1 pentru administrarea lor pe sol.

aratura de toamna la 28-30 cm, folosind sapa rotativa MSS-1,4 in agregat cu tractorul viticol V-445.

subsolarea adanca a solului, folosind sapa rotativa SPV-45 se face o data la 2-3 ani inainte de fertilizarea cu gunoi de grajd.

- evacuarea apei din zonele unde aceasta stagneaza, folosind rigole de scurgere sau mijloace mecanice.

repararea serei , prin consolidarea eventuala a stalpilor de beton sau a arcurilor de metal, in functie de tipul constructiei.

- invelirea serei cu material plastic cu minimum 15 zile inainte de plantare pentru incalzirea solului prin acumulare de caldura solara.

maruntirea si nivelarea terenului cu grapa cu discuri sau cu freza FPP-1,3 inainte de modelarea terenului pentru culturile infiintate toamna sau primavara.

- dezinfectia solului cu Wofatox sau Lindatox-3 in cantitate de 30 kg/ha. Substantele se administreaza la suprafata si se incorporeaza apoi in sol cu freza, cu 8-10zile inainte de plantare.

modelarea terenului in biloane folosind cultivatorul cu rarite sau in brazde inalte, cu ajutorul masinii de modelat modificata pentru sere. In serele tunel cu latimea de 5 cm se poate folosi masina de modelat de camp, si completarea brazdelor la margini manual sau cu rarita.

Pregatirea terenului in serele de sticla prezinta o importanta deosebita, dar fiind ca acestea se folosesc in tot timpul anului, fara pauza, se iriga si se taseaza puternic, ceea ce reduce capacitatea de aeratie a solului. In sere, datorita microclimatului favorabil atacul de boli si daunatori este frecvent. Multa atentie se acorda partilor constructive, instalatiilor de incalzire si climatizare ale serei. Lucrarile indicate a se efectua in sere sunt urmatoarele:

controlul fito-sanitar care consta in analiza si depistarea focarelor de boli si daunatori, mai ales inainte determinarea culturii. In mod obligatoriu pe sol, si pe elementele constructive.

indepartarea resturilor vegetale dupa terminarea fiecarui ciclu de productie. Aceasta se recolteaza cu radacini cu tot si se transporta la consumatorii unde se rad.

irigarea de aprovizionare a solului cu 200 m.c./ha apa, prin instalatia de aspersiune, pana cand umezeala atinge 55-60% din capacitatea de camp.

- mobilizarea solului la adancimea de 25-28 cm cu sapa rotativa Wicon in agregat cu tractorul V-445. sub conductele de incalzire, la capetele compartimentelor si in vecinatatea aleii betonate mobilizarea se executa manual, cu cazmaua.

- subsolarea terenului la 2-3 ani, la adancimea de 45-50 cm, folosind plugul cu subsolier.

- fertilizarea de baza cu ingrasaminte organice si minerale, in functie de ciclul de productie, planta cultivata si cantitatea de substanta organica si rezerva substantelor nutritive din sol. In sera care intra pentru prima data in productie se administreaza orientativ 100-150 /ha ingrasaminte organice, iar in sera deja in productie 80 t/ha. De regula, ingrasamintele organice se aplica inainte a ciclului I de productie (ianuarie0iunie). Dupa o cultura de castraveti nu se mai aplica fertilizarea de baza cu ingrasamant organic. Se foloseste masina de imprastiat gunoi de grajd pentru sere actionata de tractorul V-445.

In ceea ce priveste ingrasamintele minerale, superfosfatul si sulfatul de potasiu se aplica la infiintarea culturii, inainte de plantare, iar azotul in perioada de vegetatie. Incorporarea ingrasamintelor organice se face cu fraza in agregat cu tractorul V-445.

repararea serei se refera la inlocuirea geamurilor sparte, controlul stalpilor de rezistenta, verificarea ferestrelor de aerisire si a instalatiei de incalzire;

dezinfectarea este o lucrare obligatorie si se aplica solului si elementelor de constructie. Dezinfectarea solului ase face cu substante fitofarmaceutice, care se administreaza cu injectoare, echipamente sau masini specializate.

- ingrasamintele minerale se aplica dupa dezinfectarea solului. Superfosfatul si sulfatul de potasiu se incorporeaza cu freza numai la infiintarea culturii, la adancimea de 15-20 cm.

modelarea terenului cu masina de modelat pentru sere, masina de deschis rigole sau cultivatorul cu rarite.

1.6.6 Semanatul si plantarea legumelor in camp

Obtinerea unor productii mari de legume este conditionata alaturi de pregatirea terenului si de buna desfasurare a lucrarilor de semanat si plantat. Aceasta actiune cu caracter agrotehnic si organizatoric necesita un control riguros al materialului biologic (seminte si rasaduri) si pregatirea lui cu toata atentia.

Pregatirea materialului biologic. Lucrarile de pregatire a semintelor in vederea semanatului se refera la urmatoarele masuri: sortarea, tratarea impotriva bolilor si daunatorilor, umectarea, stimularea, calirea si granularea. Pentru rasad, se practica sortarea (conditionarea), fasonarea, imbaierea in solutii dezinfectante si mocirlirea.

Sortarea semintelor. La cultura legumelor s-a constatat ca sortarea semintelor dupa marime (calibrarea) si folosirea la semanat a semintelor mari asigura sporuri de productie, recolte timpurii si de calitate superioara.

Cantitatile mici de samanta se sorteaza prin alegerea la masa cu ajutorul sitelor sau prin scufundarea in apa. Cantitatile mari se sorteaza cu ajutorul masinilor de sortat si calibrat.

Tratarea semintelor impotriva bolilor si a daunatorilor (dezinfectia) este o lucrare obligatorie si se face cu scopul prevenirii oricaror infectii si infestari. In mod curent, semintele valorificate prin comert sunt dezinfectate inainte de ambalare. Totusi, in unele cazuri aceasta operatie se indica a fi executata si in unitati.

Umectarea semintelor se practica cu scopul de a grabi incoltirea si uniformiza rasarirea plantelor, de a scurta perioada de producere a rasadului sau la completarea golurilor aparute in semanaturi. Se foloseste mai ales la castravetii pentru culturi fortate sau la culturile timpurii pentru camp. Operatia consta in introducerea semintelor in nisip, in rumegus umed, sau in apa un anumit timp. In conditii de temperatura ridicata de +20⁰C...+25⁰C, semintele tinute in acest mediu incoltesc mai rapid si rezulta plante foarte uniforme.

Stimularea semintelor este o metoda de activizare a acestora, ceea ce conduce la rasarire uniforma, plante viguroase si recolte timpurii. Pentru stimulare se folosesc mijloace fizice ca: radiatii Roentgen, campuri electrice, ultrasunete, iradierea cu substante radioactive, temperaturi inalte si temperaturi joase, sau substante chimice: auxine, folcisteina, microelemente, acid giberelic (la tomate), acid succinic.

Calirea semintelor este un procedeu aplicat la speciile termofile in scopul maririi rezistentei la temperaturi scazute a plantelor, a grabirii cu cateva zile a cresterii si fructificarii. Semintele se trateaza alternativ cu temperaturi scazute, controland in mod constant energia germinativa.

Granularea semintelor mici se practica in unele tari, in vederea asigurarii unei rasariri cat mai uniforme pe teren a plantelor. Semintele se amesteca cu un material organo-mineral format din ingrasaminte organice, minerale si un liant. Uneori acest amestec contine substante insectofungicide si stimulenti. Proportia dintre seminte si materialul-organo-mineral trebuie sa fie 1:5. granularea se foloseste la tomate, morcov, patrunjel, salata, ceapa, ridichi si asigura sporuri de productie de 10-18%, fata de semintele negranulate.

Sortarea rasadurilor consta in alegerea plantelor celor mai sanatoase, viguroase si uniforme cu un numar egal de frunze sau inflorescente.

Mocirlirea radacinilor rasadului asigura plantele cu elemente minerale si apa imediat dupa plantare. Mocirla este un amestec de pamant argilos, balega de bovine si apa la care se pot adauga substante insecto-fungicide si microelemente.

1.6.7Epoci si metode de semanat si plantat

Epoca de semanat si plantat. Acest moment este conditionat atat de particularitatile agrobiologice ale speciilor si conditiilor climatice ale zonei de cultura, cat si de considerente economice dintre care cel mai important este termenul de livrare, modul de esalonare a productiei in functie de cerea de consum. Unele specii de legume, rezistente la temperaturi scazute, pentru a folosi cat mai bine umezeala acumulata in sol se seamana primavara cat mai devreme (mazarea, morcovul, spanacul, ceapa). Alte legume ca: fasolea, castravetii, pepeni, pretentioase la caldura, se seamana sau planteaza primavara mai tarziu.

La stabilirea epocii optime de semanat si plantat trebuie sa se tina seama si de rezistenta plantelor la inghet. Specii ca fasolea, tomatele, castravetii, pepenii, dovleceii, bamele, vor fi in asa fel semanate sau plantate ca sa nu sufere de pe urma brumelor si ingheturilor tarzii de primavara.

Pentru satisfacerea nevoilor de consum si pentru aprovizionarea ritmica a fabricilor de conserve cu materie prima, semanatul si plantatul la unele culturi se face esalonat, in mai multe epoci (salata, ceapa, ardeiul, tomatele).

Adancimea de semanat si plantat influenteaza rasarirea uniforma a plantelor si prinderea rasadurilor. Adancimea de semanat depinde de marimea semintelor, de timpul de sol. Cu cat samanta este mai mica cu atat adancimea de semanat este mai redusa (salata, spanac). In solurile mai usoare semanatul se face mai adanc, decat in solurile mai compacte.

Pentru rasaduri, adancimea potrivita la majoritatea legumelor este pana la primele frunze (tomate, varza) sau pana la rozeta de frunze (salata, telina). Rasadul de tomate, varza, castraveti, gulie, se planteaza la o adancime mai mare decat la ceea la care au stat in sere sau rasadnite. La unele specii de legume: varza, conopida, telina varful de crestere sau mugurele terminal nu trebuie acoperit cu pamant, pentru a nu-l vatama si opri cresterea vegetativa.

Metode de semanat si plantat. Aratam ca, una din principalele masuri pentru reducerea costurilor de productie in legumicultura o constituie generalizarea mecanizarii complexe a lucrarilor. Folosirea masinilor insa este conditionata de metodele si schemele concrete de semanat si plantat. Ca metode se folosesc: semanatul prin imprastiere (se practica numai pe suprafete mici); semanatul si plantatul in randuri (echidistante, duble sau in benzi) si semanatul in cuiburi (pepeni, dovlecei, castraveti).

Repartizarea plantelor pe teren are o deosebita importanta pentru asigurarea unor recolte ridicate. Desimea prea mare sau prea mica scade cantitatea si calitatea recoltei. Productia variaza pe planta si la hectar in functie de spatiul de nutritie, in conditiile scaderii de la maximum la minimum a numarului de plante la hectar. (Balasa M., 1973).

1.6.8 Tehnologia intretinerii solului si ingrijirii culturilor

In cursul perioadei de vegetatie, solul necesita lucrari de intretinere, iar culturile de legume numeroase ingrijiri pentru mentinerea la nivel optim a tuturor factorilor care conditioneaza productia. In general, lucrarile de intretinere a solului si de ingrijire a culturilor urmaresc imbunatatirea conditiilor de temperatura, lumina, apa, hrana, mentinerea densitatii optime si a sanatatii plantelor, a echilibrului intre aparatul vegetativ si generativ, intre partea aeriana si radacini.

Unele dintre lucrari sunt comune tuturor culturilor de legume, altele se aplica unei unor culturi prezentand anumite particularitati.

Lucrari cu caracter general Dintre aceste lucrari fac parte: completarea golurilor, distrugerea crustei, prasitul, raritul culturilor, musuroitul, protejarea culturilor, fertilizarea, combaterea chimica a buruienilor, irigarea, combaterea bolilor si daunatorilor.

Completarea golurilor se face in scopul de a obtine culturi incheiate. Se aplica mai ales la culturile produse prin rasad, iar uneori si al cele semanate direct in camp. Completarea golurilor se face dupa 3-5 zile de la plantare, cu rasad din acelasi soi, de aceeasi varsta. La legumele semanate direct in camp. Golurile se completeaza fie prin rasadirea unor plante rarite din aceeasi semanatura (tomate, sfecla, salata), fie prin insamantarea de seminte umectate sau preincoltite.

Distrugerea crustei care se formeaza la suprafata solului se face in functie de sol si cultura. In general se indica distrugerea crustei dupa rasarirea plantelor cu sapa rotativa si cultivatorul CPL-2,50 cu cutite dalta la culturile fara spalier si pe spalier, ci inaltimea de pana la 45 cm (tomate, vinete, ardei, fasole verde).

Afanarea solului in perioada de vegetatie se executa la adancimi variate, prin prasile, in functie de tipul de sol si starea de crestere a plantelor cultivate. In cultura legumelor se aplica un numar mai mare de prasile decat la plantele agricole. Pentru afanarea la adancimea de 8-18 cm se folosesc: freza de prasit FPL-4 la culturile cu talie pana la 40 cm (ceapa, usturoi, radacinoase) sau cultivatorul CL-2,8 cm cutite dalta la culturile fara spalier si pe spalier, cu inaltimea de pana la 45 cm (tomate, vinete, ardei, fasole verde).

Combaterea buruienilor in perioada de vegetatie prin prasile mecanice si folosirea erbicidelor. Ca utilaje se folosesc: cultivatorul legumicol echipat cu cu cutite sageata si freza legumicola. Erbicidele sunt cele indicate pentru fiecare cultura in parte.

Fertilizarea Plantele legumicole extrag din sol cantitati insemnate de substante nutritive, intr-o perioada scurta de timp. Consumul de substante nutritive este corelat cu marimea recoltei obtinute.

Regimul de nutritie. Asigurarea plantelor in tot timpul perioadei de vegetatie cu elemente nutritive se realizeaza prin fertilizarea rationala a solului cu ingrasaminte organice si minerale, ce imbunatatesc nu numai regimul de nutritie, prin restituirea substantelor extrase, ci si prin insusirile fizico-chimice si biologice ale solului. Raportul dintre substantele nutritive difera de la cultura la cultura, de la sol la sol si in timpul perioadei de vegetatie influenteaza direct procesele de crestere si dezvoltare.

Astfel, la tomatele de sera, un raport N : P de 1 : 2 determina o inflorire mai timpurie a plantelor, iar un raport N : P : K de 2 : 1 : 1 intarzie infloritul si provoaca chiar caderea bobocilor florali. Modificand raportul la 1 : 1 plantele infloresc si fructifica normal, la un sol bine aprovizionat desigur.

Dozele de ingrasaminte se stabilesc in functie de conditiile de sol, rezerva de substante din sol, regimul de precipitatii, specia cultivata si cultura premergatoare.

Metode de fertilizare. In cultura legumelor se aplica o gama variata de metode de fertilizare, de administrarea ingrasamintelor: fertilizarea de baza din toamna cu materie organica, odata cu aratura adanca; fertilizarea locala, odata cu plantarea rasadurilor, folosind ingrasaminte organice si minerale; fertilizarea faziala, in perioada de vegetatie, cu ingrasaminte organice si minerale, date radicular sau foliar.

Fertilizarea se face atat cu ingrasaminte solide, granulate si pulberi, cat si cu ingrasaminte lichide, aplicate pe sol si pe frunze. In acest sens, se constata ca fertilizarea extraradiculara prin frunze capata o importanta practica deosebita datorita avantajelor pe care le prezinta: economice de ingrasaminte (de 5-6 ori mai putin), usurinta aplicarii si eficienta imediata.

In perioada de vegetatie ingrasamintele se aplica in perioada formarii florilor, fructelor la solano-fructuoase si bostanoase, a capatanei si inflorescentelor la varza si conopida, a bulbului la ceapa, a frunzelor la salata, spanac, a radacinilor la morcov.

Irigarea. Productii mari si de calitate superioara nu pot fi obtinute la legume fara irigare, care este absolut necesara in toate zonele de productie si mai ales in anii secetosi.

Pentru ca apa sa ajunga la planta fara pierderi mari si sa fie folosita de sistemul radicular in conditii optime, se aplica diferite metode de udare in fu de udare in functie de textura solului, regimul de precipitatii si planta cultivata.

Udarea la suprafata este metoda cea mai frecventa folosita in legumicultura (tomate, castraveti) pe terenuri mijlocii si usoare, nivelate in prealabil. Udarea la suprafata asigura distribuirea apei in cultura prin brazde (straturi) lungi de 200-400 m. Apa se infiltreaza treptat in sol umectand lent straturile dintre rigole. Distantele dintre brazdele de udare si lungimea acestora sunt determinate de natura solului. In solurile usoare, modelarea terenului in vederea irigarii se face pe straturi de 0,96 m latime (pentru a evita pierderile prin infiltrare), iar pe solurile mijlocii sau mai compacte straturile au latimea de 1,40 m.

Udarea prin aspersiune se practica pe suprafete restranse, numai pe terenuri usoare si permeabile, indeosebi la speciile cu frunzele rare si tufa mica (radacinoase, verdeturi, varza). In sere constituie metoda cea mai eficienta de udare, folosindu-se conducte din plastic.

In functie de perioada cand se executa si scopul urmarit se aplica: irigarea de aprovizionare, la culturile succesive si de primavara tarziu; in vederea pregatirii terenului in conditii optime: irigarea de spalare  pe terenurile saraturoase si in sere: irigarea pentru prinderea rasadurilor, dupa plantarea acestora in camp sau sere; irigarea de fertilizare, in care ingrasamintele se administreaza odata cu apa de irigat; irigarea pentru combaterea ingheturilor usoare, ce se foloseste primavara timpuriu.

Regimul de irigare la plantele legumicole, reprezinta un complex de masuri ce urmaresc mentinerea umiditatii optime a solului. Regimul de irigare este determinat de conditiile pedoclimatice si cerintele culturii in diferite faze de crestere. In functie de aceasta se determina o serie de parametri ca: norma de irigat si de udare, epoca de udare, numarul si durata udarilor.

Culturile de legume se uda atunci cand umiditatea solului atinge plafonul minim al umiditatii active, care este specific diferitelor soiuri si plante.

Normele de irigatie se aplica astfel: 3500 m³/ha in silvostepa si 4900 m³/ha in stepa folosindu-se 9-10 udari la 7-8 zile o data.

Numarul de udari si cantitatea de apa variaza de la o cultura.

Rasadul de ardei, vinete, varza nu se uda decat dupa 15-20 zile de plantare, aceasta pentru a stimula inradacinarea. La varza si salata nu se iriga dupa formarea capatanilor, deoarece acestea crapa sau putrezesc.

Udatul in timpul verii se executa seara, noaptea sau dimineata pentru ca plantele sa nu sufere din cauza diferentelor de temperatura din sol. Apa rece data in zilele cu calduri mari impiedica cresterea plantelor, avand efecte negative asupra productiei.

Prevenirea si combaterea bolilor si daunatorilor constituie una din activitatile principale in cultura legumelor din camp si sere. Tratamentele trebuie sa aiba in primul rand un caracter profilactic, de prevenire a atacului de boli si daunatori. Ele se fac pentru seminte si material saditor, constructii, unelte, utilaje, sol, si pamanturile nutritive necesare producerii rasadului. Combaterea se face si prin masuri curative, indeosebi la prima aparitie a bolilor si daunatorilor, folosind substante fitofarmaceutice.

Tabelul 1.1

Sistemul de masuri pentru combaterea bolilor si daunatorilor

Protectia plantelor cuprinde, in practica, toate masurile care se iau in scopul pastrarii si maririi capacitatii de rezistenta a plantelor cultivate si a impiedica dezvoltarea insectelor, a altor animale daunatoare si a agentilor patogeni vegetali.

Daunatorii animali. Dintre cei care produc frecvent pagube importante mentionam: soarecii terestri si de camp, coropisnitele, larvele de noctuide, larvele de coleoptere, nematozii, limacsii, mustele, puricii, afidele si viermii fructelor.

Masuri de combatere: capcane sistematice, fara a le atinge cu mana, plante repelente ca usturoi, limba cainelui, sulfina s ilaptele cainelui introducerea in galerii de frunze din plantele enumerate, sau ramuri de Thuja ori frunze de nuc. De asemenea, se introduc resturi de peste, excremente de capra.

Soarecii sunt sensibili la zgomote. Sticlele goale implantate oblic in sol produc vuiete sub actiunea vantului. Coripisnita (Gryllotalpa) sapa galerii la mica adancime si iese la suprafata pe intuneric. Dauneaza primavara; in rest sunt folositoare, deoarece se hranesc cu insecte si viermi.

Masuri de control : se folosesc borcane de sticla care se planteaza la nivelul solului in care coropisnitele cad (aprilie-iunie) in timpul incursiunilor nocturne. Alte posibilitati: se cauta si se distrug cuiburile, turnand o lingurita de ulei comestibil in cuiburi sau apa din abundenta; insectele mici si ouale se ineaca.

Larvele de noctuide sunt prezente in sol primavara si toamna. Se pot aduna sau combate cu decoct de tanacet, cu ramuri de ferigi maruntite incorporate in sol. In caz de atac puternic se poate recurge la tratamente cu preparate de bacillus thuringiensis.

Combaterea coleopterelor se poate face cu plante de salata, amendamente cu calcar, se cultiva mazare, fasole sau varza, se aereaza mai des terenul si se incorporeaza gunoi de grajd de bovine.

Nematozii. Mai frecvent se intalnesc in culturi de sera, care le asigura reproducerea, Meloidogyne incongnita fiind un daunator specific tarii noastre, precum si Ditylenchus tripsaci la usturoi si ceapa in camp, transmis prin materialul de plantat. Combaterea se asigura prin rotatii si asocieri foarte diverse., in caz de infestare puternica se planteaza toata brazda cu tagetes (Tagetes nana). Larvele care apar nu se pot hrani cu radacinile de tagetes si mor. Trebuie evitat sa se introduca larve femele de nematozi o data cu rasaduri produse in ghivece, cu amestecul de sol infestat. Trebuie evitat excesul de azot , iar toamna se poate aplica faina de argila (bentonita).

Melcii fara cochilie (limacsi), Arion Hortensis, cu doua specii: limacsi mari, lungi de 15 cm, de culoare galbena-ocru, maro-rosiatica si limacsii mici (pana la 6 cm), cenusii sau rosiatici. Ultimii nu rezista la ger si seceta.

Masuri de control: - se folosesc bariere mecanice sau capcane din borcane, cu bere.

- se urmareste favorizarea inmultirii unor coleoptere si sirfide, amfibii si reptile, pasari, etc.

Melcii cu cochilie pot produce daune atunci cand sunt in numar mare, dar ei sunt, in acelasi timp, antagonisti cu limacsii, deoarece se hranesc cu ouale lor.

Musca morcovului. Este o musca mica, de 4-5 mm, neagra si lucioasa. Apare in aprilie-iunie si apoi la sfarsitul lui august. Depune ouale in sol in apropierea radacinilor de morcov si se dezvolta mai tarziu, formand galerii.

Puricii de pamant. Ei ataca intotdeauna, primavara, salata, ridichile si guliile, dar si alte specii de varzoase. Ei prefera terenuri tari si compacte. Aceste mici coleoptere, de 1,5-3 mm, sunt de culoare bruna-albastruie sau neagra-lucioasa, uneori cu striuri galbene.

Masuri de combatere: se recomanda terenuri afanate si acoperite; se fac tratamente cu rotenon; se musuroiesc plantele la colet: culturile se asociaza cu salata si spanac; se pulverizeaza plantele cu faina de roca; plantele se uda de 2 ori pe saptamana cu decoct de absint sau tanacet.

Puricii (de plante). Afidele ierneaza pe plante multianuale si, la inceputul verii, migreaza pe plantele de cultura si salbatice; reproducandu-se prin partenogeneza (nasc pui vii). Toamna, femelele depun din nou oua pentru iernare. Afidele produc pagube direct prin transmiterea virusurilor, dar si prin acoperirea cu fumagina a plantelor si fructelor (aceasta este o ciuperca saprofita, care se dezvolta pe secretiile dulci ale afidelor).

Masuri de control: se favorizeaza prezenta antagonistilor naturali precum: Coccinella , Sirfida, Ichneumonida, Forficulida. In caz de infestare puternica se stropesc plantele cu decoct de lemn de cvassio, coada calului (Equisetum) sau/si cu solutii de sapun de casa. In caz extrem se poate folosi piretru (natural, nu piedroide de sinteza).

Alte masuri care dau rezultate bune: aerarea buna a terenului; acoperirea lui si irigarea abundenta; pulverizarea de praf de calcar (var), cenusa de lemn sau faina de roca; spalarea plantelor cu un jet puternic de apa; stropirea cu o infuzie de coji de ceapa sau cartofi, decoct de frunze de revent sau cu extract de usturoi; stropirea, trei zile consecutiv, cu un strat apos de urzici (de macerat), stropirea cu infuzie de pelin sau de Tanacetum.

Mana. Boala este produsa de ciuperca microscopica Peronospora sp ce ataca, in special, vita de vie, castravetii, ceapa si salata. Este favorizata de timpul umed si relativ rece si produce pagube importante prin ingalbenirea si caderea frunzelor.

Masuri de prevenire si combatere: stropiri cu produse pe baza de cupru (zeama bordeleza, Turdacupral 0,5%); fertilizare cu compost amestecat cu faina de roca; strangerea frunzelor atacate; stropiri preventive cu decoct de coada calului.

Oidium sau fainarea. Sunt boli care ataca vita de vie, legumele cucurbitacee, trandafirii, etc., provocand caderea frunzelor.

Masuri de combatere: stropiri la intervale de 8-14 zile cu solutii de sulf muiabil (pentru legume numai in caz de pericol real); ca masuri preventive, se recomanda aplicarea abundenta de compost; acoperirea permanenta a terenului; crearea de varietati rezistente; tratamente preventive cu decoct de coada calului.

Lucrari cu caracter special . In aceasta categorie se includ lucrari care au un caracter limitat, fiind caracteristice numai pentru anumite culturi. Ele au drept scop aerisirea plantelor, patrunderea radiatiei solare la formatiunile de fructificare, conducerea, dirijarea plantelor in vederea unei bune infloriri si fructificari pe tulpina principala si ramificatiile laterale.

Sustinerea plantelor in pozitie verticala la soiurile de tomate, vinete, ardei care nu au tulpina erecta, precum si la semincerii de morcov, varza. Prin pozitie verticala se asigura de asemenea conducerea si dirijarea plantelor in vederea unei fructificari timpurii (tomate timpurii) si abundente (tomate de vara-toamna, seminceri de varza). Pentru sustinere se folosesc diferite procedee, in functie de soiul cultivat si sistemul de cultura.

Palisatul se aplica la culturile de tomate timpurii in camp, in adaposturi joase, in serele solar din plastic si la culturile de tomate, vinete si ardei din serele de sticla sub forma de spalier. La tomatele timpurii de camp si sere de plastic spalierul este format dintr-o singura sarma, montata pe tarusi de lemn, la inaltimea de 50-60 cm de sol. La tomatele, vinetele, ardeiul gras, castravetii si pepenii de sera spalierul este format dintr-o sfoara de care se leaga fiecare planta. Sforile care sustin plantele se leaga la randul lor de o sarma care se gaseste la inaltimea de 2,2 m de la sol si este fixata de conductele de irigare.

Aracitul (tutoratul) se recomanda la soiurile inalte de tomate de vara-toamna, fasole, seminceri de varza si morcovi cultivati in camp. Se folosesc araci (tutori) de diferite inaltimi (1,5 - 2,5 m) confectionati din lemn, de care se leaga plantele cu plastic sau sfoara pe moment ce cresc in vegetatie. Aracii se infing in pamant, in pozitie verticala sau in piramida. Aracitul se poate face inainte sau dupa plantare la legumele cultivate prin rasad, dupa rasarire la cele semanate in cuiburi si inainte de inflorire la seminceri. Plantele se leaga de araci cu tei, rafie sau plastic in forma de 8 sau inel destul de larg.

1.7. Asolamentul si rotatia culturilor de legume

Prin desfasurarea in conditii optime a lucrarilor in gradina si obtinerea de productii ridicate la unitatea de suprafata trebuie sa se foloseasca pe scara larga ro­tatia culturilor in timp si spatiu.

Realizarea rotatiei in spatiu se face pe baza unei programari in cadrul unui asolament. Asolamentul permite sa se aplice corespunzator cerintelor plantelor ingra-samintele organice si minerale si contribuie la diminuarea simtitoare a atacului la boli si daunatori.

Prezentam in continuare cateva exemple de rotatie a culturilor legumicole in curti si gradini.

Exemplul 1

Parcela I: tomate, ardei, vinete.

Parcela a ll-a: morcov, patrunjel, pastarnac, sfecla rosie, telina pentru radacina, ridichi, ceapa, usturoi, praz.

Parcela a lll-a: varza, conopida, gulii + spanac, ceapa verde, salata, usturoi

verde.

Parcela a IV-a: mazare, fasole + castraveti.

Parcela a V-a: cartofi timpurii + morcov, fasole pastai.

Exemplul 2

Parcela I: tomate, ardei, vinete.

Parcela a ll-a: ceapa, usturoi, praz, legume radacinoase.

Parcela a lll-a: mazare, fasole, bame.

Parcela a IV-a: varza, conopida, gulii.

Parcela a V-a: castraveti, dovlecei, pepeni.

Parcela a Vl-a: cartofi.

Exemplul 3

Parcela I: tomate, ardei, vinete

Parcela a ll-a: legume bulboase si radacinoase.

Parcela a lll-a: legume varzoase.

Parcela a IV-a: legume bostanoase si pastaioase.

Exemplele servesc ca ghid pentru a orienta cultivatorii in a-si organiza gradina de legume, in a-si dimensiona suprafata fiecarei culturi in cadrul parcelei in functie de nevoi si de a-i initia in adoptarea unor scheme noi de asolament si rotatie a culturilor.

Deoarece in sere si solarii lucrarea de dezinfectie a solului este obligatorie, precum si utilizarea unor cantitati mari de ingrasaminte organice, se pot practica mai multe cicluri, cultivand aceeasi specie.

Rotatia cu mai multe culturi este recomandata si in aceste spatii.

1.8. Culturi succesive si asociate de legume

Legumicultura, spre deosebire de alte ramuri de productie agricola, ofera posibilitatea obtinerii de recolte mari prin cultivarea a 2-3 specii in cursul aceluiasi an. Rotatia rationala a culturilor legumicole nu poate fi conceputa fara practicarea culturilor succesive si asociate.

Terenul din gradina familiala nu trebuie sa ramana necultivat nici un moment din timpul anului, el trebuind sa produca fara intrerupere, iar acest lucru este direct legat de priceperea si iscusinta gospodarului.

Practicarea culturilor succesive si asociate de legume este posibila datorita marii diversitati a speciilor legumicole, cu ritm diferit de crestere si cu perioada de vegetatie variabila. Astfel, unele specii se caracterizeaza printr-o perioada scurta de vegetatie si rezistenta la temperaturi scazute (salata, spanacul, ceapa verde, ridichi de luna etc), in timp ce altele au o perioada mai lunga de vegetatie si sunt sensibile la frig (tomate, ardei, vinete, castraveti etc).

Pentru scurtarea vegetatiei si folosirea rationala a terenului se practica inmultirea prin rasad, stimularea germinatiei semintelor si preincoltirea acestora.

in spatiile protejate (sere, solarii, rasadnite, tunele joase), realizarea unei singure culturi ar insemna folosirea nerationala si insuficienta a acestor adaposturi.

in culturile succesive si asociate exista o cultura de baza (care ocupa terenul un timp mai indelungat si detine ponderea sub raportul productiei si a valorii acesteia) si 1-2 culturi secundare (care ocupa terenul o perioada mai scurta de timp). Cultura secundara poate fi premergatoare sau urmatoare culturii de baza.

Se folosesc, in general, drept culturi de baza urmatoarele specii: castravetii, tomatele, ardeii, vinetele, ceapa pentru bulbi, fasolea s.a. Ca plante cu perioada mai scurta de vegetatie, care constituie culturile secundare, se intrebuinteaza: salata, spanacul, ridichile de luna, mazarea s.a. Se pot cultiva pe acelasi teren specii care nu au boli si daunatori comuni si au cerinte diferite fata de hrana.

In mod obisnuit, plantele legumicole din culturile secundare au inradacinarea mai superficiala decat cele din cultura de baza.

Cultura secundara trebuie sa ajunga repede la maturitatea de consum si sa fie recoltata pana ce cultura principala incepe sa acopere solul cu aparatul foliar. De exemplu, salata, ridichea de luna sau mararul asociate in cultura cu morcovul, primele au ritm de crestere rapid, in timp ce morcovul creste incet.

Plantele cultivate asociat (intercalat) nu numai ca nu trebuie sa se stanjeneasca, ci trebuie sa se protejeze chiar, cum este cazul culturilor in culise. Exemplu -cultura fasolei, castravetilor in culise de porumb in scopul protejarii acestora impotriva vanturilor si a curentilor reci.

Rezultate bune se obtin prin practicarea culturilor asociate sau intercalate in fiecare gradina si pe orice suprafata de teren,

in spatiile protejate, practicarea culturilor succesive si asociate este nu numai necesara, ci si obligatorie, in vederea obtinerii de productii mari la unitatea de suprafata.

1.9. Recoltarea, conditionarea si pastrarea legumelor

Recoltarea legumelor reprezinta momentul de intrerupere a proceselor dintre planta si partea comestibila, finalizand partial sau total activitatea din acest sector. Procesul de recoltare influenteaza asupra calitatii produselor prin momentul si modul de executare a acesteia.

Stabilirea momentului recoltatului prezinta mare importanta, deoarece efectuat mai devreme determina pierderi cantitative si calitative, iar intarzierile pot duce la pierderi sau deprecierea totala a produselor (gulia se lemnifica, varza, pepenii galbeni crapa).

De obicei, majoritatea legumelor se recolteaza esalonat, intrucat maturarea lor se face treptat, intr-o perioada mai lunga sau mai scurta de timp, in functie de specie si de sistemul de cultura.

Legumele se recolteaza cand organele comestibile ale plantelor (fructe, bulbi, radacini etc.) au marimea, forma, culoarea, gustul, aroma caracteristice soiului.

Unele legume se recolteaza zilnic (castravetii, dovleceii, ridichile de luna), altele la 2-3 zile (tomatele, ardeii), iar tomatele pentru bulion, vinetele la 5-6 zile. Varza se recolteaza cand capatanile au marimea normala si sunt indesate, iar conopida cand este suficient de dezvoltata si are culoarea alba.

Bulboasele si radacinoasele se recolteaza dupa necesitati, iar pentru consu­mul de iarna se recolteaza o singura data, cand sunt ajunse la marime normala si au maximum de calitate, iar frunzele si-au schimbat culoarea.

Legumele verdeturi se recolteaza cand frunzele sunt bine dezvoltate, prin smulgerea plantelor in intregime sau prin taiere.

O insemnatate deosebita in valorificarea superioara a productiei o reprezinta conditionarea si ambalarea produselor legumicole.

Prezentarea spre valorificare a unor produse sortate, calibrate dupa marime, forma si greutate in legaturi, funii, pungi de plastic sporeste aprecierea produselor, evidentiind respectul producatorului fata de consumator, fata de profesia sa.

O mare parte din legumele produse in gradini sunt destinate consumului din timpul iernii. Se pot pastra o perioada mai indelungata cartofii, radacinoasele, ceapa, usturoiul uscat, varza.

Pastrarea se poate face in depozite cu ventilatie naturala sau mecanica (bordee, silozuri, pivnite).

Conditiile de pastrare, atat la pastrarea de scurta durata, cat si la pastrarea de lunga durata, trebuie sa asigure reducerea intensitatii proceselor de transpiratie si respiratie si sa impiedice dezvoltarea si activitatea diferitelor microorganisme care ataca legumele in timpul pastrarii.

Temperatura in interiorul silozului trebuie sa oscileze intre 0+2⁰C, iar umiditatea relativa a aerului sa fie mentinuta intre 85-90%.

Legumele puse la pastrare trebuie sa fie sanatoase, curate, fara crapaturi, fara umiditate exterioara si sa nu prezinte lovituri mecanice.

Oricat de corect se executa lucrarile premergatoare depozitarii in vederea pastrarii legumelor se inregistreaza si pierderi in greutate datorita desfasurarii normale a proceselor metabolice (respiratie - transpiratie).

Pierderile in greutate in timpul pastrarii difera cu natura produsului (organul comestibil), conditiile si durata de pastrare.