|
|
|
Bazele biologice Si ecologice ale plantelor legumicole
1. Bazele biologice ale cultivarii plantelor legumicole si inmultirea lor
Aplicarea in culturile legumicole a unor tehnologii moderne si imbunatatite in mod continuu impune cunoasterea temeinica a biologiei plantelor din asemenea culturi. Originea si modul de evolutie a speciilor determina particularitatile biologice ale plantelor legumicole, care prezinta importanta pentru practica producerii legumelor.
Un anumit mod de interpretare a acestor particularitati, prin prisma utilitatii lor practice in legumicultura, consta si clasificarea plantelor legumicole.
Originea evolutia si clasificarea plantelor legumicole
Originea. In privinta originii specilor si soiurilor cultivate in prezent, pentru practica legumicola prezinta importanta doi factori determinanti: provenienta ecologica (conditii edafice si climatice); modul de creare (provocarea variabilitatii - naturala sau artificiala si efectuareea selectiei - naturala sau artificiala).
Evolutia. Cu scopul de a intelege si cunoaste cat mai bine relatiile dintre organism si mediu, evolutia trebuie privita, si in cazul plantelor legumicole, sub cele doua aspecte: filogenetic si ontogenetic. Variatia evolutiei plantelor legumicole este determinata de o serie de factori biologici si ecologici.
Evolutia filogenetica priveste etapele de evolutie a organismelor vii in decursul generatiilor.
Organsimele au evoluat si si-au format un anumit mod de manfiestare (insusiri si caractere), portivit cu succesiunea conditiilor de mediu din timpul fiecarei generatii si a tuturor generatiilor de pana in prezent. Modul de manifestare obisnuita a plantelor legumicole se pastreaza atata timp cat variatia succesiunii conditiilor de mediu nu depaseste limitele obisnuite in cadrul carora s-a format si au evoluat filogenetic speciile respective. Un nou mod de manifestare, deci noi insusiri si caractere, apar la plante in momentul sau in cazul cand si succesiunea conditiilor de viata se schimba fata de cele in care s-au format plantele.
Evolutia ontogenetica se refera la etapele de evolutie a organismelor vii in decursul unei generatii.
Haekel si Müller considerau ca 'ontogenia repeta filogenia', ceea ce nu este exact, caci cea mai de seama particularitate a naturii consta in faptul ca ea nu se imita niciodata. Referitor la aceasta conceptie, biologia moderna precizeaza ca in ontogeneza se reflecta filogeneza.
Clasificarea plantelor legumicole. Plantele legumicole cultivate pe intreg globul pamantesc apartin unui mare numar de specii. Dintre acestea, la noi in tara se cunosc si se cultiva pe suprafete mai mari sau mai mici circa 50-60 specii.
Criteriile obisnuite dupa care se pot clasifica plantele legumicole sunt urmatoarele: din punct de vedere botanic, dupa organele comestibile, dupa tehnologiile aplicate in culturi si dupa durata vietii plantelor.
Clasificarea dupa organele comestibile se refera la gruparea plantelor legumicole in functie de natura organelor comestibile si starea in care acestea se folosesc.
Clasificarea dupa tehnologiile aplicate in culturi imbina unele elemente comune de ordin botanic si referitoare la partea coestibila, alaturi de elemente comune de baza ale acesti clasificari, adica alaturi de elementele comune ale tehnologiilor aplicate in culturile legumicole. In consecinta pentru practica legumicola, aceasta clasificare prezinta o deosebita importanta.
Clasificarea dupa durata vietii plantelor. In primul rand, trebuie precizat sensul a doua notiuni folosite in mod curent in limbajul legumicultorilor: perioada de vegetatie si durata vietii.
Prin perioada de vegetatie in practica legumicola se intelege durata de timp care trece din momentul rasaririi plantelor si pana la prima recoltare.
Prin durata vietii se intelege durata de timp care trece de la perioada de samanta a unei generatii date, pana la aceeasi perioada a generatiei urmatoare, asigurandu-se conditii normale, adica succesiunea obisnuita a conditiilor de mediu natural si de cultura din timpul fiecarei generatii din cadrul gilogenezei.
2. Bazele ecologice
2.1. Caldura ca factor de mediu
Caldura in climatul tarii noastre si insemnatatea acesteia
Temperatura, ca si radiatia luminoasa solara, inregistreaza o variatie diurna, lunara si anuala, deoarece cantitatea radiatiilor calorice, componenta a luminii solare, este aceeea care guverneaza modificarea gradului de incalzire a pamantului si aerului pentru fiecare zona geografica. Aceasta face sa existe o evolutie specifica a temperaturii pentru fiecare zona si microzona de cultura, cu valori ridicate in zonele sudice si vestice, dar mai scazute in zona nordica a tarii. Cum insa numeroase specii legumicole se cultiva primavara foarte devreme sau raman chiar si peste iarna pe teren, alaturi de temperatura medie se vor lua in consideratie si temperaturile minime absolute si maxime absolute. Aceste valori se iau in calcul la stabilirea capacitatii instalatiei de incalzire folosita la culturile fortate.
Variatia diurna a temperaturii este specifica pentu fiecare perioada a anului: amplitudinea mediilor orare este in luna ianuarie de circa 3-4°C, primavara si toamna de circa 7-8°C. Intervalul temperaturilor pozitive pe baza caruia se poate stabili esalonarea culturilor legumicole, este in functie de zona. Astfel, la Bucuresti intervalul temperaturilor mai mari de 5°C se intinde din a doua decada a lunii martie pana in a doua decada a lunii noiembrie, iar cel al temperaturilor mai mari de 15°C intre prima decada a lunii mai si ultima decada a lunii septembrie.
O data cu evolutia temperaturii in aer se va urmari si temperatura solului, care exercita o influenta directa asupra gradului de incalzire a stratului de aer de deasupra.
Situatiile diurne de egalitate a cantitatii de carbon fixat in fotosinteza si eliminat prin respiratie, care se intalnesc dimineata si seara, cand lumina e slaba, se considera ca normale. La cultura din sere pot aparea insa situatii de egalizare si din cauza radiatiei solare excesive, atunci cand temperatura creste peste 35°C si consumul de asimilate in respiratie sporeste. In schimb are loc si inhibarea fotosintezei, din cauza dezechilibrului fiziologic.
Surse de caldura utilizate in legumicultura. Asigurarea cerintelor plantelor legumicole fata de caldura se poate face cu ajutorul diferitelor surse, a caror folosire este inca specifica pentru fiecare mod de cultura in parte.
Radiatia calorica solara reprezinta sursa de baza pentru culturile legumicole in camp liber. Prin specificul radiatiilor sale energia venita de la soare poate prezenta un efect chimic, optic sau caloric.
La cultura protejata a legumelor, energia calorica a radiatiilor solare contribuie la realizarea nivelului optim de temperatura pentru culturi in cursul lunilor de iarna si, in acelasi timp, reduce cheltuielile pentru alte surse de caldura. Pe timpul verii sunt necesare insa masuri de reducere a cantitatii de caldura rezultata din energia solara, deoarece are loc o supraincalzire a frunzei.
2.2. Lumina ca factor de mediu
Prin pozitia sa geografica (44-48O latitudine nordica si 21-28O longitudine estica), tara noastra beneficiaza de conditii relativ bune de radiatie solara.
Repartizarea pe anotimpuri a radiatiei solare arata ca cea mai mare cantitate se inregistreaza vara si primavara. Aceste deosebiri provin din cauza variatiei cantitatii energiei radiante directe si difuze.
Cantitatea de radiatii, ajunsa la nivelul solului, este insa dependenta nu numai de unghiul de incidenta al razelor, ci si de durata de stralucire a soarelui.
Insemnatatea luminii pentru plantele legumicole. Avand in vedere faptul ca factorul extern determinant al intensitatii fotosintezei este radiatia luminoasa, rezulta ca o cunoastere amanuntita a efectului acesteia asupra plantelor legumicole, cultivate in camp liber sau in spatii portejate, contribuie nemijlocit la obtinerea unor productii superioare cantitativ si calitativ. Prin masurile tehnologice aplicate se poate asigura o folosire cat mai rationala a conditiilor de lumina, aspect deloc neglijabil mai cu seama la cultura legumelor din timpul iernii.
Instensitatea luminii, care este sinonima cantitatii de radiatie solara, determina principalele modificari din climatul general al oricarei zone geografice, fiind dependeta de inaltimea soarelui. Intenstiatea luminii are o dinamica specifica pentru fiecare luna a anului, importanta deosebita prezentand insa perioada octombrie-martie, in care radiatia luminoasa constituie un factor limitativ pentru culturile protejate in conditiile din tara noastra.
2.3. Aerul ca factor de mediu
Aerul conditioneaza viata plantelor legumicole atat prin compozitia sa chimica cat si prin miscarile sale, vanturile.
Aerul atmosferic se compune aproximativ din 78% azot, 21% oxigen, cantitate foarte mica de bioxid de carbon si alte cateva gaze. Ca urmare, aerul are o deosebita insemnatate fiziologica la toate plantele legumicole, deoarece acestea folosesc oxigenul pentru respiratie, iar bioxidul de carbon este sursa de baza necesara asimilatiei clorofiliene. Azotul, ca gaz, chiar daca nu poat fi luat direct din aer de catre plante, joaca un rol in mentinerea presiunii, deoarece constituie componentul principal al atmosferei. In afara de gazele componente ale aerului, prezinta insemnatate si alte gaze, cu actiune specifica, aparute accidental sau administrare intentionat in atmosfera in care cresc sau sunt pastrate plantele legumicole.
Cerintele fata de oxigen. Desi plantele legumicole, aflate in faza cresterii active, elibereaza, ca si celelalte plante verzi, o cantitate insemnata de oxigen in aer, drept rezultat al asimilatiei fotosintetice, ele sunt in acelasi timp si consumatoare de oxigen. Cantitatea de oxigen ce se foloseste de catre plantele legumicole este proportionala cu intensitatea procesuui de respiratie, care este un proces fiziologic continuu, spre deosebire de cel de fotosinteza care se desfasoara numai in timpul fotoperioadei.
Continutul aerului in oxigen are mare insemnatate, atat pentru partea supraterana cat si pentru cea subterana a plantelor, controlarea si dirijarea acestuia devenind o importanta veriga tehnologica pentru asigurarea productiilor.
Cerintele plantelor legumicole in relatie cu alte gaze. Amoniacul este unul din gazele frecvent intalnite la cultura legumelor. El rezulta din gunoiul de grajd, mai ales in prima etapa a descopunerii. Plantele legumicole pot rezista multumitor concentratiei care nu depaseste 0,1% dar la mai mult pot sa apara arsuri si pete necrotice in zona marginala a limbului foliar. Pentru evitarea unor astfel de efecte este necesar sa se ia masuri de aerisire, cu atat mai intensa cu cat degajarea de amoniac este mai puternica.
Cerintele fata de elementele minerale. Marea majoritate a plantelor legumicole prezinta cerinte foarte ridicate fata de elementele minerale.
Desimea mare de plante si productia biologica foarte ridicata, ce se inregistreaza la culturile legumicole, asigura poate cea mai intensiva folosire a terenului. Din acest motiv este necesara o foarte buna aprovizionare a solului cu elemente hranitoare. Consumul de elemente minerale la speciile legumicole este in raport direct cu recolta obtinuta dar si cu insusirile specifice ale acestora.
Cerintele si consumul de elemente minerale la cultura protejata din sera este mult mai mare decat la cultura din camp, deoarece la primele cresterea vegetativa este luxurianta, perioada de vegetatie mai lunga, iar recolta efectiva este mult mai mare decat in camp. Pe langa elementele de baza se va tine seama si de Mg si Ca.
Insemnatatea apei pentru plantele legumicole. Apa este mijlocul de tranport pentru substantele minerale, fotoasimilate si produsele metabolice. Ea intretine tensiunea celurara si,adesea, reprezinta cel mai insemnat factor limitativ al cresterii. Preluarea apei se realizeza prin radacina, iar circulatia ei este facilitata de mai multe forte ca: imbibatia, puterea de absorbtie a radacinii, presiunea radiculara, capilaritatea, transpiratia, forta de coeziune a vaselor conducatoare.
