|
|
|
Apicultura este stiinta care studiaza biologia, tehnologia cresterii si exploatarii albinelor in scopul obtinerii de productii apicole mari, concomitent cu sporirea productiei de seminte la plantele agricole entomogame, ca urmare a polenizarii acestora de catre albine.
Deoarece intre albine si organele germinative ale plantelor a existat si exista o stransa interdependenta, s-a ajuns la concluzia ca insectele entomofile au aparut odata cu angiospermele.
Omul s-a ocupat de cresterea albinelor inca din antichitate, dar pana la inceputul secolului al XIX-lea, aceasta s-a mentinut la nivel scazut, iar stupii erau primitivi.
Primul stup sistematic cu rame mobile a fost construit de P. Procopovici (1814) si, odata cu aceasta, se intensifica cresterea albinelor, deoarece omul a avut posibilitatea sa dirijeze si sa intervina direct in viata acestora, in folosul lui. Urmeaza construirea a noi modele de stupi de catre: Dzerzon (1834), Langstroth (1851), Layens (1880), Dadant (1890) s.a., care le si poarta numele.
Saltul calitativ a fost facut si de inventarea presei pentru producerea fagurilor artificiali (J.Mehring, 1857) si al extractorului de miere, care pastra integritatea fagurilor (F. Hruska, 1865), apoi A. Root (1876) inventeaza presa cu valt, care a marit mult productivitatea obtinerii fagurilor artificiali.
In tara noastra, datorita conditiilor deosebit de favorabile de clima, sol, vegetatie polimorfa etc., apicultura a constituit o preocupare straveche, fapt dovedit de numeroase documente istorice.
Pe Columna lui Traian din Roma este incrustata in marmura inventivitatea aparatorilor daci la crancena inclestare de la Sarmisegetusa, cand acestia au folosit si cosnitele de albine pe care le aruncau asupra soldatilor romani, pe langa sageti si pietre.
In perioada romana, apicultura Daciei a inflorit - dovada si terminologia latina asimilata.
De-a lungul timpului, apicultura romaneasca a avut perioade de declin ca aceea imediat dupa pacea de la Adrianopol (1829) cand s-au defrisat padurile si s-au destelenit in masa fanetele si pasunile, apoi dupa primul si cel de al doilea razboi mondial, cand s-au distrus atat colonii de albine, cat si mult inventar apicol.
In 1998 sunt inregistrate 626.000 familii de albine si o productie de 10.543 to. miere.
In anul 1957 se infiinteaza Statiunea Centrala de Cercetari pentru Apicultura si Sericicultura (S.C.A.S.), precum si Asociatia Crescatorilor de Albine (A.C.A.), care in anul 1958 a aderat la "APIMONDIA" ce a avut un rol important in organizarea de manifestari si editarea de material de propaganda apicola.
In Bucuresti functioneaza Combinatul Apicol care, prin organizare si capacitatea de productie, reprezinta un unicat pe plan mondial, deoarece el produce si asigura apicultorii cu intreaga gama de utilaj apicol, stimulente, medicamente, materiale de propaganda apicola etc.
Rezultatele nu s-au lasat asteptate, deoarece in anul 1992 s-a ajuns la peste un milion de colonii de albine, apoi acestea scad la 656.000 colonii in 1997, iar productia medie pe colonie nu depaseste 10 kg miere.
Aceasta indeletnicire este rentabila si placuta, iar produsele obtinute sunt larg folosite atat in alimentatia normala, cat si in cea dietetica, in terapeutica, cosmetica, industria farmaceutica (propolis, venin, ceara, polen, laptisor de matca, Apilarnil, Proposept, etc.).
Prin faptul ca asigura polenizarea plantelor entomofile, albinele aduc un aport foarte important agriculturii, prin sporurile de productie obtinute si prin faptul ca reprezinta o sursa importanta de venituri in lei si valuta.
