|
|
|
O zona umeda este o regiune, in care apa este principalul factor, care controleaza mediul natural, viata animala si vegetala asociata. Ea apare acolo unde panza freatica vine aproape de suprafata, ajunge la acelasi nivel sau chiar acolo unde apele putin adanci acopera pamantul.
In conformitate cu legile apelor, zonele umede sunt "terenuri exploatate sau nu, de obicei inundate sau imbibate cu apa dulce, sarata sau salcie, de o maniera permanenta sau temporara; vegetatia, cand exista, este dominata de plante higrofile de-a lungul cel putin a unei parti de an". Zonele umede sunt prezente peste tot, de la tundra la tropice. Exista o estimare minimala de 778 milioane de hectare a zonelor umede (lacuri, turbarii, terenuri mlastinoase, campii inundate) la scara globala, iar daca s-ar tine seama si de alte surse de informare, ar putea creste pana la 999 milioane si chiar 4462 milioane de hectare. Mangrovele acopera circa 240.000 km² de zone costiere, iar recifele de corali cam 600.000 km².
Zonele umede sunt printre mediile naturale cele mai productive din lume. "Pepiniere" ale diversitatii biologice, ele furnizeaza apa si produsele primare de care depind nenumarate specii de plante si animale. In zonele umede se gasesc concentrari ridicate de: pasari, mamifere, amfibieni, pesti si nevertebrate. Astfel, zonele umede de apa dulce detin peste 40% din speciile planetei si 12% din totalul speciilor de animale. Unele zone umede adapostesc numeroase specii endemice - de exemplu in lacul Tanganyika traiesc 632 specii de animale endemice, iar in Amazon se gasesc 1800 specii de pesti endemici. Recifele de corali rivalizeaza cu padurile umbrofile tropicale pentru biodiversitate. In zonele umede pot fi intalnite pasari in concentratii spectaculoase, de exemplu doua milioane de pasari de tarm frecventeaza Parcul National Banc d´Arguin in Mauritania.
Zonele umede indeplinesc numeroase functii, cu consecinte pozitive asupra omului si activitatilor umane. In ceea ce priveste functiile biologice, zonele umede reprezinta locuri de reproducere, de adapost si de hranire pentru un numar foarte mare de animale, refugiu de specii vegetale rare. Importante sunt si functiile ecologice ale zonelor umede, acestea reprezentand zone de pescuit (mai mult de 2/3 din pestii pescuiti in lume depind de buna stare a zonelor costiere); tot de zonele umede depinde si producerea de fitoplancton, stuf, lemn, dar si de pesti, scoici, pasari, capital pentru mentinerea activitatilor ca: pescuitul, vanatoarea, cresterea scoicilor si a crustaceelor, fabricarea materialelor de constructii, agricultura (nutret, pasunat etc).
Functiile ecologice ale zonelor umede sunt considerate fundamentale, ca instrumente reglatoare ale regimului apelor si habitatelor florei si faunei caracteristice si mai ales, ale pasarilor acvatice (legate de apa).
Pasarile acvatice constituie o grupa mare de specii, care apartin la diverse ordine: Procellariiformes, Gaviiformes, Podicipediformes, Pelecaniformes, Sphenisciformes, Alciformes, Anseriformes, Ciconiiformes, Phoenicopteriformes, Charadriiformes, Gruiformes etc. In general, pasarile acvatice au corpul ovoid, comprimat dorso-ventral. Picioarele au degetele prinse in palmatura. Unele specii au membrane interdigitale proprii (lisite, corcodei). Penajul este des, bogat, iar glanda uropigiana bine dezvoltata. In legatura cu gradul de adaptare la viata acvatica, aceste pasari pot fi incadrate in mai multe tipuri ecologice:
- grupa pasarilor acvatice-scufundatoare, strict legate de ape, reprezentate prin numeroase familii: Podicipedidae, Gaviidae, Phalacrocoracidae, Spheniscidae etc. Aceste specii isi petrec cea mai mare parte a vietii in apa fiind excelente inotatoare si scufundatoare. Din apa isi procura hrana: pesti, crustacee, moluste. Recordul de stationare sub apa, de 18-23 minute, apartine unei specii de pinguin: Pygoscelis papua.
- grupa pasarilor acvatice-aeriene. Aceste pasari populeaza oceanele, marile, tarmurile marine, raurile, lacurile si lagunele litorale, fiind excelente zburatoare, cu aripi lungi si ascutite. De exemplu: procelariiformele, fregatele, faetonidele, laridele etc. Acestea se hranesc cu pesti, prinsi la suprafata apei, inoata bine si se pot odihni pe apa zile intregi (albatrosii).
- grupa pasarilor terestre-acvatice.
Sunt reprezentate de anseriforme. Strans legate de ape sunt lebedele (Cygnus
cygnus) si ratele scufundatoare, iar gastele sunt cele
mai putin legate de ape. Aceste specii traiesc aproape de estuare,
paduri umede, mlastini, rauri, lacuri, helestee, golfuri etc. Se
hranesc cu diverse vertebrate acvatice si pesti; cuibul este
instalat pe malurile apei, uneori la distanta si chiar in stuf.
- grupa pasarilor de tarm. Aceste specii traiesc pe marginea apelor, pe plaja nisipoasa a marilor, pe maluri noroioase, in zone mlastinoase, campuri mocirloase, lunci inundate, mlastini cu stufarii si smarcuri etc. Sunt diferite ca origine, dar legate de apa prin hrana. In aceasta grupa se pot intalni specii din ordinele: Ciconiiformes, Phoenicopteriformes, Gruiformes, Charadriiformes etc. Unele specii sunt de talie mare: starci, egrete, berze, tiganusi, cocori, flamingi, sitari de mal, culici etc. Alte specii sunt de talie mica: prundarasi, ciovlici, fugaci etc. Se hranesc cu diverse animale mici, pe care le procura de pe sol sau din apa. Unele paseriforme (grelusei, lacari, presuri de stuf ) traiesc, se hranesc si cuibaresc in stufarisul din zona baltilor. Sunt specii de ralide, care stau ascunse in stuf, pot inota, unele se scufunda.
- grupa pasarilor rapitoare. Aceste pasari nu sunt strict legate de un biotop, spre deosebire de pasarile din prima grupa, putand fi intalnite si in alte zone. Rapitoarele prezinta numeroase adaptari in legatura cu hrana, modul de vanare, cu comportamentul de reproducere. Specii ca: uliganul pescar (Pandion haliaetus), eretele de stuf (Circus aeruginosus), eretele vanat (Circus cyaneus), eretele sur (Circus pygargus), eretele alb (Circus macrourus), soimul randunelelor (Falco subbuteo), soimul de iarna (Falco columbarius) pot fi des intalnite in zonele umede. Aceasta incadrare a speciilor de pasari acvatice este relativa.
Pasarile acvatice pot fi intalnite in diferite habitate naturale, din ce in ce mai putine la numar, cum ar fi apele stagnante, vegetatia plutitoare, stufaris, mlastini, ape curgatoare, terenuri inundabile cu faciesuri grinduri nisipoase, insule, tarmuri, zavoaie inundabile, baltiri de suprafata ocazionale etc. Fiecare din aceste habitate detin o mare importanta in viata pasarilor. Astfel, apele curgatoare si tarmurile lor reprezinta doar locuri de popas si de hranire, in schimb inundatiile au o mare importanta in privinta cuibaritului acestor pasari.
In lipsa zonelor umede naturale, pasarile acvatice frecventeaza zonele umede artificiale (pescarii, helestee, lacuri de acumulare, canale de irigatii, orezarii, pamanturi agricole inundate sezonier, cariere de piatra etc), acestea oferind noi habitate pasarilor acvatice, compensand astfel pentru o parte a speciilor, diminuarea sau pierderea unor arii umede naturale. Asadar, barajele, lacurile de acumulare (in general sub 8 ha) devin din ce in ce mai solicitate si folosite de avifauna acvatica pentru stationare in timpul perioadei migratiilor. In cazul starii de eutrofizare avansata, aceste acumulari pot deveni o sursa importanta de hrana pentru numeroase specii, iar in cazul colmatarii, cand apare stuful si vegetatia palustra, pot oferi si locuri de cuibarire ocazionala sau permanenta.
Se stie astazi, ca pasarile de apa, de-a lungul migratiilor lor sezoniere, pot traversa frontierele; in consecinta, trebuie sa fie considerate resurse internationale. Conservarea zonelor umede, a florei si a faunei lor, poate fi asigurata numai conjugand politicile nationale pe termen lung cu o actiune internationala constanta.
Conventia asupra zonelor umede de importanta internationala, indeosebi pentru pasarile acvatice, cunoscuta sub numele de "Conventia RAMSAR" este un tratat interguvernamental adoptat la 2 februarie 1971, pentru conservarea si utilizarea rationala a zonelor umede esentiale in vederea furnizarii habitatului pentru pasarile de apa. Si tara noastra semneaza si adera la aceasta Conventie in 1991. Astazi, aceasta conventie si-a largit orizontul cu scopul de a acoperi toate aspectele conservarii si utilizarii rationale a zonelor umede. Conventia se aplica la niste tipuri de habitate foarte variate: rauri si lacuri, lagune costiere, golfuri, paduri umede, mangrove, turbarii stagnante, terenuri mocirloase, mlastini sarate, vai aluviale, estuare si delte, mari si mlastini, paraie, fluvii si rauri, prerii, terenuri inundate, zone umede artificiale (bazine de piscicultura, orezarii, helestee agricole, terenuri agricole irigate, intinderi de pamanturi sarate, canale etc).
Alegerea zonelor care vor fi inscrise pe lista zonelor umede de importanta internationala se va baza pe importanta lor internationala din punct de vedere ecologic, botanic, zoologic, limnologic sau hidrologic. Vor trebui inscrise, inca de la inceput, zonele umede cu importanta internationala pentru pasarile acvatice de-a lungul tuturor anotimpurilor. Pot fi create rezervatii naturale in zonele umede, care vor fi supravegheate adecvat in vederea conservarii zonelor umede si a pasarilor acvatice. O zona umeda are importanta internationala, daca adaposteste populatii de pasari de 20.000 de indivizii sau daca sustine un numar mare de indivizi din anumite grupe de pasari care sunt indicatori importanti ai valorii zonei umede, a productivitatii sau a diversitatii sale. Din reteaua nationala de arii naturale protejate Delta Dunarii se distinge avand triplu statut:
Rezervatia Biosferei Delta Dunarii
Sit RAMSAR
Sit al Patrimoniului Mondial Natural
Mediile umede sunt extrem de diverse, dar fie ca vorbim de delte, balti, mlastini, lacuri sau mangrove, ele au in comun o caracteristica fundamentala: interactiunea complexa intre elementele lor de baza: sol, apa, animale si plante, care indeplinesc multiple functii si furnizeaza numeroase produse necesare supravietuirii omului.
Aceste functii si trasaturi particulare ale zonelor umede, nu se pot perpetua decat daca procesele ecologice ale zonelor umede se deruleaza normal. Din pacate aceste medii raman printre ecosistemele cele mai amenintate din lume prin drenaj, desecare, poluare si supraexploatare a resurselor. Tarile care adera la Conventia RAMSAR se asociaza intr-un efort international vizand garantarea conservarii si utilizarea rationala (durabila) a zonelor umede.
BIBLIOGRAFIE
1. BALESCU C., 2004 - Zoologia Vertebratelor. Ed. Sitech, Craiova
2. GOMOIU M.T., ONCIOIU T.M., SKOLKA M., 2004 - Aperçu ecologique sur les zones humides. Université "Ovidius", Constanta
3. KISS A., 1999 - Avifauna din zonele umede ale Banatului, Ed. Mirton, Timisoara
