|
|
|
Cultivarea plantelor legumicole solano-fructoase
Din aceasta grupa fac parte tomatele, ardeii si patlagelele vinete, plante de la care se consuma fructele si care au o deosebita valoare, atat din punct de vedere alimentar, cat si din punct de vedere economic.
1. Tomatele
Tomatele mai poarta o serie de denumiri cu caracter regional ca: patlagelele rosii, porodice, paradaise etc. Denumirea de tomate, putin raspandita in prezent, este insa cea mai corespunzatoare, celelalte denumiri provin din alte limbi sau nu corespund caracterului de culoare al fructului la numeroase soiuri.
Denumirile cele mai folosite in diferite limbi deriva in principal de la 'tomate' si 'pomodra' (bulgara - domati; engleza - tomato; franceza - tomate; germana - tomate; italiana - pomodora; olandeza - tomaat; rusa - tomat, pomidor; spaniola - tomate).
Importanta alimentara si economica. Fructele de tomate sunt deosebit de valoroase din punct de vedere alimentar. Gustul foarte placut si gama deosebit de variata de intrebuintari (in stare proaspata - ca salata simpla sau cu alte legume; in preparate, ciorbe, sosuri, ghivece, rosii umplute etc., prelucrate industrial: pasta, bulion, conserve, sucuri simple sau picante etc., ca fructe verzi - muraturi) au determinat sporirea continua a consumului de tomate in toate tarile.
Valoarea alimentara a tomatelor este data de continutul ridicat in vitamine, zaharuri, substante minerale, aminoacizi si acizi organizi, atat in fructele proaspete, cat si dupa prelucrarea lor.
Productia la hectar a principalelor compusi chimici ai fructelor se ridica la 2 620 kg substanta uscata totala, 1 384 kg zaharuri, 444 kg proteina bruta, 228 kg substante minerale (cenusa) si 10 kg acid ascorbic.
Continutul in macro si microelemente se caracterizeaza prin valori ridicate pentru K, mai mari la Mg decar la Ca. Ąn afara de Al si Fe, care predomina, au mai fost determinate si alte microelemente prezente in cantitati mai mici, cum sunt Cr, Co, Ni, Cd, S, F si I. Dintre microlementele toxice poluante, Hg a fost indetificat pe pojghita fructelor de pe piata, dar dupa spalarea acestora, cantitatea de Hg a scazut la jumatate. Continutul in NO3 al tomatelor peste anumite limite (3 pp m N - NO3% g.s.p.) este toxic prin transformarea posibila in nitrozanina, precum si coroziv pentru metalul din care sunt confectionate cutiile de conserve.
Datorita excesului de baze, tomatele actioneaza fiziologic alcalizant, fapt favorabil sub aspect nutritional.
Continutul in acid ascorbic (vitamina predominanta) este cuprins intre 15-25 mg% g.s.p. si depinde foarte mult de soi, perioada si modul de cultura. Ca urmare, necesarul zilnic de vitamina C, in jur de 50 mg, poate fi acoperit prin 2-3 fructe de cca. 100 g.
Compozitia chimica a semintelor, ca si aceea a pojghitelor fructelor, a interesat mult in ultimul timp, urmarindu-se introducerea lor in alimentatia animalelor. Continutul in apa este cuprins intre 5,80-10,37%, iar cel in cenusa intre 3,4-4,5%. La 100 g substanta uscata semintele contin 780 mg K, 690 mg P, 300 mg Mg, 160 mg Ca, cate 100 mg Na si Cl, 6 mg Mn, 5 mg Zn si 2 mg Cu. Zaharurile, in cantitate totala de 2,2 - 3,5 % s.u. sunt alcatuite mai mult din zaharoza decat din zaharuri reducatoare. Totalul lipidelor (ulei), cu valori foarte variabile, este cuprins, 19-20% acid oleic, 14-17% acid palmitic, 3-5% acid stearic, iar acid linolenic 1,8%. Raportul acizi grasi nesaturati: saturati are valoarea 3,7-4,1.
Compozitia chimica a fructelor este mult influentata si de soi, datele prezentate in literatura de specialitate evidentiind potentialul mare de acumulare, in conditiile noastre, a unor compusi cum sunt zaharurile (Nr.10 x Bizon si Sioux), aciditate (Krasnodaret, Temnocrasnii) acid ascorbic (Delicates) si carotenoide (Best of all, Krasnodaret).
De asmenea, compozitia chimica a fructelor este influentata si de factorii externi. Dintre factorii climatici, cea mai puternica influenta asupra acumularii de substanta uscata si acid ascorbic in fructele maturate, in august si septembrie, o prezinta temperatura si radiatia solara. Sinteza licopeneului este sistata la 30°C. Carotenul este mai putin sensibil la temperatura de 20°C, iar in cazul fructelor bogate in pigment s-a constata ca sinteza continua si dupa depasirea a 35°C-36°C. O influenta vizibila asupra acumularii acizilor o are temperatura scazuta la care se maturizeaza fructele. Astfel, nu numai la postmaturare, ci si la 15°C, fructele contin mai multa aciditate decat la 20°C, iar acidul malic se metabolizeaza mai incet.
Desi energia calorica este redusa in comparatie cu alte alimente (circa 90-176 calorii), tomatele indeplinesc, prin continutul lor in vitamine, aminoacizi, saruri minerale, un important rol de catalizator in metabolismul organismului omenesc.
Din punct de vedere economic tomatele constituie, pentru multe tari, o importanta cale de utilizare a suprafetelor cultivate si a fortei de munca, jucand un rol deosebit in balanta financiara.
Ąntrucat tomatele in stare proaspata sunt foarte apreciate de consumatori, cultura acestora se practica atat in camp cat si in culturi protejate si fortate, realizandu-se o esalonare a productiei in tot timpul anului.
Consumul de tomate, pe cap de locuitor, cunoaste cel mai inalt ritm de crestere, comparativ cu alte legume. Ąntre anii 1940-1960 consumul pe cap de locuitor, pe plan mondial, a crescut cu 40% si continua sa creasca mereu.
Tomatele sunt o importanta sursa de venituri prin valorificarea lor pe piata interna si externa. De asemenea, ele contribuie si la diversificarea productiei legumicole.
Soiuri si hibrizi. Soiurile si hibrizii de tomate sunt foarte numerosi, an de an aparand noi soiuri si noi hibrizi, creati de diferiti cercetatori din tara si strainatate.
Clasificarile grupeaza soiurile in functie de destinatia culturii si a productiei. Astfel, I. Maier 1969 si alti autori clasifica soiurile in felul urmator:
- soiuri pentru consum in stare proaspata;
- soiuri pentru industrializare;
- cu destinatia prepararii de pasta;
- cu destinatia prepararii de sucuri;
- conservarea ca fructe intregi;
- soiuri pentru cultura in camp;
- soiuri pentru culturi adapostite:
- pentru sere de sticla;
- pentru adaposturi din polietilena;
- pentru rasadnita;
- soiuri pentru cultura mecanizata (a culturii si recoltarii).
O clasificare de mare actualitate si importanta este aceea care are drept criteriu durata perioadei de la rasarirea plantelor pana la recoltarea primelor fructe, denumita si perioada de vegetatie. Ąn functie de acel criteriu, soiurile se pot imparti in trei grupe:
- soiuri timpurii, care necesita o perioada de 95-120 zile;
- soiuri semitimpurii, care necesita o perioada de 120-130 zile;
- soiuri tarzii, care necesita o perioada de peste 130 zile.
O clasificare mai riguroasa, dupa acest criteriu, poate cuprinde si grupe intermediare, ca de exemplu soiuri extratimpurii si semitarzii.
Ąn abordarea acestei clasificari nu trebuie neglijate insa conditiile de cultura, care influenteaza perioada de vegetatie.
Dintre caracterele biologice si morfologice, care stau la baza clasificarii soiurilor, cea care reprezinta o importanta mai mare, sub aspect practic, este inaltimea plantelor. Ąn functie de acest criteriu, soiurile se pot grupa in 3 categorii:
- soiuri cu port inalt, la care tulpina poate ajunge la 180 cm;
- soiuri cu port semiinalt cu tulpini de 80-100 cm;
- souri cu port pitic cu tufe de pana la 80 cm.
Tehnologia culturii. Cerintele pietii interne ca si participarea tarii la asigurarea consumului de tomate din alte tari determina perfectionarea continua a sistemelor de obtinere a acestora, prin adoptarea de noi metode de cultura si solutii tehnologice.
Pentru asigurarea in tot timpul anului a cantitatilor de tomate, destinate consumului proaspat si industrializarii, ca si crearea disponibilului pentru export, se folosesc in practica legumicola din tara noastra numeroase metode de cultura. Astfel, principalele cai de asigurare a productiei continue de tomate sunt:
- in camp liber: - cultura timpurie prin rasad;
- cultura de vara prin rasad;
- cultura de toamna prin rasad;
- cultura de toamna prin semanat direct (esalonat);
- in camp protejat: - cultura extratimpurie in adaposturi joase din mase plastice;
- cultura tarzie protejata in adaposturi din mase plastice;
- ciclu scurt - primavara-vara;
- ciclu prelungit - primavara-toamna;
- in sere: - cultura in ciclul de iarna-primavara;
- cultura in ciclul de toamna-iarna;
- in rasadnite - cultura timpurie, de vara, de toamna.
2. Ardeiul
Importanta alimentara si economica. Ardeiul este o specie de foarte mare valoare alimentara si economica, ocupand un loc important in cadrul sortimentului de legume.
O mare importanta prezinta faptul ca se poate consuma in stare cruda, vitaminele fiind integral utilizate de catre organismul uman. Fructele de ardei se intrebuinteaza sub foarte multe forme in alimentatie; in stare proaspata, gatit, prelucrat in industria conservelor, sau ca boia etc. Unele specii si varietati de ardei au o deosebita valoare decorativa.
Valoarea alimentara desoebita este data de continutul bogat in vitamina C (100 -300 mg/100 g), in zaharuri (5,4%), vitamina A si saruri minerale (calciu 8,5 mg, fosfor 24 mg, fier 0,4 mg/100 g substanta proaspata). Contine de asemenea cca 1,2% substante proteice.
Ardeiul este considerat un concentrat de vitamine usor asimilabil de organismul uman. Dintre vitaminle continute, vitamina C se situeaza pe primul loc. Din unele analize rezulta ca ardeiul ajuns la maturitate contine de 4-6 ori mai multa vitamina C decat sucul de lamaie sau sucul de portocale. Ardeiul nu contine propriu-zis vitamina A, ci provitamina A (caroten si criptoxantina), care in ficat se transforma in vitamina A. Ąn cantitati mai mici se gasesc si vitaminele B1, B2, P si E.
Din fructele soiurilor create pentru productia de boia, se obtine boiaua, care face parte din condimentele cele mai raspandite si mai apreciate, fiind folosita intr-o gama larga de preparate culinare.
Ardeiul iute, datorita continutului sau in capsicina are diverse utilizari si in industria farmaceutica. Se cunosc numeroase produse pe baza de capsicina. Astfel, tinctura capsicii este folosita la prepararea vatei termogene si a unor alifii care in contact cu suprafata pielii intensifica circulatia sangelui si diminueaza durerile reumatice. Ardeiul, prin diversele sale varietati, prezinta o importanta deosebita pentru imbunatatirea sortimentului de legume si asigurarea unei rotatii corespunzatoare a culturilor.
Importanta economica deosebita reiese si din aportul valutar superior celui obtinut la 1 ha cultivat cu tomate.
3. Patlagelele vinete
Importanta alimentara si economica. Patlagelele vinete au o larga utilizare in tara noastra, fiind indeosebi solicitate de catre populatia de la orase. Desi nu se consuma in stare cruda, vinetele sunt solicitate de consumatori in tot cursul anului, servind la prepararea de mancaruri apreciate cum sunt: salata, musacaua, ghiveciul si vinetele impanate. Vinetele se folosesc si la prepararea conservelor, de obicei in amestec cu alte legume.
Fructele contin 92,7% apa, 1,1% proteine, 4,56% substante extractive fara azot si cantitati reduse din vitaminele A, B1 si C rezultand in ansamblu o valoare alimentara mai scazuta decat la celelalte legume. Fructele contin fitoncide precum si alte substante care duc la scaderea colesterolului in sange.
Patlagelele vinete contribuie la diversificarea sortimentului de legume; ele se pot cultiva in toate sistemele de cultura, fructele valorificandu-se bine pe piata interna si externa.
