STABILIREA DIAGNOSTICULUI AFACERII

1. Diagnosticul global al afacerii

Notiunea de diagnostic provine din limba greaca (diagnostikos) si reprezinta capacitatea de a discerne, de a delimita cu obiectivitate un subiect oarecare dupa manifestarile acestuia [20t. El corespunde unei capacitati de analiza si intelegere a performantei.

Obiectul diagnosticului variaza in functie de scopul pentru care este elaborat.

Diagnosticul aplicabil unei afaceri reprezinta o etapa preliminara a procesului de stabilire a valorii, care, facand apel la procedeele specifice analizei, ofera posibilitatea cunoasterii caracteristicilor esentiale ale afacerii, identificarii starii diferitelor sisteme economico-financiare ale acesteia, a potentialului sau valorificat sau nevalorificat, precum si a estimarii influentei factorilor externi, sectoriali si/sau macroeconomici.

Structura diagnosticului

Complexitatea demersurilor care ii sunt specifice indreptateste apelativul de diagnostic global.

Componentele diagnosticului global al afacerii trebuie sa raspunda tipului de factori de influenta, structurii functionale a intreprinderii, dar si scopului urmarit in evaluare. In literatura de specialitate, precum si in practica evaluarii afacerilor se regasesc diverse structurari ale diagnosticului global.gf

Astfel, modelul CEMATT - societate de consultanta din Bucuresti - face referire la urmatoarele componente ale diagnosticului: financiar, al capacitatii de adaptare la cerintele pietii, tehnologic, al calitatii, al calitatii managementului general, al resurselor umane [21t.

Alti autori 28 fac referire la diagnosticele partiale urmatoare: juridic, comercial, tehnic, tehnologic si de exploatare, al organizarii, conducerii si gestionarii personalului, precum si financiar-contabil.

Aceasta componenta se regaseste intr-o forma aproximativa in majoritatea lucrarilor de specialitate din Romania ultimului deceniu. Concret ne referim la urmatoarele diagnostice partiale: juridic, comercial, al productiei-exploatarii, al personalului si economic-financiar. Se observa evitarea prezentarii directe a influentei factorilor externi, macroeconomici si sectoriali. Totusi, indirect, pot fi surprinsi unii factori de influenta sectoriali (ai mediului specific intreprinderii) sau macroeconomici cu ocazia relevarii oportunitatilor si riscurilor pentru fiecare diagnostic partial (avand in vedere ca, de regula, se aplica metoda de diagnosticare SWOT, care va fi prezentata ulterior).

In literatura de specialitate franceza se discuta despre urmatoarele diagnostice privind: mediul intreprinderii (conjunctura, mediul comercial, mediul economic si financiar), rentabilitatea, solvabilitatea, finantarea [29t. Un alt autor francez face referire la: istoricul si tendintele majore ale afacerii; actionariatul, sistemul de conducere si personalul; stilul de gestiune al afacerii; calitatile recunoscute intreprinderii; analiza strategica (produse, piete, tehnologii, concurenta); cumpararile, aprovizionarile si furnizorii; dependenta de administratie sau de politicile statului; analiza financiara [9t. Remarca ce se impune este ca, daca in primul caz, este accentuat rolul diagnosticului financiar, in al doilea caz, diagnosticele partiale sunt prezentate echidistant. In ambele cazuri se face referire la factorii externi, cel putin la cei sectoriali.

In sfarsit, in literatura si mai ales in practica evaluarilor anglo-saxone, rolul diagnosticului global sau cel putin al unor componente deja enuntate este mult diminuat, prezentand utilitate mai ales pentru metodele de randament, atunci cand trebuie estimat riscul sistematic (economic), respectiv cel financiar (dat de gradul de indatorare al afacerii). In linii mari,  diagnosticul global se diferentiaza in: diagnosticul activitatii intreprinderii (importanta covarsitoare are diagnosticul financiar), al activitatii ramurii careia ii apartine afacerea (de exemplu, evolutia cererii, politica guvernamentala, rentabilitatea medie a capitalului, reglementarile legale etc), al situatiei si evolutiei la nivel macroeconomic (de exemplu, riscul de tara, politic, de crestere economica, al ratei inflatiei etc).

Toata aceasta expunere a urmarit sa demonstreze ca, in afara unor puncte cheie pentru activitatea intreprinderii, structura diagnosticului global este diferita si/sau nuantata de la caz la caz. Este evident ca diversitatea elementelor de luat in considerare a impiedicat formalizarea vreunui model de diagnostic. Aceasta cu atat mai mult cu cat se constata o permanenta evolutie a pietelor, a formelor de organizare a muncii, a tehnologiilor. Acelasi lucru reiese si din expunerile specifice standardelor de evaluare. Astfel, standardul european de evaluare EVS 7.06 Evaluarile afacerilor, precum si standardul romanesc de evaluare SEV 5 Evaluarea intreprinderii nu prezinta cerintele sau modul de realizare a diagnosticului, fac doar referire la unele obiective sau puncte care trebuie urmarite in cazul evaluarii afacerilor. Este vorba de: potential de rentabilitate, concurenta, mediu, legislatie, rata inflatiei, rata de schimb valutar, mediul sectorului, active, datorii, capital si situatia financiara a intreprinderii [10t si [2t.

In ceea ce ne priveste, optam in lucrarea de fata pentru urmatoarea componenta a diagnosticului global:

Diagnostic macroeconomic

Diagnostic microeconomic

Diagnosticul macroeconomic se va referi la: rata inflatiei, rata dobanzii si evolutia cursului de schimb valutar.

Diagnosticul microeconomic va cuprinde urmatoarele diagnostice partiale, structurate pe functiile intreprinderii: juridic, comercial, tehnic, al resursei umane, financiar.

Trebuie precizat ca functia intreprinderii reprezinta grupul de operatii care participa la satisfacerea uneia dintre nevoile sale.

In cazul diagnosticului microeconomic se va aplica metoda SWOT (Strenghts, Weaknesses, Opportunities, Threats) = Punctele tari, Punctele slabe, Oportunitatile, Riscurile. Este una dintre metodele de diagnosticare cel mai des utilizata. Metoda SWOT permite identificarea trasaturilor cheie (oportunitati si riscuri) ale mediului care influenteaza activitatea intreprinderii si a performantelor intrinseci ale acesteia. Studiul celor din urma conduce la depistarea punctelor forte si a punctelor slabe ale activitatii.

In cadrul fiecarui diagnostic partial se va propune o lista de puncte care ar trebui examinate in vederea punerii diagnosticului. Desigur ca aceasta lista nu este exhaustiva, dupa cum unele puncte ale sale pot fi eliminate. Alegerea punctelor de analiza trebuie sa se faca in functie de conjunctura economica, de specificul mediului si al afacerii evaluate, variabile care pot conferi importanta primordiala sau secundara unor elemente din aceasta lista.

Procedee de lucru

Procedeele de lucru trebuie alese in coerenta cu obiectivele diagnosticului enuntate mai sus, astfel incat sa raspunda urmatoarelor cerinte adresate acestuia:

sa descrie structurile intreprinderii si relatiile lor - diagnosticul global este in acest caz organic

sa descrie activitatile specifice intreprinderii si procesele de transformare (prelucrare) - diagnosticul global este in acest caz functional

sa descrie situatia actuala a intreprinderii, istoricul activitatii sale si evolutiile posibile - diagnosticul global este in acest caz strategic

Aceste demersuri operationale ale diagnosticului sunt realizate prin procedee specifice, adecvate scopului evaluarii. Astfel, in cazul evaluarii afacerii pentru o negociere directa se procedeaza la [9t:

obtinerea principalelor documente ale afacerii de evaluat (situatiile financiare ale ultimilor 3-5 ani, declaratiile fiscale, planurile terenurilor si constructiilor care sa indice suprafata desfasurata si cea utila, ultimul Proces-verbal al AGA etc.)

deplasarea pe teren pentru studierea activelor imobilizate corporale sub diferite aspecte (natura, uzura tehnica, adecvare functionala), a cailor de acces si de transport, a procesului de productie (tipul echipamentelor, norma de incarcare, marimea stocurilor), a pretului terenurilor din vecinatatea intreprinderii evaluate etc.

culegerea datelor utile stabilirii valorii activelor si a datoriilor, in cazul aplicarii metodelor patrimoniale (marimea investitiilor si a vanzarilor de imobilizari corporale si necorporale, durata de viata tehnica a principalelor imobilizari corporale, marimea clientilor incerti, existenta si continutul contractelor de leasing sau de inchiriere etc.)

In cazul evaluarii afacerii in vederea cotarii la bursa, in primul rand se culeg informatii din urmatoarele surse: situatiile financiare ale intreprinderii, interviuri cu conducatorii sai, reviste de specialitate, diverse studii publicate, clienti si furnizori, rapoarte ale unor experti tehnici sau de marketing etc. In al doilea rand se aplica procedee de lucru de genul: culegerii, sortarii, sintetizarii informatiilor primite, analizei financiare detaliate, controlului si explicarii abaterilor dintre previziuni si realizari [9t.

In opinia noastra, procedeele generale de lucru in cazul stabilirii diferitelor diagnostice partiale sunt:

a)     culegerea informatiilor si selectarea celor semnificative pentru evaluare

Natura informatiilor si sursele de provenienta sunt:

interne: situatii financiare pe ultimii 3 ani, situatii si documente specifice fiecarei functii, chestionare de diagnostic si alte informatii obtinute din discutii cu personalul, cu conducerea, rapoarte ale unor experti care au colaborat cu intreprinderea (cenzori, cenzori externi independenti sau auditori contractuali, experti tehnici, juristi)

externe: apel la organismele publice la care este inregistrata intreprinderea (Registrul Comertului, Administratia Financiara, Camera de Comert), alte institutii si organisme (Comisia Nationala de Statistica, Banca Nationala a Romaniei), informatii privind sectorul de activitate al intreprinderii si informatii general-economice

b)     constatari pe teren pentru cunoasterea generala a afacerii si in special pentru observarea activelor imobilizate corporale

c)     efectuarea unor descrieri, calcule sau comentarii ale evaluatorului, consemnate in foi de lucru

d)     intocmirea pentru fiecare diagnostic partial a unei fise sintetice a diagnosticului in care se trec concluziile favorabile (oportunitati ale mediului si puncte forte ale intreprinderii) si concluziile nefavorabile (riscuri datorate mediului si slabiciuni ale afacerii)

Utilitatea diagnosticului global

Acesta permite:

stabilirea marimii primei de risc, utila in cadrul metodelor de randament, prin identificarea factorilor de risc externi (de politica vamala, monetara, fiscala; de tara; privind parghii macroeconomice: inflatia) si interni (lipsa actelor de  proprietate, lipsa contractelor comerciale, personal nestimulat material)

elaborarea scenariilor de evaluare si a previziunilor utile in cadrul metodelor de randament

realizarea unor teste de coerenta intre diferitele diagnostice partiale, precum si intre concluziile diagnosticului global si evaluarea propriu-zisa a afacerii

verificarea corectitudinii si credibilitatii datelor contabile utilizate in evaluare, operatie necesara aplicarii metodelor patrimoniale

Diagnosticul macroeconomic

Dintre variabilele de natura economica si financiara ale mediului care influenteaza activitatea si implicit valoarea afacerii prin riscurile pe care le induc, definitorii sunt:

3. Diagnosticul microeconomic

3.1. Diagnosticul juridic

Elementele de verificat in cadrul acestui diagnostic sunt prezentate schematic mai jos:

3. Diagnosticul comercial

In cadrul acestui diagnostic sunt prezentate schematic elementele ce urmeaza a fi verificate:

3.3. Diagnosticul tehnic

Elementele ce vor fi verificate in cadrul acestui diagnostic sunt prezentate schematic mai jos:

3.4. Diagnosticul resursei umane

In cadrul acestui diagnostic vor fi verificate urmatoarele elemente:

3.5. Diagnosticul financiar

Diagnosticul financiar in general

Diagnosticul financiar are rolul de a aprecia manifestarea functiei financiare a intreprinderii. Odata stabilit, el furnizeaza celorlalte functii ale acesteia dimensiunea resurselor financiare de care are nevoie pentru a-si atinge obiectivele, concurand la realizarea obiectivului global al entitatii.

Astfel, diagnosticul financiar se integreaza in diagnosticul global, deoarece activitatea unei intreprinderi (tehnica, economica, financiara, de personal si de conducere) trebuie studiata ca un sistem care are un scop unitar: fabricarea de produse sau prestarea de servicii.

Cu alte cuvinte, diagnosticul financiar urmareste activitatea desfasurata de intreprindere intr-o anumita perioada de timp, sub aspectul gestiunii financiare si a modului de alocare a resurselor de finantare la nevoile de finantat.

Diagnosticul financiar poate fi privit dintr-o perspectiva defensiva, cand se doreste identificarea si explicarea dificultatilor efective sau potentiale carora trebuie sa li se gaseasca solutii curative sau preventive, ori dintr-o perspectiva ofensiva, cand se doreste aprecierea marjelor de actiune ale intreprinderii pentru a pregati deciziile sale strategice sau tactice.

Diagnosticul financiar se bazeaza pe informatiile furnizate de contabilitate, sintetizate in situatiile financiare, precum si pe cele culese prin mijloace proprii.

In ceea ce priveste prelucrarea informatiei contabile, aceasta se realizeaza cu ajutorul instrumentelor analizei financiare.

Analiza financiara este ceruta de cele mai multe ori de managerii intreprinderii. In acest scop sunt folosite multiple date din interiorul entitatii economice, rezultand o analiza foarte minutioasa. In functie de concluziile analistului, managerii isi vor pregati deciziile. Altfel spus, apeland la analiza financiara, conducatorii intreprinderii urmaresc buna gestionare a acesteia prin stapanirea echilibrelor financiare, a rentabilitatii, a solvabilitatii, a lichiditatii si a riscului financiar.

De asemenea, analiza financiara se realizeaza si de catre grupuri de utilizatori din exteriorul intreprinderii (actionari existenti sau potentiali, parteneri de afaceri, banci, stat, analisti financiari si consultanti, organizatii profesionale, publicul larg etc.). In cazul in care acestia apeleaza la un analist financiar extern, informatiile de care dispune el sunt mult mai sintetice, nepermitandu-i-se dezvoltarea unor teorii financiare complexe sau utilizarea unor instrumente de analiza elaborate. Informatiile astfel furnizate vor caracteriza in ansamblu situatia financiara a intreprinderii analizate.

Cu toate ca obiectivele analizei financiare se caracterizeaza printr-o mare diversitate, in functie de interesele uneori divergente ale utilizatorilor, se pot totusi gasi trei directii comune ale demersurilor acestora:

a)      cunoasterea structurii financiare, a modului de combinare a resurselor de finantare si a efectelor acestor combinari asupra solvabilitatii, lichiditatii si autonomiei financiare a intreprinderii

b)      studiul structurii activelor detinute de intreprindere, a alegerii facute in domeniul investitiilor sau al operatiilor curente de exploatare, aptitudinii acestora de a fi rentabile (a avea randament)

c)      aprecierea performantelor, a profiturilor, determinarea unor indicatori de randament care sa ateste aptitudinea intreprinderii de a-si majora capitalurile si de a controla eventuala volatilitate a rezultatelor sale

Diagnosticul financiar stabilit pentru evaluarea afacerii

Diagnosticul financiar stabilit in vederea evaluarii afacerii se incadreaza in sfera analizei realizate pe baza situatiilor financiare care vizeaza stabilirea unui diagnostic financiar extern.

Apreciem ca diagnosticul de evaluare este stabilit mai degraba intr-o perspectiva ofensiva decat defensiva, urmarindu-se mai ales conturarea unor trenduri viitoare, anticipari ale evolutiei activitatii afacerii de evaluat cu toate variabilele care o definesc.

Consideram  ca cele trei obiective ale analizei financiare in general trebuie urmarite de orice evaluator atunci cand stabileste diagnosticul financiar al afacerii de evaluat. Putem aprecia ca marja de interventie a acestuia este extrem de mare, fiind la latitudinea sa alegerea instrumentelor de analiza financiara (tablouri sintetice sau indicatori). Trebuie spus ca, in general, analiza financiara realizata in scopul evaluarii afacerii opteaza pentru un anumit set de indicatori.

Analiza pe baza indicatorilor a aparut cu un secol in urma, fiind dezvoltata de banci, care au fost, de altfel, primii utilizatori ai informatiei financiare. Ulterior, folosirea acestora a luat amploare, fiind considerati un instrument util si rapid de apreciere a situatiei financiare a intreprinderilor si de catre alti utilizatori ai informatiei financiare. Importanta indicatorilor de analiza este relevata si de urmatoarea apreciere: ratele (indicatorii determinati pe baza unor rapoarte) pot furniza un profil al intreprinderii, al particularitatilor economice si avantajelor competitive, precum si al caracteristicilor de exploatare, finantare si investitionale specifice [30t.

Alegerea si ierarhizarea acestora se face in functie de mai multi factori, printre care amintim:

orientarea nationala si/sau regionala (impusa de gradul de dezvoltare economica, traditii), care poate acorda importanta mai mare indicatorilor de rentabilitate/profitabilitate (cazul tarilor anglo-saxone si a SUA) ori celor patrimoniali (cazul Frantei)

scopul evaluarii

In cazul cotarii la bursa primeaza informatiile si indicatorii dupa care investitorii de pe piata de capital pot aprecia rentabilitatea afacerii, in timp ce in cazul vanzarii-cumpararii afacerii, gama de indicatori utilizati este mai larga (patrimoniali, de rentabilitate /profitabilitate, echilibru financiar).

utilitatea diagnosticului financiar pentru etapa de aplicare a metodelor de evaluare

In cazul aplicarii metodelor patrimoniale de evaluare, diagnosticul financiar nu are aceeasi importanta ca si in cazul aplicarii metodelor de randament, cand indicatorii calculati pe baza datelor istorice orienteaza previziunile de activitate, ajuta la estimarea primei de risc, permit chiar calculul unor valori de randament (cash-flow-uri). Se deduce din cele expuse ca dintre categoriile de indicatori ce pot fi utilizati se va acorda prioritate celor de rentabilitate/profitabilitate, importanta secundara avand cei ai echilibrului financiar, ai structurii activelor/pasivelor.

informatiile puse la dispozitia evaluatorului, care este un utilizator extern si care poate cere/primi anumite documente financiare, conform contractului de evaluare incheiat cu clientul

rezultatele unor cercetari care au stabilit puterea informationala a indicatorilor

judecata profesionala a celui care realizeaza diagnosticarea si evaluarea

eliminarea redundantelor care pot sa apara in cazul utilizarii unui numar mare de indicatori

In ceea ce ne priveste, am optat pentru un set de indicatori pe care ii consideram semnificativi in vederea stabilirii unui diagnostic financiar pertinent. Indicatorii, in numar de 20, vor fi grupati in urmatoarele categorii:

indicatorii situatiei patrimoniale

indicatorii echilibrului financiar

indicatorii nivelului activitatii si al rezultatelor

Indicatorii situatiei patrimoniale se refera la importanta sau structura activelor si pasivelor, la relatia de marime dintre active si datorii cu acelasi grad de exigibilitate.

Indicatorii echilibrului financiar includ valori absolute sau rapoarte care sugereaza marimea si costul resurselor de finantare, alocarea unor resurse la nevoi asemanatoare ca natura si exigibilitate, precum si viteza de rotatie a principalelor active si datorii curente, care influenteaza modul de realizare a echilibrului financiar global.

Indicatorii nivelului activitatii si al rezultatelor reflecta nivelul, potentialul si eficienta activitatii curente a intreprinderii.

Indicatorii vor fi insotiti, acolo unde detinem informatii, de valoarea optima (standard) urmarita de analistii financiari (banci, alte institutii financiare). In lipsa acestui etalon de comparatie sau alaturi de el sugeram compararea valorilor indicatorilor calculati pentru afacerea de evaluat cu media sectorului din care aceasta face parte. O alta modalitate de apreciere a valorii indicatorilor specifici afacerii, in vederea depistarii punctelor sale slabe sau forte, este comparatia in dinamica pe cel putin trei exercitii anterioare. Aceasta maniera de interpretare poate pune in evidenta trenduri a caror cunoastere este utila efectuarii previziunilor.

O alta remarca ce se impune este aceea ca nu are semnificatie interpretarea izolata a unui indicator, ci aprecierea sa in corelatie cu cei care il influenteaza in mod direct, ori cu cei al caror efect il reprezinta sau cu cei alaturi de care permite realizarea unui obiectiv al analizei financiare (de exemplu politica financiara, costul resurselor, politica de investitii). In alegerea setului de indicatori pe care il propunem am tinut seama de acest aspect care este pus in evidenta in tabel la coloana de observatii.

In plus, este recomandabil ca rezultatele analizei financiare sa fie corelate cu constatarile ce reies din celelalte diagnostice ale afacerii, astfel incat interpretarile indicatorilor si concluziile diagnosticului financiar sa fie adecvate situatiei economice si financiare de ansamblu a entitatii.

^(*) Valorile nete sunt cele obtinute dupa deducerea deprecierilor (amortizari si provizioane)

Termenul operational este specific contabilita si anglo-saxone si standardelor contabile internationale. El desemneaza elementele (venituri, cheltuieli, profit, pierdere) care provin din activitatile curente, adica cele desfasurate ca parte a obiectului de activitate sau cele aditionale in care se implica intreprinderea pentru continuarea activitatilor de baza sau derivind din acestea 19 . Vom considera in continuare ca profitul operational coincide ca marime economica cu profitul din exploatare, termen utilizat in Romania.