Importanta padurilor, Scurt istoric in ceea ce priveste legislatia silvica, Contextul international al exploatarii padurilor, Managementul forestier local

Importanta padurilor

Importanta padurilor este o realitate ce s-a nascut odata cu aparitia omului.

Padurile reprezinta " cel mai pretios tezaur al omului " , expresia poate parea uzata, dar nimeni nu poate contesta veridicitate ei.

Dupa cum este firesc in ultimele decenii, preocuparea oamenilor pentru mediul inconjurator, in general , si pentru paduri in special a crescut, aceasta preocupare fiind una foarte veche. Dovada stau si spusele unui mare invatat al vremurilor: Plinius cel Batran care spunea: " Padurea este cel mai mare dar al omului ". Alaturi de celelale elemente biotice si abiotice, padurea reprezinta un element important al mediului inconjurator si de aceea trebuie protejata pe cat posibil de toata lumea. Ea detine in acest tot sanitar, care este mediul inconjurator, 15 functii[1] esentiale: functia climatica, antipoluanta, hidrologica, antierozionala, biofara, antifonica, sanitar- strategica.

1.2 Scurt istoric in ceea ce priveste legislatia silvica

Prima legiuire silvica din tara noastra este " Oranduiala de padure din Bucovina", care dateaza din 1786.

In 1794 apare "Anafora pentru codru, dumbravi si lunci" a domnitorului Moldovei, Alexandru Moruzi.Aceasta se refera la dreptul de proprietate si de folosinta a padurilor si recomandari de ordin tehnic, cum ar fi: varsta optima pentru taiere, interzicerea pasunatului, curatenia padurilor, etc.

Primul proiect de cod silvic a aparut in 1873 dar a fost respins de Senat. De abia in 1881 pe 19 iunie a aparut primul cod silvic modern romanesc care aducea nou faptul ca regimul silvic era extins asupra marii majoritati a fondului forestier, iar responsabilitatea a fost incredintata personalului silvic al statului.

O alta lege in domeniul silvic " Codicele Silvic 1910" a fost modificata in 1920, dar dispozitiile sale au fost extinse asupra Romaniei Mari. Fondul forestier al statului era administrat de Casa Padurilor, iar regimul silvic privea si padurile stapanite de mosneni si razesi in devalmasie, cele ale Casei Scoalelor, Casei Bisericii, padurile asezamintelor culturale. Dupa cel de-al doilea razboi mondial este intocmit cel de-al treilea Cod Silvic, care cuprinde reguli socialiste de gospodarire si de dezvoltare a fondului forestier.

1. 3. Contextul international al exploatarii padurilor

Globalizarea economiilor si aparitia unui sector puternic de corporatii transnationale determina modificari semnificative in localizarea geografica, tipul si intensitatea utilizarii padurilor. Astfel un numar limitat de companii transnationale controleaza intr-o masura din ce in ce mai mare, operatiunile de exploatare forestiera, prelucrare si comercializare.

Companiile transnationale joaca un rol important in distrugerea padurilor si, in consecinta, in saracirea populatiilor locale. In primul rand, acestea opereaza pe o scara mai larga decat companiile locale, avand capacitatea tehnologica si resursele de capital pentru a deschide exploatari pe suprafete de padure izolate, si pana acum neexploatate. In al doilea rand, impactul transnational este intensificat de fenomenul de globalizare, care permite cererii de pe piata mondiala de produse din lemn sa prevaleze asupra nevoilor localnicilor si necesitatii conservarii padurilor, determinand astfel soarta acestora. In al treilea rand, companiile straine " extrag" profiturile de pe urma exploatarilor forestiere din tara gazda; de aceste profituri nu mai ajung sa beneficieze localnicii sau economia tarii respective. In al patrulea rand, majoritatea companiilor transnationale nu arata nici un interes pentru viitorul padurilor, iar echipamentul utilizat pentru exploatare este lasat sa se deterioreze odata ce lemnul sau resursele minerale au fost epuizate. Aceste situatii apar atunci cand statul este incurajat sa se retraga, sa-si reduca influenta pentru a atrage investitii straine.

Supra-exploatarea sau distrugerea padurilor are loc in alte tari care au datorii mari catre strainatate, se afla in criza economica sau in proces de tranzitie. Guvernele acestor tari negociaza cu institutii multilaterale financiare si comercializare pentru a-si deschide si ajusta economiile. Acest proces se reflecta direct asupra politicilor interne specifice utilizarii padurilor. Multe guverne sunt sfatuite sa " rationalizeze sectorul forestier "[2]

Siguranta drepturilor de proprietate asupra pamantului este baza conservarii padurii si a bunastarii oamenilor care depind de acestea. In acelasi timp trebuie elaborate prevederi legale pentru a realiza o adevarata reforma, ca alternativa la practica mult mai convenabila din punct de vedere politic de a aloca terenurile publice impadurite in scopuri agricole.

Exista o provocare in a proiecta si adopta directii sociale si ecologice orientate catre satisfacerea nevoilor si implinare. Perceptia dominanta, se pare, este aceea ca padurile si natura in general, sunt un mic subsistem al economiei si nu vice versa. In opinia lui Michael Goldman, " atunci cand avutia este definita numai prin termini economici/ cantitativi, majoritatea muncii sociale, procesele ecologice si viziunea lumii culturale se devalorizeaza si raman in afara calculului economic".

De aceea, guvernele, institutiile economice internationale si investitorii trebuie sa pregateasca un raspuns la faptul ca actualul curent al liberalizarii economice necontrolate care submineaza baza economica si culturala a existentei a milioane de grupuri vulnerabile si economiei in general. Aceasta presupune inainte de toate reforme fiscale, acorduri comerciale adaptate, politici investitionale oficiale si negocieri corespunzatoare.

1.3.1. Cadrul juridic actual pe plan international

In cadrul Conerintei de la Rio din 1992, s-a incercat constituirea unei conventii internationale a padurilor, insa eforturile nu au fost incununate de succes, preferandu-se varianta declarative a principiilor, asa cum au fost ele formulate in programul de dezvoltare durabila a padurilor, adoptat cu ocazia Summit-ului de la Rio. In acelasi context, in Planul de Actiune la nivel Mondial- Agenda 21, se arata ca statele trebuie sa promoveze cooperarea internationala in contextul viitoarelor conventii internationale, pe baza principiilor de conservare, management si dezvoltare durabila a padurilor, enuntate de Conferinta Natiunilor Unite privind Mediul si Dezvoltarea inclusiv prin impadurire, reimpadurire sau refacerea zonelor afectate.[3]

Dintre toate ecosistemele, padurile detin cea mai mare diversitate biologica de specii ( inclusiv specii endemice). Presiunea asupra biodiversitatii este imensa si se reflecta prin pierderea si fragmentarea padurilor, desi nu exista date directe care sa monotorizeze in amanunt toate pierderile suferite. Este evident insa, faptul ca numarul speciilor acestui ecosistem este in continua scadere, iar in unele regiuni se manifesta pericolul ca plantele alogene sa puna sub semnul intrebarii insasi existenta celor autohtone. Pe langa micsorarea suprafetei padurilor, se constata slabirea capacitatii padurilor ramase de a sustine biodiversitatea.[4]

Factorii care pericliteaza habitatul suprafetelor impadurite sunt: degradarea lor continua, devenita incontrolabila si conversiunea lor in alte tipuri de terenuri "necesare " nevoilor umane in continua crestere, precum extinderea suprafetelor agricole in detrimentul zonelor paduroase. Printre factorii cu impact negativ se numara si erorile de management in domeniul mediului, ca de exemplu insuficienta controlului exercitat in problema sigurantei fondului forestier in cazul izbucnirii incendiilior. Impactul pierderii si degradarii padurilor consta in eroziunea solurilor, pierderea diversitatii biologice, daune aduse habitatelor naturale, deteriorarea calitatii vietii si reducerea optiunilor de dezvoltare[5]. Se estimeaza ca intre 1700 si 1980 s-au pierdut mai mult de 11 milioane de km patrati de padure, aproximativ 20 % din totalul suprafetei globale impadurite. Padurile din zona temperate si din emisfera nordica au suferit cele mai mari despagubiri, inclusive eliminarea totala a unor tipuri de ecosisteme precum crangurile de cedru din Liban sau padurile vechi din europa sau America de Nord. In prezent ecosistemul zonelor impadurite, cu exceptia celor tropicale, nu mai sunt afectate intr-o masura atat de mare de fenomenul despagubirilor, in schimb, despagubirea padurilor tropicale se ridica la 17 milioane de hectare/an ceea ce inseamna o crestere de 50% in decurs de un deceniu[6].

Tot la Conferinta ONU din 1992 s-a ajuns la un consens in ceea ce priveste un numar de concepte concretizate in " Principiile Forestiere de la Rio". FSC este un organism international care acrediteaza organizatiile certificatoare in scopul de agaranta autenticitatea actiunilor pe care acestea le intreprind. In toate cazurile, procesul de certificare va fi initiat voluntar, de catre detinatorii de padure si managerii care doresc sa ceara aceasta certificare. Scopul FSC este de a promova responsabilitatea fata de mediu, beneficiile sociale si viabilitatea economica a padurilor lumii, prin stabilirea unor principii de management a padurilor recunoscute si respectate in intreaga lume.

Principiile si criteriile FSC se aplica la toate padurile: tropicale, temperate si boreale. Multe dintre acestea se aplica de asemenea si plantatiilor si padurilor partial regenerate pe cale artificiala si trebuie folosite in concordanta cu legile si reglementarile internationale.

FSC are un caracter de complementare si nicidecum de inlocuire a altor initiative care promoveaza managementul responsabil al padurilor. FSC desfasoara activitati educationale referitoare la cresterea gradului de constientizare a opiniei publice privind importanta urmatoarelor aspecte:

a) imbunatatirea managementului forestier;

b) incorporarea tuturor cheltuielilor de management si productiei in pretul produselor forestire;

c) promovarea utilizarii resurselor forestiere la nivel superior;

d) reducerea pagubelor si pierderilor.

Principiul referitor la proprietate, drepturile de folosinta si responsabilitatile

aferente defineste necesitatea dovedirii existentei documentelor legale( titlu de proprietate).

Principiul referitor la drepturile populatiei locale - drepturile legale sau impuse prin traditii de lunga durata ale comunitatii locale, care detine, utilizeaza si gospodareste terenurile si resursele aferente acestora, trebuie respectate si recunoscute in mod obligatoriu.

● Populatia locala trebuie sa mentina controlul asupra managementului padurilor de pe teritoriile lor cu exceptia cazurilor in care predau controlul prin liber consimtamant altor agentii;

● Managementul forestier nu trebuie sa ameninte sau sa diminueze direct sau indirect resursele sau dreptul de proprietate ale populatiei locale;

● Locurile cu semnificatie culturala, ecologica, economica, religioasa identificate in colaborare cu populatia locala vor fi recunoscute si protejate in cadrul managementului forestier;

Principiul referitor la beneficiile din partea padurii:

● Optiunile de management forestier vor urmari utilizarea eficienta a functiilor multiple de productie si protectie ale padurii pentru asigurarea mobilitatii economice, precum si o larga paleta de avantaje de mediu si sociale;

● Managementul padurii trebuie sa asigure mobilitatea economica luand totodata in calcul costurile de mediu, sociale si optionale, asigurand investitiile necesare pentru mentinerea productivitatii pe baze ecologice ale padurii;

Principiul FSC privind impactul asupra mediului - managementul forestier trebuie sa conserve biodiversitatea biologica si valorile ce determina din aceasta, resursele de apa, solurile, peisajele si ecosistemele unice sau fragile si prin aceasta sa mentina functiile ecologice si integritatea padurii.

● Evaluarea impactului de mediu va fi conforma cu modul de aplicare a operatiunilor forestiere luand in calcul si unicitatea resurselor afectate, fiind integrata in sistemul de management. Evaluarea de impact se va face cu prioritate la inceperea operatiunilor ce afecteaza zona respective;

● Se vor aplica masuri de protectie pentru specii rare, periclitate si pentru habitatele acestora ( exemplu: locuri de imperechere si hranire). Zonele de conservare si ariile protejate trebuie stabilite in functie de volumul si intensitatea activitatilor forestiere si a unicitatii resurselor aflate in pericol. Vanatoarea, pescuitul, amplasarea de capcane si recoltarea produserlor forestiere in mod neadecvat, trebuie atent controlate;

● Functiile si valorile ecologice trebuiesc mentinute intacte, imbunatatite sau refacute, inclusive: regenerarea padurilor, diversitatea genetica a speciilor si ecosistemelor, ciclurile naturale care influenteaza productivitatea ecosistemului forestier;

● Se vor elabora si implementa instructiuni pentru controlul eroziunii, minimizarea distrugerilor ce pot aparea in timpul procesului de exploatare, constructia de drumuri si alte activitati perturbatoare, protectia resurselor de apa;

● Se vor promova si adopta metode de combatere si depistare non chimice si se vor face eforturi pentru a evita utilizarea pesticidelor[7]. In situatia in care se folosesc chimicale, se vor utiliza echipamente de protectie adecvate si se vor prelucra normele de protectia muncii, in vederea reducerii riscurilor de afectare a sanatatii populatiei si a mediului;

● Containerele pentru chimicale, resturile neorganice lichide/ solide, vor fi depozitate in locuri special amenajate;

● Utilizarea agentilor biologici de control va fi bine documentata, minimizata, monitorizata si strict controlata, conform legolor nationale si protocoalelor stiintifice incheiate pe plan international. Se interzice utilizarea organismelor modificate genetic;

● Planurile de management trebuie sa fie revizuite periodic pentru a incorpora rezultatele monitoringului si ale noilor informatii din stiinta si tehnica, astfel incat sa fie in corelare cu schimbarile de mediu, sociale si economice intervenite;

● Muncitorii forestieri trebuie sa fie instruiti si verificati corespunzator pentru a se asigura implementarea corespunzatoare a planurilor de management.

Aceste Principii prin acordarea stimulentelor de incurajare a conservarii si a dezvoltarii durabile a padurilor precum si incorporarea costurilor beneficiilor de mediu in mecanismele pietei reesalonarea datoriei externe, evitarea operatiunilor fiscale, comerciale, industriale si a activitatilor de transport si altor politici si practici care pot conduce la degradarea padurilor[8]. Comertul international de produse forestiere ar trebui sa se bazeze pe reguli si proceduri nediscriminatorii unanim acceptate in conformitate cu reglementarile si practicele internationale de comert. Principiile impun intr-un limbaj limitative, renuntarea sau evitarea adoptarii unor masuri unilaterale pe plan national, incompatibile cu obligatiile si intelegerile internationale prin care sa se restrictioneze si/sau interzica schimburile comerciale internationale cu cherestea si alte produse forestiere[9].

1.4. Managementul forestier local

Obiectivul principal al managementului forestier si al programelor de reimpadurire ar trebui sa fie acela de a permite padurilor sa-si indeplineasca multiplele functii ecologice vitale de care sa beneficieze oamenii care depind de padure ca sursa de venit, adapost, hrana, lemn de foc, nutret, medicamente si alte nevoi de baza.

In prezent, de existenta padurilor depinde supravietuirea a mai mult de 300 milioane de locuitori ai zonelor rurale, care sunt nemijlocit legati de ecosistemele forestiere. De-a lungul timpului, aceste comunitati si-au dezvoltat modalitati si reguli sofisticate de gestionare a resurselor de apa, a zonelor de vanatoare si a ecosistemelor forestiere fragile, detinand o adevarata bogatie de cunostiinte despre utilizarea ratioanla a pamantului si protectia mediului. Cu toate acestea, experienta si interesele acestor oameni sunt arareori recunoscute si folosite in cadrul sistemelor de management si al politicilor forestiere nationale.

In cele mai multe parti ale lumii, practicile manageriale locale sunt evident supuse unor presiuni fizice si psihologice in continua crestere.In pofida conditiilor ecologice, politice si economice foarte diferite se pot stabili cu usurinta cauzele comune ale distrugerii padurilor si ale pierderii mijloacelor de trai si culturii locale. Inegalitatea accesului la resursele forestiere este cea mai importanta dintre acestea. Regiunile forestiere din toata lumea gazduiesc resurse importante de minereuri, biomasa, terenuri pentru extinderea agriculturii, alte resurse. Majoritatea studiilor de caz evidentieaza existenta unor conflicte pentru detinerea acestor resurse, deoarece elitele politice si economice nationale nu sunt dispuse sa renunte la oportunitatea de a exploata aceste rezerve, fara a tine seama de consecintele, adesea dramatice, sociale si ecologice. Se confirma, de asemenea, ca lipsa sigurantei drepturilor de proprietate asupra pamantului si a drepturilor de uzufruct este o cauza majora a declinului sistemelor locale de management forestier, determind privatiuni sociale si distrugerea padurilor. S-a dovedit cu claritate faptul ca putine dintre guvernele democratice din tarile sudice si nordice sunt de accord sa imparta controlul si drepturile de proprietate asupra padurilor cu comunitatile locale. In multe cazuri, se fac intelegeri intre guvernamentele si grupurile de interes dominante. S-a putut constata, de exemplu, ca au fost oferite privilegii- cum ar fi concesionari de terenuri pentru minerit si exploatari forestiere, subventii si scutiri de taxe - unui numar mic de corporatii industriale.

Invariabil, industriile forestiere si alte grupuri cu interese comerciale s-au opus legitimizarii managementului forestier la nivelul comunitatilor locale. Autoritatile guvernamentale, mass-media si institutiile academice au pus, de asemenea, la indoiala capacitatea localnicilor de a-si gestiona rational resursele[10]. Criticii isi exprima scepticismul aratand ca:

1) utilizatorii locali ai padurilor nu sunt capabili sa faca fata schimbarii conditiilor socio-demografice si economice sau noilor cereri ale managementului forestier;

2) managementul local al padurilor nu reprezinta o garantie pentru conservarea resurselor;

3) utilizatorii locali ai padurilor nu pot face fata resurselor externe de degradare si nu reusesc sa refaca terenul forestier degradat;

4) comunitatile locale pun in prim plan inegalitatile economice si sociale si slabiciunile institutionale, fapt ce reprezinta o piedica in calea unui management forestier durabil.

Desi nu se pot generaliza angajamentul si capacitatea localnicilor in a pastra padurea si biodiversitatea, dintre sutele de milioane de persoane care traiesc in mediul rural in stransa interdependenta cu padurea, o mare parte mentin o relatie non-agricola si non-marfara cu padurea. Trebuie mantionat ca, managementul local, in masuri diferite, manipuleaza padurea in scopul satisfacerii nevoilor locale, afectand deci starea initiala a ecologiei padurii.

Declinul ecologic al zonelor forestiere locuite sau adiacente comunitatilor locale apare atunci cand institutiile sociale locale si mediul sunt simultan aflate sub presiuni mari din exterior. Multi din acesti oameni se confrunta atat cu nesiguranta dreptului de proprietate asupra terenurilor, cat si cu lipsa de inflenta politica. Tocmai datorita faptului ca in joc se afla propria supravietuire si valorile culturale, comunitatile locale ce depind de padure au cea mai puternica motivatie sa controleze afluxul de exploatari forestiere ilegale si braconaj. Studiile de caz arata ca eforturile oficiale de a reface si gestiona mediul forestier sunt cel mai adesea inexistente sau, atat costisitoare, cat si ineficiente. Oamenii locului - spre deosebire de echipele departamentelor guvernamentale, agentiilor internationale sau a corporatiilor transnationale - au un interes imediat si pe termen lung in apararea si aplicarea unor practice ce pastreaza un anumit nivel al bidiversitatii si sigurantei de sine.

Studiile accentueaza ca acolo unde comunitatile au o traditie manageriala indelungata si inca viabila, este clara nevoia de restabilire rapida a controlului comunitatii asupra terenurilor forestiere. Totusi, acolo unde astfel de traditii au fost pierdute demult datorita deculturizarii si distrugerii institutiilor traditionale, simpla tranzitie inapoi catre managementul efectuat la nivelul comunitatii s-ar putea dovedi destabilizatoare si distructiva.[11]

1.4.1. Cadrul juridic actual

Dupa schimbarile politice de la inceputul anilor '90 si odata cu incercarile Romaniei de a se integra in Uniunea Europeana, tara noastra si-a extins contractele internationale si s-a angajat sa coopereze in numeroase initiative internationale cu privire la protectia mediului si gospodaririi resurselor naturale.

Conventia asupra zonelor umede de Importanta Internationala, in special ca habitat pentru pasarile migratoare, adoptata la Ramsar la data de 12 februarie 1971, la care Romania a devenit parte in 1991 si care cere partilor sa promoveze conservarea zonelor umede ca habitat, prin stabilirea de reserve naturale.

Conventia pentru Protectia Patrimoniului Natural si Cultural Mondial adoptata la Paris la 16 noiembrie 1972, tinteste catre protectia atat a valorilor artistice si istorice cat si a siturilor naturale de valoare universala. Padurile cu toate ca nu sunt vizate in mod special, pot fi considerate " mostenire naturala" in caz ca ele reprezinta formatiuni biologice sau situri naturale de valoare universala.

Conventia pentru Conservarea Vietii Salbatice in Europa si a Habitatelor Naturale, adoptata la Berna pe 19 septembrie 1979, cere partilor sa ia masuri pentru mentinerea florei si faunei salbatice la nivelele care sa corespunda cerintelor culturale, stiintifice si ecologice.

Conventia asupra Diversitatii Biologice adoptata la Rio in 1992 prin care partile au inteles sa stabileasca strategii nationale pentru conservarea si folosirea nationala a diversitatii biologice si sa integreze aceste strategii in planurile si politicele departamentale si interdepartamentale.

Un aspect al acestei dezvoltari pozitive a fost aderarea promta a Romaniei la toate acordurile mentionate mai sus. O parte a legislatiei romane deja reflecta principiile acestor acorduri din moment ce se aplica silviculturii, vietii salbatice si zonelor protejate. Legislatia cadru privind protectia mediului este reprezentata de Ordonanta de urgenta nr. 195 din 22 decembrie 2005, publicata in Monitorul Oficial nr.1196 din 30 decembrie 2005, prin care se abroga Legea nr.137/ 1995, vechea lege privind protectia mediului. Acest act normativ s-a adoptat in regim de urgenta, avand in vedere necesitatea ideplinirii angajamentelor asumate de tara noastra in procesul de integrare europeana in ceea ce priveste legislatia subsecventa in domeniul protectiei mediului si tinand cont de necesitate crearii cadrului unitar prin care se statueaza principiile care guveneaza intreaga acivitate de protectie a mediului si care traseaza directii de reglementare a activitatilor economice in vederea atingerii obiectivelor dezvoltarii durabile, elemente care vizeaza interesu; public si care constituie situatii de urgenta extraordinare. Protectia padurilor se gaseste la capitolul 11 " Protectia solului, subsolului si a ecosistemelor terestre" , articolul 69, care prevede ca detinatorii cu orice titlu ai fondului forestier, ai vegetatiei forestiere din afara fondului forestier si ai pajistelor au urmatoarele obligatii:

a) sa mentina suprafata impadurita a fondului forestier, a vegetatiei forestiere din afara fondului forestier, inclusiv a jnepenisurilor, tufisurilor si pajistilor existente, fiind interzisa reducerea acestora, cu exceptia cazurilor prevazute de lege;

b) sa exploateze masa lemnoasa in conditiile legii precum si sa ia masuri de reimpadurire si, respective de completare a regenerarilor naturale;

c) sa gestioneze corespunzator deseurile de exploatare rezultate, in conditiile legii;

d) sa respecte regimul silvic in conformitate prevederile legislatiei in domeniul silviculturii si protectiei mediului;

e) sa exploateze resursele padurii, fondului cinegetic si piscicol, potrivit prevederilor in domeniu;

f) sa sesizeze autoritatile pentru protectia mediului despre accidente sau acivitati care afecteaza ecosistemele forestiere sau alte asemene ecosisteme terestre.

Legislatia cadru in domeniul protectiei si gestionarii durabile a padurilor o constituie Legea nr. 26 din 26 aprilie 1996- Codul Silvic. Codul dedica dispozitiile introductive unei definiri detailate a fondului national forestier in mod traditional un concept de baza al gospodaririi padurilor in Romania ( art.1 si 3). Fondul forestier national include terenurile specificate indiferent de drepturile de proprietate asupra lor. Fondul forestier national este supus regimului silvic in articolul 9. Unele terenuri din afara fondului forestier fac de asemenea subiectul aplicarii acestui Cod ( exemplu: pasunile impadurite, perdelele forestiere de protectie). Responsabila cu administrarea fondului forestier este Regia Natioanala a Padurilor care functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie forestiera ( art. 10 ).

Capitolul II priveste gospodarirea fondului forestier proprietate publica in timp ce urmatorul capitol se ocupa de fondul forestier proprietate publica.

Partea a IV-a se refera la transportul lemnului si procesarea acestuia si se aplica tuturor produselor indifferent de originea lor.

Partea a V-a reglementeaza vegetatie forestiera din afara fondului foretier.

Sanctiunile sunt mentionate in articolele 96-103. Ele se pot aplica progresiv si sunt stabilite in functie cantitatea de produse iliegal recoltate.

Codul silvic pune in discutie si institutiile silvice ( forestiere). Astazi iese bineinteles din discutie denumirea din 1996 a autoritatii publice centrale ( Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului) care includea un department pentru paduri. In prezent, autoritatea publica centrala o reprezinta Ministerul Agriculturii, Padurii si Dezvoltarii Rurale si Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor.

Alte reglementari legislative care completeaza Codul Silvic: Legea nr. 2 din 30 octombrie 1987, privind conservarea, protejarea si dezvoltarea padurilor, exploatarea lor rationala, economica si mentinerea echilibrului ecologic - a ramas in vigoare art. 35 - 39 si anexa 2; Legea nr. 81/1993 privind determinarea despagubirilor in cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetatiei forestiere din afara fondului forestier situate pe terenurile proprietate publica si private si economiei vanatului - modificata prin Ordonanta Guvernului nr.27/2005, Legea fondului Cinegetic si a Protectiei Vanatului nr. 103/1996 - s-au modificat anexele 1 si 2 si art. 47 (prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 65/1998); Legea nr.1/2000- privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si a celor forestiere, modificata prin Legea nr.247/2005. Legea stabileste ca persoanele carora li s-a reconstituit dreptul de proprietate potrivit legii, in limita suprafetei de teren de pana la 10 ha / familie si carora li s-a aplicat cota de reducere, pot formula o cerere pentru suprafetele de teren care au constituit aceasta cota; de asemenea si Constitutia Romaniei prevede ca statul trebuie sa exploateze resursele naturale in concordanta cu interesul national, sa protejeze mediul si sa pastreze echilibrul ecologic; Ordonanta Guvernului Romaniei nr. 81/ 1998 privind unele masuri pentru ameliorarea prin impadurire a terenurilor degradate; Ordinul nr. 440/ 1999 privind aprobarea pretului mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior; Ordonanta Guvernului Romaniei nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic si administrarea fondului forestier national.

Toate aceste reglementari vin sa completeze legislatia in domeniul protectiei si gestionarii durabile a padurilor.

1.4.2. Rolul statului in protejarea padurilor

Aceste evolutii apar in momentul in care statul este incurajat sa se retraga, sa-si reduca influenta pentru a atrage investitii straine. Mai mult, unele companii transnationale profita de vidul politic din anumite tari slabite de razboaie civile, coruptie sau represiune venita din partea statului. Unul dintre motive este acela ca liberalizarea economica nu este insotita de liberalizarea politica.

Statul s-a dovedit ca este un slab executant atunci cand este vorba de audit-ul sau controlul utilizarii resurselor naturale. In multe cazuri coruptia patrunde la toate nivelurile implicarii statului in managementul padurilor. Studiile de caz[12] pun la indoiala parerea conform careia industria forestiera poate genera venituri si materie prima care sa impulsioneze dezvoltarea economiei nationale( judecand dupa perfomantelor economico- financiare). Aceste probleme au fost mentionate de Jack Westoby, fostul leader al Departamentului silviculturii al Food and Agriculture Organisation ( FAO). Potrivit opiniei sale, cresterea interesului pentru proiectele forestiere are putin de-a face cu idea rolului industriei forestiere la dezvoltarea economica si sociala generala. Dovada elocventa in acest sens este faptul ca doar o parte infima din veniturile obtinute a fost destinata sprijinirii agriculturii si cresterii bunastarii rurale.[13]

Padurile sunt subapreciate atat sub aspectul serviciilor sociale si ecologice societatii cat si al valorii lor intrinseci. Studiile de caz arata cum guvernele legitimeaza pe scara larga centralizarea managementului forestier si exploatarea comerciala intensiva, invocand nevoia de a proteja locurile de munca si veniturile din silvicultura. Diverse analize arata ca, dimpotriva, milioane de oameni isi pierd locurile de munca sau sursele de existente ca rezultat al mecanizarii si epuizarii acestor resurse[14].

Nevoia imperioasa actuala a reglementarii investitiilor nationale si internationale ale companiilor transnationale este scoasa in evidenta de conventiile internationale promovate in ultimul deceniu si care sunt destinate sa faciliteze "liberalizarea comertului ". Cel mai bun exmplu este reprezentat de constituirea Organizatiei Mondiale pentru Comert si de recentele negociri privind o noua Conventie Multilaterala asupra Investitiilor ( CMI). Aceste conventii care au fost promovate cu ardoare mai ales de tarile OCDE, restrang libertatea statelor-natiune de a reglementa investitiile straine si comportamentul corporatist si de a proteja interese vitale sociale, culturale si ecologice. De exemplu, in cazul in care proiectul actual al CMI este aprobat, este probabil ca se vor nesocoti prevederi ale legislatiei nationale si internationale de mediu ( cum ar fi Conventia asupra Biodiversitatii) ca si alte conventii care se refera la drepturile omului , minoritatilor, etc. ( de exemplu Conventia Organizatiei Interntionale a Muncii nr. 169 si Proiectul Declaratiei Universale aupra Drepturilor Indigenilor ). CMI va impiedica guvernele nationale sa impuna conditii socio-ecologice specifice investitorilor straini. De asemenea, acestea vor fi restrictionate in a rezerva anumite terenuri impadurite sau alte resurse nationale pentru utilizarea economica locala, deoarece companiiilor straine li se ofera drepturi egale de a licita pentru concesiuni. In timp ce managementul forestier durabil cere planificare pe termen lung, CMI forteaza guvernele sa accepte retragerea imediata si nestanjenita a investitiilor straine si a profiturilor.

In fata problemelor pierderii padurilor si a altor amenintari ecologice, raspunsul preferat al sefilor industriei, agentiilor guvernamentale si institutiilor multilaterale consta in propunerea unor noi forme de management global. Asa dupa cum noteaza Hidyard, " daca se accepta modelele actuale de dezvoltare economica si institutiile, premisele pe care se bazeaza, " logica managementului global al mediului" este " impecabila". Sustinerea acestui proiect controlul daunelor necesita un nivel de echivalent de supraveghere de sus- in - jos si de interventie. Mediul fizic devine un teren care trebuie rearanjat, impartit pe zone, parcelat in timp ce indepartati sai ademeniti in " colaborare " conform unui anume plan preconceput ( Hidyard 2002). Prin diferite canale comerciale si de finantare, se ofera fonduri sub " stindardul " dezvoltarii si refacerii ecologice ( absorbtia de CO2, de exemplu). Adesea, aceste programe afecteaza in mod negativ padurile si oamenii dependenti de aceasta. Asa dupa cum arata studiile, aceste fonduri sunt utilizate pentru a invada zonele rurale cu lucrari de infrastructura, zone industriale sau plantatii mono-cultura.

Studiile de caz indica faptul ca legislatiile nationale interzic accesul la resurse naturale milioanelor de oameni, iar majoritatea terenurilor sunt revendicate de stat, monopolizat de o elita politica si economica minoritata. Asa dupa cum scrie avocatul in drepturile omului si mediului, Owen Lynch: " Legislatia nationala referitoare la utilizarea si managementului resurselor forestiere in cel putin sase state din Asia, a devenit mai ostila localnicilor si comunitatilor locale decat era in timpul erei coloniale ". Legislatia nationala si modul in care aceasta este aplicata ramane adesea un obstacol pentru managementul durabil al padurilor. In multe cazuri aceasta reflecta lipsa unei libertati cetatenesti de exprimare a opiniilor si a altor drepturi fundamentale ale omului. Lynch impartaseste concluzia conform careia sistemele de management bazate pe drepturile utilizatorului isi dobandesc legitimitatea si puterea de la comunitatea inlauntru careia functioneaza, mai degraba decat de la statul- natiune in care acesea sunt amplasate.