Dreptul la preaviz

Dreptul la preaviz

Spre deosebire de reglemenatrea anterioara a Codului muncii, care permitea angajatorului sa opteze intre a acorda preaviz si a plati salariatului o indemnizatie egala cu jumatate din salariul lunar de baza, reglementarea actuala nu mai contine o astfel de alternativa, angajatorul fiind obligat sa acorde preaviz[1]

Persoanele concediate in temeiul art. 61 lit. c) si d), al art. 65 si 66 beneficiaza de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucratoare.

Fac exceptie de la prevederile alin. (1) persoanele concediate in temeiul art. 61 lit. d), care se afla in perioada de proba[2].

Decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu[3]:

a) motivele care determina concedierea;

b) durata preavizului;

c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, conform art. 70 alin (2) lit. d);

d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64.

In situatia in care in perioada de preaviz contractul individual de munca este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzator

Decizia de concediere produce efecte de la data comunicarii ei salariatului.

Potrivit art. 38 din Codul muncii, salariatul nu poate renunta la termenul de preaviz, insa acesta poate renunta dupa emiterea deciziei de concediere[4] .

Termenul de preaviz are caracter bivalent: atunci cand salariatul isi exercita dreptul de a renunta la contractul individual de munca, el va respecta termenul de preaviz prevazut in contractul respectiv, iar potrivit art.78/alin.8/C.muncii, salariatul poate demisiona si fara preaviz in situatia in care angajatorul nu-si indeplineste obligatiile asumate prin contractul individual de munca.