|
TULBURARILE PSIHICE SECUNDARE UNOR BOLI SOMATICE
(endocrine, neurologice, metabolice, sistemice, nutritionale, infectioase, autoimune, neoplazice)
Aceste tulburari, indiferent de etiologia lor somatica, trebuie sa fie prin ele insele suficient de severe pentru a necesita tratament specific, aditional tratamentului aplicat pentru boala de baza. Ele pot fi intalnite sub forma unor sindroame psihiatrice, si constituie, asa cum precizeaza K. Schneider (1937, 1950) primul nivel al diagnosticului obligator in cazul oricarei afectiuni psihiatrice. Intr-adevar, diagnosticul psihiatric este un diagnostic de excludere si sindroamele psihiatrice de cauza organica constituie totdeauna primul nivel al diagnosticului diferential (Goldberg, 1997).
D.S.M.-IV-TR listeaza urmatoarele sindroame psihiatrice de origine organica:
a) Sindroamele cognitive:
delirium de cauza organica
tulburare amnestica de cauza organica
sindrom demential
b) Tulburari schizofreniforme si alte sindroame organice psihiatrice:
tulburarea psihotica organica
c) Tulburari afective :
tulburarea afectiva organica
d) Tulburari anxioase :
tulburarea anxioasa organica
e) Tulburari sexuale:
disfunctie sexuala organica
f) Tulburari de somn pe fond organic.
D.S.M.-IV-TR inventariaza, de asemenea, si categorii diagnostice care nu intrunesc criteriile unei tulburari psihiatrice ca atare:
a) Tulburarea catatonica organica
b) Schimbari de personalitate datorate unor afectiuni organice (anterior denumite in D.S.M. - III - "sindroame organice de personalitate " sau in terminologia utilizata la noi, uneori si in prezent, "stari psihopatoide" prin analogie cu psihopatiile ca tulburari de dezvoltare a personalitatii, dar in acest caz de etiologie organica obiectuala).
Pentru a efectua insa un diagnostic diferential cat mai complet, examenul clinic general, cu accent pe examenul neurologic, alaturi de o cat mai completa anamneza sunt obligatorii. Examenul (interviul) psihiatric nu este decat ultima etapa a examinarii oricarui pacient presupus a avea tulburari psihiatrice, indiferent de locul unde are loc consultatia (cabinetul de medicina generala, camera de garda de orice specialitate, cabinetul psihiatric, serviciul de terapie intensiva).
Redam mai jos o lista a semnelor si sindroamelor psihiatrice, cu caracter specific din punct de vedere etiologic, care sunt intalnite in patologia psihiatrica organica:
a) Tulburari cognitive, mnestice si operationale ale gandirii: - perseverarea (este un semn extrem de sensibil care apare chiar in disfunctiile intelectuale tranzitorii si usoare, ca de exemplu in betia acuta, care semnaleaza dificultatea desfasurarii fluente a fluxului ideativ - verbal si aparitia unei stagnari chiar "intoxicari " cu aceeasi idee, fraza, sintagma verbala etc):
o black-out-ul (episod discret de amnezie anterograda, fara afectarea mneziei de lunga durata, care apare in intoxicatiile acute cu alcool sau benzodiazepine cu actiune rapida si scurta, ca alprazolamul sau triazolamul);
o diminuarea atentiei voluntare;
o amnezie de fixare (anterograda), consecutiva tulburarii de atentie;
o pierderea flexibilitatii ideative si a capacitatilor operationale simple ale gandirii;
o reducerea vocabularului, utilizarea de clisee verbale;
b) Alterari ale constientei (aparitia unor episoade confuzionale, chiar de scurta durata) ca de exemplu confuzia nocturna a vascularilor cerebrali, insotita uneori de agitatie, chiar violenta, sau scurte episoade de delirum motivational la alcoolicii cronici care se dreg " pentru a-si reveni la primele ore ale diminetii
c) Alterari ale personalitatii (comportament dezinhibat, impulsiv, "pseudopsihopatic" la orice sindrom orbito-frontal post-traumatic sau tumoral). Alte alterari ale personalitatii apar progresiv in timp, pe durata de luni, ca de exemplu in sindroamele de convexitate cerebrala (sau sindromul "apatetic" (Cummings 1985) cu instalarea unei stari de indiferenta intrerupte brusc de rabufniri acute heteroagresive, dezinhibate, care confera acestor pacienti un mare coeficient de violenta si periculozitate).
d) Halucinatii vizuale (zooptice in delirum tremens sau in halucinoza pedunculara).
e) Aparitia unei dispozitii depresive (depresia este prima manifestare clinica in carcinomul pancreatic, depresie din hipotiroidism), anxioase si labile (patologie vasculara cerebrala, labilitatea afectiva a epilepticului).
Orice clinician confruntat cu o problematica psihiatrica ce evolueaza - cu probabilitate - pe fond organic va parcurge un diagnostic diferential structurat pe urmatoarele capitole:
I. Boli infectioase:
- meningite acute / cronice
SIDA
encefalopatie cu herpes simplex
rabie
encefalita encefalopatia cronica din boala Lime
neurosifilisul (PGP)
boli virale prionice (Panencefalita suborganica subacuta, boala Creutzfeld-Jacob)
infectii bacteriene sistemice (in special pneumonie) si viremie
tuberculoza
hepatita virala
mononucleoza infectioasa
IV. Epilepsia (depresie, anxietate, stari psihotice, epileptica initiata de violenta)
V. Boli carentiale
pelagra
sindromul Wernicke-Korsakoff (alcoolism cronic)
anemie megaloblastica
VI. Encefalopatii metabolice:
hepatica
insuficienta renala
hipoglicemica
cetoacidozo diabetica
porfiria acuta intermitenta
VII. Boli endocrine:
hipotiroidism
hipertiroidism
hiperparatiroidism
hipoparatiroidism
boala Addison
boala Cushing
boala Sheehan
hipoglicemie
hiperglicemie
diabet zaharat
panhipopituitarism
feocromocitom
sarcina
VIII. Boli demielinizante:
scleroza multipla
scleroza laterala amiotrofica
IX. Boli cerebro-vasculare:
AVC
dementa multiinfarct
X. Neoplasme :
cerebrale (glioame, meningioame)
sindroame paraneoplazice
carcinomul pancreatic
chisturile coloide intraventriculare (V.III)
tumori endocrine
XI. Infectii acute :
CO
Pb
Hg
droguri "recreationale"
XII. Boli degenerative :
boala Parkinson
boala Huntington
boala Wilson
XIII. Boli imunitare :
SIDA
LES
XIV. Traumatisme cerebrale:
plagi penetrante
comotie
sindrom postcontuzional
XV. Tulburari metabolice si sistemice:
perturbari hidrice si electrolitice (sindromul secretiei inadecvate de ADH)
encefalopatie hepatica
uremie
porfirie
hipoxemie
hipotensiune
encefalopatie hipertensiva
XVI. Boli nutritionale:
anemia pernicioasa
pelagra
anemia megaloblastica
deficitul de metale cu niveluri mici in organism (zinc, magneziu)
malnutritie si deshidratare, nespecifice
Caracteristicile clinice ale celor mai trenante tulburari psihiatrice organice sunt prezentate in tabelul 4.
Tabelul 4. Caracteristicile clinice ale celor mai trenante tulburari psihiatrice organice (dupa Martin cit. de Sadock si Sadock, 2001, tr. dr. L. Alexandrescu)
Boala
Prevalenta pe sexe si varsta
Simptome medicale frecvente
Simptome si acuze psihiatrice
Probleme diagnostice
SIDA
Barbati > femei; abuzatorii de droguri IV, homosexualii, partenerii de sex feminin ai barbatilor bisexuali
Limfadenopatie, oboseala, infectii oportuniste, sarcom Kaposi
Depresie, anxietate, dezorientare
In prezenta semnelor clinice, seropozitivitatea HIV pune diagnosticul
Hipertiroidie (tireotoxicoza)
Femei 3:1; intre 20 si 50 de ani
Tremor, transpiratii, pierdere in greutate, scaderea fortei, intoleranta a caldurii
Anxietate, depresie
Perioada lunga de instalare; debutul rapid seamana cu atacurile anxioase
Hipotiroidie (mixedem)
Femei 5:1; intre 40 si 60 de ani
Facies edematos, piele uscata, intoleranta a frigului
Letargie, anxietate cu iritabilitate, tulburare de gandire, deliruri somatice, halucinatii
Poate sa imite schizofrenia; nu exista confuzie
Hiperparatiroidie
Femei 5:1; intre 40 si 60 de ani
Slabiciune, anorexie, fracturi, calculi,ulcere peptice
Anorexia si oboseala din adenoamele cu crestere lenta se aseamana cu o depresie de involutie
Hipoparatiroidie
Femei, intre 40 si 60 de ani
Hiperreflexie, spasme, tetanie
Ambele stari pot sa cauzeze anxietate, hiperactivitate si iritabilitate
Nici una; conditie rara, cu exceptia cazurilor secundare interventiei chirurgicale
Hiperfunctie suprarenala (Boala Cushing)
Adulti, ambele sexe
Crestere in greutate, modificari ale adipozitatii, fatigabilitate
Variate: depresie, anxietate, tulburare de gandire cu deliruri somatice
Deliruri somatice bizare, cauzate de modificarile somatice; se aseamana cu cele din schizofrenie
Insuficienta suprarenala corticala (Boala Addison)
Adulti, ambele sexe
Scadere in greutate, hipotensiune, pigmentare a pielii
Depresie-negativism, apatie; tulburare de gandire- suspiciozitate
Timp de instalare indelungat; scaderea in greutate, apatia, hiporeactivitatea pot sa se asemene cu o depresie de involutie
Porfirie, tip intermitent acut
Femei, 20 pana la 40 de ani
Crize abdominale, parestezii , slabiciune
Anxietate- debut acut, severa; oscilatii ale dispozitiei
Pacientii au adesea stiluri de viata cu adevarat nevrotice; crizele se aseamana cu reactiile conversive sau cu atacurile anxioase
Degenerescenta hepato-lenticulara (boala Wilson)
Barbati 2:1; adolescenta
Crize abdominale, parestezii, slabiciune
Oscilatii ale dispozitiei - bruste, schimbatoare; manie, explozivitate
Spre sfarsitul adolescentei poate sa se asemene cu o furtuna adolescentina, cu incorigibilitatea sau cu schizofrenia
Anemie pernicioasa
Femei intre 40 si 60 de ani
Scadere in greutate, slabiciune, glosita, nevrite ale extremitatilor
Depresie- de vinovatie, devalorizare
Perioada initiala lunga, uneori multe luni; usor de confundat cu o depresie de involutie; tabloul sangvin initial normal poate crea siguranta falsa a absentei tulburarii
Hipoglicemie (adenom cu celule insulare)
Adulti ,ambele sexe
Tremor, transpiratii, foame, oboseala
Anxietate-frica si anticiparea unei catastrofe neprecizate
Poate sa mimeze atacul anxios sau betia acuta; comportamentul bizar poate sa atraga atentia de la simptomele somatice
Tumori intracraniene
Adulti, ambele sexe
Nici un simptom precoce; mai tarziu- cefalee, varsaturi, edem papilar
Diverse; depresie, anxietate, modificari ale personalitatii
Localizarea tumorii poate sa nu determine semne precoce
Carcinom pancreatic
Barbati 3:1;intre 50 si 70 de ani
Scadere in greutate, dureri abdominale, slabiciune, icter
Depresie, teama, de catastrofa iminenta, dar fara vinovatie severa
Perioada de instalare lunga; varsta si simptomele sunt exact acelea cu ale depresiei de involutie
Feocromocitom
Adulti, ambele sexe
Cefalee, transpiratii- in cursul crizelor hipertensive
Anxietate, panica, frica, aprehensiune, tremor
Simptomele clasice ale sindromului anxios; tensiunea arteriala intermitent normala poate sa descurajeze continuarea investigatiilor
Scleroza multipla
Femei intre 20 si 40 de ani
Deficite motorii, senzoriale, tulburari de vorbire, nistagmus
Variate: modificari de personalitate, osculatii ale dispozitiei, depresie; euforia saraca este rara
Perioada de instalare lunga, Simptomele neurologicei initiale pot sa imite isteria sau tulburarile conversive
Lupus eritematos sistemic
Femei 8:1, intre 20 si 40 de ani
Simptome multiple ale sistemelor cardio-vascular, genito-urinar, gastro-intestinal, altele
Variate: tulburare de gandire, depresie, confuzie
Perioada lunga de instalare, poate mai multi ani; tabloul psihiatric este variabil in timp; tulburarea de gandire se aseamana cu schizofrenia, psihoza steroidica