|
|
|
Evaluarea cercetarilor clinice - Cercetarile de psihologie clinica
Cercetarile de psihologie clinica, indeosebi cele de evaluare ale psihoterapiei, ridica probleme specifice:
inmultirea categoriilor gnoseologice in psihodiagnostic;
proliferarea exploziva a metodelor psihoterapeutice;
probleme de etica a cercetarii.
Problema principala a cercetarii clinice vizeaza evaluarea eficacitatii unui tratament terapeutic (ce tratament? Aplicat de catre cine? Este cel mai eficace pentru un anumi pacient, cu anumite probleme, in anumite conditii).
1. Strategii de cercetare
a) Strategia evaluarii globale a tratamentului
Ne intereseaza eficacitatea tratamentului ca intreg; in acest sens, se recurge la un plan experimental de baza, si anume: grupul supus tratamentului integral (GE) este comparat cu grupul de control (GC). Facem masuratorile pre si post test (vezi planul lui Solomon).
In terapiile care considera ca reactivitatea subiectului poate deteriora rezultatele (in psihoterapiile sugestive) se aplica doar metoda posttest.
b) Strategia descompunerii tratamentului
Fata de a), acum se verifica eficacitatea unei anumite componente a tratamentului psihologic, si anume vom descompune tratamentul in componentele sale, vom avea un lot de subiecti caruia I se aplica tratamentul in intregime, un al doilea lot caruia I se aplica acelasi tratament - prima componenta. Diferentele vor reflecta ponderea componentei respective. Astfel putem identifica numarul componentelor de tratament.
Exemplu: Efectele unui tratament psihoterapeutic pentru tinerii
casatoriti 2 componente:
1) modificarea comportamentelor
2) dezvoltarea unor abilitati in rezolvarea problemelor interpersonale.
Subiectii au fost impartiti in 3 grupuri experimentale:
Grupul A - caruia i se aplica tot tratamentul (1) + 2) )
Grupul B - i se aplica doar 1) (modificarea comportamentelor).
Grupul C - i se aplica 2) (dezvoltarea abilitatilor).
Dupa 16 sedinte de psihoterapie s-a constatat ca in toate cele 3 grupuri experimentale s-a imbunatatit situatia fata de grupul de control. S-a mai constatat ca metoda terapiei globale nu este mai eficace decat fiecare din cele doua componente. Dintre cele 2 componente, cea mai eficienta s-a dovedit a fi prima (modificarea comportamentelor).
Astfel de cercetari pot servi si la stabilirea combinatiilor de "ingrediente" (cat sa punem din fiecare pentru o reusita).
c) Strategia terapiei constructive
Este opusa lui b); la o anumita terapie se adauga o componenta.
Exemplu: S-a studiat eficacitatea psihoterapiei individuale cu medicatia in cazul depresiei. S-au folosit 4 grupuri de adulti: la primul grup - psihoterapie; la al doilea - medicatie; la al treilea - medicatie si psihoterapie; cel de-al patrulea grul = grupul de control. Tratamentul a durat 16 saptamani. Rezultatele: grupurile experimentale si-au imbunatatit situatia fata de grupul de control. Psihoterapia asociata cu medicatia a dat cele mai bune rezultate.
d) Strategii parametrice de tratament
Ponderea pe care o are un tratament, constituie un parametru. Trebuie sa stabilim parametrul optim pe care trebuie sa-l atinga un tratament pentru cele mai bune rezultate. Variatiile sunt facute pe dimensiunea cantitativa.
Exista o terapie prin flooding - expunerea la stimuli anxiogeni, pana la stingerea reactiei adverse pentru recuperarea pacientilor cu agorafobie sau nevroza obsesiva fobica.
Se ridica intrebarea: "cat de mult putem expune pacientii la stimulii anxiogeni?" .Raspunsul: pana se stinge reactia.
S-a constatat ca expunerea prelungita este mai eficace decat cea de scurta durata, iar expunerile reale sunt mai eficace decat cele imaginare.
e) Strategia compararii tratamentelor
S-a studiat eficacitatea psihoterapiei cognitive si a chimioterapiei in cazul pacientilor cu depresie.dupa 12 saptamani, s-a constatat ca ambele tratamente au contribuit considerabil la imbunatatirea starii pacientilor. Dupa 12 luni s-a constatat superioritatea terapiei cognitive.
Aceasta strategie este utila pentru alegerea tratamentului adecvat, pentru ca studiile de metaanaliza (compararea a doua cercetari independente intre ele si, eventual, cumularea rezultatelor) au aratat ca scepticii nu pot fi niciodata convinsi de eficacitatea unui anumit tratament.
De obicei, tratamentul in care psihoterapeutii auu incredere produce mai multe schimbari decat alte metode alternative, in care nu au incredere.
f) Strategia schimbarii pacientilor si a terapeutilor
Aceasta strategie este folosita pentru a se pune in evidenta rolul terapeutului.
Au fost variate categoriile de pacienti sau terapeuti (cognitivist, psihanalist, ani de experineta, varsta, empatie).
Cercetarile de acest gen au evidentiat impactul deosebit al caracteristicilor terapeutului asupra rezultatelor tratamentului.
Intr-un studiu asupra familiilor delincventilor juvenili 60% din rezultatele obtinute s-au dovedit a se datora personalitatii terapeutului.
2. Conditiile cercetarii
a) Investigatii analogice
Rigorile impuse de metodologia experimentala pe de o parte, iar pe de alta parte anumite consideratii de ordin etic, fac uneori imposibile cercetari de psihologie clinica pe subiecti internati.
Se recurge la cercetari analoge facute pe subiecti infraumani sau pe subiecti voluntari.
Problema care se pune: daca similitudinile sunt suficient de pronuntate pentru a permite extrapolarea rezultatelor la clinica.
b) Experimentul clinic
Subiectii sunt pacienti care au nevoie de tratament.
Pot interveni problemele semnalate mai sus, dupa cum se pot face compromisuri metodologice pentru a putea rezolva situatiile respective.
3. Evaluarea in practica de tip clinic
a) Studiul de caz.
Este o alternativa la distanta ce apare intre practica de tip clinic si cercetarea stiintifica.
Modalitatile de studiu ale cazului individual cuprind de la observarea sistematica pana la demonstratia clinica si experiment.
Poate fi eficient in:
ilustrarea unei forme de comportament printr-un exemplu prototip;
demonstrarea eficacitatii unei metode sau tehnici terapeutice;
oferirea unor informatii detaliate asupra unui fenomen psihic rar intalnit;
ca sursa de ipoteze.
Masura in care un caz are valoare de prototip depinde de inteligenta si experienta cercetatorului.
Adesea, eficacitatea unei metode terapeutice poate fi semnalata prin studierea rezultatelor dintr-un singur caz.
Data fiind raritatea unor manifestari psihocomportamentale, singura alternativa la ignoranta absoluta in domeniu este studiul de caz.
Exemplu: personalitatea multipla este extrem de rar intalnita.
Orice studiu de caz este o sursa de ipoteze.
b) Cvasiexperimentul
Vorbim de cvasiexperiment cand totalitatea conditiilor experimentale nu poate fi realizata.
c) Experimentul propriu-zis
Acopera toate exigentele metodologice ale experimentului. In aceste conditii, exista cateva reguli ce trebuie respectate:
schitarea esantionului de pacienti (descrierea caracteristicilor de baza);
evaluarea statutului clinic (diagnosticul clinic precis - RMS);
recrutarea si selectarea subiectilor;
schitarea si specificarea tratamentului;
atentia la factorii specifici si nespecifici (cum ar fi sugestibilitatea pacientilor, de exemplu).
Concluzii:
Uneori, pentru evaluarea unor proceduri psihoterapeutice se poate recurge la procedurile metaanalitice, dupa cum se incearca - la ora actuala - simularea pe calculator a comportamentului tipic unei anumite tulburari.
