|
|
|
Universitatea Babes-Bolyai
Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, Catedra de Psihologie
Anul universitar 2007-2008, Semestrul 2
Stagiu practic - Optiunea Psihologie Educationala
Scoala trebuie sa faca tot ce ii sta in putinta pentru valorizarea maxima a fiecarui individ prin stimularea intelectuala a elevilor, aptitudinilor, atitudinilor si trasaturilor de personalitate. Motivatia de a invata este segmentul primordial al succesului scolar ea se refera la acele stari si procese emotionale si cognitive care pot declansa, orienta si sustine diferite comportamente si activitati. Dorinta unui elev de a depune un efort cognitiv in scopul achizitionarii de noi cunostinte este produsul mai multor factori cu actiune conjugata. Motivatia are nu numai un caracter energizator ori activator asupra comportamentului, ci si unul de directionare a comportamentelor spre realizarea unui scop. Motivatia devine astfel la fel de importanta ca inteligenta pentru realizarea unui scop de aceea trebuie stimulate prin diverse metode pozitive. Pentru a realiza un management al clasei excelent, profesorul trebuie sa fie atent la comportamentul elevilor si la reusita lor scolara, utilizind un spectru larg de tehnologii de predare-invatare.
Prezentarea se adreseaza in primul rand profesorilor ei fiind implicati direct in procesul de invatare.De asemena si parinti sau chiar elevii pot fi informati despre optimizarea motivatiei pentru invatare.
Chiar cand o persoana este intr-o pozitie de autoritate, cum este profesorul, eforturile de-a motiva elevii intr-o anumita directie vor avea un succes mai semnificativ, daca relatia profesor - elev este considerata una de colaborare intre persoane ce pot, sau nu sa impartaseasca aceleasi sentimente, expectante si scopuri. Astfel interventiile motivationale ce nu respecta scopurile, emotiile si convingerile unei persoane legate de o anumita situatie pot produce efecte pe termen scurt, dar pe o perioada mai mare de timp aceste interventii pot sa esueze.
Profesorul eficient este acela care conduce elevii spre perfectionarea deprinderilor si abilitatilor de lucru ii pune in situatia de a descoperi singuri solutia el trebuie sa dezvolte responsabilitatea elevilor pentru actul de invatare si increderea in forte proprii.
De cele mai multe ori insa, in invatarea scolara scopurile sunt fixate din exterior, de catre profesori, parinti(mai ales la varstele mai mici)sub forma unor cerinte care devin sarcini pentru elevi.Problema care se pune este ca elevii sa-si asume aceste sarcini, sa si le constientizeze acceptandu-le ca si cand ar fi propriile lor scopuri. Aspiratiile, motivatia de realizare, ambitia contribuie la sporirea eficientei invatarii si chiar la solutionare unor probleme.In multe situatii motivatia este la fel de importanta ca inteligentra pentru realizarea unui scop de aceea trebuie stimulata prin metode pozitive si nu fortate. De asemenea, este posibil ca atunci cand elevii stabilesc legaturi intre propria lor identitate si scoala, acestea favorizeaza o invatare care dureaza toata viata, precum si dezvoltarea unor deprinderi importante
Cu cat profesori vor realiza mai mult in clasa cu atat vor fi mai dornici sa le impartaseasca celorlalti colegi si cu cat vor obtine un feedback mai consistent de la acestia cu atat vor fi mai motivate sa isi perfectioneze demersul cu elevii
Profesorul are un rol crucial in viata elevilor.Atat abilitatile profesorale cat si insusirile de personalitate au repercusiuni profunde in inima elevilor provocand reverberatii inca multi ani dupa terminarea studiilor. Datorita rolului imporatnt pe care il au asupra procesului de invatare este necesara insusirea unor strategi eficiente de optimizate a motivatiei.
4 Motivatia este relationata cu o serie de factori care impreuna energizeaza si directioneaza comportamentul.Acesti factori sunt: interesul, scopurile, trebuintele, valorile, aspiratia, si expectanta.
In multitudinea de situatii pe care le parcurge un elev, interesul vizeaza procesul de selectare preferentiala a unor stimuli semnificativi, totodata se inregistreaza si un proces de inhibitie si implicit de ignorare a stimulilor nerelevanti.
In scoala profesorii pot capta acest interes prin recursul la mai multe tehnici simple.
O prima tehnica in aceasta privinta ar putea fi varierea stimulilor pentru obtinerea unor efecte motivatoare. Utilizarea aceluiasi ton, acelorasi structuri gramaticale, lipsa gesticii acompaniata de o mina incremenita nu sustine motivatia pentru invatare.
De asemenea canalele de comunicare trebuie sa fie in continua schimbare, folosirea cat mai multor registre diferite de comunicare: oral, vizual actional precum si recursul in timpul expunerii la anumite scheme, desene, grafice si la unele mijloace auxiliare: retroproiector, diapozitive, etc. Toate acestea cresc motivatia.
Utilizarea umorului amelioreaza comprehensiunea si creeaza o atmosfera favorabila mentineri interesului.
Cand scopurile sunt exterioare unei activitati (rezultate, obiecte), iar obtinerea lor constituie mijlocul de satisfacere a motivelor se vorbeste de motivatie extrinseca.
In situatia scolara eficienta invatarii depinde de semnificatia pe care o are pentru elev scopul propus de el insusi, iar in cazul in care scopul este fixat de altii, de prestigiul si autoritatea acestora pentru el. O forma superioara a motivatiei prezenta indeosebi in invatarea scolara o constituie motivatia intrinseca. Ea consta in acele motive care nu depind de o recompensa din afara activitatii. in scoala elevii invata, pentru ca invatatura le da satisfactii prin ea insasi. O astfel de invatare este deosebit de eficienta, din cauza ca desi il solicita pe elev prin satisfactiile oferite intarzie oboseala. Astfel permite celui ce invata sa desfasoare o activitate de durata si sa obtina un randament sporit.
Conceptul de motivatie este binenteles relationat si de cel de satisfacere a unor trebuinte.
Trebuintele pot fi de trebuinte de baza sau trebuinte superioare iar oamenii difera in functie de importanta pe care o acorda fiecareia din aceste trebuinte desi este cunoscut faptul ca trebuintele de baza trebuie sa fie cel putin partial satisfacute inainte ca persoana sa incerce sa-si satisfaca trebuintele de ordin superior.
Teoria aspra motivatiei pe care o adopta un profesor influenteaza atat modul cum preda cat si ceea ce preda. Un profesor nu se poate astepta sa vada trebuintele intelectuale ale elevilor manifeste, atata vreme cat trebuintele fizice si sociale sunt nesatisfacute. Cand profesorul are deaface cu un copil subalimentat sau acesta este victima unui abuz sau se simte neglijat e dificil sau chiar imposibil a-l motiva pentru invatare.
Valoarea este si ea un concept relationat cu motivatia.Valoarea este orientarea spre o clasa intreaga de scopuri considerate importante in viata unei persoane. Se disting astfel mai multe tipuri de valori: economice estetice, teoretice politice, sociale religioase etc.
Un elev binenteles va fi motivat sa se orienteze spre o anumita activitate in functie de valorile pe care le promoveaza. Comportamentele elevilor pot fi invatate prin recompensele pe care le oferim imediat dupa executia unui comportament dezirabil sau prin pedepsele pentru un comportament indezirabil. Daca profesori doresc sa accelereze durata, frecventa, intensitatea de executie a unui comportament trebuie sa-l intareasca prin consecinte valorizate pozitiv de subiect, motivele elevilor determina ce anume este si ce anume nu este intarire pentru ei.
Trebuie luat in considerare si nivelul de aspiratie care este nivelul rezultatelor pe care elevul i-ar place sa le obtina sau pe care spera sa le obtina. Avand un anumit nivel de aspiratie elevul va incerca sa obtina o anumita performanta, care sa satisfaca acest nivel si absenta acestei aspiratii il va determina sa depuna un efort mai putin sustinut.
Unii elevi nu aspira niciodata in scoala sa obtina performante superioare si nici sa-si continue studiile. Altii, din ratiuni care tin de educatia din familie, or de succesele anterioare isi fixeaza niveluri de aspiratie, care ii vor mobiliza si le vor directiona actiunile spre realizarea acestora. Nivelul de aspiratie tinde sa ramana aproape de nivelul performantelor anterioare, dar raspunde mai rapid la succes decat la nereusita. Cu cat succesul este mai mare cu atat sansa ridicarii nivelului de aspiratie creste.
Nivelul de expectanta este nivelul rezultatelor pe care individul se simte capabil sa le obtina sau pe care se asteapta in mod cert ca le va obtine. El rezulta din experienta anterioara a individului si are la baza o judecata realista asupra rezultatelor viitoare.
In legatura cu expectantele trebuie stiut ca intre rezultatele obtinute si cele asteptate pot apare contradictii sau concordante. Contradictiile sunt faptele care se inregistreaza ca experienta unui esec. Esecul va fi perceput cu atat mai puternic cu cat distanta dintre nivelul rezultatelor propuse si nivelul de performanta este mai mare.De aici pot rezulta anumite efecte negative asupra elevului: timiditate, anxietate, frica, nesiguranta. Concordantele exista atunci cand distanta dintre nivelul rezultatelor si cel al performantelor se reduce, experienta inregistrata subiectiv este una a succesului, dublata de o crestere a satisfactiei. Reactia tipica la succes este ridicarea "stachetei" nivelului de expectanta.
Nevoia de-a ne mentine stima de sine la un nivel cat mai ridicat posibil este unul din principali factori motivatori ai actiunilor noastre factor deosebit de important si pe care trebuie sa il avem in vedere daca dorim o interventie pentru imbunatatirea motivatiei la elevi. Multe din comportamentele pe care elevii le realizeaza sunt directionate spre a satisface propriile lor standarde de viata. Totusi uneori realitatea forteaza spre unele situatii, unde comportamentele si convingerile elevilor ajung in conflict cu imaginea pozitiva despre ei insisi, or in conflict cu alte comportamente sau convingeri. In acest caz elevi pot apela la rationalizare care mecanismul defensiv prin care se incerca sa se gaseasca justificari rationale, plauzibile pentru comportamentele, gandurile, imaginile indezirabile - penibile, obscene sau traumatice. Teoria psihologica ce vizeaza comportamentele precum si explicatiile si scuzele utilizate in scopul mentinerii unei imagini de sine pozitive se numeste teoria disonantei cognitive. Aceasta teorie explica modul cum un individ determinat sa efectueze o conduita in contradictie cu atitudinile sale isi schimba opiniile in directia comportamentului realizat, disonanta este asadar o stare psihologica, ce il determina pe individ sa realizeze modificari in universul sau cognitiv. Elevul isi poate reduce disonanta si astfel sa rezolve disconfortul recurgand la: modificarea unui element cognitiv disonant (convingere, atitudine) facandu-l consonant sau la reducerea importantei acordata acelui element sau ignorarea lui la schimbarea atribuirilor prin justificari si scuze pentru comportamentul disonant.
Teoria disonantei cognitive deseori poate fi aplicata in situatia in care elevii primesc feedback-uri neplacute asupra performantelor lor academice. De exemplu un elev care are note de noua si zece, primeste un cinci la o lucrare. Aceasta nota este inconsistenta cu propria lui imagine despre sine, creandu-i o anumita stare de disconfort. Pentru rezolvarea acestei stari, pe de o parte va decide sa invete mai mult, astfel ca situatia sa nu se mai repete vreodata. Daca in schimb elevul va primi o serie de astfel de note mici el va sustine ca lui nu i-a placut niciodata aceasta materie sau ca profesorul face favoritisme in clasa ori ca este extrem de dificila aceast materie. Toate aceste scuze si schimbari de opinie fiind directionate in scopul de a evita inconsistenta a doua idei, care pot crea un anumit sentiment de discomfort. Profesorii trebuie sa fie astfel foarte atenti la disonantele pe care le pot crea elevilor si la consecintele pe care acestea le produc.
Teoria atribuiri se refera la judecatile pe care elevi le fac despre succesul sau esecul in sarcina si are un rol deosebit in domeniul educatiei unde succesul si esecul sunt teme recurente. Cand elevul considera ca anumite evenimente sau intariri depind de propriul lui comportament, de caracteristici sau capacitati inerente lui, aceasta este o cauza interna. Cand insa elevul percepe evenimentele ca fiind sub influenta sansei, sortii, altora, vorbim de o cauza externa. De asemnenea aceste cauze pot fi considerate drept stabile sau instabile.
Asumptia centrala a teoriei atribuirii este ca oamenii incearca sa-si mentina o imagine pozitiva despre ei insisi si deci elevi raman la un sistem de atributi egocentriste.
Astfel succesele tind sa le atribuie regulat propriului lor efort si abilitatilor lor, iar esecurile considera ca se datoreaza unor factori externi pe care nu pot sa-i controleze (dificultatea problemei, sansa). Exista totusi si o categorie de elevi, care nu recurg la aceasta strategie si care atribuie cauza esecului inabilitatilor lor. Ei considera ca nu sunt capabili de reusita, si astfel cel mai frecvent evita anumite activitati pentru care se considera inapti, or comit greseli nejustificate in rezolvarea unor probleme. Se pot identifica si tipare atributionale dezadaptative prevalente indeosebi la persoanei apartinand unor medii defavorizate: minoritati, elevi proveniti din familii cu venituri reduse. Multi dintre acestia neaga efortul ca factor cauzal al succesului sau esecului.
in scoala elevii primesc in mod constant informatii despre nivelul lor de performanta legat de rezolvarea unor sarcini. Acest feedback le influenta perceptia de sine de aceea este important ca profesorii sa ofere elevilor un feedback cu valoare motivationala optima.
Elevii care atribuie esecurile anterioare in rezolvarea unui anumit tip de sarcina, absentei unor abilitati, e probabil sa manifeste expectante de nereusita, in sarcini similare ulterioare. in felul acesta gradul lor de mobilizare va scadea. Unii profesori pot induce indirect atribuiri defectuoase elevilor. Unul dintre moduri este sistemul de notare competitiv, publicarea si ierarhizarea notelor obtinute.
Astfel elevii ce vor obtine in mod repetat note mici vor considera ca nu au abilitati de invatare. Alternativa o constituie profesorul care nu pune un accent deosebit pe note si pe ierarhizare, si care isi exprima convingerea ca toti elevii din clasa pot sa invete materia respectiva si sa obtina performante bune. Acest mod de abordare le va conferi elevilor ideea, ca sansa succesului lor depinde de propriile lor eforturi. E necesar ca elevii capabili sa constientizeze ca nu atat abilitatile lor conteaza in obtinerea de performante, cat efortul pe care il investesc pentru aceasta. Profesorii ce pun accent pe efortul investit in invatare si care totodata recompenseaza predilect acest efort si nu atat abilitatile, vor avea un impact superior asupra motivatiei de invatare a elevilor in comparatie cu cei ce pun accentul doar pe ideea abilitatilor.
Exista un numar semnificativ de factori ambientali, pe care profesorii ii pot utiliza pentru a creste motivatia elevilor. Dintre acestea importante sunt urmatoarele
--Inceperea lectiei prin a da elevilor un motiv de-a fi motivat.
Profesori vor trebui sa le spuna explicit elevilor ca pot obtine satisfactie personala din indeplinirea unei sarcini scolare. In cazul prezentari unei noi noi sarcini comentariile profesorilor trbuie sa aiba un caracter motivator. Incercarea de constientizare a elevilor a finalitati sarcinilor pe care le rezolva, a modului in care aceste sarcini ii pregatesc sa faca si alte lucruri si mai ales de ce sunt aceste sarcini importante si interesante reprezinta factori motivatori semnificativi.
--Expectantele clare.
Profesorii trebuie sa ofere date suficient de clare despre sarcinile pe care trebuie sa le indeplineasca elevii. Acestia au nevoie sa stie in termeni exacti la ce se asteapta profesorul din partea lor sa faca, cum vor fi evaluate,si care vor fi consecintele diferitelor actuni intreprinse de ei. Unii elevi pot esua in rezolvarea unor sarcini concrete datorita confuziei pe care o inregistreaza in jurul a ceea ce asteapta profesorii de la ei. Profesorul trebuie sa faca clare aspectele sarcinilor, cat anume sa scrie, cum va fi evaluata lucrarea,ce relevanta va avea pentru notele finale etc.Claritatea asigura elevii, ca eforturile directionate spre scrierea unei lucrari bune vor fi recompensate in termeni unor note, calificative, premii. Nu conteaza atat de mult cat sunt de motivati pentru realizarea unei sarcini, daca nu cunosc asteptarile vis a vis de acesta. In lipsa acestor informatii elevii vor incepe sa realizeze sarcinile cu o anumita latenta, se vor simti nesiguri, anxiosi si vor comite frecvent greseli.
--Fixarea unor obiective pe termen scurt. Indeplinirea acestor scopuri precise duce la o cresterea a satifactiei si consolideaza de asemenea increderea in abilitatile personale.
--Aprecierile verbale sau scrise.
De multe ori o intarire tangibila nu este atat de eficace ca si aprecierea verbala a profesorului.
Lauda este cea mai naturala si cel mai facil de administrat dintre tehnicile motivationale de care trebuie sa dispuna un profesor. Mai importanta decat cantitatea acestei laude pe care o poate utiliza profesorul este calitatea ei, adica modul in care este ea oferita. Este important astfel gradul de relationare a laudei cu un comportament dezirabil bine definit, este importanta specificitatea si credibilitatea laudei. Specificitatea vizeaza faptul ca profesorul apreciaza un elev pentru un comportament specific si nu pentru un "bine" general, iar o lauda este credibila daca este oferita cu sinceritate pentru un lucru bun concret realizat.
Comentariile scrise de profesor pe lucrarile elevilor de asemenea au un impact pozitiv semnificativ asupra performantelor ulterioare la teste.
Este bine de tinut minte totusi ca nu toti elevii reactioneaza uniform la acordarea laudei, extrovertitii pot fi motivati mai degraba de mustrare decat de lauda pe cand in cazul introvertitilor lauda este mult mai eficace.
--Stimularea curiozitatii epistemice, a descoperirii explorarii.
Stimulii noi, surprinzatori, complecsi sau ambigui creeaza un fel de "trezire cognitiva" numita curiozitate epistemica. Acesta creeaza premisele motivarii pentru a cauta noi cai de intelegere si de rezolvare a unor probleme. Exista cateva modalitati prin care se poate stimula curiozitatea epistemica. Prin contradictie de exemplu se poate invoca o descoperire care pare sa contrazica anumite principii si legi universal valabile. De asemenea prin perplexitate si nesiguranta ce apare atunci cand pentru rezolvarea unei probleme exista un anumit numar de solutii posibile dar nici una dintre ele nu pare corecta.
--Oferirea unei monstre din recompense inainte ca subiectul sa fi depus vreun efort are efecte stimulative asupra motivatiei.Se poate de asemenea concepe o secventa de instructie pentru invatare in care elevii sa aiba un succes initial. Este benefica si rostirea numelui elevului inainte de a adresa intrebarea, prin aceasta numire initiala profesorii vor putea controla participarea elevilor la ora.
--Utilizarea unor materiale familiare pentru exemple.
In locul variabilelor plictisitoare "x" si ,y" se poate recurge la numele unui profesor or a unui elev, iar cand se utilizeaza cifre pentru diverse calcule se poate folosi de exemplu pretul biletelor de la un concert sau un spectacol.
