|
|
|
Forme de manifestare a tulburarilor de limbaj si terapia limbajului
1. Tulburari ale limbajului oral si scris.
In limba romana, limbajul scris are un pronuntat caracter fonetic, ceea ce explica intr-o oarecare masura frecventa mai mare a tulburarilor scrisului,precum si locul ocupat de defirite manifestari in raport cu altele.Intre cele doua categorii de tulburari exista o stransa legatura,in majoritatea cazurilor disgrafia fiind insotita de usoare forme de dislexie,iar existenta tulburarilor de citit constituie intotdeauna un indiciu al tulburarilor scrisului.
In literatura de specialitate circula numerosi termeni pentru denumirea tulburarilor lexico-grafice care isi au originea in etiologia producerii fenomenului si a componentei structural-functionale afectate ce determina imposibilitatea dezvoltarii abilitatilor de scris-citit,o circulatie mai mare avand termenii de : intarziere in citirea specifica, incapacitate in citirea specifica, legastenie,tulburari innascute ale scris-cititului,ambliopia cuvantului,bradilexie,tiflolexie,cecitate scriptica,dislexie congenitala,dislexie evolutiva,dislexie-disgrafie pentru tulburarile partiale si alexie-agrafie pentru tulburarile totale.
Definitie : In cadrul Federatiei Mondiale de Neurologie din 1968,se dau urmatoarele doua definitii acestor tulburari: "O tulburare manifestata in invatatrea citit-scrisului,in ciuda unei instruiri normale sau a unei inteligente adecvate si a unor factori socio-culturali oportuni.Depinde de disabilitati fundamentale cognitive, care frecvent sunt de natura constitutionala " sau " O tulburare la copii,care in ciuda unei experiente de clasa conventionale nu pot dobandi abilitatea de a citi,de a scrie,de a silabisi corespunzator abilitatii lor intelectuale."
Avand in vedere faptul ca scrisul si cititul se invata impreuna, este dificil sa se faca o separare neta din punct de vedere lingvistic:se formeaza intr-o unitate,fiecare fiind suportul celuilalt. Citirea se poate invata fara un exercitiu al scrierii,dar perceperea vizuala a literelor se realizeaza atunci cand se si scrie, iar oadata cu scrierea se si citeste pentru a verifica cele scrise.In insusirea scris-cititului este foarte importanta relatia lexem-fonem-grafem:scrisul se dobandeste prin transformarea fonemului in grafem prin mecanisme complexe in care sunt implicate procesele intelectuale ,afective,motivationale,volitionale si elementare motrice ,iar lexemul dobandeste semnificatie cand citirea lui il transforma in fonem.
Citirea apare ca rezultat al coordonarii corticale superioare si al sintezei dintre sistemele de vorbire,al receptiilor auditive,vizuale,motrice,al recunoasterii literei si sensului corespunzator ca o conditie de baza, in timp ce in scris intervine reproducere, ca fapt complex de analiza si sinteza corticala. In dislexie are loc o tulburare a citirii simultane si succesive fara sa se poata face corect legatura dintre litera si sunet. Integritatea auzului fonematic joaca un rol esential in citirea corecta. Pentru scris, integrarea auzului fonematic,si a analizei auditive duce la formarea articularii corecte,ceea ce faciliteaza transpunerea in planul grafic a schemelor verbale.
Agrafia si alexia nu sunt tulburari de sine statatoare la indivizii cu intelect normal dezvoltat, dar sunt caracteristice in sindroamele afazice, in disartrie si in deficientele grave ale intelectului.
Scrierea reprezinta capacitatea transpunerii simbolurilor lingvistice in semne grafice,ceea ce presupune selectarea de cuvinte din sistemul lingvistic,determinarea fonemelor componente,gasirea corespondentului grafic al acestora, pe care sistemul motor sa le execute.
Citirea incepe prin perceperea ,recunoasterea semnificatiei literelor sau a cuvintelor si apoi regasirea lexem-grafem in memorie a cuvantului scris.
Citirea presupune parcurgerea urmatoarelor secvente
Identificarea indicilor vizuali ai cuvintelor
Lexia-decodarea lexemelor prin utilizarea corespunzatoare lexem-grafem
Sesizarea si recunoasterea gruparii cuvintelor intr-o propozitie,ordinea cuvintelor,topica,sesizarea functiilor de continut ale cuvantului,functia morfologica,rolul sintactic al cuvantului
Intelegerea mesajului scris ca un tot unitar-conexarea noilor semnificatii cu cele asimilate anterior;
In timp ce scrisul presupune
Conceperea scrisului-alegerea cuvintelor,planificarea lor,aspectul semantic
Apare in plus si elementul motor
Perceptia vizuala in faza finala
Insusirea scrisului-cititului presupune anumite conditii de dezvoltare fizica, senzoriala,conditii afective, sociale,dezvoltarea functiilor simbolice,reprezentative,conditii legate de dezvoltarea limbajului oral,a nivelului intelectual,a perceptiei spatiale si temporale.
Diagnosticul de dislexo-disgrafie se pune dupa scurgerea timpului necesar insusirii scris-cititului la copilul cu intelect normal se pune la sfarsitul clasei a doua ,cand majoritatea copiilor isi insusesc scrisul si cititul,in timp ce la copilul deficient mintal, diagnosticul se pune la sfarsitul clasei a patra . Copiii respectivi se cunoasc dupa dificultatile avute in intelegerea si asimilarea cunostintelor predate in clasa, dupa intersul scazut fata de invatatura,in orice tip d activitate manifesta in general fatigabilitate accentuata. La nivelul limbii romane,frecventa este de 3-5% din populatia scolara.
Cauzele tulburarilor scris-citit
Cauzele se pot imparti in cauze care tin de subiect si cauze care tin de mediu.
1.Cauze care tin de subiect
Deficiente senzoriale -importanta auzului ,vazului,a kinesteziei in actul lexico-grafic;
Auzul- deficiente ale auzului fonematic-are un rol deosebit in discriminarea fonemelor de alte forme cu sonoritate apropiata;acestea perturba decodarea rapida in timpul optim ,nefacandu-se corespondenta rapida fonem-grafem;
Vizuale (lexico-ambliopie)-provocate de afectiuni de natura occipitala care duc la tulburari de perceptie de natura centrala,care in cazuri grave provoaca agnozii vizuale-nu poate identifica nici litere,nici persoane,nici obiecte.
Tulburari de localizare spatiala-ambliopi-incapacitatea de a descoperi obiecte pe care trebuie sa le perceapa de a-si mentine priverea asupra lui, cu dificultate de analiza si sinteza vizuala,care duce la o investigatie haotica a obiectului care necesita mult timp,ele sunt accentuate in nistagmus-miscari involuntare ale globilor oculari si srabism -deviata axului vizual.
Deficiente motrice-tulburari grafice-apar pe fondul neindemanarii generale si psihomotorii.
Deficiente neurologice -pot sa apara pe fondul functiilor carentiale ale S.N.C.,pe fondul unor leziuni in zonele parietale occipitale.
Tulburari de lateralitate-Samuel Orton explica dislexo-disgrafia prin insuficienta dominanta, cerebrala,ambigua pe fondul unei lateralitati incrucisate care provoaca disociere si conflict intre coordonarea vizual-motrica.Dupa el, cele doua imagini ale celor doi ochi domina si este perceputa cea din emisfera dominanta, cealalta sufera un proces de stagnare,aparand un conflict de dominare care duce la inversarea literelor, grafemelor.Acesta forma este denumita streforimbolie si apare pe fondul lateralitatii contrariate.
Tulburari de orientare si structurare spatiala-apar ca urmare a schemei corporale si se manifesta prin necunoasterea termenilor spatiali,tulburare de perceptie spatiala sau memorie .In plan lexico-grafic manifesta prin tulburari de memorie spatiala.
-se manifesta in scris la 6-7 ani prin scrierea ca in oglinda sau inversarea orizontal-verticala a grafemelor si literelor.
-la copiii mai mari tulburarile lexico-grafice se manifesta prin inversari in ghirlanda,fapt care da nastere la o arcada in jurul unei bucle,realizarea unei bucle inferioare in loc de una superioara,se mai manifesta prin oprirea miscarii inversate si revenirea la pozitia corecta cand isi da seama,fapt care duce la dificultati de legare in scris-intreruperea traseului dupa fiecare grafem pentru a-si fixa puncte de reper.
-dificultatea de structurare spatiala se manifesta in planul scrisului prin punerea defectuasa in pagina,aparitia de randuri in forma de evantai sau de randuri lipite unul de altul prin spatii neregulate ale grafemelor,zone rau diferentiate.
- Tulburare de structurare temporala-ordinea,succesiunea,durata tulburarii acustice sunt alcatuite din serii de elemente ce se succed in timp si aceste tulburari duc la intreruperea lor.
Tulburari de vorbire - retard in dezvoltarea limbajului- este determinat la cei cu dislexo-disgrafie;dupa S.B.Maisonny aceste tulburari apar ca retard in dezvoltarea vorbirii.
Tulburari de natura psihologica-labilitatea emotionala,pe fondul labilitatii sau instabilitatii-acestea duc la dezorganizarea sistemului verbal;slaba concentrare a atentiei si tulburari mnezice.
2. Cauze care tin de mediu
slaba integrare in colectiv ,nivel scazut socio-cultural
interes scazut
metode utilizate necorespunzator
cauzele care tin de subiect duc la o antrenare catre esec.
Copiii cu tulburari ale scris-cititlui manifesta ramaneri in urma in planul evolutiei psihice din cauza repulsiei fata de efortul intelectual, a slabei motivatii si interesului pentru activitatea scolara la care se adauga trairea dramatica a esecurilor la invatatura.Pe acest fond survine o stare nevrotica ce atrage dupa sine o serie de rtulburari in planul dezvoltarii psihice si al personalitatii,toate acestea argumentand necesitatea interventiei logopedice.
2. Terapii specifice de compensare si invatare a limbajului: terapia tulburarilor de limbaj, demutizarea, audiologia educationala si tehnologica, educatia vizual-perceptiva, orientarea spatiala si mobilitatea, corectarea defectelor neuromotorii, psihoterapia comportamentala.
Metode cu caracter general
1. Exercitii pentru dezvoltarea musculaturii degetelor si a mainii
sunt imbinate cu adoptarea pozitiei corecte de scris si de relaxare;
miscari ritmice de intindere si strangere a degetelor ori a bratelor si scuturarea lor;
jocul;
exercitii specializate pe directia dezvoltarii musculaturii mici a degetelor si a mainii;
2. Educarea si dezvoltarea auzului fonematic
joc,recitare cu intonatie a unor poezioare scurte
ghicirea vocii unor copii pe care nu-i vede
folosirea cuvintelor paronime
exercitii cu scopul de constientizare a asemanarilor si deosebirilor dintre literele de tipar si reprezentarea lor grafica de mana,formarea de cuvinte din litere si sunete ce pot fi confundate,analiza fonetica a cuvantului inaintea scrierii acestuia.
3. Educarea si dezvoltarea capacitatii de orientare si structurare spatiala
-exercitii care sa duca la constientizarea raporturilor stanga-dreapta,inainte-inapoi,deasupra-dedesubt,sus-jos si de corectare a eventualelor agnozii spatio-vizuale;
- exercitii de fixare a schemei corporale;
-formarea deprinderilor de percepere corecta a legaturii dintre litere si grafeme,dintre sunet si litera si dintre sunet si grafem;
-pozitia corecta si constanta a corpului ,a caietului de scris si a cartii de citit
4. Inlaturarea atitudinii negative fata de citit-scris si educarea personalitatii
-procedeul psihoterapiei,pentru a inlatura starile conflictuale si frustrante determinate de handicap;
-psihoterapia trebuie sa vizez atat personalitatea logopatului,cat si comportamentul sau lexico-grafic;
prezentarea de filme ce contin imagini linistitoare si semnificative+ comentarii;
-ascultarea muzicii cu caracter linistitor,utilizarea sugestiei si chiar a hipnozei;
-jocul curativ logopedic;
-desenul si dramatizarea
Metode cu caracter specific
1 Obisnuirea logopatului sa-si concentreze activitatea psihica si in primul rand gandirea si atentia,asupra procesului de analiza si de sinteza a elementelor componente ale grafo-lexiei;
2.Formarea la logopat a capacitatii de constientizare a erorilor tipice dislexo-disgrafice;
3. Dezvoltarea capacitatii de sesizare a relatiei dintre fonem-grafem,litera-grafem,fonem-litera;
4.Dezvoltarea capacitatii de discriminare auditiva,vizuala si kinestizic-motrica;
5. Dezvoltarea si perfectionarea abilitatilor de citit-scris:
-citirea imaginilor izolate si in suita
-citit-scrisul selectiv
-citirea simultana si scrisul sub control
-citirea si scrierea in pereche
-citirea si scrierea in stafeta
-citirea si scrierea in stafeta greselilor
-citirea si scrierea cu caracter ortopedic
-citirea si scrierea pe roluri
-citirea si scrierea pe sintagme
-exercitii de copiere,dictare,compunere
6. Corectarea tulburarilor de vorbire se face inainte sau concomitent cu terapia dislexo-disgrafiei
7.Terapia trebuie sa vizez in egala masura dezvoltarea limbajului si stimularea activitatii psihice
8.Corectarea confuziilor dintre grafeme si litere este o conditie de baza in terapie
9. Metoda expunerii scurte la tahitoscop a unor cuvinte.
1.Terapii specifice de compensare si invatare a limbajului: terapia tulburarilor de limbaj, demutizarea,audiologia educationala si tehnologica,educatia vizual-perceptiva , orientarea spatiala si mobilitatea,corectarea defectelor neuromotorii,psihoterapia comportamentala.
DEMUTIZAREA
Definitie: Demutizarea este activitatea complexa de inlaturare a mutitatii cu mijloace proprii surdologiei prin folosirea cailor organice nealterate pe baza compensarii functionale.
Demutizarea presupune
a) receptia vorbirii prin labilectura si prin utilizarea de mijloace naturale sau tehnice a auzului rezidual
b) emisia vorbirii-articularea-care poate fi corelata cu insusirea grafemelor
c) in vederea realizarii comunicarii verbale ( orale si scris)
surditatea-este urmarea unui defect organic instalat la niveluri diferite.
Mutitatea-consecinta a surditatii,este o tulburare functionala consecutiva a defectului organic.
In aceasta situatie,surditatea este determinata de defectul organic primar, mutitatea constituie o consecinta directa a defectului primar, iar dezvoltarea psihica specifica surdomutului nedemutizat este o consecinta tertiala a defectului primar, cauzata nu atat de acesta ,cat ,mai ales de absenta limbajului sau de tulburarile grave din sfera limbajului si a comunicarii verbale.
Demutizarea-insusirea limbajului verbal,constituie mijlocul principal pentru realizarea scopului surdopedagogice "formarea personalitatii cat mai depline a disfunctionalului auditiv".
Demutizarea presupune insusirea celor trei laturi a limbajului.
1 Latura fonetica( articularea fonemelor si a structurilor fonetice specific fiecarei limbi)
2. Lexicul
3. Structura gramaticala
Cele trei laturi ale limbajului,in mod normal actioneaza in stransa legatura si se insusesc in scopul formarii comunicarii verbale si a gandirii notionale specific umane.
In sens restrans-prin demutizare se intelege insusirea sistemului fonetic al limbii (latura articularii) cu un minim de vocabular si modele de constructii gramaticale,in vederea facilitarii pe cat posibil a comunicarii oral verbale.
In sens larg-in acest caz,demutizarea nu se sfarseste odata cu insusirea laturii fonetice a limbii si nici cu terminarea unui ciclu scolar,ci se prelungeste in timp,deoarece in permanenta ,disfunctionalul auditiv va intalni structurii fonetice si lingvistice noi pe care ar trebui sa le asimileze.
Cele trei laturi ale limbii se formeaza si evolueaza in mod diferit la copiii cu auz normal , la def.mintal sau la def.de auz.
a) Copilul auzitor-invata limbajul spontan ,pe baza sabloanelor verbale intalnite in mediul scolar in care traieste.la 6-7 ani la intrarea in scoala cele 3 laturi ale limbajului sunt bine dezvoltate. Tulburarile de articulare la copilul normal,nu impieteaza dezvoltarea lui psihica si nici insertia sociala,decat in cazul instalarii complexului de inferioritate.Acestea se instaleaza,uneori,ca urmare a greselilor de educatie in familie,scoala,colectiv de copii sau de adulti.In acest caz copilul va vorbi mai putin ,va vorbi numai cu anumite persoane sau nu va vorvi deloc (mutism electiv,didactogenii).
De acesti copii,pentru recuperarea se va ocupa logopedul interscolar,preia sarcina fiind aceia de a impiedica instalarea complexului de inferioritate si de a corecta articularea.
b)La handicapul mintal, deficienta isi pune amprenta in ceea ce priveste formarea comunicarii verbale prin intarzierea si prin tulburari vizibile,pe linie fonetica,lexicala si gramaticala.
Astfel la varsta de 6-8 ani,la inscrierea la scoala ,pronuntia este defectuasa in proportie de aproximativ 70-80%,lexicul sarac cu numeroase asa zisele" etichete verbale" adica cuvinte fara continut semantic sau cu un continut sarac si deformat.
c) Deficiente de auz-isi insusesc cele trei aspecte ale limbajului in mod dirijati,prin colaborarea stransa dintre familie,specialistul surdolog,gradinita si scoala.
Demutizarea presupune din partea specialistului cunostinte din domeniul ortofonic,psiholingvistic,gramatical,acustic si surdo-didactica.
1. Latura fonetica- DEMUTIZAREA NU TINE SEAMA NUMAI DE FONEME CI SI DE EMITEREA CORECTA A DIFTONGILOR,TRIFTONGILOR,HIATULUI,STRUCTURILOR CONSONANTICE SI DE POZITIA DIFERITA A UNUIA SI ACELUIASI SUNET IN CUVANT.Cunosterea tehnicilor ortofonice este indispensabila in demutizare.
2. Lexicul -din fondul principal de cuvinte trebuiesc invatate cuvinte de foarte larga circulatie (in primul rand de copiii def.de auz) si cuvinte din masa mare a vocabularului(numai cele strct necesare)
C.Pufan-a stabilit evolutia vocabularului si a scos in evidenta greselile tipice ce apar in formularea propozitii si frazelor.
Vocabularul def.de auz in curs de demutizare prezinta anumite particularitati:
a) vocabularul limitat,redus ca volum ,mai ales sub aspectul cuvintelor
b) in vocabular,exista numeroase cuvinte(cliseu) cu continut semantic sarac sau deformat;
c) vocabularul,de cele mai multe ori,este prezentat asa cum a fost prezentat pentru prima data fara inflexiuni;
d) manifesta un decalaj intre vocabularul activ si cel pasiv
3. Structura gramaticala-invatarea spontana a vorbirii are o pondere mica in cazul h.auditiv
Deficientii de auz invata vorbirea,deci si structura gramaticala a vorbirii in mod organizat,atat in perioada prescolara,cat si in perioada scolara mica.
In primul an se pune accentul pe insusirea articularii de sunete si silabe-in anul urmator,pe insusirea vocabularului si abia mai tarziu pe invatarea structurii gramaticale si pe realizarea comunicarii.
In formularea propozitiilor si a frazelor la deficientii de auz,inca mai apar numeroase greseli care tin la baza atat demersul educativ neinspirat,cat si reflectarea particularitatilor limbajului mimico-gesticular in exprimarea verbal-orala sau scrisa.
Numeroase greseli care se manifesta la def.de auz:
a) absenta,uneori a propozitiei-folosirea cuvintelor care tin loc de propozitii (cartea,in loc de da-mi ,te rog cartea)
b) folosirea incompleta a propozitiilor (mama papa-in loc de mama face mancare0
c) greseli de topica-de asezare a cuvintelor in propozitie
d) dezacorduri intre subiect-predicat,substantiv-adjectiv
e) utilizarea incorecta a dezinantelor(sufixe-prefixe0
f) absenta sau folosirea incorecta a instrumentelor gramaticale(sta scaun-in loc de sta pe scaun)
Dintre metodele folosite in insusirea laturii fonetice amintim
Pentru formarea laturii fonetice a limbajului este importanta intuirea modului de articulare :a sunetelor,a grupurilor de sunete,prin antrenarea dif.organic sub presiunea aerului fonator.
1. Pentru a intelege aceste mecanisme,copiii cu d.a trebuie invatati sa intuiasca in prealabil expresia fetei si structura anatomo-fiziologica aaparatului fonoarticulator.
Prof. Prezinta copiilor prin intermediul oglinzii modelul propriului sau aparat fonator-organele care iau parte la vorbire :buze,maxilare,limba,palatul dur si palatul moale,nasul cu cele 2 fose etc.-toate organele ce se pot observa direct pana la glota.
Pentru celalalte pot fi folosite diferite imagini si mulaje .
2. Mai departe-punand in miscare acest aparat mai inati cu emiteri simple ( suflu,etc.)si apoi cu emiteri mai complexe,prof.dirijeaza atentia copilului de la imitarea vizuala directa la cea verbomotorie.pentru aceasta pot fi folosite mainile elevilor.
3. Se trece la palparea laringelui-pe modelul oferit de prof.,dar si pe propriile organe (alternativ sau simultan). Pentru organele ce nu se pot vedea usor se va face apel la mulaje.
4. Urmatoarea etapa este repetarea ,autoreglarea miscarilor articulatorii dupa instructiunile verbale.
Urmeaza:
-asocierea modelului verbal-motric cu imaginea labiovizuala corespunzatoare.
Autoreglarea sau corectarea vorbirii(etapa finala) se realizeaza in 2 faze:
-imediat dupa pronuntarea fiecarei structuri fonetice prin feed-back continu.
-dupa producerea intregii expresii vocale-prin f-b final.
Paralel cu acest demers trebuie sa se urmareasca
1.formarea si exersarea respiratiei necesare emiterii corecte a sunetelor vorbirii
2.educarea sensibilitatii vibrotactile
3.emiterea si formarea vocii normale si inlaturarea disfoniilor functionale
4.insusirea elementelor prozodice ale limbajului
5.educatrea auzului fonematic
1.Metoda analitico-sintactica
1.Profesorul pronunta clar cuvantul,il explica,apoi cere elevului sa il rosteasca (prin imitatii).
2. Urmeaza descompunerea cuvantului in silabe ,silaba-sunet-pana cand se ajunge la sunetul asupra caruia se isista prin intuirea vizual-motrica si auditiva.
3.In continuare sunetul va fi introdus in silaba ,apoi pronunta in cuvant.
2.Metoda mecanica
-cu ajutorul acestei metode,profesorul influenteaza mecanic organele vorbirii dirijindu-le in pozitia specificaa unui anumit sunet.
Cele mai utilizate instrumente folosite in metoda mecanica :spatula si sondele.
3. Exercitiul
-aceasta metoda da posibilitatea copilului sa aplice imediat in practica comunicarii elementele lingvistice insusite.
METODA ORALA DE DEMUTIZARE
-consta in insusirea corecta a emisiei,articularii sunetelor si a receptiei vorbirii in conditii naturale sau cu proteza.
-metoda valorifica simturile valide:vazul,simtul vibro-tactil,vibro-kinestezic.
Variantele metodei:
a) Metoda orala pura
-exclude gesturile sau dactilemele aciordand importanta labiolecturii si folosind auzul rezidual;
b) Metoda orala combinata
-implica si mimico-gesticulatia
in aplicarea acestor metode de demutizare s-au sistematizat 2 curente:
Oral-fragmentarist
Oral-globalist
1. Fragmentaristii au stabilit urmatoarele etape in insusirea articularii si a vorbirii
1.Etapa invatari sunetelor si a silabelor
2.Etapa invatari cuvinte-vocabular
3.Etapa invatari structurii gramaticale
4.Etapa realizari comunicari verbale
2.Metodele global orale de demutizare preconizeaza insusirea vorbirii pornind de la intreg (cuvinte si propozitii).
In scoala speciala cei m.m. surdopedagog,in perioada initiala a demutizarii,utilizeaza gesturile pentru a intra in contact cu elevii si mai tarziu pentru a transfera continutul semantic al gesturilor in limbajul verbal.
In procesul invatarii cuvintelor si gesturilor la surdomuti in curs de demutizare se formeaza diferite asociate.
a) Imagine-gest-cuvant
b) Imagine-gest-dactilem-cuvant
c) Imagine-cuvant
Intr-o etapa putin mai avansata de demutizare, cuvantul nou se asociaza cu cel care este deja cunoscut ,dar se face apel in permanenta la imagine, obiect.
d) Imagine-cuvantcunoscut-cuvant nou
Ex: fata-fetita,car-caruta-carucior;
Copilul auzitor nascut in familie de surzi invata limbaj semnelor,dar este fortat in sc., med.auzitor sa-si insuseasca si limbaj oral. In schimb,copilul surd in fam. De auz,va avea dificultatea de comunicare,pentru ca prin gesturi nu se va putea face inteles ,iar auzitorii si vorbitorii ii raspund verbal si nu-l ajuta cu nimic.
Etapele pe care le parcurge copilul surd in insusirea limbajului
1. Asocierea corecta intre modelului verbal-motric cu modelul labio-vizual si cu continutul semantic al limabjului iar daca copilul este protezat precoce si cu semnalele acustice in raport cu potentialul auditiv rezidual specific.
2. Fixarea modelelor verbal-motric si labio-vizual in memorie .
3. Declansarea miscarilor verbal-motrice corespunzatoare de catre componenta vizuala si prin interventia G si imaginatia.
4. Autoreglarea pronuntiei (feed-back)-se apeleaza la palparea organelor fonotorii.
Programul general de invatare cuprinde 3 secvente:
1. Secventa initiala (pregatitoare
-prin jocuri fonoarticulatorie pentru exersarea reperelor vocalice si consonantice.
2.Secventa complexelor verbale tip cuvant:
-exersarea structurilor care contin numai vocale .
- exersarea structurilor care contin numai vocale + consoane
-structuri silabice simple
-structuri bisilabice
-structuri trisilabice
-structuri diftongi
-structuri truftongi
3. Exersarea unui continut verbal adecvat invatarii enunturilor tip propozitii.
AUDIOLOGIA EDUCATIONALA SI TEHNOLOGICA
Surditatea-disfunctie auditiva-nu are efect asupra dezvoltarii psiho-fizice generale a copilului, prin ea insasi,ci prin mutitate adica prin neinsusirea limbajului ca mijloc de comunicare si instrument operational pe plan conceptual.
Depistarea si diagnosticarea precoce a surzeniei constituie primul semnal de alarma al familiei in vederea organizarii educatiei auditive, a invatarii limbajului si comunicarii,a exersarii cognitive si a intregului potential psihic al copilului.
Materialele (instrumentele) folosite pana la un an pentru testarea auzului: toba,clopotel,fluier,ceas si chiar intrebari(Vrei o acadea?).Aceste instrumente pot fi folosite pentru ambele urechi,nu se recomanda testarea auzului prin bufnituri si trantirea usilor.
Probele folosite la testarea neonatalilor si copiii mici sunt testul Baby metre si testul Boel la copilul 7-10 luni numai in cazul in care el este perfect sanatos.
Deficienta de auz la copii trebuie detectata cat mai curand posibil pentru a preintampina perturbarile in dezvoltarea limbajului si implicit in dezvoltarea personalitatii.
Parintii se sesizeaza de eventualitatea unor pierderi de auz din momentul in care incep sa se ingrijoreze de lipsa de progres in dezvoltarea limbajului copilului.
Primii educatori ai copilului surd sunt parintii.Rolul lor este esential,atat dezvoltarea psiho-fizica a copilului,cat si in formarea comunicarii.De asemenea,parintii trebuie sa stie ca aparatura (protezele acustice) doar amelioreaza , nu corijeaza spontan sau radical consecintele deficientelor de auz.
In cazul surditatii lejere sau medie,limbajul verbal se invata prin folosirea protezelor individuale de amplificare a sunetelor.In cazul surditatii severe si profunde ,pentru invatarea comunicarii se va recurge masiv si la mijloacele clasice de demutizare.Folosirea protezei acustice necesita observatie atenta si control permanent din partea familiei sau a specialistului.
Dupa mai multe exercitii,copilul devine impresionant,manifesta o placere in actul ascultarii,apoi apare si interesul de a asculta pentru a auzi si intelege. Conditia unuei bune invatari a vorbirii audibile atat in familie cat si la scoala consta in crearea ,mentinerea si reinoirea motivatiei in incurajarea permanenta a copilului la succesele obisnuite.
PSIHOTERAPIA COMPORTAMENTALA
Prin psihoterapie se intelege orice fel de tratament sau de indicatii ce se dau in urma unui psihodiagnostic in cazurile de tulburari,de paradezvoltari sau intarzieri de dezvoltare, a caror cauza este in mod dominant psihologica.
Psihoterapia are diferite caracteristici ce se exprima prin tehnici si mijloace diferite,date fiind anumite particularitati de ansamblu ale varstelor la care se aplica.
Deoarece copiii au o dependenta foarte mare de parinti sau de cei care ii substituie,este important ca mai ales acestia sa fie antrenati in actiunea psihoterapeutica.
Psihoterapia are scopul de a inlatura starile psihice conflictuale. Ea vizeaza atat simptomele tulburarilor de limbaj car si educarea intregii personalitati. Prin psihoterapie se urmareste inlaturarea fricii patologice de a vorbi si a sentimentului de inferioritate.
Psihoterapia are la baza o serie de metode psihopedagogice care se folosesc in vederea restabilirii echilibrului psiho-fizice al subiectului.Acest mod de abordare este justificat si de faptul ca insasi invatarea limbajului este privita de tot mai multi autori,ca parte generala a comportamentului uman exist.
Psihoterapia poate fi individuala sau de grup.Psihoterapia in grup este impusa de faptul ca vorbirea se desfasoara in relatiile cu alti oameni stimulandu-se astfel interesul pentru comunicarea verbala.
Forma sub care se poate utiliza psihoterapia este aceea a unor discutii a prezentarii unor filme,continand imagini linistitoare si semnificative,insotite de discutii, a ascultarii muzicii cu caracter linistitor, a utilizarii sugestiei, a jocurilor.
In ultimul timp se foloseste jocul deoarece el are si functii distractive ce permit stabilirea unor dispozitii pozitive care faciliteaza proiectia se deconectarea fata de activitati sau efecte ale situatiilor stresante.Tehnicile folosite in psihoterapie sunt : tehnica mesei mici, tehnica camerei mici si tehnica cercului mic.
Folosind tenica mesei mici J.Piaget a constatat ca in stadiile incipiente,comunicarile sunt de nivelul monologului colectiv , un fel de interiorizare a limbajului interior care organizeaza si comenteaza activitatea.
Prin tehnica mesei rotunde se exercita efectele psihoterapiei de grup asupra copiilor timizi,a copiilor cu intarzieri de dezvoltare.in cadrul sedintelor, copiii de acest tip trec peste blocajul de timiditate isi insusesc modele de stabiliri de relatii,modalitati de a se juca, de a comunica intre ei.
Tehnica numita a camerei mici-la aceasta sunt antrenati copii cu intarzieri in dezvoltarea.Aceasta tehnica uneste 5-6 copii care sunt implicati intr-o psihoterapie ocupationala. Copiii desfasoara activitati libere: desen,picturi,modelare si discuta intre ei strategii de joc.
Tehnica cercului mic-reprezinta o modalitate mai usoara de a stabili relatii la copiii timizi,ofera posibilitati evidente de a formula idei ordonate,de a stimula planul logic.
Printre tehnicile de psihoterapie se poate considera si psihodrama.Aceasta tehnica utilizeaza jocul dramatic liber si acre are in atentie posibilitatea de a antrena in improvizatia dramatica elementele stresante si astfel,sa le deblocheze.
Psihodrama are trei variante de tehnici
-tenica jocului dramatic spontan;
-tehnica jocului cu tema;
-tehnica jocului cu comentarii si analiza finala.
Metoda a fost aplicata la copii cu diferite tulburari afective,la copii instabili sau inhibati.Functii relativ asemanatoare are jocul de-a dramatizarea sau jocul cu marionetele.
Alte metode de psihoterapie sunt :psihoterapia prin desen,prin modelaj,prin joc propriu-zis.
Activitatea psihoterapeutica este continua pe un alt plan in cadrul familiei, ceva ce exercita o influenta favorabila asupra copilului si prin aceasta asupra rezultatelor finale ale activitatii corectiv-compensatoare.
Terapia comportamentala-una dintre variantele de interventie fundamentale psihologic,porneste de la constatarea ca stimulii pozitivi (recompensele) intaresc comportamentul,in timp ce stimuli negativi (sanctiunile) il reduc si il anihileaza.
Terapia comportamentala se bazeaza pe modificarea obisnuintelor:
1. Conditionarea aversiva-ce are unele puncte comune cu pedeapsa;astfel cand subiectul ajunge la un raspuns neadaptativ i se aplica un stimul nociv, ca imediat apoi sa se caute un prilej pentru ca subiectul sa dea un raspuns bun si-n acest mod el scapa de pedeapsa.
2. Practica negativa-procedeul consta in faptul ca manifestarile comportamentale neadaptative ,de obicei de tip motor,pot fi inhibate sau chiar anihilate prin determinarea subiectului sa le produca in mod voluntar de mai multe ori,pana cand, practic, acesta oboseste.In acel moment,subiectului ii vine greu sa mai produca un asemenea comportament neadaptativ. Dupa un timp,comportamentul sau involuntar va manifesta tendinta de a disparea ,desi ocazional se mai poate produce,dar mult mai putin frecvent ca inainte. Conform teoriei invatarii-exersarea indelungata duce la oboseala, care are efect de impuls,iar aceasta stopeaza comportamentul nedorit.
3. Provocarea unor sentimente pozitive,placute,care sa le domine sau sa le inhibe pe cele negative,neplacute.In acest caz,subiectul va invata sa asocieze situatiile de tip anxios cu trairea unor sentimente placute, care, cu timpul, devin dominante si vor modifica atitudinea si raspunsul subiectului.
Aplicarea unor asemenea tehnici bazate pe teoriile invatarii,in vederea rezolvarii problemelor de comportament manif. de deficiente ,trebuie sa se raporteze la doua aspecte esentiale:
-tipul de dficienta ce determina posibilitatile subiectului de a asimila raspunsurile adecvate la situatia -stimul
-faptul ca exista unele comportamente atat de inradacinate incat sunt f.rezistente la actiunile de corectare si chiar presupune un anumit risc la exersare,pentru a crea impulsul declansator al raspunsului pozitiv prin starea de oboseala.
Deseori pentru profesori pare mai simplu sa stabileasca controlul asupra elevilor cu comportamente perturbatoare prin amenintarea cu pedeapsa,insa aceasta strategie duce la mai usor la scaderea stimei de sine a elevilor.
Controlul clasei cu centre de mentinere a stimei de sine presupune folosirea metodelor pozitive,cu un profesor ce ofera un model de calm si inalta stima de sine. Astfel se poate construi un mediu de invatare sanatos,unde fiecare elev se simte liber sa intrebe,sa isi asume riscuri,sa experimenteze si sa isi formeze noi deprinderi .
Elevilor nu le va fi teama de esec, vor folosi invatarea prin incercare si eroare,vor castiga incredere in sine si li se va permite sa lucreze independent sau in cooperare, primind aprobarea profesorului pentru efort.
O data ce un elev este capabil sa stabileasca o relatie prieteneasca cu profesorul,problemele de comportament dispar.Comportamentele perturbate are o asociere mai semnificativa cu calitatea relatiei prof-elev in scoala,decat cu standardul socio-economic si cultural al elevului. In toate relatiile prof-elev, prof. Comunica acceptarea elevului chiar in moduri pe care nu le constientizeaza.Cand un elev are probleme de comportament si este tratat de profesor cu indiferenta sau ostilitate,exista intotdeauna pericole de a se rezolva problema respectiva in moduri care antreneaza reducerea stimei de sine a elevului si problema escaladeaza.Orice comportament reprezinta o tentativa de mentinere a stimei de sine.
EDUCATIA VIZUAL-PERCEPTIVA
Compensarea deficientelor vizuale reprezinta o componenta a mecanismului biologic de mentinere si redresarea a functiilor vitale din organism care exprima in cel mai inalt grad ultrasensibilitatea sistemului biologic la perturbari ale echilibrului si dinamicii sale,avand la baza plasticitatea deosebita a sistemului nervos central.
Directiile de realizare a compensarii ar fi urmatoarea:participarea proceselor superioare de cunostere si educatia vizual-perceptiva (pentru cei cu resturi de vedere).
Antrenamentul vizual complex urmareste activizarea si antrenamentul resturilor de vedere in parametrii fiziologici,dezvoltarea schemelor si modelelor perceptive,a strategiilor de explorare oculo-motorie,a coordonarii vizual-motorii,a capacitatii de strcturare perceptiv-motrice a spatiului si a proceselor cognitive superioare.
Tipurile de exercitii in antrenamentul vizual complex sunt urmatoarele:
a)explorarea vizuala primara(forme,obiecte,contururi,jucarii)
b)antrenarea reactiei de orientare-reflexul de orientare
-exercitii de fixare spontana a unor obiecte care se impun prin marime, culoare,forma,semnificatie;
-exercitii de discriminare figura-fond cu ajutorul unor desene;
-exercitii pentru formarea constantelor perceptive;
c)perceptia si discriminarea formelor si culorilor in diverse circumnstante
d) perceptia miscarilor si vizualizarea la distanta
toate acestea pot lua forma unor jocuri sau sarcini care sa trezeasca interesul si motivatia copiilor.
Educatia vizual-perceptiva face parte integranta din procesul recuperator-compensator si formativ,avand alocate ore speciale in planul de invatamant,sustinuta de specialisti din domeniul psihopedagogic cu competente.Din domeniul tiflopsihopedagogiei si realizata in cabinete cu aparatura si instrumente specifice.
Educatia vizual-perceptiva se desfasoara ca activitate individuala sau activitate in microgrupuri organizate dupa diferite criterii (specificul,natura, gradul si dinamica deficientei vizuale,indicii functionali ai vederii,recomandarile si restrictiile de ordin medical,varsta copilului,alte deficiente asociate);
Dezvoltarea si antrenarea functiei vizuale depind in mod hotarator de cantitatea si gradul de operationalizare a informatiilor stocate,memoria vizuala completand si sustinad memoria logica. Prin antrenamentul vizual se urmareste si imbogatirea bagajului informational pe baza caruia sunt facilitate perceptia si, mai ales recunoasterea si evocarea informatiilor.
Socializarea si dobandirea autonomiei personale se bazeaza in primul rand pe cresterea si dezvoltarea armonioasa,perceperea corecta a realitatii,conturarea identitatii personale si formarea unei imagini de sine favorabile,adaptabilitate in relatiile interpersonale,interactiune sociala si comunicare,independenta si capacitate libera de actiune.
Este de dorit ca educatia vizuala sa inceapa cat mai de timpuriu, chiar din primele saptamani de viata.Vederea este un proces comportamental care se invata.
Exemplu:
0-6 luni-sa urmareasca cu privirea un obiect miscat in fata ochilor
7-10-coordonare vizual-motorii-copilul intinde mana spre obiectul aflat in miscare,il apuca,il strange;
12-18-se fac exercitii prin care copilul sa caute cu privirea obiectul indicat (unde este tata,mama)
la 18 luni- se formuleaza obiectivul recunosterii elementelor unor obiecte,imagini:copilul arata la papusa,nasul,gura,etc.
Si in perioada prescolara se fac o serie de exercitii concepute ca parte dintr-un program integral ce cuprinde dezvoltarea celorlalte modalitati perceptive,senzoriale,psihomotorii,insusirea limbajului si comportamentul social.
Unul din factorii care conditioneaza dezvoltarea eficientei vizuale este schema perceptiva.
Succesul explorarii vizuale depinde de schemele perceptive formate,adica de traseele oarecum stabilizate ale privirii in selectarea punctelor de reper ale obiectului investigat.Ele sunt un fel de algoritmi ai perceptiei vizuale.La elevii ambliopi se manifesta o intarziere in constituirea schemelorperceptive, ceea ce face ca explorarea sa se faca haotic si neproductiv.cand constatam acest lucru ne propunem formarea unor scheme perceptive prin exercitii de explorare vizuala indrumata a diferitelor categorii de obiecte.
Tehnici de educatie vizuala
1. Tehnicile ortoptice si pleoptice-se realizeaza in cabinetele medicale si sunt premargatoare educatiei vizuale din scoala.
2. Exercitii de explorare vizuala-activitati de explorare este fundamentul educatiei vizuale. Exercitii de explorare pornesc de la obiecte si imagini simple trecandu-se treptat la cele mai complexe ,reducandu-se treptat la recomadarile educatorului.In unele cazuri este necesar sa se inceapa prin perceptia tactil-kinestezica si vizuala a unor imagini cu conturul in relief,trecandu-se la imagini plane. Un aparat conceput in acest sens este corectorul.Atunci cand ele se abat de la traseu,greseala este semnalizata prin sunetul unei sonerii prin aprinderea unui bec rosu.Se folosesc diferite tipuri de joc-tip labirint in relief sau santuri.Toate exercitiile de explorare urmaresc implicit formarea de scheme perceptive.
3. Tehnici mnemoscopice-in aceasta categorie se includ exrcitiile al caror scop dominant este scaderea treptata a dimensiunilor la care copilul poate identifica un obiect.Memoria vizuala legata de perceperea unui obiect face posibila recunoasterea unui obiect asemanator la dimensiuni mai mici.
4. Tehnici tahistoscopice-au fost folosite pe timp de razboi si este un aparat pentru masurarea timpului de expunere a imaginilor care urmeaza a fi percepute vizual.Dupa razboi s-a creat un sistem de educatie vizuala tahistoscopica,care duce la grabirea ritmului perceptiei prin prescurtarea investigatiei vizuale,adica selectarea mai rapida a punctelor esentiale de fixate si reducerea numarului lor.
5. Tehnici de diferentiere si structurare-sunt folosite exercitii de comparare a unor imagini in ansamblu asemanatoare dar intre care exista si diferente de detaliu. Jocuri de tip "Loto",domino si tintarul.M.Montessori apreciaza mult jocurile de incastrare considerand ca ele" perfectioneaza capacitatea ochiului de a percepe diferentele".
6. Exercitii de reconstructia unor imagini (jocuri tip"puzzles")
7. Tehnici de gimnastica oculara - se pot folosi aici diferite instrumente-un punct luminos de urmarit (lanterna),pendul,metronom,diferite obiecte.
8. Exercitii de coordonare ochi-mana
9. Exercitii ptr simtul profunzimii
10. Ameliorarea capaciattii de separare
11. Exercitarea atentiei vizuale
12. Perceptia culorilor
13. Aprecieri vizuale
ORIENTAREA SPATIALA SI MOBILITATEA
Vorbind despre existenta umana consideram ca "este o absurditate sa fie apreciata in afara spatiului si timpului".
Spatiul se percepe si se construieste (pe plan mintal) ca urmare a cunoasterii pozitiilor,distantelor,deplasarilor.El se organizeaza pornind de la nivelul senzori-motor al perceptiilor legate de actiune,pe baza cunoasterii schemei corporale,a lateralitatii,a pozitiei obiectelor intre ele,a elaborarii notiunilor topologice, analizand grafismul copilului,J.Piaget,arata ca spatiul este topologic inainte de a fi geometric.
Orientarea,organizarea si structurarea spatiala formeaza coordonatele majore ale cunoasterii.
Achizitia structurii spatiale presupune doua niveluri de organzare:
-nivelul experientei imediate a perceptiei directe,mijlocita de actiuni;
-nivelul reprezentarii mintale;
Piaget evidentiaza motricitatea ca factor comun al acestor doua niveluri.
Gresita integrare a schemei corporale,tulburarile de lateralitate sunt tulburari de structura spatiala,determinate de cauze motrice si psihologice.
In ce priveste structura spatiala ,se face referiri la patru etape:
Cunoasterea notiunilor-cand subiectul (de regula copilul) trebuie sa invete sa se deplaseze in spatiul obisnuit,sa poata situa obiectele in mod adecvat,sa perceapa formele,marimile si cantitatile,pe care sa le identifice,sa le discrimineaze si sa le ordoneze dupa criteriul marimii;
Orientarea spatiala-in care subiectul trebuie sa invete sa orienteze obiectele,sa perceapa toate elementele orientate in aceeasi directie, sa poata asigura succesiunea obiectelor,in functie de pozitia ordinala,sa perceapa sensul grafic;
Organizarea spatiala-in cadrul careia se obtine capacitatea de a dispune de spatiul inconjurator (fara ajutor) si a-si organiza spatiul definit pentru a atinge obiectivele stabilite (toate aceste ca urmare a insusirii notiunilor spatiale si a capacitatii de orientare spatiala);
Intelegerea relatiilor spatiale-ca etapa a realizarii structurii spatiale,in care subiectul percepe elementele identice(cerc,patrat) intelege criteriul de ordonare(succesiune) a elementelor (marime) si sesizeaza elementul /elementele absente din succesive si valoarea marimii acestuia/acestora.
In cazul tulburarilor de orientare,organizare si structurare spatiala,programul terapeutic trebuie organizat,avandu-se in vedere notiunile spatiale:
De situatii - stanga-dreapata,sus-jos,ianinte-inapoi,deasupra-dedesupt,inauntru-inafara,departe-aproape);
De marime - lung-scurt,larg-strans,gros-subtire,mare-mic-mijlociu;
De cantitate- plin-gol, intreg-pe jumatate,mult-putin;
De pozitie- in picioare-pe genunchi-culcat(pe fata-pe spate) ,drept-curbat,rand-coloana,fata in fata,spate in spate;
De forma -plane: oval,rotund,patrat,romb,trapez,triunghi
- volum: sferice(sfera,bila,minge),paralelipiped(cub,caramida);
De miscare- a se aseza, a cadea, a se ridica, a trage, a inaintea, a urca.
Programul terapeutic pentru tulburarile de orientare,organizare si structurare spatiala trebuie sa vizeze atat etapele,cat si notiunile spatiale, constituindu-se un complex coerent si eficient. Un program trebuie sa se inceapa cu formarea cunostintelor despre notiunile cu care se opereaza si anume:
-spatiul inconjurator obisnuit,in raport cu :
-schema corporala proprie;
schema corporala a partenerului;
-obiectele fixe sau mobile (in functie de care se executa educarea ,reeducarea gesturilor ,a miscarilor si directiei de efectuare a acestora) .
-valoarea obiectelor si situarea lor adiacenta;
-formele,marimile, cantitatile
-pozitiile proprii,ale partenerului si/sau ale obiectelor,sesizarea pozitiilor simetrice si reproducerea lor in raport cu o axa
-directiile si particularitatile miscarilor,in raport cu propriul corp sau cu elemente de referinta ale spatiului .
in programul kinetoterapeutic,alcatuit pentru persoanele cu handicap psihomotor,trebuie sa existe si tehnologiile de actionare,care sa organizeze si structurarea spatiala.
Exercitarea schemei corporale si lateralitatii se va completa cu tehnici si procedee care sa se adauge:
Referintelor corporale (schema si lateralitatea)
-executarea prehensiunilor la diferite obiecte,ridicarea si deplasarea acestora cu mana membrului afectat,apoi cu cealalta;
-sa apuce,sa ridice si sa deplaseze cu mana diferite obiecte la drepte si la stanga,denumindu-le pe fiecare;
-sa prinda cu o mana mingea aruncata de kinetoterapeutic (iar daca nu o poate prinde sa o loveasca /atinga);
-mers pe culoar din placi colorate diferit ,avand obligatia ca fiecare picior sa calce pe o placa(sau patrat desenat pe sol de alta culoare);
Directiilor de deplasare si pozitiei in raport cu persoana propie:
-mers "inainte" (cu fata) "inapoi" (cu spatele), lateral,dreapta,stanga pe muzica si schimbarea directiei la schimbarea melodiei;
-sarituri inainte (in fata ),inapoi(in spate)
-exercitii cu obiecte portative (in mana dreapta,un cerc,in stanga cu baston);
-exercitii de deplasare (in mers sau uasoara alergare);in directii diferite la comenzile date de kinetoterapeut:
Mergi/alearga spre dreapta,stanga catre/pana la (usa,masa);
Mergi lateral dreapta/stanga pana la dulap,fereastra
Sarituri peste o linie trasata pe sol ,peste un baston , de pe o trambulina spre dreapta/stanga verbalizand: am sarit in dreapta trambulini-trambulina este in stanga mea.
Pozitiilor obiectelor intre ele:
bastonul in dreapta mingii,gantera in stanga mingii, maciuca in fata bastonului;
notiunilor de cantitate
se executa sarituri in lungime ,subiectul apreciind:"Ionut a sarit mai mult,iar Mihai mai putin"
aruncarea mingii la distanta cu aprecieri
notiunilor de marime si forma
se marcheaza pe sol diferite marimi (distante si repere),se executa pasi sariti sau saltati sau mers cu diverse sarcini, apreciindu-se diferentele dintre "cel mai mare pas","pasul cel mai micZ'.
Dupa forme trasate pe sol, se executa (mers,alergare),in cerc,in dreptunghi(teren de volei,handbal) pe un plan inclinat ascendent/descendent
Pozitiilor si variantelor acestora
-din stand (ortotatism) in "cavaler servant" ,apoi cea de "decubit" ,"patrupedie".
Organizarii spatiului cu propia entitate
in raport cu pozitionarea subiectului ca element central de raportare,sa se procedeze la posturarea obiectelor/jucariilor-dreapta,stanga,inainte/inapoi,langa/departe.
Psi asezarea unor obiecte /aparte (cu mana dreapta/stanga in diferite pozitii).
