|
|
|
Rolul empatiei in consiliere
Cum sa fii empatic ? Consilierul empatic incearca sa simta drumul spre sistemul de valori al clientului, vazand lumea prin ochii acestuia. Cuvinte de genul "ca si cum" sunt cruciale pentru un consilier care desi este empatic, nu pierde din vedere propria viziune. Empatia serveste la intelegerea celuilalt.
Empatia, spre deosebire de simpatie, poate fi inteleasa foarte clar prin raspunsul la urmatoarea afirmatie a unei cliente a carui prieten a parasit-o dupa o relatie ce a durat trei ani: "Cum a pututsa-mi faca una ca asta dupa tot ce-am facut pentru el ?"
Raspunsul de simpatie este: "E un porc. Cred ca te simti tare rau si probabil, mult timp te vei simti nefericita."
Raspunsul de empatie este: "Stiu ca incetarea acestei relatii te-a ranit profund. Pari a nu fi inteles de ce a dorit el sa rupa prietenia. Ai discutat cu el ?"
Acestea sunt doua moduri de a actiona bine, in special raspunsul empatic, profesional. Cel mai important mijloc de actiune al unui consilier este propria persoana (sentimentele si perceptiile acestuia). Consilierul trebuie sa invete sa se puna in situatia clientilor in mod permanent. Desi nu vom reusi in proportie de 100% , daca ne vom stradui, cu un 70-80% vom putea intelege situatia.
Atunci cand creem ca un client a atins o zona importanta a problemei sale, trebuie sa incurajam comunicarea ulterioara prin:
Tactul - recomandari
Tactul este o calitate esentiala pentru consilier, trebuie sa pui intrebari de o asa maniera, incat raspunsurile sa nu-l puna pe client intr-o situatie delicata, neplacuta. Se poate pune problema daca un consilier poate face marurisiri despre probleme mai vechi. Daca raspunsul este nu, clientul poate gandi ca si consilierul are nevoie de consiliere si in cel mai rau caz ii poate da clientului o scuza. Pentru a decide daca te poti confesa sau nu, ar trebui mai intai sa raspunzi la urmatoarele intrebari: "Confesiunea va avea efect constructiv ?"
Recomandari:
Cand ii aratam clientului limitele sale, putem face si un compliment pentru a schimba situatia neplacuta. Trebuia sa fim atenti la reactiile nonverbale ale clientului. Consilierul va folosi aceste observatii atunci cand va foi sa vada daca un client a fost afectat sau nelinistit (este vorba de schimbarea tonului, expresiei etc.);
Sa fii linistit si sa nu incerci sa minti. Minciuna, foarte adesea, poate fi descoperita iar daca se intampla asa, increderea consilier - client va fi afectata grav;
Consilierul trebuie sa asculte cu atentie ce spune clientul incercand sa receptioneze cuvintele din perspectiva lui si sa-i inteleaga semnificatia.
Explorarea strategiei de rezolvare
Aceasta explorare poate fi dupa sau uneori in acelasi timp ce o problema este analizata in profunzime. Urmatorul pas este considerarea, alegerea solutiilor alternative.
Rolul consilierului in general. Este sa indice alternativele posibile si apoi sa exploreze cu clientul, avantajele/dezavantajele sau consecintele. Fiecare client este unic, asa cum unica vs fi problema lui. Ceva ce functioneaza la un client, aproape sigur, nu functioneaza la altul. Clientul trebuie ajutat sa constietizeze ca exista mai multe cai de rezolvare.
Selectia strategiei
Dupa ce clientul si consilierul au discutat efectele si consecintele strategiilor posibile, este important ca clientul sa traga concluzia: "Cred ca aceasta cale ma va ajuta. Vreau sa incerc".
Daca un client este indecis sau refuza sa traga concluzia unei alegeri cinstite, a unei cai de actiune, putem fi siguri ca schimbarea mult dorita nu se va produce. Clientul in general, are rolul si dreptul la autodeterminare, el fiind cel care va alege un curs al actiunii din alternativele existente. Rolul consilierului este acela de a ajuta clientul sa fie "in clar" si sa sa inteleaga posibilele consecinte ale fiecarei alternative. Cum am spus, nu va alege alternativa pentru un client si nu ii va da sfaturi. O asemenea conduita gresita va avea urmatoarele consecinte:
1. Alternativa s-ar putea dovedi nedorita de client, acesta ar invinovati consilierul pentru sfat iar relatia ar fi afectata;
2. Recomandarea se va dovedi dezirabila pentru client - lucru avantajos - dar existand pericolul ca apoi clientul sa devina dependent de consilier cerandu-i sfaturi in aproape toate deciziile, evitand mai totdeauna sa le ia singur.
Recomandarea de a nu da sfaturi nu inseamna sa nu sugerezi alternative la care clientul s-ar fi putut gandi. Este chiar datoria consilierului sa sugereze, exploreze toate variantele viabile pentru client. O solutie buna este aceea de a intreba clientul cu o sugestie: "Te-ai gandit si la aceasta solutie ?". Pentru un singur motiv dreptul clientului de a decide poate fi incalcat si anume atunci cand alegerea alternativei are o probabilitate de a face rau clientului sau altcuiva. In aceasta situatie trebuie sa intervenim.
Implementarea strategiei (punerea ei in practica)
Consilierea va avea succes numai daca un client isi urmareste hotararea de a incerca si conchide: "aceasta metoda ma ajuta, are deci un efect". Daca rezultatul este negativ, va trebui investigate cauzele si vor fi incercate alte solutii.
Recomandari in aplicarea strategiei:
consilierul trebuie sa realizeze un "contract" realist si explicit cu clientul in sensul ca atunci cand acesta isi alege o alternativa, trebuie sa inteleaga clar care este scopul, ce sarcini trebuie indeplinite cum , cine le va indeplini; este de dorit ca acest contract sa fie scris pentru a-l putea consulta avand si o limita in timp pentru fiecare sarcina ("Verba volant scripta manet");
consilierea este facuta cu clientul si nu pemtru client. Clientul trebuie sa aibe raspunderea realizarii celor mai multe sarcini din care sa rezulte inbunatatirea situatiei .
Regula buna de urmat: clientul trebuie sa-si asume raspunderea pentru acele sarcini pentru care are capacitatea indeplinirii lor iar consilierul le va realiza pe celelalte.
Evaluarea
Daca schimbarea constructiva este apta pentru a fi indelungata sau chiar permanenta clientul nostru va trage urmatoarele concluzii:
"Desi calea aceasta ne-a luat mai mult timp si efort, a meritat". Daca concluzia este negativa consilierea nu a fost eficienta si practic trebuie schimbat cursul actiunii.
Una dintre cele mai dese si mai mari surprize este ca multi lienti, dupa ce se hotarasc sa-si imbunatateasca situatia, nu-si respecta angajamentul, nu se tin de lucrurile planificate. In general, nu este bine sa-ti pedepsesti clientii pentru nerespectarea contractului. Pedeapsa poate crea ostilitatea si nu are mai niciodata rezultate construcitve. Nu trebuie acceptate in schimb nici scuzele ce nu duc la nimic bun ci doar la o liniste a constiintei urmata de esec. Se pune intrebarea: "Mai doresti sa pui in practica hotararea luata ?". Daca da, se va accepta un nou termen propus de client.
Daca se realizeaza sau nu scopurile propuse, o atentie anume trebuie insa acordata incheierii unei relatii. Daca clientul mai are probleme "nerezolvate" el poate fi indrumat spre un alt specialist. Clientul poate fi intrebat de acest lucru. Daca nu exista probleme, consilierul poate sa informeze clientul ca usa va fi permanent deschisa daca va mai avea nevoie de consiliere in viitor. Un consilier stie ca el poate sa lucreze si sa ajute anumiti oameni da rnu poate pe toti. Si este in interesul consilierului dar si al clientului sa transfere altuia acele cazuri in care el nu poate ajuta. Sunt cazuri in care apar anumite limite si nu putem rezolva chiar totul.
Elemente de criminologie
Scurt istoric, obiect, scop, metode, utilitate
In termeni cat mai simpli, definitia criminologiei ne intoarce inevitabil spre o intelegere strict etimologica: "Stiinta care se ocupa cu studiul fenomenului crimei". La aceasta trebuie sa adaugam fara indoiala, dimensiunea profilactica - identificarea acelor parghii care sa determine diminuarea acestui fenomen. S-a spus mai mult sau mai putin in glima ca numarul definitiilor ar egala pe cel al criminologilor. In incercarea de a cauta cele mai relevante criterii de definire, criminologia a fost vazuta in mai multe ipostaze: stiinta despre crima, stiinta despre criminal, stiinta despre fenomenul criminalitatii, stiinta despre dinamica actului criminal, stiinta despre reactia societatii la actul criminal etc.
Rodica Mihaela Stanoiu da urmatoarea definitie: "Stiinta care studiaza factorii si dinamica actului criminal precum si reactia societatii fata de acesta, in scopul prevenirii criminalitatii, umanizarii sistemului de represiune si reintegrarii sociale a infractorilor".
Emergenta acestor discipline poate fi urmarita pe parcursul unor etape distincte.
Intr-o prima etapa, avem de-a face cu o reprezentare traditionala a criminalitatii in care ordinea, regulile sociale si incalcarea lor, sunt intrinsec aspecte ale organizarii societatii, ale contradictiilor umane. Crima/infractiunea, este explicata de biserica in aceasta prima etapa, printr-o dimensiune strict spirituala, printr-o tentatie apriorica pe care unii nu pot sa o invinga. Daca incercam sa ne apropiem de cei care o comit, vom constata ca ca singurul criteriu de selectie este voia lui D-zeu/ providenta.
Primul pas sau demers care duce la aparitia criminologiei moderne, este legat de un curent numit "proiectul guvernamental", aparut in sec XVII, cand sunt realizate o serie de studii empirice care demonstreaza posibilitatea administrarii echitabile a justitiei prin identificarea patternurilor criminalitatii.
Este un moment in care incepe sa opereze institutii precu politia, magistratura, inchisoarea in formele lor moderne in care criminalitatea si criminologia au o perspectiva materialista axata pe importanta explicatiei si a experientei. Criminologia devine obiect central al utilitatii sociale intr-un climat in care sporeste interesul pentru psihologia infractorului, natura si cauzele infractiunii, modul in care un stat poate reglementa conduita individuala.
Un al doilea demers ce duce la nasterea criminologiei moderne, este cel legat de asa numitul "proiect lombrozian", bazat pe preocuparea pentru etiologia comportamentului criminal si care propune diferentierea criminalilor de noncriminali in mod stiintific, prin utilizarea observatiei, masuratorilor si a rationamentului inductiv. Este explicabil asadar, de ce aceste inceputuri sunt cunoscute mai degraba, ca tinand de evolutia pozitivismului decat de ceea ce in dezvoltarea oricarei stiinte este cunoscut ca perioada clasica.
Incepand din anii '50, cele doua dimensiuni sunt combinate si completate, nascand curente criminologice clasice ce le vom analiza pe parcursul acestui capitol.
Referindu-ne la criminologia moderna, constatam ca este o compozitie eclectica, multidisciplinara (juridica, sociologica, politica, sociala etc.), motiv pentru care uneori a fost numita "disciplina de randez-vous". Nu putem face abstractie de regulile oricarei discipline academice ce presupune un set de cunostinte sistematizate, proceduri si tehnici de investigare. In forma ei moderna, criminologia este orientata spre domeniul institutional, teoretic - administrativ.
Obiectul criminologiei
Exista numeroase opinii uneori divergente, cu privire la obiectul criminologiei. Nu adesea se afirma despre aceasta stiinta ca este un "un fel de regina fara regat". Antropologia vede in oiectul criminologiei studiul infractorului, sociologia si psihologia sociala se opresc la faptele antisociale incluzand fenomenul infractional in formele mai largi de devianta sociala si confruntand astfel criminologia cu sociologia deviantei.
Fiind doua perspective care "pacatuiesc" prin mono-cauzalitate, s-a simtit nevoia unei analize mai profunde, multifactoriale. Apar astfel, abordari care imbina penologia (dreptul penal), prevenirea si tratamentul, iar altele care imbina crima, criminalul si criminalitatea sau criminologia critica focalizata pe cauzele sociale ale crimei, pe reactia sociala in fata crimei.
Sintetizand, trebuie sa vedem in obiectul criminologiei, criminalitatea ca fenomen social, infractiunea, ifractorul, victima si nu in ultimul rand, reactia sociala impotriva criminalitatii.
Definitii:
Criminalitatea ca fenomen social este de fapt, un sistem cu proprietati si functii proprii, distincte calitativ de cele ale elementelor componente : criminalitatea reala, aparenta si legala.
a. Criminalitatea reala sau cifra neagra a criminalitatii, este cea care se refera la totalitatea faptelor antisociale incriminate de legea penala comise intr-un anumit timp, pe un anumit teritoriu;
b. Criminalitatea aparenta sau criminalitatea cercetata, reprezinta totalitatea infractiunilor raportate politiei sau descoperite de politiei;
c. Criminalitatea legala sau incriminata, reprezinta totalitatea infractiunilor care au facut obiectul unei hotarari judecatoresti (dosar penal).
Infractiunea reprezinta manifestarea particulara a fenomenului infractional, acesta avand identitate, particularitate si functii proprii.
Infractorul in sens strict juridic, este persoana care cu vinovatie savarseste o fapta sanctionata de legea penala.
Victima este persoana asupra careia este indreptata infractiunea sau care suporta direct/indirect consecintele materiale, psihologice, sociale ale acestei fapte.
Protectia sociala se refera la prevenirea criminalitatii, infaptuirea justitiei dar si reinsertia.
Scopul criminologiei
Putem distinge un scop general si unul imediat. Cel general este fundamentarea unei politici penale eficiente iar scopul imediat este stabilirea cauzelor particulare care duc la producerea unui act criminal/infractional.
Metode de cercetare
Nu ne vom propune initierea in cercetarea criminologica si prin urmare o sa ne rezumam a puncta cateva aspecte legate de metodologia cercetarii criminologiei. Exista mai multe discipline stiintifice care "imprumuta" o serie de metode si tehnici fara insa ca acestea sa fie preluate mecanic. Cele mai utilizate metode de cercetare sunt:
1. Metoda observatiei - reprezinta baza tututror celorlalte metode particulare utilizate in domeniul criminologiei. Poate fi observatie empirica, cu un caracter spontan sau observatie stiintifica, realizata dupa reguli complexe.
2. Metoda experimentala reprezinta de fapt, oobservatie provocata in conditii create de experimentator;
3. Metoda clinica cerceteaza cazul individual in vederea stabilirii diagnosticului si a unei profilaxii.
4. Metoda tipologica se refera la stabilirea unui pattern criminologic, la descrierea unortipuri particulare de criminali;
5. Metoda comparativa care presupune minim doua elemente, incercandu-se surprinderea si explicarea asemanarilor si deosebirilor dintre ele;
6. Metoda de predictie ce analizeaza legitatile, trend-urile statistice si da posibilitatea intocmirii unor estimari ale evolutiei infractionalitatii
