|
|
|
Problematica generala a psihopedagogiei deficientului de intelect - Stadialitate si evolutie
"Psihopedagogia speciala sau defectologia este o stiinta ce se ocupa de persoanele handicapate, de studiul particularitatilor psihice, de instructia si educatia lor, de evolutia si dezvoltarea lor psihica, de modalitatile, corectiv-recuperative, pentru valorificarea potentialului uman existent si formarea personalitatii acestora, in vederea integrarii socio-profesionale cat mai adecvata".
Scopul psihopedagogiei speciale este elucidarea cauzelor si a formelor de manifestare a anomaliilor prezente in dezvoltarea persoanelor (considerate cu deficiente), stimularea proceselor compensatorii si fundamentarea interventiei educativ-terapeutice.
Psihopedagogia speciala ar fi, dupa unii autori, denumirea "imblanzita" a vechiuluitermen de "defectologie".
"Defectologia (lat. "defectus" = lipsa, defect, deficienta si grec. "logos" = stiinta, teorie) este o disciplina in sistemul stiintelor pedagogice, care se ocupa de legitatile dezvoltarii persoanelor deficiente, in cadrul teoriei si practicii instruirii, educarii si integrarii sociale, respectiv al readaptarii sociale si personale a deficientilor."
Psihopedagogia speciala este o stiinta interdisciplinara la confluenta dintre psihologie, pedagogie, medicina si sociologie, care se ocupa de cunoasterea sistemului psihic al persoanelor considerate anormale sau neadaptate/inadaptate pentru a intreprinde actiuni cu caracter corectiv, formativ sau/si de reeducare pentru o insertie/reinsertie psihosociala eficienta.
Prin extensie, psihopedagogia speciala este stiinta cunoasterii si normalizarii persoanelor cu nevoi speciale.
Domenii vizate:psihopedagogia deficientilor mintal; psihopedagogia deficientilor auditiv; psihopedagogia deficientilor de vaz; psihopedagogia deficientilor psihoneuromotori; psihopedagogia persoanelor cu tulburari psihice; psihopedagogia persoanelor cu tulburari socio-afective si de comportament; psihopedagogia elevilor cu tulburari de invatare; psihopedagogia diversitatilor etnice, culturale si lingvistice; psihopedagogia celor cu abilitati, talente si a creativilor (supradotati)
Problematica terminologiei in literatura de specialitate.
Clarificarea notionala si operationala a conceptului de "handicap"
1.maladia sau traumatismul initial, existente inca de la nastere sau dobandite;
2. deficienta: pierderea sau alterarea unei structuri sau functii (leziune anatomica, tulburare psihologica rezultand in urma unei maladii, accident in evolutia normala, dar si a unor carente psiho-afective (pierderea parintilor sau neglijenta pedagogica).
Deficiente frecvente: auditive, vizuale, de limbaj, intelectuale, etc.
3. incapacitatea: reducerea partiala sau totala a posibilitatii de a realiza o activitate (motrica sau cognitiva) sau un comportament. Exemple: incapacitate de comunicare, de igiena personala, de locomotie, etc.
Incapacitatea depinde, dar nu obligatoriu, si nu de o maniera univoca, de deficienta. Atat deficientele, cat si incapacitatile, pot fi vizibile sau invizibile, temporare sau permanente, progresive sau regresive;
4. handicap: dezavantaj social, rezultat in urma unei deficiente sau incapacitati care limiteaza sau impiedica indeplinirea de catre individ a unui rol asteptat de mediu. Categorii posibile: handicapuri de independenta fizica, orientare, autonomie economica, integrarea sociala, etc.
Handicapul este o functie a raporturilor persoanelor deficiente cu mediul lor. El survine atunci cand aceste persoane intalnesc obstacole culturale, materiale, sociale, care le impiedica sa acceada la diversele sisteme ale societatii, disponibile pentru ceilalti cetateni. Astfel, handicapul rezulta din pierderea sau limitarea posibilitatilor de participare pe picior de egalitate, cu ceilalti indivizi, la viata comunitatii
Neputand fi determinate prin repere ferme si rigide, starile de handicap trebuie interpretate ca variabile dependente de situatii sociale traite de subiectul in cauza.
In concluzie, starea de handicap exprima dezechilibrul aparut in viata unui individ in tentativa sa de a-si asuma si indeplini rolul social conferit de colectivitatea in care este integrat.
Succesul sau insuccesul acsiunii sale va fi deci condisionat, pe de-o parte, de nivelul posibilitasilor sale, iar pe de alta parte, de parametrii mediului in care se manifesta.
Noi concepte si schimbari de sensuri ale unor notiuni din sfera stiintelor educatiei, cu precadere in cadrul educatiei speciale
1.Educatia este o activitate continua care urmareste dezvoltarea constienta si performanta a potentialului individual in functie de cerintele mediului social normat.
2."Educatia speciala este o forma de educatie adaptata la modul de dezvoltare al copilului, sub sau peste limita normalului.
Educatia speciala pentru persoanele cu deficienta / handicap si a celor cu probleme de adaptare, dezvoltare, invatare, implica un proces de interventie specifica concretizat in oferirea de servicii de reabilitare / recuperare de natura medicala, psihopedagogica, socioprofesionala, precum si programe care sa conduca la nivele functionale fizice, psihice si sociale corespunzatoare capacitatilor personale, la obtinerea unui grad mai mare de autonomie personala si sociala."
Educatia speciala raspunde unor nevoi (cerinte) educationale speciale.
3.Cerinte educative speciale (CES) este un concept introdus in terminologia UNESCO in anii 1990. Expresia desemneaza acele cerinte ori nevoi fata de educatie derivate sau nu dintr-o deficienta care sunt suplimentare dar si complementare obiectivelor generale ale educatiei pentru un copil.
"Ceritele educative speciale (CES) exprima trebuinta fundamentala a unor copii de a li se acorda o atentie si o asistenta educativa suplimentara, fara de care nu se poate vorbi de in mod efectiv de egalizarea sanselor de acces, participare scolara si sociala. Aceasta sintagma desemneaza un continuum al problemelor speciale de educatie, cu referire la un registru larg de tulburari care se intinde de la deficientele profunde la tulburarile usoare de invatare."
"Copiii cu cerinte educationale speciale (CES) sunt acei copii a caror cerinte (nevoi) speciale sunt de natura educationala si deriva in principal din deficiente mintale, fizice, senzoriale, de limbaj, socio-afective si de comportament ori asociate, indiferent de severitatea acestora. Pot fi cuprinsi in categoria copiilor cu CES si unii copii ocrotiti in institutii rezidentiale, precum si anumiti copii/elevi ce prezinta tulburari/dificultati de invatare si/sau adaptare scolara."
4."Invatamantul special se organizeaza de Ministerul Invatamantului, pentru prescolarii si elevii cu deficiente mintale, fizice, senzoriale, de limbaj, socio-afective si de comportament, sau cu deficiente asociate, in scopul instruirii si educarii, al recuperarii si integrarii lor sociale".
Se asigura accesul la educatie fie in structurile invatamantului special (segregat), fie in diversele forme de integrare scolara (in grup sau individual), in scolile obisnuite. Pentru a realiza integrarea scolara s-au organizat diverse forme de scoklarizare: clase speciale in scoala obisnuita, grupe de elevi cu CES in clasa obisnuita, integrare individuala. Elevii cu CES
beneficiaza complementar de sericiile unui profesor de sprijin in clasa, profesor itinerant, servicii de compensare-corectare specifice desfasurate in cabinete si centre din scoala sau in afara scolii obisnuite (logopedie, reeducare neuro-motorie, psihoterapie, etc), in functie de nevoi.
5."Normalizarea, dupa B. Nirje - 1969, reprezinta procesul prin care se asigura accesul la tiparele existentiale si la conditiile de viata obisnuite, pentru toate categoriile de persoane".
Dupa L. Kebon, 1982, normalizarea are patru nivele functionale:
-Normalizarea fizica reprezinta posibilitatea de a avea acces la mijloacele fizice (obiectuale) pentru satisfacerea nevoilor fundamentale, primare.
-Normalizarea functionala consta in asigurarea accesului la serviciile publice ale societatii.
-Normalizarea sociala se refera la posibilitatea de a avea contacte sociale spontane si regulate, la dreptul de a se simtii si a fi percepute ca facand parte dintr-un context social.
-Normalizarea societala se refera la nivelul util, productiv, in cadrul diferitelor organizatii si asociatii, avand responsabilitati, influienta si beneficiind de incredere.
6.Integrarea semnifica faptul ca relatiile dintre indivizi sunt bazate pe o recunoastere a integritatii lor, a valorilor si drepturilor comune ce le poseda.
Adica nu sunt priviti exclusiv prin prisma deficientelor dintre ei si normali, atitudine ce duce la segregare si handicapare, ci este necesara o atitudine, o privire asupra intregii personalitati ce poseda si calitati si posibilitati compensatorii ce le pot oferi posibilitatea ducerii unei vieti cat mai apropiata de cea a normalilor si in interiorul comunitatii normalilor, daca beneficiaza de servicii si facilitati speciale.
B. Nirje spunea ca "integrarea inseamna sa ti se permita sa fi capabil sa fii tu insuti printre ceilalti". Integrarea se refera la relatiile dintre individ si societate.
In invatamant, integrarea se refera la asigurarea serviciilor de educatie speciala in cadrul scolilor obisnuite.
Alegerea dintre mai multe alternative de integrare posibile va tine seama exclusiv de dorintele si nevoile celor implicati si nu se va rezuma la o decizie arbitrara si dureroasa de ordin administrativ.
7."Educatia integrata este o replica a sistemului de invatamant clasic, bazat pe institutiile traditionale, incapabile sa satisfaca, prin modul de organizare si alte caracteristici, nevoile educationale ale tuturor copiilor cu CES. S-a impus ca necesitate abandonarea practicii izolarii elevilor cu dizabilitati in institutii segregate , care formeaza indivizi insuficient adaptati pentru a face fata exigentelor societatii."
La baza constituirii acestei forme de educatie, care functioneaza peste tot in lumea occidentala si S.U.A., stau:
-respectarea "Drepturilor fundamentale ale copilului";
-principiul "educatiei pentru toti copiii" prin crearea de "scoli incluzivive;
-principiul "integrarii" si "normalizarii";
-principiul "individualizarii educatiei" si "egalizararii sanselor de acces la educatie a tuturor copiilor" indiferent de CES, etc.;
8."Incluziunea - dupa S.J. Pijl, 1969 - se refera la faptul ca oricine, indiferent de deficienta sa sau de deficientele pe care le intampina in invatare, trebuie tratat ca un membru al societatii, iar diversele servicii speciale de care are nevoie trebuiesc furnizate in cadrul serviciilor sociale, educationale, medicale si celelalte servicii puse la dispozitia tuturor membrilor comunitatii."
9.Incapacitate (dizabilitate) desemneaza un numar de limitari functionale cauzate de deficiente intelectuale, fizice, senzoriale, de conditii de sanatate ori de mediu. Limitarile pot fi partiale sau totale si care nu permit ca o activitate sa fie indeplinita in limitele considerate normale pentru o fiinta umana.
10.Reabilitarea se refera la un proces destinat, sa dea posibilitatea persoanelor cu deficienta sa ajunga la niveluri functionale fizice, psihice si sociale corespunzatoare, furnizandu-le acestora instrumentele cu ajutorul carora isi pot schimba viata in directia obtinerii unui grad mai mare de independenta.
11.Recuperare, termen uzitat in Romania, are in esenta o semnificatie echivalenta cu cel de reabilitare, avand insa o incarcatura mai puternica medicala si sociala.
12.Exista tendinta de a utiliza in cuplu notiunile de abilitare - reabilitare, prima referindu-se la acele functii care nu mai pot fi recuperate. In schimb prin mecanisme de compensare se pot forma abilitati, capacitati bazale pentru integrarea sociala si profesionala.
13.Conceptul de sanse egale, reprezinta rezultatul prin care diferite sisteme ale societatii si mediului, precum serviciile, activitatile culturale, informarea si documentarea, sunt puse la dispozitia tuturor, in particular a persoanelor cu dizabilitati.
Termenul de egalizarea sanselor (crearea de sanse egale) este procesul prin care diferitele sisteme sociale si de mediu (infrastructura, servicii, activitati informative, documentare) devin accesibile fiecaruia si in special persoanelor cu handicap.
14.Termenul servicii de sprijin, se refera la acele servicii care asigura atat independenta in viata de zi cu zi a persoanei cu handicap cat si exercitarea drepturilor ei (dispozitive de asistare, servicii de interpretare, asistent personal, servicii de ingrijire comunitara).
15.Pentru protectie speciala, s-a propus urmatoarea definitie:
"Protectia speciala cuprinde totalitatea actiunilor intreprinse de societate in vederea diminuarii sau chiar inlaturarii consecintelor pe care deficienta cauzatoare de handicap (considerata factor de risc social) o are asupra nivelului de trai a persoanei cu handicap."
Se doreste ca termenii de: invalid, irecuperabil, needucabil, inapt/incapabil de munca sa nu mai fie folositi in caracterizarea persoanelor cu dizabilitati, deoarece ei nu reprezinta realitatea si anuleaza personalitatea si capacitatile persoanelor.
