|
|
|
Principiile refacerii psihice a sportivilor.
Caracteristicile generale a tehnicilor de relaxare amintite pot fi sintetizate astfel:
Tehnicile de psihorelaxare canalizeaza catre un stadiu de concentratie mentala caracterizat printr-o stare euforica binefacatoare pe plan psihic, decontractarea organismului cu detenta neuromusculara si vasculara, analoaga celei a somnului nocturn, implicand eliberarea de automatisme neurovegetative, respiratorii, digestive.
Pe plan psihologic se afla perceptia modificarilor corpului, somatizarea si aceasta constientizare a vocilor interioare intretine un efect psihic linistitor, cu rezolvarea conflictelor interne si eliberarea de factori inhibitivi, in mod particular importanti pentru sportivi in preajma competitiilor.
Se impune introducerea tehnicilor de psihorelaxare in structura antrenamentului invizibil modern, folosirea lor inainte si dupa competitii, precum si inainte de somnul natural nocturn (in cazul insomniilor, tulburarilor neurovegetative, a starilor de emotivitate si trac care apar in etapele precompetitionale).
Reiese fundamentarea stiintifica a posibilitatilor interventiei indirecte (prin relaxare neuromusculara) asupra sferei capacitatii psihice si posibilitatea restabilirii homeostazei neuropsihice a organismului.
Cercetarile si experienta practica in domeniul tehnicilor de psihorelaxare inclina catre folosirea, cu prioritate, a antrenamentului psihotonic, a carui exersare o recomandam inca din perioadele timpurii ale activitatii sportive.
Sportivii invata, printr-un antrenament specific, sa se poata relaxa intr-o perioada foarte scurta de timp, poate in cateva secunde in timpul competitiei. Relaxarea poate fi relaxare psihica si fizica. Tehnicile de relaxare psihica sunt numite, de obicei, tehnici de la minte - catre corp: necesita un mediu linistit si o pozitie confortabila in faze de invatare dar, pe masura ce sportivul se acomodeaza cu aceasta, antrenamentul poata sa aiba loc in diferite situatii (in pozitii neconfortabile sau cand sunt obositi) pentru a stimula conditii asemanatoare competitiilor.
Se utilizeaza formulari verbale de tipul relaxeaza-te sau calmeaza-te pe care sportivul le repeta pentru diminuarea oricarui tip de anxietate (sportivul isi concentreaza atentia asupra replicii si asupra respiratiei usoare, ritmice m m decat asupra simpt. de anxietate).
Tehnicile de relaxare fizica sunt numite tehnici de la corp - catre - minte pentru ca tintesc mai intai relaxarea cu ajutorul corpului. Cea mai obisnuita tehnica este relaxarea musculara progresiva care include tensiunea si relaxarea unor grupe de muschi specifici, trecand de la unul la altul. Cand un sportiv isi insuseste tehnica relaxarii musculare progresive, el isi poate relaxa un grup specific de muschi foarte rapid, in timpul competitiei.
Tehnicile de relaxare ar trebui sa corespunda simptomelor de anxietate, in sensul ca o tehnica de relaxare psihica ar trebui folosita pentru cei care experimenteaza simptomul de anxietate cognitiva iar o tehnica de relaxare fizica ar trebui folosita pentru sportivii care experimenteaza simptomul de anxietate somatica.
Situatiile competitionale, ale caror mize sunt resimtite adesea ca fiind fundamentale in plan individual, pot fi considerate ca niste evenimente stresante din viata sportivului. Potential, acestea pot genera anxietate, oboseala cognitiva, necesitand o compensare in diferite planuri. Legata de domeniul pregatiri i fizice, tactice si psihologice, refacerea la nivel psihic se ocupa de ceea ce ajuta sportivul sa-si restabileasca starea de echilibru post-competitional. Ea se caracterizeaza prin ganduri si comportamente orientate spre diminuarea stresului si atenuarea emotiilor pe care competitia le-a provocat firesc si le-a exacerbat (frustrare, dezamagire, furie, agresivitate, entuziasm, bucurie) pentru a atinge un sentiment de buna-dispozitie personala.
Modalitatile de abordare a consecintelor evenimentelor competitionale pot fi considerate atat in planul reglarii cognitive si emotionale, cat si in planul comportamentelor sociale, comportamente adecvate relatiilor sociale, convivialitatii.
In cadrul competitiilor cognitive si interactionale, stresul este co-nceput, in prezent, ca o relatie dinamica intre exigentele situatiei ambientale si resursele individuale si sociale apte sa faca fata acestei situatii. Accentul este pus pe controlul cognitiv si/sau pe perspectivele de control pe care il poate exercita individul asupra mediului sau. Emotiile care decurg din situatia competitionala nu pot fi reduse nici la o componenta ambientala (competitia), nici la una individuala (anxietatea).
Reglarea stresului post-competitional se bazeaza pe capacitatea de control efectiv sau perceput de sportiv fata de mizele competitiei si consecintele care pot rezulta pentru el.
Controlabilitatea este definita ca fiind probabilitatea subiectiva ca situatia sa poata fi modificata printr-o mai buna reactie posibila a individului, atunci cand acesta are senzatia ca poate controla situatia, impactul stresului este mai slab.
Controlul se poate exercita asupra sursei insasi a stresului: de amintit ca unul din primii predictori ai stresului post-competitional este esecul. Remedierea priveste antrenamentul, constand din adaptarea stricta a resurselor sportivului la obiectivele competitionale.
In acelasi fel, stabilirea obiectivelor de performanta, adaptate corect la competenta sportivului, prezinta caracteristicile acestei logici. Controlul poate consta, de asemenea, in reducerea efectelor competitiei, permitand individului sa-si adapteze comportamentul la situatia respectiva sau dandu-i senzatia ca poate sa faca fata acesteia: daca sportivul percepe consecintele rezultatului competitional ca fiind modificabile, va avea tendinta sa caute niste strategii instrumentale pentru a face fata acestui esec.
Antrenorul, familia, prietenii participa la acest proces de diminuare a stresului post-competitional, relativizand atat succesul, cat si esecul si favorizand dezvoltarea unor strategii de control. Dat fiind ca situatia competitionala este prin esenta, o situatie de infruntare, e necesar sa se ia in consideratie, in notiunea de refacere, ruptura dintre atitudinile valorificate in sport si comportamentele sociale obisnuite. Abandonarea atitudinii si a comportamentelor gratificante in caz de situatii competitionale poate afecta sportivul, determinand o inadaptare dupa competitie. Acest fenomen de dezinhibitie si de restructurare cognitiva duce la acceptarea comportamentelor deviante care isi gasesc, astfel, justificarea in cadrul unui grup restrans.
