|
|
|
METODELE NEPSIHOMETRIC
La finele cursului veti cunoaste:
- Metodele nepsihometrice utilizate in psihodiagnostic, specificul si valoarea lor de cunoastere;
- Modul de utilizare a informatiilor colectate prin aceste metode (observatia, interviul, anamneza, metoda bografica, analiza produselor activitatii, etc.) in procesul de evaluare psihologica.
1. Notiunea de metoda; specificul metodelor psihodiagnozei
Metoda, reprezinta acea imbinare si organizare de concepte, modele, ipoteze, strategii, instrumente si tehnici de lucru care dau corporalitate unui proiect metodologic (Zlate, M., 2000). Metodele sunt planuri de activitate mentala si concreta destinate realizarii unui obiectiv de cercetare si descoperirii unor adevaruri in legatura cu fenomenele investigate (Schiopu, U., 1976). Metoda are intelesul de cale, de itinerar dupa care se regleaza actiunile intelectuale si practice in vederea atingerii unui scop (Zlate, M., 2000).
Specificul metodelor de psihodiagnoza consta in faptul ca, spre deosebire de alte stiinte, zona de realitate investigata - psihicul este abordata indirect prin manifestarile exterioare, comportamentale ca idicatori ai starilor si relatiilor interne. Intr-un plan mai general acest specific este adancit de imprejurarea ca subiectivitatea devine propriul obiect de investigatie. La aceasta mai contribuie numeroasele conditionari ale conduitei umane (caracterul multifactorial al influentelor care determina comportamentul uman).
2. Tehnici nepsihometrice de colectare a informatiilor (grad variabil de standardizare).
Ca proces de evaluare psihologica a persoanei psihodiagnosticul se bazeaza pe un sumum de informatii utile despre subiect pe care le recolteaza prin diverse tehnici in cadrul fiecarei metode. Informatiile pe baza carora are loc evaluarea psihodiagnostica sunt obtinute in principal prin tehnici de abordare directa a subiectului in care contactul examinator-subiect este nemijlocit, cum sunt: observatia, convorbirea, metoda biografica, metoda testelor, analiza produselor activitatii. Exista insa si tehnici indirecte care constau in analiza unor documente referitoare la subiect (applications forms=documente de angajare, acte de studii, distinctii, premii, curriculum vitae, relatari ale anturajului=parinti, rude, prieteni, colegi).
Toate informatiile provenind din diverse surse privitoare la un subiect sunt cuprinse in dosarul de psihodignoza. De obicei acest document este structurat pe capitole sau sectiuni ca de ex.:
a) Date de identificare: nume-prenume, data si locul nasterii.
b) Date de statut marital, socio-economic, cultural, profesional (biografia profesionala: calificari, avansari, schimbarile locului de munca, imbolnaviri si accid. profesionale) situatia militara (cum s-a adaptat la rigorile militare); date despre familie.
c) Antecedente erodobiologice si psihologice. In cazul copiilor se inregistreaza d.p.d.v. cronologic dezvoltarea psihomotorie din prima copilarie, evenimentele importante de natura somatica si psihica, consecintele lor, accidente, boli cronice, etc.
d) Adaptarea scolara, profesionala, sociala.
e) Interese, pasiuni, hobby.
f) Rezultatele examenelor psihologice anterioare, metodele utilizate, rezultate, motivele pentru care au fost efectuate ac. examene.
g) Recomandari: privitor la modul de viata, comportament viitor, directiile viitoarelor investigatii.
Dosarul psihologic va mai cuprinde:
- informatii despre o serie de evenimente care au valoare simptomatica pentru intarzierile mai usoare in dezvoltare.
-curba dezvoltarii miscarilor si a mersului din copilaria timpurie;
-caracteristicile vorbirii in primii ani de viata;
-ritmul de dezvoltare psihica din primii 7 ani;
-informatii simptomatice pentru unele debilitati mentale usoare care determina retardul scolar: acalculii, disgrafii, dislexii;
- simptomatica pubertara a instabilitatii si opozabilitatii excesive -relevanta pentru un dezechilibru psihic temporar, sau glandular.
- simptomatica nevrotiforma border-line care intereseaza dificultatile de adaptare.
Anamneza (=amintire, intoarcere in trecut).
-Subiectul relateaza despre evenimentele mai importante din biografia sa care sunt intr-o relatie cauzala cu evenimentele prezente care fac obiectul psihodiagnozei.
- Intrucat anamneza reprezinta perceptia si in general trairile subiectului in legatura cu evenimentele biografiei sale, prin aceasta metoda accedem la motivatiile, aspiratiile, la conceptiile si atitudinile acestuia.
-Secventa a biografiei psihologice a unui subiect in vederea stabilirii originii si conditiilor dezvoltarii unor particularitati individuale cum sunt trasaturile de caracter, sentimente, capacitati, vocatie, etc.
-Prin anamenza psihologul sondeaza longitudinal evenimentele petrecute in trecutul unui subiect, sondeaza dezvoltarea sa psihologica precum si cadrul in care aceasta a avut loc pentru dezvalui cauzele care au determinat starea actuala a subiectului investigat. Prin aceasta este posibil de realizat o psihodiagnoza etiologica.
-Psihanaliza considera ca amintirile traumatice ale primei copilarii reprezinta nucleul tendintelor fundamentale ale personalitatii adulte : '' Copilul este parintele adultului''.
Totusi evenimentele primei copilarii ne sunt mai degraba transmise de catre ceilalti.
- Datele anamnezei sunt interesante nu numai prin faptele evocate dar si prin cele omise.
Anamneza evolueaza de la un plan general in care sunt retinute date generale privind evenimentele de viata catre un plan mai particular unde atentia psihologului se focalizeaza pe evenimentele mai strans legate cauzal cu simptomul sau elementul de conduita care a determinat pdihodiagnosticul.
Anamneza pate lua forme variate functie de varsata, sexul, statutul civil, normalitatea sau tipul de deficit al celui aflat sub diagnoza psihica.
Anamneza, daca este standardizata (d.p.d.v. al conditiilor, al temelor abordate, a modului de valorificare si interpretare a datelor colectate, al gradului de initiativa a subiectului, etc) devine interviu anamnestic.
Interviul anamnestic combina caracteristicile anamnezei cu ale interviului.
Interviul, ca metoda de psihodiagnostic, este indeosebi utilizat in selectia profesionala. Desi foarte utilizat de specialisti si mai ales de nespecialisti, el a beneficiat de o redusa atentie din partea cercetatorilor cu privire la calitatile sale metrologice.
Se considera ca durata interviului nu trebuie sa fie mai mare de zece minute desi aceasta depinde de importanta postului pentru care face obiectul selectiei, de numarul candidatilor si de ponderea interviului in economia programului de selectie.
Datele cuprinse in interviu sunt
atat auxiliare ( provin din alte surse: scrisori de recomandare, formulare de
angajare, teste psihologice,etc.) cat si principale, acumulate in cursul
desfasurarii acestuia.Datele din primul tip pot fi folosite in modelele statistice de predictie (ecuatia de regresie) si au o validitate statistica.
Al doilea tip de date conduc la un al doilea tip de validitate, proprie interviului. Aceasta este o validitate conceptuala deoarece indicii de comportamnt sunt obtinuti din relatia "face to face" dintre examinator si cel intervievat. Mai rezulta un al treilea tip de validitate, proprie evaluatorului, exprimata in calitatea deciziei pe care o ia in legatura cu candidatul, dupa ce a coroborat datele intre cele trei tipuri de vaiditati este de natura a evita confuzia intre interviul in sine si capacitatea examinatorului de a colecta datele de interviu.
Forma interviului este conversationala. Fiind o relatie interpersonala, sunt de asteptat interferente reciproce intre evaluator si evaluat (atribuiri, expectante) care pot modifica datele interviului. Se propune inlaturarea acestui dezavantaj prin structurarea interviului. Prin aceasta se renunta la avantajul principal al interviului de a fi flexibil si de a genera prin aceasta, cai inedite de informare. Structura interviului se refera la gradul sau de formalizare si la comportamentul standardizat al examinatorului.
Cele cateva studii citate de Blum si Naylor(1968) privind calitatile metrologice ale interviului subliniaza valoarea mica a coeficientilor de fidelitate pentru trasaturi specifice si capacitati generale .
H.G. Haneman si colaboratorii (1975), in urma unor laborioase studii privind validitatea metodei interviului, relateaza obtinerea unei validitati nesemnificative in predictia succesului profesional. D.R.Ilgen (Corsini,1994), citand diverse surse, confirma slaba fidelitate si validitate a acestei metode de psihodiagnostic.
Alte tipuri de predictori sunt reprezentate de diveresele formulare de angajare (application blanks) si de tehnicile biografice (life history data) .
Formularele de anagajare pot sa solicite pe langa informatii privitoare la nume, varsta, adresa, pregatire, aspecte mai mult sau mai putin semnificative relative la ruta scolara si profesionala a candidatului, precum si la viata particulara a acestuia. Formularele pot sa capete forma unui interviu structurat in care intrebarile sunt standardizate.
Blum si Naylor(1968) citeza studii de validitate asupra unor itemi care s-au dovedit predictivi pentru diverse aspecte ale reusitei profesionale. Acestia au fost: vechimea in munca pentru functionari, numarul membrilor de familie aflati in intretinerea vanzatoarelor, etc.
Tehnicile biografice
Aceste metode au beneficiat de o mai mare atentie din partea cercetatorilor. Ele constau in colectarea de informatii privind biografia unui subiect de la alte persoane care cunosc bine subiectul. Biografia deficientilor furnizeaza informatii pretioase cu caracter etiologic privind deficitul respectiv, modul in care subiectul a profitat de programul recuperatoriu sau eficacitatea mecanismelor compensatorii angajate.
Deosebit de relevante sunt autobiografiile atat prin faptele relevate dar si prin atitudinea prezenta a subiectului fata de ele.
Studii succesive (citate de Blum si Naylor,1968), patronate de "Standard Oil", o firma din Indiana S.U.A., la care au participat reputati autori (Smith, Albright, Owns, Morrison s.a.) s-au concentrat pe cercetarea valorii predictive, pentru succesul profesional, a unor elemente din biografia personalului de cercetare. Intr-o prima etapa unele date biografice validate prin criteriile, a) performanta, b) creativitate, c) numarul de inventii, au obtinut validitati mai mari de .50.
Intr-o a doua etapa au fost izolate 43 de elemente biografice dintr-un total de 484, care diferentiau acceptabil cercetatorii aspiranti la functii de conducere in cerecetare, de cei orientati spre salarii mai mari. S-a remarcat legatura dintre prima aspiratie si datele biografice legate de munca de cercetare.
Intr-o a treia etapa s-au obtinut, prin analiza factoriala, dimensiunile fundamentale ale biografiei, reprezentate de cinci factori: perceptie de sine favorabila, curiozitate profesionala, orientare catre utilitate, toleranta la ambiguitate, adaptare generala. Toti cercetatorii bine evaluati din punctul de vedere al performantei au obtinut scoruri inalte la primii trei factori si la ultimul.
D.R. Ilgen (Corsini,1994), citandu-i pe William si Owens care s-au ocupat indeaproape de aceste tehnici, confirma valoarea prognostica a unor elemente biografice: ruta scolara, experienta in profesie , statut marital, etc.
E. Mare (1987) prezinta o varianta a metodei biografice, cauzometria. Aceasta este o metoda de sondare si interpretare a relatiilor de tip cauzal dintre cele mai importante evenimente din viata unui subiect. Cauzometria cuprinde patru etape : 1) etapa pregatitoare in care subiectul este angrenat sa devina "expertul" propriei biografii, 2) etapa inventarierii de catre subiect a celor mai importante 15 evenimente reale sau posibile din viata sa, 3) ordonarea evenimentelor in ordinea lor cronologica, 4) analiza relatiilor dintre evenimente. Se au in vedere relatiile de tip " cauza - efect " si " scop - mijloc", care se evidentiaza intr-o matrice. Aceasta, la randul ei, sta la baza intocmirii "cauzomatricii" - tabelul relatiilor dintre evenimente, si " cauzogramei"- graful legaturilor interevenimentiale. Autoarea mentioneaza functiile metodei constand in diagnosticarea particularitatilor tabloului subiectiv al drumului de viata, explicarea faptelor de conduita determinarea surselor statutului actual al personalitatii si precizarea resurselor compensarii unor deficiente survenite in istoria individuala, etc.
O forma standardizata de colectare a datelor autobiografice este "curriculum vitae", foarte intrebuintat si pe piata romanesca a muncii de dupa 1989. Lipsesc studiile de validare a acestui instrument de inregistrare a datelor biografice semnificative pentru reusita profesionala, desi unii autori, mai preocupati de problemele de structura, deceleaza asa- zisele reguli de aur ale unui curriculum vitae (Huguet,C.,1985), reguli care, odata respectate, ar spori sansele candidatilor de a-i convinge pe manageri.
Odata cu D. Schultz (1990), S. Epstein (1979) si D.R.Ilgen (Corsini,1994) mai trebuie mentionata ca o tehnica speciala de psihodiagnostic, "Metoda consiliului de psihodiagnoza" (Assessment Center). Redescoperita in deceniul opt, metoda a fost de fapt utilizata sub directia lui H. Murray pentru selectia unor categorii speciale de combatanti, in al doilea razboi mondial. Ea consta in observarea comportamentului candidatilor, provocat prin simularea unor situatii reale si in luarea unei decizii finale prin coroborarea rapoartelor mai multor specialisti. Metoda este deocamdata utilizata in selectia managerilor de nivel inalt.
Convorbirea
- Prin metoda socratica de convorbire interlocutorul se dezvaluie (nivel de cunoastere, atitudini, motive, interese, etc.)
- Cadrul convorbirii este mai larg decat al anamnezei.
- Sondeaza: opiniile, conceptia despre lume, atitudinile, calitatea expresiei verbale, mecanismele intelectuale, nivelul si calitatea informatiilor.
Tipurile de convorbiri pot fi clasificate astfel:
I. Clasificare dupa metoda utilizata:
a) convorbirea libera - permite obtinerea unei mari diversitati de informatie, dar greu de sitematizat si cuantificat. Are avantajul ca permite analizarea unor planuri subiective complexe. Este o modaliate mai elastica dar mai putin riguroasa care permite exprimarea spontana a subiectului.
b) convorbirea clinica se bazeaza pe realizarea prealabila a unei scheme a raspunsurilor posibile. Aceasta schema este rezultatul unor studii psihologice aprofundate cu privire la fenomenul psihic investigat. Un exemplu ce convorbire clinica il constituie planul utilizat de Piaget in studiul relatiilor dintre obiectele si numele lor. Piaget a sistematizat astfel raspunsurile copiilor functie de gradualitatea conceptualizarii de catre copil a relatiei obiectelor cu numele lor (apud U. Schiopu, 1976):
1. Raspunsuri animiste bazate pe impresia ca numele obiectelor reprezinta dintotdeauna o insusire a acestora. Obiectele isi cunosc numele.
2. Raspunsuri animiste, dar obiectele nu isi cunosc numele.
3. Raspunsuri care oglindesc o anumita trecere spre formarea conceptelor. Este prezenta ideea ca numele au fost date lucrurilor de catre oameni. Daca te uiti la lucruri le stii in mod firesc numele. Numele lucrurilor nu se poate schimba.
4. Raspunsuri si mai evoluate care contin ideea ca numele lucrurilor se invata sau se inventeaza. Ele pot fI schimbate si exista un acord al tuturor oamenilor cu privire la ele.
Prescolarii mici dau raspunsuri 1si 2, iar copii mai mari dau de obicei raspunsurile 3 si 4 care contin elemente de conceptualizare graduala.
c) Convorbirea semidirijata (semicentrata, semighidata)
- Este focalizata pe obiective precise, dar pe care psihologul nu le urmareste intr-o ordine severa. Obiectivele urmarite poarta numele de criteriii. Ele sunt: aspecte ale activitatii intelectuale, ale afectivitatii, moralitatii, sociabilitatii. Pot fi urmarite unul sau mai multe criterii in mod independent sau interfererandu-le.
d) Convorbirea dinamica. Specifica metodei psihanalitice. Subiectului i se prezinta o tema, este abordat un incident despre care subiectul vorbeste liber, fara intrerupere. Prin mecanismele proiectiei sunt relevate conflice, obsesii, prejudecati. In timpul monologului se produc deblocaari ale complexelor latente.
e) Convorbirea reflexie. Subiectul este incitat sa verbalizeze tot ceea ce gandeste, in timp ce fectueaza o activitate sau in timpul rezolvarii unei probleme. Metoda a fost dezvoltata de introspectionisti. Pot fi evidentiate strategiile gandirii, complexitatea mecanismelor asociative, structura acestora, etc.
e) Convorbirea dirijata sau structurata. Este un fel de chestionar oral. Subiectilor le sunt adresate aceleasi intrebari si in aceeasi ordine.
II. Clasificare dupa numarul de participanti :
a) convorbire individuala;
b) Convorbire de grup. Exista doua tipuri:
1) Convorbire de grup dirijata. Subiectilor S1, S2, S3, S4 li se solicita raspunsurile la o anumita problema. Pentru a elimina efectul de facilitare a raspunsurilor datorita ordinii in care raspund la celelalte intrebari, se schimba ordinea astfel incat fiecare subiect sa fie in fiecare din situatiile 1,2,3,4. Se formuleaza atatea probleme cati subiecti sunt in grup. Acest tip de convorbire releva tipul de emotie manifestat, adaptarea la situatie, rolul asumat de fiecare participant, constanta acestui rol.
2) Conversatia libera de gup. Psihologul intervine doar ca moderator. Solutia problemei pusa de psiholog iradiaza in grup. Structura comunicatiilor este centrata pe cautarea solutiei. Este simptomatica pentru fenomenele de creativitate, pentru caracteristicile gandirii si emotionalitatii. Sunt, de asemenea relevate urmatoarele stiluri in degajarea solutiei la problema propusa: stilul dominant, individual, dependent de grup, cooperant.
III. Clasificare dupa obiectivele urmarite:
-convorbirea cu scop diagnostic (investigarea inteligentei, personalitatii, sociabilitatii, atitudinilor, valorilor, opiniilor, cunostintelor).
- Convorbirea cu scop psihoterapeutic.
- Convorbirea cu scop de consilire (OSP, probleme personale, etc).
- Convorbirea cu ocazia comunicarii rezultatelor examenului psihologic.
Observatia ca metoda de psihodiagnostic. Este definita drept inregistrarea sistematica, prin simturi, a caracteristicilor si a transformarilor fenomenului studiat. (Doron, Parot, 1999). Consta in analiza metodica si intentionala a comportamentului. Este deopotriva un proces de colectare, de inregistrare selectiva de informatii si de clasificare si sistematizare a lor. Observarea este un proces activ care urmareste intelegerea semnificatiei unui fapt pentru conduita generala a persoanei investigate. De aceea observatorul emite ipoteze in legatura cu datele observate pe care apoi le verifica printr-un proces de conectare a acestora la concepte sau la teorii, asociindu-le, cu alte cuvinte, anumite idei.
Sunt inregistrate date care au valoare simptomatica pentru anumite caracteristici psihice ce constituie criteriile observatiei. Deci observatia trebuie sa se conformeze cerintei de criteriu adica faptele inregistrate sa aiba valoare diagnostica pentru procesele psihice investigate (Schiopu, U., op.cit.).Astfel, daca dorim sa diagnosticam conduita inteligenta a subiectului ne vom focaliza in mod selectiv atentia observativa pe modalitatea de abordare a sarcinii (subiectul apeleaza la un plan sau procedeaza la intamplare, integreaza eficient, experienta acumulata, reuseste sa-si restructureze conduita de lucru in raport cu cerintele sarcinii, etc).
Criteriile observative pot fi concrete sau teoretice.
Criteriile concrete sunt descriptive. Ele se pot referi fie la la aspectele formale ale comportamentului, servind la identificare unor aspecte comportamentale cum sunt postura, gesturile, expresiile faciale, fie la efectele fizice comportamentale (impinge, trage, apuca, deplaseaza, etc.).
Ce observam ?
a) simptomatica stabila (trasaturile bioconstitutionale).
b)simptomatica labila (multitudinea comportamentelor, conduitelor, fexibile si mobile (verbale, motorii, mnezice, intelectuale, emotionale, etc., Zlate, M., 2002).
Obiectul general al observatiei psihodiagnostice il constituie comportamentul uman. El este ansamblul actelor umane accesibile observatiei directe. Totusi comportamentul uman, asa cum a fost abordat de behavioristi, este expresia unor cauze interne, de natura psihica care integreaza si dau finalitate adaptativa actelor comportamentale. De aceea odata cu P. Janet este mai degraba corect sa postulam drept obiect al observatiei psihodiagnostice conduita umana ca sinteza a manifestarilor intern-externe, ca ansamblu de acte caracterizate printr-o organizare impusa de o anumita finalitate urmarita constient sau nu de catre persoana. (I., Dafinoiu, 2002).
Forme ale observatiei
Observatia este clasificabila dupa mai multe criterii:
a)Orientarea observatorului: autoobservatie, observatie propriu-zisa.
b)Prezenta-absenta intentiei: intamplatoare, sistematica (are un proiect).
c)Prezenta-absenta observatorului: directa, indirecta (observator ascuns), cu observator uitat (ignorat). Observatia directa se realizeaza prin intermediul simturilor, deci nu apeleaza la instrumente. Observatia indirecta are ca obiect fapte indirect observabile. Este cazul proceselor psihice. Pentru ca acestea sa fie observate se apeleaza la indici comportamentali. Ei au valoare diagnostica in virtutea unei teorii stiintifice. Spre exemplu, modificarea rezisivitatii pielii este un indicator al starilor emotionale in virtutea teoriei centaliste a emotiilor.
d) Gradul de implicare a observatorului: pasiva, activa.
e) Criteriul timp: continua, discontinua (prin esantionare de timp)
f) Obiectiv: integrala, selectiva.
g) Loc de desfasurare : naturala (in mediul de viata al subiectului), controlata (in laborator).
Observatia naturala are validitate externa (ecologica), este uneori precedata de o observatie pilot, nu permte controlul variabilelor, nu poate fi usor de cuantificat. Pe durata ei pot fi utlizate diferite instrumente de inregistrare audi si video.
Observatia controlata (sistematica).
J. Guillaumin (Dafinoiu, 2002) considera examenul psihologic ca pe o observatie sistematica, scurta si intensa. In acest sens testele insele nu ar fi decat o modalitate de a intensifica observatia sistematica. Obsevatia sistematica este o observatie standardizata, in sensul ca necesita plasarea fiecarui subiect exact in aceeasi situatie. Acest fapt permite compararea persoanelor care in mod normal nu dr sfla in aceeasi situatie (Cronbach, op.cit.).
Observatia sistematica imbraca in cursul psihodiagnosticului urmatoarele forme : observatia in timpul testarii; observarea in timpul convorbirii psihologice, inregistrarea unor date psihofiziologice.
Calitatea observatiei depinde de :
- particularitatile observatorului (capacit. de concentrare, tipologie, etc)
- conditiile observarii: scop precis, plan riguros, efectuarea unui numar optim de obseravtii.
-reperele de control=concepte psihologice operationale.
g) Observator participant (participant observation, Vadum si Rankin, 1989). Termenul a fost introdus de sociologul american Eduard Linderman (Univ. Chicago) pentru a desemna indivizii care apartin grupului dar care raporteaza despre grup celor care efectueaza investigatii. Termenul a fost intre timp consacrat sa desemneze acei cercetatori care intercationeaza cu grupul in scopul de a-l cerceta. Ei pot participa ca observatori deghizati sau ca membrii care si-au deconspirat identitatea cu speranta ca vor fi acceptati de grupul tinta. In ambele cazuri nivelul de implicare poate fi foarte diferit de la o cercetare la alta.
Observatia sistematica se realizeaza pe baza unor planuri dinainte elaborate numite grile. Ele sunt grilele de lectura a realitatii observate, prin intermediul unor unitati comportamentale (criterii) bine definite. Aceste grile transforma observatia intr-un demers rational (I., Dafinoiu, 2002).
Criteriile trebuie sa indeplineasca unrmatoarele conditii :
sa fie exclusive
sa fie omogene (sa cuprinda doar comportamente echivalente)
sa fie bine definite. Comportamentele sa fie exemplificate
numarul lor sa fie rezonabil, adaptat la posibilitatile medii de observare.
