|
|
|
Despre "sufletul" animalelor
Toti oamenii cunosc cate ceva despre viata "sufleteasca", despre modul foarte diferit de comportare al animalelor. Mai mult, am da dovada de o simptomatica ignoranta daca n-am recunoaste ca si animalele stiu cate ceva despre modul de comportare al oamenilor: stiu foarte bine cum se comporta celelalte specii de animale cu care convietuiesc si cu care impart acelasi mediu de viata; il stiu si pe om, fata de care pot avea reactii agresive sau defensive, unele dintre acestea adanc inradacinate in zestrea lor de comportare, de un anumit fel la cele domestice, de alt fel la cele salbatice. Apropierea insa de ele este mult mai dificila, cu deosebire in mediul lor natural de viata, ca animalul sa te considere ca parte si aproape de universul sau "sufletesc"
Pe malul marii, bunaoara, turistii cunosc ca pescarusii pastreaza o anume "distanta critica" fata de ei; vulpea stie de animalele din padure, pe care ii imparte intre pradabili, dusmani si inofesnsivi; pentru caine sau pisica stapanul este inconfundabil, cu care problemele de apropiere sunt altele, cu cu care poate oricand sa se identifice conspecific etc. Cand unii oameni se ridica in sferele abstracte ale calculelor mentale, unde efectueaza operatii de mare complexitate, ei au toate motivele sa se considere plasati deasupra naturii, intr-o lume a semnalelor, ca efectuand ceva prin care se deosebesc decisiv de comportamentul animalelor. Incercati de sentimente si convingeri de acest fel pot fi ei cand rezolva o problema complexa de algebra, cand scriu o poezie, cand imagineaza un scenariu, cand iau o decizie manageriala etc.
Dar cat de inalta si abstracta ar fi sfera actiunii mentale in cauza, cat de inedit ar fi domeniul in care s-a facut investitia "interiorizata" mentala, acestia nu-si pot nega totusi apartenenta naturala, ca producandu-se prin angajarea unor mecanisme neuronale, poate si hormonale etc. Ceea ce a inaltat acolo actiunea mentala are un punct de plecare instinctiv, a fost pregatita de o prealabila intentie, poate si de o manie, fara de care n-ar mai avea loc. Este adevarat, in instanta urmatoarea intreaga gestionare a actiunii mentale se supune unei ordini logice, unor algoritmi, unor reguli gramticale sau de alt fel, toate apartinand unor mecanisme aparte proprii conduitelor inteligente. Astfel, prin mici secvente de debut respectivele actiuni mentale continua sa apartina naturii, franturi care se preteaza realizarii unor largi comparatii cu comportamentul animalelor, larg acceptate ca fiind manate si suportate nu numai de impulsuri instinctive asemenea, dar si de mecanisme proprii conduitelor instinctive. Desigur, realizarea unor astfel de comparatii poate apare la un moment dat de a dreptul jenanta, ceva care sa compromita "superioritate" omului in fata naturii; in momentul urmator insa, ele pot deveni de mare interes pentru cei interesati de cunoasterea radacinilor naturale (sau animalice) ale comportamentului uman.
Intradevar, exista multi oameni pentru care viata psihica a animalelor pur si simplu nu exista sau este ceva cu totul derizoriu si in afara fenomenelor naturale. Este o mentalitate din pacate destul de larg raspandita, tipica celor crescuti si educati in orase, intre peretii din beton si sticla a blocurilor, rar expusi la situatii de a se confrunta si de a intelege comportamentul animalelor, cu deosebire a celor din natura. Nici nu-si pot imagina ca, prin comportarea intr-un fel sau altul diversele specii de animale fac proba existentei unei secvente distincte comportamentale a naturii, careia ii apartin si oamenii - macar prin origine, ca o buna parte din reactiile comportamentale ale oamenilor apartine acestei secvente comportamentale a naturii, ca indivizi, comunitate familiara, culturala, etnica, populationala.
Ignoranta in domeniu ramane totusi enorma. Adica se uita foarte usor ca si animalele sunt capabile de activitati mentale, ca rezultat al unor astfel de actiuni pisica poate face nevazuta bucata de carne de pe masa din bucatarie, ca ele pot rezolva situatii problematice deosebite. Animalul nu-si poate supraordona logic aceste actiuni mentale; si le poate insusi insa ca un "domeniu intelectual". Adica, orice caine maidanez poate pune foarte bine ceea ce intre timp a invatat in completarea coltilor sai, cu deosebire cand este vorba sa-si apere puii. Atunci devine dintrodata agresiv si pune la zid pe orice trecator, chiar pe cel care mai inainte i-a asigurat necesarul de hrana. Exista toate motivele sa se considere ca ordinea "sufleteasca" a animalului sa fie considerata diferita de cea morala a omului. Prin agresivitatea cu care se manifesta acest "suflet" animal probeaza ca exista; nu intratat insa, ca "prosteste", in insasi omul care mai inainte i-a dat de mancare, sa nu recunoasca un dusman ai puilor sai.
Destul de multi oameni recunosc totusi existenta unui "univers spiritual" natural distinct al comportamentului animal, faptul ca animalele au un "suflet" al lor propriu. Iar acestia sunt nu neaparat specialisti psihologi sau etologi de profesie. Mai mult, unii se remarca prin aprecieri si gesturi de a dreptul exagerate, compensatorii. Sunt oameni pe care de acum ii denumim "sufletisti", adica iubitori de natura si de animale, care gasesc loc chiar in caminele lor pentru adapostirea a multor specii de animale, unele foarte indeparate de om si devenirea acestuia: adica omul isi propune sa se apropie nu numai exemplare din speciile familiare lui - cum sunt animalele domestice (pisicile, cainii, caii s.a.), ci si de speciile de animale deosebite prin forma lor corporala si modul de comportare (paienjeni, scorpioni, pesti exotici, seerpi, cameleoni s.a.). Sunt oameni sensibili si atenti la imensa afectiune de care aceste animale au nevoie ca sa se maturizeze, care realizeaza afectiunea cu care aceste animale se apropie de om; nu mai putin perspicacitatile si istetimea cu care acestia invata, cu care rezolva situatii problematice .., si nu in ultimul rand, cat de lipsiti de "scrupule" pot sa fie pentru a-si atinge scopul, cat de "rele" se pot dovedi in cele mai imprevizibile momente .
De altfel, ca cineva sa-si faca o parere cat se poate de vaga despre existenta si manifestarea vietii psihice in natura, nu trebuie decat sa dea putin perdeaua camerei in care se afla si sa deschida geamul. Sub streasina sau la gura de aerisire va descoperi cuibul unei familii de vrabii. Aici va putea sa vada "pe viu" cum, cu mult sarg parintii aduna material de cuib, pe urma cum le cara puilor de mancare etc. Mai departe, intr-o curte de gaini, va putea costata cum cocosii se bat pe viata si pe moarte pentru a-si disputa intaietatea dominanta asupra gainilor, pentru a "stapani" intreaga curte, chiar in fata omului. Sus pe conductorii electrici sau de telefon va vedea cum randunelele sau mierlele au o rodinea lor proprie de a se aduna in card, ca adunate fiind acolo pastreaza intre ele o distanta "de respect", ca ele se carduiesc impreuna cu o forta care adesea o depaseste pe cea care le indeamna sa-si caute individual hrana necesara pentru a supravietui . Mai mult, va avea motive sa ramana si consternat de uimire, cum cu animalele de diferite specii se organizeaza veritabile turniruri, cum ele sunt puse sa lupte pe viata si pe moarte - un bun pretext pentru a se face cu aceasta ocazie pariuri de sute si mii de dolari.
Nu in ultimul rand, la latitudinea oricarui om mai sta si alternativa de a-si propune sa viziteze o rezervatie naturala, un muzeu de stiintele naturii. Sunt lacasuri de cultura stiintifica unde, la fel, va putea lua cunostinta despre moduri foarte variate de comportare al animalelor. Intr-un muzeu, de exemplu, va vedea expuse sistemic o mare varietate de forme corporale ale vietuitoarelor naturii, sa-si dea seama ca fiecare dintre ele s-au comportat si se comporta altfel, si unde sa regrete sincer ca multe dintre speciile acolo expuse nu mai exista in natura, ca multe dintre ele au disparut tocmai din cauza actiunilor nesabuite ale omului, ca cele existente si acolo expuse in muzeu nu se misca, nu sunt in viata
Dar de ce sa poposeasca omul in astfel de lacasuri, ce nevoie are el sa cunoasca cum si de ce animalele se comporta intr-un fel si nu altul ? O foarte veche zicala chinezeasca ne ajuta sa intelegem acest lucru cand spune ca "tot ceea ce este animalic zace in noi; nu tot ce-i omenesc zace in animale"; cu deosebire oamenii de la tara cunosc cat usor omul poate deveni fiara, chiar si fata de semenul sau; mai putin animalul se poate inalta la nivelul conduitei umane. Omului de la oras ii sta insa in posibilitate sa devina un simplu si anonim vizitator al unui muzeu specializat de stiintele naturii. O asemenea institutie ii va putea pune la dispozitie suficiente cunostinte ca sa descopere ca in comportamentul fiecarei specii de animal, al fiecarui exemplar in parte se afla un imens univers, unul larg comparabil cu comportamentul uman. Este aici un univers de mare interes pentru patrundrea radacinilor animalice ale comportamentului uman, deseori atat de des ignorat, si totusi in final atat de important pentru explicarea initimitatii vietii psihice a oamenilor, a finalitatii directionale ale actelor acestora. Este domeniul realizarii unor sinteze generoase dintre comportamentul animalelor si cel al oamenilor, de intelegere a radacinilor natural-istorice al comportamentului uman. In sfarsit, intr-o institutie de acest fel existe sanse apreciabile ca orice vizitator sa concluzioneze ca, "sufletul" animal este totusi ceva serios, un obiect de cunoastere distinct, ca accesul si apropierea de acest domeniu de cunoastere necesita eforturi si preocupari speciale, care implica investigatie sistematica indelungata, care mai presupune sacrificii materiale si spirituale, necesita conceperea unor programe si metodologii experimentale speciale .., care au insemnatate in mod egal cognitiva si existentiala (nu in ultimul rand morala), cu valoare stiintifica fundamentala si aplicativa.
