Cand NU chiar inseamna NU. Cum arati copilului ca vorbesti serios.

Cand NU chiar inseamna NU. Cum arati copilului ca vorbesti serios.

Cand educi un copil, il formezi si raspunzi de viata lui, sunt foarte multe situatii ale vietii curente in care tu, ca adult si ca parinte, trebuie sa iti impui punctul de vedere si lucrurile trebuie sa fie facute asa cum tu decizi, asumandu-ti raspunderea. Si acum nu vorbim despre lucruri de genul cum e mai bine, sa il lasam pana la ora 20 seara sau pana la 21,30, ci despre situatii importante sau care vizeaza securitatea copilului si in fata carora un NU ferm al tau trebuie sa insemne NU si pentru copil, iar el trebuie sa te asculte. De exemplu: nu te duci pe balcon nesupravegheat; nu treci strada fara sa te tina un adult de mana; nu deschizi usa niciunui strain, nu te joci cu chibriturile, etc.

Ce te faci insa cand copilul nu intelege fermitatea acestui NU al tau? Fie pentru ca asa s-a obisnuit, ca este loc de intors, fie pentru ca este rasfatat, fie este prea mic sa inteleaga consecintele neplacute sau chiar dramatice ale faptului ca nu iti asculta interdictia ferma.

In fapt, sunt asa de multe situatii zi de zi in care avem tendinta sa le spunem NU copiilor, fie pentru ca asa e mai comod pentru noi, fie pentru ca suntem in fata unor situatii in care reactionam asa cum stim si noi de la parintii nostri, neinsemand neaparat ca este mai bine, incat sufocam copiii cu atat de multe restrictii. In fata unora dintre ele mai cedam, dandu-ne seama ca exageram si ca trebuie si copilul sa fie lasat mai liber, sa descopere lumea in care a venit. Insa asa se creeaza compromisul, iar copilul nu are capacitatea de a discerne de care NU al parintelui chiar trebuie sa asculte si cand inca mai e loc de negociat.

Multi parinti simt ca este important sa explice copiilor lor motivele pentru care le cer sa faca ceva sau altceva. Putini dintre noi realizam ca atunci cand ne dorim ca cel mic sa inteleaga ce i se cere foarte usor trecem in zona "vrem aprobarea lor", cea in care ne dorim ca ei sa accepte, sa fie de acord cu motivele noastre de parinti.

Cand acest lucru se intampla, de regula parintele ramane blocat intr-un cerc vicios in care explica si iar explica, vorbeste si iar vorbeste copilului, ca acesta sa inteleaga de ce este important de data asta sa faca asa cum spune parintele. Cand acest lucru se intampla, inseamna ca i-ai dat suficiente argumente rezonabile copilului. Orice vorbe in plus actioneaza impotriva a ce ti-ai propus.

Probabil ca si tu ai cazut in capcana negocierii excesive cu copilul tau macar o data. Daca da, inseamna ca ori de cate ori copilul iti pune la incercare autoritatea, decizia sau regula, tu continui sa ii vorbesti ca sa il faci sa inteleaga de ce ai creat aceasta regula inca de la inceput. Si, pe masura ce copilul creste, te surprinzi facand mai multe compromisuri si schimband cate un pic mai mult regulile. Trebuie sa intelegi ca ce faci de fapt este sa iti inveti copilul cum sa NU iti respecte regulile.

Daca tu ii spui copilului "Nu, nu poti sa faci asa ceva acum" si el continua sa te sacaie si sa insiste, iar tu sfarsesti cedand si lasandu-l sa faca, tocmai i-ai aratat cum sa NU asculte de tine.

 Daca copilul opune rezistenta cand tu spui NU, intelege ca pana acum tu esti cel care alimentat acest comportament, iar el a evoluat.

Hai sa privim si reversul situatiei. Daca ti-ai fi propus constient sa iti formezi copilul sa nu fie o mamaliga si sa nu accepte mereu un NU ca ultim raspuns, cum ai fi procedat? Intai de toate, cand i-ai fi spus NU l-ai fi incurajat sa aiba o opinie si sa iti conteste autoritatea, asumandu-si consecintele. Ai fi continuat sa ii explici din nou si din nou motivatiile tale. Apoi, la final, ai fi cedat si l-ai fi rasplatit cu ceea ce iti cerea. Asadar, iata cum multi parinti isi antreneaza inconstient copiii sa le infrunte autoritatea fara ca macar sa isi dea seama.

Ce poti face ca sa setezi limite copilului cand tu spui NU si el devine nervos? Fiecare parinte decide ce inseamna limita pentru el si isi asuma aceasta decizie. De regula, cand un copil nu accepta aceasta limita, deci un NU ferm al tau, el se infurie, se opune, spune "Nu este drept, esti rea" si face o scena, iar tu te enervezi cumplit.

Lucrurile escaladeaza intr-o cearta cu tipete de ambele parti. Daca tipi la copil, el intelege ca esti pe acelasi nivel cu el. Iti negi propria autoritate tipand. Sigur, prima data cand tipi, copilul poate sa te asculte si sa faca cum zici tu, poate chiar si a doua oara. Dar inevitabil vine ziua in care si el va tipa inapoi la tine, ca doar asa vede si intelege ca se poate impune si el. Poate deveni asa de furios incat sa dea cu piciorul in perete sau sa sparga ceva. Cu certitudine, nu castigi nimic daca intri intr-un concurs de tipete cu copilul tau, caci el va invata noi metode agresive sa iti raspunda.

Cand un parinte spune: "copilul meu nu accepta NU drept raspuns final daca el nu vrea asa" raspunsul specialistilor este "daca tu premiezi aceasta atitudine, inseamna ca un NU al tau nu inseamna NU. Inseamna poti continua, copile, sa incerci sa opui rezistenta.

 5 reguli pe care trebuie sa le urmezi ca sa ti se ia in serios autoritatea:

 Impune-ti autoritatea in primii ani de viata ai copilului
Cum poti opri negociatul in exces si vorbitul interminabil ca parinte si sa il faci pe copil sa inteleaga ca vorbesti serios? Cu cat amani, cu atat devine mai greu de implementat. Parintii trebuie sa isi stabileasca autoritatea in raport cu copilul foarte devreme in relatia lor, fixand limite si creand un sistem de reguli. De exemplu, nu iti lasi copilul de doi ani singur pe strada sau pe cel de trei ani singur in piscina. Pur si simplu creezi limitele si le sustii orice ar fi si oricat iti e de drag copilul. Asta stabileste o structura pe care o vei folosi ca parinte toata copilaria lui.

 Cand copiii devin hiper-agitati si necooperanti
Nu uita, uneori copiii devin supra-stimulati si cand acest lucru se intampla, este dificil pentru ei ca brusc sa raspunda unei directive. Parintii lor trebuie sa tina cont de asta. Daca copilul tau este asa, du-l in camera lui, pune-l sa se aseze pe un scaun si da-i o pauza pentru cinci minute. Asta il ajuta sa isi revina din starea de excitabilitate in care se afla. Apoi ii spui simplu si ferm care sunt limitele. Intreaba-l daca va face asa. Daca accepta, il lasi sa iasa din camera; daca nu, continua sa ramana in camera pana cand accepta care sunt limitele in acea situatie. Daca copilul devine hiper-agitat de cat a comentat si ti s-a opus si sunteti in magazin, procedeaza in acelasi fel, dar foloseste masina drept locul in care il pui sa se racoreasca. Daca nu ai masina sau nu sunteti cu masina la cumparaturi, atunci il avertizezi, il lasi si te indepartezi de el indiferent cat era de important ce aveai de finalizat acolo.

 Nu ii permite sa iti intoarca spatele
Cel mai bun lucru pe care il poti face cand copilul se contrazice cu tine pe marginea regulilor tale sau a consecintelor trasate este sa ii spui "Nu, nu voi mai discuta pe acest subiect". Nu raspunzi absolut nimic la vorbele lui suplimentare. Daca tu spui NU si copilul incepe cu "da, dar, dar." tu trebuie sa continui sa mergi, sa fii in miscare. Daca ii dai puterea sa iti intoarca spatele, ti-l va intoarce intotdeauna. Da, copiii au nevoie sa primeasca o cantitate rezonabila de explicatii, dar dupa ce i le dai, nu ii mai datorezi nimic mai mult daca stii ca decizia ta este cel mai bun lucru pentru el. Nu este productiv sa o lungesti.

Spune-i copilului noile reguli
Stii care e momentul in care ii prezinti copilului noile concepte si reguli pentru cresterea lui? Atunci cand el e calm si lucrurile sunt bune intre voi. Asadar, alege un asemenea moment, ia loc si spune-i copilului "Cand iti voi spune NU, nu vreau sa mai vorbim mult pe marginea asta. NU inseamna NU atunci cand decid ce e mai bine pentru tine si imi asum consecintele". "Daca cuvantul NU ti se pare frustrant si nu iti place cum suna, te poti duce in camera ta si poti desena cinci minute sau fa orice doresti care sa te calmeze". Un lucru este foarte clar subliniat de catre psihologi: daca cedezi in fata isteriilor copilului de 2 sau 3 sau 4 ani atunci cand tu spui NU si incerci astfel sa impui o regula dificil de digerat de catre el, atunci tu il inveti sa iti conteste si sfideze autoritatea. Tu il inveti sa nu cedeze pentru ca el stie ca vei ceda tu. Va folosi aceleasi tactici ori de cate ori tu ii vei impune ceva. Daca functioneaza in copilarie, va aplica aceeasi tactica si ca adult si asta le va crea dificultati in a mentine relatii cu cei din jurul lui.

 Intotdeauna tine minte cele 3 roluri ale unui parinte: sa invete, sa sustina si sa fixeze limite
Un parinte are aceste trei mari roluri in modelarea unui viitor adult: rolul de a-l invata, rolul de a-l sustine in toate momentele in care experimenteaza ce invata si rolul de a ii fixa reguli care sa il protejeze si apere de rau. Rolul de a stabili limite este o parte importanta din tipul de parinte care esti tu. Multi parinti spun ca lor nu le place sa fixeze limite creand disconfort copilului. Acestia sunt aceiasi parinti care declara ca ei vor sa fie prieteni cu copiii lor. Au tot dreptul sa isi doreasca asta, insa acest tip de relatie parinte-copil este foarte dificila cata vreme prietenia nu este intre doua fiinte egale, ci intre una care isi bazeaza evolutia pe cealalta si care deseori ii poate reprosa ca se simte tradata ca "nu asa este un prieten adevarat". Nu iti poti juca pana la capat rolul de prieten fidel al copilului tau cata vreme din start va despart interese diferite. Mai ales in primii ani de viata ai celui mic, rolul parinte-copil se contreaza pe autoritate si asa trebuie sa ramana pana la anii adolescentei.

Copilul nu are nevoie de prieten in tine, ci de un parinte care sa ii spuna clar: "Nu, nu poti sta vineri seara afara mai tarziu de ora 10 fara sa stiu exact unde esti". Oricum, relatia parinte - copil este una provocatoare si care dureaza toata viata. Daca e sa fii prieten cu copilul tau, cel mai probabil acest lucru nu se va intampla pana cand el nu este adult.

 
Desi a fi prieten cu copilul fara sa ii impui reguli nu duce la nimic bun pentru el, totusi este nevoie ca tu, ca parinte, sa ai o atitudine calda, prietenoasa cu copilul intodeauna, chiar daca in acest timp esti ferm. Aceasta este atitudinea pozitiva necesara unui parinte bun. Intotdeauna trebuie sa ii vorbesti copilului ca unei persoane de care chiar iti place, nu incruntat si pregatit ca de razboi ca sa fii sigur ca te impui. Cand ii vorbesti, trebuie sa ai expresia fetei si tonul care sa transmita ca iti pasa de el si ca il iubesti. Este dificil indeosebi cand esti frustrat si cand copilul face scene si ti se opune cu obraznicie. Totusi, este foarte important sa fii pozitiv pentru ca ei pot capta foarte rapid sentimentele negative emise de tine si le tin in interiorul lor, devenind fie niste rebeli, fie niste interiorizati. Iar de aici pana la noi probleme este doar un mic pas.

In concluzie, nu e usor, dar nici imposibil:

Parintii trebuie sa fie onesti cu ei insisi cu privire la realitatea acestei situatii pe care ei o declara drept "copilul meu nu accepta NU drept un raspuns". Daca copilul ti se opune si nu iti asculta regulile, trebuie sa intelegi ca aceasta situatie nu a aparut din senin, ci ca tu ai hranit-o inconstient, cate un pic, de ani de zile. Deci sa te astepti sa se schimbe fara nici un conflict este nerealist.

Trebuie sa stabilesti noile reguli, sa te tii de ele si sa iti asumi ca nu te va asculta copilul imediat, devenind supus si cooperant peste noapte. Daca incepi sa te schimbi cand el are 15 ani, trebuie sa iei in calcul ca poate fi dificil ca el sa te priveasca altfel decat ca pe o persoana ce poate fi manipulata si care cedeaza mai devreme sau mai tarziu.

Acestea sunt provocari mari pentru un parinte, dar parintii care isi doresc cu adevarat, reusesc in cele din urma. Trebuie sa vii cu un plan. Planul va include:

-    ce vrei sa faci

-    ce astepti de la copil sa faca intr-o situatie data

-    cum vei reactiona cand se vor enerva ingrozitor ca nu vor sa faca ce spui tu

-    si cum sa impui limite acelui comportament de razvratire

Realizeaza ca aceasta batalie poate sa dureze sase luni sau sase ani. Insa, de cele mai multe ori, copiii se vor schimba si vor reactiona destul de repede la noua ta atitudine, nu e chiar asa de complicat, decat daca copilul are probleme comportamentale severe si e un copil problema.

Copiii nostri intuiesc mai repede decat credem noi cand este loc sa intinda coarda si cand trebuie pur si simplu sa isi asculte parintii, in functie de atitudinea transmisa de noi si de cat de consecventi suntem in impunerea regulilor.