Contributia cercetarii psihologice la optimizarea procesului instructiv - educativ in scoala

Contributia cercetarii psihologice la optimizarea procesului instructiv - educativ in scoala.

Literatura de specialitate, abordeaza cercetarea psihologica in vederea optimizarii procesului instructiv- educativ,  ca pe un sistem de actiuni, un proces, o atitudine, o strategie, un obiectiv de rezolvat, un nivel de formare atins, un mijloc de perfectionare.

Ce contributii are cercetarea psihologica la optimizarea procesului instructiv-educativ?

In raport cu nevoia de perfectionare a cunoasterii, intelegerii, explicarii, ameliorarii educatiei, in plan teoretic si practic, cercetarea psihologica poate indeplini mai multe roluri.

In prim plan se afla cel constatativ, descriptiv, explicativ, de interpretare a diferitelor aspecte ale educatiei, de sesizare a cauzelor si efectelor lor, de prelucrare cantitativa si calitativa a datelor, de formulare teoretica a relatiilor stabile, de formulare de generalizari, de finalizare in contributii teoretice sau practice.

In plan praxiologic, ea permite formularea unor ipoteze ameliorative pentru procesul educational, in diferite situatii si contexte concrete, pentru a interveni eficient, a obtine transformari calitative superioare, inovatii in apropierea de realizarea finalitatilor educatiei.

In sens predictiv, cercetarea propune modele, solutii privind posibilitatea evolutiei si realizarea educatiei in perspectiva, in conditii de optimizare, pentru care se propune un proiect actional, o directie de studiu si aprofundare, de experimentare.

Sistematizarea ulterioara a rezultatelor teoretice si practice, acumulate din diferitele forme de cercetare, actiuni de cunoastere, interpretare si aplicare, prin generalizare poate conduce la formularea de teorii, paradigme, modele, concepte ce imbogatesc problematica educatiei. Apoi, prin oferirea posibilitatilor de confruntare, dezbatere, comparare, corelare, echilibrarea a diferitelor opinii si rezultate, teoretice sau practice, cercetarea are si un rol referential-informational, cu privire la evolutia unor probleme de cunoastere a stadiului abordarii problemelor educatiei.

Diversificarea tot mai accentuata a problematicii, metodologiei, unghiului de abordare conceptuala, a finalitatii, a agentilor antrenati conduce si la o varietate de forme de proiectare, organizare a cercetarii.

Astfel se pot identifica urmatoarele categorii de baza ale cercetarii:

dupa esenta: teoretico-fundamentale, practic-aplicative, combinate;

dupa finalitate: constatative, ameliorative, de dezvoltare, orientate;

dupa functie: descriptiv-analitice, explicative, operationale, proiective;

dupa domeniu: specifica pentru fiecare disciplina pedagogica;

dupa metodologie: neexperimentala (observationala), experimentala, speculativa (filosofica), comparata, istorica;

dupa modelul de abordare: mono-, intra-, pluri-, inter-, transdisciplinara;

dupa gradul organizarii: spontana, sistematica, cercetare-actiune;

dupa agentii antrenati: individuala, in grup mic, colectiva;

dupa complexitate: specifica (independenta), combinata (mixta);

dupa directia abordarii: longitudinala (istorica, diacronica), transversala (sincronica).

Cercetari mai actuale depasesc dihotomia fundamental-aplicativ si disting intre cercetarile: orientate (catre concluzii si decizii educative), de dezvoltare (propuneri de programe, solutii metodologice, organizatorice, de creare a unor situatii si actiuni favorabile), cercetari-actiune (cu urmarirea relatiilor intre interventii si efectele lor, in timp, la aceleasi grupuri).

Cercetarea fundamentala se caracterizeaza prin:

realizarea cunoasterii generale, teoretice a problemelor educatiei;

permiterea intelegerii, argumentarii, fundamentarii domeniului sub forma conceptelor, legilor, normelor, teoriilor, modelelor, paradigmelor;

abordarea problemelor de esenta ale educatiei ca fenomen, actiune;

sesizarea constantelor si generalizarea lor in legi, principii, teorii;

construirea ipotetica de modele de actiune, teorii explicative;

aprofundarea studiului, intelegerii critice a naturii educatiei,

Analizand cu atentie cercetarea aplicativ-ameliorativa putem gasi posibilitati mai clare si pentru antrenarea practicienilor insisi in propunerea, aplicarea si verificarea de ipoteze in optimizarea procesului instructiv educativ, in colaborarea mai eficienta cu cercetarea teoretica. Aceasta necesita:

afirmarea prioritara a finalitatii practice, pentru a exprima legatura cu realitatea diversificata a procesului instructiv-educativ;

permiterea cunoasterii fenomenelor semnificative din practica si apoi gasirea, verificarea solutiilor ameliorative, pentru situatii reale, in diferite contexte;

posibilitatea aplicarii rezultatelor cercetarii fundamentale in situatii concrete, pentru verificarea, validarea lor;

adaptarea la conditiile reale a unor idei, rezultate, modele in scopul dezvoltarii si a practicii si a cercetarii insasi, prin sugerarea de noi ipoteze, variabile. in acest caz, indeplineste doua roluri: de proiectare a solutiilor pe o ipoteza si incercarea proiectului pe un esantion ales, cand se perfecteaza, se testeaza si apoi se aplica in practica educativa;

satisfacerea functiilor: constatativa, descriptiva, actionala, informationala, ameliorativa, corectiva, de dezvoltare;

dupa obiective, ea se poate referi la: aducerea unor imbunatatiri de continut, de metode, de organizare, aprofundarea studiului unor probleme restranse ale educatiei, imbogatirea metodologiei educative, efectuarea unui studiu diacronic al aspectelor activitatii;

pentru practicieni, mai accesibila este cercetarea spontana, pentru optimizarea activitatii lor, pentru ca: lor le apartine decizia solutionarii, poate fi rezolvata individual sau in grup, descifreaza relatii chiar in desfasurarea actiunii, este utilizata pentru cerinte imediate. Dar se impune ca ea sa fie bine documentata, sa fie urmarita in timp, sa fie finalizata, sa fie interpretate adecvat rezultatele si in contextul obtinerii lor;

practicienii pot ajunge si la contributii teoretice daca utilizeaza cercetarea inductiva, care porneste de la experiente concrete limitate, cu sesizarea problemelor din disfunctionalitatile realitatii educationale si apoi cu cuprinderea generala a tematicii;

Daca cercetarea este experimentala, atunci este necesar sa respecte conditiile specifice: ipoteze bine elaborate, obiective bine delimitate, aparatul metodologic bine conturat, precizarea timpului, alegerea esantionului, inregistrarea datelor, prelucrarea cantitativa si calitativa a rezultatelor, aplicarea posttestului, generalizarea, formularea de concluzii.