Pestii - Sturionii, Morunul, Sipul, Nisetrul, Cega, Pastruga

Pestii

Sturionii

Asemanatori rechinilor, sturionii poarta cinci randuri de solzi din material dur, avand craniul osificat si prelungit; sunt cei mai valorosi pesti, au carnea cea mai buna, icrele cele mai de pret, sunt cel mai greu de prins.

In apele romanesti se pescuiau moruni, nisetrii, pastrugi, cegi, vize si mai rar, sipi.

Dintre sturioni, cea mai importanta specie este morunul

Morunul(Huso huso)

Cel mai mare sturion, are botul scurt, conic si turtit de sus in jos; mustatile sunt turtite lateral si fara franjuri. Scuturile de pe corpul lui gros sunt mici, iar scuturile mari, dorsale sunt partial ingropate in piele. Ajunge pina la 5-8 m lungime si 1600 kg greutate. Populeaza Marea Caspica, Azov si Marea Neagra intrind pe scurte distante in riurile aferente.

Sipul (Acipenser Sturio)

Singurul sturion care se mai gaseste si pe coastele atlantice ale Europei poseda un bot moderat alungit, o buza superioara ingusta si o buza inferioara groasa despicata la mijloc. Firele de mustata sunt simple. Scuturile mari laterale sunt dispuse compact unele linga altele si scuturile dorsale de la mijloc sunt cele mai mari. Culoarea partii superioare este mult mai mare sau mai putin cafenie-inchisa, iar in partea inferioara --alba argintie - lucioasa; scutirile au culoarea alba-murdara. Lungimea acestui peste poate sa ajunga pina la 6 metri, de obicei insa are cel mult 2 metri. El se gaseste in Oceanul Atlantic, in Mediterana, in Marea Nordului si Baltica. In Rin se urca pina la orasul Mainz, mai rar pina la Basel.

Nisetrul (Acipenser guldenstadti)

Corpul, ingrosat in partea din fata si ingust spre coada, este acoperit de 5-19 placi dorsalee, 28-50 placi laterale si 6-14 placi ventrale. De asemenea dintre cele cinci rinduri de scuruturi puternice de pe corp, se afla mici placute stelate, dispuse tot in siruri. Botul este scurt, rotunjit si lat. Coloritul este de obicei, galben-cenusiu. La exemplarele pescuite in mare coloritul este inchis, in timp ce nisetrul din Dunare are o culoare galbuie. Obisnuit, atinge lungimea de 80-120 de cm. si greutatea de 12- 15 Kg, pescuiduse uneori si exemplare de 1,5- 2 metri lungime, care cintaresc 25-60 kg.

Cega(Acipenser ruthenus)

Are botul mai lung, ascutit si intors in sus,iar mustatile cu franjuri. Scuturile mari, laterale sunt rombice, iar cele mici-dintate la partea lor posterioara. Este un sturion mai mic cu lungimea in medie de 60-80 de cm si greutatea pina la 6-7 kg.Buza inferioara este divizata la mijloc. Acest sturion este adaptat exclusiv la viata in apele dulci, trecind din fluvii si in riurile afluente mai mari. Astfel din Dunare ajung pina in riul Tisa si Mures. Este raspinditin riurile din sud-estul Europei, bazinul M.Negre si riurile siberiei.

5. Pastruga(Acipenser stellatus)

are corpul acoperit cu cinci siruri de placi osoase,care formeaza scuturi rinduite astfel :9-16 dorsale, 26-43 laterale, 9-14 ventrale. Botul este lung si latit. Coloratia corpului variaza dupa mediul in care traieste , exemplarele pescuite in mare avind o culoare aproape neagra,iar cele din Dunare o culoare 6. Viza(Acipenser nudiventris)

Lungimea maxima la care poate ajunge este de 214 cm,iar greutatea de 68 kg., exemplarele obisnuite masurind 80-100 cm si cintarind 5-8 kg. Peste marin migrator, pastruga traieste in Marea Neagra, Marea de Azov si Marea Caspica.Exemplare izolate patrund in Adriatica.Maturitatea sexuala apare la virsta de 3-7 ani. Pentru reproducere migreaza in fluvii.La noi in Dunare,unele exemplare ajung pina dincolo de este scurt, rotunjit si lat. Coloritul este de fdrehgfdhrgedrhgcenusiu.La exemplarele pescoloritul este kg, pescuindu-se insa uneori si exemplare de 1,5-2 m lu

Importanta Sturionilor

Dupa cum am amintit deja, sturionii sunt locuitorii adevarati ai marilor. Ei viziteaza temporar riurile si numai in scopul reproducerii, sau pentru iernare. Migrarea are loc in acelasi timp la diversele specii, si anume din martie si pina in mai si apoi tirziu toamna. Animalele migreaza in loturi, variabile in functie de localitatea si imprejurari. Sturionii sunt dintre cei mai fecunzi pesti; dupa cum s-a constatat la unele femele capturate, la o greutate totala de 1400 kg, ovarele lor cintareau 400 kg. Acesti pesti urca riurile, depun icrele pe fund, apoi se intorc in mare. Se crede ca dupa ecloziune puii stau inca multa vreme in riuri si fluvii.Carnea tuturor speciilor de sturionii este foarte gustoasa, fiind fara oase si cu o grasime fina. Cu toate acestea, importanta economica a acestui pescuit rezida in icrele lor din care se prepara caviarul. Ovarele se bat mai intii cu vergele si apoi se trec printr-o sita pentru a se desface icrele de invelisul lor, dupa care se sareaza mai mult sau mai putin timp si se asaza in butoaie.Cele mai valoroase icre sunt cele de morun si nisetru. Cele de morun au bobul mare de 3,2-4 mm si culoarea cenusie-neagra, care variaza dupa sezon. In lunile mai si iunie, cind sunt in formatie, au culoarea mai deschisa. Icrele de nisetru au bobul de 3-3,5 mm si culoarea cenusie- inchisa. Icrele de pastruga si mai ales cele de cega sunt cu bobul mult mai mic si au culoarea cenusie-verzuie. Calitatea cea mai buna o dau cele recoltate in primavara.Marile lucrari hidrotehnice de pe fluvii-impedicind migratiunea sturionilor pentru reproducere-cauzeaza in mare masura scaderea populatiei piscicole in bazinele respective. Acest factor a determinat in mare parte disparitia sturionilor din bazinele fluviilor Europei occidentale. De aceea, pentru a se preveni depopularea fluviilor din sudul U.R.S.S. si din Dunare cauzata de marile instalatii de hidrocentrale, s-au organizat statiuni piscicole unde se produc puieti de sturioni ce sunt apoi depusi in aceste fluvii.

Studiati prima data in Romania de profesorul Antipa, sturionii sunt cei mai valorosi pesti care populeaza apele romanesti. Romania este cea mai importanta tara exportatoare de icre de sturioni, iar pozitia in acest clasament face ca sturionii sa fie cei mai cautati pesti, in special in Delta Dunarii. Jurnalul National va prezinta, incepand de astazi, in serial, povestea sturionilor.



SPECII.

Cega (Acipenser ruthenus) nu este o "specialitate romaneasca", fiind raspandita si in fluviile care se varsa in Oceanul Arctic. O recunoastem mai putin dupa culoare, care poate varia. Exista chiar exemplare albinoase, lipsite de pigment. Mai degraba observam ca are placi laterale multe, un fel de spin orientat catre coada pe placile dorsale, mustati franjurate. Este o specie de apa dulce, ajungand doar ocazional in mare. Nici macar nu este legata strict de fluviu, odinioara traind fara griji pe cursul inferior al marilor rauri tributare. Cel mai mic sturion de la noi (obisnuit, nu depaseste cateva kilograme), compenseaza prin cateva avantaje: atinge rapid maturitatea sexuala (cam la patru ani), banuindu-se ca ar fi si singurul care se reproduce anual, are cea mai buna carne dintre toti si poate fi crescut fara probleme in lacuri. Nu e de lepadat nici pentru pescari sportivi, pana nu demult capturarea ei accidentala cu momeli plasate pe substrat in plin curent nefiind prea rara. Nici nu-i de mirare, din moment ce zgandareste permanent namolul, in cautarea larvelor de insecte cu care se hraneste.

Viza (Acipenser nudiventris) este tot o specie de apa dulce. Rara inca de-acum un secol, a fost considerata multa vreme disparuta din apele noastre. Date recente, inca neconfirmate pe deplin, au sadit speranta reaparitiei ei. Seamana destul de mult cu cega, cu care la noi imparte cam acelasi areal si apucaturi. O recunoastem dupa prima placa de pe spate, care este lata si ridicata deasupra capului ca un fel de creasta. Intre sirurile de placi, pielea pare perfect neteda. Desi creste mult mai mare decat cega, datorita raritatii prezinta doar interes stiintific.

Navetistii Marii Negre
Unul dintre cei mai ravniti sturioni, nisetrul (Acipenser güldenstaedti) traieste in mare, dar prefera pietrisul albiei dunarene pentru giumbuslucuri amoroase. Se numara printre cei mai mari pesti de la noi, putand depasi chintalul. Cam greu sa-i faci o descriere, fiindca atat coloratia cat si unele caracteristici exterioare ale corpului variaza. Basca multitudinea de hibrizi naturali cu celelalte specii, caracteristica de altfel frecventa la acipenseride. Are botul foarte scurt, placile laterale mari, intre ele numeroase altele mai mici. Cele dorsale nu au spinul atat de alungit spre coada. Dupa cega are cea mai buna carne, icrele fiind la fel de mult apreciate desi sunt cenusii. Ca orice peste mare, bun si scump, a fost printre primii la care s-a incercat reproducerea artificiala.

Pastruga (Acipenser stellatus) datoreaza aproape totul marii. Daca ceilalti sturioni haladuiesc multa vreme prin curentul tulbure al fluviului, la pastruga inclusiv puii se intorc in acelasi an in mare. Este poate cel mai frumos dintre sturionii nostri. Caracteristic, botul este foarte lung. Corpul svelt, cu spinarea aproape neagra, este acoperit cu placi mari, deschise la culoare, intre care sunt presarate altele mai mici, stelate. Nu creste cat nisetrul, dar poate depasi cateva zeci de kilograme. Spre deosebire de morun ori chiar de nisetru, pastruga prefera apele litorale nu foarte adanci. In plus, este singurul care odata intrat in Dunare paraseste frecvent straturile profunde si urca spre suprafata.

Gigantul pestilor nostri este morunul (Huso huso). Pacatuieste nu atat prin gustul carnii, cat mai ales prin calitatea deosebita a icrelor sale (de la el ni se trage caviarul de beluga, ca asa ii zic 'mnealui rusii). Poate trai un secol, daca apuca. Reproducatorii parcurgeau odinioara distante enorme pe fluviu, obisnuind sa isi depuna ponta printre stancariile adevaratelor Porti de Fier, astazi ramase doar in poze. Punand la socoteala si faptul ca atinge maturitatea sexuala dupa cincisprezece ani de viata si ca o femela intra in Dunare pentru reproducere o data la cativa ani, intelegem de ce numarul si dimensiunile capturilor s-au prabusit in statistici. Daca Antipa aduce dovezi despre moruni de o tona, in vremurile noastre numarul capturilor peste o suta de kilograme se exprima anual printr-o singura cifra. Este un rapitor de temut, hranindu-se atat in Dunare, cat si in mare, de preferinta la adancimi foarte mari. Capul masiv, gura foarte mare si botul ca si inexistent il diferentiaza de rubedeniile lui.

Ce-am avut si ce-o mai fi
Foarte asemanator la infatisare cu viza, sipul (Acipenser sturio) este cel mai rar dintre sturionii Marii Negre. Inca de acum un secol se pescuiau la noi doar cateva exemplare anual, cu toate ca in Occident era principala specie furnizoare de caviar. Astazi in pericol iminent de extinctie, a ramas ceva mai frecvent pe tarmurile atlantice ale Europei si in marile limitrofe. Pana la proba contrara, este considerat disparut din apele noastre.

Desi venetic, poliodonul american (Polyodon spathula) este din ce in ce mai prezent in viata noastra de pescari. Nu pentru ca ar fi eroul unor driluri fenomenale, ci pentru ca mai toate lacurile celebre din Romania adapostesc cel putin cateva exemplare, introduse in acvacultura. Este o specie de apa dulce, traind la mama lui in bazinul fluviului Mississippi, unde este cunoscut ca paddlefish (peste-vasla). Seamana cu acipenseridele doar vazut din spate, capul fiind prevazut cu un "cioc" alungit si lat ca o pagaie. Pielea pare golasa, ochii sunt foarte mici, situati la baza "vaslei". Numele te trimite cu gandul la o creatura diabolica: o gura doldora de dinti (polyodon), garnisind ditamai spada (spathula). Nimic mai fals, poliodonul fiind un peste extrem de pasnic. Dintii sunt de fapt spini care captusesc arcurile branhiale, avand rol de sita. Zi de vara pana seara poliodonul alearga cu gura larg deschisa prin helestee, filtrand apa in cautarea planctonului, cu care se hraneste.

Povesti de pe alte meleaguri
unde si sturionii se pescuiesc, in cel mai sportiv mod cu putinta!
Coasta pacifica a Canadei este taramul drilurilor fabuloase cu sturioni. In raurile care se varsa in ocean si in afluentii lor principali traiesc atat de multe exemplare de sturion alb (Acipenser transmontanus), incat ghizii profesionisti isi permit sa garanteze capturarea catorva exemplare zilnic. Sezonul tine practic tot anul, cu varfuri in primavara si spre toamna, dupa inceputul migratiei somonilor, cand sturionii se bucura de abundenta hranei.

Revenind la acipenseridele noastre, nu numai cega, dar si speciile din Marea Neagra pot deveni subiectul unor partide reusite de pescuit. Despre nisetri se credea ca se hranesc doar in mare, pentru a face rezerve in cinstea postului din timpul migratiei. Se stie azi ca ei pot petrece in Dunare mai mult timp decat se banuia inainte. In stomacurile exemplarelor capturate in fluviu au fost gasiti inclusiv obleti, descoperire care ii recomanda ca pe potentiali parteneri de distractie. Cu atat mai mult devine un trofeu morunul, care se infrupta adesea din crapii, avatii ori chiar cegutele dunarene. Din pacate, densitatea lor este insuficienta pentru a deveni obiectul unui pescuit tintit. In plus, majoritatea celor intrati in Dunare se tin mai degraba de giugiuleli, decat de infulecat. Nu prea departe de noi, la gurile Volgai, Marea Caspica ofera conditii optime pentru hranirea unor astfel de uriasi. Aglomerarea lor permite pescuitul sportiv dedicat, utilizand ca momeala peste oceanic.

Mai nou, tot mai numerosi polyodoni ajung in carligele noastre, pe masura ce acvacultura lor se extinde. Totusi, arareori pestele aspira momeala. De cele mai multe ori sunt capturati involuntar sau la japca. Pe vremea cand ecologia era o gaselnita europeana, in Statele Unite se organizau partide de hacuit poliodoni, drilul cu monstri de zeci de kilograme gasind la vremea respectiva destui adepti fara scrupule.

Boabe negre pentru zile albe
Imensa lor valoare economica a fortat cresterea artificiala a sturionilor. Lucru aparent simplu in teorie, din moment ce suporta bine traiul in apa dulce, dar anevoios in practica. Raritatea reproducatorilor, dificultatea capturarii nevatamate si a transportarii lor, lipsa tehnologiei de reproducere artificiala au amanat extinderea pe scara larga a sturioniculturii. Desi cresc rapid, suporta bine captivitatea, sunt putin pretentiosi si peste o anumita dimensiune rezistenti la boli, neavand mai deloc dusmani naturali, sturionii nu fac inca obiectul unor populari masive.

Sigur ca, mari amatori de caviar, vesticii "cultiva" de mult sturioni. Sunt insa preferati sturionul alb si cel siberian (Acipenser baerii), mai usor de crescut. Tot o varianta de compromis este si besterul, un hibrid intre cega si morun, care a mostenit de la prima o mai rapida maturare sexuala si de la ultimul dimensiuni mai generoase. O solutie controversata, dar utila prin scaderea presiunii asupra posesorilor traditionali de caviar, a fost introducerea in cultura a poliodonului nord-american. Dintre speciile autohtone, pastruga, cega si nisetrul s-au dovedit de la bun inceput mai cooperante. Morunul a intrat ultimul pe lista sturionilor reprodusi artificial in Romania.

Indiferent ca sunt crescuti extensiv in lacuri ori intensiv in bazine artificiale, unde sunt furajati cu grija parinteasca, sturionii aduc profit. Cu conditia sa ai suficienta rabdare ca sa astepti ani buni pana la prima sarja de icre negre. Valorificarea lor pentru carne sau in acvaristica poate fi o alta solutie. Dar de departe cel mai mare castig este repopularea apelor unde sturionii si-au petrecut ultimele milioane de ani din viata. Probabil ca, pe termen scurt, repopularile nu vor aduce rauri de bani precum sacosele cu icre negre. Ba chiar s-ar putea sa ne coste pe fiecare dintre noi cate un pumn de arginti. Pe termen lung, devin insa o sansa pe care o oferim copiilor nostri. Poate nu neaparat de a prinde moruni cu lanseta. Ci macar de a se bucura ca sturionii nu au impartasit la noi soarta altor rubedenii mai putin norocoase: extinctia.

DELTA RHONELUI, Franta

Fluviul Rhone se varsa in Marea Mediterana, alcatuind nu doar cea mai frumoasa delta din Franta, ci una dintre cele mai bine protejate delte din intreaga lume. Intreaga regiune este, de fapt, inclusa in granitele Parcului National Camargue, zona protejata inca din anul 1970.

Rezervatia acopera o suprafata de 80.000 hectare, incluzand aici mlastini, pasuni, paduri, dune de nisip si saraturi. Este cea mai mare delta din Europa occidentala. Regiunea este celebra pentru vremea aspra, cu peste 300 de zile pe an in care biciuie Mistralul, un vant rece si uscat care bate dinspre nord-vest peste intreaga Vale a Rhoneului. O treime din suprafata deltei este strict protejata, accesul oamenilor fiind interzis cu desavarsire. Asprele masuri au fost luate in scopul salvarii si conservarii speciilor rare de plante si animale, precum si pentru mentinerea ecosistemului local, care este foarte fragil. In restul teritoriului deltei, cu un permis special, sunt acceptate vanatoarea, agricultura si extractia sarii.

Campurile cu saraturi sunt situate in sud-estul deltei, sarea fiind recoltata aici inca din perioada dominatiei romane. Camargue adaposteste o bogata biodiversitate, cu toate acestea delta este renumita in intreaga lume pentru trei specii: o rasa de tauri negri mai mici si mai supli decat cei de corrida, frumosii Cheval Camarguais, o rasa locala de cai albi, alaturi de cei peste 50.000 de flamingo roz care poposesc in mlastini in timpul lunilor de vara. Eco si etnoturimul au fost dezvoltate impecabil, in Delta Ronului organizandu-se anual Festivalul Camargue prin care se celebreaza, cu mare fast, intreaga regiune. Pelerinajul Tiganilor consta din mai multe festivaluri pitoresti in care comunitatile tiganesti isi serbeaza obiceiurile. In lunile iunie, respectiv noiembrie, au loc Festivalul Cailor din Stes-Maries-de-la-Mer si Festivalul Taurilor.

DELTA GANGELUI, India

Desi cel mai sacru fluviu al hinduismului nu este nici cel mai lung, nici cel mai puternic curs de apa din lume, salbatica sa delta detine recordul de cea mai mare si mai intinsa delta de pe Terra. In afara de acest record, Delta Gangelui mai detine un impresionant record. Denumita Sunderband in dialectele locale, locul unde Gangele cel sfant se varsa in Oceanul Indian adaposteste cea mai mare concentratie de tigri din lume. De asemenea, Regiunea este considerata drept una dintre cele mai fertile de pe Pamant.

Delta este cuprinsa intre raurile Hooghly si Meghna, de-a lungul Golfului Bengalului, pe teritoriile Indiei si Bangladesh-ului, avand o lungime de circa 350 kilometri. Are forma tipica, triunghiulara, de delta si acopera o suprafata totala de aproximativ 105.000 kilometri patrati. Este compusa dintr-un labirint de cursuri de apa, mlastini, mangrove, lacuri, aglomerari de sedimente si campii inundate. In ciuda riscurilor prezente sub forma inundatiilor musonice, ciclonilor si atacurilor venite din partea tigrilor si crocodililor, un numar imens de oameni, intre 125-143 de milioane, traiesc in Sunderband.

Pentru a diminua efectul catastrofal pe care puhoiul de oameni il exercita asupra pescuitului, autoritatile au construit in zona mai multe crescatorii de peste, in caz contrar, speciile native de pesti riscand sa dispara in mai putin de doua zile. Delta este situata intr-o zona tropicala, cu precipitatii din belsug, in sezonul ploios inregistrandu-se pana la 3.000 mm zilnic. Conform specialistilor, aici traiesc aproximativ 1.020 de tigri bengalezi, specie protejata, aflata pe cale de disparitie. Anual, peste 30 de oameni sunt ucisi de tigri, dar populatia continua sa venereze tigii, considerati drept gardienii divini ai deltei.