|
|
|
RESUSCITAREA CARDIO - RESPIRATORIE
Resuscitarea cuprinde totalitatea masurilor care trebuie aplicate de urgenta, pentru restabilirea sau inlocuirea temporara a functiilor vitale ale organismului - respiratia si circulatia. Intreruperea uneia dintre functii, atrage la putin timp si intreruperea celeilalte, fapt care obliga ca resuscitarea sa se adreseze ambelor functii, pentru a mentine circulatia si respiratia la parametrii cat mai apropiati de normal. Lipsa de O2 actioneaza foarte rapid asupra sistemului nervos central, ducand la incetarea functiilor scoartei cerebrale, apoi la orpirea respiratiei ce atrage dupa ea oprirea cordului si instalarea mortii clinice (dupa 4 minute a lipsei de O2, leziunile cerebrale devin ireversibile). Orice incercare de restabilire a functiilor cerebrale, dupa 6 - 8 minute de anoxie, este sortita esecului. Bolnavul traieste, dar ramane un decerebrat si moartea definitiva se produce la scurt interval, ceea ce demonstraza urgenta ajutorului, care este simplu si poate fi realizat de orice cadru sanitar.
A. Resuscitarea respiratorie, are drept scop restabilirea schimburilor gazoase la nivelul alveolelor pulmonare prin completarea sau inlocuirea miscarilor respiratorii cu ajutorul respiratiei artificiale.
Cauzele tulburarilor respiratorii sunt multiple si anume:
a. Cauze externe - produc tulburari respiratorii datorita lipsei oxigenului din aerul inspirat cum se intampla la mari inaltimi si in cazul accidentelor anestezice.
b. Tulburari de ventilatie, care pot fi de:
origine priferica, ce se datoresc fie: obstructiei partiale sau totale a cailor aeriene, diminuarii amplitudinii ritmului miscarilor respiratorii (prin leziuni toracice sau pulmonare);
origine centrala, prin paralizia centrilor respiratori in urma: trumatismelor cranio - cerebrale, insolatiei si intoxicatiei cu medicamente (barbiturice, opiacee, alcool).
c. Tulburari a schimburilor alveolare cum se intampla in: edemul pulmonar acut sau in inec (prin invadarea alveolelor cu revarsat).
d. Tulburari in sistemul de transport al oxigenului, aparute in caz de: hemoragii mari, colaps sau de blocare a hemoglobinei cu oxid de carbon. Indiferent de cauza care a produs insuficienta respiratorie masurile trebuiesc aplicate in cel mai scurt timp. Ele pot sa actioneze in doua moduri: sa insufle aer in plamani la nivelul cailor aeriene sau sa mobilizeze continutul gazos al plamanilor, actionand indirect asupra cutiei toracice.
Dezobstruarea si mentinerea permeabilitatii cailor respiratorii, constituie conditia de baza pentru asigurarea eficientei acestei metode.
Dezobstruarea se obtine prin mai multe metode si anume prin:
Capul intors lateral - care asigura drenajul secretiilor din cavitatea bucala si nasofaringiana, pentru ca nu permite caderea mandibulei si a limbei, care poate astupa orificiul glotic.
Decubit ventral - care prin avantajele aratate mai sus are si pe acela de a usura evacuarea continutului inhalat in caz de: inec sau al aspiratiei continutului gastric, in timpul unei varsaturi.
Aspirarea secretiilor (daca nu se elimina, in pozitiile de mai sus), cu ajutorul unei sonde de cauciuc, pe cale: nasofaringiana sau orofaringiana. In lipsa sondei curatirea orofaringelui se poate face cu degetul infasurat intr-o batista.
Dezobstructia medicamentoasa a cailor respiratorii - in cazul unor afectiuni medicale, precum (astm bronsic, edem pulmonar acut, spasm glotic alergic) se face folosind bronhodilatatoarele (teofilina si corticoizii parenterali).
In raport de mijloacele utilizate metodele pentru realizarea resuscitarii respiratorii sunt de trei feluri:
respiratie artificiala;
respiratie asistata;
respiratie controlata.
Ultimile doua metode se folosesc in sectia de terapie intensiva cu ajutorul aparatelor.
Respiratia artificiala are drept scop suplinirea miscarilor respiratorii pe toata durata opririi respiratiei, ce se realizeaza prin:
1. Manevre cu actiune directa, care insufla aerul direct in caile respiratorii, de catre: reanimator sau cu ajutorul unor aparate.
Cea mai simpla si mai buna metoda folosita de reanimator este "respiratia gura la gura", fiind usor de realizat. Bolnavul se aseaza in decubit dorsal cu capul in extensie si gura deschisa, reanimatorul stand alaturi, in genunchi cu o mana sub capul bolnavului, pentru ai imprima si mentine hiperextensia, iar cu cealalta pe fruntea lui. gura pacientului va fi acoperita cu o compresa de tifon sau in lipsa cu o batista. In primul timp, reanimatorul face o inspiratie profunda, apoi aplica gura pe gura deschisa a bolnavului, insuflandui acestuia cu putere, aerul pe care il expira. In timpul acestei manevre, cu degetele de la mana stanga penseaza nasul bolnavului. In timpul doi reanimatorul departeaza gura de a bolnavului, permitandui sa expire. Aceasta manevra se repeta in ritm de 12 - 14 insuflatii pe minut. De obicei dupa 8 - 10 insuflatii se reia functia centrului respirator al bolnavului. Pentru a impiedica limba sa cada peste epiglota si sa astupe orificiul glotic, se pune in gura bolnavului o pipa Gueddel, care se introduce intre arcadele dentare. In acest caz respiratia se poate face insufland aer direct pe pipa.
"Respiratie gura la nas" se face prin manevre similare, cu deosebirea ca insuflarea aerului se face pe caile nazale ale pacientului a carei gura trebiue sa fie inchisa. Pentru a mentine aceasta respiratie pe timp indelungat spre a nu obosi reanimatorul se folosesc burdufe cu ajutorul carora se poate executa insuflarea de aer in arborele traheobronsic al pacientului.
2. Manevre manuale (externe) sunt cunoscute din timpul vechi si ele constau din imprimarea unor miscari a cutii toracice, in asa fel incat sa permita intrarea si iesirea aerului din arborele respirator. Sunt indicate numai in cazul cand din anumite motive nu se poate aplica una din metodele descrise mai sus (eficienta lor fiind mai redusa). Se aplica totusi la bolnavii in: coma, cu varsaturi sau cu conditii igenice precare. Ritmul in care trebuie efectuat este de 12 - 14 insuflari pe minut, pozitia bolnavului poate fi in: decubit ventral sau dorsal in raport de felul accidentului, iar manevra se poate executa de una sau doua persoane.
Decubitul dorsal este dezavantajos pentru ca permite, cadrea mandibulei si a limbii neasigurand drenajul secretiilor din gura si faringe, necesitand introducerea unei pipe orofaringiene.
Se pot folosi trei procedee:
Procedeul Silvester Brosch - reanimatorul stand la capul bolnavului, intr-un genunchi si cu celalalt picior sprijinit pe talpa. Inspiratia se obtine prin tragerea bratelor in sus si lateral, pana la planul de sprijin, expiratia realizanduse prin comprimarea peretelui toracic anterior la nivelul bazei sale prin intermediul bratelor.
Procedeul Guilloz - are la baza producerea miscarilor respiratorii prin actiunea diafragmului. Reanimatorul sta in genunchi calare peste coapsele bolnavului, iar cu ambele maini apasa abdomenul inferior realizand in felul acesta expiratia. Aceasta metoda este contraindicata in hemoragiile interne.
Procedeul Howard - Tomson - este o combinatie intre primele doua si se executa de doua persoane. In timp ce primul reanimator incepe sa ridice bratele pacientului cel de al doilea executa o compresie scurta la baza toracelui, sub mameloane realizanduse o expiratie activa.
Decubitul ventral - este indicat la bolnavii care au: secretii abundente, sau in caz de inec. Are avantajul ca nu permite caderea mandibulei si limbii asigurand drenajul secretiilor orofaringiene si al lichidelor aspirate in arborele traheo-bronsic sau al continutului gastric, din timpul manevrelor de compresiune toracica.
De retinut
Respiratia artificiala in decubit ventral se face numai la bolnavii cu activitate cardiaca prezenta.
Procedee folosite:
Procedeul Schaefer - recomandat la inecati, Bolnavul sta pe un plan dur, cu bazinul ceva mai ridicat decat toracele, reanimatorul este asezat in genunchi calare peste coapsele pacientului si executa cu toata puterea, apasarea toracelui la baza (in acest fel se obtine expiratia si refularea unei cantitati din lichidul continut in caile respiratorii). Inspiratia se obtine prin ridicarea brusca a mainilor reanimatorului.
Procedeul Nielsen - se executa de un singur reanimator asezat la capatul bolnavului. Inspiratia se face prin ridicarea bratelor bolnavului, iar expiratia prin revenirea lor la pozitia initiala.
Procedeul Nielsen - Schaefer - necesita doi reanimatori, unul asezat calare, executa expiratia prin comprimarea bazei toracelui, iar celalalt, asezat in genunchi la capul bolnavului, realizeaza inspiratia prin ridicarea toracelui tractionand bratele.
Procedeul Emerson - se face de un singur reanimator, asezat calare peste coapsele bolnavului, sprijinit pe un genunchi si pe talpa celuilalt picior. Cu bratele ridica bazinul realizand expiratia, iar inspiratia facandu-se prin revenirea bazinului pe planul de sprijin.
Metode ajutatoare resuscitarii respiratorii, consta in administrarea de medicamente cum ar fi analepticele bulbare, cu actiune excitanta asupra centrilor respiratori si vaso-motor din bulb, indicate numai in caz de intoxicatii cu deprimante centrale (barbiturice, morfina, alcool), care grabesc trezirea, amelioreaza insuficienta respiratorie si cresc tensiunea arteriala (nicetamid, pentetrazol si megimide).
Oxigeno terapia - asigura cresterea presiunii partiale a oxigenului in aer inspirat ce ajunge la sistemele enzimatice ale respiratiei celulare. Se realizeaza prin administrarea oxigenului pe sonda nazala.
Resuscitarea cardiaca - are drept scop reluarea batailor cordului folosind manevre externe. Cauzele care produc oprirea cordului, pot fi:
a. Reversibile, precum in:
Sincopa anoxica, produsa prin lipsa de oxigen care determina oprirea brusca a respiratiei cu determinari anoxice a centrilor nervosi si a fibrei miocardice, ce determina stopul cardiac.
Hipercapnia, produsa de: anestezice, oxid de carbon, toxine microbiene, ce au actiune directa asupra miocardului si centrilor nervosi (fiind factori toxici).
Hemoragii masive - datorita scaderii masei circulante si diminuarii transportului de oxigen.
Reflexe nociceptive - tractiune pe mezouri, lovituri in zone reflexogene (sinus carotidian, plex solar), electrocutare, spanzuratoare si chiar emotii (prin reflexe vagale), care duc la inhibitia centrilor bulbari si la oprirea circulatiei si respiratiei.
Aplicarea manevrelor de resuscitare cardiaca are rezultate numai cand sincopa, s-a produs ca urmare a unora din aceste cauze reversibile.
b. Ireversibile - apar in unele afectiuni organice grave cum ar fi: politraumatisme, insuficienta hepatica avansata, insuficienta cardiaca refractara la tratament. Oprirea activitatii inimii este precedata uneori de cateva semne premonitorii, cum ar fi: tulburari ale ritmului cardiac (bradicardie in jur de 40/minut, hipotensiune arteriala, aparitia midriaziei si bradipnee). Diagnosticul de oprire a cordului se stabileste pe urmatoarele semne:
Disparitia pulsului si a tensiunii arteriale.
Incetarea zgomotelor produse de contractia cordului.
Hipotonia musculara cu areflexie.
Aparitia si instalarea midriazei.
Masurile pentru restabilirea functiilor inimi au drept scop principal reluarea rapida a irigtiei cerebrale cu sange oxigenat. Aceasta se realizeaza prin urmatoarele metode:
Masaj cardiac extern - comprimarea ritmica a cordului intre stern si coloana vertebrala (ceea ce face sa trimita sangele din cavitatile cordului in marea si mica circulatie), bolnavul fiind asezat in decubit dorsal pe un plan dur, cu capul situat mai jos. Reanimatorul se aseaza in dreapta bolnavului cu plama dreapta pe stern deasupra xifoidului in asa fel ca antebratul sa faca unghi drept cu mana, iar cu mana stanga se face comprimarea cu relaxare in ritm de 60 - 70 / minut (masajul poate fi facut de orice persoana instruita). In mod obligatoriu se face concomitent si respiratie artificiala. Dupa 3 - 5 insuflatii se cauta pulsul: la carotida, humerala, femurala si daca exista puls se continua respiratia artificiala pana la reluarea spontana a miscarilor respiratorii.
