|
|
|
Continutul si evolutia notiunii de intreprindere
Intreprinderea este o entitate productiv-economica de profil, caracterizata
printr-un mod specific de actiune si activitate, avand functionalitate si organizare
tehnologica, o anumita capacitate de a produce bunuri si servicii, de a se conduce si
gestiona rational.
Intreprinderea are autonomie financiara, fiind considerata un microsistem de
coordonare si de cooperare. Coordonarea, in general, este ierarhica, insa in contem-
poraneitate tinde sa se instaleze tot mai accentuat principiul coordonarii in retea,
respectiv auto-coordonarea.
Intreprinderea ca agent central are legaturi contractuale cu utilizatorii. Intre-
prinzatorului i se incredinteaza responsabilitatea de a conduce si gestiona, de a
determina executia multimii de contracte. Aceasta determinare defineste explicit si
implicit volumul resurselor necesare atingerii obiectivelor propuse.
O firma, in inteles general, este un sistem complex adaptiv, format
dintr-un set integrat de elemente aflate in interactiune, fiind cooperant fata de niste
obiective predeterminate, referitoare la transformarea materiilor prime si materia-
lelor in produse comercializabile.
Componentele principale ale unui sistem complex adaptiv sunt:
asamblarea - care reprezinta multimea de elemente distincte reunite in
sistem (subsisteme, oameni, masini, echipamente, compartimente);
relatiile intre elemente - resursele, materiile prime, materialele care
impreuna cu procesul de fabricatie interactioneaza pentru "a produce";
obiectivele - procesul de fabricatie poate avea obiective multiple.
Scopul principal al procesului de fabricatie este de a organiza elementele si
subsistemele, astfel incat sa satisfaca anumite obiective (realizarea de produse
conform configuratiei procesului si a specificatiilor proiectate, obtinerea unor
produse intr-o scara - interval de timp definit, cu un anumit nivel de calitate si cost,
acceptabile pentru consumatori);
adaptarea - un proces de fabricatie trebuie sa fie operational, sa fie
capabil sa se adapteze la conditiile de piata, economice si politice ale mediului,
pentru a supravietui si a se manifesta competitiv.
Firma este un sistem social de activitate, ce reuneste resurse umane si resurse
materiale, prin intermediul carora este realizat obiectivul pentru care a fost creata:
produse, lucrari, servicii, corespunzator comenzilor sociale.
Elementele constitutive ale firmei sunt:
indivizii (oamenii);
grupurile umane;
liderii (conducatorii).
Structura rezulta din combinarea, din relationarea oamenilor, grupurilor si
liderilor. Fiecare dintre cele trei categorii de elemente reprezinta un subsistem
important al organizatiei - subsistemul individual, subsistemul grupal si subsiste-
mul conducerii.
Subsistemul individual este dominat de procesele caracteristice, precum:
motivatia;
dezvoltarea (evolutia profesionala si umana);
adaptarea.
Subsistemul grupal cuprinde procese in planul intragrupal (in interiorul
grupului) si extragrupal (la nivelul exterior dintre grupuri). Procesele caracteristice
sunt:
interactiunea dintre indivizi si socializarea lor;
competitia si cooperarea dintre grupuri.
Subsistemul conducerii (liderul ca element al organizatiei) indica procese,
precum:
- influentarea;
- adoptarea deciziei si coordonarea executiei acesteia;
- comunicarea in interiorul spatiului de autoritate;
- realizarea conducerii in conditii de normalitate, stabilitate si in conditii de
schimbare.
Principiul de baza al organizarii este cel al asigurarii functionarii firmei,
ocazie cu care se structureaza relatiile de autoritate, putere, raspundere si
responsabilitate
Functionarea firmelor reprezinta procesul realizarii activitatilor specifice prin
care este exprimata capacitatea de a corela dinamic resursele cu obiectivul asumat.
Scopul firmei reprezinta ratiunea construirii si existentei sale. Afirmarea
scopului, enuntarea sa se bazeaza pe intuitia de a obtine rezultate finale practice.
Exista scopuri individuale, interese si aspiratii ale indivizilor din firma.
Remodelarea si redefinirea scopului firmei este o conditie a pastrarii convergentei
obiectivelor individuale in cadrul orizontului general al firmei.
Formele obisnuite de intreprinderi intalnite in mediul economico-productiv
sunt urmatoarele:
intreprinderi persoane fizice (individuale, private, de familie);
intreprinderi asociative (cooperative);
intreprinderi considerate juridic ca fiind societati comerciale;
Acestea pot fi:
a) de persoane, in nume colectiv si in comandita simpla;
b) de capitaluri, pe actiuni, respectiv societati pe actiuni (corporatii);
c) societati cu raspundere limitata de persoane si de capitaluri;
regii autonome de stat, constituite din resursele directe si indirecte ale
statului.
Intreprinderea comerciala este o unitate economica avand ca scop achizitio-
narea de marfuri (produse) si servicii de la producatori sau furnizori pentru a le
vinde.
Societatea comerciala este o persoana juridica infiintata printr-un contract intre
mai multe persoane fizice sau juridice, care convin sa aduca in comun diferite
valori, bunuri sau activitati in scop lucrativ, pentru a obtine profit.
Societatile comerciale cu personalitate juridica se pot constitui in una din
urmatoarele forme (Legea nr. 31/1990 si completarile ulterioare):
1) Societate in nume colectiv. Obligatiile sociale sunt garantate cu patrimo-
niul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatiilor.
Nu se prevad conditii restrictive cu privire la numarul de membri si la
marimea capitalului social, care, de regula, este restrans.
2) Societate in comandita simpla. Obligatiile sociale sunt garantate cu patri-
moniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatiilor comanditati.
Acesti asociati reprezinta elementul activ in cadrul societatii. Ei dispun de gestiune,
presteaza munca, desfasoara activitati comerciale.
Asociatii comanditari raspund numai pana la concurenta aportului lor,
neavand calitatea de comercianti (nu pot interveni in conducerea societatii in
raportarile cu tertii). Se manifesta deplina incredere reciproca a actionarilor. Nu se
prevad conditii restrictive cu privire la numarul de membri si la marimea
capitalului social, care, de regula, este restrans.
3) Societatea in comandita pe actiuni. Obligatiile sociale sunt garantate cu
patrimoniul social si cu raspundere nelimitata si solidara a asociatiilor comanditati.
Capitalul social este impartit in actiuni.
Comanditarii sunt obligati numai la plata actiunilor lor. Elementul determi-
nant este capitalul, respectiv actiunile. Se aseamana cu societatea pe actiuni in ceea
ce priveste constituirea, functionarea, dizolvarea si lichidarea.
4) Societatea pe actiuni. Este forma tipica de societate pe capitaluri, de regula
importante ca valoare. Obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar
actionarii sunt obligati numai la plata actiunilor lor.
Actionarii nu sunt considerati comercianti, neavand fata de terti nicio raspun-
dere, dar au dreptul sa participe la luarea deciziilor in cadrul adunarilor generale a
actionarilor si sa incaseze cota de beneficiu ce li se cuvine. Constituirea societatii
se poate face pe calea simultana sau prin subscriptie publica.
5) Societate cu raspundere limitata. Obligatiile sociale sunt garantate cu
patrimoniul social.
Asociatii sunt obligati numai la plata partilor sociale. In caz de aport in
natura, acesta nu poate reprezenta mai mult de 60% din capitalul social si se
transmite in momentul construirii societatii. Prestatiile in munca si creantele nu pot
constitui aport.
Capitalul social se divide in parti sociale egale, care nu pot fi reprezentate
prin titluri. Societatea cu raspundere limitata are la baza deplina incredere a
asociatiilor (de la societatea in nume colectiv), deci cu limitarea raspunderii
(specifica societatii pe actiuni). Este cea mai frecventa forma de societate utilizata
in mediul productiv-economic general.
Societatile comerciale fara personalitate juridica se pot constitui in urma-
toarele forme (Decretul Lege nr. 54/1990):
Asociatii familiale. Se constituie intre membrii unei familii cu gospo-
darie comuna.
Persoane fizice autorizate sa desfasoare activitate independenta.
Autorizarea pentru prestarea de servicii se elibereaza pe baza atestarii
capacitatii profesionale specifice activitatii respective.
Alegerea amplasamentului firmei se rezuma la un spatiu care are:
in imediata apropiere, o piata bine structurata de materii prime si mate-
riale;
forta de munca disponibila cu traditie in domeniul activitatii firmei;
infrastructura corespunzator amenajata si cu acces neingradit;
piata de desfacere pentru bunurile si serviciile oferite si concurenti
loiali;
cadru legal permisiv pentru desfasurarea activitatii;
vecinatati neostile;
conditii naturale propice desfasurarii activitatii.
Intreprinderile asociate sunt entitatile care convin sa aduca in comun o
contributie (in bani sau natura) in vederea constituirii unui capital social cu ajutorul
caruia, in continuare, prin procesare productiva, sa se realizeze profit, urmand ca
acesta sa se partajeze intre asociati.
Majoritatea intreprinderilor asociative sunt forme simple de asociere, in care
raspunderea este nelimitata si solidara.
Exista si forme superioare de asociere, cand volumul capitalului necesar
pentru persoane este ridicat dimensional. In acest caz, se pot intalni formule de
asociere in care raspunderea poate fi limitata la aportul de capital social subscris.
Intreprinderile personale sunt entitatile infiintate fiecare de cate un proprietar
care organizeaza si conduce in nume personal activitatile productiv-economice sau
de servicii.
Raspunderea este nelimitata, situatie in care proprietarul raspunde de intreaga
infrastructura si, in totalitatea sa, de sistemul relational, nu numai cu capitalul
investit in intreprinderea respectiva.
Intreprinzatorul este persoana fizica sau juridica supusa riscului de a
organiza, desfasura si dezvolta o afacere sau activitate profitabila.
Firma este un element de identificare a unei intreprinderi si consta in
denumirea unui comerciant care este inmatriculat la Registrul Comertului.
Ea este necesara, din punct de vedere administrativ, pentru evidenta si
control. Uzual in limbajul economic comun, termenul "firma" este utilizat si in
intelesul mai larg de "intreprindere".
Compania este o entitate economica de mare dimensiune, cu caracter de trust
monopolist, de regula cu profil industrial, comercial, de transport, turistic s.a.
Corporatia este o forma specifica de organizare a activitatii economice.
Initial, acest tip de organizare purta denumirea de "breasla", fiind constituita cu
scopul de a promova interesele si drepturile profesionale ale membrilor sai.
In contemporaneitate, corporatiile sunt organizate sub forma societatilor
comerciale pe actiuni.
De regula, corporatia este o mare firma (intreprindere), care, prin pozitia si
forta ei pe piata, are un rol important in viata economica a unei tari.
Concernul desemneaza o uniune de intreprinderi comerciale, bancare, de
asigurari s.a., legate financiar pe calea participatiilor.
Intreprinderile au autonomie, dar sunt controlate de catre persoanele care
detin pachetul majoritar de actiuni.
Trustul este o forma de integrare orizontala sau verticala a productiei si
serviciilor si de concentrare a capitalurilor. Trusturile au aparut pentru prima oara
in SUA, iar ulterior si in alte tari industrializate. Aceasta forma (trustul) a inceput
sa piarda din importanta pe masura aparitiei legilor antitrust si a dezvoltarii pietelor
financiare, cand au aparut si alte forme mai evoluate de concentrare a capitalurilor
si productiei.
Holdingul este o societate sau companie care detine cea mai mare parte de
actiuni a mai multor firme sau filiale ale acestora.
Fiecare entitate din holding isi pastreaza forma de organizare si identitatea,
concomitent cu instalarea pe pietele de aprovizionare si desfacere. Legaturile dintre
compania principala si filiale se concretizeaza in domeniul investitional, financiar
si tehnologic.
Holdingul, in modul cel mai intalnit, este o formula de integrare pe verticala a
unor firme ce opereaza in diferite stadii succesive ale productiei. Se intalneste si
integrarea mixta, de tip conglomerat. In toate situatiile, insa, holdingul dispune de
largi posibilitati financiare cu care apreciaza restrangerea sau cresterea activitatii
filialelor in functie de cerintele imediate ale pietei.
Frecvent este intalnita si forma de holding financiar, care grupeaza un numar
mare de firme din domenii diferite de activitate, fiecare avand independenta
decizionala limitata fata de o unitate centrala care detine pachetul majoritar al
actiunilor.
Societatile transnationale (multinationale) reprezinta generic entitatile priva-
te si publice care realizeaza activitati prin implantari de infrastructuri si operatii in
afara teritoriului national, unde isi au sediul social.
O societate transnationala are ramuri, filiale si sucursale localizate in diferite
regiuni ale globului. Intre aceste substructuri sunt realizate legaturi stranse pentru
fluxuri tehnologice, operatiuni financiare, de aprovizionare si desfacere, cercetare-
dezvoltare.
Strategia societatii transnationale este formulata in maniera globala.
Au loc delocalizari, deplasarea unei activitati de productie dintr-o tara in alta in
cautarea avantajului comparativ, precum si multinationalizari, respectiv extinderi
progresive ale activitatii unei intreprinderi, grup financiar s.a. prin infiintarea de
filiale in exterior.
Societatile transnationale sunt rezultatul liberalizarii economiei mondiale. Ele
constituie deja centre de forta economica, principali operatori in comertul interna-
tional, regland cvasitotalitatea investitiilor pe plan mondial, fiind la originea
principalelor fluxuri financiar-monetare.
Regia autonoma este o forma de unitate economica, avand scop lucrativ de
exploatare prin folosire si valorificare pentru profit a bonurilor aflate in
proprietatea statului. Are independenta patrimoniala, intocmeste buget de venituri
si cheltuieli, bilant contabil si cont de profit si pierderi. Poate contracta credite si
beneficia de subventii de la bugetul de stat sau de la cele locale.
Regiile autonome se organizeaza si functioneaza in ramurile considerate
strategice ale unei ramuri nationale.
Regiile autonome si societatile comerciale se pot asocia in vederea realizarii
de activitati comune ce prezinta interes pentru asociatii. Exista si alte consideratii
indreptate spre concretizarea ideii de societate de strategie.
