|
|
|
ANTICIPARI MODELATOARE IN PRIMA VERSIFICARE A BASMULUI
Dupa ce am lamurit astfel,
din toate punctele
de vedere, izvorul de la care a plecat Eminescu, sa
invederam acum in ce fel s-a facut prima infratire
dintre sufletul poetului si materialul basmului33'.
Scopul pe care-l urmarim acum nu este sa vedem
in chip mecanic ce a luat el de la basm si ceea
ce i-a adaugat in forma aceasta incipienta. Urma-
rim ceva mai mult : tehnica imitatiei si, paralel cu
aceasta, plusul de suflet pe care, inca de la inceput,.
I-a adaugat materialului. Avem rareori prilejul de a
fixa primul proces de infratire a unui material dat
in sufletul unui adevarat poet ; cu atit mai mult ser
cuvine sa-l urmarim aici.
Pentru aceasta, voi
infatisa mai intii cuprinsul
basmului versificat ; voi compara apoi partile lui al-
catuitoare cu elementele corespunzatoare ale izvo-
rului ; in sfirsit voi preciza ce parti au intrat in um-
bra si ce parti au fost puse in lumina, aratind
nu
numai motivele sub forma lor schematica, dar insusi
spiritul de care este strabatut aspectul lui formaL
Totodata, voi face si apropierile cuvenite intre bas-
mul versificat si poema, pentru ca forma definitiva
este aceea care da un inteles deplin intregului pro-
ces creator.
In prima forma, Eminescu a ales
versul iambic
endecasilab si strofa alcatuita dupa schema : ab ab
ab ce. Este strofa care, de la Renastere, a fost ade-
sea purtatoare tipica a marilor plasmuiri epice. In
ea sint scrise, de pilda, epopeile Orfando Furiosoģ
a lui Ariosto si Cerusaleme
liberata a lui Torquato
Tasso. Chiar forma aceasta arata ca Eminescu a ur-
marit, la inceput, sa dea un basm versificat, in care
materialul epic era, ca si in izvor, elementul pre-
dominant, lata acum descrierea basmului versificat.
Ne va servi ca element de comparatie, ca sa putem
urmari procesul creator.
Un imparat avea o fata atit
de frumoasa, inGIt,
socotind ca nici un muritor n-ar fi vrednic s-o pri-
veasca macar si dorind sa-i tainuiasca
frumusetea,
asa ca nimeni, afara de el, sa nu se
impartaseasca
din bucuria de a o vedea, ii cladi, intr-o departata
vale, necercetata de pas omenesc, impresurata de
munti stincosi, un rai de castel, pazit de un balaur,
un castel indestulat cu toate bunatatile si straluci-
rile, dar ferit da orice atingere dinafara, de orice
zvon al firii chiar, asa incit :
Nici o raza a lunii sa n-o bata !
Zavorita acolo, fata de
imparat s-a simtit mul-
tumita citva timp de tovarasia soatelor ei/ Dar
cind
frumusetea ei a inceput sa vadeasca o tot mai vie
abundenta de viata, iar felul feminin, desi neprovo-
cat de nimic, a inceput sa iasa la iveala in zimbirea
ei calda, in privirile ei, care acum erau "tinere si
hoate', atunci a inceput fata de imparat sa simta
ce apasatoare era viata zavorita.
Cu toata strasnica
tainuire a fetei, auzi de fru-
musetea ei Florin, feciorul de imparat. Stapinit de
dorul de a o vedea, paraseste parinti si
imparatie,
cere pe rind sfat si ajutor Sfintelor Miercuri, Vineri
si Duminica. in cele din urma, izbuteste sa
treaca
neturburat prin "Valea Amintirii', apoi prin "Valea
Desperarii', si, dupa ce ucide in lupta grea balaurul
de paza, iata-l acum in preajma palatului tainuit.
Acolo tinjea acum frumoasa fata
si, in stralucirea
reca care o inconjura, lipsita de soare, de aer, de
viata, se ofilea. Vazind-o slujitorii pusi de paza
ca
incepe a se stinge, trecura peste porunca impara-
-tului, deschisera larg ferestrele
si astfel soarele si
firea desprimavarata invioreaza pe fecioara, care de-
vine mai rumena, mai fermecatoare ca inainte.
Pina aici, in aceasta parte
introductiva, care cu-
prinde 165 de versuri, nimic care sa aminteasca Lu-
ceafarul.
Dar de aici inainte se tes asemanarile.
Cum fata sta odata la
fereastra, un zmeu, in
care vom recunoaste indata felul Luceafarului, o zari,
si atit fu de ajuns ca in "Copilul Sfintei Mari' sa
se destepte iubirea ; de dorul ei se preface in stea,
iar steaua in "tinar luminos', in al carui grai pre-
-domina accente ca acestea :
In nemurirea mea, de-as fi
iubit -
Iubit de tine, te-as purta, o floare,
in dulci gradini, aproape linga soare.
Pin-ce sa mingii inima-mi amara,
Culca-mi-as capul la al tau picior
Si te-as privi etern ca pe o steaua
Dar cuvintele acestea ne suna ca
ceva cunoscut,
-aduc cu ale Luceafarului. Dupa cum el ii vorbeste
Catalinei de palate de margean si de cununi de
stele, astfel aici zmeul vorbeste unei fiice a pamin-
tului, insetata de viata, cuvinte care-i deschid pers-
pective asemanatoare. De aceea si raspunsul fetei
de imparat aduce cu al Catalinei :
O, geniu mindru, tu nu esti de mine.
Frumos esti, dar a ta nemurire
Fiintei trecatoare e pieire.
Iar cind zmeul, preschimbat
iarasi in stea, dupa
o contemplare din departari, se intrupeaza din nou,
chip de tinar indurerat, "mort frumos cu ochii vii',
pentru a spune :
O, vin cu mine, scumpa-n fundul
marii
Si in palate splendizi de cristal,
Ti-i inchina viata ta visarii.
Vei fi Oceanului monarhul pal
raspunsul fetei la aceasta
imbiere e si mai lamurit s
ea isi da bine seama de nepotrivirea dintre ei si-ii
arata singura cale pe care ar putea sa se apropie
de el :
O, geniul meu, mi-e frig l-a ta privire
Eu palpit de viata - tu esti mort.
Nu, om sa fii, om trecator ca mine.
Cu slabiciunea sufletului nost
Sa-ti inteleg tot sufletul din tine
De ma iubesti, sa fii de sama mea,
Fa-mi dar de nunta nemurirea ta.
Fata de acest indemn, iubirea
zmeului il mina
sa ceara lui Dumnezeu sa-i dezlege de propria lui
fire si sa-l preschimbe in om muritor. Dar, dupa
cum, pe cind Luceafarul strabatea nemarginirea pen-
tru a cere de la Ziditor sa-l dezlege de nemurire,
tocmai atunci prinde a se apropia pajul de Catap-
lina, tot astfel acum, cind zmeul zboara la cer, se
iveste in preajma castelului tainuit Florin, cel ina-
morat din auzite de fata de.imparat.
Cum sta ea la fereastra, sorbind
fericirea unei
clare dimineti de primavara, o zareste Florin,
arunca
pe fereastra, potrivit sfatului primit, floarea Sfintei
Vineri, apoi isi spune iubirea, suferintele indurate,
si o roaga sa vina cu el. induiosata,
cucerita, fata
ar veni bucuros, dar lacrimeaza, aratind zidurile peste
care nu poate sa treaca. Atunci el dete drumul pa-
sarii primite de la Sf. Duminica. Pasarea isi intinse
aripile ca o punte pe care trecu frumoasa fata la
Florin si amindoi zburara.
in vremea aceasta, zmeul ajunge la
tronul Celui
Preaputernic - "al carui gind e lumea' -, ingenun-
che si marturisindu-si chinul, se roaga sa-i fie in-
gaduit ca, in schimbul iubirii omenesti, sa fie izbavit
de darul nemuririi. Atotstiutorul ii arata, ca in Lu-
ceafarul, zadarnica fericire de-o clipa pe pamint,
toata micimea vietii omenesti fata de vesnica
viata
ursita zmeului si, pentru a-l lecui de zbucium,
il indeamna sa-si mai coboare odata privirile spre pa-
mint, pentru a vedea cum e iubirea oamenilor. in
departare, zareste atunci zmeul pe frumoasa fata
zburind fericita alaturi de Florin. In gindul zmeului
se desteapta icoana fericirii visate, ii pica lacrimi,
ca dupa un vis scump, ce s-a spulberat, apoi :
Fiti fericiti cu glasul stins a spus -
Atit de fericiti, cit viata toata
Un chin s-aveti : de-a nu muri deodata.
Cu aceste cuvinte ale zmeului se termina
poema.
Sfirsitul este deci si el asemanator cu acela din
Luceafarul : ambele poeme se incheie printr-un gind
in legatura cu nemurirea.
Apropierile acestea fiind definitiv
stabilite, avem
aici al doilea punct fix in descifrarea procesului
creator.
Doua perspective ni se deschid de
aici : una ca-
tre izvor, cealalta catre capodopera.
Mai intii, legaturile cu izvorul.
In basmul lui Ku-
nisch, am invederat contaminarea a doua motive :
motivul indragostitului care libereaza pe o fata de
imparat si motivul iubirii nefericite a unei fiinte su-
pranaturale.
in prima versificare a basmului
Eminescu pastreaza
contaminarea acestor doua motive, fireste cu unele
modificari caracteristice. Cele mai insemnate sint in-
ir-al doilea motiv.
Aceasta indica centrul de cristalizare
catre care
tindea poema. Daca privesti schematic scara moti-
velor la Kunisch si Eminescu, deosebirile nu sint nu-
meroase. Daca insa privesti dezvoltarea si stilizarea
data temelor alcatuitoare, deosebirile sint mai in-
semnate decit s-ar parea. Si tocmai astfel de cazuri
de o strinsa dependenta de izvor sint potrivite pen-
tru ca, prin modificarile introduse, sa definim tehnica
si vibratiunea personala a unui poet.
Eroul in basmul lui Kunisch era
feciorul de im-
parat. El apare si in final.
Si cu moartea lui se in-
cheie povestea. Fata de
faptele feciorului de imparat,
amanuntele privitoare la zmeu sint reduse. Dar in
basmul versificat de Eminescu momentele in lega-
tura cu zmeul sporesc, capatind o dezvoltare care
cere chiar o strofa mai mult decit acelea in care
este vorba de feciorul de imparat.
Basmul versificat este alcatuit
din saizeci si una
de strofe.
Lasind la o parte sase strofe
introductive si alte
sase strofe care fac tranzitiile dintre deosebitele mo-
mente, din restul de patruzeci si noua, douazeci si
cinci cuprind amanunte in legatura cu zmeul (stro-
fele 26-39 si 51-61) si douazeci si patru in
legatura
cu Florin (strofele 7-21 si 42-50). Departe de a avea
strinsa arhitectonica a Luceafaru/u/, legatura dintre
parti este deslinata. inceputurile unor teme au in-
troduceri de laborioasa injghebare epica. Astfel, dupa
ce zmeul se hotaraste sa se urce la cer, urmeaza
doua strofe de descriere a primaverii, un fel de in-
ceput de capitol, pregatind cadrul pentru aparitia
lui Florin. De alta parte, incheierile unor parti, as
zice "capitole', dau impresia de episoade cu "va
urma', ca in povestiri fantastice da duzina.
Relevez aici numai citeva momente de
stilizare,
raminind ca in amanuntele primei forme versificate
sa intru atunci cind voi invedera drumul strabatut
pina la cristalizarea definitiva.
Fireste, tonul epic
predomina. Dar adesea se stre-
coara si accente lirice, bunaoara in evocarea vremu-
rilor de aur, a frumusetii fetei, a lui Florin, sau atunci
cind zabovirea in Vadea Aducerii Aminte capata as-
pecte idilice.
De altminteri, treptat tonul liric se
strecoara si,
in cele din urma, biruie. Chiar si in descrieri, ca de
pilda intr-aceea a stralucirilor din palatul tainuit.
Lasind la o parte numeroasele
fiorituri si incercari
de actualizare a unor sentimente, dintre motivele care
nu erau la Kunisch dar apar de la
inceput la Emi-
Tiescu, relevez doua, pentru
ca ele au determinat in-
tr-o mare masura soarta poemei.
In zugravirea felului cum petrecea
fata in castelul
tainuit se strecoara, in contrast cu felul conventional-
retoric al descrierii frumusetii dintr-o srofa anterioa-
ra, urmatoarele note :
A ei priviri sint tinere si
hoate,
Zimbirea-i calda buza sta s-o coaca.
O anticipare din ceea ce avea sa
fie tipul uman
reprezentat mai tirziu prin Catalin apare aici chiar
in momentul cind ea incepe sa fie infatisata direct.
Si imediat dupa strofa aceasta, a sasea, cind se amin-
teste pentru prima data de Florin, iata cea dintii
tra-
satura in legatura cu el :
Dar de a ei frumusete fara
seaman
Auzi feciorul de-mparat Florin,
Norocul lui cu-al ei ii pare geaman
Desi, in tot contextul basmului
versificat de Emi-
nescu, Florin apare ca o figura idealizata, in contrast
cu ceea ce va fi inamoratul norocos de mai tirziu, pa-
jul Catalin, totusi, sub pana lui Eminescu, cea dintii
trasatura in legatura cu Florin este aceea a norocu-
lui. Cuvintul acesta noroc are la Eminescu intelesuri
speciale. Cind vom avea in intregime dictionarul lui
Eminescu, asa cum il concep si-l propun intr-un ca-
pitol viitor, vom putea sa documentam complet ca
noroc in conceptia celui care tagaduia fericirea pe
pamint este adeseori identic cu o vremelnica stare
de fericire, catre care sintem purtati de imprejurari.
Sub pana lui nu apare des cuvintul fericire.
Insta-
bilitatea ei paminteasca este redata prin noroc. Gra-
nita dintre noroc si marginire omeneasca intr-unele
cazuri se sterge aproape si cuvintul capata, daca nu
un raspicat inteles peiorativ, in orice caz ceva ca o
amaraciune si chiar ca o diminuare a celui la care
-se refera. Nu numai in Luceafarul se vadeste
aceasta
opozitie intre noroc si ceva mai inalt, dar si intr-alte
poezii, lata, de pilda,
raspicata opozitie din poezia*
Dintre sute de catarge :
De-i goni fie norocul,
Fie idealurile,
Te urmeaza in tot locul
Vinturile, valurile
Fapt este ca, in forma ultima
a Luceafarului, la;
sfirsitul primei fraze pronuntate de Catalin, accentul:
sta pe cuvintul acesta :
- Ei, Catalin, acu-i acu
Ca sa-ti incerci norocul.
Iar in finalul poemei opozitia
aceasta intre noroc si
ceva mai inalt Ģintra ca element esential al ultimului
acord.
Fata de aceasta
situatie, sa fie o intimplare fap-
tul ca, in chiar forma prima, cu tot idealismul ina-
moratului fericit Florin, cel dintii cuvint dat dupa pro-
nuntarea numelui este chiar acesta : norocul ? Daca
acest cuvint reda pentru Eminescu nuantele mai sus
amintite, aparitia lui imediat dupa numele Iui Florin
este o anticipatie, arata in ce directie trebuia sa se
modeleze tot materialul basmului si indeosebi acela
in legatura cu Florin, pentru ca din erou acesta sa
devie simpla intrupare a norocului pamintesc.
Astfel, inca de la inceput prinde
sa se organi-
zeze materialul potrivit categoriei primordiale : con-
flictul ceresc-pamintese, sadit in insasi inima
creati-
vitatii eminesciene.
