Cum s-a inventat SIDA?

Cum s-a inventat SIDA?

AJUTOR ECONOMIC SI SPRIJIN FINANCIAR

Oxfam International este o agentie care se ocupa de administrarea ajutorului economic in Africa. Iata ce scrie aceasta agentie intr-un raport de 18 pagini care va fi dat publicitatii in Ianuarie 1997: 'Africa a fost impinsa pe panta mizeriei, disperarii si violentei in cea mai mare masura din cauza ca doua treimi din ajutorul economic pe care-l primeste se duce in buzunarul bancherilor internationali'. Printre acestia se numara bancile Chase Manhattan (a lui Rockefeller) si Fondul Monetar International caruia doresc romanii sa i se infeudeze pentru a fi apoi jefuiti si redusi la abisul in care se zbat natiunile sarace din Africa. Astfel, in 1994, scrie Oxfam, Zambia a platit acestor bancheri internationali dobanzi de $300 milioane, suma care depaseste cu mult ce s-a cheltuit pentru sanatate si scolarizare in acea tara. Asociatia de Dezvoltare Internationala i-a 'sarit in ajutor', acordandu-i un nou imprumut de $2,9 miliarde - dintre care $1,9 miliarde s-au dus imediat pentru plata dobanzilor la imprumutul anterior. Astfel ajutati, o cincime din copiii africani mor sub cinci ani; iar banca Citibank, care participa la aceste 'ajutoare economice', a inregistrat o crestere a profitului de 40 % in regiunile africane in care mor de malnutritie si alte boli acesti copii (The Spotlight, 2 Decembrie 1996, p. 1).

Primul ministru al Israelului se cheama, se zice, Benjamin Netanyahu. Dar se mai chema si Benjamin Nitai, John Jay Sullivan si John Jay Sullivan Jr. in diferite momente ale vietii lui. Reporterii n-au acces la fisa lui Netanyahu din dosarele Asigurarilor Sociale, care este declarata 'secreta' - cum sunt declarate numai fisele agentilor de spionaj ai CIA-ului (Central Intelligence Agency), FBI-ului (Federal Bureau of Investigation) si IRS-ului (Internal Revenue Service) si ale criminalilor si teroristilor. Ziarul The Spotlight se intreaba oare careia dintre aceste cinci categorii ii apartine Netanyahu alias Sullivan alias cine mai stie cum (2 Decembrie 1996, p. 2). CIA-ul se poate lauda, intr-adevar, cu o mare varietate de agenti. Pe langa lunga lista de comunisti, bolsevici si agenti ai guvernelor straine, cadrele CIA-ului sunt impodobite printre altii de 'reverendul' Sun Myung Moon din Koreea, a carui 'biserica a unificarii' a fondat-o si de capul 'bisericii scientologiei', 'biserica' devenita notorie recent in diverse tari europene pentru morti misterioase ale membrilor ei bogati ale caror averi revin 'bisericii scientologiei'. CIA-ul este mult laudat de media stabilimentului, dar mai putin laudat de negrii din Los Angeles care fac mare zarva acum la sfarsitul lui 1996 pentru ca CIA-ul se ocupa de negotul cu stupefiante in cartierele lor unde, zic negrii, activitatile acestei agentii guvernamentale centrale imping multi copii si adolescenti negri pe fagasul criminalitatii, suferintei si mortii. Cum negrii nu pot fi trecuti cu vederea, CIA-ul a intreprins o investigatie interna in decursul careia a descoperit bineinteles ca toti membrii CIA-ului sunt oameni de onoare perfect cinstiti si nevinovati (ibidem, p. 16). Dar sa nu credem ca o mana spala pe alta. Revista evreiasca Forward scrie ca printr-o bizara coincidenta, opt persoane care i-au donat lui Bill Clinton $650.000 pentru campania lui electorala, au fost numiti de el in posturile banoase de membri ai Consiliului Memorialui Holocaustului din Statele Unite creat in 1980. Unul din cei opt este Arthur Schecter, vicepresedintele Consiliului National Democrat Evreiesc, care a donat cel putin $178.000 in ultimii 6 ani, dintre care $1.000 pentru fondul avocatesc de aparare a lui Clinton in justitie; altul este Stanley Chesley, care a donat $132.000, dintre care $1.000 pentru avocatii apararii lui Clinton; altul este Allen Bildner, donator a $98.500 in ultimii 6 ani; apoi Michael Gelman, donator a $51.000 in acest rastimp si Norman Brownstein, membru al Comitetului de Actiune Publica Americano-Israeliana si al comitetului de conducere a centrului Simon Wiesenthal, donator a $50.000 in acest rastimp. Acesti generosi donatori, numiti in functiile lor de la Memorialul Holocaustului de catre recunoscatorul presedinte Bill Clinton, se bucura de diurne de $516 pe zi plus cheltuielile de deplasare de cate ori au nevoie pentru supravegherea afacerilor Muzeului Holocaustului. Afacerile acestui muzeu ii costa pe americani $18,3 milioane in 1993 si cate $15,4 milioane anual de atunci incoace (ibidem, pp. 18-19, 22). Dar s-ar parea ca generoasele lor donatii pentru avocatii lui Bill Clinton n-au fost degeaba. Astazi, 31 Decembrie, la unul din canalele mari de televiziune ale stabilimentului s-a amintit in mod oblic pentru prima data de necazurile presedintelui Statelor Unite, prin intrebarea pusa unui expert financiar 'oare cum crezi ca va fi reactia la bursa daca Presedintele Clinton este adus sub acuzare pentru tradare?'

La sfarsitul anului 1996, Belgia este cutremurata de dezvaluirile despre rapirile, torturile si uciderile de copii de catre grupul de homosexuali pedofili al lui Marc Dutroux care se bucura nu numai de drepturile speciale acordate homosexualilor ci si de complicitatea si protectia unor persoane suspuse din guvern. Homosexualii si pedofilii oprimati au fost eliberati pe tot globul. In New York se estimeaza ca sunt 30.000 de copii care fac prostitutie (Catholic Family News, Decembrie 1996, p. 11). Dar asta nu inseamna ca guvernul american nu este preocupat de bunastarea copiilor. In unele scoli de stat, in clasele primare copiii sunt invatati sa faca zeitati hinduse la care sa se inchine; meditatia transcendentala este difuzata prin radio-ul scolii; la alte scoli profesorii duc copiii la cimitir si-i pun sa se intinda pe morminte pentru a se familiariza cu zacutul in mormant; la o scoala a fost angajat un vrajitor numit Dawna care are 'baghete magice' cu care 'protejeaza' copiii. La alta scoala la orele de aritmetica se invata 'adunarile magiei' cu usile inchise, folosindu-se carti de joc cu imagini ale diavolului, cu reprezentari de sacrificii umane si cu imaginea lui Christos si a Fecioarei Maria desecrate si batjocorite. Cand parintii au aflat ce fel de aritmetica li se preda copiilor au amenintat cu darea in judecata si directorul scolii a suspendat temporar aceste lectii rezervandu-si dreptul de a le reintroduce cand va crede de cuviinta. La o scoala catolica din Miami, Florida, bine infiltrata de aceiasi 'educatori', fetitelor de 10 ani le se explica diferite metode de copulare sexuala, conform programului educativ Benzinger introdus recent in scolile confesionale. Cand o fetita a refuzat sa invete aceasta materie a fost eliminata din scoala (dar a fost reprimita cand parintii ei au amenintat cu un proces). La o universitate de stat din judetul Nassau, New York, se preda o materie obligatorie numita 'viata de familie' la care studentii trebuie sa vizioneze filme care arata copularea in grup, diferite perversiuni sexuale, persoane masturbandu-se si copularea cu alte specii. O studenta n-a mai putut rezista si a iesit din sala, coplesita de scarba si nota maxima pe care o avusese i-a fost redusa la nota minima (ibidem, pp. 20-21). Intr-adevar, grija guvernului american pentru educatia copiilor este foarte mare. Pentru binele copiilor, nu se poate admite ca acestia sa auda despre crestinism. In judetul Northumberland din Pennsylvania, doi copii, un baiat si o fetita, au fost luati de la parintii lor fara ca acestia sa fie anuntati in prealabil, confiscati in asa fel incat parintii sa nu-i mai revada niciodata in viata lor, pentru ca parintii le vorbeau copiilor despre crestinism si acest lucru 'este periculos pentru copii', a declarat procuroarea Leslie Brydon. Copiii au fost rapiti de catre autoritati in Ianuarie 1995, dar teroarea guvernului dezlantuita impotriva parintilor a fost de asa natura incat parintii n-au putut dezvalui tragedia lor decat astazi, in Decembrie 1996. Autoritatile nu s-au multumit cu rapirea copiilor; i-au transformat pe acesti parinti (Stephen Ames si Dawn Stoll) in fugitivi si i-au ruinat (Gospel Ministry News, Decembrie 1996-Ianuarie 1997, p. 1).

Grija Natiunilor Unite pentru suferintele copiilor lipsiti de aparare este la fel de ipocrita ca toate initiativele Natiunilor Unite si uneori salariatii lor isi dau arama pe fata. Astfel, la o conferinta recenta despre prostitutia copiilor si exploatarea lor in scopuri pornografice, delegata Statelor Unite, Susan Davies, a declarat ca 'exploatarea copiilor nu se refera atat la pedofili si turisti in cautare de aventuri sexuale. Trebuie sa urmarim cu insistenta familia formata din parinti si copii si sa examinam ce abuzuri au loc acolo' (The McAlvany Intelligence Advisor, Decembrie 1996, p. 25). Deci nu copiii sub 12 ani folositi pentru practici si torturi sexuale in decursul carora multi mor, ci copiii carora parintii lor le dau educatie crestina sunt cei care trebuie salvati si luati de unde se afla.

Sunt 135 miliardari in Statele Unite; Bill Gates, ale carui produse Microsoft ne sunt bagate pe gat cu forta ori de cate ori cumparam un computer, eliminand produse superioare de pe piata si Warren Buffett, misit, sunt cei mai bogati americani, totalizand impreuna $33,5 miliarde. Intre timp restul de 240 de milioane de americani decad financiar de asa maniera incat 68% din sotiile mame de copii mici, care in trecut fusesera intretinute de sotii lor ca sa creasca copiii, acum sunt obligate sa-si caute de lucru ca sa aiba ce manca. Distanta dintre elita financiara si restul populatiei creste intr-una in 'democratiile lumii libere'. Ted Turner, magnatul mass-mediei cu vederi comuniste, stapaneste dupa consolidarea recenta majoritatea actiunilor conglomeratului mediatic Time-Life-CNN si stapaneste si 1,5 % din pamantul statului New Mexico (The Nationalist Times, Octombrie 1996, p. 6). Nu-i de mirare ca Turner gaseste ca sunt prea multi oameni pe lume si patru cincimi din ei trebuie eliminati; ar trebui eliminati in primul rand cei de rasa alba, caci posesiunile lor sunt mai de dorit in ochii latifundiarilor 'democrati' si 'progresisti' ca Ted Turner.

Una din giganticele statui ale tatucului Stalin a fost inlocuita in Republica Ceha cu o statuie de peste 10 m. a pedofilului pervers, dezgustator si oligofren Michael Jackson, idolul tineretului 'eliberat' (The Nationalist Times, Octombrie 1996, p. 6). E deprimant si dezgustator sa vezi tineretul idolatrizand o creatura atat de abjecta si decazuta ca Michael Jackson. Dar cum ar putea fi tineretul altfel? A fost educat ca sa devina o masa de roboti oligofreni. Lamar Alexander, fost Secretar al Educatiei, arata ca Statele Unite n-au nevoie de tineret stiutor de carte. 'Statele Unite pot concura alte natiuni fara ca muncitorii nostri sa fie calificati. Putem concura depreciind dolarul, scoborand salariul real al muncitorilor, mutand manufacturile in alte tari si reducand beneficiile muncitorilor. Avem nesfarsite metode de a concura, cu alte cuvinte, scoborand nivelul de trai aici ca sa ajunga la fel cu al altor concurenti de joasa calificare, pana cand suntem la nivelul lor pe piata mondiala a muncii. Asta este ce fac Statele Unite in ultimii 20 de ani' [sublinierea noastra]. Programul acesta a fost schitat in documentul 92-08 din 31 Iulie 1992 al Subgrupului guvernamental de Planificare Tehnica al Comitetului Scopurilor Nationale. Acest document a fost folosit pentru elaborarea programului scolar introdus in scolile publice americane sub numele de Goals 2000, telurile anului 2000, sau outcome-based education, educatie bazata pe rezultate, OBE. Din acest subgrup au facut parte personalitati politice ca guvernatorul statului Colorado, apoi Marc Tucker, confidentul lui Clinton si altii, membri atat ai partidului Democrat cat si ai celui Republican. In Connecticut, OBE a inceput sa fie realizat cu bucatica, cu ajutorul Senatorului Lowell Wiecker, fost guvernator al statului si al unor moguli industriali si financiari de la United Technologies, Aetna, Connecticut Business and Industry Association si al unor proprietari ai mass-mediei. S-au abandonat predatul scrisului, cititului si socotitului, invatatorii concentrandu-se asupra formarii de reflexe conditionate la copii ca sa-i faca membri uniformi si docili ai unei gloate. Planul de lucru a fost elaborat de catre un comitet compus din seful Departamentului Educatiei al Statului Connecticut si guvernatorul statului, ajutati de inca cativa. Acest comitet numit printr-o inversiune luata din newspeak-ul orwellian 'Comisia din Connecticut pentru Excelenta in Educatie' a format subcomitete care au avut sarcina de a elabora masuratori cantitative ale rezultatelor metodelor de schimbare a personalitatii copiilor si de impunere a ideologiei New Age. Un astfel de subgrup a fost Echipa de Lucru a Multiculturalismului. Acest subgrup a elaborat directiva de a considera drept o masura a alfabetizarii copiilor 'cunostintele copilului, sensibilitatea lui si capacitatea lui de a colabora eficient cu diferite persoane fara deosebire de cultura, origine etnica, sex si orientare sexuala' [partea cu orientarea sexuala e interesanta: un copil care refuza sa se lase violat de un pedofil homosexual dovedeste ca nu a fost indeajuns de alfabetizat]. In toate aceste documente care elaboreaza masuratorile gradului de alfabetizare a copiilor la scoala, nu se pomeneste cu nici un cuvant despre citit, scris si socotit. Dar se vorbeste despre contopirea in grup si se pronunta textual dezideratul alterarii perceptiei realitatii la intreaga populatie. 'Va fi cel mai usor incepand cu copiii cei mai mici', declara acesti educatori; 'si cel mai greu va fi sa alteram perceptiile adultilor - ale educatorilor, parintilor si chiar ale celorlalti cetateni in general. Invatatorii si administratorii vor fi principalii agenti ai schimbarii' (Catholic Family News, Noiembrie 1996, pp. 1,22).

'Acest fel de limbaj clinic - agenti ai schimbarii, alterarea perceptiei intregii populatii, grupul cel mai usor fiind cel al copiilor mici - este de obicei folosit in azilele de alienati mintali', scriu John Rombola si Dave Shea, autorii articolului din Catholic Family News. Metoda preconizata spre folosire in gradinite si in scolile primare este cea folosita in tratamentul alienatilor mintali; a fost elaborata de Abraham Maslow, care si-a petrecut ultimii ani din viata incercand sa impiedice folosirea ei la copiii de scoala din cauza daunelor psihice pe care le-a vazut ca le provoaca in experimentele pe care le-a facut. Nu atat analfabetismul copiilor care la 20 de ani nu stiu scrie si citi ar trebui sa-i alarmeze pe parinti, scriu Rombola si Shea, cat daunele psihice pe care le cauzeaza copiilor lor scoala de stat care propaga New Age cu atata forta. Scoala veche avea un sistem in care se aloca un interval de timp in care copiii trebuiau sa-si insuseasca anumite cunostinte; in decurs de un an, toti cei din clasa I-a primara trebuiau sa cunoasca alfabetul si numerele, de exemplu. Acum programa analitica e altfel; se enunta un scop (de exemplu, multiculturalismul) si se aloca atatia ani cati e nevoie pentru ca toti elevii sa se conformeze scopului. Activitatile lor in tot acest interval vor fi nu atat practice (ca de exemplu, sa citeasca o propozitie sau sa invete adunarea), ci vor consta din 'dezvoltarea abilitatilor si atitudinilor care sa-i faca cetateni constienti ai societatii globale mondiale', prescrie Departamentul Educatiei din Connecticut. Rombola si Shea atrag atentia asupra faptului ca nu se invata deloc alfabetul in scoli; se invata 'atitudini'.

In Conecticut progresul a fost intarziat putin de un grup de parinti care au convins membrii Congresului Statului Conecticut ca cetatenii nu doresc OBE si astfel OBE se preda doar la cateva scoli 'de proba' deocamdata (ibidem, p. 22). Dar in Florida de exemplu parintii sunt mai ignoranti si mai indiferenti si nu s-au opus. OBE avanseaza pe scara nationala. Jonathan Newcomb, presedintele companiei Simon and Schuster, rezuma succesele ei: '40 de milioane de adulti sunt analfabeti functionali, 20 % din muncitorii americani citesc mai prost decat ar trebui sa citeasca copii de 14 ani'.

Cat de adevarata e stiinta care li se preda copiilor la liceu? La stiintele naturale li se preda teoria darwinista a evolutiei 'nu din cauza ca s-a dovedit ca este adevarata, ci din cauza ca cealalta alternativa ar fi creationismul [care-l presupune pe Dumnezeu] care in mod evident nu e demn de crezare', declara evolutionistul Dr. D.N.S. Watson. Dar este oare mai demna de crezare teoria darwinista a evolutiei?

Michael Denton a scris in 1985 cartea Evolution. A Theory in Crisis in care arata ca din 1859, cand Charles Darwin a publicat Originea Speciilor si pana astazi nici una din descoperirile stiintifice nu au confirmat teoria lui Darwin. Michael Denton nu este un crestin care crede in Dumnezeu. El rezuma pur si simplu 'succesele' darwinismului.

Se preda astazi ca universul s-a nascut dintr-o explozie gigantica, teorie neconfirmata de absolut nimic si necesara doar pentru a postula miliarde de ani de evolutie a universului. Care este insa varsta pamantului? Metodele de evaluare cu carbon 14 sau cu timpul de injumatatire al substantelor radioactive au dat rezultate dovedite eronate. Astfel, melci vii au fost evaluati cu metoda cu carbon 14 ca fiind morti de 26.000 de ani, scrie revista Science, iar revista Antarctic scrie ca o foca ucisa a fost evaluata in ziua mortii ei cu carbon 14 si rezultatul a fost nu ca murise cu cateva minute inainte ci acum 1.300 de ani. Iar stancile formate printr-o eruptie vulcanica in Hawai acum 200 de ani, descrisa de martori oculari ai vremii, au fost evaluate cu metoda argon-potasiu care a indicat ca stancile ar fi vechi de 22 milioane de ani. Alte stanci din Hualalei (Hawai), formate de o eruptie vulcanica documentata in scris in 1801, au fost evaluate cu aceasta metoda ca fiind vechi de 160 milioane pana la 3 miliarde de ani (Catholic Family News, Decembrie 1996, p. 1).

Dar teoria evolutiei este confirmata de descoperirile in domeniul geneticii, ni se spune - dar ni se spune acest lucru in mod mincinos. Caci genetica n-a reusit nicicum sa creeze nici o noua specie cu toate mutatiile experimentale pentru care s-au cheltuit atatia bani si eforturi. Orice modificare genetica n-a reusit decat sa produca indivizi defectuosi din aceeasi specie si in nici un caz o specie noua. S-a incercat sa se induca evolutia intr-o serie de experiente genetice cu musculite de fructe, care au fost tratate in toate modurile imaginabile. Rezultatele au produs multe musculite monstruoase - chiar si una careia piciorusele ii cresteau din gura; dar toate au fost din aceeasi specie de musculita de fructe, oricat de diforme si schiloade au iesit (ibidem, p. 8).

Teoria darwinista a evolutiei nu e o teorie stiintifica ci o dogma religioasa, erijata ca o arma 'stiintifica' de lupta anticrestina la care secularismul ateu si Noua Ordine Mondiala impreuna cu Natiunile Unite nu vor renunta. Dar evolutia omului din maimuta sufera de neajunsuri serioase. Cel mai mare il constituie faptul ca veriga de legatura dintre om si antropoide refuza sa apara, desi a fost 'descoperita' in repetate randuri si anuntata publicului cu surle si fanfare si este si azi inclusa in manualele scolare ca fiind reala. J. Wallace Johnson face in The Catholic Family News (Decembrie 1996, pp. 13-16) un rezumat al falsurilor si fraudelor care 'dovedesc' existenta acestei imaginare verigi de legatura, prezentata publicului ca o fiinta reala in aranjamentele si fotomontajele din muzeele de stiinte naturale. Sub influenta teologiei evolutiei lui Teilhard de Chardin, pana si Biserica Catolica, infiltrata in varfurile ei de cei mai crunti dusmani ai ei care o distrug din interior, accepta poligenismul, adica aparitia mai multor oameni din parinti umanoizi care au suferit mutatii ce i-au facut oameni. Aproape toti oamenii cred ca au existat astfel de umanoizi, oameni-maimuta, verigi de legatura intre om si stramosul sau antropoid. Dar cat de reali sunt stramosii astia antropoizi, descoperiti periodic si aclamati de comunitatea stiintifica si de marele public?

In anii 1920 au fost descoperiti trei astfel de stramosi: omul din Nebraska, omul din Piltdown si omul de la Neanderthal. Omul din Nebraska a fost in intregime reconstruit dupa descoperirea unicului sau vestigiu, o masea, care, a declarat profesorul Henry Osborn de la Muzeul de Istorie Naturala din New York, a apartinut cu certitudine unui om-maimuta. Gloria omului-maimuta din Nebraska n-a durat insa decat 5 ani, caci in 1927 s-a dovedit ca maseaua care daduse nastere omului din Nebraska ii apartinuse unui porc salbatic.

Omul de la Neanderthal a fost reconstruit ca un om-maimuta cu capacitate craniana mica, blanos, care mergea garbovit, cu genunchii indoiti. Dar Marcellin Boule a dovedit prin masuratori ca omul de la Neanderthal avea capacitatea craniana mai mare decat omul modern si avea religie; iar Douglas Dewar a dovedit ca omul de la Neanderthal isi ingropa mortii cu ceremonii funerare si practica mestesuguri cu multa indemnare. Fosilele de la Fontechevade au dezvaluit ca omul de la Neanderthal si omul de astazi erau contemporani si existau casatorii mixte intre ei. Iar in 1929, profesorul Serghi a dovedit ca omul de la Neanderthal mergea drept, ca omul modern. Singurul lucru care-l deosebeste de omul modern este faptul ca era nomad, traia mai mult din vanat si locuia in pesteri.

Omul de la Piltdown a supravietuit mai mult; gloria lui a durat 40 de ani. A fost 'descoperit' de catre Charles Dawson, Sir Arthur Smith Woodward de la British Museum si Teilhard de Chardin. Dawson si Woodward au anuntat in Decembrie 1912 ca au descoperit la Piltdown o jumatate de craniu de om alaturi de o falca de antropoid, care avea insa maselele tocite cum le au oamenii si cum nu le au maimutele. Caninul lipsea si daca ar fi fost gasit si ar fi fost si el tocit ca molarii, ar fi dovedit ca falca ii apartinuse unui om-maimuta. Si peste 8 luni s-a gasit si caninul lipsa - si era tocit cum trebuie! L-a gasit Teilhard de Chardin care, reintors din Franta, mersese impreuna cu ceilalti doi sa mai caute in sapaturile de la Piltdown. In 1915, Dawson a anuntat ca a mai gasit niste cranii la 2 mile distanta exact ca cel de la Piltdown si intreaga comunitate stiintifica a acceptat omul-maimuta de la Piltdown, chiar si antropologul respectat Marcellin Boule care se indoise initial. Dar dupa 40 de ani niste sceptici au insistat sa se testeze vechimea fosilelor. Dupa testare varsta lor a scazut mult; nu mai erau fosile vechi de 500.000 de ani ci de 50.000 de ani. Criticii au insistat sa se continue cu testele - si atunci a iesit la iveala ca craniul era al unui om modern, iar falca era de la o maimuta care murise recent si ai carei dinti fusesera piliti ca sa semene cu dintii omului. S-au vazut urmele pilei cu care fusesera refasonate maselele maimutei; si s-au gasit si substantele cu care fusesera vopsite ca sa para vechi. Iar craniul, care avusese intai 500.000 de ani, apoi 50.000, era in realitate vechi de 500 de ani.

Cine organizase frauda? S-a dat vina pe Dawson, care murise de-acum; dar mai multe marturii arata ca mai multe persoane din personalul stiintific de la British Museum au luat parte la fals, caci falca provenea dintr-un patrimoniu de oase de orangutan de la acel Muzeu. De cand a fost descoperita frauda, s-au scris mai multe carti in stil detectiv despre ea si dintre toti, Teilhard de Chardin pare sa reiasa ca creierul conspiratiei, care ar fi putut fi initial, crede Stephen Jay Gould, autorul uneia din aceste carti, doar o farsa conceputa de spirite tinere si iresponsabile. Gould crede ca Teilhard de Chardin avea remuscari neexprimate pentru frauda pe care o instigase si care i-a expus ridicolului si oprobiului public pe Woodward si Boule, care fusesera prietenii si mentorii lui. Dar alt autor, Malcolm Bowden, il gaseste pe Teilhard de Chardin implicat si in frauda cu omul de la Peking si nu-l crede asa de plin de sentimente alese.

Alti candidati la postul de om-maimuta sunt australopitecii de la Taung, in Africa de Sud, descoperiti in 1924. Acestia au fost reconstruiti dupa fragmente de cranii ca niste oameni-maimuta mici de stat, cu creier mic, cu falci mari, nu chiar oameni dar aproape. Dar in 1954 Sir Solly Zuckerman a declarat ca, analizand fiecare fragment fosil de 'australopitec', n-a gasit nici o dovada ca n-ar fi pur si simplu niste oase de animale si nu vede de ce ar trebui descrise ca fiind oase de 'om-maimuta'. Dar cu toata ponderea lui stiintifica, declaratia lui incorecta din punct de vedere politic a fost ignorata. In 1975 Dr. Charles Oxnard de la Universitatea din Chicago a analizat fosilele australopitecului si le-a gasit ca seamana cel mai mult cu oasele de orangutan.

Alte verigi de legatura in lantul evolutiei au fost omul din Java si omul din Peking. Omul din Java a fost descoperit in 1891 de catre Dr. Eugene Dubois, un olandez care plecase in Java sa caute omul-maimuta. S-a intors in 1895 cu o calota craniana si un dinte, care pareau de maimuta si un femur gasit un an mai tarziu cu 30 de metri mai incolo, care parea de om. Desigur ca nu exista nici o dovada ca proveneau de la aceeasi fiinta; fusesera gasite in locuri si timpuri disparate; singura legatura intre ele era faptul ca le gasise acelasi om. De aceea s-a conchis (logic, nu-i asa?) ca trebuie sa fi apartinut aceleasi fiinte, care a fost reconstruita si prezentata publicului cu multa reclama ca o certitudine. Dar Dr. Dubois nu spusese tot adevarul. El ascunsese faptul ca gasise si doua cranii de om pe langa femurul de om; ascunsese acest fapt caci teza ca el descoperise omul-maimuta in Java se baza pe credinta ca insula Java n-a fost locuita de oameni pana recent; si daca ar fi admis ca gasise si cranii de om pe langa femurul de om, acesta ar fi apartinut unui om si nu unui om-maimuta asa cum il crease el prin minciuna lui. Timp de 30 de ani Dubois a ascuns existenta craniilor umane pe care le gasise; a recunoscut existenta lor de-abia in 1921. Antropologul Marcellin Boule nu crezuse niciodata in existenta omului-maimuta din Java, zicand ca dupa parerea lui calota craniana si dintele erau de gibon. In 1938, pana si Dubois a renuntat la omul-maimuta din Java.

Si alte expeditii cautasera omul-maimuta in Java dupa Dubois: expeditia Selenka din 1907-1908, care a excavat peste 10.000 de metri cubi si a adunat 43 de lazi de fosile dar a ajuns la concluzia ca nu exista nici o fosila de om-maimuta pe insula Java; si expeditia lui G.H.R. von Koeningswald din 1931, care a gasit niste cranii de om, dar nici un os de om-maimuta. Von Koenigswald si-a pierdut slujba in anii depresiunii si in 1936 a fost salvat de catre Teilhard de Chardin, prin influenta caruia a fost numit cercetator la Fundatia Carnegie si insarcinat cu cautarea fosilelor omului preistoric. Caci Teilhard de Chardin parea ca detine in mainile lui o retea invizibila care lega toate cercetarile paleontologice intre ele si el influenta directia acestor cercetari, facilitand si dirijand curgerea banilor asa cum dorea el. Sub aripa lui Teilhard de Chardin, von Koenigswald a gasit in 1938 fragmente de falca, dinti, fragmente de craniu si o calota craniana din care a fabricat pitecantropii II, III si IV. Dar antropologi respectati au scris in 1957 ca aceste fragmente sunt exact ca si calota craniana a lui Dubois si seamana leit cu craniile de cimpanzeu si gibon - asta la o vreme cand Dubois deja recunoscuse ca omul-maimuta descoperit de el era un gibon. Dar acum, cand spunea adevarul, Dubois n-a mai fost ascultat. Omul-maimuta construit din minciuni si falsuri a ramas bine infipt in manualele scolare si in mintea publicului (Catholic Family News, Decembrie 1996, pp. 13-16).

La 3 Mai, 1994 presedintele Statelor Unite Bill Clinton (cunoscut in America sub numele de Slick Willie) a semnat ordinul prezidential PDD-25 (Presidential Decision Directive 25). Un ordin prezidential este un ordin dictatorial al unui tiran absolut care nu se mai simte obligat sa respecte legile tarii. Conform legii, numai Congresul poate pune Statele Unite pe picior de razboi. Dar prin PDD-25, Slick Willie transforma soldatii Statelor Unite in mercenari ai bancherilor internationali, punandu-i sub ordinele Organizatiei Natiunilor Unite si sub comanda oricaror ofiteri de alta nationalitate acesti bancheri vor desemna (The Spotlight, 21 Octombrie 1996, p. 20). Sa nu uitam ca presedintele Statelor Unite este un dezertor [draft dodger] care s-a pretat la minciuni si masinatiuni josnice ca sa evite serviciul militar, sprijinit de familia lui si de manuitorii lui din umbra care-l cresteau pentru un rol politic.

O trasatura distinctiva a ordinului prezidential PDD-25 (care se refera la actiuni militare in Haiti, Bosnia si Macedonia, unde trupele americane oricum n-au ce cauta) este faptul ca este tinut secret. N-a fost dat publicitatii in presa si televiziunea stabilimentului; de aceea 99,99 % din americani habar n-au ca au devenit mercenarii unei puteri straine.

Statele Unite nu daruiesc numai carne de tun. Bill Clinton preda Israelului o arma atat de oribil de distrugatoare incat folosirea ei i-a fost interzisa armatei americane. Este vorba de MIAAD-182 (Mid-range Infrared Advanced Antipersonnel Disabling system), cunoscuta si sub numele de Nautilus. Aceasta arma consta din dispozitive care arunca o raza laser pana la 12 mile (aproximativ 20 km.) ce topeste globurile oculare ale oricarei fiinte vii aflate in aceasta regiune, provocand orbire totala. Oroarea si inumanitatea acestei arme a facut ca ea sa fie interzisa tuturor si e permisa doar Israelului pentru a o folosi la bunul sau plac impotriva oricui. Aceasta arma a fost dezvoltata timp de 17 ani la conglomeratul militar-industrial TRW timp de 17 ani. Un expert in raze laser a declarat ca aceasta arma este culmea tehnologiei militare, caci folosita de experti poate distruge absolut totul in calea ei. Unii cetateni in cunostinta de cauza au scris alarmati reprezentantilor lor din Congres si au primit asigurari ca aceasta arma (a carei existenta in mainile Secretarului Apararii, care intentioneaza s-o predea Israelului, a fost confirmata si de Washington Report on Middle East Affairs in Iulie 1996), nu exista (The Spotlight, 21 Octombrie 1996, pp. 10-11).

Desigur, Israelul este recipientul cel mai indicat al acestei arme pe care desigur o va folosi pentru 'combaterea terorismului'; caci el este expus terorismului si antisemitismului (??!) practicat de palestinienii pe care inca nu i-a exterminat sau izgonit cand le-a ocupat patria. Israel Shahak, evreu ortodox traditionalist cu vederi politice de stanga, fost prizonier al nazistilor in lagarul de concentrare Bergen-Belsen in timpul celui de-al doilea razboi mondial, stabilit in Palestina [Israel] inca din 1945, unde a functionat ca profesor la Universitatea Ebraica, este un martor lucid si un analist acut al 'antisemitismului' palestinian. Cartea lui Jewish History, Jewish Religion: The Weight of 3000 Years este atat de revelatoare incat ne propunem s-o prezentam intr-un numar viitor. Profesorul Shahak se declara impotriva persecutiilor bazate pe rasa si nationalitate indiferent de cine ar fi practicate; amintind ca evreii au fost persecutati in epoci trecute, a declarat la o conferinta tinuta la Massachusetts Institute of Technology ca 'adesea grupul persecutat devine cel care-i persecuta pe altii'. Pentru cartea sa si pentru frecventele traduceri din ziarele ebraice in engleza, Shahak este urat de stabilimentul sionist. Intr-unul din articolele traduse de el, jurnalistul Tom Segev povesteste cum, mergand pe strada in Ierusalim cu un avocat arab, un soldat israelian i-a poruncit avocatului intai sa se prezinte in fata lui in pas alergator; apoi sa-si prezinte actele, pe care le-a aruncat pe jos razand si poruncindu-i sa le culeaga; apoi sa se desculte (adesea israelienii poruncesc palestinienilor sa se dezbrace in pielea goala pe strada si-i maltrateaza astfel, din placere sadica si pentru a-i umili); apoi a inceput sa-l loveasca peste fata, razand si batjocorindu-l; si in acest rastimp ii povestea lui Segev cu mult haz toate umilintele si maltratarile la care ii poate supune pe palestinieni la bunul sau plac, incheind cu cuvintele: 'astia nu-s oameni'. In acest rastimp, avocatul palestinian pastra tacerea, fara un gest, ca o statuie. Dar unii palestinieni nu au atata stapanire de sine si ticalosia lor antisemita izbucneste - unii copii ale ne-oamenilor palestinieni arunca cu pietre in israelieni, care sunt singurii oameni din univers!

Nu numai ca sunt singurii oameni iar restul sunt vite, dar sunt si oameni carora nu li se aplica legile care li se aplica celorlalte natiuni de goimi. Shahak descrie intr-un articol ideologia care justifica masacrarea palestinienilor neinarmati de catre trupele israeliene. Astfel, rabinul Schlomo Aviner declara ca 'Dumnezeu le cere altor natiuni sa respecte niste coduri abstracte ale dreptatii, dar acestea nu se aplica la evrei'. Rabinul Israel Ariel declara ca 'un evreu care ucide un ne-evreu este scutit de judecata si n-a incalcat porunca 'sa nu ucizi''. Rabinii grupului religios israelian Gush Emunim declara ca 'orice avere care se gaseste in tara apartine de fapt evreilor'. Acesti fanatici evrei se simt invincibili pentru ca au toata averea, tehnologia militara si armata Statelor Unite la dispozitia lor ca sa le foloseasca cum vor. Iata declaratia lor: 'Israelul n-are de ce sa se teama de razboi in viitor si chiar poate sa provoace razboiul cand pofteste si chiar pe timp de pace, trebuie sa instigam miscari de eliberare pentru ca sa ne extindem stapanirea'. Rabinul Eliezar Waldman, fost membru al parlamentului israelian, declara ca 'luptand impotriva arabilor, Israelul isi indeplineste misiunea divina de a fi inima lumii ostilitatea arabilor, ca si antisemitismul, rezulta din reaua-vointa a lumii care nu se lasa salvata de evrei sau rezulta din dorinta colectiva de moarte a arabilor'. Un soldat israelian s-a indoit oarecum si l-a intrebat pe rabinul sau daca e legal sa macelareasca femei si copii, la care rabinul a deschis cartea sfanta, talmudul si i-a citit din ea: 'Pe cel mai bun dintre goimi, sa-l ucizi; celui mai bland dintre serpi sa-i zdrobesti capul' (Free Speech, Aprilie 1996, pp. 6-7).

Riscandu-si viata, evreul Israel Shahak, rezident al Israelului, scrie adevarul despre terorism. Dar 'intelectualii' goimi nu au integritatea lui Israel Shahak. Cand la Fort Bragg, in 1995, doi soldati albi beti amestecati intr-o disputa cu un criminal negru l-au impuscat pe acesta impreuna cu amica lui, luni de zile pe ecranele televizoarelor nu s-a auzit decat despre ticalosia rasismului albilor; dar cand la 5 Martie 1996 la baza militara din Camp Pendleton, California, un sergent indian din Guam numit Jessie Quintanilla a intrat in biroul locotenent-colonelului Daniel Kidd si l-a asasinat impuscandu-l in spate si l-a impuscat apoi in piept pe locotenent-colonelul Thomas Heffner, urland ca i-a ucis 'pentru victoria impotriva albilor' si ca albii vor continua sa fie ucisi daca mai indraznesc sa bage la inchisoare criminali de alta culoare, mass media n-a soptit un cuvintel despre toate astea. Pentru ca nu era un caz de rasism (ibidem, p. 10). Nici cand o mama alba cu copiii ei a fost injunghiata in primavara anului 1996 la Chicago intr-un mod demn de negrii care-au atacat-o - trupul i-a fost despicat cu un cutit de bucatarie, pruncul pe care-l purta a fost scos din uter, iar copiii ei, o fetita de 10 ani si un baietel de 8 ani, au fost ucisi tot cu cutite, pentru ca erau albi - nici atunci n-a fost o crima rasiala si nici atunci nu s-a auzit nimic la televizor si nici 'intelectualii progresisti' n-au zis nici pis (ibidem, p. 11).

Despre 'intelectualii progresisti' ne vorbeste cel mai convingator unul dintre ei, Paul Buhle, care este un ne-evreu dedicat cu trup si suflet sionismului. Profesor la Universitatea Brown si la Universitatea din California, care a elaborat impreuna cu Joel Kovel un curs video pentru scoala de Marxism din New York, Paul Buhle descrie intr-un articol publicat in periodicul de stanga evreiesc Tikkun in Septembrie-Octombrie 1995 componenta catedrelor si a mass-mediei. Buhle scrie: 'Cand s-au nascut viitorii scriitori ai Hollywood-ului anilor 1930 si 40, intre 1905 si 1920, se formase deja o mare miscare literara idis In aceasta atmosfera de fascinatie amestecata cu repulsie filmele au devenit un factor extraordinar de semnificativ in modul in care evreii vor afecta cultura moderna in general. Evreii au rescris, popularizat si transformat intr-o oarecare masura jazz-ul, muzica de baza a Americii bazata pe cultura africano-americana. Au devenit forta comerciala si talentul creator al cartilor ilustrate pentru tineret cu o generatie mai tarziu. Au scris carte dupa carte (best-sellers) care se vindea ca painea calda, au psihologizat si intrigat cititorii cu zeci si sute de scriitori ca Dr. Ruth [o evreica batrana care in toata hidosenia si diformitatea varstei ei foarte inaintate da sfaturi si descrieri despre metode de copulatie sexuala la televizor] si Jonathan Kellerman. Au facut minuni pe Broadway [cartierul comediilor muzicale]. Dar cinematografia a fost locul unde puteau fi stapani si scriitori, scenaristi si stele pentru public - sub nume imprumutate ne-evreiesti, cel putin primele generatii Antifascismul si miscarea sindicalista au creat la Hollywood un bloc progresist (majoritatea, desi nu toti, aliniati unui mic grup de comunisti, aproape toti evrei). Idea sau idealul intelectualului activist, nu o mana de idealisti notorii ci o masa de lucratori cu mintea si cu arta in domeniile documentarii si prezentarilor publice, s-a nascut cu putin inainte de 1940 in grupurile de stanga ale Noii Politici [a lui F.D. Roosevelt]. Agentii guvernamentale ca Administratia Progresului Muncii au ajutat la realizarea acestui lucru. Dar conceptul de baza, cel al unui pluralism radical democratic, isi avea principale radacini in reteaua formata din teatrul cu caracterul lui idisizat adanc politic si din provenienta idis a figurilor culturale de stanga, care-i include pe pictori si pe scriitori si pe cineasti. Mai mult decat oricine altcineva, acesti oameni aveau nevoie de o America multiculturala, multirasiala, pentru ca sa-si gaseasca in ea un loc demn de ei' (ibidem, pp.2-3).

Intelectualii progresisti sunt astazi in fruntea miscarii confiscarii armelor de aparare de la oamenii cinstiti, ingrijorati de 'valul de terorism al rasistilor albi'. Un exemplu cras este 'valul de incendieri ale bisericilor negrilor'. Valul asta, scrie Michael Fumento la 8 Iulie 1996 in The Wall Street Journal, 'este o inselatorie. Asociatia Nationala de Protectie Impotriva Incendiilor arata o scadere marcata in incendierea bisericilor, de la 21,420 in 1980 la 520 in 1994. De unde a aparut deci legenda despre incendierea bisericilor negrilor? S-a dovedit ca principala sursa este Centrul Pentru Reinnoirea Democratica, grup care scrie ca 'lucreaza cu activistii progresisti si cu organizatiile ca sa creeze o miscare care sa contracareze retorica si initiativele de dreapta'. In zelul lui democratic, Centrul asta publica minciuni sfruntate imbratisate apoi de mass media si de opinia publica. Recent s-au incendiat 248 de biserici ale albilor si 161 ale negrilor; iar dintre bisericile negrilor, unele au fost incendiate de catre chiar pastorii lor (ca de exemplu cea din Fort Deposit, Alabama); 'in cele 38 de cazuri de biserici incendiate din Alabama, n-am gasit nici un singur indiciu de rasism', a declarat seful pompierilor din Alabama. Cu toate acestea, Presedintele Bill Clinton a convocat o conferinta de presa la care s-a ridicat pe picioarele dinapoi denuntand cu multa vehementa incendierea de catre rasistii albi a bisericilor negrilor, alocand $6 milioane pentru combaterea acestui 'rasism' si cerand Congresului inca $25 de milioane in acelasi scop. Seful Diviziei Drepturilor Civile de la Departamentul Justitiei, un negru numit Deval Patrick, a aratat ca vinovati de acest terorism sunt cei opusi politicii lui Clinton, cei care asculta emisiuni radio pe unde scurte si unii conservatori din Congres (Gospel Ministry News, Decembrie 1996 - Ianuarie 1997, p. 2).

In 1995, cu putin inainte de explozia care a demolat cladirea federala din Oklahoma City, a avut loc in metroul din Tokyo un atac terorist cu gaz paralizant. Vinovata de acest atac este organizatia Aum a lui Asahara, descrisa in mass media americana ca o organizatie 'religioasa extremista', comparata cu catolicii devotati sau protestantii ferventi si clasificata impreuna cu 'suprematistii albi crestini si evreii mesianici si fundamentalistii islamici'. 'De cate ori e vorba de religie, teroristii ucid mai mult', explica 'expertul' Bruce Hoffman de la Centrul Pentru Studiul Terorismului si-al Violentei Politice de la Universitatea St. Andrew din Scotia. Iar John F. Sopko, insarcinat de Congresul american sa cerceteze acest terorism, l-a declarat a fi 'un amestec mortal de zel religios ca cel al grupului Branch Davidian [cel ai caror membri au fost arsi de vii si asasinati de catre guvernul american], cu politica anti-guvernamentala a militiilor celor de dreapta si cu cunostintele tehnice ale Dr.-lui Strangelove'. Inarmat cu aceasta intelepciune, Senatorul William Cohen a declarat ca 'libertatea religioasa a contribuit direct la miile de victime nevinovate ale atacului cu gaz paralizant'. De aceea e nevoie de o arma, o strategie globala pentru combaterea terorismului, a declarat Senatorul Samm Nunn (care, ca si William Cohen, sau Bruce Hoffman, e si el evreu) si de o cooperare mai stransa cu Rusia 'fost' sovietica.

Cat de mult seamana organizatia Aum cu 'suprematistii albi crestini' despre care scrie ziarul Newsweek ca sunt modelul atacului din metroul din Tokyo? Chizuo Matsumoto, cel care-a devenit guru-ul Aum sub numele de Shoko Asahara, este un japonez nascut in 1955 dintr-o familie modesta, cu vederea foarte slaba, aproape orb, care in 1984 a creat Aum, Inc., o intreprindere cu subsidiare yoga care vindea si niste 'bauturi sanitare' dovedite total lipsite de valoare. In 1986 a devenit celebru printre ocultisti cand, mergand pe 'cararea lui Buda' in Himalaya, a fost 'iluminat'; iar ulterior in timp ce medita transcendental a auzit o voce care-i spunea ca el este conducatorul 'armatei domnului'. Dupa o calatorie in India unde a fost blagoslovit de Dalai Lama, in 1988 a creat o comuna la picioarele muntelui Fuji si dupa un an grupul lui a fost recunoscut oficial de catre guvernul japonez ca o 'religie'. In 1987 avea 1.500 de discipoli; in 1988 avea 25.000 [oare cine o fi finantat prozelitismul masiv care a determinat aceasta crestere?] si declara ca are o misiune globala. Cultul lui consta dintr-un amestec de franturi luate din diferite ritualuri si dogme, dar mai ales din budismul tibetan, yoga, zen si hinduism, toate puse in slujba ideii sfarsitului lumii care va veni cand toata lumea in frunte cu Statele Unite vor ataca Japonia si din toata lumea nu vor supravietui decat cei supusi lui Asahara. Zeitatea principala a grupului Aum este siva, zeul hindus al distrugerii, care insa in ultima vreme a inceput sa-i cedeze locul principal lui Asahara insusi, zeul suprem incarnat care a scris recent o carte in care se declara a fi Hristos. Dar acestea nu sunt decat podoabele exterioare ale cultului Aum; principalul lor om de stiinta, Hideo Murai, a aratat ca manualul lor de baza sunt cartile lui Isaac Asimov, un 'umanist' [adica un ateu] care a descris cum trebuie sa se organizeze o retea de organizatii subterane care sa reconstruiasca societatea dupa ce 'umanistii' vor fi distrus civilizatia de astazi. Pentru a se propaga si proteja in timp si in spatiu, Asimov arata cum organizatia lui secreta s-a imbracat in hainele unui cult religios. Aum este deci o organizatie politica impodobita cu cateva clisee hinduistice, care in 1990 a trimis 25 de candidati in alegerile parlamentare japoneze, inclusiv pe Asahara, cu o platforma in care se amesteca ocultismul apocaliptic de pastisa hindusa cu marxismul si socialismul, caci dumnezeul-pe-pamant Asahara era un discipol de-al lui Mao-Tse-Dun, iar mana lui dreapta, Kiyohide Hayakawa, era un vechi militant comunist al miscarii 'studentesti' din anii 1960. Dar stiinta si mijloacele revolutionare nu si le-au insusit acesti 'fanatici religiosi' Aum din gandurile lui Mao ci de la KGB-ul sovietic care i-a antrenat si i-a inarmat. In ultimii ani ai deceniului 1980, arata David Kaplan si Andrew Marshall in cartea lor The Cult at the End of the World, conducatorii cultului Aum erau strans legati de mafia criminala japoneza numita yakuza; dar membria grupului a devenit foarte numeroasa in Rusia si tot acolo a fost inzestrat Aum cu instructaj si echipament militar care include potential chiar si bomba atomica. Instructajul direct a inceput in Decembrie 1991, cand Oleg Lobov, seful Consiliului de Securitate Rus, impreuna cu Vladimir Muranyov, vice-presedinte la Universitatea Ruso-Japoneza din Moscova, s-au intrunit cu un membru al grupului Aum. In 1992 Asahara a facut un tur mult mediatizat in Rusia (bineinteles, ca sol al 'pacii si fratiei'), lasandu-l acolo pe mana sa dreapta, Kiyohide Hayakawa, sa supravegheze achizitionarea de armament si specialisti militari. In repetate randuri Hayakawa a obtinut armament rusesc, inclusiv un helicopter militar si numeroase arme AK-47. A creat o organizatie numita 'Protectie pentru Aum' la Moscova, iar patru membri ai conducerii acestei organizatii erau veterani ai diviziei a 9-a a KGB-ului sovietic. Membrii acestei divizii au inceput sa fie vazuti din ce in ce mai mult la Aum; erau utili in intimidarea celor dinafara si in realinierea refractarilor dinauntru; si de cate ori Aum-ul aparea in fata tribunalului, acesti gealati insoteau avocatii si martorii Aum-ului. Divizia 9-a a KGB-ului este o armata de elita de 8.000 de agenti care se afla direct sub jurisdictia lui Ieltan. Din aceasta divizie s-a recrutat contingentul care a 'adus ordinea' in Lituania in 1991; si in 1993 divizia a fost imbogatita cu trupele Vampel Spetznaz de spionaj si terorism extern. Trupele Vampel sunt specializate, arata jurnalista rusa Evghenia Albats, in sabotaj si guerila impotriva guvernelor straine; ele sunt responsabile de asasinarea presedintelui Afganistanului Hafizullah Amin pe care l-au macelarit in 1979 impreuna cu 7 din copiii lui intr-un act provocator care i-a dat succesorului lui Amin pretextul pentru a invita trupele sovietice sa intervina ca sa 'restabileasca ordinea'. Personalul poliglot si cosmopolit al Vampelului si-a pus pe picioare recent multe intreprinderi comerciale, dintre care unele profita din antrenarea si organizarea de organizatii teroriste pe tot globul. Hayakawa impreuna cu alti 44 membri Aum au participat la un astfel de instructaj in primavara anului 1994 in Rusia 'post'-sovietica si in Septembrie al aceluiasi an Hayakawa si alti 14 discipoli ai 'cultului religios' Aum au fost instruiti in folosirea armamentului la o baza militara de langa Moscova. La 22 Martie 1995, Hayakawa si alti 2 discipoli ai lui Asahara au parasit Rusia ducand cu ei containere de metal cu cel putin 5 kg. de ergotamina, folosita pentru fabricarea halucinogenului LSD si butoaie de alte substante chimice, dintre care, au depus unii martori in fata procurorului Alexandr Dikov, unele aveau etichetele corpului de informatii militare ale Rusiei. La 6 zile dupa atacul din metroul din Tokyo, un foc misterios a ars documentele din biroul Aum de la Universitatea Ruso-Japoneza, lasandu-i politiei doar cenusa spre investigare. Membrii Aum-ului s-au imprastiat din Moscova in diverse colturi ale 'fostei' Uniuni Sovietice; unul a fost arestat, dar a inceput sa devina evidenta grija cu care se evita ca investigatiile sa dezvaluie prea mult, iar toti cei care au facilitat contactele si cumpararile de arme ale Aum-ului, membri marcanti ai vietii publice ruse ca de pilda Ruslan Hasbutalov, fost membru in Sovietul Suprem, neaga astazi ca ar fi fost ei aceia. Iar cand jurnalistii au inceput sa se interese prea indeaproape de Oleg Lobov, principalul sprijinitor al Aum-ului la Moscova, Ieltan l-a trimis pe Lobov sa-l reprezinte in Cecenia, unde Lobov, spre deosebire de fostul prieten si colaborator al lui Bill Clinton, Ron Brown, a scapat ca prin minune de un atentat.

Oare atacul terorist din metroul din Tokyo a avut loc cu stiinta patronilor din Moscova, sau a fost o initiativa independenta a divinului Asahara? Greu de spus. Presedintele Clinton, Senatorii Cohen si Nunn si toata cohorta de oameni asemeni lor din guvernul si din Congresul american, fac spume la gura impotriva crestinilor de dreapta si invoca ajutorul organizatiilor de spionaj si politie secreta 'post'-sovietice impotriva lor pentru a pune capat terorismului unuia ca Asahara (The New American, 11 Noiembrie 1996, pp. 24-27).

Ziarul The New York Times scria in 1996 cu titluri de-o schioapa despre un reparator de frigidere de 25 de ani numit Davaughn Roper care crede in conspiratie si s-a inarmat, scrie ziarul, cu 'un vast arsenal de arme si munitii' cu care sa se apere de un grup numit Illuminati, 'un grup fictiv mitic al unei elite ultrabogate care vor sa stapaneasca lumea'. Drept care agentii BATF (Bureau of Alcohol, Tobacco and Firearms) si NYPD (New York Police Department) au facut un raid la locuinta lui Roper unde, zice The New York Times, au gasit vastul arsenal de arme si munitii plus 29 de plicuri pline cu cocaina si o mare suma de bani pesin. Alti jurnalisti s-au alaturat urletului haitei, impodobindu-l cu inflorituri: ziarul The New York Post scria la 31 August 1996 ca Roper ar fi recunoscut ca facea trafic cu stupefiante pentru a-si finanta arsenalul in lupta impotriva Noii Ordini Mondiale. Apoi The New York Times a mai adaugat cateva floricele, numindu-l pe Roper un neo-nazist fanatic si periculos si citandu-l pe un vecin care ar fi vazut multe persoane necunoscute venind si plecand din apartamentul lui Roper - desigur, clientii traficului cu stupefiante, scrie ziarul. Singur un politist care a participat la raid face nota discordanta, afirmand ca tot arsenalul lui Roper consta din arme cumparate pentru protectia personala, de inteles intr-un oras atat de bantuit de crima ca New York-ul.

Dar in timp ce legenda despre periculosul fanatic Davaughn Roper ocupa pagina intai a ziarelor mari, ascuns in ultimele pagini ale ziarului The New York Daily News a aparut raportul procuroarei federale Bernadette Miragliotta despre cazul Davaughn Roper, care spune ca la Roper nu s-a gasit nici o cocaina; ca nu s-au gasit nici un fel de stupefiante; ca nu s-a gasit nici o literatura nazista sau despre vreo conspiratie; si ca vastul arsenal consta din cinci pusti de vanatoare, doua pusti si doua pistoale; nici o mitraliera, nici o arma automata si nicaieri nu s-au gasit miile de gloante de care vorbeau agentii federali si ziarele; miile erau de fapt 300 de gloante, numar mic pentru un vanator. Si unica acuza care i-a putut fi adusa lui Davaughn Roper a fost ca una din pustile lui era cu cativa milimetri mai scurta (aceeasi acuza folosita de aceiasi agenti impotriva lui Randy Weaver, victima impotriva caruia s-a facut inscenarea de la Ruby Ridge, unde agentii guvernului i-au asasinat sotia si fiul). Iar periculosul fanatic Davaughn Roper s-a dovedit a fi un veteran care si-a slujit patria 6 ani la marina si are un trecut nepatat nici macar de o amenda de circulatie (Flashpoint, A Newsletter Ministry of Texe Marrs, November 1996, pp. 1-2).

Se cuvine sa incepem pe o nota optimista. In alegerile din 12 Octombrie 1996 din Austria, Partidul Libertatii al lui Jörg Haider a primit 28 % din voturile vienezilor si azi detine 30 din cei 100 de deputati in corpul legislativ. Partidul lui Haider este preponderent in Carinthia, Salzburg si Tyrol. Haider si partidul lui se opun globalismului impus de bancherii internationali (CDL Report, November 1996, p. 9).

Inca o nota optimista. Pauline Hanson, membra in Parlamentul Australiei, a fost abandonata de partidul ei, Partidul Laburist, pentru ca se opune 'multiculturalismului' care distruge structura sociala a tarii incurajand imigrarea nelimitata a bandelor de criminali asiatici si acordand drepturi speciale asiaticilor si bastinasilor primitivi ai Australiei. Candidand ca un candidat independent fara de partid, Pauline Hanson a fost realeasa. Ziarul Sidney Morning Herald scrie ca 48 % din australieni aproba vederile ei (ibidem, p. 13).

Prezentarea Romaniei elaborata de Kurt Treptow si Gheorghe Buzatu care urma sa fie oferita la Biblioteca Congresului din Washington in colaborare cu ambasada Romaniei a fost interzisa in urma protestului ADL-ului (Anti-Defamation League, organizatia terorista a lojii masonice evreiesti B'nai B'rith), care obiecteaza la istoria Romaniei asa cum a avut ea loc, preferand-o asa cum a fost scrisa de Roller. ADL-ul a obiectat la felul in care se prezinta dictatura carlista si contributia Garzii de Fier la rasturnarea perechii Carol II - Elena (Wolf) Lupescu. Un purtator de cuvant al Bibliotecii Congresului a declarat ca 'n-avem nevoie de controverse' (ibidem, p. 13).

Am relatat intr-un buletin anterior temerile lui Texe Marrs despre o foamete de mare anvergura care se stravede la orizont. Texe Marrs este un 'nebun care crede in conspiratie', vor zice unii; si pana si noi consideram ca ura lui nestinsa impotriva Bisericii Catolice a tuturor timpurilor si felul in care imbratiseaza orbeste legenda celor 6 milioane de evrei chipurile gazati dintre care 4 milioane la Auschwitz, sunt erori de judecata. Ron Paul insa este un deputat cu multa experienta in Congresul american reales anul acesta de catre alegatorii din Texas, care in intreaga lui cariera politica si medicala (caci e medic) n-a fost niciodata acuzat de nimeni de pareri excentrice. Si Ron Paul vede spectrul foametei globale la orizont. China comunista foloseste astazi numai pentru hrana vitelor de 5 ori mai mult grau decat folosea in total in 1980. Si in timp ce hoardele asiatice se inmultesc si au depasit 5 miliarde, suprafata totala cultivata cu cereale in toata lumea a scazut la jumatate. Pana si consumul de ingrasaminte a scazut mult in ultimii 5 ani (The Ron Paul Survival Report, 15 Noiembrie 1996, p. 6).

Printre marile victorii cu care se mandreste Presedintele Clinton este bombardarea recenta a Irakului, pentru diverse vini imaginare. Americanii au aruncat asupra Irakului 40 de rachete care costa $1 milion bucata, provocandu-i mult defaimatului Saddam Hussein daune de $60.000 pe care si le-a reparat in trei zile. Dar americanii sunt generosi. Prezenta militara americana in Golful Persic costa, zice Institutul Brookings, aproximativ $50 miliarde anual (The Ron Paul Survival Report, 15 Noiembrie 1996, p. 7).

Eliberata de crestinism, natura nobila a omului primitiv straluceste in toata gloria ei. In Kenya, oameni bogati, educati si puternici practica satanismul. Aceasta 'religie' a lor este strans legata de abuzuri sexuale, homosexualitate si adorarea serpilor. Adeptii ei mananca carne de om si beau sange de om. Biserica Unificarii a lui Sun Myung Moon este insa mai putin sangeroasa si se multumeste sa le ia adeptilor ei banii, lasandu-le viata. Mare greseala; caci unii dintre ei, vazandu-se fara bani, au dat in judecata biserica si capul ei, pe Sun Myung Moon, pentru escrocherie, zicand ca s-au folosit metode de spalare a creierului ca sa li se ia banii, bani cu care 'reverendul' Sun Myung Moon a cumparat ziarul 'conservator' american Washington Times si alte afaceri prospere (The Spotlight, 18 Noiembrie 1996, p. 2).

Ziarul lui, Washington Times a publicat recent articole in care sustine ca s-ar fi dovedit ca nu e adevarat ca CIA-ul (Central Intelligence Agency, principala agentie de informatii a guvernului federal) ar fi procurat cocaina crack traficantilor de stupefiante din cartierele negre. La plangerile si acuzele multor activisti negri, comisia senatoriala din Congres, condusa de Senatorul Arlen Specter, a fost obligata sa investigheze acuzatia. Dar nici Specter, nici John Deutsch, directorul CIA-ului, n-au putut gasi nici o neregula. Specter si John Deutsch mai au ceva in comun: ambii au o sora care e cetateana israeliana si traieste in Israel si ambii sunt devotati patrioti israelieni in conducerea poporului american. Si cum mossad-ul israelian (care corespunde CIA-ului american) este adanc implicat in antrenarea si instruirea traficantilor de stupefiante din America Latina care furnizeaza cocaina pentru piata americana, acesti doi patrioti nu pot pune bete in roate. Mossad-ul colaboreaza strans cu evreul american Meyer Lansky, arhitectul traficului cu stupefiante pe scara mondiala; dar Meyer Lansky colaboreaza la fel de strans cu CIA-ul inca de pe vremea celui de-al doilea razboi mondial. De aceea nu ne asteptam la dezvaluiri spectaculoase in pretinsul 'razboi impotriva stupefiantelor' dus de catre administratia Clinton. Nici nu e nevoie de dezvaluiri. Inca in 1972, Alfred W. McCoy a aratat in cartea lui The Politics of Heroin in Southeast Asia cat de adanc sunt implicati diplomatii americani si agentii CIA-ului in traficul cu stupefiante prin protejarea traficantilor si chiar prin transportul stupefiantelor. CIA-ul a facut eforturi sa-i suprime cartea, dar McCoy a reusit s-o republice in 1991 cu adaugiri. Senatorul Specter n-are nevoie sa investigheze; n-are decat sa verifice documentatia din cartea lui McCoy. Dar se vede ca nu doreste s-o faca (The Spotlight, 18 Noiembrie 1996, pp. 10-11).

James M. Nutt din Greenville, Michigan povesteste ca cerand un numar de telefon de la informatiile telefonice a trebuit intai sa raspunsa la cateva intrebari puse de un computer, ca apoi sa poata vorbi cu o telefonista. Intreband-o de ce trebuie sa vorbeasca intai cu un computer si abia dupa aceea cu un om, i s-a raspuns ca compania telefonica inregistreaza toate vocile pentru a le analiza si identifica, impreuna cu numerele de telefon de la care vorbesc. Cui ii trebuie inregistrari care sa identifice vocile tuturor cetatenilor si la ce? (The Spotlight, 18 Noiembrie 1996, p. 27). 'Uneori cei care folosesc World Wide Web pe Internet nu stiu ca sunt spionati', scrie Informationweek (2 Decembrie 1996, p. 68). O tehnologie recenta elaborata de Netscape Communications permite sa fie identificati cei ce folosesc Internetul si urmariti in toate peregrinarile si vizitele pe care le fac. 'Poate ca nu stiu intotdeauna cine esti, dar stiu intotdeauna ca cutare X face urmatoarele lucruri pe Internet', zice Stephen Klein de la Internet Profiles Corporation din San Francisco (ibidem).

Ministrul Justitiei din Argentina, Rodolfo Barra, a fost obligat sa demisioneze de catre organizatii ca B'nai B'rith si Centrul Simon Wiesenthal din acea tara. Crima de care se facuse vinovat era un articol cu tendinte patriotice si nationaliste scris in 1964, la varsta de 15 ani. De atunci pana astazi Rodolfo Barra a dus o viata impecabila si exemplara; dar crima comisa la varsta de 15 ani nu poate fi iertata. Caci crima lui e foarte mare. In acel articol, adolescentul Barra scria ca 'istoria predata oficial e plina de minciuni' si 'nu te poti increde in ea'. Mai mult, articolul care continea aceste ganduri criminale fusese scris pentru grupul studentesc Tacuara, care se preocupa de problemele nationale ale Argentinei si nu se preocupa de ce faceau sau nu faceau nazistii in alte tari. Iar in Iunie 1996, ajuns Ministru al Justitiei, ticalosul de Rodolfo Barra si-a dat arama pe fata si s-a dus la Madrid la o conferinta a juristilor spanioli si latino-americani care se opun avorturilor. Si doar toata lumea stie ca cei care se opun avorturilor sunt niste rasisti si extremisti de dreapta, la un pas de antisemitism. Si mai mult, sub conducerea lui Rodolfo Barra, Ministerul Justitiei n-a dat atentia cuvenita cazurilor flagrante de antisemitism din Argentina (ca de exemplu bombardarea sediului Asociatiei Evreiesti de Ajutor Reciproc din Buenos Aires la 18 Iulie 1994, care a ucis 86 de evrei si in care s-a folosit o bomba trimisa de la sediul aceleiasi asociatii din Cordova - cf. CDL Report, Noiembrie 1996, p. 8.). Imediat au inceput sa apara zvonuri ca un tanar Barra (desigur, ministrul Rodolfo Barra) avea un bogat cazier de huligan violent; a fost publicata fotografia unui tanar care nu seamana deloc cu Rodolfo Barra, dand salutul nazist, cu numele lui Barra dedesubt; si 1.500 de rabini de pe cinci continente au iscalit o petitie in care cer ca ministrul Rodolfo Barra sa demisioneze imediat.

Rodolfo Barra n-a putut fi gasit vinovat decat de crima de a nu fi totalmente servil planurilor sioniste, crima pentru care a fost fortat sa demisioneze pentru a fi imediat inlocuit cu Elias Jassan, care e, natural, evreu. Nu sunt 'extremistii' crestini de dreapta cei care leaga cauza sionismului de inlocuirea lui Barra; iata ce declara Ruben Pereira, presedintele Delegatiei Asociatiilor Israelo-Argentiniene: 'Nu vom face nici un compromis, caci aceasta ne lezeaza pielea comunitatii; evreul in medie doreste ca Barra sa demisioneze'. Se estimeaza ca 4 % din populatia Argentinei sunt evrei; dar s-ar parea ca detin 100 % din putere (CDL Report, Septembrie 1996, pp. 13, 16).

NAFTA (The North-American Free Trade Agreement) si GATT (The General Agreement on Tariffs and Trade), au fost votate de Congresul renegat american impotriva vointei a peste trei sferturi din populatie in 1993 si 1994. La vremea aceea, suporterii acestor tratate pretindeau sus si tare ca ele vor crea 200.000 de locuri de munca anual. Dupa doi ani si jumatate, s-a dovedit ca nu numai ca nu s-a creat nici un singur loc de munca, dar NAFTA a creat numai din tranzactiile cu Mexicul 225.000 de someri care n-au nici o speranta sa mai devina vreodata altceva decat muritori de foame si polutia si distrugerea mediului inconjurator s-au exacerbat in statele invecinate Mexicului. Cea mai mare realizare insa a acestor doua tratate, NAFTA si GATT, este scaderea nivelului de trai in Statele Unite, acompaniata de profituri sporite pentru un numar minuscul de internationalisti (Mainstream, vol. 27, No. 2, pp. 27-28).

Presedintele Clinton este maestru in debitarea minciunilor cu un aer convins si sobru. Dar pana si ziarele mari ale stabilimentului au incetat sa se prefaca a-l crede. The New York Times din 26 Octombrie 1996 scria ca rata de crestere a somajului este mai mare in ultimii ani decat fusese cu cinci-sase ani in urma (8,4 milioane de noi someri creati in anii 1993-1995). Administratia lui Clinton sustine ca a creat 10,5 milioane de locuri de munca; dar Biroul Statisticii Muncii al guvernului federal n-a putut identifica decat 48 % din ele - restul exista doar in fantezia lui Clinton, care explica absenta lor prin faptul ca 'nu pot fi numarate fiind la companii prea mici ca sa merite osteneala'. Pana si aceste statistici oficiale alarmante despre cresterea somajului in Statele Unite sunt false si nu dezvaluie adevarata crestere a pauperizarii americanului de rand, caci nu cuprind decat somerii care s-au declarat ca atare in cautare de lucru in ultimele 30 de zile; si nu cuprind tatii de familie care-au pierdut o slujba de $70.000 pe an pentru a trage mata de coada cu un salariu de incepator de $10-12.000 pe an; si daca acest salariat se angajeaza acum in doua locuri pentru cate un salariu de nimica care sa-i permita supravietuirea, statisticile considera ca 's-au creat doua noi locuri de munca' ca dovada a prosperitatii crescande (The McAlvany Intelligence Advisor, Decembrie 1996, p. 5).

Nu numai in 'fosta' Uniune Sovietica se 'privatizeaza' membrii 'fostei' securitati. Compania Wackenhut din Coral Gables, Florida este cea de-a treia companie de agenti de siguranta din Statele Unite ca marime. A fost fondata in 1954 de catre George Wackenhut impreuna cu alti doi fosti agenti ai FBI-ului si de atunci incoace s-a imbogatit incontinuu cu 'securisti' americani. Din comitetul ei de conducere au facut sau fac parte Clarence Kelley, fost director al FBI; Frank Carlucci, fost Secretar al Apararii; generalul Joseph Carroll, fost director al DIA (Defense Intelligence Agency, serviciul de informatii al armatei); James J. Rowley, fost director al serviciului secret al Statelor Unite; si fostul subdirector al CIA-ului amiralul Bobby Ray Inman. Consilier juridic la Wackenhut era intr-o vreme William Casey, fost director al CIA. In 1966, Wackenhut avea o lista neagra a disidentilor americani, pe care desigur a imbogatit-o de atunci.

Compania Wackenhut a colaborat strans cu guvernul federal in dezvoltarea de arme bacteriologice. In 1970, Congresul a ordonat inchiderea laboratoarelor armatei in care se elaborau arme bacteriologice, dar cercetarile n-au incetat, ci au fost doar date in arenda companiei Wackenhut care le-a continuat pe rezervatia indiana Cabazon. In 1983, laboratoarele Cabazon-Wackenhut au anuntat ca au dezvoltat o arma bacteriologica capabila sa anihileze selectiv o anumita rasa de oameni. Cum pe vremea aceea Irakul era aliatul Statelor Unite, probe din aceasta arma bacteriologica au fost trimise in Irak pentru testare. Acum, cand peste 15.000 de militari americani reintorsi din Irak si familiile lor sunt victimele groaznicei boli numite 'sindromul razboiului din golf', nu se stie in ce masura suferinta si moartea lor nu se datoreaza acestor experiente cu arma bacteriologica capabila sa extermine selectiv o rasa intreaga (The Spotlight, 11 Noiembrie 1996, pp. 22-23).

Fenomenul emisiunilor politice radiofonice cu participarea ascultatorilor (talk-show radio) a cunoscut o inflorire masiva in ultimii 6 ani si a colorat peisajul politic american intr-un fel care nu convine elitei financiare internationaliste-globaliste. Parte din public a inceput sa nu mai creada dezinformarea difuzata de marile statii de televiziune si marile periodice (mass-media stabilimentului) si a inceput sa-si caute informatia de la aceste surse alternative. Rezultatele au fost evidente in protestul masiv (peste 75 % din populatie a protestat) impotriva tratatelor GATT si NAFTA; protestul impotriva controlului si confiscarii armelor de foc; refuzul lui Michael New de a purta uniforma mercenarilor Natiunilor Unite; protestul impotriva masurilor de interzicere a apartenentei la religia crestina la locul de munca; protestul impotriva legii asa-zise 'anti-teroriste' a lui Bill Clinton. Statiile de radio care difuzeaza aceste emisiuni sunt construite foarte ieftin de catre producatori-tehnicieni care, prevalandu-se de legislatia in vigoare, si operand cu aparatura redusa si cheltuiala minima, atrag mase de ascultatori care nu se mai sinchisesc de mass-media stabilimentului cu miliardele ei de dolari. Intrata in panica, elita Noii Ordini Mondiale a inceput contraofensiva. Regulamentul prevede ca marile conglomerate informationale nu pot acumula peste 8 statii de radio, lasand campul liber statiilor mici. Cand s-au introdus undele FM, conglomeratele mari n-au mai fost interesate de undele vechi AM, care au fost acaparate de aceste emisiuni alternative ale disidentilor. Vazand succesul acestora, marile conglomerate se straduiesc acum sa le reacapareze - ajutate de Comisia Federala a Comunicatiilor (Federal Comunications Commission) care isi incalca in picioare propriul regulament pentru a lichida disidentii politici si acorda marilor conglomerate exceptii de la propriile reguli, dupa cum scrie publicatia de specialitate Broadcasting & Cable la 24 Iunie. Magnatii mass-mediei cumpara acum pe rupte statiile de radio si inchid emisiunile disidentilor. Jacor Communications din Cincinnati a cumparat 8 statii din Denver si detine si majoritatea statiilor din Cincinnati. Departamentul Justitiei, in ale carui obligatii intra si demolarea monopolurilor ilegale, i-a ordonat sa-si vanda una dintre statiile din Cincinnati pentru ca sa detina doar jumatate din toate statiile de radio si sa nu mai apara ca un monopol. Si alte companii ale stabilimentului cumpara statii de radio pentru a elimina emisiunile disidentilor. Astfel, in Albuquerque, KOB-AM a cumparat alte doua statii; American Paxson Communications plateste pentru achizitionarea a trei statii din Orlando, Florida, aproape de trei ori mai mult decat valoreaza ele pe piata; dar cea mai mare cumparatura a avut loc cand Westinghouse / CBS a cumparat Infinity Broadcasting cu $4,9 miliarde, creand un monolit mediatic gigantic cu 77 de statii de radio si 16 de televiziune, ceea ce-i permite sa detina intre un sfert si o jumatate din venitul emisiunilor radiofonice in principalele orase americane (la New York 36%; Los Angeles 26%; Chicago 32 %; Philadelphia 44 %; Boston 39%; Washington/Baltimore 21%; Dallas/Fort Worth 38%; Detroit 30%; Minneapolis 28%; St. louis 27%). Acesta este un monopol incurajat de guvernul federal si aflat in mainile partenerilor guvernului federal care duc aceeasi politica feudala elitista. Westinghouse a fost printre primele companii care au demolat industria americana mutand fabricile in China comunista unde munca o fac detinutii din lagarele de exterminare comuniste intretinuti la nivelul minim al subzistentei, ceea ce asigura companiei Westinghouse profituri maxime si asigura globalistilor pauperizarea occidentului si consolidarea bolsevismului in China.

Tot asa cum se concentreaza undele radiofonice in mana acestor globalisti, se concentreaza ziarele tot in mana lor; majoritatea ziarelor americane apartin companiilor Gannett, Knight-Ridder si Hearst, unde nu au ce cauta cei ce nu au vederi sioniste si globaliste. Au inceput sa fie dati afara si eliminati disidentii din statiile de radio recent achizitionate. Astfel, a fost data afara Diane Silverman de la KZNG din Hot Springs, Arkansas, in Iulie; a fost dat afara J.R. Reynolds de la KKOH din Reno, Nevada in August si i s-a spus ca din cauza ca i-a permis candidatului la presedintie Harry Brown sa-si expuna vederile (The McAlvany Intelligence Advisor, Decembrie 1996, pp. 22-23). Aici in Florida si-au incetat emisiunile disidente Sun Radio Network si World Wide Christian Radio. Despre aceasta din urma am auzit ca a fost cumparata de alta companie.

Pierre Salinger, fost secretar de presa al lui John F. Kennedy, declara ca zborul TWA 800 in care au pierit toti cei din avion a fost doborat de o racheta a marinei americane. Peste 100 de persoane au vazut racheta indreptandu-se in spre avion, care fusese deviat din ruta lui normala la o ruta pe care aveau loc exercitii de tragere cu rachete. Echipajul vasului de pe care se tragea cu rachete a fost imediat mutat pe un vas trimis in Pacific ca sa fie de negasit. Un pilot care zbura inaintea zborului TWA 800 doborat a declarat ca a vazut o racheta si a virat violent ca s-o evite; si un pilot pakistanez care zbura alaturi de TWA 800 a declarat ca a vazut racheta venind de jos si lovind avionul. Guvernul si mass-media continua sa minta. FBI sustine ca traiectoriile luminoase de racheta vazute de atatia martori oculari sunt de fapt meteori - meteori care cad din jos in sus si isi au originea in Oceanul Atlantic (?!) (The McAlvany Intelligence Advisor, Decembrie 1996, p. 26).

Parte din public mai crede ca cercetatorii din medicina sunt niste altruisti care-si dedica eforturile reducerii suferintei. In realitate, companiile farmaceutice au un singur interes: profitul maxim; si cercetatorii nu sunt preocupati decat de obtinerea de burse de cercetare si nicidecum de obtinerea de rezultate utile sau valide. Oficiul General Contabil (the General Accounting Office) al Statelor Unite a dat publicitatii concluzia sa ca in ultimii 10 ani peste jumatate din medicamentele aprobate de Administratia Alimentelor si Medicamentelor (Food and Drug Administration) au fost retrase de pe piata sau au fost reetichetate din cauza ca s-a dovedit dupa ce au fost aprobate spre folosire larga in public ca aveau efecte daunatoare sanatatii sau chiar mortale. Fiecare din aceste produse farmaceutice daunatoare si mortale fusesera indelung testate pe animale in laboratoare inainte de a fi vandute publicului (In Defense of Animals, Vara 1996, p. 15).

Vanatoarea de virusi

Timp de mii de ani curiozitatea omului l-a impins spre a cauta explicatia fenomenelor naturale. De multe ori drumul pe care a pornit a fost gresit, dar in mod natural progresul a continuat neabatut in timp. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, cercetatorul a fost inlocuit de o birocratie de tehnicieni, metodele de lucru au fost distorsionate si de multe ori se confunda culegerea datelor experimentale cu stiinta reala. Stiinta a insumat contributia indivizilor creatori care au cautat si gasit explicatii simple: Copernic si Galileo au reinterpretat miscarea planetelor si au explicat revolutia pamantului in jurul soarelui, Newton s-a intrebat de ce cad obiectele totdeauna in jos si nu in alta directie si a gasit legea gravitatii, Koch a gasit o metoda care-i permite sa dovedeasca cand sunt microbii nocivi, Einstein a ajuns la teoria relativitatii fara experimente proprii, Watson si Crick prelucrand datele fizice si chimice au dedus structura ADN-ului care contine informatia genetica. Aproape toate contributiile majore in stiinta au aparut mai putin ca urmare a unor noi experimente cat ca explicatii pentru date cunoscute. Oamenii de stiinta s-au concentrat in a gasi greseli de logica si a simplifica experimentele existente si mai putin asupra colectarii datelor noi. Gandirea nu costa bani si oamenii de stiinta se straduiau in obscuritate cu mijloace frugale manati nu de forte politice ci de propria lor curiozitate. Dupa cel de-al doilea razboi mondial totul s-a schimbat. Detonarea celor doua bombe atomice in Japonia, ca urmare a unui efort sustinut cu fonduri practic nelimitate (peste doua miliarde de dolari, suma imensa pentru acea vreme) si inventia razboiului rece care a tinut Statele Unite in stare de teroare, a stors de la americani enorme fonduri alocate pentru cercetari in stiinte si inginerie, pentru a ajunge la paritate cu sovieticii. Intrat in hora, guvernul federal a creat Comisia pentru Energie Atomica, care a coordonat cercetarile in acest domeniu, in 1947, apoi Fundatia Nationala pentru stiinte in 1950, care a inceput sa acorde burse pentru cercetarile stiintifice si in scurta vreme au aparut diverse comisii, comitete si organizatii federale care au impanzit intreaga tara infiltrandu-se pana si in laboratoarele independente de cercetare si in universitati. Noul stabiliment a fost croit dupa modelul proiectului Manhattan (cel care a creat bomba atomica), unde cercetarea nu este bazata pe munca individuala ci pe eforturi colective. Atentia a fost indreptata initial spre rezultate practice, tehnologie noua si inginerie; dar in scurta vreme agenturile guvernamentale si-au dat seama ca tehnologia este de fapt o forma aplicata a stiintelor de baza si ca atare au inceput sa verse bani si in acest domeniu, transformand intreaga cercetare stiintifica intr-un monstru inform. Geniul creator a fost eliminat si inlocuit cu institutii puternice, formate din colective largi de tehnicieni al caror unic deziderat este colectarea de cat mai multe date. Unde inainte un individ neconformist intra in competitie cu cativa cercetatori, acum ganditorii originali sunt pusi in fata unei opozitii masive de zeci de mii de colegi iritati, o ceata care poate ineca usor un punct de vedere care nu se incadreaza in linia politica corecta. Inainte de cel de-al doilea razboi mondial, fondurile alocate pentru cercetare erau de circa 250 de milioane; in 1950 au atins 2 miliarde de dolari, apoi 63 de miliarde in 1989 ca sa depaseasca 76 de miliarde in 1993. Eisenhower a comentat in 1957 ca exista o lipsa de oameni specializati in toate domeniile, dupa care fondurile acordate de guvern pentru productia de 'doctori' a dat rezultatele scontate. Asociatia Americana pentru Progresul stiintei numara 461 de oameni de stiinta in 1848, cifra care a crescut la 36.000 in timpul razboiului al doilea mondial ca sa se hipertrofieze la peste 135.000 de membri in zilele noastre. Academia Nationala de stiinte, a carei membrie este o onoare chiar si astazi, a inceput cu 50 de membri ca sa ajunga azi la 1.650. Numarul de doctorate acordate a crescut de la sub 6.000 pe an in 1960 la 17.000 in 1979, iar prin anii 1980 numarul doctorilor in stiinte si medicina s-a umflat la peste 400.000 si acum creste intr-un ritm care intrece capacitatea de absorbtie a pietei. Expansiunea nu e domolita, Asociatia Americana a Universitatilor si azi vorbeste despre asa-zisa carenta de doctori in stiinte. Numarul mare de oameni de stiinta schimba campul de lupta. Mult mai multe lucrari se publica sub imperativul 'publica sau pieri'. In 1650 exista un sigur jurnal stiintific, in 1800 in jur de 100, iar azi exista peste 100.000. Numai cercetatorii americani publica anual un numar de 140.000 de lucrari, in mare majoritate necitite de nimeni. Armata aceasta de ganditori necesita bani pentru a fi plasati si e destul de puternica pentru ca sa faca presiuni asupra Congresului si acordarea de fonduri guvernamentale este in continua ascendenta. In spatele cercetatorilor stau institutii puternice, garnisite cu fonduri imense, cu personal specializat in relatiile publice si armata de oameni de stiinta a invadat sistemul de cenzurare a publicatiilor unde ei nu pot estima exactitatea datelor dar pot suprima interpretari inacceptabile pentru vederile lor. Fondurile, publicatiile, pozitia si chiar participarea la conferinte stiintifice ale unui cercetator sunt controlate de competitorii din meseria sa, care nu privesc cu ochi buni nealinierea. Putini oameni de stiinta indraznesc sa exprime indoieli cu privire la punctul de vedere unanim acceptat. Cercetatorul cu succes este cel care primeste fondurile cele mai grase: acesta e situat ierarhic in varful scarii, genereaza cel mai mare numar de lucrari, primeste cele mai prestigioase premii si nu creaza controverse. Tranzitia de la mica stiinta individuala la marea afacere 'stiintifica' de astazi a dat nastere la o armata de tehnicieni foarte indemanateci, dar mediocri ca oameni de stiinta, care modeleaza datele experimentale in acord cu conceptia la moda.

Stiintele biologice au fost cu precadere influentate de noua linie politica in cercetare. Prioritatea in anii post-belici a fost acordata ingineriei, cu fonduri alocate de catre Departamentul Apararii si NASA, sub conducerea carora au aparut satelitii, naveta spatiala, diverse arme futuristice, precum si ciclotroni si alti acceleratori de particule cu aplicatii in fizica nucleara. Cercetarea de baza, cu rasunet in tehnologie si medicina, a crescut proportional cu cercetarea globala in Statele Unite, concentrandu-se in special la universitati si biologia actualmente cuprinde cam o treime din cercetarea stiintelor de baza, fiind substantial favorizata in comparatie cu fizica, ingineria, matematica, stiintele sociale. Acest fapt deriva din masiva infuzie de fonduri federale prin National Institutes of Health (NIH - corespondentul Institutelor de Igiena din Romania) care inca din 1950 a dezvoltat o vorace pofta de bani si putere. Bugetul NIH era de aproximativ 100 de milioane de dolari in 1955, ca azi sa se apropie de zece miliarde de dolari (exista tari al caror intreg produs national e mai mic). Banii sunt utilizati in parte pentru propriile laboratoare, dar majoritatea fondurilor sunt distribuite la universitati, laboratoare individuale si chiar pentru cercetari efectuate in alte tari. Jumatate din fondurile de cercetare ale universitatilor provin din buzunarul NIH, ceea ce implica subjugarea acestor institutii, fapt descris grafic in Journal of NIH Research din 1990 prin fraza 'Cand NIH stranuta, comunitatea academica face gripa'.

Cand stiinta se rezuma la colectarea datelor si renunta la procesul de gandire, putem anticipa erori dezastruoase. In biologie, sume substantiale au fost varsate in segmentul dominat de vanatorii de microbi, cu toata disparitia bolilor infectioase si microbiologia a reinviat intr-o noua ipostaza: vanatoarea de virusi. Cum biologia sta la baza stiintelor medicale, noua orientare in stiinta cu accentul pe cantitate si nu pe calitate duce in mod inevitabil la tragedii umane. Directiva data biologilor de catre fizicianul nuclear Alvin Weinberg, membru al Academiei de stiinte, de a se dezvolta chiar cu riscul pierderii efectivitatii individuale atata vreme cat volumul produsului final creste, este primejdioasa. Noua linie politica a inceput cu razboiul impotriva poliomielitei, apoi a urmat cel impotriva cancerului, ca sa atinga apogeul in actiunea total falimentara impotriva SIDEi.

Lupta impotriva poliomielitei.

Spre deosebire de bacterii, protozoare sau mucegaiuri, virusii nu sunt microorganisme vii. Pe cand bacteriile sunt fiinte monocelulare, virusii sunt mult mai mici si sunt incapabili de a se dezvolta singuri. Indeobste sunt formati dintr-o structura proteica si material genetic, ADN ori ARN. Infecteaza celulele vii carora le schimba codul genetic astfel incat celula nu se mai reproduce ci creaza noi virusi, care invadeaza alte celule. Desi exista un numar nelimitat de virusi in natura, ei sunt oarecum specializati, in sensul ca pot infecta numai anumite gazde si in organismul acestora numai un anumit tip de celule. Orice vietate, din regnul animal sau vegetal, este susceptibila la atacul unor virusi.

Virusii au fost de fapt decelati accidental de catre vanatorii de microbi. In secolul XVIII, Edward Jenner a observat ca oamenii pot deveni imuni la variola daca li se injecteaza material din exudate fara sa stie ca de fapt a utilizat un virus. In 1880, Louis Pasteur, ocupandu-se de turbare, a observat ca aceasta se poate transmite prin saliva animalelor dar nu a putut izola nici o bacterie si a ghicit corect ca acest lucru probabil se datoreaza unui microorganism prea mic pentru a putea fi observat la microscop. De fapt era un virus.

In 1892 Dimitri Iwanowski a izolat pentru prima data un virus studiind boala mozaicului de tutun. El a filtrat extractele de tutun prin filtre suficient de dense pentru a nu lasa nici un microb sa traverseze ca, spre surprinderea lui, sa observe ca lichidul poate infecta plante sanatoase. Independent, botanistul olandez Martinus Willem Beijerinck, prin experiente similare, a ajuns la concluzia ca agentul infectios din extractul de tutun filtrat este deosebit de microbi si l-a numit 'virus'.

In toiul luptei impotriva microbilor, s-a gasit totusi un numar de microbiologi care si-au indreptat atentia spre virusi. Astfel, doi cercetatori germani au filtrat virusii care produc leziuni in gura vitelor, Walter Reed a izolat, tot prin filtrare, virusul care produce frigurile galbene. La scurta vreme au fost gasiti o serie de alti virusi. Intre timp vanatorii de microbi, ignorand postulatele lui Koch, continuau sa puna in carca unor bacterii nevinovate maladii provocate de virusi, ca febra galbena, gripa etc. De abia in 1935, Wendel M. Stanley a fost in stare sa purifice virusul mozaic al tutunului in forma cristalina; si chiar si in aceasta forma obtinuta dupa tratamente brutale de laborator, virusul era inca in stare sa infecteze plantele, de unde s-a putut deduce ca nu este un organism viu. In scurta vreme, el si alti cercetatori au fost in stare sa izoleze in forma cristalina alti virusi si in 1946 Stanley a primit primul premiu Nobel acordat unui virusolog.

Virusologia moderna a fost deschisa cu programul impotriva poliomielitei. In 1938, fostul presedinte Roosevelt, el insusi afectat de aceasta boala, a creat Fundatia Nationala pentru Paralizia Infantila care a dat un avant cercetarilor in acest domeniu, mai ales dupa explozia epidemica ce a avut loc dupa reintoarcerea trupelor americane de pe frontul din Pacific dupa 1945. Virusul a fost izolat in 1908, dar nimeni nu a putut sa-l creasca in culturi in vitro. Dr John Enders si colaboratorii lui au izbutit in 1948 sa-l cultive pe celule de placenta, lucru pentru care au fost recompensati cu premiul Nobel. In 1955 Wendell Stanley a fost primul care l-a obtinut in stare cristalina.

Prima lectie pe care a invatat-o comunitatea medicala a fost ca antibioticele sunt total ineficiente impotriva virusurilor, dar vaccinarea are efect. Vaccinarea se obtine prin introducerea unei forme slabite sau inactive de virus in organism, care reactioneaza producand anticorpi impotriva acelui virus. Odata ce virusul a putut fi crescut in laborator, posibilitatea de a obtine un vaccin devenise reala. Un grup de cercetatori au utilizat maimute pentru obtinerea de vaccin cu rezultate dezastruoase: multi dintre copiii injectati au contractat boala. Dr. Jonas Salk a obtinut un vaccin din culturi de virus crescut pe celule si apoi inactivat chimic si in 1954 a inoculat 400.000 de copii. Secretarul Sanatatii a aprobat licenta pentru acest vaccin si dupa aceasta binecuvantare federala s-au facut presiuni pentru vaccinarea intregii populatii, actiune ce din fericire nu s-a concretizat din lipsa de fonduri. Dupa cateva saptamani au sosit rapoartele despre copii care au paralizat din cauza vaccinului. In unele flacoane, rare particule de virus au supravietuit tratamentului chimic si au produs boala. 200 de persoane s-au imbolnavit si 11 au murit. Euforia publica s-a transformat in panica. Suportul federal ar fi exacerbat dezastrul. Secretarul Sanatatii a demisionat, la fel si directorul NIH. Vaccinarea s-a reluat numai dupa ce tehnica a fost imbunatatita.

Noul director al NIH, James Shannon, om disciplinat si extrem de ambitios cu un doctorat in fiziologie, a fost mai mult un politician decat un om de stiinta. In viziunea lui stiinta trebuia restructurata si manuita printr-o autoritate centrala. El urmarea crearea celei mai largi unitati biomedicale din lume. Impedimentul principal in realizarea visurilor lui grandioase au fost fondurile si de aceea a utilizat toate caile pentru a deschide baierile pungii federale. Cu ajutorul a doi membri influenti ai Congresului si cu sprijinul guvernului Eisenhower, a izbutit sa dubleze fondurile NIH in 1956, la 200 de milioane de dolari. In 1968, anul in care s-a pensionat, bugetul NIH a depasit un miliard de dolari, ca astazi sa fie de aproape zece miliarde de dolari, ceea ce a transformat NIH in cea mai puternica agentie biomedicala.

Strategia lui Shannon pentru concentrarea puterii s-a bazat pe stilul de lucru al Proiectului Manhattan. Stiind ca fondurile vor fi alocate cu usurinta numai daca cercetarile stiintifice au aplicatii practice imediate, a declarat razboi bolilor. Si-a indreptat atentia asupra cercetarilor de poliomielita care pana atunci, spre neplacerea lui, erau bugetate de intreprinderi private si nu erau sufocate de controlul guvernamental. Shannon a utilizat fondurile NIH pentru a acorda burse laboratoarelor care efectuau cercetarile cu poliovirusul si in scurta vreme intreaga cercetare din acest domeniu a fost sub controlul lui. Aceasta politica dainue si azi. Dupa ce epidemia de poliomielita s-a stins in 1960, cancerul si bolile cardiovasculare au devenit tinta vanatorilor de virusi, dar acestea nu sunt boli infectioase! Aparitia SIDEi a fost o mana cereasca pentru NIH.

Virusii lenti.

De la descoperirea virusului mozaic de tutun pana la epidemia de poliomielita, s-au descoperit numerosi virusi care provocau diverse boli si care toti au fost confirmati de postulatele lui Koch. Dar pentru fiecare virus legitim periculos au fost izolati o multime de alti virusi nevatamatori pe care oamenii de stiinta i-au denumit 'orfani' intrucat nu au o boala corespunzatoare. Vanatorii de virusi insa nu s-au putut impaca cu ideea ca pot exista asemenea microbi sau virusi inofensivi si si-au exprimat parerea ca si acestia vor produce candva o boala. Dar pentru a acuza un virus orfan ca produce o boala neinfectioasa trebuie sa se inlature un impediment serios: in cele mai multe cazuri simptomele bolii nu apar simultan cu infectarea organismului cu virusul orfan. Cand un microorganism care este in realitate responsabil de o boala invadeaza un organism, boala se instaleaza in decurs de zile sau saptamani, in timpul proliferarii microorganismului, altfel sistemul imun de aparare neutralizeaza invadatorul si boala nu mai apare. Pentru a inlatura aceasta realitate din calea afacerii stiintifice, s-a inventat perioada de latenta care dureaza luni sau chiar multi ani. In dosul acestui mit exista un sambure de adevar. Chiar in infectiile cu virusi normali, unii bolnavi, putini la numar, daca sufera de anumite conditii preexistente care nu-i permit sistemului lor imun de aparare sa intervina cu promptitudine, dau ocazia virusului sa-si continue dezvoltarea pentru o lunga perioada de timp. Teoretic, acest fenomen poate avea loc cu orice virus; de pilda virusul herpesului se poate ascunde si recidiva periodic. Dar la vanatorii de virusi notiunea de 'perioada de latenta' devine o proprietate miraculoasa a unor virusi care pot provoca boli chiar si dupa disparitia completa a virusului din organism. Aceasta le permite oamenilor de stiinta sa invinovateasca orice virus de mult decedat pentru o boala care apare mult mai tarziu.

Conceptul de perioada de latenta, legat azi de virusul HIV si de SIDA, a aparut in timpul luptei impotriva poliomielitei. Cercetatorul care a popularizat acest mit este astazi unul din principalii specialisti in SIDA si cariera lui stiintifica este caracteristica pentru evolutia acestor 'oameni de stiinta'. D. Carleton Gajdusek, om de 70 de ani cu o infatisare autoritara, a fost descris de colegi ca imatur emotional si uneori chiar vulgar in conferintele sale in care descrie practicile sexuale exotice ale unor triburi primitive. Burlac, a adoptat treizeci si patru de copii din Noua Guinee, majoritatea baieti, si, dupa parerea lui Sir Francis Macfarlane Burnet, Gajdusek nu este atras sexual de femei. Poseda un palat pe o mosie de 100 de acri, cu un bazin de inot imens, dar cu tot acest lux extrem prefera sa calatoreasca si sa traiasca in cele mai indepartate si primitive colturi din lume. Ca formatie este pediatru, dar de zeci de ani a lucrat ca virusolog in cadrul NIH.

Deoarece se interesa de bolile contagioase infantile, Fundatia Nationala pentru Paralizia Infantila i-a acordat o bursa in 1957 cu care a plecat in Noua Guinee, unde a studiat o boala misterioasa numita kuru. Aceasta boala ataca sistemul nervos central: bolnavul devine spasmodic, paralizeaza si apoi moare. Boala a afectat numai un singur trib cu o populatie de aproximativ 35.000. Gajdusek a fost primul care a descris sindromul, desi acesta aparuse cu decenii inainte. De la inceput a considerat boala ca fiind de natura infectioasa. Dupa rapoartele lui, oamenii din trib isi mancau rudele decedate si parerea lui a fost ca boala se transmitea din creierul infectat al mortilor. Cercetarile lui pentru depistarea virusului au suferit esec. Nu numai ca n-a gasit virusul, dar lipseau cu desavarsire simptomele caracteristice unei infectii, nici un organ nu era inflamat, lichidul cefalo-rahidian era nealterat, sistemul imun intact, mai mult chiar incidenta bolii nu era crescuta la cei al caror sistem imun era suprimat din alte cauze decat kuru. Un alt grup de cercetatori din Australia a conchis ca boala este transmisa genetic. Pana la urma Gajdusek a recunoscut ca boala nu este contagioasa. Reintors in Statele Unite, a fost angajat de NIH ca sa conduca studii neurologice. Cercetarile lui privind kuru au circulat si in Europa, iar un cercetator englez care urmarea o boala neurologica la oi i-a sugerat ca s-ar putea ca kuru sa fie produsul unui virus lent, cu o perioada de latenta foarte lunga. Entuziasmat de aceasta idee, Gajdusek a pornit o serie de experiente pe cimpanzei, fara nici un rezultat insa. Animalele nu au reactionat la injectiile cu extrase din organele bolnavilor. Un singur experiment ciudat a dat oarecari rezultate, cand a injectat un macerat de creier de la bolnavi direct in creierul cimpanzeilor, dupa care animalele au aratat oarecari semne de lipsa de coordonare in miscari. Acest experiment nu a putut fi confirmat insa pe nici o alta specie de animale si nici acest experiment nu a putut gasi un virus. Maceratul continea numeroase proteine si alte substante destul de toxice ca sa cauzeze simptomele. Rezultatele incerte nu au zdruncinat convingerile lui Gajdusek, ci dimpotriva, convins de existenta unui virus, si-a indreptat eforturile spre a gasi un agent chimic sau tratament fizic care sa-l distruga, astfel incat sa obtina indirect informatii despre natura lui. Dar nimic nu a modificat comportarea misteriosului virus. Orice tratament aplicat omogenatelor de creier produceau 'kuru' la cimpanzei. Rezultatele au o singura interpretare logica: nu exista un virus al bolii kuru care sa poata fi distrus. Gajdusek in schimb a emis ipoteza ca virusul kuru este un fel de supermicrob, un 'virus necon-ventional', lent, cu perioada de incubatie extrem de lunga, astfel incat pot trece zeci de ani de la festinul canibalistic la instaurarea bolii. In orice alta epoca cercetarile lui ar fi fost ignorate, dar ideile lui au sosit in momentul in care cercetarea biomedicala ajunsese o putere politica, sub influenta vanatorilor de microbi. Poliomielita disparuse practic iar armata de virusologi masati in NIH era in cautare disperata de noi directii de cercetare. Astfel, ipoteza virusului lent a lui Gajdusek a fost imbratisata cu entuziasm, fara gandire critica. Aceeasi masa inerta a acceptat si ipoteza lui ca boala lui Creutzfeldt-Jakob, o afectiune a sistemului nervos central care se instaleaza dupa operatii pe creer, este cauzata de un alt virus neconventional. Apoi lista a fost substantial imbogatita cu scleroza multipla, Alzheimer, o serie de leucemii si diverse tipuri de cancer; iar lui Gajdusek i s-a decernat in 1976 premiul Nobel pentru medicina, pentru lucrarile lui cu virusii kuru si Creutzfeldt pe care nu i-a descoperit niciodata. Ca o incoronare a stralucitelor lui performante, a fost promovat ca seful laboratorului central de boli nervoase din cadrul NIH.

Textul cuvantarii sale la decernarea premiului Nobel continea o fotografie nu prea clara, in care se vedeau bastinasii din Noua Guinee mancandu-si propriile rubedenii. Intrebat daca fotografia intr-adevar arata canibalism, Gajdusek a admis ca de fapt cei fotografiati se infruptau din carne de porc prajita si ca el nu a publicat niciodata fotografii cu canibalism fiind prea socante. Antropologul Lyle Steadman de la Universitatea de Stat din Arizona, neconvins, a petrecut doi ani in Noua Guinee si a atacat direct afirmatia lui Gajdusek, spunand ca nu a gasit nici o evidenta de canibalism in acea regiune; exista povesti despre canibalism care circula, dar ele se evapora la cea mai superficiala investigatie. Gajdusek, iritat, a ripostat ca el are fotografii care arata reale cazuri de canibalism, dar nu le va publica niciodata din deferenta pentru rudele celor care au practicat acest ritual, uitand de propria lui afirmatie anterioara ca canibalismul este pentru bastinasii din Noua Guinee o forma de respect pentru rudele lor decedate si ca acestia au renuntat la acest ritual numai in urma presiunilor exercitate de catre organele guvernamentale. In plus, cu exceptia grupului original al lui Gajdusek, nimeni altcineva nu a vazut vreun bolnav de kuru si descrierea bolii, statisticile si calea de transmitere prin canibalism depind exclusiv de datele furnizate de Gajdusek. Cu alte cuvinte un virus fantomatic, transmis printr-un canibalism fantomatic, provoaca o boala fantomatica. Si cu toate acestea, Gajdusek a fost in stare sa modifice gandirea unei intregi generatii de biologi, iar vanatorii de virusi, atrasi de teoria lui, si-au consolidat cariera stiintifica urmarind virusi in cele mai diverse boli necontagioase. SMON, amintit anterior, este unul din exemple: profund impresionati de cercetarile lui Gajdusek, virusologii japonezi au pierdut ani in cercetari inutile si toti acei oameni nevinovati au trebuit sa moara din cauze iatrogene, sacrificati pe altarul vanatorii de virusi. La inceputul deceniului 1960, unii virusologi au incercat sa atribuie o origine virusala pana si diabetului, punand vina pe virusul care provoaca oreionul, ca prin anii 70 sa considere ca si virusii care dau cocksackie sunt responsabili de diabet.

Hilary Koprowski este o alta stea pe firmamentul virusologiei moderne. Lucrarile lui Gajdusek l-au salvat pe Koprowski de la obscuritate si azi e multimilionar si traieste viata din plin fermecandu-si ocazional invitatii la petrecerile lui cu stralucite performante pianistice. Si-a inceput cariera ca virusolog la Institutul Rockefeller din New York prin anii 40 ca apoi sa se mute la compania farmaceutica Lederle unde si-a indreptat eforturile inspre obtinerea unui vaccin anti-polio. In 1954 a izbutit sa prepare unul, dar Jonas Salk anuntase deja cu multa publicitate cea de doua incercare cu vaccinul sau. In 1957 s-a mutat la Institutul Wistar din Pennsylvania unde a inceput testarea vaccinului sau antipolio pe oameni. Dar incercarile lui au fost umbrite de succesul lui Albert Sabin, care a imunizat milioane de oameni. Totusi eforturile lui Koprowski au fost incununate de succes cand vaccinul lui antipolio a fost adoptat ca standard de catre OMS si larg utilizat in Africa in anii 1960. In acelasi timp Koprowski s-a ocupat si de turbare si a creat un nou vaccin, care din cauza raritatii incidentelor de turbare nu a atins anvergura altor vaccinuri. Turbarea, cu efectele ei neurologice, l-a adus in contact cu cercetarile lui Gajdusek. Cercetarile legate de virusii legitimi sunt limitate de realitate; dar conceptul unui virus lent care putea fi legat de orice boala deschidea insa perspective largi si Koprowski a recunoscut imediat vastele resurse care i se ofereau si in 1964 a ajuns unul din organizatorii conferintei lui Gajdusek despre virusii neconventionali. Acest moment a marcat afilierea lui la aceasta noua directie in virusologie. Prima lui incercare de a aplica noua teorie s-a referit la panencefalita sclerotica subacuta (PESS), care ataca un numar foarte restrans de copii, cauzand dementa, probleme severe in procesul educativ si in final moartea. Descrisa in 1930, dupa trei decenii virusologii cautau inca febril agentul care cauzeaza boala. In acea perioada virusul la moda facea parte din familia mixovirusilor, cei care produc gripa, rubeola, oreion; si cercetatorii au fost entuziasmati sa gaseasca la unii din bolnavi, anticorpi anti-rubeolici. Nu au fost deranjati de faptul ca numai un copil dintr-un milion infectati de rubeola face panencefalita, nici de faptul ca PESS apare la 10 ani dupa rubeola si nici chiar de ideea ca un singur virus are deci obligatia sa provoace doua boli atat de diferite.

Koprowski si-a inceput lucrarile in PESS prin 1970, cu izolarea virusului rubeolei de la bolnavi, o sarcina extrem de dificila intrucat sistemul imun a neutralizat aproape complet virusul (in unele cazuri bolnavii nu contractasera rubeola ci fusesera numai vaccinati), dar cu infinita pacienta a fost totusi in stare sa izoleze cateva particole de virusi zdruncinati de timp si de atacul anticorpilor, care au putut fi cultivati in vitro cu mare greutate. In loc sa conchida ca virusul rubeolei n-are nimic de-a face cu PESS, Koprowski a emis teoria ca PESS e cauzat de un virus defect al rubeolei. In 1985 Gajdusek impreuna cu Robert Gallo, artileria grea in cercetarile privind SIDA, au declarat ca PESS este provocat de virusul HIV.

Scleroza multipla, alta boala neurologica cu evolutie dramatica, a fost alta tinta a virusologilor. Intai a fost incriminat virusul oreionului, apoi prin 1980 atentia s-a indreptat spre coronavirusi, ca apoi sa fie concentrata asupra HIV (Koprowski si Gallo), ipoteza care a naufragiat cativa ani mai tarziu.

Virusi fantoma si castiguri fabuloase.

Majoritatea virusologilor urmaresc virusi reali, chiar daca sunt nevatamatori. Dar virusii 'neconventionali' ai lui Gajdusek, pe care inca nimeni nu i-a gasit, deschid perspective imense pentru mintile creatoare, mai ales la vederea sumelor uriase care sunt varsate de catre NIH in cercetarile biomedicale si folosind o tehnologie moderna capabila sa izoleze virusi care nu exista.

Primul care a utilizat asemenea metodologie a fost profesorul Stanley Prusinek de la Universitatea California din San Francisco. Pornind de unde ramasese Gajdusek in cercetarile sale cu boala kuru, Prusinek curand a emis ipoteza ca insasi definitia virusului trebuie schimbata. De unde pana acum la baza conceptului statea presupunerea ca microorganismul este genetic strain gazdei, aceasta presupunere a fost modificata in sensul ca agentul provocator al bolii poate fi o proteina proprie alterata (mutanta), pe care el o numeste 'prion'. Privit cu scepticism chiar de cei mai dedicati vanatori de virusi, Prusinek a depus o activitate febrila pana in 1990 cand a izolat un asa zis prion. Apoi folosind ingineria genetica a modificat proteina corespunzatoare la soareci asteptand sa apara la urmasi boli ale sistemului nervos central, ceea ce s-a intamplat, dar nu imediat cum era de asteptat la modificari ale codului genetic ci dupa cateva luni de la nastere. Mai mult, noii 'prioni' nu au putut fi izolati in creierele soriceilor genetic alterati. Prusinek nu a investigat si nu a mentionat niciodata posibilitatea ca orice modificare intamplatoare a codului genetic ar putea sa produca schimbari similare, dupa cum a uitat si sa mentioneze existenta mutantilor 'prioni' la oamenii sanatosi. Cu toate acestea, stralucitele lui 'succese in virusologie' i-au adus membria in Academia Nationala de stiinte in 1991.

Hepatita incepe ca un fel de gripa ca apoi simptomele sa se inrautateasca, cu febra si pigmentarea pielii. Exista cel putin trei varietati. Hepatita A este foarte infectioasa, apare si se raspandeste in conditii sanitare precare si este cauzata de un virus bine definit. Hepatita B este cauzata de alt virus si se raspandeste in special printre cei foarte activ sexual, cei care utilizeaza stupefiante, mai ales heroina administrata cu siringi imprumutate de la o terta persoana si se poate transmite la nastere de la o mama infectata. Al treilea tip de hepatita a fost descris in 1970 ca o boala care se restrange la cei ce abuzeaza de heroina, la alcoolici si la cei care au primit transfuzii de sange. In nici unul din cazuri nu a putut fi izolat virusul A sau B. Aceasta forma de hepatita nu se comporta ca o boala contagioasa, dar acest fapt nu a temperat zelul vanatorilor de virusi in goana lor dupa un microorganism vinovat. Si minunea s-a intamplat in 1987 in laboratoarele ultrainzestrate ale companiei Chiron din San Francisco. Cercetarea incepuse cu cativa ani inainte. De la cimpanzei injectati cu sangele bolnavilor s-a izolat un fragment de acid ribonucleic (ARN) care nu parea sa contina informatia genetica a gazdei, de unde concluzia ca acesta trebuie sa fie informatia genetica a unui virus inca nedescoperit. Orice ar fi fost, prezenta lui in ficat era in cantitati infinitezimale greu decelabile. Cu tehnicile moderne grupul din Chiron curand a putut testa pacientii pentru anticorpii specifici acestui virus ipotetic si a gasit ca numai un procent redus de bolnavi au avut testul pozitiv. Nici unul din postulatele lui Koch nu au putut fi satisfacute. Fragmentele de ARN nu se gaseau din abundenta, asa zisul virus nu a fost gasit intact si crescut in culturi si administrat la animale nu a produs niciodata boala. Cu toate acestea, cu multa pompa s-a declarat ca s-a descoperit virusul hepatitei C. Dar s-a ivit o problema. Un foarte ridicat procent de oameni testati pentru 'virusul' hepatitei C au dat rezultate pozitive, dar nu au manifestat nici un simptom al bolii pe durata intregii perioade de investigare. S-a eliminat aceasta dificultate enuntandu-se o latenta nedefinita, destul de extinsa ca sa depaseasca viata medie a omului: astfel, 'bolnavii' mureau de batranete inainte de a se putea observa ca erau de fapt 'bolnavi de hepatita C'.

Asemenea gogomanii stiintifice, departe de a fi eliminate din gandirea cercetatorilor, sunt remunerate generos oricat de bizare ar fi. Grupul Chiron si-a patentat testul pentru asa zisul virus, l-a pus in productie si a inceput o campanie publicitara foarte intensa. Virusologii care gravitau in orbita NIH si-au dat votul de incredere, la fel si Administratia Produselor Alimentare si Farmaceutice (Food and Drug Administration - FDA). Dar grupul Chiron aspira la mai mult: dorea introducerea testului lui in mod obligatoriu in analiza tabloului sanguin. Norocul i-a zambit. Imparatul Hirohito era pe moarte si necesita frecvente transfuzii iar doctorii japonezi s-au adresat grupului Chiron cerandu-i o metoda de a se asigura ca sangele administrat imparatului nu era contaminat cu virusul hepatitei C. Imparatul a decedat dar compania ridicata in slavi de Ministerul Sanatatii japonez a realizat numai din Japonia un castig de aproximativ 60 de milioane de dolari anual. In 1990, in Statele Unite, FDA a recomandat aplicarea testului in mod curent pentru donatorii de sange, ceea ce a dublat veniturile companiei Chiron. Si toate aceste teste pentru un virus care nu a fost izolat niciodata. E greu de spus daca virusurile fantoma produc sau nu boli, dar in mod cert produc munti de aur pentru unii.

Fondurile provenite de la guvernul federal au creat o forta politica in dosul unitatilor de cercetare. Edward Penhoet, presedintele companiei Chiron, este si profesor la Universitatea Berkeley din California, unde un alt profesor, Donald Glaser, a fondat o companie biotehnica pe care a cumparat-o compania Chiron cu veniturile obtinute din testele pentru hepatita C. Seful lui Peter Duesberg lucreaza si pentru aceasta companie si manifesta ostilitate deschisa fata de neconformismul lui Duesberg, lucru incompatibil cu neutralitatea academica intre colegi.

Cercetarea biomedicala moderna cu infuzii imense de fonduri federale a dat nastere la o birocratie enorma a carei mana de fier zdrobeste orice incercare de deviere de la 'linia justa'. Din nefericire cercetarea moderna se bazeaza pe interpretarile convenabil modelate ale unui numar imens de date inutile si cu greu poate fi denumita stiinta. Prin definitie, stiinta se autocorecteaza. Dar astazi gandirea creatoare individuala a fost inlocuita de dibacie tehnica si de grupuri de lucru anonime lipsite de idei.

Razboiul impotriva cancerului.

Dupa ce s-a stins epidemia de poliomielita la inceputul anilor 60, fara epidemii majore si maladii serioase pentru studiu, virusologia risca sa devina o stiinta pur academica pe pragul extinctiei. Populatia, a carei viata medie crescuse considerabil, nu mai era macinata de epidemii devastatoare ci era expusa la bolile varstei inaintate, bolile cardio-vasculare si cancerul.

In lupta lor pentru existenta, era imperios necesar ca microbiologia si virusologia sa abordeze acest domeniu. Cancerul in mod special deschidea perspective largi fiind extrem de variat in forme si inca invaluit in mister. Microbiologii au declarat cu mult curaj ca cancerul este contagios, produs de germeni, dar cercetarile lor s-au lovit de foarte serioase impedimente si rezultatele au fost si mai inconsecvente decat cele provenite din cercetarile pornite de la premise diferite (substante carcinogene, metabolismul celular). In mod normal acest teren de investigare ar fi trebuit abandonat, dar miracolele abunda in aceasta 'stiinta': in urmatoarele decenii vanatorii de virusi nu numai ca s-au salvat din incertitudinea in care pluteau, dar au pus mana cu totul pe cercetarea cancerului si de pe pozitii politice forte, au izbutit sa domine de la inceput lupta impotriva SIDEi.

La inceputul secolului cativa dintre urmasii lui Koch si Pasteur au incercat sa izoleze microorganisme de la cancerosi pe care apoi le-ar fi considerat cauza bolii, dar nici unul din aceste microorganisme nu au supravietuit criteriilor lui Koch. Vanatoarea de bacterii a fost inlocuita treptat de goana dupa virusi. Virusologii au fost pusi de la inceput in fata unei dileme. Intrat intr-o celula vie, virusul schimba codul genetic al celulei care nu se mai reproduce ci fabrica noi virusi si in final celula moare. Cancerul pe de alta parte este o boala in care celulele raman vii, dar ceva se schimba in comportarea lor si ele nu mai coopereaza cu restul organismului. Celulele se inmultesc fara control, invadeaza tesuturile invecinate, se raspandesc in intreg organismul si omul moare cand aceste celule parazite fac suficiente distrugeri. Daca virusul ucide celulele, cum poate fi tot el cauza unei boli in care celulele se inmultesc prea bine? Virusologii au izbutit sa izoleze unele tipuri speciale de virusi care nu omoara celulele si in rare cazuri unii virusi au produs tumori la animale de laborator extrem de susceptibile. Desi acestea sunt cazuri exceptionale, au determinat linia de atac.

Primul virus care creaza tumori a fost descris in 1908 de doi veterinari danezi, Vilhelm Ellermann si Oluf Bang, care au studiat leucemia la puii de gaina. In anul urmator Peyton Rous, un virusolog de la Institutul Rockefeller din New York, a gasit ca filtratul unui extras de tumora de la o gaina a reprodus tumora la alte gaini in timp record de saptamani si chiar zile. Nici unul din experimente nu a produs senzatie in lumea virusologilor, ocupati la vremea aceea cu boli care afectau populatia umana. Mai mult, inca nu indraznisera sa exploreze domeniul primejdios al bolilor canceroase. Cercetarile biologice au aratat ca cancerul nu este contagios. In anii 30 au fost descoperiti cativa virusi producatori de tumori la soareci, transmisi de la mama la noii nascuti, dar numai la un anumit tip de soareci, numai la o linie pura obtinuta prin generatii de reproduceri incestuoase, un proces cunoscut drept cauza unor probleme medicale atat la animale cat si la oameni. Aceiasi virusi injectati la soareci obisnuiti nu au avut nici un efect. Un alt cercetator de la Institutul Rockefeller a descoperit la iepuri salbateci un virus care produce negi si care injectat la iepurii domestici produce tumori canceroase si nu negi.

S-ar parea ca in controversa originii virusale a cancerului, ambele parti au dreptate. Unii virusi pot cu adevarat sa produca tumori maligne dar numai la anumite animale susceptibile si in conditii precise. Aceste exceptii nu afecteaza oamenii sau animalele in general. Cand in 1937 Franklin Roosevelt a semnat legislatia prin care a creat Institutul National de Cancer (National Institute of Cancer), un raport emis de un grup de cercetatori in acest domeniu declara ca studiile asupra cancerului la mamifere au demonstrat ca nu exista dovezi pentru originea infectioasa a bolii si ca virusii ca posibili agenti, pot fi neglijati. Noul institut si-a indreptat atentia spre tratamentul tumorilor canceroase cu radiatii si chemoterapie. Din douazeci si patru de fonduri alocate pentru diverse cercetari, numai doua au alimentat cercetarile virusale. Acestea au fost totusi suficiente pentru a mentine cercetarea pe linia de plutire. In 1940 s-a descoperit un virus transmis prin lapte care produce tumori mamare la o anumita specie de soareci si s-a izolat virusul care produce negi la oameni. S-a reinviat cercetarea lui Peyton Rous cu tumorile puilor de gaina datorate virusului sarcomei lui Rous (Rous Sarcoma Virus - RSV). Acesta a atras un numar crescut de cercetatori, intrucat virusul era capabil sa induca tumori in decurs de cateva zile de la infectare spre deosebire de alti factori, chimici sau radiatii, care necesitau luni indelungate.

Ludwik Gross a preluat cercetarile incepute in 1930 cu privire la un virus suspectat de a provoca leucemie la anumiti soareci slabiti proveniti dintr-o linie pura dar nu la soarecii normali, ca in 1950 sa izbuteasca sa izoleze virusul. Dar cum acest virus provoca leucemie dupa luni de infectare cronica si numai la o anumita specie de soareci, descoperirea a starnit putin interes. In schimb, un virus capabil de a produce tumori multiple in special ale glandelor salivare la soareci, pe care Gross l-a descoperit accidental in cursul procedeelor de izolare, a devenit sursa de la care s-a adapat virusologia tumorala. Intre timp Institutul National de Cancer a intrat sub tutela NIH, ceea ce practic a insemnat fonduri inepuizabile pentru acest tip de cercetare, un magnet care a atras un mare numar de cercetatori.

Sarah Stewart a observat ca ultimul virus descoperit de Gross nu era specific pentru glandele salivare ci produce tumori la multe alte organe, motiv pentru care l-a numit 'poliom'. Efortul virusologilor era de a gasi un virus care produce cancer la oameni.

Doi cercetatori, lucrand independent, au descoperit un nou virus in rinichii maimutelor infectate cu polio ca sursa pentru vaccin antipoliomielitic, un virus care injectat la hamsteri provoca aparitia de tumori maligne. Cum a fost cel de-al 40-lea virus descoperit in celulele maimutelor, a fost numit simian virus 40 or SV40. Izolarea lui a fost anuntata public in 1960, cand milioane de copii si soldati au fost imunizati cu ser contaminat cu acest virus, dar, din fericire, nu s-a observat o crestere a incidentei de cancer la aceasta populatie. Totusi ideea ca virusii ar putea provoca tumori la oameni s-a cimentat in gandirea comunitatii stiintifice.

Virusul lui Gross care provoaca leucemie la soareci a deschis o cercetare paralela, din 1956 pana in 1970, in decursul careia o multime de virusi au fost izolati de la soarecii leucemici, dar nici unul nu a satisfacut postulatele lui Koch; in schimb au atras virusologii spre studiul cancerului, mai ales ca epidemia de poliomielita era practic stinsa si armata de vanatori de virusi era in pericol de a se dezintegra. Gross si-a exprimat optimismul ca in scurta vreme virusul cancerului va fi izolat. A inceput sa se discute chiar posibilitatea unui vaccin anti-cancer. Wendell Stanley, laureat al premiului Nobel, a declarat la cea de a treia conferinta nationala asupra cancerului ca 'este timpul sa presupunem ca virusii sunt responsabili pentru cele mai multe, daca nu toate formele de cancer'. Prestanta lui si a altor propagandisti ai teoriei virusale a cancerului a deschis si mai larg punga NIH; fondurile abundente au alimentat obsesia vanatorilor de virusi si cum s-a mai intamplat in istoria vanatorilor de microbi, aceasta goana oarba a cauzat dezastre medicale.

Putinii virusi care provocau cancer la anumite animale de laborator au fost priviti ca o anomalie intrucat majoritatea virusilor omoara celula infectata si nu o ajuta sa se inmulteasca. Si mai putini au fost decelati in tumorile maligne umane. Cancerul nu se comporta ca o boala contagioasa, tumorile se dezvolta treptat in ani de zile si nu afecteaza exploziv populatii largi ca o epidemie de gripa. Vanatorii de virusi au avut nevoie sa justifice intr-un fel oarecare investigarea cancerului ca o boala virotica. Salvarea le-a venit de la Carleton Gajdusek a carui ipoteza cu 'virusii lenti' a dat raspuns la o una din probleme, explicand incetineala cu care se dezvolta tumorile maligne. Dar chiar si acest raspuns era partial, caci nu explica lipsa virusurilor din tumorile umane si incapacitatea acestor virusi ipotetici de a omori celulele gazda. Un biolog francez cu numele de Andre Lwoff a introdus notiunea de virusi cancerosi dormanti pornind de la o observatie valida. Lwoff si-a inceput cariera de microbiolog in 1920 la Institutul Pasteur din Paris. Timp de 25 de ani a imbunatatit metodele de crestere a microbilor si a studiat nevoile lor nutritive. In anii 30 a auzit de un fenomen straniu observat de un coleg si anume ca anumite bacterii pot fi infectate cu virusi care pur si simplu adorm in celulele microbiene ca mai tarziu celula sa explodeze si sa elibereze virusii reactivati. Cum oamenii de stiinta au refuzat sa creada in veracitatea observatiilor, insusi Lwoff a acordat putina atentie acestor date. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, interesul lui pentru aceasta comportare a fost reinviat si cu fonduri primite de la Institutul National de Cancer, a fost in stare sa dovedeasca ca intr-adevar acel virus putea sta latent in celula gazda si era reactivat prin expunere la radiatii u.v. Fenomenul a fost gasit numai la un numar limitat de virusi: unii ucid celula, altii nu; dar momentul in care a fost descoperita aceasta comportare, a fost crucial pentru cercetarea virusala a cancerului. Insusi Lwoff a elaborat teoria ca tumorile sunt generate de virusi latenti care reactivati induc cumva agregate de celule. Ludwik Gross a aplicat aceeasi ipoteza la leucemia indusa de virusul lui la anumiti soareci, o observatie legitima intrucat acel virus este unul din rarele exemple de virusi care pot produce tumori maligne. Dar ideea a generat credinta ca toate tumorile pot fi induse de virusi. Cercetarile s-au lovit de un alt impediment. Nu s-au gasit virusi reactivati in toate tumorile induse de virusii incriminati ca le-ar produce, ceea ce dupa postulatul lui Koch ar descalifica astfel de entitati ca producatoare de tumori. Oamenii de stiinta au iesit din impas modificand notiunea de latenta. Virusul leucemiei la soareci, descoperit de Gross, are o perioada de latenta si produce cancer cand este reactivat si se inmulteste masiv. Virusii polioma si SV40 pe de alta parte, incapabili de a reapare dupa ce au fost eliminati de sistemul imun, pot uneori sa insereze genele lor in celulele infectate, ceea explica potentialul cancerigen, dar numai la animale imuno-deficitare. Cum nu s-au gasit virusi in tumorile umane, oamenii de stiinta au revizuit notiunea de latenta cu un mic adaos sustinand ca virusii pot crea tumori multa vreme dupa infectare chiar daca raman in stare de latenta. Cu aceasta noua teorie postulatele lui Koch sunt pulverizate si orice cercetator poate pretinde ca un cancer oarecare este contagios si produs de un virus ce se gaseste intamplator in organism; mai mult, nici nu e nevoie sa se dovedeasca prezenta vreunui virus.

Aceasta stranie teorie a repurtat primul succes in 1960. Dennis Burkitt, un chirurg englez care lucra la o scoala medicala din Uganda, a fost intrigat de incidenta ridicata a copiilor cu limfom malign. Timp de trei ani a condus o investigatie privind geografia bolii si a gasit ca este concentrata in centrul Africii, in special spre zona estica. Studiind climatul ca unul din riscuri, a ajuns la concluzia ca boala este contagioasa, transmisibila prin insecte. Anthony Epstein, de la spitalul Middlesex din Londra, a luat legatura cu Burkitt si au stabilit o colaborare, Epstein urmand sa caute prezenta unui virus. Vestea descoperirilor lui Burkitt a fost preluata de catre mass-media. Dupa o vizita in Africa, Everett Koop, viitorul ministru al sanatatii american (Surgeon General), a incurajat virusologii sa abordeze studiul limfomelor. Epstein si asociata sa Yvonne Barr au izbutit in 1963 sa creasca celulele tumorale in vitro si pana la urma au izolat un virus asemanator virusului care da herpes in toate culturile celulelor obtinute de la pacientii cu limfomul lui Burkitt si in consecinta au declarat ca acest virus este cauza bolii. Cercetari ulterioare au dovedit ca acest virus creaza mononucleoza dar la organisme imuno-deficitare. Limfomul lui Burkitt apare la zece ani dupa ce sistemul imun a neutralizat virusul. Cand apare mononucleoza, virusul se gaseste din abundenta si infecteaza multe celule; in cazul limfomului virusul continua sa ramana adormit si inactiv - si totusi creaza boala! (Epstein a putut 'trezi' virusul numai in culturi, in lipsa unui sistem imun de aparare).

Pentru ca virusul se gaseste rareori la pacientii lui Burkitt, cercetatorii s-au straduit sa deceleze anticorpii anti-virusului lui Epstein-Barr si spre marea lor satisfactie au aflat ca toti bolnavii au raspuns pozitiv la test. Satisfactie lor a fost umbrita un pic mai tarziu cand s-a vazut ca si toti locuitorii sanatosi din acea regiune a Africii aveau testul pozitiv. Mai mult, in Statele Unite, unde numai un mic fragment din populatie are limfomul lui Burkitt, aproximativ jumatate din populatie este infectata cu virusul Epstein-Barr. Se pune intrebarea de ce marea majoritate a oamenilor infectati nu produc boala si de ce un african infectat are de o suta de ori mai mari sanse de a contracta boala? Pentru a raspunde la aceasta intrebare Epstein si colegii sai virusologi au recurs la o alta ciudatenie numita 'cofactorul', a carei logica suna astfel: africanul este expus la un mai mare risc de a contracta malarie, deci malaria este elementul care declanseaza boala lui Burkitt. Cu alte cuvinte ca sa apara o anumita boala sunt necesare doua infectii a doua boli independente!

Cazurile de limfom din America si Europa au ridicat inca o problema. Douazeci la suta din bolnavii cu limfomul lui Burkitt nu sunt infectati cu virusul Epstein-Barr; si doua treimi din bolnavi nu arata prezenta virusului in celulele tumorale. Cum apare totusi boala? Dupa virusologi, care s-au decis sa ignore total postulatele lui Koch, prin interventia unui factor inca necunoscut. Mai mult, cercetarile efectuate pe ADN-ul pacientilor a demonstrat ca boala se raspandeste de la o singura celula alba din sange. In infectia virusala milioane de celule sunt infectate. Virusologii ignora si aceasta discrepanta.

Prin 1960 s-a ajuns la concluzia ca virusul Epstein-Barr provoaca carcinomul nasofaringeal dorsal frecvent la populatia adulta din China, India si parti din Africa, bazat pe aceeasi premisa, prezenta anticorpilor. Dar ca si in cazul limfomului lui Burkitt, multi din pacienti nu fusesera niciodata infectati. Astfel, virusul Epstein-Barr produce cel putin trei boli diferite. Cu toate indoielile si rezervele ridicate de o buna parte de cercetatori, ipoteza 'virus=cancer' este predata la universitati ca un fapt indiscutabil. Epstein s-a straduit chiar sa produca un vaccin. Recent, dupa zeci de milioane de dolari cheltuiti pe aceasta cercetare, oameni de stiinta din Marea Britanie au anuntat testarea unui vaccin anti-canceros incepand cu 1993. Testarea va necesita decenii si enorme fonduri pentru a se afla daca vaccinarea are vreo influenta asupra incidentei cancerului. Contributia cea mai mare a virusului Epstein-Barr o constituie avantul pe care l-a primit cercetarea originii virusale a cancerului. In 1971 bugetul ei atinsese 31 de milioane, cat celelalte doua programe de cercetare a cancerului combinate. Micile izbucniri de nemultumire la aceasta inechitate exprimate de cei din cercetarea biomedicala au fost innabusite de premiile acumulate de virusologi si de masiva lor activitate publicistica. Urmatorul pas a fost razboiul impotriva cancerului, declarat de presedintele Nixon.

Dupa pensionarea lui James Shannon conducerea NIH s-a gasit intr-un impas, inregistrand cea mai mica crestere a fondurilor din ultimii ani, si, desi nu erau in fata unei crize financiare, cercetatorii au fost alarmati si s-au decis sa manipuleze guvernul in avantajul lor. Dupa trei ani de propaganda agresiva cu ajutorul strategistei politice Mary Lansky, a unui birou de consultanti privind eradicarea cancerului creat de Senat, a jurnalistei Ann Landers, a unor declaratii in fata Congresului facute de reprezentanti din lumea medicala si a unei procesiuni de cancerosi tarati in fata Congresului, in 1971 presedintele Nixon a semnat cu surle si trambite Actul National asupra Cancerului despre care unii au declarat cu emfaza ca va produce pana in 1976 un tratament - ceea ce nu s-a intamplat. In schimb cercetarea cancerului a beneficiat de aproximativ 800 de milioane de dolari in cei cinci ani care-au urmat, larghete federala care se continua si in prezent. Numarul cercetatorilor in acest domeniu s-a inmultit vertiginos, atrasi de fondurile practic nelimitate, astfel ca in 1980 vanatorii de virusi au devenit componenta dominanta in cercetarea biomedicala. In prezent productia acestor cercetatori dependenti de fondurile guvernamentale depaseste 1.000 de pagini publicate lunar.

Programul virus-cancer initiat de NIH a castigat prioritate si somitati din lumea medicala au militat pentru amplificarea eforturilor in acest domeniu si au preluat pozitii influente in cadrul NIH. Unul dintre ei este James Watson, cel care a fost rasplatit cu premiul Nobel pentru structura moleculara a ADN-ului. In 1974 Watson a initiat la Cold Spring Harbor cu atata succes un simpozion international asupra virusurilor care produc tumori, incat simpozionul a devenit o conferinta anuala de prestigiu.

Dar nu toti virusologii impartasesc acest entuziasm. In 1966, in cuvantarea sa la ceremonia decernarii premiului Nobel pentru descoperirea virusul sarcomei la gaini, Rous a recunoscut ca a abandonat cercetarea in acest domeniu pe care il considera un teren steril si a admis ca desi multe boli au putut fi legate de virusi, foarte putini virusi sunt vinovati de producerea de neoplasme. Cat priveste pozitiile cheie ocupate de virusologi, un raport emis de o comisie independenta face observatia ca 10 % din bugetul NIH este inghitit de cercetarea virusala a cancerului care este un cerc inchis pentru restul comunitatii stiintifice, iar cei care distribuie fondurile isi fac favoruri reciproce. Influenta lor, cu mici reforme birocratice, a crescut astfel incat cercetarea cancerului inseamna doar vanatoare de noi virusi.

Inca din 1970 cancerul cervical devenise un proiect important. Acest cancer a fost atribuit la doi virusi diferiti. Publicul a fost exploatat la maximum printr-o campanie de intimidare. In Los Angeles Times din 11 Martie 1990 a aparut fotografia unei perechi tinere cu o expresie de groaza pe fete, iar dedesubt titlul 'Legaturi primejdioase' urmat de un paragraf in care se spune ca Patty si Victor Vurpillat sunt infectati cu virusul papilomei umane, un virus raspunzator de cea mai rapida boala transmisa sexual, cancerul cervical; ca 15% din populatie este infectata; si ca viata a milioane de americani este periclitata de acest virus pentru care nu exista medicament sau vaccin. Ca raspuns la aceasta ipotetica criza, Catherine Wylie de la Centrul Medical H.Claude Hudson a cerut examinarea in masa a populatiei pentru a decela acest virus.

Cancerul cervical este o tumora relativ comuna, care se dezvolta incet si riscul de a o contracta creste cu varsta. Vanatorii de microbi au inceput studiul acestei boli la sfarsitul secolului trecut bazandu-se pe observatiile unui medic italian care a constatat ca boala este mai frecventa la femeile maritate decat la calugarite, ceea ce l-a facut sa creada ca boala este transmisa sexual. O serie de bacterii au fost considerate responsabile: treponema, gonococii, tricomona, clamidia, etc. Pe la mijlocul anilor 60, la scurta vreme dupa ce s-a izolat virusul Epstein-Barr, au intrat in hora vanatorii de virusi. Si cum au gasit un virus de tipul herpesului, cercetarile s-au concentrat asupra virusilor producatori de herpes. In curand un laborator a scos la iveala date conform carora incidenta cancerului cervical era mai ridicata printre pacientele care fusesera initial infectate cu herpes. In scurta vreme cercetatorii au fost in stare sa identifice doua tipuri de virusi de herpes: tipul 1 care produce ulceratii in jurul buzelor si tipul 2 care produce ulceratii in aria genitala si acestuia din urma i s-a acordat atentia cuvenita. Pentru a explica latenta cu care apare cancerul cervical la multi ani dupa infectare cu virusul herpesului, virusologii au emis o teorie interesanta dupa care virusul ucide milioane de celule dar uneori greseste, se amesteca cu ADN-ul celulei si devine inactiv. Astfel de celule supravietuiesc si se dezvolta finalmente intr-o tumora. Dar pe masura ce se acumulau noi informatii, teoria devenea tot mai subreda. Aproximativ 85% din toti americanii sunt infectati cu virusul herpesului, cu sau fara simptome, inclusiv femei fara cancer cervical. Printre pacientele cu cancer cervical o multime nu sunt infectate cu acest virus, iar printre cele cu cancer si infectate cu herpes, fragmentul de virus este totdeauna diferit si inactiv, ceea ce insemna ca nici un segment de virus nu este producator de cancer. In 1976, in disperare de cauza, cercetatorii au venit cu o noua teorie, dupa care virusul infecteaza celulele cervicale inducand ceva transformari nedecelabile, apoi dispare si multi ani dupa acest eveniment memorabil, acea misterioasa transformare provoaca explozia tumorala. Teoria a supravietuit pana prin 1980 dupa care a fost discret abandonata.

In 1977 Harald zur Hausen de la Centrul de Cercetari Oncologice din Heidelberg a indicat posibilitatea ca un nou virus sa fie responsabil de cancerul cervical, virusul care produce negi, pe premisa ca unele formatiuni similare de pe cervix degenereaza in tumori maligne. Unii cercetatori au gasit fragmente de virus in tumori, ceea ce a atras in hora o legiune intreaga de virusologi. Ipoteza s-a naruit in cele din urma, ca in cazurile precedente, cand s-a constatat ca cel putin 50% din populatia Americii este infectata cu acel virus si numai 1% dintre femei fac cancer cervical si ca o treime dintre paciente nu sunt infectate cu acel virus. Faptul ca papiloamele cervicale apar la femeile tinere care-si incep activitatea sexuala timpuriu, iar cancerul cervical apare la femeile in varsta, intre 40 si 70 de ani, l-a determinat pe Hauser sa afirme ca perioada de latenta dureaza intre 20 si 50 de ani! Cu alte cuvinte virusul cauzeaza o mutatie in celule care dorm timp indelungat si ceva mecanism misterios le starneste dupa o jumatate de secol. Si in cazul cancerului cervical, tumora porneste de la o singura celula, ceea ce ridica intrebarea de ce raman inactive celelalte milioane de celule infectate. In plus, virusul papilomului infecteaza in egala masura femeile ca si barbatii; unii barbati fac papiloame genitale, dar cancerul la ei este extrem de rar. Un virus cancerigen care infecteaza ambele sexe ar trebui sa cauzeze aparitia tumorilor in egala masura. Probabil ca alti factori influenteaza aparitia cancerului cervical, ca fumatul sau utilizarea anticonceptionalelor orale care contin steroizi ce influenteaza functia tesuturilor cervicale. Cu toate acestea, vanatorii de virusi continua sa promoveze ipoteza virusala a cancerului cervical si datorita insistentei lor ipoteza a fost acceptata de comunitatea medicala. Pentru a explica unele fapte paradoxale, au reinviat ideea cofactorului in care este implicat virusul-2 simplex al herpesului. Compania Digene Diagnostics din Maryland a intrat in gratiile guvernului federal si a izbutit sa introduca testul pentru virusul papilomului ca un test de rutina la un pret de 30 pana la 150 de dolari de persoana. La milioanele de teste efectuate anual, compania recolteaza un venit substantial. Multe laboratoare primesc subventii grase de la NIH pentru a studia toate aspectele imaginabile ale virusului papilomului si armata celor care sustin aceasta teorie devine tot mai numeroasa. Din nefericire zeci de mii de femei sunt supuse la acest test, uneori cu rezultate psihologice distrugatoare sau cu tratamente preventive inutile si chiar daunatoare.

Un alt obiectiv al razboiului impotriva cancerului a fost cancerul hepatic, atribuit virusului hepatitei B. Majoritatea celor infectati cu acest virus nu arata nici un fel de simptome, sau ficatul este inflamat temporar iar dupa ce sistemul imun curata organismul de virusi, inflamatia dispare. In foarte putine cazuri, poate unul la mie in occident si cam 5% in Asia, hepatita B devine cronica cu simptome care revin ciclic. Alimentatia deficitara, consumul de alcool sau de stupefiante sunt factori care ataca sistemul imun si favorizeaza susceptibilitatea la boala.

In 1970 oamenii de stiinta au observat o coincidenta intre infectia cu virusul hepatitei B si cancerul hepatic. Tarile cu incidenta ridicata de infectii cu hepatita B au si un numar ridicat de cancere hepatice, iar unele studii au revelat faptul ca pacienti cu o istorie indelungata de hepatita demonstreaza un risc semnificativ mai ridicat de a produce cancerul. De unde s-a nascut ipoteza ca hepatita infectioasa este premergatoare cancerului. Nimeni, insa, nu a insistat asupra faptului ca nu exista nici o dovada ca cancerul hepatic ar fi contagios. Numai un procent foarte scazut de bolnavi cu hepatita cronica progreseaza in cancer, proportia fiind mai ridicata la asiatici decat la americani. Calea de transmitere este diferita, in lumea industriala prostitutia si abuzul de stupefiante este artera principala de transmitere, pe cand la asiatici, copilul devine infectat la nastere. Cum cancerul apare intre 30 si 60 de ani, virusologii au declarat ca acest interval este perioada de latenta. Dar 60 de ani depaseste varsta medie a unor grupuri de populatie si nimeni nu s-a intrebat la ce alte riscuri a fost expusa persoana respectiva in decursul acelor decenii de existenta. S-a observat ca o buna parte din cei care fac cancer hepatic au fost infectati candva cu virusul hepatitei B, dupa care virusul a fost eliminat de sistemul imun si nu s-a instalat hepatita cronica. Pentru a explica aceasta anomalie, s-a recurs la aceeasi ipoteza ciudata, conform careia virusul se amesteca cu materialul genetic al unor celule si produce o mutatie, desi cercetarile ulterioare au dovedit ca asemenea combinatii sunt accidente fara consecinte pentru viata celulei si ca si in cazul cancerului cervical, tumora hepatica porneste de la o singura celula. Mai mult, multi din pacientii cu cancer hepatic nu fusesera infectati niciodata cu virusul hepatitei B. Iar cat priveste postulatele lui Koch, in nici un experiment pe animale nu a putut fi produsa tumora. Pe de alta parte, o infectie cronica poate altera ficatul facandu-l vulnerabil la cancer, dupa cum exista si alti factori care nu au fost investigati, ca alimentatia, abuzul de stupefiante, etc.

In ciuda datelor inconsecvente, cei mai multi oameni de stiinta continua sa creada in teoria virusala a cancerului hepatic. S-au organizat imunizari in masa in Asia in special dupa ajutorul dat de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Castigurile realizate de unele companii producatoare de vaccinuri au fost imense.

Imparatul retrovirus

Printre vanatorii moderni de virusi s-a stabilit o ierarhie: cei care studiaza virusii la moda primesc crema alocarilor financiare si s-au erijat intr-o elita, iar virusologii mai micuti venereaza aceasta aristocratie superioara. Inca din 1970 elita a apartinut cercetatorilor in retrovirusi a caror istorie a inceput prin 1950.

Harry Rubin si-a inceput cariera ca veterinar. Plictisit de activitatea sa zilnica s-a decis sa-si dedice eforturile cercetarilor academice si si-a insusit tehnicile de cultivare a celulelor la Institutul de Tehnologie din California. Descoperit de Wendell Stanley, a fost adus la laboratorul de virusologie al Universitatii din Berkeley California, unde si-a continuat cercetarile care il fascinasera si anume cresterea in culturi a virusului sarcomei lui Rous. A izbutit sa creasca celule de la gaini pe discuri Petri, pe care le-a infectat cu virusul Rous. Fiecare celula infectata a devenit o celula canceroasa. Impreuna cu Howard Temin, a observat o comportare cu totul particulara a virusului Rous si anume: la scura vreme dupa infectarea celulei, virusul, in loc sa omoare celula, parea ca se incorporeaza definitiv in materialul ei genetic. Temin si-a deschis propriul lui laborator la Universitatea din Wisconsin in 1960, unde noi experiente au demonstrat ca intr-adevar virusul copiaza propriul sau cod genetic pe acidul dezoxiribonucleic cu putin inainte ca acest mic fragment de ADN sa infecteze acidul dezoxiribonuclic al celulei. In lipsa unor marturii mai evidente, observatia lui a fost primita cu neincredere pana cand, in 1970, Temin a izbutit sa izoleze o enzima care copia acidul ribonucleic al virusului pe acidul dezoxiribonucleic, un proces care este inversul celui normal al celulei, de unde numele de 'retrovirus'. Aceasta observatie a oferit o larga posibilitate unui tanar si ambitios conferentiar de la Massachusetts Institute of Technology, David Baltimore. Baltimore dedicase un numar de ani studiului virusului poliomielitei, un domeniu care cu incetul devenise steril in lumea vanatorilor de virusi si a virat inspre cercetarea originii virusale a cancerului. Un om cu ascutit simt politic, cultivand relatii influente, Baltimore a izbutit sa-si consolideze pozitia. Dar aspira la mai mult. Imediat dupa ce a aflat de observatia lui Temin, Baltimore a lucrat frenetic timp de doua zile ca sa reproduca experimentul. Acest efort s-a fructificat cu beneficii considerabile, intrucat datele lui si ale lui Temin au aparut deodata in Nature si ei au impartit premiul Nobel in 1975 pentru descoperirea enzimei retrovirusului, enzima numita 'retro-transcriptaza'. Salvat astfel de la anonimat, Baltimore in scurta vreme s-a catarat in varful piramidei, construindu-si cariera mai mult prin manevre politice. Alti cercetatori au fost atrasi de aceasta descoperire, printre ei Peter Duesberg, chimist devenit virusolog, care a fost si el descoperit de Wendell Stanley si adus in Statele Unite de la Institutul Max Planck din Germania. In 1970 Duesberg a fost facut lector universitar la Universitatea din Berkeley si dupa ce s-a imprietenit cu Rubin, a decis sa se ocupe de retrovirusi. La Intrebarea de ce virusul Rous produce cancer cand alti retrovirusi sunt inofensivi, Duesberg a dat raspuns in 1970, aratand ca virusul Rous are o gena suplimentara care il face un mutant cancerigen. Daca gena este indepartata, virusul devine inofensiv.

Descoperirile lui Temin si Duesberg au deschis un nou domeniu de investigare. S-a vazut ca o multime din virusii care provoaca tumori la animale sunt retrovirusi, dar spre deosebire de virusul lui Rous, nu au o gena speciala care produce cancer si necesita timp indelungat pana induc spre pilda leucemie si si atunci numai la anumite specii de animale susceptibile. Retrovirusii nu omoara celulele si numai in rare cazuri produc tumori la animale. Dar valva produsa de aceste descoperiri a dus in Statele Unite la legiferarea Actului National asupra Cancerului, sub administratia Nixon, iar retrovirusologii au castigat mare putere politica si financiara.

Pasul urmator al retrovirusologilor a fost sa gaseasca un retrovirus uman, preferabil unul care produce tumori maligne. Inspirati de virusul cancerului mamar la soareci, cercetatorii si-au concentrat energia asupra izolarii unui retrovirus uman asemanator. La soareci virusul se transmite prin lapte si laptele mamelor cu cancer mamar a fost supus la cele mai migaloase analize cu tehnologie ultramoderna. Dupa zece ani de asidua cercetare si munti de bani irositi, s-au gasit unele particule asemanatoare virusurilor. Dar particule similare au fost descoperite in laptele mamelor fara cancer, iar unii cercetatori pur si simplu nu au putut reproduce experientele si nu au vazut nimic cu ochiul microscopului electronic. Unii cercetatori au crezut ca au decelat prezenta retro-transcriptazei, altii au descoperit in tumori informatii genetice similare cu ale retrovirusului de la soareci, iar altii au investigat prezenta anticorpilor anti-virus de soarece. Mai putin de jumatate din probele tumorale au reactionat pozitiv. Totusi, cu aceste date subrede, s-a tinut o conferinta de presa senzationala in Octombrie 1971 la Academia Nationala de stiinte unde Sol Spiegelman, unul dintre primii retrovirusologi care au aderat la teoria lui Temin, a declarat emfatic ca unele femei nu ar trebui sa-si alapteze copiii. Dupa un haos creat de pareri contradictorii, mimand ingrijorare pentru raspandirea de rumori nefondate, Spiegelman a sugerat ca inca nu se stie daca agentul din lapte produce intr-adevar cancer. In zilele urmatoare ziarele au fost inundate cu avertismente privind alaptarea copiilor desi nici un retrovirus nu fusese inca izolat din tumorile mamare.

Prin 1960 s-a izolat la pisici un retrovirus numit feline leukemia virus sau Fel.V (virusul leucemiei felinelor) care a facut obiectul cercetarilor lui Myron Essex de la Universitatea Harvard, dupa ce alti cercetatori au aratat ca infectate masiv timp de luni de zile cu acest virus, pisicile devin leucemice. In stare de libertate aproximativ doua treimi din pisici contracteaza virusul fara urmari, caci virusul este prompt neutralizat de catre sistemul lor imun. Dar pornit sa dovedeasca ca leucemia este o boala infectioasa, Essex a emis ipoteza ca Fel.V poate induce tumori chiar in stare de latenta. Veterinarii, ca si mass media, au acceptat aceasta teorie. Spectrul leucemiei printre pisicile domestice, cu potentialul transmiterii la om (dovedit neadevarat), a creat o panica perpetua ce-i aduce un mare venit lui Essex care si-a deschis propriul lui laborator unde fabrica vaccin anti Fel.V. La un an dupa aprobarea vaccinului, in Franta s-au imunizat aproximativ jumatate din pisicile domestice, desi aceasta vaccinare este inutila pentru ca virusul este neutralizat de sistem imun al animalului, sau este ineficienta in cazul unui virus latent. Dar cea mai importanta consecinta a cercetarilor lui Essex a fost impulsul dat cercetarilor virusului leucemiei umane.

Sosit proaspat absolvent la NIH in 1965, Robert Gallo a fost insarcinat sa trateze pacientii leucemici si sa cerceteze noi tratamente. Dupa ani de munca plictisitoare, Gallo si-a vazut sansa de afirmare prin retrovirusul lui Temin. Nascut sa-si croiasca drum prin popularitate si prin selectia prietenilor cu influenta si nu sa-si toceasca manecile in laborator, Gallo a gustat prima data din delirul gloriei dupa ce s-a asociat cu o serie de virusologi de vaza, inclusiv Sol Spiegelman, adanciti in retrovirusii leucemiei umane. In scurta vreme au izbutit sa deceleze retro-transcriptazele in probe de la pacientii leucemici. In Noiembrie 1970, Institutul Pasteur din Paris a organizat o conferinta internationala privind relatia dintre virusi si tumori. Conferintele au fost tinute in sala hotelului Hilton. In spatele podiumului era o perdea imensa. Spiegelman si-a inceput foarte solemn cuvantarea anuntand publicului evidenta retrovirusilor la leucemici. La mijlocul cuvantarii, perdeaua s-a deschis foarte dramatic si un lacheu s-a indreptat spre el cu o telegrama pe o tava de argint. Spiegelman a citit audientei telegrama: era din partea laboratorului sau care-l anunta ca s-au testat pozitiv retrovirusii si la alti leucemici. Publicul, inclusiv unii colegi ca Temin, Lwoff si Duesberg, nu si-au dat seama decat mult mai tarziu ca asistau la o magistrala scena de teatru care a culminat cu Spiegelman implorand pentru cooperare si nu competitie, premiul fiind, in cuvintele lui, sa ajutam copiii leucemici si nu sa petrecem o saptamana in Stockholm (unde se acorda premiile Nobel). Aceasta scena a fost plina de invataminte pentru Gallo. In 1972 a fost numit seful laboratorului de biologia celulelor tumorale din cadrul Institutului National de Cancer. Pana in 1975, rezultatele laboratorului lui au fost practic nule, constand din indicatii false si observatii gresite, care s-au pierdut in oceanul publicatiilor. In 1975, a izolat un retrovirus din celulele leucemicilor. Cand si-a prezentat insa rezultatele la conferinta anuala a programului dedicat virusului cancerului a aflat cu destula neplacere ca si alti cercetatori au testat acelasi retrovirus care este de fapt un contaminant de la maimutele de experienta. Gallo nu s-a descurajat si si-a continuat cu incapatanare cercetarile ca in 1980, in fine, sa izoleze primul retrovirus uman de la celulele leucemice crescute in vitro timp indelungat, fara prezenta sistemului imun, celule care au fost socate puternic cu substante chimice pentru a trezi virusul din somnolenta, un virus care nu a putut fi izolat din a doua serie de experiente. Cu toate acestea acest virus a fost botezat cu numele bombastic 'human T-cell leukemia virus' (HTLV). Pasul urmator a fost sa se gaseasca o boala pentru virus. Cu ajutorul altor laboratoare, Gallo a aflat ca populatiile din Kyushu, unele parti din Africa si zona Caraibelor, testeaza pozitiv; si intrucat incidenta unei anumite forme de leucemie se suprapunea peste aceste arii geografice, a ajuns la concluzia ca virusul produce leucemia, o ipoteza acceptata chiar si in manualele de biologie. Dar nu e cazul sa ne ingrijoram. Crucea Rosie americana a decelat aproximativ 65.000 de americani pozitivi la HTLV din care doar 90 au leucemie, o incidenta scazuta si nici unul dintre cei care au primit transfuzie cu sange infectat cu HTLV nu au contractat boala. Ca sa ocoleasca aceasta ultima problema, Gallo si colegii au recurs la un mic truc: diagnosticul unui anumit tip de leucemie nu se mai pune bazat pe simptome ci si pe prezenta HTLV; cu alte cuvinte aceeasi boala este categorisita cu nume clinice diferite, in functie de prezenta sau absenta HTLV-ului. Dar elasticitatea ipotezelor lor nu s-a oprit aici. Presupunand initial ca virusul se transmite la populatia adulta, s-a calculat o perioada de latenta de cinci ani. Dupa ce s-a observat ca exista un numar semnificativ de infectati fara simptome, s-a ridicat latenta la 10 ani. Apoi s-a decis ca virusul se transmite sexual si cum leucemia se dezlantuie in jur de 60 de ani, s-a corectat latenta la 40 de ani. Date mai recente au demonstrat ca de fapt se transmite la nastere de la mama la copil si atunci s-a decretat oficial ca perioada de latenta dureaza 55 de ani.

Chiar cand se instaleaza leucemia, virusul ramane scufundat intr-un somn adanc, iar testul de fapt se face pe anticorpii generati de sistemul imun al pacientului. Ca in cazul cancerului cervical si hepatic, virusologii presupun ca virusul produce o mutatie a celulelor inainte de a intra in latenta. In acest caz, fiind vorba de un retrovirus capabil de a se combina cu materialul genetic al celulei, ipoteza pare plauzibila. Desi exista milioane de celule infectate, procesul tumoral porneste numai de la una singura. Mai nou virusul HTLV a fost inzestrat cu o noua boala, mielopatia. Pentru a gasi o punte intre HTLV si mielopatie, Gallo si colaboratorii au decretat ca in prezenta virusului mielopatia se va numi mielopatie asociata cu HTLV (HTLV-associated myelopathy or HAM), iar in lipsa virusului boala isi va pastra numele vechi. Data fiind puterea politica a retrovirusologilor, asemenea acrobatie nu numai ca este acceptata, dar este si fructificata. Inca din 1989, Asociatia Americana a Depozitelor de Sange (American Association of Blood Banks) a inclus testarea HTLV in analiza sangelui donat, cu profituri enorme pentru companiile biotehnologice.

In 1982, Gallo a izolat al doilea retrovirus de la un pacient cu o forma diferita de leucemie, botezat HTLV-II, primul virus devenind HTLV-I. Acest nou virus a fost gasit la inca un singur pacient, restul pacientilor cu aceasta forma de leucemie testand negativ. Gallo continua sa se refere la el ca virusul leucemiei, desi alti oameni de stiinta sunt mai circumspecti.

O noua boala misterioasa ce a aparut in ultimii zece ani, cu simptomatologie nedefinita, fara nume definitiv stabilit, cu o cauza necunoscuta, a deschis largi perspective si a provocat o inundatie cu fonduri virusologilor. Este vorba de sindromul oboselii cronice (chronic fatigue syndrome sau CFS), care are inca o multime de alte nume. Simptomele acopera un camp larg, de la cele asemanatoare gripei, cu oboseala, pana la probleme cutanate, deficienta imuna, dementa si chiar cancer. Majoritatea cazurilor se manifesta ca o gripa severa, in unele cazuri se instaleaza o mononucleoza care persista pentru luni sau chiar ani. Oricare ar fi simptomele, boala nu pare contagioasa intrucat ataca cu predilectie populatia alba intre 20 si 50 de ani, adica segmentul cel mai activ si sanatos. In plus are preferinta pentru femei. Marea majoritate a bolnavilor s-au plans de depresiuni psihice prelungite. Un numar de pacienti au limfom, care ataca sistemul imun si provoaca simptomele cele mai comune de CFS.

Vanatorii de virusi au atribuit boala virusului Barr-Epstein care cauzeaza mononucleoza, o ipoteza care a fost abandonata din cauza ca pe de o parte foarte putini pacienti sunt infectati, iar pe de alta parte un numar ridicat de oameni sanatosi sunt infectati cu acest virus si nu au nici un fel de simptome. In 1988 grupul de cercetare al lui Robert Gallo a emis ipoteza ca boala este atribuita virusului herpesului uman de tip 6, descoperit cu doi inainte in laboratorul lui (HHV-6). S-a dovedit insa ca aproape toti adultii sunt infectati cu acest virus. In 1990 Institutul Wistar al lui Hilary Koprowski a incercat sa reinvie teza ca virusul HTLV-II al lui Gallo este responsabil pentru CFS, ipoteza anemica ce a decedat in scurta vreme. Cu toate rezultatele indoielnice, Centrele pentru Controlul Bolilor (Centers for Disease Control, CDC) si NIH au pompat sume substantiale in aceasta cercetare, fonduri care creaza presiune politica asupra cercetatorilor si le dirijeaza gandirea. Cand Stephen Straus a publicat in 1988 o lucrare in care demonstreaza legatura dintre depresiunile psihice si CFS, a fost vehement atacat pe motiv ca este nealiniat la politica propriei sale agentii.

La o conferinta de presa din Februarie 1992, un grup de 68 de cercetatori cu renume au evaluat critic rezultatele razboiului impotriva cancerului, aratand ca din 1971, data cand a fost semnat decretul de catre presedintele Nixon, incidenta cancerului a crescut la proportii epidemice si ca nu s-a realizat nici un progres in tratament. In plus, au aratat ca NCI (Institutul Oncologic National) si Societatea Americana pentru Cancer (ACS) au creat confuzie in opinia publica si in Congres pretinzand in repetate randuri ca au inregistrat succese in lupta impotriva cancerului; iar industriile farmaceutice au pretins ca exista progrese dramatice in tratamentul si vindecarea cancerului. Doua luni mai tarziu, The Journal of the American Medical Association a publicat un articol care oglindeste aceste vederi, aratand ca guvernul federal a cheltuit in ultimii 20 de ani 22 de miliarde de dolari cu zero rezultate, iar incidenta cancerului a crescut in asa masura incat probabilitatea de a contracta boala s-a ridicat la 33 %. Charles Edwards de la Departamentul Sanatatii a declarat ca razboiul impotriva cancerului s-a bazat pe premise politice atragatoare dar baze stiintifice subrede, conform carora orice se poate realiza cu bani.

Tratamentul cancerului a progresat foarte putin datorita in special faptului ca nu se cunoaste cauza bolii. Bugetul a fost risipit de vanatorii de virusi obsedati de originea virusala a tumorilor. Un lucru s-a realizat insa: consolidarea puterii politice a retrovirusologilor, care au insa nevoie de un nou razboi pentru a-si recastiga popularitatea, umbrita de esecul luptei impotriva cancerului. Si ocazia s-a ivit in 1981 odata cu aparitia SIDEi.

SIDA: convergenta vanatorilor de virusi

Robert Gallo, ca si alte personalitati publice marcante, au multumit textual providentei pentru faptul ca SIDA a aparut in momentul cand lumea medicala este in masura sa faca fata unei astfel de crize. O adevarata minune: tehnica cresterii in vitro a leucocitelor tip T, o componenta importanta a sistemului imun, a aparut odata cu documentarea primului caz de SIDA; si posibilitatea de a detecta si izola retrovirusii a sosit chiar la timp ca sa se poata descoperi virusul imunodeficitar; si dispunem si de un numar mare de grupuri de cercetare bine finantate, gata pentru colectarea datelor.

Dar categorisirea SIDEi ca boala contagioasa nu are nimic de a face cu stiinta. In cartea sa The Health Century (Secolul Sanatatii), Edward Shorter se intreaba daca aparenta pregatire a NIH pentru epidemie a fost un accident. El crede ca nu, ci se datoreaza imenselor bugete acordate in anii precedenti. Si are dreptate. Vanatorii de virusi, situati la culmea puterii in imensa lume a cercetarilor biomedicale, doritori de succes, puteau cu ajutorul noii tehnologii sa descopere tot ce pofteau ignorand principiile microbiologice dovedite corecte in timp.

La inceputul anilor 80, NIH nu era in prima linie a atacului impotriva SIDEi. Multi din oamenii de stiinta refuzau sa creada in existenta ei, iar imensa birocratie se misca lent si nu a luat atitudine inainte de a se fi creat perceptia ca SIDA este o epidemie primejdioasa. Abia atunci NIH si alte structuri mari au mobilizat comunitatea stiintifica in dosul vanatorii de virusi, zdrobind in calea lor orice opozitie. Chiar si opinia publica era greu de starnit. Sindromul era specific pentru homosexuali si cei care isi administrau stupefiantele prin injectii, iar marea majoritate a populatiei, care este heterosexuala, era preocupata de munca si de familie. Impotriva tuturor asteptarilor, SIDA a devenit in mai putin de doi ani preocuparea medicala primordiala a guvernului federal, iar vanatorii de virusi in febrila cautare de un microorganism vinovat au dat peste HIV. Aceasta rapida ascendenta in atentia organelor sanitare s-a datorat unui anumit segment al biomedicinii - sanatatea publica.

Sanatatea publica are ca obiectiv prevenirea si nu tratamentul bolilor si se bazeaza pe ideea ca o viata sanatoasa nu este o responsabilitate personala ci cade in sarcina guvernului. Drept urmare actiunile organelor de sanatate publica sunt drastice si diferite de cercetarile stiintifice. Aceste organe pun in carantina indivizi sau populatii intregi, controleaza calitatea alimentelor si a apei, efectueaza imunizari in masa, controleaza sau impun restrictii cu privire la accesul publicului la diverse produse (tigari sau suplimente alimentare) si orice factor considerat de ele a fi un risc devine tinta agresivitatii lor. Guvernul federal a adoptat acest sistem in 1912 dupa un model german reorganizand serviciul de sanatate publica (Public Health Service - PHS). Membrii ei au fost pusi in uniforma sub conducerea ministrului sanatatii (Surgeon General). Institutul National de Sanatate (NIH) a fost creat de PHS si pana la venirea lui James Shannon la conducere, a executat cu predilectie cererile guvernului. In 1950 insa Shannon a restructurat institutul orientandu-l spre cercetarea stiintifica si desprinzandu-l aproape complet de sanatatea publica. Anticipand o izbucnire a malariei, guvernul federal a instituit in 1942 o unitate speciala numita Controlul Malariei in Zonele de Razboi (Malaria Control in War Area ori MCWA). Este greu de aflat daca programul a fost eficient sau nu, intrucat malaria incepuse sa dispara in lumea industriala inca inainte de razboi. Dar cei care au dat nastere acestui grup efemer aveau planuri grandioase de control al sanatatii publice pe scara nationala; dupa terminarea razboiului au fost in stare sa convinga Congresul de utilitatea lor si programul a fost extins. A fost apoi reorganizat de PHS si astfel s-a nascut Centrul pentru Bolile Transmisibile (Communicable Disease Center - CDC). Aceasta noua agentie a preluat toate activitatile de sanatate publica de la NIH si a raspuns cu entuziasm la orice solicitare din partea statelor pentru variate probleme ca turbare, tifos si chiar tenie. Conducerea CDC dorea sa-si extinda puterea peste intreaga natiune si sa depaseasca rolul de organ local la dispozitia tuturor, cu atat mai mult cu cat misiunea sa era privita ca terminata si incepusera sa circule idei despre dezintegrarea agentiei.

Situatia s-a schimbat cand a fost adus ca vicepresedinte Alexander Langmuir, conferentiar la universitatea Johns Hopkins, care a adus cu sine expertiza sa in epidemiologie si mai ales legaturile sale la nivel inalt: facuse parte din programul secret al razboiului biologic din Departamentul Apararii (echivalentul ministerului de razboi). Dorinta lui, ca si a altora din CDC, a fost sa extinda controlul bolilor contagioase peste intreaga natiune, un vis greu de realizat atunci cand bolile transmisibile erau pe cale de disparitie. Dar cum apararea civila era una din prioritatile guvernului federal din acea perioada, Langmuir a fost in stare sa convinga oficialitatile guvernamentale ca CDC poate crea un sistem de detectare precoce a unui atac biologic si in acelasi timp baza tehnica dezvoltata astfel putea fi utilizata pentru controlul eventualelor epidemii. Odata cu inceperea ostilitatilor cu Coreea de Nord, Langmuir a cerut si a obtinut sarcina de a se ocupa de starile de urgenta. A demobilizat programul malariei si in locul lui a creat Serviciul de Informatii Epdemiologice (Epidemic Intelligence Service - EIS) compus din douazeci si trei de absolventi de medicina. Dupa sase saptamani de intens studiu epidemiologic, acesti tineri au fost atasati timp de doi ani la spitale sau departamente sanitare statale, dupa care au fost lasati sa-si urmeze cariera dorita, cu intelegerea ca vor ramane fideli CDC-ului si vor ramane ochii si urechile acestei organizatii. Epidemiologii s-au referit la aceasta organizatie ca CIA-ul medical (CIA = Central Intelligence Agency - serviciul de spionaj al Statelor Unite). Incepand cu 1951, in fiecare vara au fost racolati noi recruti si uneori numarul lor depasea 100. Pana in 1993 lista acestor persoane a fost de domeniul public; apoi apartenenta a devenit secreta. In ultimele patru decenii CDC a plasat cel putin 2000 din agentii lor in pozitii cheie in tara si strainatate. Dintre primii, William Stewart a devenit ministrul sanatatii la sfarsitul anilor 60. Unii ca Jonathan Mann si Michael Merson au intrat in Organizatia Mondiala a Sanatatii ca directori ai programului global privind SIDA, iar altii pot fi gasiti afiliati in ministerele sanatatii ale diverselor natiuni. Cateva duzini sunt in invatamantul universitar, vreo 150 sunt angajati in departamentele de sanatate locale, multi si-au deschis cabinete personale, altii lucreaza in spitale, sau sunt angajati de marile intreprinderi biotehnologice sau farmaceutice, cativa lucreaza pentru companiile de asigurare iar putini, dar alesi, au devenit personalitati marcante in mass media. Lawrence Altman si-a inceput cariera de jurnalist in problemele medicale in 1969 la New York Times, Bruce Dan este editorul medical la ABC News din Chicago si redactor sef al revistei Journal of the American Medical Association, Marvin Turck este din 1988 redactor la Journal of Infectious Diseases, revista Universitatii din Washington. Indiferent de noua lor pozitie, majoritatea au mentinut contactul cu CDC. In afara de faptul ca reprezinta o retea de informatii, ei apara punctul de vedere sau politica CDC-ului ca jurnalisi sau personalitati medicale. Serviciul de Informatii Epidemiologice (EIS) s-a dezvoltat in mediul industrial in care au aparut bolile industriale, dar cum un atac cu arma biologica inca nu s-a produs, serviciul era in pericol de a se stinge - daca nu ar fi stiut cum sa mobilizeze opinia publica in jurul unor epidemii minore umflate la proportii gigantice, sau creand epidemii din conditii medicale neinfectioase. Vanatorii de virusi se straduiau sa para utili punand vina pe virusi inofensivi sau chiar inexistenti iar EIS cu inepuizabilele sale resurse este in masura sa exagereze sau sa fabrice epidemii. Aceasta a dus stabilimentul stiintific la excese de neimaginat, transformandu-l in trupele de soc ale vanatorilor de microbi.

In cautare de epidemii

Bolile epidemice incetasera sa mai fie un pericol pentru public: tuberculoza nu mai bantuia lumea industriala, difteria si pneumonia incetasera sa provoace panica, iar poliomielita incepuse sa dispara prin 1960. Oficialii din CDC erau disperati sa gaseasca probleme de sanatate publica. Primul pas l-au facut redefinind epidemiile contagioase pe baza unor 'grupuri' de boli: orice coincidenta de doua sau mai multe cazuri de aceeasi maladie intr-un spatiu restrans se califica de-acum drept o epidemie incipienta, indiferent de intervalul de timp la care au aparut.

Aceste eruptii de boli in grupuri nu sunt insa nicidecum dovedite a fi de natura infectioasa. Deficientele de vitamine, discutate anterior, au fost considerate boli infectioase pe baza faptului ca au aparut in grupuri bine definite, fapt pentru care pareau a fi transmisibile. Grupurile de populatie au ceva in comun, ceva ce poate fi regimul alimentar, comportarea, expunerea la un factor din mediul inconjurator, nu in mod necesar un germen. Chiar si in cazurile de infectii reale, grupurile indica doar persoanele cu susceptibilitate mai ridicata la germenul respectiv: alti indivizi pot fi complet imuni fata de agent, ceea ce inseamna ca nu suntem in preajma unei epidemii. Epidemiologia clasica studia grupurile de oameni cu afectiuni similare pentru a depista subtile influente ale unor agenti din mediu.

Cand insa oficialitatile sanatatii publice previn publicul de focare de boli misterioase care izbucnesc din senin, provoaca panica. Majoritatea oamenilor nu stiu ca exista peste 1000 astfel de focare care apar anual, raceli, gripe, hepatite si diverse maladii neinfectioase care apar si dispar fara explicatie. Aceste aparitii inexplicabile reprezinta o sursa inepuizabila de epidemii pentru CDC care profita de ele din plin.

Primul succes al CDC-ului a fost in epidemia de poliomielita, nu boala in sine ci problema cauzata de vaccinul Salk. In 1954 vaccinul a fost experimentat pe scara larga si Alexander Langmuir a insistat sa participe la experiente. Agentii lui au fost cei care au urmarit efectele vaccinarii la copii si au depistat in anul urmator cazuri de poliomielita indusa de vaccin. Publicitatea masiva a acestui fapt a avut drept rezultat suspendarea vaccinarilor si scaderea prestigiului NIH-ului (National Institutes of Health) la conducerea caruia a fost instaurat James Shannon. Incidentul nu a provocat o epidemie sau un razboi bacteriologic, dar a ridicat prestigiul CDC-ului.

Initiativa urmatoare a CDC-ului a fost mai putin spectaculoasa, totusi fructuoasa. In primavara anului 1957 a decis sa declare o epidemie de gripa din Asia ca fiind extrem de periculoasa, amintind publicului de gripa adusa de soldatii intorsi din Europa in 1918 care a ucis o jumatate de milion de oameni. Tinand seama ca intre timp bantuisera 39 de epidemii de gripa fara rezultate dezastruoase, decizia de a declara aceasta epidemie ca fiind mortala a fost arbitrara. Dar a izbutit sa ingrozeasca o intreaga natiune. Congresul a facut presiuni asupra presedintelui Eisenhower care imediat a alocat o jumatate de milion de dolari (suma imensa pentru acea vreme) pentru augmentarea personalului lui Langmuir. Gripa a sosit in timpul verii si a continuat pana in iarna. Nu exista nici o indicatie ca a fost mai drastica decat alte epidemii de gripa; dar publicitatea facuta crease o falsa impresie ca are un caracter major. Unii din expertii in sanatate publica au indraznit sa critice CDC pentru ca a provocat acest incident pentru a promova vanzarea unui vaccin. Dar CDC a castigat si acest razboi publicitar in ochii publicului. De la gripa asiatica pana in momentul de fata CDC a produs nenumarate vaccinuri cu eficacitate nedovedita si controleaza permanent imunizarile in masa impotriva gripei. Cu o platforma politica solida, CDC si-a extins tentaculele peste aproape toate maladiile si colaborarea cu alte unitati biomedicale a fost o binefacere pentru ambele parti. Un exemplu este aranjamentul cu programul virus-cancer in care personalul CDC a raportat toate cazurile de leucemie ca fiind cazuri de o boala transmisibila. Aceste eforturi n-au folosit nici unui bolnav dar publicitatea permanenta a intarit, ca orice propaganda mincinoasa repetata ad infinitum, ideea ca virusurile cauzeaza majoritatea tipurilor de cancer. National Cancer Institute a sustinut acest proiect cu mare avant si drept rezultat a fost rasplatit cu o abundenta de fonduri.

Pana la aparitia SIDEi, cel mai ambitios program al CDC-ului si cel mai dezastruos, s-a intamplat in 1976, data la care agentii CDC erau infiltrati in majoritatea spitalelor si a departamentelor de sanatate. In Ianuarie 1976, cinci soldati din garnizoana Fort Dix au contractat gripa si incalcand recomandarea doctorului, unul din ei a facut eforturi excesive si a decedat. Acest episod a fost declarat de CDC ca fiind o epidemie in grup. Directorul CDC era David Sencer, un medic care avea planuri grandioase pentru agentie si care a decis sa profite de aceasta intamplare. Dupa o logica schingiuita a declarat ca suntem in preajma unei epidemii serioase de gripa care va rivaliza cu gripa mortala din 1918. Gripa a fost numita 'gripa porcina' (swine flu) pentru ca sursa virusurilor se spunea ca ar fi fost porcii. Sencer a organizat centrala din Atlanta ca un cabinet de razboi, cu un personal numeros in fata telefoanelor, cu computere si aparaturi extrem de elaborate pentru urmarirea epidemiei. A cerut in mod oficial sa se faca de urgenta imunizari in masa inainte de sezonul gripelor. Congresul, incapabil de a intelege stiinta de doi bani care sta la baza vanatorii de virusi, a adoptat ideea. Presedinele Ford a constituit imediat un comitet care a decis sa sprijine propunerea lui Sencer desi costul programului se ridica la sute de milioane de dolari. S-a creat panica; presedintele Ford a aparut la televizor si a cerut sa se vaccineze intreaga populatie a Statelor Unite. Planul lua amploare rapid in ciuda faptului ca intreaga armata a agentilor CDC nu a mai putut depista nici un alt caz de gripa. Dar cand vaccinul a produs efecte nocive in 20 - 40% din cazuri, cu febra si reactii extrem de grave, societatile de asigurare au declarat ca nu mai sprijina programul iar fara ajutorul lor Congresul a inceput sa dea inapoi inainte de a se ajunge la vot. In fata unei serioase dileme, pentru a-si salva reputatia, in loc sa invaluiasca episodul in tacere, Sencer si-a intetit atacul. Cuvantul de ordine intre agentii lui era depistarea oricarei boli care aducea cu gripa. David Fraser, seful departamentului de agenti patogeni, era in cautare de o epidemie 'potrivita'. Aceasta a aparut la membrii Legiunii Americane dupa intrunirea lor din Philhadelphia. In momentul in care au fost semnalate primele cazuri de pneumonie, personalul 'gripei porcine' a fost incunostiintat si dupa demersurile de rigoare, Philhadelphia fiind in afara jurisdictiei CDC, personalul CDC a fost invitat sa ajute temporar personalul sanitar local. Dar in scurta vreme agentii CDC au preluat intreaga activitate si au inceput sa disemineze stiri false, cum ca aceste cazuri ar fi inceputul epidemiei de gripa porcina. Mass media imediat s-a raliat la teza CDC si New York Times l-a delegat pe un membru al CDC, Lawrence Altman, sa descrie incidentul. In curand aceasta manevra a incendiat intreaga natiune. Congresul a votat legislatia in decurs de cateva zile, iar presedintele Ford a semnat-o inainte ca oficialitatile medicale sa recunoasca ca boala legionarilor nu era de fapt gripa porcina. Ca o favoare pentru David Sencer, Fraser si-a continuat 'cercetarile' inca vreo doua saptamani, dupa care membrii CDC si-au impachetat bagajele si au parasit zona de razboi cu zero rezultat. Unii din congresmeni au fost infuriati de comportarea CDC-ului si la o audiere in fata unei comisii reprezentatul John Murphy a atacat vehement CDC-ul pentru lipsa de profesionalism, indicand ca in grupul de lucru n-a existat nici un toxicolog si nu s-a luat in considerare posibilitatea ca alt factor decat germenii ar putea fi cauza 'epidemiei'. Ca raspuns, Fraser, reintors la Atlanta, si-a pus expertii la lucru si acestia in decurs de cateva saptamani au izolat un germene inofensiv din tesuturile pacientilor, un germene care traieste in sol si in conductele caselor si care nu satisface postulatele lui Koch. Dar cu istetimea lor politica expertii au izbutit sa convinga populatia ca au gasit agentul vinovat. Reputatia lor a fost din nou salvata. Programul gripei porcine, pe de alta parte, a fost un fiasco mizerabil. Milioane de oameni au fost vaccinati degeaba si sute au fost paralizati din cauza vaccinului iar 74 si-au pierdut viata. Desi s-au inregistrat cel putin 600 de cazuri cu serioase efecte colaterale, CDC nu numai ca le-a ignorat, dar a utilizat toata gama sa de metode pentru a ingropa intamplarea, intre care reclasificarea actelor de deces. Pana la urma scandalul nu a putut fi oprit si David Sencer a fost debarcat din postul sau. Gripa porcina nu s-a materializat, dar programul de imunizare al CDC-ului a cauzat imbolnaviri si moarte.

Cum s-a inventat SIDA

Dupa episoadele cu boala Legionarilor si cu gripa porcina, timp de vreo cativa ani CDC si-a regrupat fortele, s-a autorestructurat in unitati diferit specializate si s-a concentrat asupra altor activitati decat bolile infectioase. Insasi National Institutes of Health au inceput sa pluteasca in deriva; razboiul impotriva cancerului se tara fara rezultate, vanatorii de virusi bine consolidati nu produceau nimic spectacular. CDC si NIH reprezentau sanatatea publica si cercetarea biomedicala si erau in disperata nevoie de ceva nou care sa-i aduca din nou in centrul atentiei publice. Epidemiile de boli contagioase s-au dovedit cele mai valoroase in mobilizarea interesului public dar vanatorii de microbi isi epuizasera tintele si erau ca o armata ultraechipata dar fara inamic. Salvarea a venit de la SIDA.

SIDA era o noua boala necunoscuta, astfel incat intelepciunea vanatorilor de virusi nu era supusa criticii; avea o raspandire suficient de rapida incat sa nu dea ragaz gandirii si odata etichetata ca un pericol serios pentru sanatatea publica, devenea o sursa inepuizabila de bani si glorie. Intai insa trebuia dovedit ca este contagioasa.

La sfarsitul lui 1980 Michael Gottlieb, un tanar cercetator de la Universitatea din California de la Los Angeles, interesat de studiul sistemului imun, a cutreierat spitalele in cautare de pacienti cu deficienta sistemului imun si a dat peste un tanar in jur de 30 ani cu infectia tractului respirator si o pneumonie rezistenta la tratament. Microbul Pneumocistis carinii care i-a cauzat pneumonia este un germene gasit practic la toti oamenii, care este inofensiv in conditiile unui sistem imun nealterat. Pacientii supusi la chemoterapie devin insa vulnerabili la acest agent. In urmatoarele cateva luni, Gottlieb a descoperit alte trei cazuri cu acelasi tip de infectie: candideaza si pneumonie. Toti pacientii aveau celulele limfocitare de tip T foarte scazute (celule albe din sange care participa in procesul imun), singurul parametru care l-a interesat pe Gottlieb. In aprilie 1981 si-a zis ca e vorba de un nou sindrom si a luat contact cu Wayne Shandera de la departamentul local de sanatate publica, care fusese instruit la EIS (Serviciul de Informatii Epidemiologice). Shandera a mai gasit inca un caz. Toti cinci pacientii aveau ceva in comun: erau homosexuali activi.

Gottlieb a inteles imediat perspectivele ce i se deschideau pentru o cariera stralucita. In cartea sa And the Band Played On, Randy Shilts reda conversatia dintre Gottlieb si New England Journal of Medicine in care Gottlieb cerea sa se scurteze timpul dintre submiterea lucrarii si publicarea ei intrucat avea ceva mai senzational decat 'boala legionarilor' din Philadelphia. Refuzat, Gottlieb s-a adresat din nou lui Shandera care a luat contact cu James Curran de la departamentul bolilor venerice din CDC. James Curran a vazut imediat beneficiile politice ale unei noi epidemii si in scurta vreme a publicat un raport in presa conceput astfel incat aceste cinci cazuri izolate inexplicabile medical au aparut ca o noua boala majora. Desi cei cinci pacienti nu aveau nici o legatura unul cu altul, raportul a sugerat ca este vorba de o boala contractata prin contact sexual.

Noi cazuri au fost raportate CDC-ului, unii pacienti suferind de sarcomul lui Kaposi, pana atunci o boala extrem de rar intalnita. Imediat CDC a constituit un grup de soc pentru a gasi cauza acestui sindrom. Toti pacientii erau homosexuali activi, care foloseau 'poppers', o substanta azotica lichida volatila larg utilizata in comunitatea homosexualilor pentru efectele ei: inhalarea ei faciliteaza penetratia anala, mentine erectia si prelungeste orgasmul. Toxicitatea acestei substante era o explicatie suficienta pentru aparitia acestor cazuri, dar expertii de la CDC aveau in gand planuri marete de a capta atentia publicului facandu-l sa creada ca suntem in fata unei epidemii care ameninta intreaga populatie. Grupul de soc era astfel constituit incat orice alta interpretare era eliminata. Trei dintre sefii grupului proveneau de la sectia de boli venerice a CDC-ului, dintre care James Curran a devenit conducatorul lor, restul erau specializati in virusologie si boli infectioase.

Curran a permis numai doua ipoteze: 1) sindromul este o tragedie de scurta durata cauzata de un lot defectuos de 'poppers', sau 2) este vorba de o boala contagioasa. Nu au luat in considerare posibilitatea ca utilizarea timp indelungat a acestei substante chiar nealterate sa cauzeze deficienta imuna, intr-o situatie similara cu fumatul. Strategia lor era simpla. Prima ipoteza era sortita pieirii de indata ce s-ar fi dovedit ca pacientii au folosit loturi diferite de 'poppers'; ramanand cu alternativa bolii contagioase, cazurile puteau fi definite ca 'grupuri' de bolnavi si epidemia putea fi declarata. Sarcina retelei EIS era sa depisteze cat mai multe cazuri primare impreuna cu partenerii lor sexuali. Dupa marturia unuia din grupul de soc, Harold Jaffe, desi cei mai multi dintre pacienti utilizau frecvent 'poppers', nimeni nu vroia sa ia in considerare faptul ca sindromul poate fi de natura toxicologica.

Ipoteza lotului alterat de 'poppers' a cazut. Cazurile scoase la iveala de EIS au demonstrat ca toti bolnavii erau homosexuali extrem de activi, care duceau o viata sexuala extrem de promiscua cu sute sau chiar mii de parteneri. Urmarirea partenerilor era extrem de dificila considerand 'perioada de latenta' lunga a SIDEi. CDC a acceptat teoria contagioasa si si-a anuntat rezultatele un an de la primul caz raportat de Gottlieb.

Pasul urmator a fost sa se dovedeasca ca acest nou sindrom se raspandeste si la heterosexuali. Urmand modelul utilizat la hepatita B, i-au investigat pe toti cei care abuzau de heroina, precum si hemofiliacii care aratau cele mai mici semne asemanatoare deficientei imune. Personalul EIS a cotrobait toate spitalele si departamentele de sanatate in cautarea unor pacienti cu infectii majore. In decurs de cateva luni, s-a gasit un mic numar de persoane sub influenta stupefiantelor si un hemofiliac. Hemofiliacul a trait mai mult decat se astepta, tinand seama de severitatea bolii si a murit de fapt din cauza hemoragiilor interne, dar in acelasi timp a contractat si o pneumonie cu Pneumocistis. Boala lui, precum si a celor ce abuzau de stupefiante, au fost rediagnosticate ca SIDA. Alti agenti ai EIS din Florida si Haiti i-au inclus in tabloul SIDEi si pe cei care sufereau de malnutritie. Lupta a continuat si pe alte planuri. Boala a fost botezata SIDA astfel incat sa se stearga orice legatura intre sindrom si segmentul de populatie in care era gasit de predilectie si anume homosexualii. Apoi, cu ajutorul activistilor homosexuali, a inceput sa se faca presiuni pentru alocare de fonduri care sa atraga un numar mai mare de cercetatori in acest domeniu. In special doi reprezentanti din Congres, Philip Burton si mai ales Henry Waxman, seful Comitetului pentru Sanatate, au cerut crearea de fonduri de urgenta si in lipsa unei opozitii organizate au izbutit sa aloce milioane de dolari ce s-au scurs in buzunarele CDC-ului. Crucea Rosie si furnizorii de sange pentru transfuzie au fost supusi la presiuni intense din partea CDC ca sa investigheze homosexualii donatori. Au intetit presiunile asupra institutiilor medicale cu ajutorul mass mediei in care s-au plantat diverse povesti de groaza care s-au inmultit vertiginos ( la sfarsitul anului 1984 se publicasera sute de articole pe luna). Newsweek a numit SIDA 'pericolul secolului in sanatatea publica' si Dan Rather, publicistul de reputatie nationala mare regizor al diseminarii jumatatilor de adevar, i-a dedicat un segment special la televizor. Publicul neavertizat a fost infricosat iar stabilimentul biomedical a fost obligat sa ia atitudine.

Momentul era propice pentru vanatoarea de virusi. Bacteriile fusesera eliminate intrucat SIDA nu reactiona la antibiotice; si in plus, virusii erau la moda. Laboratoarele bine dotate erau sub aripa NIH, dar cele specializate pentru SIDA erau relativ mici si datele epidemiologice adunate demonstrau ca homosexualii care utilizau 'poppers' cel mai abundent si mai indelungat erau cei mai expusi la SIDA. Logic era sa se confirme faptul prin experimente pe animale, dar convingerea ca SIDA era boala contagioasa era atat de adanc inradacinata la CDC incat s-au exercitat presiuni imense la fiecare intrunire medicala sau sociala pentru promovarea cercetarilor virusologice. Primii care au raspuns la chemare au fost cei de la Institutul National pentru Alergii si Boli Contagioase sub directia lui Anthony Fauci. Institutul Oncologic a reactionat cu intarziere, poate datorita faptului ca atentia acelor cercetatori era indreptata inspre 'poppers'. Incepand cu Aprilie 1983, NIH a stabilit grupul lor de lucru cu un unic obiectiv - virusii.

Intrebarea era care virus sa fie declarat cel vinovat, din multimea de virusi cu care erau invadati pacientii cu SIDA. Gottlieb a oferit prima sugestie: un virus din clasa herpesului, citomegalovirusul. Descoperit in 1950, produce mononucleoza, e usor transmisibil, a infectat practic doua treimi din populatie, dar este atat de bland incat numai bolnavii de cancer sub chemoterapie devin victimele lui. Pentru un timp a avut succes printre virusologi, prin asociere cu alti doi virusi din aceeasi clasa, Epstein-Barr si simplex-2, care pot cauza cancer. Chiar si virusul Epstein-Barr care produce limfomul lui Burkitt a ajuns in obiectivul cercetatorilor desi exista o flagranta contradictie: acest virus promova inmultirea celulelor albe, dar daca provoca SIDA trebuia in acelasi timp sa le si omoare.

Steaua retrovirologilor incepea sa apuna. Lupta impotriva cancerului era un efort steril, iar numarul leucemicilor era prea scazut pentru a ingrijora publicul de posibilitatea unei epidemii. Erau in disperata cautare de o noua boala si SIDA le-a deschis larg poarta spre perspectivele mult dorite.

Donald Francis, activist politic impotriva razboiului din Vietnam, si-a luat diploma medicala la sfarsitul anilor 60 si a fost imediat recrutat de EIS. Intreaga lui cariera s-a derulat la CDC unde a avansat pe pozitii influente. Trimis in diverse regiuni ale lumii si pe ambele coaste ale Statelor Unite, si-a castigat reputatia impunand stricte masuri sanitare, care probabil nu au schimbat mult cursul evenimentelor. Astfel, in 1976, trimis in Zair pentru a controla febra Ebola, a ajuns la concluzia ca boala este transmisa la autopsie si in timpul ritualului inmormantarii, drept care, spre furia bastinasilor, cu aroganta autoritatii primite de la Organizatia Mondiala a Sanatatii sub a carei aripa activa, a interzis ritualul funerar si a ars cadavrele fara nici o ceremonie. Desi ulterior s-a dovedit ca febra Ebola era transmisa prin injectii cu siringi infectate la un anumit spital care a fost inchis din acest motiv, CDC i-a cantat osanale lui Donald Francis pentru stralucita lui performanta in interzicerea ritualurilor de inmormantare. In 1970, reintors pe bancile scolii, Francis s-a ocupat de leucemia felina in laboratoarele lui Max Essex intrand astfel in cercul vanatorilor de retrovirusi. A preferat insa munca de activist la CDC unde a devenit cunoscut ca unul dintre cei mai fanatici si agresivi propovaduitori ai controlului sanitar strict asupra populatiei (la conferintele cu depozitarii de sange cererile lui erau subliniate cu pumni in masa).

Cand Gottlieb a descris primul caz de SIDA in Iunie 1981, Francis ajunsese pe pozitii inalte la laboratorul de hepatita din CDC unde a cooperat ani de zile cu comunitatea homosexualilor urmarind hepatita B. La numai 11 zile dupa aparitia lucrarii lui Gottlieb, cand in intreaga tara existau doar cinci cazuri disparate cunoscute de SIDA, Francis si-a format imediat o parere despre natura sindromului. Imediat i-a telefonat lui Max Essex si i-a spus: 'asta e leucemie felina la oameni'. Dupa rationamentul lui retrovirusii sunt cunoscuti a ataca celulele albe, inclusiv cele de tip T. Leucemia felina are o foarte lunga perioada de incubare; rationamentul a fost ca aceasta noua boala trebuie sa aiba o lunga perioada de latenta, altfel nu se poate explica cum poate omori oameni in trei orase diferite situate pe coastele opuse ale tarii inainte ca cineva sa stie de existenta ei. La acea data nimeni nu putea sti daca exista o epidemie adevarata si nu fusese gasit nici un retrovirus la pacienti. Totusi Francis a pus temelia planului de bataie impotriva acestui nou sindrom care, a decis el, este contagios si este creat de un retrovirus dotat cu o lunga perioada de incubare. Decizia lui nu avea nici o baza stiintifica, dar a dictat gandirea stiintifica in toti anii care au urmat.

Francis a devenit campionul acestei ipoteze pe care a impus-o pe toate caile. In decurs de un an James Curran, Max Essex si multi altii de la CDC au intarit fortele celor ce propovaduiau teoria retrovirusilor. Cel mai indicat pentru a urma aceasta cale in cercetare era Robert Gallo, seful unui imens laborator de retrovirusi la NIH. Incepand cu 1982, Gallo si Max Essex si-au dedicat o parte din timp pentru a gasi retrovirusul SIDEi. Essex a incercat intai sa dea vina pe un retrovirus uman descoperit de Gallo anterior, HTLV-1, care, dupa parerea lui Gallo, produce leucemie dupa o lunga perioada de incubare. Oare n-ar putea produce si SIDA in acelasi timp? Impedimentul era ca virusul trebuia sa ucida celulele a caror inmultire eratica o promova. Ideea totusi i-a suras lui Gallo, care, cand a priceput contradictia, a gasit solutia schimband numele virusului de la virusul leucemiei umane a celulelor de tip T (Human T-cell Leukemia Virus) la virusul limfotropic al celulelor umane de tip T (Human T-cell Lymphotropic Virus), nume ambiguu care nu presupunea moartea celulelor si permitea virusului sa produca ambele boli de-odata.

In timp ce Gallo si Essex raportau numerosi bolnavi prezumptivi de SIDA infectati cu HTLV-1, la Paris, un retrovirolog, Luc Montagnier, a descoperit un nou virus la un pacient cu nodulii limfatici inflamati, dar fara SIDA, pe care cu prudenta l-a botezat virusul adenopatiei limfatice (Lymphadenopathy-Associated Virus sau LAV). Convins ca ar putea fi acceptat ca producand SIDA a decis sa ceara ajutorul lui Gallo pentru a promova descoperirea lui. Aceasta a fost o greseala pe care a platit-o scump.

De indata ce a aflat de noul retrovirus, Gallo a intrat in panica. Sub presiuni imense din partea CDC-ului ca sa gaseasca un retrovirus al SIDEi, trebuia in acelasi timp sa lupte impotriva rezistentei virusologilor care nu acceptau HTLV-1 ca producand SIDA - si acum tot efortul lui urma sa fie irosit pentru ca un retrovirolog francez obscur a gasit un nou retrovirus uman. Discret, Gallo a lasat sa se inteleaga printre colegii lui ca descoperirea lui Montagnier e o eroare. Totusi, s-a oferit foarte galant sa scrie prefata la lucrarea lui Montagnier, in care a mentionat ca acest nou virus este inrudit cu HTLV-I si II, sugerand astfel ca virusii lui produc SIDA si oarecum i se cuvin laude pentru descoperirea lui Montagnier. Lucrarea a fost publicata si in lunile urmatoare Gallo a lucrat cu furie pentru a descoperi acelasi virus. La sfarsitul lui Aprilie 1984 a izolat un retrovirus similar pe care l-a numit HTLV-III si a pregatit pentru publicare patru lucrari cu rezultatele obtinute de la pacienti cu SIDA. Etica stiintifica cere ca o lucrare sa fie intai publicata, revazuta de colegii de breasla, ca apoi sa fie lansata prin mass media. Gallo a ales alta cale pentru a minimaliza descoperirea lui Montagnier. La o conferinta de presa, secretara serviciului de sanatate, Margaret Heckler, l-a prezentat gazetarilor pe Gallo unde in mod oficial acesta a declarat ca noul virus este responsabil pentru SIDA, cu o saptamana inainte ca lucrarile lui sa apara in Science.

Inainte ca orice cercetator sa revada si sa comenteze afirmatia lui Gallo, prestigiul guvernului federal a cimentat legatura dintre SIDA si retrovirusul descoperit de Gallo. Toate celelalte cercetari, virusul Epstein-Barr, citomegalovirusul, HTLV-I precum si experientele cu 'poppers' au fost abandonate. Din acel moment toti banii federali s-au alocat exclusiv acestei noi ipoteze. Daca ar fi fost liberi de lanturile politice, cercetatorii ar fi putut observa ca nu toti pacientii cu SIDA aveau acest virus, si-ar fi reamintit ca retrovirusii nu omoara celulele si ca Montagnier a fost primul care a izolat acest retrovirus; dar nu sunt liberi.

CDC a castigat si aceasta partida. Intreaga lume a aflat si a crezut ca SIDA este o boala contagioasa. Sute de milioane si apoi miliarde de dolari au intrat in buzunarul CDC-ului si al altor laboratoare biomedicale. Vanatorii de virusi au ajuns din nou in centrul atentiei, mai mult ca oricand. Frica de boli contagioase a fost reinviata si publicul neavizat n-a avut alta alegere decat sa se increada in expertii alesi pentru a gasi o solutie. In aceeasi zi Gallo a inaintat cererea pentru patentarea testului anti-virus.

Scandal in stabilimentul medical

Asocierea virusului LAV/HTLV-III cu SIDA a fost o afacere murdara ce implica frauda, furt si denaturarea adevarului. Aparuta in jurul lui Robert Gallo, ea de fapt reflecta caracterul multor personalitati din cercetarea SIDEi ce se balacesc intr-un mediu corupt de birocratie stiintifica hipertrofiata si ultra-finantata. Gallo taraste dupa sine un sir intreg de false descoperiri si faptul ca a fost ridicat in NIH pe una dintre cele mai influente pozitii e o puternica acuza impotriva cercetarilor finantate de guvernul federal. Prima incercare a lui Gallo de a culege lauri care nu i se cuvin a fost legata de datele lui Howard Temin privind retro-transcriptaza, enzima retrovirusului care ii permite sa se lege de materialul genetic al celulei infectate. Gallo a facut imediat legatura cu cancerul si a declarat public ca a gasit evidente de infectie cu retrovirusi la leucemici. Virusologii s-au grabit sa incerce sa confirme aceasta noua ipoteza cu enorm potential, dar fara nici un rezultat. Dupa comentariile lui Abraham Karpas, colegul lui Gallo, ratiunea pentru care a incercat aceasta farsa a fost dorinta de a se alipi grupului Temin - Baltimore al caror premiu Nobel era previzibil, iar motivul pentru care a pierdut ocazia de a deveni prematur laureatul premiului a fost interesul starnit in lumea medicala: multi dintre cercetatori au depus eforturi serioase pe premisele lui false cu rezultate nule.

In 1975 Gallo a anuntat izolarea unui retrovirus uman de la leucemici fara sa se osteneasca sa-l testeze. Cand alte laboratoare au testat virusul, au constatat ca nu este uman ci este un amestec de trei virusi de la maimute. Umilit, Gallo a incercat luni de zile sa argumenteze ca probabil unul din virusii de la maimute poate cauza leucemie la oameni.

In 1980 i s-a atribuit descoperirea unui adevarat retrovirus uman, HTLV-I. El a declarat ca acest virus cauzeaza o anumita forma de leucemie la locuitorii japonezi de pe una din insule. A evitat sa testeze virusul pentru originea lui umana si bine a facut caci nu l-a putut izola de la nici unul din pacientii leucemici din Statele Unite. In acelasi timp un grup de cercetare japonez a raportat descoperirea unui retrovirus uman la leucemici, pe care l-au numit ATLV. Cand, curtenitori, japonezii i-au trimis lui Gallo o proba de virus ca sa-l compare cu al lui, Gallo a fost de-odata capabil sa execute toate testele pentru a determina faptul ca este un retrovirus uman si mai mult, l-a putut izola de la pacientii leucemici din Statele Unite! Diferenta radicala dintre virusul lui Gallo inainte si dupa primirea probei de la japonezi sugereaza ca de fapt Gallo a rebotezat virusul japonez si l-a declarat propria lui descoperire. Prietenul lui Gallo, retrovirusologul de la Harvard William Haseltine, a fost vazut cum copia secventa genetica a virusului HTVL II din prezentarea unor cercetatori japonezi, pe care apoi a publicat-o ca propria lui descoperire, incluzand fara sa aiba habar si greseala pe care cercetatorii japonezi o introdusesera Nu s-a investigat aceasta ciudata coincidenta. Gallo a primit premiul Lasker pentru descoperirea virusului.

Pretentia lui Gallo de a fi descoperit primul retrovirusul incriminat in SIDA a decurs la fel: Montagnier a fost primul care a izolat virusul, dar Gallo a pretins ca a izolat independent acelasi virus dar a asteptat un an inainte de a face cunoscuta publicului descoperirea sa. Steve Connor, corespondentul magazinului englez New Scientist, a fost primul care s-a indoit de veracitatea acestor lanturi de evenimente.

In ianuarie 1985, Montagnier si Gallo au publicat independent secventa genetica a virusilor. Acest lucru l-a facut si un al treilea cercetator, Jay Levy, care a izolat independent virusul in San Francisco. Mai multi cercetatori au observat cu suspiciune similitudinea secventei publicata de Montagnier cu cea publicata de Gallo; astfel de similitudine este o indicatie ca probabil sursa provine de la acelasi pacient. In mod normal acelasi retrovirus izolat de la doua persoane diferite este mutat astfel incat apare deosebit. Montagnier ii trimisese o proba de virus lui Gallo si cand acestuia i s-a cerut sa arate propriile sale culturi, nu le avea; a incercat in schimb sa explice identitatea celor doua secvente spunand ca probabil cele doua persoane fusesera candva parteneri sexuali. Apoi a admis public ca cultura provenita de la Montagnier a contaminat virusii lui intr-o poveste incurcata de accidente de laborator. Connor a scos la iveala si faptul ca fotografia virusului HTLV-III publicata in 1986 era de fapt fotografia virusului francez LAV: fotografia initiala facuta de cercetatorul din Franta fusese 'retusata' si sursa (Institutul Pasteur) fusese indepartata. Gallo a declarat ca nu stie nimic de aceasta afacere si ca fotografia el o publicase mai mult pentru scopuri ilustrative. Recent au iesit la iveala si alte fapte. Mikulas Popovic, colaboratorul lui Gallo si co-autor la publicatia prin care au anuntat descoperirea virusului, a prezentat originalul lucrarii la Oficiul pentru Integritatea Cercetarilor. In lucrarea initiala Popovic ii dadea credit lui Montagnier si arata ca laboratorul lui Gallo a fost in stare sa creasca culturi de virus numai dupa ce a primit proba de la virusologul francez. Acel segment din lucrare a fost taiat de Gallo care a scris cu propria lui mana pe marginea manuscrisului 'Mika, tu esti nebun [ca pui astea pe hartie]Nu-mi vine sa cred. Esti de necrezut.' Gallo a fost prins astfel mintind. In 1989, John Crewdson de la Chicago Tribune a continuat sa-l demaste pe Gallo intr-o serie de articole care au initiat o serie de investigatii de frauda stiintifica in cadrul NIH, in Academia Nationala de stiinte si in Congres. Ca urmare Popovic a fost pedepsit pentru frauda si expulzat din cadrul NIH si la sfarsitul anului 1992 Gallo a fost condamnat pentru frauda. Istoria a luat amploare. S-ar parea ca Gallo furase nu numai virusul de la cercetatorul francez ci si linia de celule pentru cultura: i se trimisesera celule leucemice tip T numite HUT78 pentru a izola si cultiva virusi leucemici. Nu a putut depista nici unul, in schimb a rebotezat celulele H9 pretinzand ca el le-ar fi produs si ca a crescut apoi pe ele virusi HIV.

Furtul pare sa fie la ordinea zilei in laboratoarele lui Gallo. Subalternul sau, Syed Zaki Salahuddin, a fost concediat pentru ca a primit bani in mod ilicit. Sotia lui fundase Pan Data Systems, iar Salahuddin a aranjat ca laboratorul lui Gallo sa cumpere marfa de la compania sotiei, lucru pentru care a primit si el bani. In plus fura virusi si echipament de laborator pe care le-a donat companiei Pan Data pentru utilizare sau comert, vandute sub pretul pietii. Impreuna cu Salahuddin, implicat in acelasi scandal, era sub investigatia autoritatilor un alt cercetator, Dhuram Ablashi. Salahuddin a fost unul din principalii autori ai lucrarii prin care Gallo a anuntat descoperirea virusului SIDEi.

Un alt coautor, Prem Sarin, a fost condamnat pentru furt de bani. O companie germana inaintase un cec de 25.000 de dolari pentru o experienta executata de laboratorul lui Gallo pentru o fundatie a NIH cu numele de Foundation for the Advancement of Education in the Sciences cu initialele FAES. Cecul a fost scris pentru FAES, care s-a intamplat sa fie si initialele unui cont bancar deschis de Prem Sarin pretinzand ca reprezinta 'Family Account for the Education of Sarin children' (contul familial pentru educatia copiilor lui Sarin). Fapt este ca bazat pe aceasta coincidenta de initiale, cecul a ajuns in contul personal al lui Sarin si banii au fost folositi pentru plata datoriilor lui Sarin.

Legislatia SUA interzice cercetatorilor sub egida guvernului sa faca experiente care pun in primejdie fiintele umane. Gallo, impreuna cu un cercetator francez, Daniel Zagury, au testat in 1990 un vaccin anti-SIDA pe un numar de 19 voluntari, unii din Africa, dintre care trei au murit, fapt ascuns in publicatiile lor. Totusi s-a auzit cumva de partea tragica a experimentului care a starnit o serioasa investigare din partea NIH. Si atunci intr-o seara, la cateva saptamani dupa publicarea lucrarii cu Zagury, Gallo a chemat politia sustinand ca fusese jefuit. Dupa declaratiile detectivului John McCloskey date revistei Science, bijuteriile, argintaria si alte obiecte de valoare din casa lui Gallo erau neatinse; s-ar parea ca disparuse un singur lucru: datele stiintifice trimise de Zagury. Gallo l-a acuzat pe John Crewdson, jurnalistul care scria despre frauda lui stiintifica, dar politia a casat cazul. Cateva luni mai tarziu, cand Gallo trebuia sa apara in fata unei comisii senatoriale pentru frauda, a chemat din nou politia in toiul noptii, pretinzand ca Crewdson a incercat din nou sa intre in casa lui. Cu toate insistentele lui politia nu s-a mai ostenit.

Aventurile lui Gallo i-au inspirat si pe alti oameni de stiinta dotati cu un simt al onoarei la fel de lax. Astfel, Robin Weiss din Anglia a raportat in 1985 ca a izolat virusul SIDEi, dupa Montagnier. O investigatie mai recenta a dovedit o identitate perfecta cu LAV si Weiss a fost fortat sa admita public ca probabil culturile lui au fost accidental contaminate cu LAV. Atat Gallo cat si Weiss au profitat copios de pe urma 'cercetarilor' lor: unul a primit patentul american pentru testul virusului, celalalt patentul englez.

Dupa Abraham Karpas, de teama unui proces din partea Institutului Pasteur, Weiss si Gallo s-au ajutat reciproc. Weiss a izbutit sa fie cel care a revazut lucrarea lui Montagnier, in deplin anonimat si recenzia lui a fost atat de negativa incat lucrarea a fost refuzata, dandu-i timp lui Gallo sa 'descopere' el virusul.

Colegi influenti de-ai lui Gallo au sarit in apararea lui, fie ca sa mentina nestirbita imaginea NIH-ului, fie pentru ca si ei isi fac cercetarile stiintifice in acelasi mod. Unii au ajuns la o prietenia atat de stransa incat se numesc 'clubul lui Bob' [Bob=Robert Gallo]. Printre ei se numara Max Essex, retrovirusologul de la Harvard care l-a educat pe Donald Francis si cu care Gallo a impartit premiul Lasker in episodul amintit anterior, cand au schimbat numele unui retrovirus simian pretinzand ca este descoperirea lor; apoi William Haseltine, cel care a copiat secventa genetica a HTLV-II inclusiv greseala cercetatorilor japonezi. Altii care l-au ajutat au fost sefii lui, doritori sa stavileasca un scandal de mare amploare. Conferinta de presa a lui Gallo a starnit furia francezilor care au o pornit o actiune legala desfasurata pe mai bine de trei ani. Greutatea birocratiei federale si-a spus cuvantul. La o intrunire publica intre presedintii Reagan si Chirac, cele doua guverne au decis sa imparta gloria descoperirii virusului. Avocatii lui Montagnier au fost amutiti, in ciuda unor puternice evidente, pentru un compromis politic. In acelasi an, o comisie de retrovirusologi au schimbat numele virusului in 'virusul uman imunodeficitar' (Human Immunodeficiency Virus - HIV), un nume ce implica cauzalitatea SIDEi.

Pentru a-i asigura lui Gallo permanenta in lumea stiintei, prietenul sau, Hilary Koprowski, a inceput o campanie pentru acceptarea lui in Academia Nationala de stiinte unde a fost admis in 1988 pentru 'stralucitele lui descoperiri' si 'iscusinta sa de conducator'. Koprowski insusi era umbrit de scandal. In 1984 premiul Nobel pentru medicina le-a fost decernat unor cercetatori europeni pentru inventia unei tehnici biochimice numita anticorp monoclonal. La cerere, acesti cercetatorii i-au trimis lui Koprowski o proba din linia lor de celule impreuna cu o scrisoare prin care se interzicea orice utilizare comerciala a produsului. Intr-o discutie cu Cesar Milstein, unul din descoperitorii noii tehnici, Koprowski a negat existenta scrisorii si a fost atunci avertizat verbal sa nu utilizeze celulele in scop comercial. Cu toate acestea a patentat tehnica iar Centocor, compania lui proprie, a beneficiat de copioase profituri. Intre timp, a fost dat afara de la Wistar, unde in calitate de director manipulase finantele companiei astfel incat in decurs de cativa ani compania ajunsese la pragul falimentului cu un deficit de milioane. Centocor, in schinb, in 1986 a realizat un profit de 15 milioane de dolari.

Dupa aparitia articolelor lui Connor si Crewdson, pozitia lui Gallo s-a subrezit, scandalul a luat proportii si in 1992 a fost gasit vinovat de frauda stiintifica de catre Oficiul pentru Integritatea Cercetarilor stiintifice si i s-a interzis sa cultive virusul francez in laboratorul sau. Gallo a facut apel la o comisie de avocati de sub jurisdictia Departamentului Sanatatii care au cerut nu numai ca NIH sa dovedeasca ca Gallo a fabricat rezultatele dar si ca in mod constient a planuit acest lucru: exact ca in procesele de omor, li s-a cerut sa dovedeasca premeditarea. Evident, in frauda stiintifica nu se poate dovedi daca exista sau nu premeditare si atunci NIH a renuntat la 'proces' iar Gallo a fost declarat 'achitat'. Dupa care orice actiune impotriva lui a incetat. A mai ramas doar resentimentul unor cercetatori care isi aduc aminte de puternicele dovezi impotriva lui.

Virusul a supravietuit

Suportul politic pentru ipoteza HIV a ramas intact cu toate scandalurile actorilor principali in piesa SIDEi. CDC, NIH si alte companii biotehnologice sau farmaceutice au investit resurse imense pentru a o face impenetrabila. Acest virus la moda, la confluenta caruia s-au adunat cei mai diversi vanatori de virusi, a fost imbratisat cu atata fervoare incat unele boli ale animalelor au fost reclasificate ca SIDA. Retrovirusi care pana nu demult se afirma ca produc cancer, au capatat subit capacitatea de a cauza deficienta sistemului imun, cel putin in mintea cercetatorilor. Animalele injectate cu culturi bogate de retrovirusi si care se imbolnavesc de pneumonie, devin modele pentru SIDA. Virusul leucemiei la feline (FLV) acum produce SIDA si se numeste FAIDS, SIDA felinelor (AIDS = SIDA), la fel virusul imunodeficitar simian si un retrovirus cauzeaza acum la soareci atat leucemie cat si SIDA. Dupa ce si-a insusit meritul pentru descoperirea HIV, Gallo a venit cu ideea ca vechiul lui retrovirus HTLV-I poate servi ca un cofactor pentru SIDA, ca ulterior sa propuna HTLV-I ca o cura pentru SIDA, rationamentul fiind ca daca HIV omoara celulele de tip T iar HTLV-I promoveaza cresterea lor, prin cele doua actiuni antagoniste se anihileaza reciproc. Nimeni nu a dat crezare acestor idei fantastice, dar au ramas neatacate.

Vanatoarea de virusi, discreditata de lupta impotriva cancerului, a reinviat. CDC detine din nou puterea asupra bolilor contagioase si atentia publicului prin campania impotriva SIDEi. NIH continua experientele bucurandu-se de un buget hipertrofiat. Intr-o lume lipsita de pericolul pelagrei, SMON si alte epidemii neinfectioase, SIDA permite starnirea isteriei publice pe o scara si mai larga.

(Continuarea in Buletinul "Controlul Mintii")