INTERPRETARI MITOLOGIZANTE Sl FREUDIENE ALE BASMULUI-IZVOR

INTERPRETARI MITOLOGIZANTE Sl FREUDIENE ALE BASMULUI-IZVOR

In lucrarea Despre "Luceafarul' lui Eminescu, ocu-
pindu-se de basmul lui Kunisch, Bogdan-Duica intre-
vede in el un inteles mitologic si da urmatoarea ex-
plicare : "povestea din Kunisch se explica - mitolo-
gic - asa : zmeul sau balaurul (furtuna) voieste sa
prinda fata mireasa (lumina solara) si de el o scapa
tinarul (zeul tunetului). Vintul, ploaia si curcubeul, in
care se schimba zmeul, arata ca aceasta furtuna este.
Explicatia-i veche si eu nu ma indoiesc ca omnis-
cientul Eminescu, folclorist pasionat, a cunoscut-o' ¹⁹⁾.
Este o veche si indoielnica idee despre mit si
despre functiunea lui. Dar citatul nu este decit o
nota in josul paginii. Unde se vede ca-i da insem-
natate este cind, rezumind in cap. XIV rezultatele,
incepe prin afirmarea ca ceea ce a trezit fantezia
alegorica a lui Eminescu a fost "un basm despre lu-
mina solara in lupta cu furtuna care o intuneca' ²®.
E drept, nenumarati cercetatori, urmind directii

date de fratii Grimm, sustineau pina aproape de noi
astfel de explicari mitologizante. Ca si aiurea, la noi
acest fel de-a talmaci a facut adevarate ravagii, in-
cepind cu Athanasie Marienescu, cel care in toate
faptele si personajele basmelor noastre vede "zei pa-
gini degradati la oameni' sau "fenomene naturale
fizice', si sfirsind cu Th. Sperantia, pentru care Mio-
rita, de pilda, "face parte din cultul Cabirilor si anu-
me din cultul Cabirilor egipteni-germani', iar lupta

din codru a lui Mihu Copilul "este lupta iui Osiris
cu cei ce l-au ucis'. **«

Azi, explicari mitologizante de felul acesta des-
teapta o tot mai hotarita rezerva. Citez pe unul din-
tre cei mai de seama specialisti da azi. "Basmul si
legenda, ca tot ce apartine mitologiei si ramine mis-
terios si irational, au fost expuse unor talmaciri fara
sens, goale, lipsite de temei si continua inca sa fie
expuse. Aceasta a fosi~~nefericirea parerilor fratilor
Grimm, ca ele au ademenit pe urmasi sa vada in
modestele persoane als povestilor nu numai zei si mi-
turi germane, dar luna si soare, noapte si zi, prima-
vara si vara, toamna si iarna, falsificind si incilcind
astfel simtul pentru simplitatea, copilarescul si pri-
mitivitatea basmelor'.

Marginindu-ne la basmul transmis de Kunisch,
oare se poate sustine amintita explicare mitologica ?
Simplul continut o tagaduieste. Nu numai ca fata -
lumina solara - nu e scapata de zeul tunetului, cum
se afirma, dar vedem ca zmeul-furtuna e mai tare
decit tinarul zeu inamorat al tunetului, care, vai, ra-
mine, cit e el de zeu, infrint si neputincios, dupa o
fuga rusinoasa ! Iar fata, lurrvina solara, este ucisa de
trecatoarea furtuna.

Evident, aici nu exista un substrat mitologic. Dar
poate l-a vazut Eminescu, poetul care nu se marginea
la suprafata faptelor si cerea mitului sa fie insufle-
tit si inaltat de o idee ? Daca poetul ar fi simtit in
basmul acesta explicarea mitologica admisa de Bog-
dan-Duica, basmul nu l-ar mai fi incalzit, poema nu
s-ar fi nascut. In citata interpretare mitologica, zmeul
infatiseaza aspectul intunecos, negativ ; in contrast
ou aceasta, ceea ce a desteptat dintru inceput cal-
dura creatoare si fantezia poetului a fost o miscare
de simpatie pentru figura aceea menita sa se iden-
tifice cu el, sa devina purtatoarea unei inalte valori
sufletesti. Daca ar fi vazut in zmeu o intrupare a

tendintelor telurice, nu s-ar fi savirsit intrepatrunderea
dintre p>>et si materialul dat ; procesul creator, cars,
dintru inceput, a asociat de zmeu luminoase insusiri,
ar fi fost zadarnicit.

Ceea ce a contribuit sa sustina parerea ca-n po-
vesti dainuiesc credinte mitologice in raport cu lupta
dintre lumina si intuneric a fost un fenomen de ex-
presivitate lingvistica din cele mai firesti. Pentru un
continut sufletesc antipatic, limba pune la indemina,
in chip firesc, atribute si imagini intunecate ; pen-
tru unul simpatic, icoana luminoase. Urmareasca
cineva creatiunile cele mai departate de spiritul li-
teraturii si, paralel cu acestea, exprimarea sufleteasca,
zilnica, atit a omului din popor, cit si pe a celui cult,
si va observa cum transpunerile acestea sint feno-
mene de fireasca expresivitate, fara ca in ele sa
dainuiasca macar urma de cosmogonie mitologica,
in sens de lupta a stihiilor.

inainte d= a lamuri basmul cu mijloace cerute
de insasi natura acestui domeniu poporan, amintesc
si o incercare de interpretare psihiatrica, lucrarea
d-lui dr. Vlad : M. Eminescu din punct de vedere
psihanalitic.

Dupa cum explicarile mitologizante reduceau to-
tul la lupta dintre fenomenele atmosferice, tot ast-
fel psihanalistii vor sa descifreze originea si evolu-
tia basmelor din afirmarile si stavilirile instinctului
sexual, incadrat in complexele afective ale vietii pri-
mitive. Ei duc mai departe directia antropologica,
aceea care incercase sa descifreze in basme resturi
ale mentalitatii primitive. Deosebirea sta in aceea
ca psihanalistii vor sa reduca totul la cele doua pir-
ghii ale vietii : de o parte erotica, de alta setea de
a persevera in existenta.

Fireste, cind astfel de extinderi ale psihanalizei
au trecut in domeniul stiintelor morale (mitologie, re-
ligie, lingvistica, estetica, biografie, caracterologie,
folclor etc), specialistii au opus indirjita rezistenta.

Azi, unii istorici literari afirma, in certe cazuri, legi-
timitatea acestor investigatii, intrucit ele sint facute
cu tact si nu introduc procedeele spiritului geome-
tric acolo unde se cere spiritul de fineta. Ceva mai
mult : dupa cum creatori de mari valori artistice au
vazut in filozofia lui Schopenhauer, de pilda, o la-
murire a propriului lor fel de a fi, tot astfel unii
poeti au gasit in Freud o lamurire a procesului lor
creator. Dar vederile acestuia trebuie sa fie privite
cu multa rezerva critica. in cazul special al lui Emi-
nescu, la un poet care-si simtea atitea aderente in
filozofia lui Schopenhauer, psihanaliza, intrucit pune
temei pe cea mai puternica manifestare a vointei,
pe instinctul erotic, nu se cuvine sa fie inlaturata
apriori, ci subordonata unor vederi mai largi. Din
cite intuitiuni despre esenta omului au fost formu-
late, este oare una mai apropiata de conceptia lui
Schopenhauer despre vointa, decit conceptia cen-
trala a Iui Freud, - libido ?

Desi cind citesti incercari ca aceea a d-lui dr.
Vlad, sau chiar unele dintre contributiile publicate
in revista freudiana Imago, inchinata aplicarilor sti-
intelor morale, ai adesea o neteda impresie de ca-
ducitate, analoga cu aceea desteptata de explica-
rile mitologizante, totusi gasesti si unele vederi peste
care nu poti trece cu usurinta. Si pentru ca nu este
greu si nici elegant sa ma opresc la numeroasele
scaderi explicabile la un nespecialist, relev aici trei
din aspectele aduse in discutie de d-l dr. Vlad. Ele
merita luare-aminte.

Este mai intii un bloc de fapte care vadesc in
scrisul lui Eminescu aspecte stranii. Poti tagadui ex-
plicarile d-lui Vlad, nu insa si unele fapte relevate
in lucrarea sa.

intr-al doilea rind, este incercarea de a rada-
cina viata lui Eminescu in experienta vietii de fa-
milie, asa cum s-a cristalizat pina la virsta de sapte
ani.

In sfirsit, coloratura materna (eu as zice ideali-
zanta) a eroticii bogat documentata te introduce mai
adinc in simtirea lui Eminescu, dezvaluind un aspect
cu totul deosebit de tipul veneric-sexual in care sta-
ruie d-l Calinescu. Este aici o contributie utila a
d-lui dr. Vlad, cu atit mai binevenita dupa aminti-
tele exagerari, cu cit o falsa icoana a vietii erotice
a unui poet liric duce la o intelegere total gresita.

Ca o documentare a aspectului matern al ero-
ticii lui Eminescu, semnalez aici o pagina surprin-
zatoare dintr-un manuscris al poetului.

"A se lasa iubit ca un copil, va sa zica a iubi
ca un copil. E tinar si frumos lucru a avea femei
care te idolatrizeaza, te giugileste ca o mama pe
copilul ei, sa simti minutele-i dulci incungiurindu-ti
fruntea sau tinindu-ti ochii cu palmele, glumind cu
tine cu acea duiosie de mama, ca si cind n-ai fi
avut niciodata virsta de 30 de ani, ca si cind n-ai fi
fost nici barbat, nici batrin si tu singur sa simti acea
bucurie senina si inocenta, pe care o simteai la lau-
dele si la dezmierdarile mamei. Sa te simti virgin
in inima ta, ba chiar vinovatia amorului sa ti se
para ca si cind ai dormi la sinul tinerei tale maici
sau la pieptul fratelui tau mai mare. in gindurile
tale sa te simti priveghiat, in nestiinta ta sa te stii
stiut, singur sa nu stii ce gindesti si ce voiesti si
ea sa te stie, ca mama la copiii dezmierdati. Si cit
de bine o stie aceasta mama I Sa te simti inca o
data de sapte ani, sa asculti cu aceeasi naiva cu-
riozitate povestile pe care ti le spune ea, sa simti
cu aceeasi pietate mina ei, sa te simti protejat de
o mina alba frumoasa si fina, si sa stii, sa stii tot-
deauna ca acel amor al ei e flacara arzatoare, de
care ea insasi te pazeste pentru a nu te nenoroci.
Si numai cind ti-e frig, foarte frig, ea te apropie de
sine, iti hraneste mintea cu povesti, sufletul cu sa-
rutari, pina cazut in niste friguri dulci si fara du-
rere, adormi linistit si surizind, stiind ca ea, pina

si in somnul ei, lasindu-si capul pe pieptul tau, iti
numara cu urechea desteapta inca bataile inimii si
te iubeste - si mult te iubeste'.

Fiind o pagina izolata, nu poti sa descifrezi din
context daca, in momentul redactarii, a fost gindita
ca o parte dintr-un tot. Cert este insa ca ea are
timbrul unei confesiuni. Am dat-o in intregime, fiindca
documenteaza faptul ca in erotica lui Eminescu in-
trau elemente idealizate de tip matern.

Dar cind psihanalistul vrea sa dea faptelor o
interpretare de patologie, nu mai putem fi de acord.
Intre normal si patologic deosebirea nefiind de
esenta ci de grad, intuitia personalitatii si psiho-
logia normala imi sint de ajuns. in genere, psiha-
naliza, intrucit rascoleste tarimurile destramarii, poar-
ta tara originii semite a creatorului ei, al carui dic-
ton : Acheronta movebo este tipic.

Coexistenta in acelasi suflet a absolutului pati-
mii si idealizarii, asa cum am aratat in Personalita-
tea lui Eminescu, intrepatrunderea organica a aces-
tor factori - iata specificul eroticii lui Eminescu si
originea conflictelor care au dus la Luceafarul. Eroa-
rea d-lui Calinescu este ca accentueaza numai ela-
nul fiziologic si da cunoscutul tablou ; eroarea d-lui
Vlad este ca, dupa ce accentueaza pe buna drep-
tate cealalta latura, de idealizare, se lasa dus de
preocuparile de patologie si de categoriile psihana-
lizei si separa in asa masura ceea ce in viata a fost
o unitate, incit intrebuinteaza chiar si cuvintul prin
care se denunta deficienta fiziologica.

Cea mai de seama dintre modificarile introduse
de la inceput de Eminescu in basmul-izvor a fost sa
intruneasca absolutul patimii si absolutul idealiza-
rii tocmai in figura menita sa fie transfigurata in
Luceafar si sa devie purtatoarea experientei lui ti-
pice.

Dar pentru a invedera aceasta este nevoie sa ne
intoarcem la basmul insusi, sa-l adincim cu alte
mijloace decit cele aratate pina acum.