|
|
|
In perioada interbelica, alaturi de scriitori precum Anton Holban, Hortensia Papadat Bengescu, Camil Petrescu adera la romanul de analiza psihologica, de inspiratie citadina promovat de criticul Eugen Lovinescu, mentorul modernismului. In "Istoria literaturi moderne", dar si in "Istoria civilizatiei romane moderne" Lovinescu formuleaza teoria sincronismului prin care intelege o necesara sincronizare a civilizatiei si culturii romanesti cu aceea occidentala considerata superioara. Atunci este firesc, in viziunea lui Lovinescu, ca si romanul romanesc sa-si gaseasca sursa de inspiratie in mediul citadin. Camil Petrescu isi exiplica metoda narativa in eseul "Noua structura si opera lui Marcel Proust" integrat in volumul "Teze si antiteze".
In acest eseu Camil Petrescu defineste conceptul de autenticitate, dand exemplu metoda proustiana.Romanul traditional este negat pentru ca evenimentele narate constituie o impresie falsa a realitatii. Eseistul este de parere ca suprema onestitate de viziune nu se poate crea decat prin folosirea persoanei I. Astfel, romancierul isi propune sa nu descrie dacat ceea ce vede, ceea ce aude, ceea ce intregistreaza simturile sale, ceea ce gandeste el. Numai in aceeasta modalitate se creeaza autenticitatea evenimentelor povestite. Se afirma direct obsesia eului "din mine insumi eu nu pot iesi orice as face eu nu pot descrie decat propriile mele simturi, proprile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decat la persoana I". De aici provine si naratiunea de tip homodiegetic in care naratorul este insusi personajul, vorbind numai din punctul lui de vedere. In "Ultima noapte de dragoste , intaia noapte de razboi" realitatea este vazuta dintr-o singura perspectiva, cea a lui Stefan Gheorghidiu. Se instituie astfel monoscopia. Din acest punct de vedere cel de-al doilea roman "Patul lui Procus" este superior primului. De data aceasta apar mai multi naratori cu rol de personaje: Doamna T, Fred Vasilescu, George Demetru, Ladima si chiar autorul devenit personaj si narator in primul text.
Autenticitatea este identificata sinceritatii absolute care in romanul modern => din stilul confesiv al personajului narator care-si urmareste sentimentele analizandu-le.
In opinia lui Camil Petrescu, doar memoria involuntara, cea neprogramata poate constitui obiectul artei. Amintirile fac parte din constiinta eului si sunt readuse in prezent fara a se respecta cronologia. Asa cum observa si Julia Kristeva, amintirea este opusa cronologiei. Asadar in romanul ionic, planurile temporale nu se succed in mod firesc ca in romanul traditional ci se amesteca in functie de ceea ce Camil Petrescu in eseul sau intelege prin fluxul amintirilor.Lantul amintirilor adauga el, "e spontan, nedirijat" si atunci, nimic gandit de dinainte nu poate aparea in roman. Romanul modern este o realitate a traitului fiind conceput in momentul in care este scris. De aceea realitate prezentata este mult mai naturala, mai aproape de substanta umana in general.
Nathalie Sarraute observa ca romanul modern reda "bogatia si complicitatea vietii psihologice" iar "scriitorul de fapt vorbeste de sine". Astfel Stefan Gheorghidiu este un alter ego al autorului.
Titlul romanului "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" este conform clasificarii lui Gerard Genette din "Seuils" un titlu obiectual sau tematic. Structuralistul american Bloomfield constata ca interpretarea unui enunt poate porni chiar de la termeni pe care acesta iti presupune. Bloomfield numeste acesti termeni constituienti imediati. Atfel,titlul romanului este alcatuit din doi mari constituienti imediati "ultima noapte de dragoste" si "intaia noapte de razboi". Cea ce este comun acestor sintagme este cuvantul "noaptea". El exprima trairea labirintica a naratorului personaj Stefan Gheorghidiu in cele doua teme enuntate in titlu, dragostea si razboiul.
Pentru Gheorghidiu dragostea este privita ca o eterna confruntare in primul rand cu sine. Iubirea este idealizata si de aici apare si autoflagerarea personajului care isi doreste sa fie iubit la modul absolut.
Referitor la cei doi mari constituienti ai titlului se poate observa antiteza dintre termeni "intaia" si "ultima" relationata cu "dragostea" si "razboiul".Titlul se raporteaza de fapt la evenimentul prin care trece Stefan Gheorghidiu, astfel incat "ultima noapte de dragoste" a simbolizat detasarea de tema erosului, o detasare prilejluita de experienta razboiului.
Nu intamplator sintagmele din titlul apar ca titluri de capitole in interiorul romanului. Astfel, Cartea I se sfarseste prin capitolul "Ultima noapte de dragoste", iar Cartea a II a incepe cu capitolul "Intaia noapte de razboi". Planurile nu sunt structurate insa cronologic pentru ca predomina amintirea. Astfel, se incepe cu cea de a II a tema, razboiul, vizibila in primul capitol "Piatra craiului in munte" unde se descrie frontul implicandu-se un dialog intre ofiterii stransi la raport: Dimiu, Corabu si Floriu. Cei trei discuta pe marginea unui articol de ziar din care afla despre cazul unui barbat care, desi isi omorase sotia infidela, fusese achitat de catre judecatori. Gheorghidiu asista la aceasta disputa si se povesteste homodiegetic in obsesia inoarcerii la Campulung, unde banuia ca sotia sa Ela il inseala cu Grigoriade. Articolul din ziar ajuta la crearea autenticitatii evenimentelor, conducand la opinii diferite asupra iubirii si femeii.
Capitanul Dimiu ofera un punct de vedere traditional in care exista o definitie tautologica (ex: roata este roata; cercul este cerc) "Domnule nevasta trebuie sa fie nevasta si casa casa". Spre deosebire de Dimiu, capitanul Corabu se dovedeste a fi un aparator al dragostei, sentiment pe care-l considera reconditionat "dragostea e frumoasa tocmai pentru ca nu poate cunoaste nici o silnicie [] nu poti sa-mi impui sa te iubesc cu sila". In favoarea acestei idei vorbeste si capitanul Floriu care considera ca "unei femei trebuie sa-i fie ingaduit sa-si caute fericirea".
Stefan Ghe. ajunge sa-si exprime si el parerile despre dragoste in dialogul cu Orisan. Ghe distinge intre "simpla impreunare" si dragostea absoluta cand indragostitii "au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt". El concluzioneaza ca "o iubire mare e mai curand un proces de autosugestie". Astfel, pentru acest personaj dragostea presupune si o latura a constientului care asigura vivifierea in imaginar a fiintei iubite .Este vorba chiar despre fixarea atentiei asupra obiectului ravnit de care amintea Ortega y Gasset in "Studii despre iubire". Mai mult, Stefan Ghe. marturiseste ca "orice iubire e ca un monoteism, voluntar la inceput, patologic pe urma". Iubirea este absolutizata si va deveni chiar o obsesie pentru naratorul intradiegetic.
Odata cu capitolul II "Diagonalele unui testament" se ajunge la un timp anterior a iubirii dintre Ghe si sotia sa Ela. Capitolul incepe cu un sumar al casniciei celor doi care cuprinde si o alta tema centrala: banuiala infidelitatii Elei: "eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la universitate si banuiam ca ma inseala". Ghe isi analizeaza cu multa luciditate sentimentele, dar realitatea este privita numai din punctul lui de vedere. In critica literara de la Al. George la Nicolae Manolescu s-a pus problema daca este vornba de o dragoste ca vanitate sau una ca pasiune. Aceasta clasificare a iubirii isi apartine defapt lui Stendhal in "Despre dragoste". El imparte iubirea in patru categorii: "amour passion", "amour vanite", "amour gout" (dragoste estetica), si "amour psihique".
Julius Evola in "Metamorfoza sexului" nu este de acord cu o asemenea clasificare, considerand ca se bazeaza pe elemente periferice. De aceea sesizeaza ca "dragostea ca pasiune" le inglobeaza pe toate celalalte; totusi iubirea lui Stefan Ghe porneste din sentimentul vanitatii. El este impresionat de atentia pe care i-o acorda Ela, de care initial nici nu s-a simtit atras deoarece el prefera brunetele nu blondele. Treptat Ela il cucereste, creandu-i lui Ghe un sentiment de superioritate. Asa cum marturiseste si naratorul - personaj pretextul iubirii a fost orgoliul. Asadar, initial apare "iubirea ca vanitate" care se transforma in pasiune. In homodiegeza sa, Ghe evoca sentimentul de vanitate pe care il traia atunci cand se plimba cu Ela pe sosea "incepusem totusi sa fiu magulit de admiratia pe care o avea mai toata lumea pentru mine fiindca eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente".
Ca personaj orgolios, Ghe considera ca iubirea sa fata de Ela s-a datorat in primul rand atentiei pe care i-o acorda aceasta. De astfel, Ghe afirma ca "orgoliul a constituit baza viitoarei mele iubirii".
Ca si in "Cel mai iubit dintre pamanteni" de Marin Preda, si aici cuplul este distrus de tot ceea ce vine din exterior. O prima cauza a destramarii familiei Stefan Ghe - Ela este mostenirea unchiului Tache. Odata cu acesta mostenire, Ghe sesizeaza transformarea Elei, care este din ce in ce mai atrasa de lumea sociala. Astfel protagonistul comenteaza femeia conform a ceea ce George Calinescu numeste "specie", adica in raport cu "vechiul instinct al femeilor pentru bani". Astfel, se pune in antiteza timpul anterior al iubirii si un sentiment al instrainarii. Totusi, este reprezentat un singur punct de vedere, apartinand personajului masculin. Monoscopia implica o perspectiva subiectiva asupra realitatii prezentate.
Instrainarea este amintita treptat, insistandu-se asupra iesirilor in lume a celor doi cand cel numit G despre care lectorul afla ca se numeste Grigoriade incepe sa se instituie ca rival. Totusi Stefan Ghe nu-l considera pe Grigoriade un rival creditabil pentru ca il simte inferior siesi. Astfel, dispretul pe care-l are in raport cu mediocritatea lui Grigoriade, il determina pe Ghe sa o dispretuiasca si pe Ela. Totusi, Ghe va trai din ce in ce mai acut in tema geloziei. In "Semiotica pasiunilor" Greimas si Fontanille definesc gelozia ca "teama de a pierde un obiect". Aceasta teama isi are radacinile in prezenta unui rival potential sau virtual. Ghe ca personaj lucid, constientizeaza in mai multe randuri ca hiperbolizeaza acest sentiment al geloziei care provine tocmai din continua lupta cu sine.
In capitolul "E tot filosofie" Ghe situeaza dragostea in lumea Ideilor. Intr-adevar personaje importante in proza si teatrul lui Camil Petrescu traiesc in conceptul de Idee care pentru Platon insemna Absolutul. In acest capitol Ghe traieste bucuria superioritatii sale in raport cu Ela. El este incantat de faptul ca acesta nu pricepe nimic din dialogul care ale la baza relatia filosofie - iubire. Intrebarile lui Ghe "Crezi ca asta nu-i filozofie? . . . sa stiu daca ma iubesti sau nu" anticipeaza drama interioara a naratorului - personaj. Raspunsul Elei poate fi interpretat ca o cochetarie: "Nu te iubesc deloc".Totusi, Ghe tinde sa-i analizeze filosofic raspunsul intrebandu-se daca sub masca jocului nu se ascunde totusi ceva care sa nu reziste oricarui analize. Pasiunea pentru cartii a lui Ghe se transfera iubirii; sunt aduse in discutii, in pat, carti si autori referentiare.Patul capata astfel semnificatii simbolice extinse si in romanul urmator "Patul lui Procust".
Ghe este un personaj dual, fiind dominat in acelasi timp si de senzualitate dar si de spiritualitate.In capitolul "Asta este rochia albastra" cei doi se intalnesc intamplator pe strada dupa o despartire anterioara. In "Arca lui Noe" Nicolae Manolescu sesizeaza ca in romanul modern referinta poate fi una banala de genul coborarii in strada. Intrebarea din titlu este adresata in mod direct de catre Stefan Ghe, Elei. Pentru personajul masculin rochia albastra devine un pretext al amintirii timpului iubirii cand Ela avusese intentia sa-si cumpere acest obiect vestimentar. In timp ce Stefan Ghe traieste melancolia iubirii, Ela il readuce brusc in prezent printr-un raspuns care ii exprima mediocritatea "Vai mi-ai uitat rochile?". In acest moment este clara diferenta dintre cei doi, adica dintre pronfuzimea personajului-narator si superficialitatea Elei. Ambele personaje tind sa ascunda prin comportamentul lor faptul ca sunt despartiti. Ei par a se intalnit pe strada cu scopul de a se plimba impreuna. In momentul despartirii se remarca inca odata disimularea faptului ca sunt instrainati: "Eram asa de grabiti si ne vedeam in treacat numai". De fapt, intregul roman se compune dintr-un sir succesiv de despartiri interioare pana la despartirea finala.
Experienta razboiului aduce in text o noua drama prin care trece naratorul intradiegetic. De aceasta data apare o astfel de dragoste, diferita de cea din relatia conjugala Ghe - Ela ci anume dragostea pentru camarazii de arme. Razboiul apare ca realitate concreta, nemaifiind o confruntare in planul iubirii. Este razboiul ca realitate apocaliptica menita sa agreseze omul. In partea a doua a romanului nu se mai evoca un timp al trecutului ca in tema iubirii intrucat verbele sunt la prezent. Astfel textul capata valoarea unui jurnal de front si se stie ca autorul concre,. Camil Petrescu, a tinut un astfel de jurnal ca participant direct la razboi. Astfel, trairile sale sunt transpuse cu fidelitate prin intermediul personajului - narator. Daca in "Cartea intai" Ghe citeste beletristica" si filosofie" in "Cartea a doua" se schimba si lectura prin fascinatia pentru cartile despre razboi si memorii legate de aceasta tema. Este firesc noua optiune a lecturilor pentru ca prezinta o alta etapa a existentei lui Gheorghidiu.Inca de pe acum se anticipeaza ceea ce va fi romanul de subsol in "Patul lui Procust".
In acest roman exista doua moduri de a privi realitatea. Se remarca mai intai o viziune subiectiva in raport cu tema iubirii, dar si una obiectiva in ceea ce priveste razboiul cand soldatii traiesc in mod obsedant lupta cu un dusman irezistibil, care este moartea. In capitolul "Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu" se insista asupra ideii de confruntare cu inamicul. Cuvintele din titlu sunt repetate obsedant de catre cei care simt primejdia mortii. O scena impresionanta este aceea cand un soldat are capul retezat de o schija continua totusi sa inainteze spre adversari. Imaginea este credibila, in sensul animalizarii omului in raport cu razboiul.
Dupa aceasta experienta, tragica, Ghe priveste altfel realitatea, constientizand ca in existenta omului sunt drame mult mai mari decat aceea a iubirii. Aceasta poate fi si motivatia hotararii de a se desparti de Ela.
Gheorghidiu se intoarce dupa ce a fost ranit in razboi, dar trairea sa in raport cu Ela este alta fata de cea din trecut. Intalnirea cu Ela, dezvaluie un sentiment al instrainarii datorat tot unui element din exterior. Este vorba de aceea scrisoare anonima intru-un stil patriot ori demagogic in care Gheorghidiu era anuntat ca in timp ce el lupta pentru patrie, sotia sa Ela il insela cu Grigoriade.
Cuvintele despartirii sunt expuse in mod direct de Gheorghidiu "Asculta fata draga ce ai zice tu daca ne-am desparti?". Se observa folosirea pseudonimului erotic "fata draga" la fel ca in timpul anterior al iubirii, desi scopul este acum altul si anume despartirea finala. Pentru a-si motiva si mai mult aceasta hotarare Gheorghidiu isi imagineaza o scena posibila din viitor cand Ela n-ar fi fost fata plina de viata si frumoasa ci "ailalta mai grasa" aflata la o petrecere, adica o femeie devenita acum una obisnuita. Psihologic Gheorghidiu vrea sa o vada asa, pentru a se putea desparti mai usor.
Ultimul paragraf al romanului implica actul daruirii unei sume de bani similare aceleia pe care Ela i-o ceruse la Campulung, casele de la Constanta cu toate amintirile si toate cartile. In actul daruirii, Stefan Gheorghidiu implica "tot trecutul". Se poate pune intrebarea daca un asemenea personaj este creditabil intrucat trecutul pe care afirma ca-l daruieste Elei este in acelasi timp si al lui. Mai mult, Gheorghidiu foloseste termenul matrimonial "neveste-mi" si nu cel neutru asa cum ar fi fost normal. Astfel, nu se poate sti daca intre cei doi mai este posibila sau nu o impacare, asa cum s-a intamplat pana atunci. Oricum romanul se opreste la hotararea despartirii finale.
Romanul modern solicita un lector activ, capabil sa problematizeze textul, in timp ce acela traditional dezvaluie receptorului aproape toate enigmele.
