Aspectele oamenilor regasite in piesele teatrale (in dramturgie)

Aspectele oamenilor regasite in piesele teatrale (in dramturgie)

In fiecare opera literara exista cate un personaj care sa ni se asemene din diferite puncte de vedere precum: din punct de vedere psihic, din punct de vedere emotional, din punct de vedere al inteligentei s altele.

Mihail Sebastian vine cu noutati in literatura romana, impunandu-se in dramaturgie cu piese precum: Steaua fara nume, Jocul de-a vacanta, Ultima ora

In piesele sale Sebastian aduce diferite personaje care tanjesc dupa altceva si incearca sa patrunda dincolo de exercitiul uniform al vietii diurne.

De asemenea si alti autori au personaje extraordinare prin care accentueaza diferite aspecte din viata oamenilor, acestia regasindu - se printre ele.

Citind mai multe piese de diferiti autori si comparandu - le cu altii autori diferiti, unele aspecte au fost regasite in diferite ipostaze si in mare masura in piesele lui Mihail Sebastian.

In piesa Steaua fara nume ce apartine lui Mihail Sebastian personajele au o pregnanta realista iesita din comun.

In piesa Steaua fara nume, Sebastian contureaza personajele prin doua categorii de atitudine, una simpla si alta complicata. Personajele sunt conturate in diferite ipostaze chiar daca sunt complicate sau simple.

Probabil ca Eleva, Necunoscuta, Domnisoara Cucu, Seful Garii, Ichim, Pascu, Conductorul si Grig sunt personaje care prin simplicitatea lor iau atitudine la timpul potrivit si se impun asa cum trebuie. Chiar si eleva care este o adolescenta care inca nu cunoaste complicatiile vietii. Insa complicitatea Profesorului este regasita in aspecte precum ocuparea sa cu astrologia.

Rolul Necunoscutei care pe parcurs dezvaluie numele, a fost extraordinara prin faptul ca este o fire simpla in care nimeni nu avea incredere la inceput, dar pe parcurs aproape toti incep sa - si dobandeasca increderea in ea astfel devenind prieteni. Este placuta si interesanta prin faptul ca la inceput nu isi dezvaluie numele, fapt care ii face pe toti curiosi. Dar prin aceasta ea este o fire simpla fara o actiune prea complicata. Ea la inceput se simte neprotejata si singura fapt ce o determina sa fie mai dura cu cei din jurul din cauza faptului ca o luasera la intrebari prea repede fara sa-si dea seama de ceea ce se intampla.

Unele aspecte din rolul ei s-au regasit prin atitudinea naturala, fiindca la inceput era nevinovata,neprotejate, iar pe parcurs toti au inceput a avea incredere in ea si nu mai au o parere proasta asa cum aveau la inceput.

Rolul Necunoscutei este frumos deoarece prin naturalete ea se face placuta de toti chiar daca la inceput nimeni nu are o parere buna despre ea.

Mihail Sebastian - "Succesul sacrului de popularizare"

Mihail Sebastian a fost pseudonimul literar al unui romancier si dramaturg roman, nascut la Braila la 8 octombrie 1907. Pe numele sau adevarat Iosif Hechter face studii universitare de drept si filozofie la Bucuresti. A lucrat ca secretar la o importanta casa de avocatura din epoca respectiva dar a fost si avocat pledant. Descoperit de Nae Ionescu, presedintele comisiei sale de bacalaureat, a fost invitat de acesta sa colaboreze la revista "Cuvantul" , unde s-a imprietenit cu Mircea Eliade. Odata cu cresterea antisemitismului i s-a interzis sa mai functioneze ca jurnalist, si i se retrage si licenta de avocat pledant, si se transforma in dramaturg, semnandu-si piesele cu pseudonimul Victor Mincu.

Mihail Sebastian este foarte inrudit cu Mircea Eliade. "Destin" , "experienta tragica" sunt notiuni care vin des sub pana sa, aplicate insa numai la problema iudaismului. Autorul este mai mult un adept a lui Descartes tinand lucrurile "clare si distincte" si aplica acest cartenesianism in deosebi in cimpul senzatiilor. Astfel revenind si un senzualism rece, lucid, cultivat cu exactitati de geometru. Neputand ingadui decat o singura experienta si anume a rasei sale scriitorul se refugiaza in analiza si insemanarile sale sunt in mare parte stendhaliene decat gidiene. Talentul sau artistic pare a fi lipsit, dar ca prozator, scriitorul poseda o ritmica vie si o fraza fin echivoca, de o malitie imperceptibila din cauza faptului ca este inca prea tanar pentru a i se determina personalitatea.

Pateticul dovedeste sensibilitatea exagerata a evreului, placerea de a se simti victima, incapacitatea lui congenitala de a concepe lupta cu toate riscurile ei. Interesant, artisticeste este ca eroul semnaleaza insusi aceasta infirmitate fiind hotarat sa cunoasca si de aceea ii frecventeaza pe evrei.

La un moment dat Sebastian, eroul intelectual este in ceata din cauza faptului ca se simtea strain printre evrei deoarece acestia ii dadusera scrieri in idish.Literatura in jargon?. Fiind picat intr-un cerc tionist canta fara sa vrea in ebraica. Nemaisuportand ceea ce trebuia sa faca se intoarce acasa, la singurul mediu viu, la familia sa evreiasca din Braila. Zugravirea acestei familii cu traditiile sale releva deodata in Sebastian un suflet batran, un Ronetti Roman, parand contemporan cu noi, in realitate turburator de arhaic, de transcendent.

Scriitorul este un evreu repectabil din toate punctele sale de vedere si cu multa probabilitate numai in acea directie ar putea crea. Familia nu- i ajunge eroului pentru a se incadra in prezent si el cauta a se apropria de prietenii cretini. In acel moment observa cu surprindere ca toti fara deosebire au o rezerva antisemita. Eroul isi accepta destinul tragic si si-l formuleaza. Este si ramane evreu; nu se crestinizeaza si nu se asimileaza; dar este evreu din Romania si iubeste "tinutul

"As vrea sa cunosc bunaoara legiuirea antisemita care va putea anula in fiinta mea faptul irevocabil de a ma fi nascut la Dunare si de a iubi acest tinut".

Acesta este jurnalul sau intim in care este obiectiv si interesant esteticeste.

Jurnalul sau intim tinut in anii unei salbatice resurectii a antisemitismului, adica in perioada 1935-1944, a fost publicat postum, abia in 1996. Originalul a fost scos din tara prin curier diplomatic de fratele sau mai mic Andrei Benu Sebastian si a fost dus la Ierusalim. In prezent originalul se gaseste la Universitatea din Ierusalim, fratii sai aflandu-se in posesia unor copii fotografice..

Intre timp Jurnalul a fost publicat si in Franta, SUA, Olanda si de curand si in Germania. Opera sa este pe cale de a fi (re)descoperita atat in tara cat si in strainatate, 2007 fiind anul centenarului nasterii sale, in tara si in strainatate vor fi publicate noi studii despre Mihail Sebastian.

Inca din timpul vietii Sebastian a avut succes ca dramaturg si nu a fost in nici un fel impiedicat de capriciile istoriei. Insa dupa moarta sa prematura dupa 1945, mai ales ca autor de teatru el ramane in centrul atentiei fata de public.

Atat criticul cat si romancierul din el intra in umbra pentru o jumatate de secol, pana cand, in 1996 in anul publicarii Jurnalului sau din perioada 1935-1944, se redesteapta interesul cititorilor pentru tot ce a scris Mihail Sebastian.

A debutat in literatura in 1932 cu un volum foarte scurt, "Fragmente dintr-un carnet gasit", apoi in acelasi an a publicat un volum de nuvele, "Femei". A publicat mai multe romane, Orasul cu salcami (1935) (roman al adolescentei), Accidentul(1940) (roman de dragoste), influentate de Marcel Proust, Gustave Flaubert si de alti romancieri francezi.

In anul 1934 publica un alt roman De doua mii de ani, de aceasta data despre ce inseamna sa fii evreu in Romania. Cartea a capatat o celebritate nedorita, mai ales in urma prefetei semnata de magistrul lui Sebastian si al generatiei Criterioniste, profesorul Nae Ionescu. Textul lui Nae Ionescu incerca sa fundamenteze antisemitismul din perspectiva teologala, conchizand ca evreii nu au nici o putinta de salvare intrucat sunt evrei. La scurt timp va publica si Cum am devenit huligan, in care aduna articolele aparute in presa, care reprezinta un dosar al receptarii operei sale. Procedeul foarte modern il reia pe cel folosit de André Gide in romanul Falsificatorii de bani.

In prefata volumului lui Nae Ionescu ,,de doua mii de ani (1934)'' scandalul generat, a facut ca autorul sa ajunga brusc in centrul atentiei,plasat discret pana atunci pe scena literara,unde se impusese mai ales prin foieletoane crtice. Evreii la invinovatit pe autor de tradare sau de nemnitatea de a se lasa dezavuat. Totusi nae ionescu este de acord cu autorul, afirmand ca "Nationalitatea este . o stare organica".(nae ionescu).

Ultimul roman "accidnetul: abstract fara situare geografica pare a infirma vocatia de romancier.

Piesa Insula a ramas neincheiata. A murit calcat de un camion in 1945, la numai cateva luni dupa ce nazistii fusesera alungati din Romania, in plina tinerete creatoare.

Miahil sebastian a facut cronici literare astfel estetica sa fiind doar tipica la criticii evrei si anume:  iubirea. Criticul este sau prea generic amical sau incredul si ceremonios.

Fenomenul receptarii lui Sebastian a fost unul dintre cele mai spectaculoase, atat in timpul vietii scriitorului, cat si in posteritate.

Opere publicate

Proza

Fragmente dintr-un carnet gasit (1932),

Femei, nuvele, 1932

Orasul cu salcami (1935), roman

Accidentul (1940), roman. A fost reeditat la Editura EST-Samuel Tastet Editeur, in 2001

De doua mii de ani. Texte, fapte, oameni (1935), roman si Cum am devenit huligan dosarul receptarii sale

Piese de teatru

A avut interdictie de reprezentare a pieselor din cauza ca era evreu. A folosit un al doilea pseudonim, Victor Mincu.

Jocul de-a vacanta (1939),

Steaua fara nume (1942),

Restul operei dramatice a fost publicata postum.

Ultima ora

Insula - text neterminat

Jurnal intim

Jurnal, 1935-1944, Text ingrijit de Gabriela Omat. Prefata si note de Leon Volovici, Bucuresti, Editura Humanitas, 1995,

Publicistica

Corespondenta lui Marcel Proust (1939).

Criticul foiletonist a fost recuperat postum de editorul Cornelia Stefanescu.

Publicistica sa se gaseste in volumele:

Mihail Sebastian, Cronici. eseuri. Memorial, editura Minerva, 1972

Mihail Sebastian, Opere, vol. I, editura Minerva, 1990

Mihail Sebastian, Jurnal de epoca. Publicistica

Mihail Sebastian, Jurnal indiresct, 2006, editie de Tesu Solomovici

Opere interesante de a le lui Sebastian

Spre exemplu in"Femei" sunt abordate cateva moduri posibile de satisfactii care accentueaza: iubirea platonica cu o femeie matura, relatiile cu o femeie maritata, contactul cu o fecioara, matrimoniul cu o urata si altele. Insa lipsa imaginatiei se simte aproape peste tot in opera lui Sebastian si supara reaua localizare geografica. Aici lucrurile se petrec in Franta, dar oamenii par a fi niste meteci, iar numele proprii ale eroilor, mai ales ale francezilor si englezilor sunt crispate.Putem retine ca o delicata alunecare asupra primejdiei momentul in care varstnica doamna Bonneau isi destainuie decent dragotea ei sublimata estetic:

"- Plec maine si ma intreb daca nu plec prea tarziu. O clipa prea tarziu.

-Asta inseamna?

- Asta inseamna ca trecerea d-tale pe terasa dimineata,cu camasa alba , cu gatul gol, cu numele d-tale strain, pe care nimeni din pensiune nu stie sa-l pronunte corect cu tineretea d-tale decisa si confuza , cu viata d-tale nestiuta , cu jurnalele straine pe care le primesti de departe, cu scrisorile care iti vin in plicuri ciudat timbrate, cu incruntarile dumitale ursuze, cu bucuriile d-tale explozive, cu pasiunea d-tale de a ceti carti si de a te tavali prin iarba, este o imagine placuta."

Paginile de jurnale ramase sunt mai mult o imitatie de jurnal gidian, afectate, snobe, pline de o inconstienta, desi nu dizgratioasa infatuare in jurul actiunii literaturii proprii:" sunt la un punct primejdios, in ce priveste piesa mea , incepe sa-mi placa actul trei."

Jurnalul intim. Ultima ora in Germania Jurnalul a fost publicat sub numele Voller Entsetzen, aber nicht verzweifelt / Tagebücher 1935-1944 si a aparut in editura Claassen Verlag, Berlin 2005. Pentru acest Jurnal, foarte recent, la 20 noiembrie 2006, lui Mihail Sebastian i s-a conferit postum la München importantul premiu de carte 'Geschwister Scholl' pe anul 2006, premiu ce este conferit in fiecare an incepand din 1985 de catre Börsenverein des Deutschen Buchhandels.

Premiul de 10.000 de euro a intrat in posesia celor doua nepoate de frate ale scriitorului, Michelle si Dominique Hechter, care locuiesc in Franta si in Israel.

Varia - manuscrisul initial al romanului Accidentul, cuprinzand cinci capitole, i-a fost furat lui Mihail Sebastian in Franta iar autorul nu l-a mai gasit. A fost obligat sa-l rescrie de la zero.

Piesele lui Sebastian sunt din cand in cand jucate, dar este ignorat de catre tineri.

Sebastian se impune in literatura romana ca dramaturg cu piesele de teatru Steaua fara nume, Jocul de-a vacanta, Ultima ora.

Piesele sale Steaua fara nume, Ultima ora si Jocul de-a vacanta au fost chiar ecranizate, cea din urma transformandu-se intr-o coproductie romano-franceza, in care rolul principal feminin era interpretat de Marina Vladi.

Opera dramatica "Jocul de-a vacanta" a aparut in 1938 premiera fiind la teatrul Comedia.

"Jocul de-a vacanta" aduce fronda impotriva existentei rutiniere pe care avea s-o radicalizeze, doi ani mai tarziu, George Cirpian in "Capul de ratoi". Este aceeasi intentie de reformare a unei existente amorfe prin comice actiuni "huliganice". Stefan Valeriu, junele prim si teoritician al reformei (aplicata pe un spatiu experimental, restrans la o cabana in munti si intr-un interval redus, tot experimental, la o luna de vacanta, spre deosebire de Ciprian, care face un caz citadin din excesele "ratoilor" sai), elimina toate legaturile cu exteriorul, deconecteaza teelefonul, strica aparatul de radio si baga spaima intr-un cuplu mic-burghez care intentioneaza sa se aseze pentru un timp la "Pensiunea Weber": intrusii sunt fericiti sa se indeparteze cat mai repede de ceea ce li se pare a fi o casa de nebuni.In fond, dincolo de agresivitatea reformatorului, Sebastian nu face altceva decat sa intrerupa orice contacte cu lumea profana.I se alatura Corina, aparitie feminina solitara, prea guresa pentru a fi enigmatica, prea voluntara pentru a fi si distinsa, care aplica reforma lui Valeriu asupra indivizilor, intituind o mica revolutie ale carei fericite victime inconstiente vor fi halucinantul functionar din minister Bogoiu, care se refugiaza in calatorii imaginare pe oceanele lumii (asemenea, mai tarziu, lui Miroiu, evadat in astronomie), dar si maiorul pescar si Madalin Vintila, care ramane, totusi, o rutiniera a pasiunilor de vacanta.Este acelasi razboi avangardist declarat existentei lipsite de fantezie a carui victima (nu mai stim cat de vinovata) a cazut "micul burghez" .Telul este ca si la Ciprian, poetic si utopic: shimband cravata si gulerul tare cu tricoul si pantalonii scurti, omenirea nu a devenit nici mai buna, nici mai rea, nici mai inteligenta, nici mai plina de imaginatie decat era inainte. O uniforma este inlocuita cu alta, dar schimbarea nu este lipsita de sens: se face apel la capacitatea omului de a fi autentic, de a trai in imaginar dispretuind calculele, masuratorile de orice fel, exactitatea, calendarul, telefonul, ce inrobesc individul. Toate acestea spre lauda integritatii si adevarului despre "omul universal". Dupa cum usor se poate observa, solutiile sunt mari teme, Valeriu nu-i invata pe ceilalti altceva decat sa-si petreaca o vacanta adevarata si aici prinde Sebastian contatul cu marele public. Cu toate reminiscentele unei alte obsesii a civilizatiei: intoarcerea la natura ca forma de revolta impotriva unei civilizatii silnice care deturneaza existenta de la armonia naturala. Lucrurile nu sunt duse pana la capat; esueaza in acelasi apel la idealul sentimental al dramaturgiei din toate timpurile, iubira ca scop si mijloc al armoniei universale. Piesa isi valorifica premisele abia in actul al II lea, unde "trairea in imaginar" produce stari de magie: incepi sa crezi in nebunia lui Bogoiu , in visul lui copilaresc dea se crede capitan de vas. E, poate, singurul moment in care lupta pentru existenta imaginara ca desprindere de contingent, de profan, pe care o declanseaza Valeriu si Corina are coonsistenta. In rest, "Jocul de-a vacanta" ramane o drama sentimentala dintre cele mai banale,intregul act al III lea fiind dedicat "iubirii imposibile" dintr Valeriu si Corina. Idealizata si suprasolicitata, Corina aceasta devine un personaj sacaitor. Ostentatvia in reactii ca si in discursuri, ea isi impune in mod rezolut prezenta tot asa cum, in final, isi impune absenta. Mai nimic nu motiveaza ruptura cu Valeriu, in afara apetitului pentru drama al autorului.

Important este ca personajele tanjesc dupa altceva si incearca sa patrunda dincolo de exercitiul uniform al vietii diurne. Este aceeasi "stare de asteptare", de visare a unor lumi ideale, ce hraneste si eroii din "Steaua fara nume". Este greu de spus daca Steaua fara nume este sau nu o capodopera. Este, poate, piesa pe care si-o doreau multi dintre autorii dintre cele doua razboaie mondiale, fiind deopotriva vodevilesca si metafizica. Pe primele pagini, din cateva trasaturi energice, o lume in care se misca personaje de o pregnanta realista iesita din comun. Seful de gara, Elva Zamfirescu,Domnisoara Cucu,Profesorul Miroiu, au devenit tot atatea personaje emblematice si categoriale. Este mica si aparent, detestabila provincie "mic burgheza" care ascunde, insa, lunatici si halucinanti de felul lui Bogoiu. Miroiu ii radicalizeaza evaziunea: si el traieste in imaginar, dar e recompensat de aparitia fascinanta a Monei. Ea este dovada vie a "existentei" imaginarului. Tocmai aceasta intruziune a imaginarului in real (ce este, in fond, Mona decat o intruchipare, incarnare a plasmuirilor astronomice cele mai secrete ale lui Miroiu?) si volatilizarea lui determina efectul instantaneu al piesei. Pentru Miroiu, omul care traieste cu capul in stele, sosirea Monei echivaleaza in chipul cel mai firesc cu co confirmare astrala pe care o si localizeaza in catalogul astronomic cumparat cu bani grei de la Bucuresti spre indignarea targului, botezand steaua (pe care pretinde ca determinat-o) cu numele Monei. Este nu numai o stranie transcendere a realului, dar si experienta deplina si finala a lui Miroiu, confirmat, prin aparitia Monei, in toate utopiile astrale. Pare ca totul a devenit posibil, inclusiv concertul cu simfonia compozitorului local Udrea, care nu mai avea nevoie, pentru implinirea visului sau, decat un corn englez, pe care i-l ofer aceeasi atotputernica Mona. "Idealista" intr-o maniera aproape insurpotabila "Steaua fara nume" vorbeste, de fapt,despre posibilitatea dea extinde realitatea chiar cu pretul deceptiei de a sti ca frontierele abia se largesc ca sa ti se refuza in clipa urmatoare.

Coerent (sau tenace), Mihail Sebastian construieste si in "Ultima ora", pe aceeasi schema a superioritatii existentei in imaginar, acelasi cuplu bizar alcatuit dintr-un halucinant (profesorul de istorie antica Alexandru Andronic) si ozvapaiata (studenta amatoare de idealisti Magda). Singura deplasare de accent este pe critica sociala: Bucurestiul interbelic este prins (cu aceeasi irezistibila perceptie realista ca si "provincia" din "Steaua fara nume") in mediile oamenilor de afaceri si ai presei. Si e ilipsesc de la intalnirea cu "inefabilul", asemenea Domnisoarei Cucu sau a prozaicilor din "Jocul de-a vacanta". Andronic completeaza seria visatorilor, a "lunaticilor", inaugurata cu Bogoiu din "Jocul de-a vacanta". Isi petrec viata printrecarti, sunt firi retractile, usor nevrotice dar ascund o mare delicatete si lipsa de protectie, de aceea si inspira sentimentul de protectie unor personaje feminine ca Mona sau Magda. O maternitate tandra care este si nu este dragoste. In "Ultima ora", realul este strapuns de imaginar prin cateva greseli tipografice aparute in articolul lui Andronic despre Alexandru cel Mare, care transforma un comentariu istorie de stricta specialitate intr-un paflet politic. Se naste astfel un imens "qui pro quo," pentru ca inocentul Andronic este luat drept un viclean rechin de presa care a dibuit dedesubturile unei afaceri cu cereale (Afacerea Protar).

Mihail Sebastian a absorbit din epoca tendintele transcendentale o data cu dezgustul fata de profan, de contigent, de accesibil. Eroii sai au gusturi rarisime, citesc in stele sau in antichitati, sunt oameni deosebiti prin lipsa de simt practic si prin capacitatea de a visa. Ei se afla, intr-un fel sau altul , in contact cu sacrul.

Sebastian a scris eseuri sclipitoare, romane interesante, principala lui vocatie a fsot insa aceea de dramaturg: in teatru se revela timbrul incofundabil al personalitatii sale; daca romancierului i se paote reprosa gideismul, dramaturgul exprima mai exact unviersul sau existential. S-a mai vorbit despre "atmosfera poetica a teatrului lui Sebastian, despre granita labila intre registrul comic si cel grav. Se stie ca el a intentionat sa readuca teatrul in poezie. Aceste cuvinte pe care le-a scris despre Giraudoux i se potrivesc in egala masura si lui insusi: "a aduce pe scena un filon de poezie, de sensibilitate si de visare.s-ar putea spune ca dincolo de rampa inceteaza pentru el legea gravitatii, care-i spune ca desprinsi dintr-un conformism apasator si zilnic, oamenii intra acolo intr-o zona de libertate, de inventie, de fantezie".Asa sunt si Stefan Valeriu si Corina,Bogoiu, Marin Miroiu si Mona, profesorul Udrea, Alexandru Andronic si chiar Magda Minu. Cu tot elogiul pe care Sebastian il face farsei, sunt piesele sale niste farse? "definita" pe care o da farsei (<< in fata unei cortine, sa te eliberezi de toate ticurile si certitudinile tale zilnice . >>) paote fi "definita" teatrului insusi, mai ales "definitia" teatrului sau. N-ar fi deci exact sa afirmam ca " piesele lui Sebastian sunt .. Niste farse in toata puterea cuvantului" (Ov. S. Crohmalniceanu). Nici unul din elementele specifice cu adevarat farsei ( comicul gros, caricatura excesiva , "aberatia" lexicala pantomima, masca etc) nu intra in vederile dramaturgului. Personajele lui Sebastian au un "patos al existentei poetice". Multe din ele creeaza laturi de lumea reala o lume proprie si cu curajul de a se retrage din cea dintii, iar impactul cu lumea reala nu-i smulge din lumea lor (Marin Miroiu, Alexandru Andronic, Udrea). Din acest punct de vedere ,ca si al limbajului scenic, exista o ascendenta de la "jocul de-a vacanta" la "Ultima ora". Cea dintai este,de fapt, un "un joc de-a existenta", un joc la care toti vor sa "castige", dar toti pierd. Modernitatea viziunii scenice este data paote de conditiile acestui "joc de-a existenta". Personajele stiu ca nu se pot rupe din cercul vietii lor rutiniere si umilitoare: Bogoiu o spune foarte simplu. Desigur ei inteleg ca vacanta e o iluzie, una necesara si in fond, una pentru care merita "sa uiti" totul. Cele mai multe figuri dramatice din teatrul lui Sebastian sunt intelectuali; o comparatie cu autorul "Jocul ielelor" n-ar fi insa operanta : un "ibsenian: (Camil Petrescu) si un "antiibsenian" declara Sebastian. Daca ne referim totusi la conditia intelectualaa a personajelor lor, ar fi inexact sa afirmam ca cele ale lui Sebastian coboara nivelul "revendicarilor intelectuale" ; Miroiu, de pilda , n use multumeste "cu o noapte de dragoste" el o ridica in lumea idealului sau. Mai mult Miroiu, Udrea, Andronic au niste certitudini care lipsesc personajelor lui Camil Petrescu sunt echilibrati in universul lor.personajele feminine participa substantial la exigentele acestei esistente ideale, decat cel calitativ. Corina are o anume inconsistenta, paote si pentru ca este eroina unui "joc". Logica ei este aceea a unei "piese" a jocului. Mona, in ciuda inconsistentei ei aparente, este mai "logica" din punct de vedere dramatic; aparite nocturna, ea nu suporta regimul diurn, asemenea unei fantome. Mona are intuitia destinului ei si al lui Miroiu: ea trebuie sa plece. Magda Minu este mai curand victima unei conjuncturi: contextul de farsa dintr-un anumit moment al actiunii o pune intr-o lumina nu tocmai favorabila. Exista si "pericolul" ca pe ea sa o fi sedus doar talentul de vorbitor al lui Andronic. Finalul celor trei piese merita de asemenea comentat: 1) un "joc" trist in "Jocul de-a vacanta" , cu sugestia rupturii intre cei izolati la pensiunea Weber:ei parasesc spatiul iluziei; 2) un final mai echilibrat in "steaua fara nume": rvenirea Monei (a ei sau a alteia) nu este imposibila; faptil ca Miroiu ramanane in spatiul lui, este un semn al puterii personajului; 3) finalul din "Ultima ora" - previzibil intrucatva este ami mult o speculatie dramatica. Cultivand un rol disproportionat. In "jocul de-a vacnata" (unde nu exista personaje de contrast cuvantul singurul element constructor al piesei isi este suficient siesi. In steaua fara nume cuvantul este mai evocator - evoca adica si alte mijloace dramatice si are ceva din virtutile cuvantului in teatrul lui Cehov: creeaza semnificatii subtexuale mai importante adesea decat cuvintele, ultima ora este din punct de edwere dramaturgic mai inchegata, mai putin tributara lirismului. Dar capodopera lui Sebastian ramane "Steaua fara nume.

Mona este o fire simpla care a fost data jos din tren din cauza faptului ca nu si-a cumparat bilet. Ajungand la un moment dat intr-un momnet de panica aceasta incepe sa devina agitata.

Desi Eleva are o atitudine de copila ea pe parcursul operei este se regaseste in situatii dificile.

vazand ca Profesorul se comporta ciudat, ea cu toata dragostea ei vroia sa afle ceea ce se intampla.