|
|
|
Rolul organizatiilor neguvernamentale in societate
In ultimii noua ani organizatiile neguvernamentale din Romania si-au recapatat identitatea si au adus o contributie importanta la modernizarea societatii. Ele si-au creat, definit si promovat-o identitate proprie, formand totodata o comunitate care isi gaseste locul si rolul in societatea civila romaneasca la inceputul unui nou ciclu de guvernare.
Astfel, pe parcursul a noua ani, organizatiile neguvernamentale au preluat, pe fondul unei crize a resurselor statului, functii si roluri care inainte de 1989 reprezentau atributii exclusive ale administratiei, devenind un actor important al promovarii valorilor democratice si a schimbarilor sociale, a unor raporturi noi intre stat si societate.
Organizatiile neguvernamentale sunt caracterizate printr-o mare mobilitate in ceea ce priveste modul si directiile lor de actiune. Aceasta mobilitate reprezinta conditia lor de supravietuire, atata vreme cat functionarea lor este dependenta de o corecta identificare a nevoilor in comunitate si de atragerea resurselor necesare pentru abordarea acestor nevoi. Organizatiile neguvernamentale reprezinta un 'termometru' al comunitatii.
Dinamicitatea lor este relevanta in ceea ce priveste capacitatea comunitatii de a reactiona rapid la propriile sale nevoi, catalizand resurse pe care administratia publica nu le are. In acelasi timp, analiza directiilor de actiune ale organizatiilor ar putea da administratiei publice, semnale relevante privitoare la problemele pe care in viitorul apropiat va trebui sa le abordeze administratia.
ONG-urile pot juca, deci, un rol fundamental in identificarea unor probleme ce ar putea fi trecute cu vederea de catre autoritatile publice, iar prin utilizarea resurselor umane proprii, a datelor locale si capacitatii lor organizatorice pot monitoriza activitatea agentiilor publice si le pot sprijini in realizarea obiectivelor lor.
Adeseori, ONG-urile pot acoperi anumite nevoi ale comunitatii, mai bine si mai ieftin decat o poate face sectorul public (exemple frecvente sunt oferite din domeniile asistentei grupurilor vulnerabile sau al managementului unor institutii de asistenta medicala).
Caile prin care sectorul neguvernamental poate influenta dezvoltarea comunitatii:
1. incurajand oficialii si agentiile guvernamentale sa adopte solutii elaborate si folosite cu succes in cadrul sectorului.
2. educand si sensibilizand publicul in privinta drepturilor prevazute de stat.
3. participand la adaptarea programelor oficiale la nevoile publice, exprimand punctul de vedere al opiniei publice si punand in valoare experientele locale.
4. colaborand cu agentii oficiale.
5. influentand politicile de dezvoltare locala a institutiilor nationale si internationale.
6. ajutand administratia publica si finantatorii sa elaboreze o strategie de dezvoltare mai eficienta prin intarirea institutiilor, cresterea calificarii profesionale a personalului, instruirea acestuia si intarind capacitatea lor manageriala.
Uneori, organizatiile neguvernamentale sunt considerate 'alternative' la solutiile administratiei.
Expresia folosita ar putea crea confuzie. Populatia unei comunitati nu este in situatia de a alege intre modelul de dezvoltare propus de administratie si cel propus de ONG-uri, pentru simplul motiv ca organizatiile nu pot lansa o asemenea oferta. Este putin probabil ca eforturile organizatiilor sa poata duce la rezolvarea in intregime a unei probleme in comunitatea locala. Lipsa de resurse este in acest caz principalul obstacol.
ONG-urile pot gasi noi solutii pentru probleme cu care se confrunta populatia, dar aceste solutii devin relevante doar daca ele pot influenta procesul de dezvoltare la nivelul intregii comunitati.
Administratia si organizatiile neguvernamentale nu pot oferi alternative in competitie, ci solutii complementare ce deschid calea catre o adevarata colaborare intre ele.
Pe fondul celor aratate mai sus, ele si-au dovedit adesea eficienta in identificarea si solutionarea problemelor comunitatii, in atragerea si punerea in valoare a unor resurse umane si financiare, in evaluarea gradului de eficacitate a politicilor publice prin:
cresterea calitatii serviciilor publice;
gestionarea mai eficienta a patrimoniului public;
rentabilizarea serviciilor publice;
conservarea mai buna a patrimoniului public;
reducerea cheltuielilor administrative.
In acest sens putem afirma ca necesitatea achizitionarii de servicii de catre autoritatile publice este determinata de extinderea cererii de servicii adresate sectorului public, atat din punct de vedere cantitativ, cat si din punct de vedere calitativ, in sensul ca cererea de servicii publice a devenit din ce in ce mai mare, iar solicitarile sunt din ce in ce mai diversificate fata de oferta guvernamentala. In aceste conditii, autoritatile publice au la dispozitie doua alternative: fie sa-si imbunatateasca oferta, fie sa contracteze aceste servicii. Din punct de vedere al eficientei economice, experienta altor state (de exemplu Statele Unite, Marea Britanie, Olanda) a dovedit ca este mai avantajoasa a doua varianta; costurile pentru aceleasi servicii care inainte erau prestate de o institutie publica, in conditiile contractarii lor sunt mai reduse. Deoarece autoritatile publice sunt supuse unor constrangeri legate de functia lor redistributiva si au responsabilitate politica pentru modul in care este gestionat bugetul public care este limitat, serviciile de interes public ar putea fi contractate de organizatii neguvernamentale.
Avantajul contractarii de servicii deriva din caracteristica nondistributiei profitului care face ca atat increderea clientilor (beneficiarilor), dar si a contractorului sa fie mai ridicata la contractantul de tip nonprofit, fata de contractantul orientat catre profit. Serviciile de interes public ar putea fi contractate fie de catre societatile comerciale, fie de catre organizatiile neguvernamentale, fie, in colaborare, de catre organizatii din cele trei sectoare.
In acest sens, relatia de prestare de servicii dintre autoritatile publice si organizatiile neguvernamentale consta in faptul ca sarcina este definita de autoritati, iar prestatorul (organizatia neguvernamentala) executa comanda respectiva, intr-un domeniu considerat de autoritatea respectiva ca fiind de interes public. Deci, contractul de prestare de servicii intre autoritatea publica si organizatia neguvernamentala este relatia in care autoritatea publica comanda realizarea unui serviciu pe care se obliga sa-l plateasca, iar organizatia neguvernamentala se obliga sa execute obiectul contractului.
In Romania, cadrul legal care reglementeaza contractarea de servicii publice de la autoritatile publice este cel al contractului de concesiune. Hotararea Guvernului 1228/1990 nu face nici un fel de referiri speciale la concesionarea de servicii catre sectorul nonprofit, nici in sensul exceptarii sale de la acest tip de activitate, dar nici in sensul incurajarii achizitionarii de servicii de catre acest sector de la autoritatile publice.
In concluzie, importanta organizatiilor neguvernamentale nu mai poate fi lasata doar la nivelul aprecierilor simtului comun, caci acestea au si alte roluri, cum ar fi:
contrapondere a puterii statului si a sectorului privat; un exemplu in acest sens il constituie asociatiile de protectia consumatorilor, a caror misiune este de a educa si apara cetatenii (in calitatea lor de consumatori) in relatia cu firmele si companiile comerciale.
cadrul de participare cetateneasca; exista doua obstacole majore in calea cresterii implicarii autentice de masa in politica de stat, si anume:
- dificultatea descentralizarii ariilor de decizie la nivel de stat;
- lipsa abilitatilor si valorilor necesare acestui tip de participare.
Activitatea in organizatiile neguvernamentale presupune implicarea membrilor in procese decizionale care dezvolta participantilor la acestea abilitatile corespunzatoare si capacitatea de a-si exercita rolul de homo politicus.
asigurarea de bunuri si servicii publice; exista numeroase obstacole in calea furnizarii
serviciilor publice de catre societatile comerciale si institutiile statului. Cu toate acestea, statul, prin functionarii sai, nu poate identifica si satisface in totalitate marea varietate de nevoi si interese in societate. Astfel, cererea de bunuri si servicii publice ramane neacoperita. Aceste goluri pot fi acoperite prin activitatea organizatiilor neguvernamentale, ele nefiind restrictionate de criteriul profitabilitatii (ca in cazul societatilor comerciale) si dovedind o mai mare receptivitate si creativitate in acoperirea nevoilor sociale. Cu toate acestea, chiar si organizatiile neguvernamentale se pot lovi de o serie de dificultati in acest tip de activitate, cum ar fi cele care tin de mecanismele actiunii colective.
furnizarea mai eficienta a bunurilor si serviciilor comparativ cu sectorul public; sustinerea unor structuri administrative mai putin numeroase sau prezenta voluntariatului creeaza premise pentru reducerea costurilor de productie corespunzatoare bunurilor sau serviciilor livrate.
La aceasta se adauga si faptul ca cei care lucreaza in organizatiile neguvernamentale sunt mai interesati de satisfacerea cerintelor clientilor decat de respectarea procedurilor formale, birocratice.
facilitatori ai integrarii sociale si politice; organizatiile neguvernamentale sunt instrumente ale integrarii grupurilor si indivizilor in cadrul societatii; de exemplu, in societatile caracterizate printr-un grad inalt de varietate etnica, organizatiile neguvernamentale contribuie la promovarea diversitatii si la reducerea tensiunilor interetnice prin promovarea dialogului interetnic.
promovarea diversitatii de opinii in societate; prin apartenenta la diferite organizatii neguvernamentale oamenii devin constienti de existenta unor opinii si interese diverse in societate si devin capabili sa adopte o pozitie critica fata de acestea.
mobilizarea intereselor si revendicarilor in societate; prin intermediul organizatiilor neguvernamentale revendicarile cetatenilor pot fi articulate, iar presiunile exercitate de diferite grupuri se transforma in demersuri coerente de influentare a politicilor publice.
Organizatiile neguvernamentale imbunatatesc eficienta si eficacitatea activitatilor socioeconomice, ele ofera servicii mai ieftine si mai bune pentru ca folosesc voluntarii. In multe domenii, organizatiile neguvernamentale desfasoara munci aproape gratuite (protectia animalelor, reciclari profesionale, protectia mediului, educatie pentru adulti si la distanta, circulatia informatiei), in timp ce Guvernul trebuie sa plateasca functionari pentru aceste lucruri.
Organizatiile neguvernamentale includ spiritul de echipa umana, transparenta si participarea publica, fara de care o administratie risca sa nu capete suportul public pentru actiunile pe care le intreprinde.
In conditiile unei sustineri minime, aproape insesizabile la dimensiunea declarata a sectorului, organizatiile neguvernamentale si-au adus o contributie masurabila la procesul de reforma:
- au imbunatatit substantial deciziile publice (amintim aici corectarea si imbunatatirea a numeroase proiecte de legi si alte acte normative);
- au dat sens reformei din sfera educatiei;
- au stat la baza succesului in medieri internationale, contribuind prin aceasta si prin proiectele de colaborare internationala la o imagine externa pentru care, uneori, se cheltuiesc o gramada de bani publici;
- au gestionat eficace transferul de know-how;
- au preluat aproape integral politicile si activitatile concrete de protectie a copilului;
- sunt mesagere ale culturii autohtone si promotoare ale dezvoltarii diversitatii culturale, creand teren favorabil dialogului interetnic, tolerantei si cooperarii cu minoritatile nationale.
In acest sens, modul de actiune al organizatiilor poate reprezenta un model de abordare a problemei, nu neaparat singurul si nu neaparat cel mai bun, dar cu certitudine extrem de eficient prin prisma raportului investitie/efect. Acest lucru nu inseamna ca vreodata organizatiile neguvernamentale se vor substitui administratiei publice sau ca vor realiza ele sarcinile administratiei. Organizatiile nu reprezinta o alternativa in sine. Ele trebuie vazute ca un mod de actiune complementar activitatii administratiei, prin care comunitatea se autoresponsabilizeaza fata de rezolvarea propriilor probleme. Una din functiile principale ale sectorului nonprofit este aceea de a pleda pentru intarirea sistemelor sociale, de-a oferi cetatenilor posibilitatea influentarii politicilor publice, de a critica si supraveghea politica guvernului. Politicile publice sunt planuri, principii, legi sau actiuni care sunt adoptate de factorii decizie pentru a rezolva o problema in societate, a se opune unei amenintari sau a urmari un obiectiv; ele se refera la ceea ce decide sa faca un guvern sau parlament pentru rezolvarea problemelor dezvoltarii cu efecte asupra intregii societati sau la ansamblul de masuri sub forma unui program de actiune guvernamentala menite sa produca schimbari favorabile pentru intreaga societate sau pentru o anumita parte a societatii.
Principiile pe care atat organizatiile neguvernamentale cat si autoritatile publice ar trebui sa le aplice in elaborarea si implementarea unor politici publice sunt:
promovarea dezvoltarii;
furnizarea de beneficii directe cetatenilor;
protejarea societatii de comportamente care ar putea sa-i pericliteze existenta.
In functie de factorul de decizie si de aria de acoperire, politicile publice pe care organizatiile neguvernamentale incearca sa le influenteze pot fi nationale, regionale sau locale si interne ale unor institutii.
In functie de rolurile prezentate anterior, politicile publice pot fi grupate in patru categorii:
distributive, care autorizeaza ceva sau acorda un privilegiu (posibilitatea de a construe ceva etc.);
redistributive, care stabilesc criteriile ce permit sau nu permit acordarea unor drepturi, avantaje, venituri etc.;
+ reglementatorii, care stabilesc reguli de comportament (de exemplu circulatia rutiera);
constitutive, care indica reguli pentru alcatuirea altor reguli (codul de procedura penala).
In influentarea politicilor publice se pot implica mai multe tipuri de actori, si anume:
actori politici, interni (partide politice, grupuri de presiune) si internationali (Consiliul Europei, Uniunea Europeana, Banca Mondiala);
�� actori apolitici, organizatii formal constituite (organizatii neguvernamentale, sindicate etc.) si retele informale (grupuri de influenta).
In ceea ce priveste mijloacele utilizate de influentare cu succes a politicilor publice putem nota urmatoarele:
1. acordarea de consultanta de specialitate pe o anumita problema pe care autoritatile publice locale si centrale doresc sa o rezolve; de exemplu, Asociatia Romana de Drept Umanitar si Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania - Comitetul Helsinki au contribuit substantial la definitivarea Legii privind statutul refugiatilor in Romania.
2. campanii de informare; aceasta metoda consta in aparitia in presa scrisa sau audiovizuala a unor mesaje menite sa sensibilizeze comunitatea la o anumita problema care se doreste a fi rezolvata. Acest mijloc de influentare a politicii publice se bazeaza pe o colaborare eficienta cu mass-media.
Erorile grave, deformarea mesajului, dificultatea comunicarii, lipsa informarii corecte, sunt numai cateva dintre elementele relatiei organizationale cu mijloacele de media romanesti. Se impune astfel abordarea acestei relatii in mod profesionist, in contextul unei politici institutionale specifice, care sa porneasca de la modificarea comportamentului staff-ului, asigurarea calitatii prezentarii organizatiei (materiale promotionale si informative, calitatea serviciilor, respectarea regulilor de baza in redactarea unui comunicat de presa, baze de date, monitorizari etc).
3. cercetarea politicilor publice; studierea politicilor publice in cadrul institutelor de cercetare politica, cunoscute si sub denumirea de 'think thank', are un rol din ce in ce mai important in influentarea politicilor publice atat prin informarea si educarea publicului, cat si prin rolul consultativ pe care aceasta activitate il indeplineste pe langa parlamentari, membrii ai Guvernului, autoritati publice locale.
4. crearea de coalitii (temporare sau permanente) pentru desfasurarea de campanii de pledoarie publica pentru un scop precis determinat (cunoscute sub numele de campanii de lobby si de advocacy). Adesea, realizarea unor proiecte necesita un volum mare de munca si nu s-ar putea desfasura fara aportul unor voluntari din afara asociatiei. Ei constituie una din cele mai importante resurse antrenate intr-un proiect.
