Insubordonarea

Insubordonarea

1. Continutul legal

In art. 334 C. pen. este incriminata infractiunea de insubordonare care consta in refuzul de a executa un ordin cu privire la indatoririle de serviciu.

In alin. (2) al acestui articol este reglementata o forma agravata a infractiunii, ca­racterizata prin imprejurarea ca fapta este savarsita de un ofiter, de un militar an­gajat, de doi sau mai multi militari impreuna ori in fata trupei adunate sau daca fapta are urmari grave.

O a doua modalitate agravata a infractiunii, prevazuta in alin. (3) al art. 334 C. pen. se refera la situatia cand faptele aratate mai sus [in alin. (1) si (2)] sunt savarsite in timp de razboi.

Ordinea si disciplina militara impun fiecarui militar obligatia de a executa intocmai si la timp ordinele primite de la superiorul sau comandantul sau.

Infractiunea de insubordonare este considerata una dintre cele mai grave in­cal­cari din partea subordonatilor, a indatoririlor militare, ale autoritatii si prestigiului se fi­lor sau superiorilor. Prin astfel de fapte se incalca unele dintre principiile care stau la baza ordinei si disciplinei in armata, si anume: subordonarea si ierarhia militara. La ba­za organizarii oricarei armate trebuie sa stea datoria subordonatilor de a executa prompt si neconditionat ordinele si dispozitiile primite din partea comandantilor si se­filor; neexecutarea acestora lezeaza grav capacitatea de lupta a unitatilor sau for­ma­tiunilor carora le apartin militarii.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. Obiectul juridic special il formeaza relatiile sociale a caror dezvoltare si desfasurare sunt asigurate prin mentinerea ordinii si disciplinei militare, manifestata prin executarea intocmai si la timp a ordinelor primite din partea sefilor sau superiorilor. Infractiunea nu are un obiect material.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ poate fi numai o persoana care are cali­tatea de militar, fiind, deci, un subiect calificat. Daca militarul insubordonat este ofiter, maistru militar sau subofiter, aceste calitati constituie o circum­stanta agravanta legala [art. 334 alin. (2) C. pen.].

Participatia, in cazul insubordonarii, nu poate exista decat sub forma instigarii si complicitatii si in aceste cazuri, calitatea de instigatori sau complici o pot avea atat militari, cat si civili. Insubordonarea nu se poate savarsi in coautorat, indatorirea de a executa ordinul fiind personala.

Unii autori considera ca neexecutarea ordinului dat unei colectivitati de militari (deci cand ordinul este adresat formatiunii sau unitatii in ansamblul ei) ar constitui coautorat la infractiunea de insubordonare, cu aplicarea agravantei prevazute in
art. 334 alin. (2) C. pen.[1]

Credem, totusi, ca pentru orice militar, chiar daca face parte dintr-o unitate sau formatiune militara, caruia seful i-a transmis un ordin, ramane o chestiune personala daca executa sau nu ordinul primit.

b) Ca si in cazul celorlalte infractiuni contra ordinei si disciplinei militare, subiectul pasiv este unitatea militara a carei activitate este perturbata de comportarea milita­rilor care savarsesc asemenea fapte.

In varianta simpla a infractiunii nu exista cerinte speciale de timp sau loc. In cele doua variante agravate apar insa astfel de cerinte, respectiv savarsirea faptei in "fata trupei adunate" sau "in timp de razboi".

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material al laturii obiective se realizeaza prin re­fuzul subiectului activ de a executa un ordin primit de la sef sau superior, ori de­rivand din obligatiile generale ale militarilor.

In literatura juridica exista opinii diferite in legatura cu faptul daca infractiunea este savarsita numai prin inactiune sau atat prin actiune, cat si prin inactiune. O alta opinie considera ca insubordonarea este o infractiune comisiva, deoarece subiectul face ce­va, desi legea ii interzice (comisiunea se poate infaptui atat prin actiune cat si prin inactiune). Ne raliem acestei opinii, deoarece realitatea arata ca fapta se poate rea liza atat printr-un refuz fatis manifestat printr-o opunere deschisa contra ordinului pri­mit (o manifestare activa directa si fara echivoc a nesupunerii) cat si printr-o compor­tare pasiva, negativa fata de ordin (subordonatul nu executa nimic sau executa altceva decat i se ordonase)[2]. Daca s-ar accepta prima teza si s-ar considera insu­bor­donarea o infractiune omisiva, ar insemna sa se admita ca infractiunea poate fi comisa si din culpa potrivit dispozitiei din art. 19 alin. final C. pen., ceea ce este ex­clus prin con­cept.

b) O cerinta esentiala a elementului material este ca ordinul sa fie privitor la inda­toririle de serviciu si sa fie dat de un sef sau superior ori sa derive din obligatiile ge­ne­ra­le ale militarului. Este esential ca ordinul sa aiba un continut si o forma legala, adica sa emane de la o autoritate competenta sau de la o persoana investita cu drep­tul de a da sau transmite dispozitii ce trebuie executate si sa fie in conformitate cu normele legale. Un ordin vadit ilegal nu este un ordin, iar neexecutarea acestuia nu cons­tituie insubordonare. Executarea unui ordin vadit ilegal atrage raspunderea pe­na­la a subordonatului si a sefului sau comandantului care a dat ordinul[3]. In proce­sele de la Nürnberg ale criminalilor de razboi, multi acuzati au incercat sa se apere, sus­ti­nand ca au executat crimele monstruoase puse in sarcina lor, din ordin. Aceasta apa­rare a fost inlaturata de catre instanta, aratandu-se ca nici-un militar nu este obli­gat sa execute un ordin, fiind constient ca astfel va savarsi o infractiune. Acest prin­ci­piu a fost consacrat in toate legislatiile tarilor civilizate. In paragraful 5 alin. (2) al Legii pe nale militare germane (legea din 24 mai 1974 modificata la 21, decembrie 1979) se prevede ca subordonatul care comite o fapta ilicita din ordin, va fi tras la raspundere daca si-a dat seama ca aceasta este o fapta ilegala sau daca, in raport cu circums­tan­tele cunoscute de el, fapta aparea vadit ilegala. Asemanator, in noul Cod penal fran­cez (in art. 122) se prevede ca nu raspunde de infractiunea comisa per­soana ca­re a indeplinit actul cerut de autoritatea legitima, in afara de cazul cand actul res­pectiv este vadit ilegal.

c) Urmarea imediata a infractiunii de insubordonare se realizeaza prin insasi fapta de nerespectare a ordinului primit, aducandu-se prejudicii in acest mod, ordinei si disciplinei militare.

d) In acelasi mod se evidentiaza si legatura de cauzalitate, care rezulta din insusi refuzul de a executa ordinul.

B. Latura subiectiva. Infractiunea de insubordonare se savarseste cu intentie (di­recta sau indirecta). Intentia este necesara chiar si atunci cand fapta consta intr-o omi­siune. Daca neindeplinirea ordinului comandantului are loc din culpa, aceasta nu va atrage raspunderea penala a militarului, intrucat executarea gresita sau neexecu­tarea din neatentie este incompatibila, prin concept, cu ideea de insubordonare.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Desi infractiunea de insubordonare este susceptibila de forme imper­fec­te, legea nu pedepseste actele pregatitoare sau tentativa. Aceasta infractiune se consuma in momentul in care militarul refuza fatis sa execute ordinul ori simuleaza executarea acestuia.

B. Modalitati. Pentru infractiunea de insubordonare legiuitorul a prevazut in legea penala si urmatoarele modalitati normative agravate:

- savarsirea faptei de un ofiter, maistru militar sau subofiter;

- de un militar angajat;

- de doi sau mai multi militari impreuna;

- in fata trupei adunate;

- daca fapta are urmari grave;

- daca fapta se savarseste in timp de razboi.

Dupa cum se poate observa, aceste circumstante privesc calitatea subiectilor activi, numarul lor, locul unde se savarseste fapta sau timpul cand se comite, precum si consecintele grave pe care le poate avea infractiunea. Fiecareia dintre aceste modalitati normative poate sa-i corespunda o varietate de modalitati faptice.

C. Sanctiuni. Infractiunea de insubordonare este sanctionata cu pedeapsa inchi­sorii de la 6 luni la 2 ani. In cazul modalitatilor agravate din alin. (2), sanctiunea este inchisoarea de la 1 la 5 ani.

In timp de razboi, pedeapsa pentru fapta prevazuta in alin. (1) al art. 334 C. pen. este inchisoarea de la 2 la 7 ani, iar pentru fapta prevazuta in alin. (2) pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 12 ani.

Punerea in miscare a actiunii penale, urmarirea penala si judecarea faptei de in­subor­donare se face dupa aceleasi reguli procesuale ca si in cazul infractiunilor de dezertare, absenta nejustificata sau calcare de consemn.

Competenta de judecata apartine tribunalului militar.