Decizia administrativa

Decizia administrativa

Notiune

Actiunea sociala eficienta trebuie sa tina seama de complexitatea sistemului stiintelor si de caracterul exhaustiv al domeniilor de actiune. In consecinta, decizia - ca etapa importanta in procesul actional - are o multitudine de definitii, cu denumiri specifice domeniului particular la care aceasta se refera. In continuare vom incerca sa prezentam succint, plecand de la general la particular, cateva din definitiile care pot contribui la intelegerea mai larga a deciziei administrative. ¹⁾[T1] 

Decizia, in general, din punct de vedere filozofic, este definita ca act individual sau social premergator actiunii, constand in luarea unei hotarari determinate, intemeiate pe cunoasterea conditiilor, prevederea efectelor si pe optiune axiologica, in raport cu anumite scopuri sau idealuri.

Altfel formulata, aceasta reprezinta hotarare luata, solutie adoptata, (dintre mai multe posibile), materializata intr-un act obligatoriu, normativ prin care un organ conducator stabileste directia unei actiuni si modul ei de realizare. Ca atribut principal al actului de conducere, decizia poate fi: politica, administrativa, juridica, economica, sociala, tehnica, militara, etc.

Decizia politica reprezinta actul de optiune si de vointa politica pentru un anumit mod de actiune, din mai multe alternative disponibile, in abordarea unei probleme de interes public, in aceasta categorie se includ regulile constitutionale, legile elaborate de parlament, politicile publice, deciziile privind relatiile dintre state pe plan extern, strategiile elaborate de un partid. Decizia politica reflecta, in ultima instanta, raporturile de putere si rezultatul conflictelor si negocierilor dintre fortele sociale. Cu toate acestea, in procesul deciziei politice, pe langa afirmarea vointei politice, cei implicati trebuie sa tina seama si de anumite constrangeri, unele politice, de ordin constitutional, iar altele obiec­tive, social-economice (raportul cost / beneficiu). Datorita interactiu­nii acestor constrangeri, d.p. reprezinta adesea un compromis si nici­decum o solutie optima, ca in cazul deciziilor tehnice. Rezultatul final va fi o solutie care imbina rationalitatea de ordin tehnic cu realizabilitatea politica, ultimul criteriu indeplinind un rol decisiv.

Decizia administrativa este componenta activitatii oamenilor care lucreaza in organele administratiei publice. De aceea putem spune ca decizia administrativa este o specie a deciziei umane, care constituie elementul central al activitatii desfasurate de organele administratiei publice in realizarea sarcinilor de conducere si organizare.

Profesorul Antonie Iorgovan defineste decizia administrativa ca fiind categoria deciziei speciale prin care se determina solutiile juridice si nejuridice ale organelor administratiei publice pentru transpunerea in practica a valorilor exprimate in normele politice si actele organelor puterii de stat.

Decizia manageriala reprezinta un produs si instrument al activitatii de conducere, act constient al factorilor de conducere de stabilire a unui scop, obiectiv, a anumitor directii de actionare si modalitati de realizare a acestuia, izvorat dintr-o anumita necesitate, pe baza unui proces de evaluare a mijloacelor necesare si a consecintelor realizarii acestuia si care genereaza o anumita modificare de comportament al factorilor implicati.

Ca act social de mare raspun­dere, ea reflecta, nu numai exprimarea vointei oamenilor, ci si interesele si nevoile care decurg din necesitatile intregii vieti economico-sociale si politice, avand un caracter obligatoriu, normativ. Valoarea teoretica, si practica a deciziei, ca act social-politic prin care se declanseaza si se pun in miscare resurse de personal, informationale, materiale si financiare, in vederea asigurarii unui anumit obiectiv, reprezinta semnul calitativ distinctiv al procesului de condu­cere.

Decizie colectiva - delimitata in functie de sfera de cuprindere a decidentului, caracterizata prin faptul ca se adopta in planul organelor de conducere colectiva.

Decizie individuala - delimitata in functie de sfera de cuprindere a decidentului, care se adopta autonom de catre un cadru de conducere investit cu autoritatea decizionala implicata.

Decizie curenta - limitata ca orizont si amploare a implicatiilor asupra sistemului in cadrul caruia se adopta si care vizeaza obiective individuale sau specifice referitoare la perioade relativ scurte, elaborata cel mai frecvent, la esalonul inferior al conducerii prin intermediul ei se aplica deciziile strategice si tactice.

Decizia in conditii de incertitudine - adoptata in conditiile existentei de variabile controlabile si indeosebi necontrolabile studiate intr-o masura redusa ca urmare a faptului ca decidentul nu dispune de informatiile necesare stabilirii pe baza de legi statistice, a probabilitatilor de realizare a starilor naturii, cand fiecare actiune duce la un rezultat specific dintr-un ansamblu de rezultate posibile, fiecare rezultat avand o proba­bilitate cunoscuta, in adoptarea d. in c. de i. se folosesc mai multe criterii sau reguli, toate operand cu matricea utilitatilor sinteza corespunzatoare starilor naturii posibile.

Decizie in conditii de risc - adoptata in conditiile existentei de variabile atat controlabile, cat si necontrolabile, unele insuficient cunoscute, cand decidentul dispune de o serie de informatii asupra starii decizionale pe baza carora poate determina, folosind instrumentul stiintifico-matematic, starile posibile ale naturii si probabilitatile de realizare a fiecareia din aceste stari, cand fiecare actiune are drept consecinta un ansamblu de rezultate specifice.

Decizia strategica - care se refera la probleme de complexitate marita, a carei rezolvare necesita un volum mare de resursei si programe de lunga durata si care se adopta, de regula, de organele de conducere situate pe treptele ierarhice superioare ale structurilor organizatorice.

Decizia tactica - care se refera la probleme de o complexitate redusa, nu vizeaza activitatea de ansamblu a unor situatii obiective pe domenii si a caror realizare se asigura prin programe de scurta durata.

Activitatea decizionala ²⁾

Societatea contemporana se caracterizeaza, printre altele, si prin amploarea dezvoltarii activitatii executive. Volumul acestei activitati cat si numarul mare de organe si de persoane care o infaptuiesc confera o anumita pozitie specifica administratiei de stat in cadrul general al autoritatilor statului. Factorul principal care contribuie la amplificarea si specializarea organelor administrative este diviziunea sociala a muncii care se accentueaza si in cadrul activitatii executive.

Activitatea de conducere realizata de administratie se compune din actiuni decizionale (deliberative), de coordonare, de indrumare si de control.

Sistemul decizional are rolul de a asigura conducerea activitatii organului si functionarea acestuia prin intreg ansamblul centrelor de decizie determinate, la randul lor, de modul de alcatuire a organului (departamente, directii, servicii, birouri - adica de structurile functionale si structurile de specialitate) ca si de modul de constituire si functionare a organului de conducere. Centrele de decizie reprezinta totalitatea nivelurilor ierarhice de la care se emit decizii, inclusiv cele cu atributii decizionale delegate.

Sistemul decizional se compune din "intrari" si din "iesiri".

'Intrarile' sunt starile exterioare care patrund in sistem sub forma datelor sau informatiilor furnizate direct de mediul social sau prin intermediul sistemului operational sau informational si la care acesta reactioneaza.

'Iesirile' sistemului decizional sunt constituite din informatiile rezultate din prelucrarea datelor intrate si care, in cazul nostru, sunt tocmai deciziile juridice adoptate. Ele provoaca anumite schimbari in mediul social prin conduita pe care o prescriu subiectelor de drept.

Sistemul operational (de executie) are rolul de a asigura indeplinirea deciziilor adoptate de factorii de conducere si de factorii de decizie. El asigura transformarea deciziilor in actiune si se compune din persoanele si din mijloacelor (materiale, financiare, etc.) necesare executarii deciziilor.

Sistemul informational, interpus intre cel decizional si cel operational, este alcatuit din fluxul informational (cantitatea de informatii) si circuitul informational (drumul parcurs de informatii).

O asemenea abordare a organelor administratiei de stat, a organizarii si functionarii lor reliefeaza caracterul tehnic al acestora. Cu toate acestea, aspectele tehnice sunt strans legate de natura sociala a statului si a activitatii executive pe care el o realizeaza. Relatia 'politic-organizatoric' se materializeaza, in cadrul conducerii executive, in relatia 'continut - forma'.

Premise ³⁾

Pentru ca decizia administrativa sa fie in masura sa slujeasca interesul general al societatii, continut in normele organului legislativ, optiunea care a determinat-o trebuie :

sa aiba un puternic temei stiintific;

sa aiba un caracter realist, sa contina cea mai adecvata rezolvare a problemei in cauza, pe baza unei evaluari exacte a situatiei de fapt;

sa intervina in timp util;

sa urmeze alegerii intre mai multe variante de actiune posibile. Cata vreme cel care decide nu a optat pentru una din solutiile (variantele) posibile, nu exista inca decizia;

alegerea trebuie sa fie constienta, precedata de o deliberare. Un gest instinctiv sau un impuls nereflectat nu constituie o decizie;

alegerea urmeaza a fi orientata spre unul sau mai multe scopuri;

alegerea trebuie sa duca la actiune. Daca decizia nu duce la actiune ea ramane o simpla declaratie de intentie. Eficienta deciziei se verifica prin rezultatele obtinute in urma aplicarii sale.

Numai in felul acesta se poate realiza misiunea administratiei publice, caracterul social-politic al deciziei administrative, ca factor de realizare a politicii statului.

Trasaturi ⁴⁾

A. Cu privire la subiecti:

- privind actiunea oamenilor administratiei publice, decizia administrativa este o componenta, dar si o determinanta a ei, deoarece activitatea acestora este urmarea deciziei administrative, in cadrul sistemului administratiei publice;

- referitor la persoanele care se gasesc in afara sistemului administratiei publice si in raport cu care lucreaza acest sistem - organizand executarea si executand legea cu ajutorul deciziei administrative, decizia administrativa este o determinanta, dar si o modalitate de participare le administratia publica ca activitate, deoarece in sistemul nostru de administratie publica exista multiple forme de participare a cetatenilor la elaborarea deciziei administrative;

decizia administrativa asigura comportamentului uman o anumita coeziune in cadrul diferitelor colectivitati umane in care actioneaza organele administratiei publice pe baza si in baza executarii legii;

colegialitatea, ca opera a autoritatii pluripersonale;

- in domeniul administratiei publice, decizia este un act social, ea nu exprima doar vointa si intentiile unei persoane sau ale unui grup, ci interesele si cerintele cu caracter social.

B. In legatura cu scopul sau, de a putea asigura eficient, calitativ si cantitativ indeplinirea obiectivelor fixate, este necesar ca decizia administrativa sa intruneasca unele caracteristici:

sa fie fundamentata stiintific, competenta;

autoritatea - competenta de a emite decizii care vor servi drept fundament, la elaborarea altor decizii;

sa fie coordonata / coerenta, pentru a asigura armonia interna si externa a acesteia, respectiv concordanta cu deciziile anterioare luate la toate nivelurile, satisfacand cerintele sociale actuale si constituind legatura dintre trecut, prezent si viitor a unei politici a carei unitate si continuitate o asigura administratia;

- sa fie reala in timp, adoptata la timp, cunoscut fiind faptul ca atat deciziile premature, cat si cele tardive, nu pot fi utile, ramanand acte gratuite;

sa aiba flexibilitate, mobilitate si maleabilitate;

sa fie formala (scrisa, datata, semnata, inregistrata si publicata);

precisa, simpla, clara, cu succesiune logica si concizie;

Aceste cerinte de eficienta dau deciziei administrative un caracter practic, excluzand posibilitatea variantelor in aplicare, a pierderii sau denaturarii sensului deciziei.

Obiectul deciziei administrative ⁵⁾

Profesorul Alexandru Negoita precizeaza ca in decizia administrativa scopul urmarit este realizarea politicii statului prin organizarea executarii si prin executarea legii. Vointa pe care o exprima decizia administrativa se intemeiaza pe lege si este dedusa din lege. Legea exprimand interesele generale ale cetatenilor din tara noastra, decizia administrativa nu urmareste altceva decat infaptuirea intereselor generale pe care le prevede legea. Asadar, scopurile urmarite prin decizia administrativa nu apartin administratiei. Acestea sunt valori politice pe care le exprima legea, organele administratiei publice revenindu-le sarcina de a gasi cele mai bune mijloace de organizare a executarii si de executare a legii.

In cazurile in care vointa organelor administratiei se manifesta numai in acte de executare, fara a avea posibilitatea de a alege intre mijloacele de executare, nu suntem in fata unui act decizional, ci pur si simplu in fata unui act administrativ de executare.

Profesorul Mihai Oroveanu considera ca determinarea obiectului deciziei constituie primul moment al procesului decizional, esential, deoarece precizeaza continutul deciziei care influenteaza strategia ce urmeaza a se desfasura in etapele destinate sa ajunga la un scop sau obiectiv.

Alegerea scopului sau obiectivului este determinata de diverse cauze, sociale, politice, economice s.a. Aceste operatiuni nu sunt statice, ci cuprind in ele insele o schimbare in starea lucrurilor. Fata de aceasta schimbare administratia trebuie sa ia atitudine: sa se poata adapta la noua situatie, sau sa stea in expectativa sau sa tagaduiasca orice insemnatate faptelor noi.

Componente ⁶⁾

Din analiza continutului deciziei se ajunge la concluzia ca ea rezulta din raportul care se stabileste intre intelegere si vointa.

Intelegerea tine seama de toate fenomenele umane, rationale sau nerationale, reprezentand ansamblul operatiunilor gandirii de a concepe, a judeca si a rationa. Pentru a fi utilizata ca element al deciziei, intelegerea urmeaza a se realiza dupa anumite procedee ce pot fi grupate in cadrul general al discutiilor sau deliberarii.

Vointa reprezinta expresia hotararii unei persoane de a actiona intr-o anumita directie, pentru realizarea obiectivelor, pe baza resurselor de care dispune.

Vointa celor ce decid este determinata de intelegere. Aceasta din urma poate disciplina, orienta si metodiza o vointa. Dar vointa constituie esenta functiunii celor ce decid. Manifestarea vointei implica existenta unor calitati morale, a unui spirit hotarat, calauzit de servirea interesului general, apt sa invinga ezitarea generata de riscuri ce ar putea frana actiunea.

Contopirea intelegerii cu vointa

Fuziunea intelegerii si a vointei, pentru alcatuirea deciziei se realizeaza printr-o confruntare rationala, logica, metodica.

Intelegerea, ca rezultat al gandirii, face apel la vointa, pentru realizarea unui scop. La randul sau vointa trebuie sa tina seama de realitatile ce se oglindesc in deliberare.

Categorii de decizii administrative ⁷⁾

Cunoasterea tipologiei deciziilor prezinta interes nu numai din punct de vedere teoretico-metodologic, dar si aplicativ, deoarece faciliteaza procesul decizional prin aceea ca, in general, fiecarei grupe de decizie ii corespund metode si tehnici specifice de elaborare si fundamentare.

Deciziile administrative cunosc o clasificare complexa, dupa diferite criterii, dupa cum urmeaza.

Dupa natura / importanta situatiei reglementate:

decizii normative generale, care se refera la organizarea, reglarea si conducerea rela­tiilor sociale in ansamblu;

decizii partiale sau particu­lare, care se refera la componente ale ansamblului;

deciziile individuale - care privesc situatii concrete, obiective, indivizi.

Din punctul de vedere al obiectului lor :

decizii referitoare la activitatea interna, organizarea administratiei.

decizii privind activitatea exterioara, functionarea si sarcinile de indeplinit ale administratiei.

Dupa masura cunoasterii probabilitatii efectelor:

decizii in conditii de certitudine (cand fiecare actiune conduce in mod invariabil la un anumit rezultat specific);

decizii in conditii de risc (fiecare actiune conduce la un rezultat dintr-un ansamblu de rezultate posibile, probabilitatea fiecarui rezultat fiind cunoscuta);

decizii in conditii de incertitudine (fiecare actiune este de natura sa produca un ansamblu de rezultate posibile, probabilitatea fiecarui rezultat nefiind cunoscuta).

Dupa modul de abordare / operativitatea cu care sunt luate

decizii spontane - bate pe intuitie, inspiratia de moment, pregatirea profesionala si experienta celui care decide si sunt justificate in cazurile de urgenta ca singura procedura operativa si

decizii programate, luate pe baza experientei dobandite si care se inscriu intr-o curba de frecventa constanta, fapt pentru care se institutionalizeaza in regula­mente, instructiuni, standarde, etc.,

In functie de gradul de programare a deciziilor ( masura in care luarea acestora se face pe baza unor procedee prestabilite) distingem:

a)    decizii unice

b)          decizii repetitive, care la randul lor pot fi:

- decizii periodice si

- decizii aleatorii,

Dupa orizontul si implicatiile masu­rilor preconizate a fi realizate:

decizii strategice,

decizii tactice si

decizii curente;

In functie de numarul de persoane decidente:

- decizii colective / de grup si

- decizii individuale / unipersonale

Dupa amploarea autoritatii decizionale a agentului:

decizii independente care se iau din initiativa factorului de conducere respectiv, fara a fi necesare aprobarea sau avizul organelor ierarhic superioare,

decizii integrate, a caror definitivare si aplicare este conditionata de avizul sau aprobarea organelor ierarhic superioare;

Dupa nivelul esalonului conducerii in:

decizii de conducere superioara ce se adopta de catre directorul unitatii si ceilalti componenti ai conducerii de varf a unitatii si care au adesea un caracter strategic si tactic,

decizii de conducere medie, ce se adopta la nivelul sefilor principalelor compartimente, servicii si sectii cel mai adesea si care au un caracter predominant tactic si curent;

decizii curente, de conducere inferioara, ce se adopta la nivelul conducatorilor de nivel inferior - birouri, echipe, grupuri de lucru.

In functie de numarul de criterii decizionale, distingem:

decizii unicriteriale, fundamentate pe baza unui singur criteriu;

decizii multicriteriale, fundamentate pe baza a cel putin doua criterii.

Etapele procesului decizional ⁸⁾

Inainte de a aborda etapele deliberarii propriu-zise ale procesului adoptarii deciziei administrative, trebuie sa aratam ca decizia administrativa presupune:

stabilirea gradului de prioritate pe care il prezinta problema si masura in care se impune sau nu o interventie;

gruparea problemelor asupra carora este utila interventia;

verificarea realitatii, a caracterului si oportunitatii problemei respective (daca este o problema curenta, de rutina sau de exceptie).

Dupa aceasta etapa prealabila deliberarii propriu-zise, etapa care de fapt inseamna determinarea obiectului deciziei ce urmeaza a fi luata, urmeaza etapele propriu-zile, si anume:

Adunarea datelor (trebuie avut in vedere daca datele vizeaza situatia trecuta, prezenta sau viitoare).

Selectionarea (filtrarea) si ordonarea (sistematizarea) datelor.

Cu acest prilej se stabileste:

ce probleme se reliefeaza;

daca sunt posibilitati de tratare distincta;

care sunt circumstantele problemei;

in ce ordine de urgenta trebuie actionat;

daca avem elemente restrictive (disponibilitati fixe, acte normative in vigoare etc.).

Ambele etape (A si B) le putem considera faze premergatoare ale elaborarii deciziei.

Analiza datelor si faptelor (informatiilor). Cu acest prilej, se studiaza toate influentele posibile asupra deciziei. In aceasta etapa se elaboreaza variante.

Deliberarea - "o confruntare de idei in cadrul careia sunt scoase in evidenta avantajele si dezavantajele uneia sau alteia din solutiile posibile'

Pentru a se ajunge la un rezultat util, aceasta trebuie judicios organizata.

Astfel, materialul pregatit pentru elaborarea deciziei, impreuna cu propunerile prezentate, vor fi transmise in timp util membrilor organului de decizie, pentru ca acestia sa le poata analiza, spre a avea astfel posibilitatea de a se pronunta atunci cand vor fi supuse discutiei materialele respective.

Adoptarea / luarea deciziei - este momentul manifestarii vointei decidentului.

Ulterioare actului decizional, mai urmeaza:

Intrarea in vigoare

Aplicarea (executarea) deciziei administrative.

Initiativa ⁹⁾

Inainte de a se organiza o actiune, este necesara interventia unei initiative, care sa declanseze actiunea in cauza.

Initiativa deciziei poate sa apartina si altor factori, exteriori organului emitent.

De asemenea, initiativa adoptarii unei decizii administrative poate veni si din partea diferitelor organizatii si asociatii nestatale sau chiar din partea cetatenilor, in mod individual.

Avand ca obiect realizarea politicii statului, decizia administrativa este, de multe ori, initiata de factorii politici. Organele puterii legiuitoare, diferite organizatii din sistemul politic, sesizeaza organele administratiei publice in vederea initierii procesului decizional, facand astfel sa intervina actiunea organelor administratiei publice in vederea solutionarii unor probleme care privesc realizarea politicii statului in domeniile in care actioneaza organele administratiei publice.

In cele mai multe cazuri, initiativa deciziei administrative revine organelor administratiei publice care, din informatiile proprii sau pe baza sesizarilor diferitelor organe de stat sau obstesti ori ale cetatenilor, gasesc ca este oportuna interventia lor pentru rezolvarea unor anumitor probleme din domeniul lor de activitate. Sunt insa cazuri in care organele administratiei publice stau in expectativa observand evolutia anumitor fenomene sociale si asteptand sa se intervina pentru solutionarea problemelor care se pun in legatura cu acele fenomene.

Elaborarea ¹⁰⁾

Pregatirea sau elaborarea deciziei reprezinta prima etapa in procesul decizional, etapa in care nu exista o decizie sau un act juridic, ci un proiect de decizie sau o decizie potentiala. Fazele etapei pregatitoare sunt: aparitia necesitatii elaborarii deciziei, documentarea decizionala si fundamentarea deciziilor potentiale, intreaga etapa fiind dublata de formalitatile procedurale prealabile adoptarii actelor juridice.

Fundamentarea / motivarea deciziei ¹¹⁾

Totalitatea motivelor care stau la baza unui act juridic constituie motivatia acelui act, iar motivarea este actiunea de aratare a motivelor pe care se fundamenteaza actul. Motivarea este un element obiectiv si extern, fiind o conditie formala, de procedura, acolo unde legea o impune, spre deosebire de motivatie care este un element intern, subiectiv si obligatoriu.

Pe baza necesarului de date obtinute se trece la analiza si interpretarea datelor in scopul elaborarii proiectului de decizie. Analiza trebuie sa fie obiectiva si intemeiata pe anumite ipoteze de lucru, stabilite pe baza unor teze fundamentale ce trebuie aplicate in noua reglementare. Datele existente, care constituie premisele ipotezei de lucru, pot confirma sau infirma ipoteza.

Continutul motivarii se refera la imprejurarile care au fost retinute ca determinante in emiterea actului. Sub acest aspect, in cazul actelor normative, expunerea de motive va arata succint, printre altele:

cerintele care justifica interventia normativa cu o referire speciala la insuficienta reglementarilor in vigoare;

efectele de ordin politic, economic, social si cultural urmarite in functie de obiectul reglementarii;

efectele pe care noua reglementare le are asupra reglementarilor deja existente.

Sanctiunea nemotivarii actelor este in functie de gravitatea incalcarii normelor. Astfel, actul emis in mod nemotivat este lovit de nulitate daca a incalcat aceasta conditie de valabilitate. Daca actul este motivat, dar motivele sunt in contrazicere cu legea, actul va fi formal, dar ilegal, sub aspectul continutului sau temeiniciei sale.

Adoptarea deciziei administrative ¹²⁾

Etapa adoptarii sau emiterii actelor administrative de catre organele colegiale, respectiv unipersonale, reprezinta momentul in care vointa se manifesta in scopul producerii efectelor juridice. Ea se realizeaza in diverse modalitati, astfel, in cazul organelor unipersonale momentul emiterii este marcat de semnarea inscrisului constatator al actului juridic, iar in cazul organelor colegiale, adoptarea are loc in cadrul sedintei prin mecanismul votului.

Dupa unii autori, etapa adoptarii se poate diviza, in cazul organelor, colegiale, in cel putin 3 faze: dezbaterea, deliberarea si votarea. Etapa adoptarii este guvernata de importante formalitati procedurale concomitente adoptarii deciziei si ulterioare adoptarii acesteia, necesare asigurarii valabilitatii ei sau punerii in executare.

- Dezbaterea - activitate de evaluare a propunerilor cuprinse intr-un proiect de act in baza unei confruntari de idei in cadrul careia se evidentiaza avantajele si dezavantajele solutiilor preconizate. Forma organizatorica a dezbaterii in cadrul organelor colegiale este sedinta (adunare generala, sesiune) care reprezinta o reuniune de doua sau mai multe persoane ce alcatuiesc impreuna un organ si a caror reunire are un anumit scop.

- Deliberarea - In cazul organelor colegiale fiecare participant la dezbatere opteaza din considerente specifice, asupra unui proiect sau variante si asupra unor amendamente. Procedura de deliberare a fiecarui participant difera in ceea ce priveste structura demonstratiei sale, alegerea si ordonarea argumentelor, modul si momentul de prezentare. Alegerea unei variante din mai multe, are loc in baza unei aprecieri comparative a variantelor propuse sub aspectul diferitilor factori, indicatori de eficienta, prin aprecierea unor efecte posibile ca aparitie etc., dar cu respectarea cadrului legal care delimiteaza posibilitatile de optiune.

- Votarea - reprezinta operatiunea prin care se manifesta cu efecte juridice vointa organului colegial prin adoptarea actului juridic. Vointa pe care o cuprinde decizia se manifesta in realizarea puterii de stat si se afla numai la nivelul persoanelor care au un drept de vot deliberativ si nu un drept de vor consultativ sau care sunt lipsite de acest drept.

Forme procedurale concomitente adoptarii actelor de drept administrativ

a) Quorumul si majoritatea necesara

Quorumul reprezinta numarul de membri necesari, raportat la numarul total de membrii ai organului colegial, care trebuie sa fie prezenti pentru ca deliberarile organului sa fie valabile. Normele privitoare la quorum sunt prestabilite si reprezinta un element de forma esential intrucat prin respectarea lor manifestarea de vointa dobandeste puterea de a produce efecte juridice.

b) Actele administrative emise in comun

Actele administrative emise in comun de mai multe organe ale administratiei de stat sau de acestea impreuna cu alte organisme sunt manifestari de vointa simultane facute cu intentia de a produce efecte juridice.

c) Redactarea fi semnarea inscrisului

Redactarea actului juridic reprezinta operatiunea de intocmire a unui inscris (document) care sa reflecte deplin si concordant manifestarea de vointa exprimata.

Neindeplinirea formei scrise in cazul actelor normative, reprezinta incalcarea unei conditii esentiale de valabilitate ale acestor acte. Intocmirea sau redactarea in forma scrisa a actelor normative este strans legata si de modul aducerii lor la cunostinta prin publicare sau comunicare.

Semnarea inscrisului constatator al actelor juridice reprezinta o cerinta de forma absolut necesara.

d) Motivarea deciziei administrative

Intrarea in vigoare ¹³⁾

Actele normative intra in vigoare, in principiu, de la data publi­carii lor. Evident ca intrarea in vigoare marcheaza momentul producerii de efecte juridice de catre actele respective.

Publicarea poate avea loc prin Monitorul Oficial al Romaniei in cazul legilor, ordonantelor si hotararilor Guvernului ori prin alte mijloace de publicitate, in cazul celorlalte acte normative (publica­re in presa, afisare). Nepublicarea actelor normative ale Guver­nului atrage inexistenta acestor acte

Unele acte normative intra in vigoare la o data ulterioara publicarii lor, in termenul stabilit in insusi textul lor.

Actele administrative individuale se aduc la cunostinta per­soanelor interesate prin comunicare. Ele produc efecte juridice din momentul comunicarii.

In ce priveste actele de autoritate ale administratiei publice locale art. 50 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, prevede ca actele normative devin obligatorii de la data publicarii, iar cele indivi­duale, de la data comunicarii.

Unele acte de autoritate individuale pot produce insa efecte juridice din chiar momentul adoptarii lor, daca persoana vizata par­ticipa la adoptarea actului si din cuprinsul actului nu rezulta altfel.

Pot exista insa si situatii inverse, cand actul adoptat a fost publicat sau comunicat, dar el nu produce efecte din momentul publicarii sau comunicarii, ci de la o data mult ulterioara.

Executarea deciziei administrative ¹⁴⁾

Dupa ce a fost adoptata, decizia administrativa trebuie executata, trebuie pusa in aplicare. Oricat de buna ar fi o decizie, daca ea nu este executata sau este defectuos executata, intreaga munca depusa anterior pentru elaborarea deciziei se iroseste.

De retinut faptul ca, dupa adoptarea ei de catre organul emitent, decizia administrativa devine obligatorie. Astfel incat, in caz de neexecutare, pot fi aplicate sanctiunile prevazute de lege celor care se fac vinovati de neexecutare.

In vederea executarii, organele administratiei publice adopta o serie de masuri organizatorice, privind mobilizarea si utilizarea mijloacelor necesare executarii. Cu cat mai bine este organizata executarea, cu atat se infaptuieste mai deplin scopul deciziei respective.

Un element deosebit de important al executarii este oportunitatea acesteia, o intarziere in executare putand avea uneori consecinte deosebit de grave, de natura sa aiba ca rezultat chiar imposibilitatea executarii.

Decizia administrativa poate fi executata direct de catre organul administratiei publice, de catre o organizatie nestatala sau chiar de catre cetateni, in mod individual.

In procesul de executare, trebuie sa se tina seama cu strictete de competenta fiecarui organ in parte, in asa fel incat sa se evite suprapunerile si paralelismele, care ar putea avea efecte negative.

Modul de executare a unei decizii administrative influenteaza efectele acesteia, deoarece se ridica problema organizarii rationale si eficiente a resurselor. Pentru executarea corespunzatoare a deciziilor, s-au formulat unele recomandari si anume:

separarea indeplinirii unei decizii, de celelalte actiuni ale administratiei; orice executare urmeaza ca se integreze in structura de ansamblu a administratiei;

buna executare depinde de experienta si cunostintele in materie ale functionarilor publici;

executarea operativa a deciziei, deoarece orice intarziere poate avea efecte daunatoare, dupa cum si graba aduce prejudicii;

executarea este mai facila, atunci cand decizia se integreaza in cadrul traditional al activitatilor administrative sau poate fi mai dificila daca impune inovatii in materie. In primul caz, ceea ce influenteaza executia, este rutina functionarilor, iar in cel de-al doilea caz, lipsa lor de curaj.

Executarea unei decizii se impleteste cu activitatea de control, care verifica atat derularea procesului decizional, cat mai ales, rezultatele obtinute. Controlul furnizeaza informatii necesare in elaborarea deciziilor viitoare si, in fond, marcheaza dinamica deciziei administrative.

Controlul si evaluarea deciziei ¹⁵⁾

Controlul executarii deciziei administrative reprezinta conditia bunei functionari a administratiei publice.

Un management eficace implica masurarea periodica a rezul­tatelor. Cand rezultatele prezente sunt comparate cu cele planificate (obiectivele). Daca rezulta o deviere, trebuie facute anumite schimbari in varianta aleasa, in implementarea ei sau in obiectivul initial, daca este considerat imposibil de atins, in acest din urma caz, intregul proces de luare a deciziei este reluat.

Deci, ratiunea de a exista a controlului este, in primul rand, prezenta sa activa in desfasurarea evenimentelor si corectarea la timp a abaterilor ce pot aparea.

In sens restrans, pasiv, formulat de majoritatea de teoreticienilor dreptului, controlul vizeaza numai respectarea conditiilor de legalitate si oportunitate, determinante doar ale cadrului adecvat, necesar rezolvarii unei situatii, necuprinzand aspectul eficientei.

In sens larg, activ, controlul trebuie sa includa si aspectul eficientei continutului muncii administrative - faptul administrativ.

Efectele deciziei administrative ¹⁶⁾

Efectele deciziei administrative sunt consecintele pe care aceasta le genereaza prin simplul fapt al adoptarii sale.

Astfel, ca urmare a adoptarii, decizia devine obligatorie pentru toti sa-si realizeze activitatea profesionala, in conformitate cu deciziile luate. Decizia poate atrage sanctiuni asupra celor care nu se conformeaza prevederilor sale.

De asemenea, decizia beneficiaza de executarea ei din oficiu; drept urmare, ea poate fi executata de administratia publica prin proprii agenti (servicii publice, forta publica), utilizand, daca este necesar, mijloace de constrangere (materiala), pentru a anihila rezistenta celor interesati.

In cazul in care decizia se dovedeste ilegala sau inoportuna, administratia poate s-o anuleze sau retracteze tot printr-o decizie unilaterala fara sa fie necesar consimtamantul partilor.

Efectele deciziei administrative pot fi anihilate, suspendate, incetinite sau accelerate, prin politica statului, modificarea cadrului legal sau a activitatii si structurii administratiei. Un factor care contribuie la blocarea dinamicii deciziei administrative il constituie spiritul rutinier. Lipsa initiativei, absenta operativitatii pot paraliza o decizie administrativa. Elementele care la prima vedere par minore (lipsa echipamentelor moderne de calcul sau a personalului de executie) pot prejudicia eficienta si dinamica deciziei.

Eficienta unei decizii administrative se bazeaza pe prevederea si calcularea efectelor pe care le genereaza si care pot fi directe si indirecte.

Efectele directe. Din momentul in care a fost adoptata decizia, dreptul administrativ pune capat deliberarilor si clarifica problemele prin rezolvarea lor in practica. Pentru unii, decizia adoptata reprezinta confirmarea punctului lor de vedere. Pentru altii ea inlatura anumite incertitudini si indoieli. Indiferent de situatie, decizia este obligatorie, chiar si pentru cei care o considera gresita.

Nu este suficienta unirea celor doua elemente, intelegerea si vointa, pentru ca decizia sa produca efecte. Mai este, necesar, ca cei care adopta decizia sa fie convinsi ca aceasta corespunde si satisface cerintele vietii sociale.

Deciziile eronat concepute au efecte slabe si nu par aplicabile. Este de preferat sa se atinga un obiectiv mai modest, decat sa se esueze spre unul irealizabil. In alte cazuri, deciziile nu se aplica, pentru ca intre timp, ele nu mai corespund realitatilor sociale, devenind inutile.

Efectele indirecte privesc pe functionarii care decid, autoritatile publice si administratiile. Ele reflecta raspunderea asumata de cei care au luat o anumita decizie. In calitate de autori, ei vor apara decizia respectiva, cautand sa-i asigure eficienta pentru ca aceasta ca produca toate efectele.

Efectul indirect asupra institutiilor publice consta in consolidarea, modificarea sau chiar desfiintarea unora dintre ele.

Incidenta asupra populatiei, depinde de modul in care aceasta a participat la procesul decizional. De gradul participarii cetatenilor la activitatea administratiei statului, depinde atitudinea de adeziune, colaborare, rolul lor activ sau pasiv fata de decizia administrativa.

Note:

Pavel Apostol si colectiv, Dictionar de filozofie, Ed. Politica, Bucuresti, 1978, p.179-180; Ion Coteanu si colectiv, Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996, p.266;

Ioan Santai, Drept administrativ si stiinta administratiei, Ed. RISOPRINT, Cluj-Napoca, 2003, p.4-7.

Ioan Alexandru, Drept administrativ. Teorii, realitati, perspective. Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1999, p.480-481; Gheorghe Filip, Mihaela Onofrei, Administratie publica, Ed. CHEMAREA, Iasi, 1999.

Ioan Alexandru, Drept administrativ. Teorii, realitati, perspective. Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1999, p.484-488; Mihai T. Oroveanu, Tratat de stiinta administratiei, Ed. Cerma, Bucuresti, 1996, p.377-383;

Alexandru Negoita, Drept administrativ, Ed. Sylvi, Bucuresti, 1998, p. 117-118; Emilian Stelian Ticames, op. cit., p.298-300.

Mihai T. Oroveanu, Tratat de stiinta administratiei, Ed. Cerma, Bucuresti, 1996, p.372-374; Emilian Stelian Ticames, op. cit., p.298.

Ioan Alexandru, Drept administrativ. Teorii, realitati, perspective. Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1999, p.4;

Ioan Alexandru, Drept administrativ. Teorii, realitati, perspective. Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1999, p. 482-485;

Ioan Alexandru, Drept administrativ. Teorii, realitati, perspective. Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1999, p.481; Alexandru Negoita, Drept administrativ, Ed. Sylvi, Bucuresti, 1998, p.120-121;

Ioan Santai, Drept administrativ si stiinta administratiei, Ed. RISOPRINT, Cluj-Napoca, 2003, p.72-77.

Ioan Santai, Drept administrativ si stiinta administratiei, Ed. RISOPRINT, Cluj-Napoca, 2003, p.77-79.

Mihai T. Oroveanu, Tratat de stiinta administratiei, Ed. Cerma, Bucuresti, 1996, p. 395-398;

Anton Trailescu, op. cit., p. 75 - 77.

Ioan Alexandru, Drept administrativ. Teorii, realitati, perspective. Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1999, p. 488-498;

Delia Popescu, op. cit., p. 25.

Alexandru Negoita, Drept administrativ, Ed. Sylvi, Bucuresti, 1998, p.129-130; Gheorghe Filip, Mihaela Onofrei, Administratie publica, Ed. CHEMAREA, Iasi, 1999.