Criminalitatea organizata - domeniu, notiune

CRIMINALITATEA ORGANIZATA - DOMENIU, NOTIUNE

1. NOTIUNI GENERALE PRIVIND CRIMINALITATEA ORGANIZATA

Definirea notiunii de criminalitate organizata reprezinta o munca laborioasa la care si-au adus aportul atat teoreticienii, practicienii si specialistii in domeniu din domeniile economic, juridic, politic, social, reprezentantii mass-media si responsabilii cu elaborarea strategiilor de prevenire si combatere a acestui fenomen, fara insa a conchide la o definitie unitara.

Insa elaborarea unei definitii unitare se impune din urmatoarele considerente:

- crearea unei viziuni de ansamblu asupra acestui fenomen, ceea ce implica o mai buna cunoastere a cauzelor, evolutiei si tendintelor sale;

- delimitarea clara a conceptului de crima organizata de celelalte activitati ilegale;

- identificarea tuturor formelor de manifestare a crimei organizate si legaturilor ce exista intre acestea;

- cunoasterea dimensiunilor si implicatiilor sociale si economice ale fenomenului;

- delimitarea clara intre ceea ce reprezinta crima organizata ca activitate ilegala si cea de grup cu preocupari criminale;

- incriminarea unitara, atat in dreptul international, cat si in cel national, a activitatii infractionale specifice crimei organizate;

- armonizarea actiunilor practice si strategiei statelor angrenate in lupta impotriva crimei organizate, inclusiv in ceea ce priveste crearea unui cadru institutional eficient.

In scopul lamuririi pe deplin a notiunii de "criminalitate/crima organizata" se impune delimitarea conceptului de "criminalitate" si a celui de "mafie", in vederea elaborarii celor mai eficiente strategii de contracarare.[1]

Criminalitatea este un produs obiectiv al structurii sociale, care s-a nascut o data cu aceasta, fiind constituita din ansamblul infractiunilor care se savarsesc intr-o anumita perioada de timp si intr-un loc bine determinat[2].

In delimitarea celor trei concepte mai sus mentionate s-a pornit de la definitia data mafiei de catre Giuseppe Rizzoleto si Gaetano Mosca, in lucrarea "Mafiotii din Vicaria"- "Mafia reprezinta o expresie curenta, folosita pentru a desemna un grup de indivizi, aroganti si violenti, uniti intre ei prin raporturi secrete si de temut, aflati la originea unor actiuni criminale". Potrivit unei alte opinii[3], Mafia ar reprezenta o organizatie secreta constituita in anul 1282, in timpul unei revolte, cunoscuta in istorie sub numele de "viespile siciliene", indreptata impotriva ocupantilor francezi, iar termenul de Mafia ar corespunde prescurtarii cuvintelor unei lozinci frecvent utilizate: "Morte alla Francia, Italia anela" (Moarte Frantei, striga Italia).

Cea de a V-a Conferinta a O.N.U din anul 1992, privind "Prevenirea criminalitatii si tratamentul infractorilor", a evidentiat, printr-o rezolutie speciala, patru criterii definitorii pentru criminalitatea organizata:

1. Scopul - obtinerea unor castiguri substantiale.

2. Legaturi - bine structurate si delimitate ierarhic in cadrul grupului.

3. Specific - folosirea atributiilor si relatiilor de serviciu ale participantilor.

4. Nivel - ocuparea de catre participanti a unor functii superioare in economie si societate.

Conceptele de criminalitate, crima si mafie - primele doua folosite frecvent in aceeasi acceptie - se diferentiaza prin:

1. Gradul de pericol social al activitatilor infractionale;
2. Nivelul de organizare si structurare;
3. Metode si mijloace folosite pentru atingerea scopului propus;
4. Scopul urmarit.

Mafia reprezinta acel segment infractional la care se raporteaza activitati ilegale deosebit de periculoase, desfasurate prin metode agresive de catre asociatii de indivizi cu o structura organizatorica ierarhizata si un lider autoritar, avand la baza un cod de conduita obligatorie, ritualuri de admitere a membrilor si o lege a tacerii, in scopul instituirii controlului asupra unor sectoare ale economiei sau chiar asupra unor niveluri de decizie ale societatii si obtinerii de castiguri ilicite fabuloase.[4]

Criminalitatea organizata este definita prin existenta unor grupuri de infractori, structurate pe ideea infaptuirii unor activitati ilegale, conspirative, avand ca principal scop obtinerea de profituri ilicite la cote deosebit de ridicate.

Activitatile ce compun Criminalitatea Organizata au un caracter secret si bine organizat, din care cauza realizeaza un impact social deosebit de negativ, in multe state el constituind 'cancerul perfid' care vlaguieste puterea societatii, ameninta integritatea guvernelor, determina cresterea taxelor care se adauga la pretul marfurilor, pericliteaza siguranta si locurile de munca ale cetatenilor, aduce daune agentilor economici aflati in competitie, controleaza prin forta banilor sindicatele, in final realizand o puternica influenta in sfera economicului, socialului si mai ales politicului.

Preocuparile multiple pentru explicarea acestui fenomen sunt justificate de necesitatea imperioasa de a cunoaste dimensiunile si implicatiile sale in societate si, pe aceasta baza, sa se poata stabili actiunile si masurile cele mai eficiente de prevenire si contracarare, atat in plan legislativ cat si in cele al structurilor judiciare.

Stradaniile de a defini si explica criminalitatea organizata sunt determinate si de faptul ca cetatenii, in general, dar si organismele statului, chiar mass-media percep in mod diferentiat si de cele mai multe ori gresit structurile, scopurile si mai ales modurile in care se manifesta acest flagel social.

In conceptia specialistilor din tarile unde criminalitatea organizata are radacini adanci si se manifesta permanent in viata cotidiana a societatii, aceasta este definita prin existenta unor grupuri de infractori structurate in ideea infaptuirii unor activitati ilegale conspirate, avand drept principal scop obtinerea de profituri ilicite la cote deosebit de ridicate.

Arsenalul complex al acestor grupuri de infractori cuprinde, in diferite proportii, folosirea violentei, santajul, escrocarea fortei de munca, traficul de droguri, jocurile de noroc, camata, rapirea de persoane, prostitutia, contrafacerea si plasarea mijloacelor de plata false, contrabanda, evaziunea fiscala, coruperea oficialitatilor publice, si chiar actiuni aparent legale, dar cu urmari delictuoase, toate acestea in scopul acumularii unor venituri substantiale pe care apoi le canalizeaza in reluarea activitatii infractionale la niveluri superioare, cu un grad de pericol social mai ridicat, inclusiv pentru a penetra si controla organismele puterii si administratiei statului.

Ca element esential trebuie sa se retina ca activitatile ce compun criminalitatea organizata au un caracter secret si bine organizat, din care cauza realizeaza un impact social deosebit de negativ, in multe state el constituind ,,cancerul perfid" care vlaguieste puterea societatii, ameninta integritatea guvernelor, determina cresterea taxelor care se adauga la pretul marfurilor, pericliteaza siguranta si locurile de munca ale cetatenilor, aduce daune agentilor economici aflati in competitie, controleaza prin forta banilor sindicatele, in final realizand o puternica influenta in sfera economicului, socialului si mai ales politicului.

In conceptia Interpol-ului organizatiile criminale ar putea fi impartite in cinci mari grupe distincte:

a) Familiile mafiei, constituite pe structuri ierarhice stricte, norme interne de disciplina, un cod de conduita si o mare diversitate de activitati ilicite (familiile italiene, americane, cartelurile columbiene ale drogurilor, bandele de motociclisti, etc.);

b) Organizatiile profesionale ale caror membri, spre deosebire de familiile mafiei, se specializeaza in una sau doua tipuri de activitati criminale (laboratoare clandestine pentru fabricarea drogurilor, imprimerii clandestine pentru contrafacerea sau falsificarea monedelor, furtul si traficul cu masini furate, rapiri de persoane pentru rascumparare, etc.);

c) Organizatii criminale constituite pe criterii etnice, care sunt, de regula, rezultatul unor imprejurari specifice precum inchiderea granitelor ori circulatia dificila peste frontiere, severitatea excesiva a procedurilor de imigrare, expansiunea geografica. In asemenea situatii se afla societatile criminale chineze (triade), grupurile criminale japoneze Yakuza sau Boryokudan, grupurile jamaicane si altele. In legatura cu organizatiile criminale etnice, in Romania, in prezent, este luata in considerare mafia tiganeasca, autorii de specialitate, ca si practicienii, fiind de acord cu realitatea acestui fenomen[5]. In acest sens este cert faptul ca, intr-un studiu facut in 1994 - 1995, rezulta ca din numarul invinuitilor si inculpatilor cercetati pentru diverse infractiuni, aproximativ 10%, provin din randul tiganilor. De asemenea, daca rata generala a criminalitatii era de 766 la suta de mii de locuitori, in mediul etniei tiganesti aceasta se ridica la 4.377 la suta de mii. Rata criminalitatii in randul etniei tiganesti este ridicata si in alte state europene, insa organizarea fenomenului infractional la nivelul crimei organizate in randul tiganilor romani s-a desfasurat cu mult mai mare rapiditate fata de alte medii. Astfel, imediat dupa deschiderea frontierelor in 1989, in Occident au fost identificate numeroase grupuri de tigani romani organizati in sistem mafia ce au surprins autoritatile statale respective prin explozia infractionala a acestor categorii de autori. Astfel de grupuri au inceput cu cersetoria organizata, au continuat cu furturile din buzunare, jocurile de noroc, alba-neagra, apoi talharii si furturi, fapte de traditie in mediul lor, adaptandu-se ori specializandu-se in talharirea conationalilor (racket), prostitutie, trafic cu copii, trafic cu autoturisme furate. Structura unui grup mafiot tiganesc se prezinta ierarhic, dupa cum urmeaza: executantii (pe zone si tipologii infractionale), coordonatorii, seful, protectorii (1-2 din institutiile de baza - politie, magistratura, control finante ori factori de decizie inclusiv din sfera politicului, administratie, foarte bine protejati si sprijiniti sub diverse forme - bani, case etc.). Din grup mai fac parte membrii consiliului de judecata, membrii grupului protectie si reglari conturi si tainuitorii (cel mai adesea sub forma legala a caselor de amanet).

Yakuza sau Boryokudan este o organizatie criminala in sfera criminalitatii organizate specifica Japoniei caracterizata prin sistemul de organizare piramidal si avand la baza familia pe principiul latin "pater familias" (seful sau tatal - oyabur, copii - kobun, fratii tineri - shatei, fratii in varsta - aniki, unchii - oyi). Membrii familiei (ikka) executa fara sovaire ordinele sefului, juste sau nu, bune sau rele. Pentru actiuni ce lezeaza autoritatea sefului ori violarea regulilor familiei, celui vinovat se aplica pedepse corporale severe, expulzarea, ori taierea degetului de la mana de catre el insusi. Cand un membru este expulzat, el este comunicat tuturor organizatiilor boryokundan pentru a nu mai putea fi primit de catre alte organizatii. Yakuza cunoaste trei ramuri majore: yamaguchi-gumi (se estimeaza ca dispune de 26000 membri afiliati si 944 bande mai mici), inagawa-kai (cu peste 6.800 membri) si sumiyoshi-kai (peste 7.000 de membri). Dupa unele date mai recente, bazate pe statisticile Agentiei Nationale a Politiei Japoneze, exista peste 46.600 membri si aproximativ 32.700 asociati in 1995, iar membrii celor trei familii yakuza reprezinta 66,5% din toti membrii yakuza. Bandele boryokudanilor au birouri in centrele oraselor unde isi afiseaza ostentativ emblema pe usile de la intrare. Membrii isi pun, de asemenea, pe reverul hainei semne distinctive ce-i atesta calitatea de membru al bandei si, nefolosind de obicei violenta, este dificil pentru politie in a-i acuza sau in a le demonstra escrocheriile. Legislatia japoneza nu incrimineaza asocierea ca infractiune de sine statatoare pentru a nu incalca principiul constitutional al liberei asocieri, iar Legea Anti-Boryokudan, adoptata in 1991, la solicitarea politiei, are un caracter administrativ. Potrivit acestei legi, bandele sau grupurile boryokudanilor trebuiesc sa obtina aprobarea inregistrarii la o instanta judecatoreasca. Astfel, prin asezarea la "vedere" a organizatiei se depaseste interdictia constitutionala privind dreptul la asociere. Pe de alta parte sunt stabilite trei conditii pentru autorizare: In primul rand "scopul", sa nu fie comiterea de infractiuni. In al doilea rand, "raportul", in grup intre membrii cu o proasta reputatie sa nu depaseasca raportul general din Japonia, stabilit de guvern ca fiind 4,11% pentru organizatii care au mai mult de 1.000 de membri si de 66,67% pentru organizatia care are 3 sau 4 membri. In al treilea rand sa nu aiba structura ierarhica. Neindeplinirea acestor criterii califica grupul ca fiind in sfera crimei organizate si este sanctionat cu amenda de 1 milion yeni si inchisoare de 1 an. Pe de alta parte, pentru a satisface cererea legala de aprobare, politia are nevoie sa stie identitatea membrilor grupului, astfel incat aceasta sa cunoasca mai usor cine sunt acestia si ce trecut infractional au.

Specific yakuza este faptul ca membrii familiilor desfasoara activitati infractionale de cele mai multe ori obisnuite (trafic de orice fel, jocuri si pariuri clandestine, racket etc.) si, din profit, platesc un tribut structurilor superioare ale organizatiei.[6]

d) Organizatii teroriste internationale, care practica asasinatul, deturnarea de avioane, rapirea de persoane etc. sub diferite motivatii, de regula politice, militare, religioase si rasiale.

e) Reciclarea banilor - activitate infractionala desfasurata de persoane cu venituri ilicite, pentru mascarea si transformarea acestora in venituri licite prin reinvestirea lor. Aceste organizatii aparute recent, au o clientela din ce in ce mai bogata compusa din imbogatiti stanjeniti de milioanele de dolari lichizi obtinuti din afaceri ilicite, oameni de afaceri care doresc sa se sustraga de la impozite si taxe, detinatori de fonduri obscure destinate mituirii unor functionari publici ori chiar persoane obisnuite, care incearca sa-si ascunda capitalurile, din diferite motive personale.[7]

In conceptia nord-americana, in functie de activitatile infractionale, pe care le desfasoara, putem distinge urmatoarele tipuri de organizatii criminale:

Raketing. Grupuri de indivizi care organizeaza diverse tipuri de activitati infractionale pentru profituri combinate. Structura retelei este formata din conducatorul cel mare ("capul"), conducatorii de grupuri, culegatorii de informatii (cei ce culeg informatiile si le transmit, privind traseul si locul unde urmeaza a se actiona), complicii (existenti in societatile de transport, soferii autocarelor). Un grup este format din 2-10 indivizi, condusi de fosti luptatori din fostele structuri militare ale statelor C.S.I., bine antrenati si gata oricand sa foloseasca orice fel de arme. Actiunile sunt puse la punct in tara de origine, in cele mai mici detalii si urmaresc jefuirea autoturismelor si turistilor din autocare in situatia cand nu platesc taxa de protectie solicitata. Refuzul duce la violenta, indeosebi la revenirea in tara de origine.

Operatiuni de vicii. Grupuri de indivizi care desfasoara o activitate continua prin furnizarea de bunuri si servicii ilegale, cum sunt: narcoticele, prostitutia, camataria, jocurile de noroc etc.

Furtul. Grupuri de indivizi care se angajeaza intr-un tip particular de furt, bazat pe continuitate, cum ar fi frauda, escrocheria, jaful, furtul de masini, achizitionarea de bunuri de date pentru revanzare.

Bande. Grupuri de indivizi cu interese comune ori apartenenta sociala, care se asociaza in vederea comiterii unor activitati ilicite, pentru a se impune intr-o comunitate (bande de tineri, cluburi de motociclisti, mai nou tinerii emo).

Teroristii. Grupuri de indivizi care se asociaza pentru a comite acte criminale spectaculare, cum ar fi asasinatele, rapirile de persoane publice, pentru a submina increderea publica in stabilitatea guvernamentala, din motive politice ori pentru satisfacerea unor revendicari.

Criminalitatea organizata trebuie analizata ca o aparitie neomogena, cu o structura interna diferentiata, pornind de la grupurile organizate, formate din infractori profesionisti, actionand independent unul de altul, pana la structurile mafiote, toate avand un set de particularitati minime obligatorii:

stabilitate in cadrul asociatiei infractionale;

o anumita structura interna si diviziune a rolurilor intre membrii asociatiei;

continuitatea si sistematizarea activitatii infractionale;

scopul principal al asocierii infractionale sa fie obtinerea unor castiguri importante;

activitatea infractionala sa fie profesionalizata.

Aceste trasaturi sunt indispensabile si ele fac o distinctie neta intre crima organizata si grupurile de indivizi care se asociaza relativ intamplator si desfasoara o activitate infractionala de amploare redusa, uneori chiar ocazionala.

In Germania, indrumarele administratiei interne (politie, tribunale) definesc crima organizata ca fiind "comiterea metodica a infractiunilor, determinate de urmarirea profitului si puterii, unde infractiunile, separat sau ca un intreg, sunt de o importanta considerabila". Aceasta optica se aplica doar acolo unde doi sau mai multi participanti lucreaza impreuna de mai mult timp sau de o perioada nedefinita, bazati pe diviziunea muncii, in cazurile cand ei folosesc fie structuri comerciale sau de afaceri, fie violenta sau alte metode de intimidare sau influenta lor in politica, mass-media, administratie, tribunale sau economie.

Cercetatorii polonezi au elaborat o definitie a crimei organizate ca fiind "asociatie criminala organizata atrasa de castig, cu intentia de a comite diferite infractiuni continue si de a-si atinge scopurile prin coruptie, santaj, intrebuintarea fortei si a armelor" (Serviciul pentru lupta contra criminalitatii organizate al Directiei Generale a Politiei). Totodata, in Proiectul polonez al Conventiei Natiunilor Unite, privind combaterea criminalitatii, se propune definirea crimei organizate ca fiind "actiunile comise de un membru al unei organizatii criminale, in cazul cand ele constituie cel putin un fragment din activitatea criminala a unei asemenea organizatii".

Codul penal canadian, in capitolul 2, completat prin legea C-95, defineste organizatia criminala ca fiind "orice grup, asociatie sau organ public, alcatuit din una sau mai multe persoane organizate oficial sau neoficial, cu indeplinirea urmatoarelor conditii:

a) avand ca activitate principala comiterea unei infractiuni penale, cuprinsa in aceasta definire sau alta lege a Parlamentului, pentru care pedeapsa maxima este de peste 5 ani;

b) oricare, sau toti membrii care sunt implicati, sau care au fost angajati in ultimii 5 ani, sa fi savarsit astfel de infractiuni.

Aceasta definitie se intinde dincolo de conceptul de "banda organizata" si este aplicabila atat bandelor cu o structura inferioara, cat si celor cu o structura dezvoltata, inclusiv acelora care nu au folosit violenta. Daca doar unul din grup a comis mai multe infractiuni in ultimii cinci ani, este suficient pentru a se retine existenta crimei organizate.[8]

O pozitie avansata o au legiuitorii din Austria si Cehia, care desi nu definesc notiunea de crima organizata, totusi, au cuprins in codurile penale respective trasaturile acesteia.

Astfel, Codul penal austriac a inclus in 1966 in cap. 278 "a definitia organizatiei criminale cu urmatoarele elemente ale structurii[9]:

a) un grup de peste 10 persoane angajate in structura criminala, ca un fel de intreprindere;

b) continuitate (pentru o mai lunga perioada de timp);

c) activitatile sunt enumerate si descrise prin specificare si scop; specificare - incalcarea legii este indreptata impotriva vietii, sanatatii, libertatii sau proprietatii, exploatarea prostitutiei, falsificarea banilor, traficul cu materiale nucleare, toxice sau droguri;

d) scop - intentia trebuie, in cea mai mare parte, sa fie indreptata catre:

- repetarea infractiunilor severe;

- primirea de valori monetare mari sau influenta ridicata in domeniul politicii sau economiei;

- coruptie, terorism sau masuri speciale pentru a scapa de acuzatiile ce ar putea aparea.

Codul penal ceh, in definirea facuta organizatiilor criminale in art. 89 alin. 20, prezinta urmatoarele trasaturi ale acestora:

a) asocierea mai multor persoane;

b) structura interna de organizare;

c) repartizarea functiilor si impartirea activitatilor in interiorul organizatiei;

d) orientarea catre obtinerea de beneficiu;

e) comiterea, in mod continuu, de delicte internationale.[10]

Sistemul penal ungar in materia combaterii crimei organizate are, de asemenea, un pas in fata, in sensul ca, prin Legea LXXIII/1997 de modificare a Codului penal, defineste organizatia criminala ca fiind: "o alianta criminala bazata pe diviziunea muncii si formata pentru comiterea permanenta de infractiuni, scopul ei fiind obtinerea unor castiguri financiare permanente".

Prin urmare, criminalitatea organizata, poate fi definita ca fiind acel segment infractional la care se raporteaza activitatile ilegale, de natura sa afecteze grav anumite sectoare ale vietii economice, sociale si politice, desfasurate prin diverse metode si mijloace, in mod constant, planificat si conspirat, de catre asociatii de indivizi, cu ierarhie interna bine determinata, cu structuri specializate si mecanisme de autoaparare, in scopul obtinerii de profituri ilicite la cote deosebit de ridicate.[11]

Din definitie rezulta doua caracteristici principale ale conceptului de criminalitate organizata:

Gradul de pericol social al activitatilor ilegale desfasurate de acest segment infractional poate afecta grav anumite sectoare ale vietii economice, sociale si politice.

Desfasurarea constanta, organizata, planificata si bine conspirata a acestor activitati infractionale.[12]

Intr-o acceptie intalnita in doctrina nord-americana, criminalitatea organizata este o activitate infractionala desfasurata de doua sau mai multe persoane, in vederea obtinerii de profit, prin violenta, amenintari si (sau) coruperea unor persoane publice.[13]

In acceptiunea unanima a specialistilor italieni, scopul criminalitatii organizate consta in a atinge un grad de imbogatire considerabil, gratie unei baze de actiune foarte extinse, care nu poate face abstractie de contextul international.

Principalul obiectiv, respectiv obtinerea unui maximum de profit, nu se poate realiza insa numai la nivel national, ci si international, avand ca ratiune nu doar multitudinea persoanelor implicate si diversitatea geografica a locurilor de producere, de tranzit si de vanzare a produselor infractiunii, ci si mijloacele folosite de infractori (structura logistica, mecanisme de acumulare, sistem de plata, modalitate de spalare a profiturilor etc.)

Aceste tipuri de actiuni ilicite, cum sunt traficul de droguri, vanzarea de arme, traficul de devize, contrabanda, evaziunea fiscala, necesita fonduri considerabile si structuri foarte complexe, pe baza principiului ,,cu cat angajarea capitalului este mai importanta, cu atat structura organizatiei criminale se va extinde". In felul acesta, devine necesara organizarea cresterii capitalului angajat in activitati delictuoase paralel cu intarirea si dezvoltarea structurii prin forme cat mai sofisticate de activitate criminala.

Pentru a realiza aceste profituri enorme, criminalitatea organizata utilizeaza fara scrupule instrumentele vietii economice in special sistemul de economii si sistemul bancar, care asigura, in ultima instanta si garanteaza circulatia bogatiilor acumulate.

Se constata o dezvoltare masiva a spalarii banilor, prin crearea, in diferite zone ale lumii, a unor societati financiare destinate sa camufleze traficul de devize.

Dat fiind si faptul ca ea cauta intotdeauna noi piste pentru plasarea investitiilor sale, criminalitatea organizata isi creeaza si legaturi stranse in domeniul marilor intreprinderi productive, de constructii ori societati de licitatie publice, in sanul carora isi introduc oameni de incredere.

Pe baza acestor considerente, specialistii italieni in materie apreciaza ca aceasta criminalitate organizata se manifesta, in principal, prin urmatoarele forme:

asociatii de tip mafiot;

organizatii specializate in extorcarea de fonduri;

organizatii specializate in traficul de droguri;

organizatii specializate in contrabanda

organizatii specializate in escrocherii ( inselaciuni )

Coroborand datele obtinute pe diferite cai si din analiza lucrarilor aparute in materie, putem conchide, ca majoritatea grupurilor infractionale, care au atins un nivel de maturizare compatibil cu crima organizata, au la baza urmatoarele principii organizatorice:

stabilirea unitatii infractionale;

liderul si ierarhia subordonarii;

sistemul de neutralizare a controlului social;

preocuparea permanenta de a corupe persoane responsabile din legislativ, executiv, justitie si politie;

apararea severa a conspirativitatii si secretului actiunilor;

planificarea activitatii infractionale;

concentrarea scopului activitatii pe obtinerea de profituri mari, spalarea banilor murdari si investirea lor in activitati economice oficiale;

B.         INFRACTIUNI DIN SFERA CRIMINALITATII ORGANIZATE

1 Grupul infractional organizat

In CONVENTIA NATIUNILOR UNITE - NAPOLI 1994 privind lupta impotriva criminalitatii organizate transnationale, expresia grup infractional organizat desemneaza un grup structurat alcatuit din trei sau mai multe persoane, care exista de o anumita perioada si actioneaza in intelegere, in scopul savarsirii uneia ori mai multor infractiuni grave sau infractiuni prevazute de conventie, pentru a obtine, direct ori indirect, un avantaj financiar sau un alt avantaj material.[14]

In legislatia penala romana grupul infractional organizat a fost definit pentru prima oara odata cu aparitia Legii nr. 39/2003, privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate, lege bazata pe reglementarile internationale in domeniu.

Astfel, grupul infractional organizat este definit ca un grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care exista pentru o perioada si actioneaza in mod coordonat in scopul comiterii uneia sau mai multor infractiuni grave, pentru a obtine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.[15]

Din analiza acestei definitii se observa ca legiuitorul delimiteaza foarte clar trasaturile grupului infractional organizat, atat pentru a crea cadrul de aplicare a metodelor specifice de investigare cat si, implicit, ca masura de respectare a drepturilor omului, in sensul aplicarii metodelor specifice de investigare, mult mai sensibile in ceea ce priveste atingerea dreptului la viata privata al persoanei, numai in cazul unor infractiuni cu un pericol social ridicat, care legitimeaza oarecum riscul atingerii unor drepturi, din partea statului. 

Astfel, in primul rand, este prevazuta obligativitatea existentei unui anumit numar de membrii: "trei sau mai multe persoane". Acest grup trebuie sa existe in timp, sa nu fie numai o asociere temporara, bazata pe o rezolutie infractionala de moment sau cu scopul savarsirii unei singure infractiuni. Astfel, nu putem vorbi despre grup infractional organizat in cazul unui jaf armat, chiar daca este comis de mai multe persoane si presupune o anumita organizare si un pericol social deosebit, daca infractorii au comis doar o singura infractiune.

O alta trasatura a grupului infractional organizat este reprezentata de actiunea coordonata, de cele mai multe ori aceasta fiind bazata si pe o ierarhie in cadrul grupului.

Scopul grupului infractional organizat, ca trasatura prevazuta de lege in mod obligatoriu pentru existenta acestuia, este de a savarsi una sau mai multe infractiuni grave. Revenind la exemplul dat mai inainte consideram ca atunci cand legiuitorul a spus "una sau mai multe infractiuni grave" s-a referit la categorii de infractiuni si nu la fapta in sine. Astfel suntem de parere ca un grup infractional organizat poate fi implicat, spre exemplu, si in traficul de persoane si in traficul de emigranti, dar nu vorbim de grup infractional organizat in situatia unui grup de infractori care, o singura data, calauzeste un grup de emigranti din Asia in Europa Occidentala.

O ultima trasatura prevazuta de lege este cea a urmaririi obtinerii unui beneficiu, trasatura care credem ca nu mai are nevoie de nici un comentariu, exceptand poate faptul ca in cazul grupurilor criminale organizate, cel putin la nivel de intentie, aceste beneficii se ridica mult peste cele rezultate din infractiuni care nu se circumscriu sferei de actiune a acestora.

Ca o accentuare a celor aratate mai sus trebuie mentionat faptul ca pe langa prevederea expresa a trasaturilor obligatorii ale grupului infractional organizat legiuitorul accentueaza si prin diferentierea, in cadrul normei juridice, fara a se lasa loc de interpretari, a grupului infractional organizat fata de simpla asociere in vederea savarsirii de infractiuni. Astfel, in cadrul aceluiasi art. 2 din Legea nr. 39/2003 se prevede faptul ca: "nu constituie grup infractional organizat grupul format ocazional in scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infractiuni si care nu are continuitate sau o structura determinata ori roluri prestabilite pentru membrii sai in cadrul grupului".

Cu privire la obiectul constituirii grupului infractional, mai exact modul in care grupul gandeste obtinerea beneficiilor fabuloase, respectiv infractiunea comisa legiuitorul prevede expres ca grupul infractional organizat urmareste "savarsirea unei infractiuni grave", detaliind mai apoi ce categorii de infractiuni prevazute in legislatia penala se includ in acest concept.

Astfel, sunt considerate ca infractiuni grave, urmatoarele:

1. omor, omor calificat, omor deosebit de grav;

2. lipsire de libertate in mod ilegal;

3. sclavie;

4. santaj;

5. infractiuni contra patrimoniului, care au produs consecinte deosebit de grave;

6. infractiuni privitoare la nerespectarea regimului armelor si munitiilor, materiilor explozive, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive;

7. falsificare de monede sau de alte valori;

8. divulgarea secretului economic, concurenta neloiala, nerespectarea dispozitiilor privind operatii de import sau export, deturnarea de fonduri, nerespectarea dispozitiilor privind importul de deseuri si reziduuri;

9. proxenetismul;

10. infractiuni privind jocurile de noroc;

11. infractiuni privind traficul de droguri sau precursori;

12. infractiuni privind traficul de persoane si infractiuni in legatura cu traficul de persoane;

13. traficul de migranti;

14. spalarea banilor;

15. infractiuni de coruptie, infractiunile asimilate acestora, precum si infractiunile in legatura directa cu infractiunile de coruptie;

16. contrabanda;

17. bancruta frauduloasa;

18. infractiuni savarsite prin intermediul sistemelor si retelelor informatice sau de comunicatii;

19. traficul de tesuturi sau organe umane;

20. orice alta infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii, al carei minim special este de cel putin 5 ani;

Legiuitorul a incercat, mai ales prin ultima categorie de infractiuni grave, sa acopere o plaja cat mai larga de infractiuni, limitand totusi, probabil pe considerentul castigului cat si a posibilitatii practice, situatiile in care putem vorbi de grup infractional organizat.

Astfel, indiferent cat de "organizate", avand in vedere trasaturile exprese prevazute de Legea nr. 39/2003, ar fi unele grupuri de hoti, sa spunem spargatori de locuinte, si practica politieneasca a demonstrat existenta unor astfel de grupari, nu pot fi cercetati ca si grup infractional organizat decat in conditiile producerii unor consecinte deosebit de grave, definite expres de lege. Credem ca, avand in vedere concluzia rezultata din practica privind ritmul de specializare al infractorilor, aparitia de noi metode si chiar noi infractiuni, legislatia in domeniul criminalitatii organizate, cel putin din punct de vedere al infractiunilor care intra in scopul grupului, ar trebui "upgradata" periodic.

2 Sanctiunea juridica a grupului infractional organizat

Codul penal sanctioneaza in prezent activitatile din domeniul crimei organizate prin art. 323: asocierea pentru savarsirea de infractiuni. Art. 323 incrimineaza aceste activitati, intotdeauna, in concurs cu infractiunea savarsita.

Cu privire la sanctiunea juridica, la masurile legislative de combatere in domeniu, legislatia romana este ferma, considerand ca infractiune "initierea sau constituirea unui grup infractional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui astfel de grup" si sanctionand pe masura, respectiv "inchisoare de la 3 la 15 de ani"[16]. Astfel, dupa ce a detaliat unele aspecte: initierea, constituirea, aderarea legiuitorul descurajeaza orice legatura infractionala cu astfel de grupuri: "sprijinirea sub orice forma", punand acest element material, din punct de vedere al pedepsei, pe acelasi palier cu constituirea grupului.

Cu toata aceasta fermitate, legiuitorul precizeaza faptul ca pedeapsa pentru faptele de mai sus nu poate fi mai mare decat sanctiunea prevazuta de lege pentru infractiunea cea mai grava care intra in scopul grupului infractional organizat, facand in mod implicit o diferentiere intre gradul de pericol social al grupurilor infractionale organizate, in functie de gradul de pericol al infractiunilor care intra in scopul grupului.

De asemenea se statueaza faptul ca infractiunea de criminalitate organizata intra in concurs cu infractiunea grava, daca aceasta a fost savarsita, nelasand la nivel de interpretare o eventuala absorbtie.

Ca o completare ceruta de diferentierea expresa facuta cu ocazia definirii grupului infractional organizat, legiuitorul prevede faptul ca in situatia initierii, constituirii, aderarii sau sprijinirii unui grup infractional care nu prezinta trasaturile exprese ale grupului infractional organizat se aplica prevederile privind infractiunea de complot sau, dupa caz, a infractiunii de asociere in vederea savarsirii de infractiuni.

3. Competenta materiala in cazul infractiunilor de criminalitate organizata

Bazandu-se pe mai multi factori printre care enumeram: gravitatea infractiunilor de criminalitate organizata, specificul si complexitatea investigarii grupurilor criminale organizate, recunoasterea pericolului social al acestui flagel, legiuitorul a prevazut ca urmarirea penala pentru infractiunile de criminalitate organizata se efectueaza in mod obligatoriu de procuror si se judeca in prima instanta de tribunal.

Initial, prin legea cadru se prevedea numai obligativitatea Ministerului Internelor si Reformei Administrative de a-si crea structuri specializate de investigare a infractiunilor de criminalitate organizate.

La aproape doi ani de la adoptarea legii cadru, credem noi ca in urma recunoasterii pericolului social crescand, la nivel mondial si national, al acestui flagel, statul a intervenit si a creat o structura specializata in investigarea si cercetarea acestor infractiuni in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, respectiv Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, avand ca lege cadru de functionare Legea nr. 508/2004, modificata prin O.U.G. nr. 7/2005 si O.U.G. nr. 131/2006.

Odata cu acest act normativ structurile specializate ale Ministerului Internelor si Reformei Administrative, prevazute de legea de prevenire si combatere a criminalitatii organizate isi subordoneaza activitatea investigativa si de cercetare Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, care devine autoritate suprema in acest domeniu la nivelul tuturor institutiilor statului.

Un lucru deosebit de important, care trebuie remarcat, fiind in legatura directa cu tema prezentei lucrari, respectiv specificitatea investigarii infractiunilor de criminalitate organizata, il constituie acele prevederi ale Legii nr. 508/2004 care pun sub autoritatea procurorului nu numai urmarirea penala ci intreaga activitate de combatere a criminalitatii organizate, incluzand si activitatile pur politienesti de documentare si investigare a infractiunilor.[17]

Astfel, legiuitorul prevede ca serviciile si organele specializate in culegerea si prelucrarea informatiilor au obligatia de a pune de indata la dispozitie Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism toate datele si informatiile detinute in legatura cu savarsirea infractiunilor.

In ceea ce priveste investigarea infractiunilor, atata vreme cat activitatile desfasurate de politie se materializeaza in acte premergatoare, coroborand acestea cu prevederile legii referitoare la faptul ca ofiterii si agentii de politie judiciara efectueaza numai acele acte de cercetare penala dispuse de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, sub directa coordonare si controlul nemijlocit al acestora, dispozitiile procurorilor fiind obligatorii pentru ofiterii si agentii de politie judiciara iar actele sunt efectuate in numele acestora, consideram ca se subintelege obligatia organelor politiei judiciare de a subordona intreaga activitate de investigare si bineinteles si cea de cercetare, lucru prevazut expres de lege, procurorului.

In ceea ce priveste competenta materiala a structurii din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie specializata in combaterea criminalitatii organizate, respectiv Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, legiuitorul a luat, si din acest punct de vedere, masurile necesare pentru abordarea unilaterala a fenomenelor circumscrise criminalitatii organizate. Astfel, de competenta procurorilor specializati nu sunt numai infractiunile referitoare la grupul infractional organizat ci si cea mai mare parte a infractiunilor grave, care pot constitui scopul grupului infractional organizat. In acest mod legiuitorul a rezolvat eventuale probleme ce puteau aparea ca urmare a unor rupturi in cunoasterea pe ansamblu al unui fenomen din sfera criminalitatii organizate. Cu titlu de exemplu aratam infractiunile la regimul juridic al drogurilor. De competenta procurorilor Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism sunt atat aceste fapte savarsite de grupuri infractionale organizate de traficanti de droguri cat si simpla detinere de droguri de catre o persoana in vederea consumului. Explicatia consideram ca se regaseste in interdependenta dintre trafic, realizat de regula de grupari infractionale organizate, si consum de droguri, care poate fi identificat si la nivel de individ, si necesitatea abordarii acestui fenomen, sub toate aspectele, de o structura unica, cu un anumit grad de specializare.

Conform Legii nr. 508/2004, cu modificarile susmentionate, modificari care au atins si competenta materiala, sunt de competenta Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism urmatoarele infractiuni, indiferent de calitatea persoanei, cu exceptia celor date in competenta Directiei Nationale Anticoruptie, dupa cum urmeaza:

a) infractiunile prevazute de Legea nr. 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate, cu exceptia cazurilor in care infractiunea grava este cea prevazuta de art. 215 alin. 1, 2, 3 si 5 din Codul penal, daca s-a cauzat o paguba mai mare decat echivalentul in lei a 1.000.000 euro sau este una dintre cele definite la art. 2 lit. b) pct. 15 si 20 din Legea nr. 39/2003, situatie in care competenta revine Directiei Nationale Anticoruptie.

b) infractiunile contra sigurantei statului prevazute in Codul penal si in legile speciale;

c) infractiunile prevazute de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului si cele prevazute in Legea nr. 111/1996 privind desfasurarea in siguranta, reglementarea, autorizarea si controlul activitatilor nucleare, republicata;

d) infractiunile prevazute la titlul III, 'Prevenirea si combaterea criminalitatii informatice', al cartii I din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, cu modificarile si completarile ulterioare;

e) infractiunile din domeniul proprietatii intelectuale si industriale, daca sunt savarsite de persoane care apartin unor grupuri infractionale organizate sau unor asociatii sau grupari constituite in scopul savarsirii de infractiuni;

f) infractiunile prevazute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu modificarile si completarile ulterioare, si cele din Legea nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folositi la fabricarea ilicita a drogurilor, cu modificarile si completarile ulterioare;

g) infractiunile prevazute in Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, cu modificarile si completarile ulterioare;

h) infractiunile prevazute in Legea nr. 365/2002 privind comertul electronic, republicata, daca sunt savarsite de persoane care apartin unor grupuri infractionale organizate sau unor asociatii sau grupari constituite in scopul savarsirii de infractiuni;

i) infractiunile prevazute de Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, cu modificarile si completarile ulterioare;

j) infractiunile prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a Romaniei, aprobata cu modificari prin Legea nr. 243/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, si de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 112/2001 privind sanctionarea unor fapte savarsite in afara teritoriului tarii de cetateni romani sau de persoane fara cetatenie domiciliate in Romania, aprobata cu modificari prin Legea nr. 252/2002, daca sunt savarsite de persoane care apartin unor grupuri infractionale organizate sau unor asociatii sau grupari constituite in scopul savarsirii de infractiuni;

k) infractiunile privind traficul de tesuturi, celule si organe umane, daca sunt savarsite de persoane care apartin unor grupuri infractionale organizate sau unor asociatii sau grupari constituite in scopul savarsirii de infractiuni;

l) infractiunile de contrabanda prevazute in Codul vamal al Romaniei, indiferent de valoarea prejudiciului;

m) celelalte infractiuni prevazute in Codul vamal al Romaniei, daca sunt conexe sau indivizibile cu alte infractiuni aflate in competenta Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism;

n) infractiunile prevazute in Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism, cu modificarile si completarile ulterioare, daca banii, bunurile si valorile care au facut obiectul spalarii banilor provin din savarsirea infractiunilor date in competenta Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism.

C.         MODALITATI SPECIFICE DE INVESTIGARE SI CERCETARE A INFRACTIUNILOR DIN SFERA CRIMINALITATII ORGANIZATE

1.         Cauze de nepedepsire si cauze de atenuare a raspunderii penale

Reglementarile in materia criminalitatii organizate, atat cele prevazute in legea cadru, respectiv Legea nr. 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate, cat si cele prevazute in unele legi speciale care reglementeaza anumite domenii incluse in sfera criminalitatii organizate, cum sunt traficul de droguri si traficul de persoane, prevad anumite conditii specifice de inlaturare sau atenuare a raspunderii penale.

Existenta acestor prevederi legale rezida din doua motive:

- recunoasterea pericolului social deosebit de grav al acestor infractiuni si implicit acceptarea unui "compromis" in favoarea faptuitorului pentru a se putea realiza apoi actul de "prevenire prin combatere", in fapt urmarindu-se diminuarea in orice mod a riscului savarsirii unor astfel de infractiuni;

- necesitatea practica de a usura anchetele in domeniu, in principal prin posibilitatea acordata faptuitorului de a compensa in mod real riscurile rezultate din incalcarea "legii tacerii", asa numita "omerta", care functioneaza in cadrul unui grup infractional; totodata se permite si acordarea protectie necesare informatorului si martorului intr-o cauza de criminalitate organizata.

Pentru prima data in legislatia romana aceste conditii specifice de inlaturare sau diminuare a raspunderii penale au fost prevazute in legislatia antidrog, primul domeniu dintre cele recunoscute la nivel mondial ca apanaj al grupurilor criminale organizate reglementat printr-o lege speciala. Astfel in anul 2000 prin aparitia Legii nr. 143 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate s-a deschis drumul unor norme specifice de cercetare si investigare, printre care si cele descrise mai sus.

Articolul 15 al actului normativ susmentionat prevede ca nu se pedepseste persoana care, mai inainte de a fi inceputa urmarirea penala, denunta autoritatilor competente participarea sa la o asociatie sau intelegere in vederea comiterii unei infractiuni la regimul drogurilor, permitand astfel identificarea si tragerea la raspundere penala a celorlalti participanti. Astfel legiuitorul da posibilitatea celui care a comis o infractiune la regimul drogurilor de a scapa de rigorile legii in schimbul sprijinului acordat organelor statului de a identifica si trage la raspundere penala traficantii si implicit de a stopa activitatea si mai ales rezultatul, ca pericol social, al activitatii infractionale acestora. Toate acestea pentru motivul aratat mai sus, respectiv diminuarea sub orice forma a riscului producerii efectului infractiunii de un pericol social foarte ridicat.

Daca totusi nu s-a produs aceasta autodenuntare, inainte de inceperea urmariri penale, legiuitorul mai accepta un compromis, statuand in articolul urmator ca: "persoana care a comis o infractiune la regimul drogurilor, iar in timpul urmaririi penale denunta si faciliteaza identificarea si tragerea la raspundere penala a altor persoane care au savarsit infractiuni legate de droguri beneficiaza de reducerea la jumatate a limitelor pedepsei prevazute de lege"

Aceste prevederi specifice in cercetarea infractiunilor de criminalitate organizata au fost preluate mai apoi, intr-o forma apropiata, de legislatia care reglementeaza prevenirea si combaterea traficului de persoane si ulterior, in anul 2003 de legea cadru privind combaterea criminalitatii organizate.

Astfel, Legea nr. 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate arata in articolul 9, la aliniatele 1 si 2, urmatoarele:

1. Nu se pedepseste persoana care, savarsind una dintre faptele prevazute de aceasta lege, respectiv initierea sau constituirea unui grup infractional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui astfel de grup, denunta autoritatilor grupul infractional organizat mai inainte de a fi fost descoperit si de a se fi inceput savarsirea infractiunii grave care intra in scopul acestui grup.

2. Persoana care a savarsit una dintre faptele de criminalitate organizata, aratate mai sus, si care, in cursul urmaririi penale sau al judecatii, denunta si faciliteaza identificarea si tragerea la raspundere penala a unuia sau mai multor membri ai unui grup infractional organizat beneficiaza de reducerea la jumatate a limitelor pedepsei prevazute de lege.

Spre deosebire de reglementari initiale, din anul 2000, se observa o diferenta majora. Astfel, in cazul de nepedepsire, legea prevede expres ca pe langa denuntarea inainte ca fapta sa fi ajuns la cunostinta autoritatilor este necesar grupul infractional organizat constituit sa nu fi inceput savarsirea infractiunii grave care intra in scopul grupului. Observam aici restrangerea compromisului fata de primele reglementari bazata credem noi tot pe necesitatea impiedicarii sub orice forma a savarsirii unei infractiuni grave.

2. Livrarea supravegheata

Livrarea supravegheata este o metoda specifica de investigare a infractiunilor de criminalitate organizata, prevazuta pentru prima oara in legea romana prin acelasi act normativ susmentionat aparut in anul 2000 privind reprimarea traficului de droguri. Aparitia acestei metode de investigare se datoreaza in primul rand recunoasterii caracterului transnational al traficului de droguri si a necesitatii de a adapta legislatia nationala la cea internationala in domeniu. Implicit se observa motivul de ordin practic, ce exemplu aratam aici obligativitatea existentei unor norme care sa legitimeze si pe teritoriul Romaniei operatiuni internationale de destramare a unor grupari internationale de traficanti de droguri care actioneaza pe ruta balcanica a heroinei, ruta care trece prin tara noastra.

Legea cadru de prevenire si combatere a criminalitatii organizate dezvolta prevederile initiale in domeniu stabilind atat procedura ce trebuie urmat cat mai ales permitand posibilitatea aplicarii acestei metode specifice luptei antidrog si in cazul identificarii si documentarii altor infractiuni grave savarsite de grupuri infractionale organizate, spre exemplu contrabanda cu obiecte de patrimoniu.

Avand in vedere nivelul la care se executa astfel de activitati, livrarea supravegheata poate fi autorizata numai de un procuror desemnat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, la solicitarea institutiilor sau a organelor legal abilitate.

Livrarea supravegheata se poate face cu sau fara sustragerea sau substituirea totala ori partiala a bunurilor care fac obiectul livrarii.

Legea prevede expres faptul ca nu se poate autoriza efectuarea livrarilor supravegheate in cazul in care prin acestea s-ar pune in pericol siguranta nationala, ordinea sau sanatatea publica.

Livrarea supravegheata se autorizeaza prin ordonanta motivata. Aceasta trebuie sa cuprinda, pe langa mentiunile prevazute la art. 203 C.p.p. respectiv: data si locul intocmirii, numele, prenumele si calitatea celui care o intocmeste, cauza la care se refera, obiectul actului sau masurii procesuale, temeiul legal al acesteia si semnatura celui care a intocmit-o, si mentiuni speciale, astfel:

a) indiciile temeinice care justifica masura si motivele pentru care masura este necesara;

b) detalii cu privire la bunurile care fac obiectul livrarii supravegheate si, dupa caz, la bunurile care urmeaza a fi sustrase ori substituite, precum si la bunurile care urmeaza a le inlocui pe acestea;

c) timpul si locul efectuarii livrarii sau, dupa caz, itinerarul ce urmeaza a fi parcurs in vederea efectuarii livrarii, daca acestea sunt cunoscute;

d) datele de identificare a persoanelor autorizate sa supravegheze livrarea.

3. Investigatorii acoperiti si informatorii

Folosirea investigatorilor sub acoperire si a unor persoane care ajuta la documentarea activitatii infractionale, denumite diferite in actele normative speciale, este o alta metoda de investigare si cercetare a infractiunilor, relativ noua in legislatia romana. Avand in vedere ca poate aduce atingere unor drepturi ale omului, in special cele la viata privata, precum si a faptului ca autorizeaza savarsirea unor fapte care, in lipsa autorizarii, sunt considerate de lege ca infractiuni, cauzele si conditiile de utilizare a acestei metode sunt prevazute expres de lege.

In prima faza aceasta metoda a fost reglementata legal in investigarea infractiunilor la regimul drogurilor, dintr-o necesitate in ceea mai mare parte de ordin practic, dovedirea distribuirii de droguri  neputandu-se face mai clar decat prin cumpararea acestora.

Ulterior legea privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, legea privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate si legea privind functionarea Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism legitimizeaza aceasta metoda, care ulterior a fost preluata, in parte, si de Codul de Procedura Penala, asa cum a fost modificat in anul 2006. Spunem in parte deoarece Codul de procedura penala, desi face o sinteza si apoi dezvolta si stabileste in cele mai mici detalii activitatea investigatorilor sub acoperire, nu face nici o referire la activitatea informatorilor si a colaboratorilor autorizati care sprijina politia judiciara si investigatorii sub acoperire.

De mentionat ca legislatia romana mai precis Legea nr. 143/2000, modificata in anul 2005 defineste in mod expres ce este investigatorul sub acoperire, astfel: investigatori acoperiti sunt acei politistii special desemnati sa efectueze, cu autorizarea procurorului, activitati specifice, in vederea strangerii datelor privind existenta infractiunii si identificarea faptuitorilor, si acte premergatoare, sub o alta identitate decat cea reala, atribuita pentru o perioada determinata.

Cu privire la activitatea investigatorilor autorizati ne vom opri numai la prevederile Codului de Procedura Penala deoarece, asa cum am aratat mai sus sunt cele mai complexe si reprezinta totodata si ultimele reglementari in materie.

Desi actul normativ susmentionat nu face referire expresa la infractiunea de constituire in grup infractional organizat prevederile acestuia se aplica in acest domeniu datorita posibilitatii legale de a fi utilizati in cazul in care exista indicii temeinice si concrete ca s-a savarsit sau ca se pregateste savarsirea unei infractiuni contra sigurantei nationale prevazute in Codul penal si in legi speciale, precum si in cazul infractiunilor de trafic de stupefiante si de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, sau a unei infractiuni prevazute in Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, cu modificarile si completarile ulterioare, ori a unei alte infractiuni grave care nu poate fi descoperita sau ai carei faptuitori nu pot fi identificati prin alte mijloace.

Investigatorii sub acoperire sunt lucratori operativi din cadrul politiei judiciare,care actioneaza sub o alta identitate decat cea reala si pot fi folositi numai pe o perioada determinata. Procurorul competent sa autorizeze folosirea unui investigator sub acoperire are dreptul sa-i cunoasca adevarata identitate, cu respectarea secretului profesional.

Investigatorii sub acoperire culeg date si informatii in baza autorizatiei emise de procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala si le pun, in totalitate, la dispozitia acestuia. Datele si informatiile obtinute de investigatorul sub acoperire pot fi folosite numai in cauza penala si in legatura cu persoanele la care se refera autorizatia emisa de procuror[18]. Aceste date si informatii vor putea fi folosite si in alte cauze sau in legatura cu alte persoane, daca sunt concludente si utile.

Autorizarea este data prin ordonanta motivata, pentru o perioada de cel mult 60 de zile si poate fi prelungita pentru motive temeinic justificate. Fiecare prelungire nu poate depasi 30 de zile, iar durata totala a autorizarii, in aceeasi cauza si cu privire la aceeasi persoana, nu poate depasi un an.

In cererea de autorizare adresata procurorului se vor mentiona datele si indiciile privitoare la faptele si persoanele fata de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune, precum si perioada pentru care se cere autorizarea.

Ordonanta procurorului prin care se autorizeaza folosirea investigatorului sub acoperire trebuie sa cuprinda, pe langa mentiunile generale obligatorii pentru orice ordonanta emisa de procuror si urmatoarele mentiuni specifice:

a) indiciile temeinice si concrete care justifica masura si motivele pentru care masura este necesara;

b) activitatile pe care le poate desfasura investigatorul sub acoperire;

c) persoanele fata de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune;

d) identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmeaza sa desfasoare activitatile autorizate;

e) perioada pentru care se da autorizarea;

f) alte mentiuni prevazute de lege.

In cazuri urgente si temeinic justificate se poate solicita autorizarea si a altor activitati decat cele pentru care exista autorizare, procurorul urmand sa se pronunte de indata.

In ceea ce priveste activitatea colaboratorilor autorizati si a informatorilor aceasta nu este reglementata expres de legile in domeniul criminalitatii organizate, folosirea acestora fiind prevazuta in principal strans legata de activitatea investigatorilor sub acoperire.

Legea nr. 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate defineste informatorul ca fiind persoana care are cunostinta despre un grup infractional organizat si furnizeaza organelor judiciare informatii sau date relevante pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea savarsirii unor infractiuni grave de unul sau mai multi membri ai acestui grup.

Legea susmentionata, ca si Legea nr. 508/2004 modificata folosesc aceiasi titulatura pentru persoanele care sprijina activitatea politiei judiciare, respectiv termenul de "informator" si stabilesc in acelasi mod posibilitatea folosiri acestora. Astfel cele doua acte normative prevad ca in cazul in care exista indicii temeinice ca s-a savarsit sau ca se pregateste savarsirea unei infractiuni aflate in competenta Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, care nu poate fi descoperita sau ai carei faptuitori nu pot fi identificati prin alte mijloace, pot fi folositi investigatori sub acoperire sau colaboratori si informatori ai politiei judiciare, in conditiile Codului de procedura penala si ale altor legi speciale.

Legislatia antidrog, domeniu in care in activitatea practica, colaboratorii autorizati sunt cei mai utilizati, prevede posibilitatea sprijinirii investigatorilor acoperiti de catre colaboratori, care pentru procurarea de droguri substante chimice, esentiale si precursori trebuie sa fie autorizati in acest sens de procurorul de caz. Legea mai prevede faptul ca actele incheiate de politistii si colaboratorii acestora, pot constitui mijloace de proba.

Cu privire la aceasta metoda specifica de documentare a infractiunilor din sfera criminalitatii organizate au existat o serie de controverse legate de aplicarea in aceasta situatie a prevederilor art. 68, alin.2 C.p.p. referitoare interzicerea faptului de a determina o persoana sa savarseasca sau sa continue savarsirea unei fapte penale, in scopul obtinerii unei probe.

Controversele au avut ca obiect in principal existenta "provocarii" in cazul cumpararii de droguri de catre investigatorul sub acoperire.

Folosirea unui investigator sub acoperire in scopul surprinderii in flagrant delict de trafic de droguri a faptuitorului nu constituie o incalcare a acestor prevederi. De vreme ce o persoana, consumatoare de droguri, a comis in mod repetat actiuni specifice traficului ilicit de droguri, nu agentul sub acoperire este cel care o determina sa savarseasca sau sa continue savarsirea acestora, rezolutia in acest sens fiind luata anterior de faptuitor.

In atare caz, investigatorul acoperit actioneaza numai in vederea strangerii datelor privind existenta infractiunii si identificarea faptuitorilor, intre care si prin participarea sa la surprinderea acestora in flagrant delict.

Aceste considerente sunt statuate si in jurisprudenta. Prin sentinta nr. 175 din 20 februarie 2003 a Tribunalului Bucuresti, sectia I penala, inculpatii S.M., C.G. si F.N. au fost condamnati pentru savarsirea infractiunilor de trafic si de consum de stupefiante prevazute in art. 2 alin. 2 si in art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Instanta a retinut ca, in luna noiembrie 2002, inculpatii au procurat 39 de pastile Extasy, drog de mare risc si 0,61 g canabis ce urmau sa fie in parte revandute si in parte consumate de ei.

Recursurile declarate de inculpati, intre altele cu motivarea ca au fost determinati de organele de politie sa comita infractiunile, sunt nefondate.

Inculpatii au fost surprinsi in flagrant delict in timp ce savarseau acte ce intra in continutul constitutiv al infractiunii de trafic de droguri prevazuta in art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, asa cum rezulta din procesul verbal de constatare incheiat in cauza si din declaratiile martorilor, probe ce se coroboreaza cu declaratiile inculpatilor care au recunoscut ca, ocazional, consumau droguri si se ocupau cu procurarea si vanzarea acestora.

Este adevarat ca, potrivit art. 68 alin. 2 C. p. p., este oprit a determina o persoana sa savarseasca sau sa continue savarsirea unei fapte penale in scopul obtinerii unei probe.

In interpretarea literala a textului a determina inseamna a face ca cineva sa ia o anumita hotarare.

Or, in cauza s-a stabilit ca hotararea inculpatilor legata de operatiuni privind circulatia si consumul drogurilor era luata mai inainte ca acestia sa se fi intalnit cu investigatorii sub acoperire care au fost legal folositi in cauza, potrivit prevederilor art. 21 si urmatoarele din Legea nr. 143/2000. Prin urmare, nu acesti investigatori au determinat pe inculpati sa comita faptele.

4. Protejarea investigatorilor, a informatorilor si a martorilor in cauze penale care au ca obiect criminalitatea organizata.

Toate actele normative in domeniu prevad obligativitatea statului de a asigura masuri speciale de protectie persoanelor care lupta impotriva criminalitatii organizate, fie ca fac parte din structurile specializate ale statului, fie ca se incadreaza in categoria colaboratorilor, informatorilor sau numai a martorilor. Cand vorbim despre protectia acordata de stat acestor persoane ne referim la doua categorii. Pe de o parte o protectie implicita, rezultata din protejarea identitatii, aplicabila si in cazul altor categorii de infractiuni si reglementata in mod expres de Codul de Procedura Penala iar pe de alta parte de o protectie speciala, fizica reglementata de Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor.

In situatia primei categorii, cand protectia se realizeaza efectiv prin protectia datelor de identificare a martorului, legea prevede faptul ca, daca exista probe sau indicii temeinice ca prin declararea identitatii reale a martorului sau a localitatii acestuia de domiciliu ori de resedinta ar fi periclitata viata, integritatea corporala sau libertatea lui ori a altei persoane, martorului i se poate incuviinta sa nu declare aceste date, atribuindu-i-se o alta identitate sub care urmeaza sa apara in fata organului judiciar.[19]

Aceasta masura poate fi dispusa de catre procuror in cursul urmaririi penale, iar in cursul judecatii de instanta, la cererea motivata a procurorului, a martorului sau a oricarei alte persoane indreptatite. Consideram ca in aceasta situatie legiuitorul a avut in vedere in principal "colaboratorul" si "informatorul", asa cum sunt reglementate aceste institutii in legile speciale.

Codul de procedura penala detaliaza toata procedura de folosire a martorilor cu o alta identitate decat cea reala, conditie absolut necesara pentru asigurarea principiului garantarii dreptului la aparare, avand in vedere faptul ca ascultarea martorului in acest mod trebuie sa constituie o exceptie, bazata exclusiv pe obligarea protejarii integritatii corporale a sa sau a altor persoane apropiate acestuia. Datele despre identitatea reala a martorului se consemneaza intr-un proces-verbal, care va fi pastrat, la sediul parchetului care a efectuat sau a supravegheat efectuarea urmaririi penale ori, dupa caz, la sediul instantei, intr-un loc special, in plic sigilat, in conditii de maxima siguranta. Procesul-verbal va fi semnat de cel care a inaintat cererea, precum si de cel care a dispus masura.

Documentele privind identitatea reala a martorului vor fi prezentate procurorului sau, dupa caz, completului de judecata, in conditii de stricta confidentialitate.

In toate cazurile, documentele privind identitatea reala a martorului vor fi introduse in dosarul penal numai dupa ce procurorul, prin ordonanta sau, dupa caz, instanta, prin incheiere, a constatat ca a disparut pericolul care a determinat luarea masurilor de protectie a martorului.

Declaratiile martorilor carora li s-a atribuit o alta identitate pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza.

Tot in scopul protejarii reale a martorului, lato sensu, legiuitorul prevede modalitati speciale de ascultare a acestuia. Astfel, procurorul sau, dupa caz, instanta de judecata poate incuviinta ca martorul sa fie ascultat fara a fi prezent fizic la locul unde se afla organul de urmarire penala ori in sala in care se desfasoara sedinta de judecata, prin intermediul unor mijloace tehnice, respectiv prin intermediul unei retele de televiziune cu imaginea si vocea distorsionate, astfel incat sa nu poata fi recunoscut.

In cazul judecatii, partile si aparatorii acestora pot adresa intrebari, in mod nemijlocit, martorului, presedintele completului respingand intrebarile care nu sunt utile si concludente judecarii cauzei sau pot conduce la identificarea martorului.

In cursul urmaririi penale, se intocmeste un proces-verbal in care se reda cu exactitate declaratia martorului si acesta se semneaza de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului si de organul de urmarire penala si se depune la dosarul cauzei.

Declaratia martorului, transcrisa, va fi semnata si de acesta si va fi pastrata in dosarul depus la parchet, intr-un loc special, in plic sigilat, in conditii de maxima siguranta.

In cursul judecatii, declaratia martorului va fi semnata de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului si de presedintele completului de judecata. Declaratia martorului, transcrisa, va fi semnata si de martor, fiind pastrata in dosarul depus la instanta.

Ca o masura complementara de protectie legea prevede ca, la solicitarea organului judiciar sau a martorului ascultat in conditiile de mai sus, la luarea declaratiei poate participa un consilier de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor, care are obligatia de a pastra secretul profesional cu privire la datele de care a luat cunostinta in timpul audierii. Organul judiciar are obligatia sa aduca la cunostinta martorului dreptul de a solicita audierea in prezenta unui consilier de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor.

In continuare vom aduce in atentie cateva aspecte referitoare la institutia protectiei martorilor, stricto sensu, asa cum este reglementate de legea speciala in domeniu, respectiv Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor.

Nu vom intra in detalii pur tehnice, considerand ca acest aspect al protectiei martorilor ar putea constitui obiectul unei lucrari de sine statatoare, ci ne vom referi numai la acele aspecte care tin mai mult de scopul aparitiei acestor reglementari.

Acest scop este prezentat inca din preambulul legii, constand in asigurarea protectiei si asistentei martorilor a caror viata, integritate corporala sau libertate este amenintata ca urmare a detinerii de catre acestia a unor informatii ori date cu privire la savarsirea unor infractiuni grave, pe care le-au furnizat sau au fost de acord sa le furnizeze organelor judiciare si care au un rol determinant in descoperirea infractorilor si in solutionarea unor cauze, "Martorul", in sensul legii susmentionate, este vazut in cel mai larg sens.

Astfel, prin martor, conform legii speciale privind protectia martorului se intelege:

1. persoana care are calitatea de martor, potrivit Codului de procedura penala, si prin declaratiile sale furnizeaza informatii si date cu caracter determinant in aflarea adevarului cu privire la infractiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin savarsirea unor astfel de infractiuni;

2. persoana care fara a avea o calitate procesuala in cauza, prin informatii si date cu caracter determinant contribuie la aflarea adevarului in cauze privind infractiuni grave sau la prevenirea producerii unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin savarsirea unor astfel de infractiuni ori la recuperarea acestora; in aceasta categorie este inclusa si persoana care are calitatea de inculpat intr-o alta cauza;

3. persoana care se afla in cursul executarii unei pedepse privative de libertate si, prin informatiile si datele cu caracter determinant pe care le furnizeaza, contribuie la aflarea adevarului in cauze privind infractiuni grave sau la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin savarsirea unor astfel de infractiuni.

Actul normativ defineste de asemenea si ceea ce se intelege prin stare de pericol, a carei existenta este obligatorie pentru includerea unei persoane in Programul de protectie a martorilor. Astfel stare de pericol este definita ca acea situatie in care se afla martorul, membrii familiei sale ori persoanele apropiate acestuia, a caror viata, integritate corporala sau libertate este amenintata, ca urmare a informatiilor si datelor furnizate ori pe care a fost de acord sa le furnizeze organelor judiciare sau a declaratiilor sale. De remarcat ca legea acopera orice posibilitate de santajare a martorului, incluzand in randul celor care ar putea fi afectati de actiunea acestuia pe langa membrii de familie si persoanele apropiate acestuia, respectiv "este persoana de care respectivul martor este legat prin puternice legaturi afective".

Includerea in Programul de protectie a martorilor a unui martor, a unui membru de familie al acestuia sau a unei persoane apropiate, dupa caz, se solicita de catre organul de cercetare penala, in faza urmaririi penale, si procurorul, in faza judecatii, pot solicita procurorului, respectiv instantei, prin propuneri motivate in acest sens.

Cu privire la incetarea programului legea prevede anumite situatii care tin de martor si cerintele procesului penal, respectiv:

a) la cererea martorului protejat, exprimata in forma scrisa si transmisa catre O.N.P.M.;

b) daca martorul protejat nu respecta obligatiile asumate prin semnarea Protocolului de protectie sau daca a comunicat date false cu privire la orice aspect al situatiei sale;

c) daca viata, integritatea corporala sau libertatea martorului protejat nu mai este amenintata;

d) daca martorul protejat decedeaza.

precum si situatii menite sa descurajeze tentative de autoprotectie a infractorilor, respectiv:

a) daca in cursul procesului penal martorul protejat depune marturie mincinoasa;

b) daca martorul protejat comite cu intentie o infractiune;

c) daca sunt probe sau indicii temeinice ca, ulterior includerii in Program, martorul protejat a aderat la un grup sau organizatie criminala;

Ca o masura suplimentara de protectie, legea prevede sanctiuni penale pentru nerespectarea dispozitiilor sale, nerespectare care ar putea duce la nerealizarea scopului sau.

In acest sens legea stabileste ca fiind infractiune fapta de a divulga cu intentie identitatea reala, domiciliul ori resedinta martorului protejat, precum si alte informatii care pot duce la identificarea acestuia, daca sunt de natura sa puna in pericol viata, integritatea corporala sau sanatatea martorului protejat. Aceasta infractiune capata caracter agravant in urmatoarele situatii:

- cand fost savarsita de catre o persoana care a luat cunostinta de aceste date in exercitarea atributiilor sale de serviciu;

- cand s-a cauzat martorului protejat o vatamare grava a integritatii corporale sau sanatatii.

- cand a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei;

De asemenea legea prevede masuri de descurajare a tentativelor de autoprotectie statuand in acest sens ca infractiune fapta martorului protejat, de a induce in eroare organul de urmarire penala sau instanta de judecata prin datele si informatiile prezentate.

BIBLIOGRAFIE

1. Codul de procedura penala, Editura Hamangiu, 2009;

2. Codul penal, Editura Hamangiu, 2009;

3. Legea nr. 39 din 21 ianuarie 2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate;

4. Legea nr. 508 din 17 noiembrie 2004 privind infiintarea, organizarea si functionarea in cadrul Ministerului Public a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism;

5. Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri;

6. Legea nr. 682 din 19 decembrie 2002 privind protectia martorilor;

7. Legea nr. 678 din 21 noiembrie 2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane;

8. G. Antoniu, Reflectii asupra crimei organizate, R.D.P., nr. 3/1997;

9. V. Cioclei, Despre ambiguitatea conceptuala in materia criminalitatii organizate, Lupta impotriva coruptiei si criminalitatii organizate, ed. Centrul de pregatire continua a procurorilor, Parchetul general de pe langa SCJ;

10. Miclea Damian, Cunoasterea crimei organizate, Editura Pygmalion, 2001;

11. Miclea Damian, Combaterea crimei organizate - curs , Editura MAI, 2005;

12. D. Miclea, Hatisurile crimei organizate, Ed. Libra, Bucuresti, 2001;

13. Ghe. Nistoreanu, O. Paun, Criminologia, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1996;

14. M. J. Palmiotto, Criminal investigation, Nelson - Hall Publisher, Chicago, USA, 1994;

15. Paun Costica, Crima organizata sau organizarea crimei?, Analele Academiei de Politie "Alexandru Ioan Cuza" anul I, Bucuresti, 1993;

16. General Ion Pitulescu, Al 3-lea Razboi mondial Crima organizata Editura National, 1996;

17. Emilian Stancu, Tratat de criminalistica, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008.