Institutiile statului medieval

Institutiile statului medieval

INSTITUTIILE reprezinta forme organizate de exprimare a puterii politice in cadrul unui stat. Ele sunt intr-o continua transformare - apar sau dispar dupa conjunctura politica sau necesitatile impuse de evolutia societatii. Inca de la aparitia statului, in Antichitate, institutiile apara, in primul rand, interesele celor care le-au creat.

In Evul Mediu, Statul, institutia suprema, avea diferite forme de organizare: imperiu, regat, ducat, principat, voievodat, republica etc. In cazul romanesc, institutiile statului se origineaza in modul de organizare al obstii satesti, ca si a influentelor suferite din exterior (de ex., cea bizantina in Moldova si Tara Romaneasca, sau cea occidentala in Transilvania).

DOMNIA - a reprezentat institutia politica centrala in Tara Romaneasca si Moldova, fiind o forma specifica romanilor. A luat nastere pe cale interna, odata cu intemeierea statelor medievale romanesti, prin unirea cnezatelor, tarilor si a altor tipuri de formatiuni prestatale in jurul unui voievod intemeietor.

TERMINOLOGIE - in latina (dominus, princeps, palatinus); in slava (gospodin, gospodar); dupa traditia bizantina (despot, tetrarh); in documentele otomane (bei). Cronicarul Grigore Ureche scria: ". pe domn, D-zeu l-a lasat, si-n giudetul sau ceresc, pe pamant El l-a dat". In intitulatia domnului apare particula "IO", vazuta ca derivand din Ioan, adica "cel ales de D-zeu" - ce avea o valoare simbolica, sugerand caracterul carismatic al domnului; era un titlu acordat de Biserica la ungerea cu ulei sfant, in cadrul ceremoniei incoronarii.

INSEMNELE puterii domnesti: coroana, sceptrul, hlamida, stindardul, buzduganul etc.

Domnul - era sef al unei monarhii de tip medieval: statul era identificat cu domnul (toate institutiile medievale au fost indisolubil legate de domn). Fiind un reprezentant al divinitatii, domnul trebuia sa practice virtutile imparatesti: filantropia, generozitatea, cumpatarea, impartirea corecta a justitiei. Era o conducere teocratica - puterea domnului se pretindea ca fiind de origine divina, "Din mila lui D-zeu,mare voievod si domn singur stapanitor". Sau formula latina: "rex Dei gratia". Avea parte de o dubla investitura: laica (din partea tarii) si mistica (din partea Bisericii), prin ungerea cu mir/ulei sfant de catre mitropolit. Domnul jura pe Evanghelie ca "ii va ocroti si milui" pe supusi.

Domnul era ales pe viata dintr-un grup restrans de eligibili; trebuia sa fii "de os domnesc", adica sa fii un descendent, o ruda din familia dinastiei Basarabilor (Tara Romaneasca), si din cea a Musatinilor (Moldova). Doamnele si domnitele erau excluse de la domnie, putand cel mult sa asigure regenta fiului minor. S-a aplicat principiul primogeniturii, dar nu a fost o reglementare foarte clara a dreptului de succesiune, putand accede la tron chiar si copiii nelegitimi (Stefan cel Mare, Petru Rares, Mihai Viteazul). Odata cu stingerea dinastiilor, spre finalul secolului al XVI-lea, au putut avea acces la domnie si marii boieri (fapt ce semnifica scaderea in importanta a principiului dinastic). Otomanii vor anula principiul alegerii pe viata - confirmarea la 3 ani, numita mucarerul mare, si la un an, adica mucarerul mic. Ultimul domn ales a fost Constantin Mavrocordat, in 1730.

Prin originea divina puterea domnului era absoluta, dar nu era nelimitata, despotica - ea era limitata de "legea tarii", de Pravile, dar si de suzeranitatea otomana (de la jumatatea secolului XVI). Domnul isi exercita puterea ajutat de catre boieri li Sfatul domnesc (numit mai tarziu si Divan), incercand in permanenta sa reduca puterea lor. In sec. XVI-XVII, boierii au luptat pentru limitarea puterii domnului de catre Sfat/Divan - de exemplu, incercarea din anul 1595 a boierilor din Tara Romaneasca, cand au nesocotit ordinele lui Mihai Viteazul in tratativele cu Sigismund Bathory, fiind de acord cu semnarea unui tratat care ii limitau domnului intr-un mod semnificativ puterea.

PREROGATIVELE Domnului: era sef al statului; aparator al Bisericii; proprietar de drept al intregului pamant al tarii; comandantul suprem al armatei; reprezenta instanta judecatoreasca suprema; batea moneda; stabilea darile; conducea intreaga administratie a statului; conducea politica externa a statului; avea dreptul de a declara razboi si incheia pace; dreptul de a incheia pace; numea si revoca pe dregatori, ambasadori; acorda privilegii si decoratii

Dupa instalarea dominatiei fanariote, domnul era ales de boieri si confirmat de Poarta (initial); din secolul al XVI-lea, numit de catre sultan. Din 1711 in Moldova (dupa domnia lui Dimitrie Cantemir) si a lui Constantin Brancoveanu in Tara Romaneasca (1688-1714), sultanii au decis introducerea sistemului fanariot - domniile au fost scoase la licitatie, ele putand fi cumparate (pe sume imense!) inclusiv de catre grecii/supusii ortodocsi din cartierul Fanar din Istanbul. Ele aveau durata de 3, apoi de 7 ani (incepand cu anul 1802). Ele au functionat pana la revolutia lui Tudor Vladimirescu din 1821, dupa care s-a revenit la domniile pamantene.

Sfatul Domnesc

Era format din marii boieri cu care domnul se consulta in problemele de conducere a statului. A luat fiinta odata cu formarea statelor medievale romanesti, fiind atestate inca din a doua jumatate a secolului al XIV-lea: la 1384, in Moldova si la 1352 in Tara Romaneasca.

Termenii au aparut mai tarziu:

• In Moldova la 11 februarie 1400, "sfatul boierilor mari si credinciosi";
• Moldova: "svat"; Tara Romaneasca - "Sfatul Tarii" (sec. XV-XVII);
• Mai des - "Divan"  - a doua jumatate a secolului al XVI-lea; initial, "Consiliul sultanului"; termenul de sfat continua sa fie folosit pana la 1830.
• Divan: in aug. 1580 Mihnea Turcitul (Tara Romaneasca); martie 1603 Ieremia Movila (Moldova).
• Capata mai multe acceptiuni - sec. XVIII - "Sfat domnesc", "Sfat largit", "Sala palatului in care se intrunea sfatul", "sedinta de judecata a Sfatului", "judecata in sine sau organizarea de judecata".
• Alti termeni: "Sfat de obste", "sobor", "singhit", "praetoriu".

Membrii Sfatului:

• Marii boieri: dregatori, jupani, vlastelini, sfetnicii, panii;
• In Transilvania: consilari, barones, senatores, baroni et consiliari (terminologie latina).
• Termenul de "boier" este cel mai raspandit - initial, desemna stapan de mosie, apoi dregatori.
• Alti termeni: jupan - nobil, stapan; pana in secolul XVI, era acordat rudelor domnului sau marilor dregatori; atestat la 4 sept. 1384 in Tara Romaneasca;
• Moldova - 30 martie 1392 - boier; pan - nobil, echivalentul lui jupan, mai ales in Moldova;
• Dregator - din lat. dirigere - a orandui; in sec. XV, se aflau pe o treapta inferioara boierului; in sec. XVII, rolurile se inverseaza; pentru sec. XVII-XVIII, boier inseamna dregator.
• Sfetnic - membru al Sfatului (atestat in 1434, iulie, in Moldova; iunie 1493 in Tara Romaneasca);
• Viteaz - echivalent ritter (in germana); mentionati in sec. XIV-XV in Moldova - oamenii care se distingeau in lupta.

Geneza Sfatului domnesc

Sfatul domnesc a luat nastere pe 2 cai:

1. boierii, ca vasali ai domnului, erau obligati sa-i acorde acestuia "consilium et auxilium" (sfat si ajutor); erau interesati sa fie prezenti la Curte pentru a controla deciziile monarhului/domnului;
2. domnul avea nevoie de dregatori pentru intretinerea fastului curtii sale; la inceput, boierii mai apropiati de persoana domnului (oamenii de incredere, rudele domnului).

Compozitia Sfatului:

sec. XIV-XV: in Sfat erau prezenti numerosi boieri fara dregatorie;

dupa 1450 - majoritatea membrilor Sfatului sunt dregatori;

sec. XVI-XVII - in Sfatul domnesc numai dregatori.

Numarul membrilor a fost variabil: circa 10-15 (Tara Romaneasca); 15-30 (Moldova); aceste cifre sunt posibil exagerate. Se pleaca de la listele de martori, dar nu toti faceau parte din Sfatul domnesc. Cel mai adesea sunt 12 membri (sec. XVI-XVIII), conform marturiilor unor calatori straini.

• Pentru Moldova - 8 dregatori si 4 ierarhi ai Bisericii; probabil ca cifra 12 are corespondent biblic (nr. apostolilor).
• Pentru Tara Romaneasca - in sec. XVI-XVIII - marele ban, marele vornic, marele logofat, marele spatar, marele vistier; spatar, comis, paharnic, clucer, sluger, pitar, postelnic.
• Moldova - marele logofat, marele vornic al Tarii de Jos, marele vornic al Tarii se Sus, hatmanul, marele postelnic, marele spatar, marele vistier; in timpul lui Stefan cel Mare (1457-1504), sunt mentionati si parcalabii cetatilor (dupa distrugerea cetatilor, in 1673, dispar din Sfat).
• Sfatul largit (Divanul) - cuprindea, pe langa Sfatul domnesc, si dregatorii de rangul al doilea si pe unii fosti dregatori. Pentru sec. XVIII, apar unele schimbari: Divanul cuprinde pe membrii Sfatului, marii boieri, dregatorii de rangul al II-lea si al III-lea; numarul lor ajungea  pana la 50.
• In Evul Mediu (sec. VIII-XVIII) - doctrina politica oficiala a promovat ideea ca domnul nu poate conduce singur tara, trebuind sa consulte Sfatul.
• Pana in sec. XVII, Sfatul are o dubla semnificatie: 1. sfat al domnului, legat de persoana acestuia; 2. exponent al boierimii pe care domnul, prin membrii Sfatului, o asocia la conducere. La jumatatea sec. XVII - se transforma in Sfat al Tarii.

Atributiile Sfatului

• Au fost variabile, depinzand de perioada istorica si de personalitatea domnului;
• A existat tendinta de a limita autoritatea domneasca; domnul avea in vedere sa reduca sau sa se dispenseze (sa se lipseasca) se Sfat in anumite probleme.
• Atributii corespunzatoare celor domnesti:
1. Politice: 1. politica interna: nu sunt probate de documente - Sfatul avea datoria de a informa pe domn asupra starii de spirit din tara si chiar din cadrul boierimii;

2. politica externa: Sfatul era consultat la incheierea tratatelor; sec. XV-XVI - presta alaturi de domn juramantul de fidelitate/omagiu. Exemple: in 1456, alaturi de Petru Aron, la plata primului tribut catre Imperiul Otoman; in 1510, semnat si de 12 boieri; la fel, in 1519. Pentru Tara Romaneasca, la 1594, Mihai Viteazul cere asentimentul Sfatului cu privire la decizia de razvratire antiotomana. Membrii Sfatului mai erau consultati cu privire la tactica de lupta. Dupa sec. XVII - atributiile politice s-au redus, domnii fanarioti reusind sa devina independenti fata de boieri.

2. Financiare: Sfatul domnesc isi exprima pozitia atunci cand se discuta asezarea unor dari noi sau neplata celor vechi; consultarea Sfatul domnesc avea si sensul unei justificari fata de reprezentantii boierimii, dar nu avea semnificatia unui control din partea tarii asupra fixarii darilor de catre domnie (conform lui Dimitrie Cantemir sau Ion Neculce, Sfatul nu se putea impotrivi eficient daca domnul dorea sa introduca o noua dare). La 11 ianuarie 1636, Vasile Lupu (Moldova) - stabileste impreuna cu reprezentantii boierii modul de repartizare a haraciului (tributul datorat turcilor). In sec. XVIII - Sfatul supraveghea gestiunea visteriei, dar nu-si putea impune controlul asupra cheltuirii banilor.

Adunarile de stari

Reprezinta o institutie caracteristica Evului Mediu Occidental, fiind legata de existenta oricarei societati cu structuri de stari

In Franta: États Generaux (Provinceaux), Assamblées des Notables;

Spania: Cortes; Germania: Reichstag, Landtag; Anglia: Parlament; Italia: Pargliamento etc.

Institutia se regaseste si in cazul monarhiei (Franta, Spania, Rusia), dar si in cazul Republicii (burgheze: Tarile de Jos; aristocratice: Polonia)

Aceasta varietate politica se dezvaluie sub multiple manifestari, intemeiate pe dualitatea puterii statale: starile privilegiate si monarhul.

In statele de o alta factura, precum Imperiul Otoman, nu intalnim institutia adunarilor de stari.

Originea lor:

Se regaseste in institutia "consilium et auxilium" = "sfatului si ajutorului", care precede adunarile de stari si ii confera o justificare istorica. Sfatul nu se mai pronunta doar asupra oportunitatii unei actiuni ci si asupra legalitatii sale.

Atributul primar, fundamental: administrarea justitiei; a urmat apoi, dupa caz, extinderea sau restrangerea ariei de actiune.

Starile - sunt grupuri sociale si politice care isi impart dominatia efectiva asupra unei tari. La nivel individual - persoane care reclamau acest statut posedau o stare.

Ordinul - desemna o asociere recunoscuta de persoane de aceeasi conditie si stare.

Starile privilegiate - clerul (I), nobilimea (II), Starea a III-a, in care intrau cavalerii, mica nobilime; rar, sunt mentionati si taranii.

Reprezinta "tara", alcatuiesc tara, fata de autoritatea centrala, intr-un cadru relational care a determinat uneori situatii de guvernare instabile exemplul Frantei (in sec. XVI si la jumatatea sec. XVII), Spania.

In Polonia, Ungaria, Imperiul Romano-german - colaborarea s-a rupt, s-a inclinat in favoarea starilor privilegiate.

Functiona pe principiul reprezentarii - fundamental fiind criteriul social.

Membrii adunarilor participau fie in persoana sau prin delegati, prin deputati alesi, indeplinind o dubla reprezentare - starea de provenienta sau adunarea in intregul ei si se manifestau ca element politic ce actiona in numele populatiei rurale de pe domeniul sau.

In a doua jumatate a secolului al XVI-lea, sub impactul actiunii Reformei protestante, a miscarilor sociale si religioase - s-a ajuns la reprezentarea starilor dupa criteriul confesional (cazul principatului Transilvaniei, in care existau trei natiuni privilegiate - maghiarii, sasii si secuii, si patru religii recepte, adica acceptate - catolica, luterana, calvina si unitariana; romanii avea un prin urmare o dubla excludere - etnica si religioasa).

Reprezentarea avea la baza principiul ierarhiei si al autoritatii: "ceea ce priveste pe toti, de toti sa fie aprobat" - mai ales in domeniul fiscal si militar.

Adunarile de stari au constituit institutia cu cea mai larga baza sociala si cu cele mai reale virtualitati de reprezentare din Evul Mediu - forma cea mai evoluata de consultare in ceea ce priveste luarea unei hotarari.

Reprezinta o limitare a absolutismului si arbitrariului (bunul plac) monarhic; in acelasi timp insa, erau si o structura de promovare a faramitarii nobiliare, cu potential de intarziere sau de blocare a mecanismului de luare a deciziei.

Clasificare

Dupa criteriul teritorial, avem adunari de stari: a) generale; b) regionale (provinciale) si c) locale (orasenesti)

Din punct de vedere al periodicitatii, avem adunari de stari: a) permanente (Anglia, Polonia); b) periodice (Franta, Rusia, Ungaria)

Dupa structura, avem adunari de stari: a) cu o singura camera; b) 2 camere; c) 3-4 camere (in functie de numarul starilor reprezentate).

Dupa competenta, avem: a) consultative (majoritatea) si b) deliberative (Ungaria, Tarile de Jos), conform lui jus rezistentium - dreptul la rezistenta.

In Tarile Romane

Se poate considera ca si Tarile Romane se incadreaza acestui fenomen institutional european - cu particularitati si cu un decalaj cronologic.

Se pot detecta receptarea unor influente (bizantine, poloneza, ungara etc.), dar acest lucru nu a afectat in linii mari substratul autohton de tranzitie.

Adunarile de stari au aparut prin dezvoltarea vechilor adunari de obste satesti.

Alaturi de Domnie si Sfatul domnesc, adunarile de stari au reprezentat al III-lea organism al puterii in stat.

Terminologie

Din slavona: Sfat, Seim (Polonia), Sobor, Rada (Ucraina)

Din latina: congregatio, status, parlamentum, regnicolae etc.

Aparitia Adunarilor de stari

Avem mentionari de la 1288 in Transilvania - in 1291, sunt mentionati si romanii (ultima oara mentionati la 1355; dupa, 1366, regele maghiar Ludovic I de Anjou a conditionat calitatea de nobil de apartenenta la catolicism!)

In Tara Romaneasca - 1368, in timpul lui Vladislav Vlaicu (1367-1377)

In Moldova - la 1441, in timpul domnului Alexandru Aldea.

Tipuri de Adunari de stari

Adunari de stari voievodale, derulate intre secolele XIV-XVI;

Secolele XVII - jumatatea secolului XVIII: adunari nobiliare sau boieresti

1750 - 1821: sfatul de obste fanariot

1821-1858: adunari de stari regulamentare de tranzitie (Adunarea Obsteasca, ce premerge parlamentul modern)

1858-1864: adunari parlamentare cu vestigii de adunari de stari (pana la aparitia Senatului, in timpul lui Cuza).

Compunerea, convocarea si functionarea

In Moldova si Tara Romaneasca: adunarile de stari cuprindeau Sfatul domnesc, clerul inalt, "tara" (era vorba de privilegiati, adica boierii mici si mijlocii, de obicei situati in opozitie cu marea boierime!); rar, sunt mentionati si oraseni (la 1538, la Radauti)

Isi aroga dreptul de a reprezenta toata tara, si putea sa decida asupra treburilor tarii

Cuprindea si fiii de boieri, vitejii, mazilii, rosii, slujitorii - acceptati cand si rolul lor militar era recunoscut.

In privinta clerului - acesta avea pozitie preeminenta, in raport cu celelalte stari: mitropolitul, episcopii, arhimandritii, egumenii si, foarte rar, protopopii.

Orasenii - erau convocati rareori (la Radauti, cand s-a hotarat inchinarea tarii catre turci)

Taranii si preotii de jos - erau exclusi. Exista o exceptie, la 1668, in timpul lui Radu Leon, cand s-a hotarat alungarea grecilor.

Compunerea era fixata de domn, care era titularul dreptului de initiativa; pana la inceputul secolului al XVIII-lea, 150-200 persoane. La 1456, cand Aron Voda a decis pentru prima oara in istoria Moldovei plata tributului catre Imperiul otoman, au participat 60 de boieri, ce au semnat hrisovul pentru Mihu logofatul.

In "Descrierea Moldovei", D. Cantemir semnaleaza despre convocare ca se facea prin crainici care duceau scrisori sau faceau strigari (inscris, tidula, pitac)

La 1750 - in Moldova, reprezentarea se facea pe tinuturi - 7 delegati de tinut. Uneori convocarea se facea si la cererea sau presiunea otomanilor (de exemplu, in 1631 sau 1668 in Tara Romaneasca).

Convocarea se facea de obicei intr-o zi de sarbatoare.

Compozitia: a) generale - Marea adunare a Tarii, Sobor; b) adunari de stari de obste - ales in sec. XVII-XVIII: "soborul mirenesc (politicesc) si soborul bisericesc"; c) uneori, era convocata si "tara" - nu se cunosc atributiile acesteia, fiind convocata impreuna cu boierii si clericii - de exemplu in 1636, convocata separat, pentru judecarea sasilor.