|
|
|
Monarhiile barbare
Surse primare:
Scrisoarea lui Sidonius Apollinaris catre Agricola - Paginile 43-44
Botezul lui Clovis (Grigore din Tours si Cronicile de la St. Denis) -Paginile 38-40
Marc Bloch. Regii taumaturgi. Iasi: Ed. Polirom, 1997. - Capitolul III. Regalitatea miraculoasa si sacra. Paginile 129-181
Peter Brown. Intemeierea crestinismului Occidental. Iasi: Ed. Polirom, 2002. - Capitolul 5. La hotare: Noricum, Irlanda, Francia. Paginile 80-94.
Lucien Musset. Invaziile. Vol. 1. Bucuresti: Ed. Corint, 2002. - Capitolul 3 Invaziile Terestre: Francii si Capitolul 8.2. Galia. Paginile 148-161 si 292-297
Pierre Riché. Europa barbara din 476 in 774. Bucuresti: Ed. Corint, 2003. - Capitolul 2.2 Galia Merovingiana in secolul al VI-lea si Capitolul 3.3 Regatul vizigot. Paginile 57-72 si 114-122
Resurse web: articolul lui Eric J. Goldberg, The fall of the Roman Empire Revisited: Sidonius Apollinaris and his crisis of identity - http://etext.lib.virginia.edu/journals/EH/EH37/Goldberg.html
1. Portretul unui rege barbar. Scrisoarea lui Sidonius Apollinaris catre Agricola.
Auzind ca maretia lui Theodoric, regele gotilor, este preaslavita de toate neamurile, mi-ai cerut adesea sa te lamuresc in scris asupra infatisarii trupului sau si asupra insusirilor vietii sale. Ma supun cu placere, atata cat imi va ingadui aceasta foaie, laudand gandirea ta din care a izvorat o atat de aleasa dorinta.
Theodoric este un barbat vrednic de a fi cunoscut, chiar si de cei care nu-l pot vedea indeaproape, intr-atata pronia dumnezeiasca si lucrarea naturii s-au unit pentru a-l inzestra cu daruri desavarsite. Purtarea sa este intr-asa fel incat nici macar pizma care inconjoara indeobste un rege nu-l poate lipsi de slava ce i se cuvine. Mai intai vom cerceta infatisarea sa: are un trup bine cladit, este mai scund decat cei mai inalti, dar mai inalt decat cei mai multi, are un cap rotund [.].
Acum poate vrei sa afli despre faptele sale zilnice, care se desfasoara in vazul tuturor. Inainte de a se lumina de ziua, impreuna cu o foarte mica suita, participa la slujba pe care o tin preotii sai. El se roaga cu foarte mare sarguinta, dar, fie vorba intre noi, cineva poate vedea ca aceasta evlavie se datoreaza mai degraba obisnuintei decat credintei. Treburile regatului pe care il carmuieste ii ocupa restul diminetii. In jurul tronului regal stau nobili inarmati, iar mai multor strajeri acoperiti de piei li se ingaduie sa stea suficient de aproape pentru a putea fi chemati in caz de nevoie, dar indeajuns de departe pentru a nu tulbura linistea. Si astfel murmurul lor se aude in afara draperiilor, dar ramane inauntrul imprejmuirii. Cand sunt primite soliile neamurilor straine, regele asculta indelung si raspunde cu putine cuvinte, amanand hotararile ce trebuie cantarite cu grija si grabindu-le pe cele care trebuie randuite de indata.
In cea de-a doua ora regele se ridica de pe tron pentru a cerceta vistieria sau grajdurile. Daca are loc vreo vanatoare, regele ia parte la ea, insa niciodata nu poarta arcul asupra sa, socotind aceasta mai prejos de demnitatea sa regala. Iar de indata ce o pasare sau o salbaticiune este haituita sau apare in calea sa din intamplare, el isi duce mainile la spate si un paj ii da arcul cu coarda neintinsa. Pentru ca asa cum el socoteste o fapta copilareasca purtatul unei tolbe, tot asa si primirea arcului gata intins o socoteste o fapta femeiasca. Dupa ce ia arcul, il indoaie pentru a-i intinde coarda, fie tinandu-i ambele capetele in maini, fie sprijinind un capat de calcai. Apoi, ia o sageata, o potriveste si ii da drumul. Inainte de a da drumul sagetii te intreaba ce ai vrea sa loveasca si, aproape de fiecare data, el nimereste ceea ce tu ai ales. Si daca cumva sageata nu-si atinge tinta, cel mai adesea vina o poarta vederea ta si nu priceperea arcasului.
In zilele obisnuite regele mananca precum un om de rand. Nobletea ospetelor sale nu se datoreaza meselor ce stau sa cada sub gramezi de argintarie innegrita, purtate de servitori prefacuti, ci mai degraba cuvintelor sau tacerii ce insotesc bucatele. Stofele folosite cu aceste prilejuri sunt uneori din purpura, alteori doar din panza, fiind mai degraba lucrate in chip desavarsit decat brodate in argint. Si ele sunt astfel cumparate nu din zgarcenie ci dupa mestesugul cu care sunt lucrate. Datorita cumpatarii regelui, vei gasi printre comeseni mai degraba un om insetat decat pe vreunul intr-atat de satul incat sa refuze o cupa sau un pocal. Pe scurt, la mesele regelui vei gasi frumusetea greceasca, belsugul galic, istetimea italieneasca, fastul ospetelor publice si familiaritatea celor private, si peste toate randuiala unei case regale. La ce bun sa mai povestesc despre bogatia ospetelor sale din zilele de sarbatoare? Nici un om nu este intr-atat de nestiutor incat sa nu fi auzit de ea.
Dar sa revin la ceea ce spuneam. Dupa masa regele nu doarme niciodata mult, si adeseori nu se odihneste deloc. Cand doreste sa se joace, el ia repede zarurile, le priveste cu grija, le amesteca cu maiestrie si, dupa ce le dojeneste in gluma, le arunca cu iuteala si apoi asteapta rabdator. Regele nu spune nimic atunci cand zarurile sunt prielnice, se inveseleste atunci cand ii sunt potrivnice si nu-si pierde niciodata cumpatul, fiind intotdeauna un filozof. [.]
Catre ora trei dupa amiaza, povara carmuirii reincepe. Impricinatii se intorc, jalbele se aud din toate partile si se inalta un zgomot ce dureaza pana seara si care nu este intrerupt decat de cina regelui. Chiar si atunci impricinatii se raspandesc pe la unii curteni, care sunt protectorii lor, si raman de veghe pana tarziu in noapte. Cateodata, desi arareori, cina este insufletita de vorbele bufonilor, dar niciodata un oaspete nu este ranit de vreo limba prea ascutita. [.]
Dar m-am indepartat prea mult de ale mele. Nu ti-am promis ca-ti voi arata multe lucruri despre regat ci doar cateva despre rege. Se cuvine sa-mi ispravesc acum scrisoarea, pentru ca tu nu voiai sa afli decat cateva lucruri despre rege si obiceiurile lui. Iar eu vroiam sa-ti scriu o scrisoare si nu o istorie. Ramas bun!
2. Botezul lui Clovis si convertirea francilor la crestinism.
a) Clovis, un nou Constantin. Relatarea lui Grigore din Tours.
Regina nu contenea sa-l roage sa-l recunoasca pe adevaratul Dumnezeu si sa se lepede de idoli, dar nu l-a putut convinge in nici un chip pana cand a izbucnit in cele din urma, candva, razboiul impotriva Alamanilor. Astfel, nevoia l-a silit sa marturiseasca, ceea ce pana atunci vointa tagaduise. De fapt, infruntarea dintre cele doua armate s-a transformat intr-un cumplit macel, iar armata lui Clovis era pe punctul de a fi nimicita. Vazand aceasta, si-a ridicat mainile spre cer si cu cainta, miscat pana la lacrimi, a spus: Isuse Christoase pe care Clotilda Te declara fiul lui Dumnezeu celui viu, care binevoiesti sa le dai ajutor celor care sufera si sa le harazesti victoria celor care spera in Tine, cer cu smerenie slava ajutorului tau. Daca imi daruiesti victoria asupra dusmanilor mei, si eu voi fi incercat acea putere pe care oamenii ce predica numele Tau spun ca Tu ai dovedit-o, voi crede in Tine si ma voi boteza in numele Tau. Mi-am rugat zeii, dar, dupa cum mi s-a dovedit, s-au abtinut sa-mi vina in ajutor, ceea ce ma face sa cred ca ei nu sunt inzestrati cu nici o putere de vreme ce nu alearga in ajutorul celor care-i asculta. Asadar, pe Tine te rog, in Tine doresc sa cred daca ma vei scapa de dusmanii mei.
Cum a spus acestea, Alamanii si-au intors spatele si au inceput sa fuga. Vazandu-si regele ucis, ei s-au inchinat lui Chlodovech spunandu-i: "Te rugam, nu mai lasa poporul sa piara, de acum suntem ai tai." Atunci, el a oprit lupta, s-a adresat ostirii, si, intorcandu-se in pace, i-a povestit reginei ca a meritat sa obtina victoria prin invocarea numelui lui Hristos. Acestea s-au intamplat in al cinsprezecelea an al domniei lui.
Atunci regina l-a chemat in taina pe sfantul Remigius, episcop al orasului Reims, si l-a rugat sa strecoare in cugetul regelui cuvantul mantuirii. Episcopul l-a adus pe acesta si, intre patru ochi, a inceput sa-l convinga sa creada in Dumnezeu adevarat, facatorul cerului si al pamantului, si sa renunte la idolii care nu pot fi de nici un folos, nici lui, nici altora. Atunci el a zis: "Preasfinte parinte, eu te ascult cu bucurie, dar se mai impotriveste un lucru: poporul care ma urmeaza nu vrea sa-si paraseasca zeii. Cu toate acestea, voi merge si le voi vorbi urmand cuvintele tale." Adunandu-i apoi, si chiar inainte de a vorbi fiind precedat de puterea Domnului, intregul popor a strigat deodata: "Ii alungam pe zeii muritori, rege pios, si suntem gata sa-l urmam pe zeul nemuritor pe care-l predica Remigius."
Vestea a fost adusa episcopului care, plin de o mare bucurie, a pus sa fie pregatit baptisteriul. Strazile erau pavoazate cu panze colorate, biserica era impodobita cu panglici albe, cristelnita era primenita, mirosul de tamaie se raspandea, lumanarile parfumate straluceau, si intregul baptisteriu era imbalsamat de arome divine. Intr-atat ii coplesea Domnul pe cei prezenti cu duhul Sau incat se credeau stramutati in raiul inmiresmat. Atunci, regele a cerut sa fie primul botezat de pontif. El a inaintat, precum un nou Constantin, spre baptisteriu pentru a sterge vechea lepra si pentru a spala cu o apa proaspata vechile fapte murdare si pacatoase. Pe cand se infatisa botezului, sfantul Domnului i-a spus, cu vorba sa clara, aceste cuvinte: "Pleaca-ti capul mandre Sicambre, slaveste ceea ce odata ai ars, arde ceea ce odata ai slavit!"
b) Cronicile de la St. Denis.
In acea vreme regele era inca in greseala idolatriei sale si a mers la razboi cu Alamanii pe care dorea sa-i aduca sub ascultarea sa. Batalia a fost lunga, multi fiind ucisi de ambele parti, pentru ca Francii luptau pentru a obtine glorie si rasplata iar Alamanii pentru a-si salva viata si libertatea. Cand regele a vazut multimea celor ucisi din randul oamenilor sai si curajul dusmanilor sai si-a dat seama ca dezastrul e mai aproape decat victoria. Atunci, el a privit spre cer cu umilinta si a spus: Preaputernice Dumnezeu pe care regina mea Clothilda il venereaza si-l adora cu inima si sufletul, ma leg sa fiu in slujba credintei tale pentru totdeauna daca imi dai acum victoria asupra dusmanilor mei. [.]
Regele s-a intors dupa victorie in pamantul Francilor. A mers la Reims si i-a spus reginei juramantul sau si amandoi au adus multumire Domnului Nostru. Regele a facut marturisirea de credinta din inima si cu buna si dreapta dorinta. Regina, care era nespus de bucuroasa de convertirea domnului ei, a mers pe data la sfantul Remi, pe atunci arhiepiscopul orasului. Imediat el s-a grabit la palat sa-l invete pe Rege in ce fel poate deveni supusul Domnului pentru ca mintea lui era inca in indoiala. El s-a prezentat curajos in fata sa desi, cu putina vreme inainte, el nu indraznise sa vina inaintea lui.
Cand sfantul Remi a predicat regelui credinta crestina si l-a invatat calea Crucii, si cand regele a cunoscut ce era credinta, Chlodovechus a promis energic ca de atunci inainte el nu va mai sluji pe nimeni in afara atotputernicului Dumnezeu. Dupa aceea el a spus ca va pune la incercare inimile si dorintele capeteniilor si poporului de jos, pentru ca ii va converti mai usor prin mijloace si cu vorbe blande decat daca ar fi fost convertiti prin forta; si aceasta metoda a parut cea mai buna sfantului Remi. Poporul si capeteniile au fost adunate la ordinul regelui, care a venit in mijlocul lor si le-a spus: "Capetenii ale Francilor, mi se pare foarte folositor ca voi sa stiti mai intai cine sunt acei zei pe care-i venerati. Pentru ca suntem siguri de inselaciunea lor, noi venim cu adevarat liberi intru cunoasterea Celui care este adevaratul Dumnezeu. Aflati cu incredere ca acelasi Dumnezeu pe care il predic eu voua acum este cel care v-a dat victoria asupra dusmanilor in batalia din urma, impotriva Alamanilor. Asadar, ridicati-va inimile in speranta si cereti-I Aparatorului Suveran sa va dea tuturor ceea ce doriti: salvarea sufletelor si victoria asupra dusmanilor." Cand Regele plin de credinta a povatuit in acest mod si si-a mustrat poporul, cu totii au alungat din inimile lor necredinta si l-au recunoscut pe Creatorul lor.
Cand, la scurta vreme, Chlodovechus a plecat la biserica pentru botez, Sfantul Remi a pregatit o mare procesiune. Strazile din Reims erau impodobite cu flamuri si tapiterii. Biserica era ornata. Baptisteriul era acoperit cu uleiuri si cu tot feluri de parfumuri. Oamenii credeau ca respirau deja desfatarile raiului. Cortegiul a iesit din palat, clericii deschizand cale purtand Sfintele Evanghelii si cruci si flamuri, cantand imnuri si psalmi. Apoi a venit episcopul ducandu-l pe rege de mana, apoi regina impreuna cu suita. Pe drum Regele l-a intrebat pe episcop daca acesta e Regatul Cerurilor pe care i l-a promis. Episcopul a raspuns: "Nu. Acesta e drumul care duce spre el."
Atunci cand in Biserica, in timpul botezului, sfantul parinte si-a ridicat ochii spre ceruri in rugaciune tacuta si a plans, imediat, un porumbel, alb precum zapada, a coborat aducand in ciocul sau o sticluta de ulei sfintit. O mireasma incantatoare se raspandea din el, provocandu-le celor din apropiere o inexplicabila placere. Sfantul episcop a luat sticluta si, brusc, porumbelul a disparut. Transfigurat de bucurie la vederea acestui neasemuit miracol, regele s-a lepadat de Satana, de fastul si de lucrarile sale, si a cerut din inima botezul. In clipa in care regele si-a aplecat capul deasupra fantanii vietii, pontiful a strigat "Pleaca-ti capul mandre Sicambre, slaveste ceea ce odata ai ars, arde ceea ce odata ai slavit!" Dupa ce a spus profesiunea de credinta cea dreapta, regele a fost scufundat de trei ori in apa botezului. Apoi, in numele sfintei si nedespartitei Treimi - Tatal, Fiul si Sfantul Duh - prelatul l-a uns cu uleiul divin. Doua surori ale regelui si 3000 dintre razboinicii franci si un mare numar de femei si copii au fost de asemenea botezati. [.]
Unii Franci au ramas pagani si au gasit un conducator in persoana printului Ragnachairus, dar acesta a fost predat in lanturi lui Chlodovechus, care l-a incredintat mortii.
