|
|
|
Mituri fondatoare - constituirea poporului roman
Urme ale mostenirii dacice se pot banui si in diverse productii de literatura populara. De pilda in descantece, cimilituri sau unele colinde. Arhaicele rituri de constructie, documentate in neoliticul de pe teritoriul Romaniei, au trebuit sa strabata veacurile de cultura spirituala dacica pentru ca sa ajunga la noi sub forma legendei "Mesterului Manole", povestea zidarului de manastire care isi zideste sotia ca sa opreasca surparea cladirii, indicand conceptia noastra despre creatie, care e rod al suferintei, definita ca mitul estetic. Sunt patru mituri, nutrite din ce in ce mai mult de mediile literare, tinzand a deveni pilonii unei traditii autohtone. Unul din aceste mituri este si cel al "Mesterului Manole", de care am amintit mai sus.
Insa, intaiul mit, "Traian si Dochia", simbolizeaza constituirea insasi a poporului roman.
Mitul ancestral al intemeierii statului dac ne duce in perioada matriarhala si este legat de un personaj feminin. Numele acestui personaj a fost Dacia, devenit Dochia. Baba Dochia (Dacia) a fost o realitate umana in perioada matriarhatului. Etimologic, cuvantul baba este stravechi traco-dac. Are ambele genuri, masculin si feminin: Baba Novac (Ion Georgescu, Baba Novac) si Baba Dochia. In Basarabia se intalneste "Baba Marta' in care s-a recunoscut numirea lunii martie. In Muntenia, Oltenia si Ardeal sunt 9 babe (1-9 martie), pe cind in Moldova si Basarabia sunt douasprezece babe. Zilele se numesc "zilele babelor'
G. Calinescu considera ca "intaiul mit', simbolizand "constituirea insasi a poporului roman' este mitul "Traian si Dochia" . Chiar daca o fiica a lui Decebal ar fi purtat numele de Dochia, mitul Baba Dochia este mult mai vechi si poate fi pus in legatura cu numele matriarhal al Dacilor. Dochia este o pronuntie traco-dacica a numelui Dacia, asa cum Troian este forma antroponimului Traian, in limba rustica. Ptolomeu, pe la mijlocul secolului II, d.H., in lucrarea sa "Indreptar geografic", inregistreaza intre orasele din Dacia, Dochidava, cetatea Dochiei (nu a Dachiei!). In indice se specifica "Decidava, localitate in Dacia de miazanoapte".
In legatura cu mitul Dochia, cercetatorul Romulus Vulcanescu a studiat prima legenda. Aceasta sustine ca Dochia, fiica regelui Decebal, a inaintat in fruntea unei ostiri spre Sarmisegetuza, in ajutorul tatalui ei asediat in cetate. Ea a fost "infrinta de armata lui Traian", a fugit cu resturile oastei in munti, spre rasarit. Acolo s-a rugat la Zamolxe "sa nu o lase sa fie pangarita de imparat". Si atunci Dochia a fost prefacuta intr-o batrana ciobanita, cu cateva oi langa ea". Traian, trecand pe langa ea a intrebat-o daca a vazut printesa daca, iar Dochia
i-a aratat spre miazazi. Imparatul a luat-o in goana intr-acolo si Baba Dochia a ramas stapana pe tinutul acela si de atunci poate mai traieste inca in munti".
DOCHIA SI TRAIAN
de Ghorghe Asachi
Sub muntele Pion, in Moldova
I
Intre Piatra Detunata
S-al Sahastrului Picior,
Vezi o stanca ce-au fost fata
De un mare domnitor.
Acolo de rea furtuna
E lacasul cel cumplit,
Unde vulturul rasuna
Al sau cantec amortit.
Acea doamna e Dochie,
Zece oi, a ei popor,
Ea domneaza-n vizunie
Preste turme si pastori.
II
La frumsete si la minte
Nici o giuna-i samana,
Vrednica de-a ei parinte,
De Deceval, ea era.
Dar cand Dacia-au impilat-o
Fiul Romei cel marit,
Pre cel care-ar fi scapat-o,
De-a iubi a giuruit.
Traian vede asta zana;
Desi e invingator,
Frumusetei ei se-nchina,
Se subgiuga de amor.
III
Imparatu-n van cata
Pe Dochia a-mblanzi;
Vazand patria ferecata,
Ea se-ndeamna a fugi.
Prin a codrului potica
Ea ascunde al ei trai,
Acea doamna tinerica
Turma paste peste plai.
A ei haina aurita
O preface in saiag,
Tronu-i iarba inverzita,
Schiptru-i este un toiag.
IV
Traian vine-n asta tara,
Si de-a birui deprins
Spre Dochia cea fugara
Acum mana a intins.
Atunci ea, cu grai fierbinte,
'Zamolxis, o, zeu, striga,
Te giur pe al meu parinte,
Astazi rog nu ma lasa!'
Cand intinde a sa mana
Ca s-o stranga-n brat, Traian,
De-al ei zeu scutita zana
Se preface-n bolovan.
V
El pietroasa ei icoana
Nu-nceteaza a iubi;
Pre ea pune-a sa coroana,
Nici se poate desparti.
Acea piatra chiar vioaie
De-aburi copere-a ei sin,
Din a ei plans naste ploaie,
Tunet din al ei suspin.
O ursita-o privegheaza,
Si Dochia deseori
Preste nouri lumineaza
Ca o stea pentru pastori.
