Ocuparea Irakului din 2003-2004

Ocuparea Irakului, condusa de armata americana cu sprijinul Regatului Unit, Poloniei si intr-o proportie mai mica de alte tari aliate, incearca oficial sa inlocuiasca sistemul impus de Saddam Hussein, dupa prabusirea acestuia, cu un sistem democratic (inca supervizat de Statele Unite) si sa reconstruiasca infrastuctura civila devastata de fortele de ocupare in timpul invaziei Irakului din 2003.

Pentru a organiza reconstructia, s-a creat un Birou de Reconstructie si Asistenta Umanitara. Din aprilie pana in mai 2003, ORHA a fost condus de generalul Jay Garner, inlocuit mai tarziu de administratorul civil american Paul Bremer.

S-a inceput impartirea anumitor puteri cu un consiliu de guvernare irakian provizoriu.

O problema grava de rezolvat de catre fortele de ocupatie este instabilitatea si cateva cazuri de inexistenta, ale serviciilor de furnizare a apei potabile, gazului si a electricitatii, distruse de americani in timpul invaziei.

Bremer a anuntat ca suveranitatea si controlul total vor fi conferite guvernului irakian la 30 iunie 2004. La 28 iunie Bremer, reprezentand guvernul Statelor Unite, a oferit formal suveranitatea guvernului irakian. In practiva, acest guvern este limitat puternic, datorita absentei unor importanti lideri sciiti, lipsa de control asupra activitatii trupelor straine si atacurile teroriste ale rezistentei irakiene.

Tari participante

Dintre cele 45 de tari considerate de Statele Unite a fi membre ale Coalitiei Statelor Unite contra Irakului, urmatoarele au trupe active in Irak:

Retrageri de trupe

Retragerea Spaniei din Irak (martie 2004), urmata de Honduras, Nicaragua si Republica Dominicana, a redus din sprijinul international acordat ocupatiei conduse de Statele Unite.

Probleme de 'lege si ordine'

In timpul invaziei, Statele Unite au declarat dizolvarea armatei si fortelor de securitate irakiene, acuzandu-le de coruptie si de a se afla sub controlul persoanelor fidele lui Sadam Husein. Putin timp mai tarziu, inainte de incapacitatea de a controla situatia, in special in orasele sunite, s-au vazut nevoite sa recruteze un numar mare de efective, dintre cei care erau considerati cei mai corupti.

Acest lucru, impreuna cu situatia dezastroasa cauzata de anii de blocada si invazie, care au distrus mare parte din infrastructura tarilo, au motivit anumite dificultati ale americanilor in pastrarea controlului in orase, pe drumuri si in infrastuctura petrolifera.

Pentru a incerca sa reprime rezistanta orgnaizata si multumirea populara in crestere, Statele Unite au inceput antrenarea fortelor politenesti, au imprastiat in toata tara forte paramilitare americane si au inceput crearea unui nucleu pentru o noua armata in jurul fortelor kurde si vechi membri ai armatei lui Sadam Husein.

Ocupatia coalitiei

Inainte de invazue, George W. Bush, presedintele Statelor Unit, a promis o tranzitie rapida a puterii catre un guvern democratic, incepand printr-o constitutie irakiana. De asemenea a subliniat ca invazia Irakului nu a constat in o ocupare a acestuia, ci intr-o 'eliberare'. In mai 2003, a spus ca guvernul democratic irakian va fi stabilit 'cat mai rapid posibil'.

In noiembrie 2003, functionarii americani au anuntat planul de colocare a unei autoritati politice in Irak. Statele Unite a prezentat planuri pentru mentinerea autoritatii militare, se creeaza chiar si o noua armata irakiana.

Autoritatea Provizorie a Coalitiei a impartit Irakul dupa anumite chestiuni administrative, in trei zone de securitate: o zona de nord formata din regiunile Mosul-Kirkuk, o zona centrala formata din regiunile Bagdad-Tikrit si o zona de sud formata din regiunile Basora-Nasiriya. Zonele nordica si centrala sunt administrate de trupele americane, in timp ce zona sudica este guvernata de trupe poloneze (in special in Nasiriya) si britanice (in special Basora).

Cautarea de arme de distrugere in masa nu a avut succes

Coalitia comandata de Bush nu a gasit nici o presupusa arma de distrugere in masa, arme care au fost pretext pentru invadarea Irakului.

Acest lucru a provocat o lupta de credibilitate intre Tony Blair si intreprinderea de comunicatii BBC, in urma careia credibilitatea sa a scazut notabil in favoarea BBC. Anumite grupuri de interese australiene au cerut demisia sa

In ceea ce-l priveste pe George W. Bush, acesta a preziat ca a actionat dupa informatiile CIA. Directorul Agentiei a negat faptul ca s-ar fi afirmat existenta unor arme de distrugere in Irak. Presedintele american a creat, in consecinta, o comisie destinata sa investigheze daca informatiile CIA justificau interventia in Irak.

Capturarea si judecarea lui Sadam Husein

Pe 13 decembrie 2003, Sadam Husein a fost capturat de fortele americane si kurdo-irakiene si executat la Bagdad, sambata, pe data de 30 decembrie 2006, ora 5 si 5 minute a Romaniei.

Argumente pro si contra condamnarii lui Saddam Hussein

Argumente pro condamnarii

-Sunt numeroasele capete de acuzare, ajungandu-se initial la  aproximativ 500 de capete de acuzare impotriva fostului dictator irakian Saddam Hussein, insa  procurorii se vor concentra asupra a 12 capete de acuzare privind comiterea unor crime impotriva umanitatii, care sunt sustinute pe deplin de probe si care ii vor aduce mai mult ca sigur fostului dictator pedepse maxime, astfel incat nu are sens 'sa se piarda timp' cu instrumentarea tuturor celor 500 de acuzatii.
-Insa americanii au insistat ca impotriva lui Saddam Hussein sa se retina un numar cat mai limitat de capete de acuzare. In final, au fost anuntate sapte  Acestea se refera la:
1. campania de epurare etnica, din 1988, impotriva kurzilor din Anfal, care a facut intre 100.000 si 180.000 de mort

2. gazarea kurzilor din localitatea Halabja, in 1988; soldata cu 5.000 de morti. 

 3. invadarea Kuweitului;

4. inabusirea revoltelor kurde si siite, dupa razboiul din Golf;    

5. uciderea, vreme de 30 de ani, a activistilor politici;   

6. masacrarea, in 1983, a membrilor clanului Barzani din provincia Arbil, disparitia a 8000 de membri; 

7. uciderea, in 1974, a 5 clerici siiti.    
In mod "ciudat", la 19 octombrie 2005, Saddam Hussein si alti sapte inculpati au fost pusi in fata unei acuzatii care nu face parte din lista de mai sus*.

- Este vorba despre     - implicare in masacrul de la Dujail, din 8 iulie1982 cand mai multi siiti inarmati au deschis focul asupra unui convoi de automobile in care se afla Saddam, incercand sa-l asasineze pe presedinte . In cateva ore, elicopterele lui Saddam au deschis focul asupra micii asezari rurale, iar sute de locuitori (barbati, femei si copii) au fost inconjurati de trupe si deportati. Casele satului au fost facute una cu pamantul.

 -  In jur de 1500 de persoane au fost deportate la inchisoarea Nugra as-Selman,. Dintre acestia, 143 de barbati si adolescenti - unii avand 13 ani - au fost judecati in regim de urgenta pentru tentativa de asasinare a lui Saddam si condamnati la moarte pentru 'crime anti-guvernamentale' si executati.

 -   In completul de judecata care a pronuntat executia s-au aflat fratele vitreg al lui Saddam si totodata seful serviciilor secrete - Barzan Tikriti -, fostul vicepresedinte Taha Yassin Ramadan, fostul judecator sef, Awad Bander Sultan, care a prezidat completul de la Dujail.
*Procurorul Jaafar al-Mausawi, cel care conduce echipa acuzarii, a declarat ca a ales, in deschidere, acest dosar pentru ca este cel mai usor de probat. Si, apoi, el mai are un avantaj: nu ii implica pe americani, totodata sperandu-se sa fie condamnat la moarte doar datorita acestui proces fara a mai fii nevoie sa se dezbata si celelalte capete de acuzare ,de unde americani puteau sa iasa cu "fata sifonata",acestia si-au luat si unele masuri de precautie facand in asa fel incat  procesul sa nu fie difuzat live ci cu aproximativ 20 minute intarziere astfel incat sa poata musamaliza unele informatii "daunatoare".
Saddam a subliniat ca nu se teme de o posibila condamnare la moarte,spunand: 'Intotdeauna va exista un alt Saddam'.

 Argumente contra condamnarii:
-    Existenta relatiilor cordiale dintre Saddam Hussein si Washington au debutat, in vara lui 1980, Irakul fiind sters de Washington de pe lista tarilor care sustineau terorismul., iar pe 5 august 1980, Arabia Saudita il primea cu tot fastul pe Saddam Hussein. Liderii sauditi l-au indemnat pe Saddam sa inceapa cat mai repede razboiul cu Iranul fundamentalist, razboi pentru care Washingtonul daduse 'unda verde".Astfel  Saddam este doar un pion in razboiul dintre Iran si Irak pus in functiune de -Washington si Riad iar la 22 septembrie 1980 - Saddam Hussein isi trimite trupele sa invadeze Iranul. Asa a inceput unul din cele mai lungi si sangeroase conflicte moderne, care a facut, dupa calcule estimative, circa un milion de victime.
-    Finantarea masiva a lui Saddam,de catre Washington si inarmarea cu arme clasice si de distrugere in masa in  decursul razboiului cu Iranul. Bush l-a inarmat pe Saddam, apoi l-a prezentat ca pe Hitler si la chemat la razboi.
-    In anii '80 -epoca in care au avut loc cele mai sangeroase fapte imputate astazi lui Saddam-, liderul irakian era intens sprijinit de Statele Unite, atunci Washingtonul nu-l denunta ca pe un dictator odios, ci elogia hotararea si curajul 'Leului din Bagdad'. Ulerior, cand interesele SUA s-au schimbat, acelasi presedinte Bush l-a decretat pe Saddam drept 'Macelarul din Bagdad', care trebuia inlaturat.
-    Instanta de judecata a procesului lui Saddam Hussein,reprezentata de 'Supreme Iraqi Criminal Tribunal (SICT), beneficiaza de o sponsorizare din SUA in valoare de 138 de milioane de dolari, dincolo de finantarea primita din partea noului guvern irakian,fapt care permite o oarecare manipulare din partea SUA a procesului.    Se  inclina insa sa se creada ca 'procesul lui Saddam' urmareste sa-l condamne si sa-l execute cat mai repede pe fostul presedinte irakian, astfel ca acesta sa nu poata vorbi despre complicitatea binecunoscuta a SUA si a altor puteri occidentale din perioada razboiului Irak - Iran (1980-1988). Cand Saddam, adus la putere de CIA in 1979  a fost sustinut financiar si cu arme de distrugere in masa de trei administratii americane: Carter, Reagan si G.H.W. Bush.
 -Ceea ce se bazeaza pe o ilegalitate este illegal. 
Legea in virtutea careia a fost creat Tribunalul Special Irakian a fost promulgata chiar de fortele Coalitiei din Irak. Ceea ce pune serioase probleme juridice. Cu atat mai mult cu cat invazia americana nu a avut girul Consiliului de Securitate al ONU. Astfel Saddam este perfect indreptatit sa puna la indoiala legitimitatea unui tribunal creat pe baza unei invazii ilegale.  Spre deosebire de razboaiele din Coreea si Vietnam, invazia anglo-americana din Irak (2003) nu a beneficiat de un mandat ONU. Acest fapt, creeaza si ilegitimitatea unui tribunal - format special pentru judecarea lui Saddam.
-    Organizatia 'Human Rights Watch' (HRW), printr-un document din decembrie 2003, remarca faptul ca mai multe aspecte din activitatea Tribunalului Special Irakian (TSI) - creat de americani la Bagdad - vin in contradictie flagranta cu standardele legislatiei internationale. Astfel, statutul TSI nu garanteaza impartialitatea si independenta judecatorilor, care nu au experienta pentru cazuri de o asemenea complexitate. De asemenea, nu se garanteaza in nici un fel ca marturiile nu au fost cumva rezultatul torturilor.
-    Presedintele tribunalului care il judeca pe Saddam Hussein, magistratul kurd Rizkar Amin, si-a prezentat demisia in semn de protest fata de presiunile la care este supus de catre noul guvern irakian sustinut de americani.
 

Scandaluri

Recent, descoperirea torturilor aplicate prizionerilor independisti irakieni din inchisoarea Abu Ghraib, si probabil si din alte penitenciare, a stricat imaginea fortelor ocupante, fiind puse la indoiala todeauna mai mult scopurile cat si mijloacele acestoara.

Indignarea creste si respingerea de catre locuitori a invadatorilor este tot mai evidenta, alimentata de publicarea, in mediile de comunicare internationale, a unor imagini care evidenteaza torturi fizice si psihologice teribile, tratamente inumane si umilitoare aplicate de militari americani si britanici prizonierilor inchisi in penintenciare ca Abu Ghraib (faimoasa pentru campania de propaganda facuta de guvernul SUA in sprijinul invaziei).

Guvernul civil

Crearea unui nou guvern civil in Irak este complicata din cauza diferentelor religioase intre majoritatea siita si clasa sunnita care se afla la guvernare. In plus, in nordul Irakului, kurzii au avut o autonomie de facto timp de 12 ani, aflandu-se sub protectia zonei de excluziune aeriana si cer o autonomie juridica a teriotriului pe care sunt raspanditi.

La 16 mai 2003 autoritatiile americane au abandonat planul de acordare a autoritatii guvernului civil irakian ales (la fel cum s-a intamplat in Afganistan) si au prezentat Natiunilor Unite o rezolutie, care oferea Statelor Unite si Marii Britanii puterea de a aplica sanctiuni economice in Irak, permitand tarilor alite sa exploateze resursele de petrol in schimbul reconstructiei Irakului (distrus in timpul razboiului, in principal de trupele coalitiei). Rezolutia permitea si numiterea de catre aceste ei insisi un guvern provizoriu.

Rezolutia ONU

Pe 22 mai 2003 Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite a votat cu 14 la 0 in favoarea rezolutiei prezentate pentru acordarea puterii de guvernare a Irakului si utilizarea resurselor de petrol coalitiei care participa la recontructia tarii, in special SUA si Marea Britanie. Rezolutia 1483 a terminat aproape 13 ani de sanctiuni economice, impuse initial dupa invazia irakiana a Kuweitului in 1990. Rezolutia aproba trimiterea de catre secretarul general al ONU, Kofi Annan, a unui reprezentant special care sa lucreze cu administratorii americani si britanica in reconstructie, ajutor umanitar si crearea noului guvern. Rezolutia a creat un nou program de fonduri pentru dezvoltarea Irakului prin care se administreaza resursele obtinute prin exploatarea petrolului. Fondurile vor fi folosite de SUA si Marea Britanie pentru a reconstrui tara, activitate care va fi supravegheata de un nou consiliul consultativ compus de reprezentanti ai SUA si institutii financiare intarnationale. Acest consiliu isi va incepe activitatea cu un depozit de un miliard de dolari, fonduri transferate din contul 'petrol pentru hrana' al SUA. Programul 'petrol pentru hrana' va fi eliminat succesiv pe durata a sase luni. Rezolutia prevede o revizie anuala, lucru cerut de Germania si Franta. Siria, singura tara araba reprezentata in consiliu, a lipsit de la reuniune.

Alegeri

Pe durata a mai multor luni, Statele Unite au sustinut ca au intentia de a convoca ansamblul consitutent, compus din irakinei influenti. Data de desfasurare a acestei conventii a fost schimbata de mai multe ori, pana ce conventia a fost suspendata definitiv.

Desi Guvernul Statelor Unite sustine ca intentia sa este cea de a convoca ulterior alegeri in Irak, in prezent desemnarea ocupantilor functiilor locale si regionale (primari, guvernatori) se face de catre un grup select, intentionandu-se evitarea alegerii unor persoane care se opun prezentei americane si britanice, cum ar fi persoane din cler sau alti functionari radicali si periculosi.

La 15 noiembrie 2003, Consiliul de Guvernare a Irakului a anuntat ca guvernul de tranzitie va prelua puterile coalitiei in iunie 2004, si ca acesta va fi la randul sau uramt de un guvern ales la sfarsitul anului 2005, odata ce va fi redactata si aprobata o constitutie. Guvernul de tranzitie va fi ales in iunie 2004 printr-o selectie a unor membri ai consiliului de tranzitie, realizata de Statele Unite.

Consiliul interimar a prezentat publicului cronograma, dupa ce guvernul american si-a abandonat planul anterior care prevedea ca un guvern suveran va lua comanda doar dupa aprobarea unei constitutii si convocarea unor alegeri. Yalal Talabani, seful actual al consiliul, a declarat ca tranzitia va implica 'crearea unei constitutii permanent de catre un consiliul ales direct de catre popor, si de asemenea alegerea unui nou guvern, conform articolelor acestei noi constitutii, pana la sfarsitul lui 2005'.

Fortele de rezistenta contra ocupatiei

Acestei ocupatii i s-au opus forte din interiorul Irakului. In primele luni de ocupatie, duzine de irakieni s-au implicat in manifestatii antiamericane, in partiile siite ale tarii. Aiatolahul Sayed Mohammed Baqir al-Hakim, care s-a intors in Irak dupa decenii de exil la scurt timp dupa ocupatie a declarat: 'Pe noi nu ne sperie trupele britanice si americane. Tara vrea sa-si pastreze suveranitatea, iar fortele coalitiei vor trebui sa plece.' O parte din lupte sunt duse de teroristi straini, adepti ai miscarii Al-Qaida, condusi pana in momentul uciderii sale in 2006 de Al-Zarqawi

In lunile care au urmat ocupatiei, au inceput sa se inregistreze o medie de o moarte zilnica din fortele americane si britanice, in atacuri armate, sinucugase si in ambuscade. Cateva atacuri contra fortelor de ocupatie au rezultat ca represalii la abuzurile fortelor ocupante, cum s-a intamplat cand sase soldati britanici au murit dupa ce au deschis focul asupra a patru manifestantii la un protest de strada.

Astfel de atacuri sunt sarbatorie cu furie de locuitorii tarii, dand cep impotentei in care se gasesc fata de ocupatie. Un impact special l-a avut cazul Faluya, unde cativa agenti CIA americani au fost incinerati iar resturile lor au fost legate de un pod din oras, lucru care a dus la o puternica contraofensiva militara americana asupra acestui oras sunnit. Diverse grupuri cu tendinte politice si religioase diferite continua sa mentina o rezistanta dura contra ocupatiei. Aceasta rezistenta este puternica in centrul sunnit al Irakului, care a fost baza puterii lui Sadam Husein, dar si grupurile siite adepte ale clericului Muqtda al-Sadr au creat o aparare de fier a locurilor sfinte ale acestei secte musulmane.

Atacurile rezistentei se repeta zilnic, fiinde depasita cifra de 1000 de militari americani cazuti pe campul de lupta de la inceperea invaziei in luna aprilie 2004. In aceasta luna invadatorii au inregistrat cel mai prost bilant, remarcandu-se o tendinta clara a incriminarii activitatiile rezistentei atat in Bagdad precum si restul oraselor importante ale tarii. Ofensiva rebelilor irakieni a lovit in trupele americane si aliate, atat in centrele urbane cat si pe drumuri. De asemenea, au fost obstructionate lucrarile la constructia infrastucturii pentru furnizarea apei si curentului electric, intreprinse de contractanti straini, terminale petroliere din Golful Persic si incarcaturi cu provizii pentru trupele invadatoare transportate pe caile ferate.

Daca pentru o anumita perioada razboiul putea apare ca o actiune anti-americana, incepand din 2005 luptele au luat din ce in ce mai mult un caracter sectar, in care diferite grupuri, unele de musulmani siiti, altele de suniti se lupta intre ele. Ca atare, cele mai multe atacuri nici nu sunt indreptate contra trupelor americane, ci impotriva civililor irakieni. Lupta devine din ce in ce o lupta pentru puterea interna. Armata americana, care avea la inceput un rol de armata de ocupatie, are din ce in ce mai mult un rol de forta de mentinere a pacii si ordinii, impotriva unor bande inarmate sectare.

Razboaie de gherila

In iunie 2003, s-a dezbatut public in SUA daca forma de lupta a rezistentei se poate chema razboi de gherila.

La 17 iunie, generalul John P. Abizaid a spus ca fortele din Irak 'realizau ceea ce eu as descrie ca o campanie de gherila clasica contra noastra. Este un conflict de intensitate joasa in termenii nostri doctrinari, dar oricum am descri-o este un razboi.' Intr-o declaratie adresata congresului pe 18 iunie, delegatul secretarului pentru Aparare Paul Wolfowitz spunea: 'Acolo se desfasoara un razboi de gherila, insa noi il putem castiga.'

Totusi la 31 iunie, secretarul pentru aparare al Statelor Unite, Donald Rumsfeld, a refuzat acceotarea caracterizarii situatiei din Irak ca un razboi de gherila si a impartit rezistenta in cinci grupuri:

• Teroristi straini
• Criminali
• Banditi
• Radicali siiti sprijiniti de iranieni.
• Partizani ai regimului lui Sadam Husein.

'Acest lucru nu il aseamana cu un razboi de gherila sau cu o rezistenta organizata', zicea Rumsfeld. 'Acest lucru face situatia sa semene mai mult cu cinci grupuri diferite care actioneaza mai mult ca organizatii teroriste, decat ca niste gherile.'

Sabotaje

O parte din strategia de rezistenta consista in sabotarea echipamentelor trupelor ocupante. Statele Unite au avut intentia de a reconstrui repede infrastuctura petroliera irakiana pentru ca productia, acum in mainile contractantilor americani, sa revina la nivelele dinaintea razboiului (obiectiv ascuns evident al invaziei), dar distrugerea sondelor a dat o lovitura mare acestei initiative.

Conducta petrolifera din nord, care se continua pana in Turcia, a fost obiect al sabotajului, fiind distrusa imediat dupa ce SUA si-au anuntat intentia de a transporta petrolul in afara tarii pe aceasta ruta, iar de asemenea pe 23 iunie a fost distrusa o conducta importanta care aproviziona Siria si Libanul. Prin aceste atacuri s-a micsorat capacitatea de transport de petrol a Statelor Unite, in nordul irakian. In sund, un atac din 22 iunie a distrus cea mai importanta conducta de petrol pentru transportul petrolului la rafinariile din Bagdad. In plus, jaful generalizat a suspendat reactivarea productiei in giganticul depozit de petrol de la Rumaila.

Intre grupurile care au revendicat atacurile contra ocupatiei de catre coalitie si sabotajele se afla Frontul National Irakian al fidelilor lui Sadam, Partidul Serpilor si Regresul.

Campanie de sechestrari

Ca mijloc de presiune pentru ca SUA si aliatii lor sa abandoneze teritoriul irakian, la 8 aprilie 2004 a inceput o campanie spontana de sechestrari a cetatenilor natiunilor invadatoare, soldata cu retinerea a trei japonezi, opt sud-coreeni si doi israelieni arabi. La sfarsitul acelei lunii, cifra prizonierilor a crescut la 40, lucru care a determinat tarile coalitiei sa ceara cetatenilor civili sa abandoneze Irakul. Trupele filipineze chiar, s-au retras cu totul de pe teritoriul irakian dupa ce au negociat cu un grupare din rezistenta eliberarea cetatenilor sai.

Orase rebele

De atunci, securitatea tarii este din ce in ce mai precara. Sectoarele siite, de la care invadatorii se asteptau la sprijin, s-au ridicat impotriva coalitiei condusi fiind de clericul Muqtada al-Sadr si s-au opus fortelor straine in orasul Nayaf, oras de mare importanta religioasa. Al Sadr, vazand ca ziarul sau a fost interzis de trupele invadatoare si chiar el insusi era obiect de persecutie, a chemat sunnitii si siiti la unitate, pentru a apara suveranitatea tarii.

In paralel, cetatenii orasului Faluya s-au opus ocupantilor si au organizat o aparare puternica in fata acestuia, obligand armata americana sa ceara o mediere din partea autoritatiilor religioase pentru a obtine retragere acestora, precum si desemnarea vechilor militari din regimul lui Sadam Husein pentru asigurarea securitatii orasului, schimbandu-si politica initiala fata de membrii vechii armate irakiene si a militantilor din Partidul Baath.

S-a incheiat razboiul din Irak?  

Da, daca e sa ne luam dupa declaratiile politicienilor de la Washington si Londra, conducatorii agresiunii impotriva Irakului. 

Pe teren insa lucrurile stau diferit. Desi armata irakiana a fost oficial desfiintata iar ocupantii lucreaza acum la formarea uneia noi, conduse de oameni loiali fortelor de ocupatie, ocazional mai aflam din ziare de cate o demonstratie ici, un atac colo, in urma carora mai sunt ucisi doi-trei soldati americani sau britanici. Dupa ce timp de luni de zile politicienii si militarii de la Washington si Londra ne-au mintit prin intermediul mijloacelor media privind arsenalul de distrugere in masa al lui Saddam Hussein sau ne-au descris cat de tare geme poporul irakian sub odiosul dictator Hussein, iata ca adevarul iese la lumina iar mincinosii din cele doua mari capitale occidentale nu stiu pe unde sa scoata camasa. 

Luni de zile mass media aservita structurilor politice ne-a mintit prin intermediul televizorului, al radioului si al ziarelor. Comentatorii tv se intreceau in a gasi fraze si expresii cat mai sforaitoare pentru a descrie dictatura lui Hussein si a incerca astfel sa justifice agresiunea anglo-americanilor asupra Irakului. Pe de alta parte, cei din tabara Frantei si a Germaniei si de fapt a restului lumii inghiteau cu greu inchipuitele dovezi pe care un penibil Collin Powell incerca sa le prezinte publicului. 

Toate dovezile lui Powell s-au rezumat la fraza 'Avem dovezi sigure'. Posturile de radio si tv din tabara anti-razboi au prezentat in numeroase randuri adevaratele motivatii ale agresiunii impotriva Irakului. Nu drepturile omului, nu inchipuita lipsa de libertate a irakienilor ii mana pe anglo-americani in lupta, ci uriasele rezerve de petrol ale lui Saddam Hussein, care de cativa ani nu mai accepta sa le vanda petrol pe dolari SUA, ci pe Euro, o moneda pentru care americanii, neputand-o tipari ei insisi, trebuiau sa munceasca. 

Acum, cand ocupantii au declarat oficial incheierea razboiului, lumea poate vedea cat de mult se bucura poporul irakian de drepturile si libertatile aduse de tancurile anglo-americanilor. Zilnic au loc demonstratii impotriva ocupantilor, care nu pot sa faca altceva decat sa le raspunda cu gloante si implicit cu victime. Ca doar n-or sa-si ia ei bagajul sa plece acasa si sa lase de izbeliste atata petrol irakian! 

Intre timp ocupantii se dau de ceasul mortii sa fabrice dovezile pe care le asteapta lumea. Unde sunt acele infioratoare arme chimice ale lui Saddam? Raspuns: Nu sunt nicaieri, pentru ca nu au existat niciodata. Insa cei de la Washinton si Londra au nevoie de dovezi pentru a justifica si agresiunea, si ocuparea Irakului. 

Aflam din ziare ca 32 din cei 50 'cei mai cautati irakieni' au fost arestati, dar refuza sa coopereze. Trebuie sa intelegem ca acest refuz de a coopera nu este altceva decat raspunsul 'Nu exista' dat de ei la intrebarea americanilor 'Unde sunt armele chimice?' 

Atat timp cat cei arestati vor spune ca armele nu exista, americanii ne vor spune ca arestatii refuza sa coopereze. Simplu si vechi de cand lumea. Marile companii americane si britanice sunt deja in Irak si fac planuri pentru impartirea "castigului". Contractele de lucrari si exploatare a resurselor naturale sunt impartite discretionar intre englezi si americani, care nu se dezic de principiile lor 'de piata': investitia in desfasurarea razboiului trebuie recuperata. 

Razboiul nu s-a terminat. Mai avem de vazut si de auzit despre cum si daca va accepta poporul irakian sa fie administrat si jefuit de fortele de ocupatie. Ura irakienilor fata de americani trece acum din faza de ideologie, formata pe timpul lui Saddam, la faza practica, hranita de realitatile cotidiene.