|
|
|
Marile migratii si disparitia Imperiului Roman de Apus
1. Situatia Imperiului in ajunul marilor migratii
La sfirsitul secolului al IV-lea si inceputul secolului al V-lea, Imperiul Roman este o monarhie centralizata si birocratizata, in fruntea careia se afla imparatul ce dispune de o autoritate teoretic necontestata. In practica, exista insa o serie de probleme grave, legate de dificultatile de stringere a impozitelor, din ce in ce mai apasatoare, de rigiditatea structurilor sociale in care fiecare locuitor al Imperiului este legat pe viata de statutul sau, de problemele economice cauzate de reculul demografic si de nivelul scazut al inzestrarii tehnice. Armata sufera din pricina dificultatilor de recrutare, datorate aceluiasi recul demografic, ceea ce face necesar apelul la mercenari barbari. Pe plan spiritual, crestinismul (religie de stat din 381, din vremea imparatului Teodosie) tinde sa inlocuiasca definitiv vechea religie politeista, clerul crestin dobindind pozitii din ce in ce mai importante in stat.
Dincolo de limes (granita fortificata a imperiului) se afla diferite neamuri barbare, in principal de origine germanica, cu un stadiu inferior de dezvoltare (crescatori de animale si agricultori aflati in epoca fierului, iar ca organizare politica ajunsi, unii dintre ei, la nivelul sefiilor). Aceste societati razboinice si pradalnice sint interesate de bogatiile imperiului, pe care incearca in permanenta sa-l jefuiasca. Un rol important la barbarii germanici il joaca sefii militari care isi constituie cete razboinice din toti cei ce doresc sa-i urmeze in lupta, indiferent de originea etnica a acestora. Acestia organizeaza expeditii de prada ce patrund tot mai frecvent pe teritoriul imperiului, deschizind drumul marilor migratii.
Originari din Asia Centrala, hunii ajung in Europa prin anii '70 ai secolului al IV-lea, si in 375 distrug regatul ostrogot situat la est de Nistru, zdrobesc apoi rezistenta vizigotilor, al caror centru se afla in Transilvania, si se aseaza in Pannonia, de unde organizeaza raiduri pustiitoare in Imperiul Roman. Sosirea lor in Europa declanseaza marile migratii care au marcat sfirsitul Imperiului roman. In 451, sub conducerea lui Attila incearca sa supuna Occidentul, dar sint invinsi la Cimpiile Catalaunice. Puterea lor se destrama dupa moartea lui Attila, in 453.
Din Pannonia, unde se gaseau la inceputul secolului al V-lea, vandalii trec Rinul in 406 impreuna cu alte neamuri barbare, apoi, dupa 409, se aseaza in Spania. Sub presiunea vizigotilor trec in 428 Gibraltarul, sub conducerea lui Genseric, cucerind Africa romana si insulele din bazinul estic al Mediteranei. Regatul vandal dureaza pina in 533, cind sint invinsi de Iustinian.
In urma invaziei hunilor, vizigotii, care se gaseau pe teritoriul de astazi al Romaniei, trec Dunarea in Imperiul Roman de Rasarit. Dupa ce jefuiesc timp de mai multe decenii provinciile balcanice, pornesc sub conducerea lui Alaric spre nordul Italiei, unde cuceresc si jefuiesc in 410 Roma. Incheie apoi pace cu romanii, si se aseaza in sud-vestul Galiei, de unde incep si cucerirea Spaniei, de la vandali. Repliati din secolul al VI-lea in Spania, in urma infringerii de catre Clovis, regele francilor, ei organizeaza un regat cu capitala la Toledo. In cadrul acestuia se realizeaza, in cele din urma, sinteza romano-gotica, dar regatul dispare in urma invaziei arabe din 711.
Invinsi de huni si obligati sa-i urmeze in expeditiile lor, ostrogotii se gaseau, dupa moartea lui Attila, in Pannonia.Sub conducerea lui Teodoric, in 489 ostrogotii sint trimisi de imparatul Zenon in Occident, acolo unde in 476 generalul de origine skira, Odoacru, il depusese pe ultimul imparat, Romulus Augustulus. Teodoric si armata sa reusesc sa-l invinga pe Odoacru, si in 493 ostrogotii deveneau stapinii Italiei. Din Ravenna, Teodoric guverneaza cu echitate peste goti si romani. Dupa moartea sa, in 526, succesorii nu mai reusesc sa asigure echilibrul statului, iar tulburarile interne furnizeaza pretextul interventiei lui Iustinian. Armata bizantina lupta impotriva gotilor din Italia din 534 pina in 555, reusind sa desfiinteze statul ostrogot, dar epuizind si toate resursele peninsulei, care in curind va fi cucerita de longobarzi.
Originari din Scandinavia, longobarzii se gaseau in secolul al VI-lea in Pannonia, pe care o parasesc in urma conflictelor cu avarii si datorita perspectivei de a se aseza in Italia. Solicitati de bizantini ca mercenari impotriva ostrogotilor, longobarzii condusi de Alboin intreprind din 568 cucerirea pe cont propriu a peninsulei italiene. Foarte rapid preiau controlul asupra oraselor din nord, stabilindu-si centrul la Pavia, si continua expansiunea spre sud. Nu reusesc insa sa puna stapinire nici pe Roma, sediul papalitatii, nici pe Ravenna, resedinta exarhului bizantin, reprezentant al imparatului de la Constantinopol, nici pe sudul Italiei sau pe Sicilia, ramase sub control bizantin. De aceea, stapinirea longobarda nu poate niciodata sa asigure unificarea intregii Italii, iar conflictele cu papii de la Roma, in incercarea de a cuceri vechea capitala a Imperiului, ii determina pe acestia din urma sa ceara ajutorul regilor franci. In 774, Carol cel Mare, viitorul imparat, il invinge pe ultimul lor rege, punind capat istoriei longobarde.
Saxonii se gaseau, incepind din sec. al III-lea, pe cursurile inferioare ale Wesserului si Elbei. Anglii locuiau in sudul peninsulei Iutlanda, in vreme ce iutii, un alt neam inrudit cu celelalte doua, si care le-a intovarasit in migratie, se gaseau in nordul Iutlandei.
Migratia acestor neamuri spre Britania a fost favorizata de parasirea insulei de catre trupele romane, la inceputul secolului al V-lea. Chemati pe la mijlocul aceluiasi secol ca mercenari de britonii romanizati, pentru a lupta cu scotii si pictii, inaintasii irlandezilor si ai scotienilor de astazi, angli si saxonii constata ca fosta provincie romana ofera conditii prielnice stabilirii lor. Grupuri din ce in ce mai numeroase incep sa soseasca de pe continent, care ii masacreaza pe britoni sau ii obliga sa se refugieze spre Tara Galilor, Cornwall sau Bretania franceza de astazi (fosta Armorica). Pe la 500 apar primii regi, iar in secolul al VI-lea se contureaza mai multe regate, care isi disputa intiietatea. Intre acestea se afirma, in diferite etape, Northumbria, Wessexul, Kentul. Invazia vikinga creeaza mari dificultati anglo-saxonilor, care reusisera sa se unifice sub stapinirea regelui Alfred cel Mare (871-899). De-abia in secolul al XI-lea regatul anglo-saxon isi recapata pentru o scurta perioada independenta, pina in 1066 cind are loc cucerirea normanda sub conducerea ducelui Wilhelm.
9. Migratia francilor
La gurile Rinului, pe malul sau drept, se gaseau francii, o confederatie de neamuri inrudite unele cu altele, individualizate din masa germanica relativ recent sub acest nume comun. Din a doua jumatate a secolului al III-lea au incercat mereu sa invadeze Galia, fiind respinsi cu mare greutate de imparati. Un mare numar dintre ei intra in rindurile armatei romane din Galia, si unii sint asezati de Imperiu in regiunile nordice ale acestei provincii, pentru a pune in valoare terenurile agricole abandonate de vechii lor locuitori. Spre deosebire de alti migratori, ei nu au intrerupt niciodata contactul cu locurile de origine, ceea ce a contribuit la intarirea permanenta a elementului barbar asezat in Galia. In 481, la conducerea unuia din regatele din zona Belgiei actuale, vine Clovis, din dinastia merovingiana, care reuseste sa-i elimine pe ceilalti sefi barbari din fosta Galie romana. Convertirea sa, de la paginism la confesiunea populatiei galo-romane, a facilitat sinteza intre cele doua civilizatii. La moartea sa, urmasii isi impart regatul, dar unitatea teoretica se mentine (sugerata de numele comun, de « regat al francilor », sub care sint cunoscute formatiunile teritoriale rezultate din imparttire). Aceasta unitate va fi restaurata in secolul al VIII-lea de catre dinastia Pippinizilor,din care se trage Carol cel Mare.
Marile migratii au adus cu ele distrugeri materiale si pierderi de vieti omenesti, dar evaluarea acestora trebuie facuta cu grija si fara exagerari. Societatea europeana s-a ruralizat, centrul de greutate al vietii oamenilor incetind sa mai fie orasul, dar procesul incepuse inca din timpul crizei Imperiului roman. S-a schimbat si infatisarea etno-lingvistica a Europei, in Occident aparind popoarele moderne, de origine romanica pe de o parte, sau germanica pe de alta. Transformarea Imperiului roman de apus s-a accentuat, si in cele din urma acesta a disparut, si a lasat locul unor state succesoare, in care elementul germanic se suprapune peste vechile structuri romane, dind nastere unei sinteze originale ce a stat la baza civilizatiei medievale. Spiritualitatea s-a modificat si ea, atit pe baza aportului germanic, cit si datorita crestinismului, acceptat in toate statele succesoare, si care vine cu propriile sale valori si conceptii. Intre oameni s-au instituit relatii personale, fie ca era vorba de proprietarul de pamint si taranii care il lucrau sau de seniorul si de cei care ii datorau servicu militar. Germenii relatiilor feudale care aveau sa caracterizeze Europa medievala apareau deja in statele succesoare.
