|
|
|
Imperiu - stat monarhic care are in frunte un imparat, imparație, un teritoriu. Imperiul Roman este termenul utilizat in mod conventional pentru a descrie statul roman in secolele de dupa reorganizarea sa din ultimele trei decade i.Hr., sub Octavian. Imperiul Roman controla toate statele elenizate de la Marea Mediterana, ca si regiunile celtice din nordul Europei. Ultimul imparat de la Roma a fost detronat in 476, dar pe atunci, regiunile din estul imperiului erau administrate de un al doilea imparat, ce se afla la Constantinopol. Imperiul Roman de Rasarit (Bizantin) a continuat sa existe, desi isi micsora incet-incet teritoriul, pana la disparitia sa efectiva, in 1453, cand Constantinopolul a fost cucerit de otomani.
Cand Republica Romana (509 i.Hr. - 31 i.Hr.) a ajuns la finalul sau, Gaius Octavius, nepot al lui Iulius Cezar, si-a consolidat pozitia prin infrangerea rivalului sau la putere, Marc Antoniu, in batalia de la Actium, din anul urmator. Desi foarte tanar si fara experienta in complicatele treburi administrative si politice, Octavian a declansat un amplu proces de restructurare a tuturor institutiilor statului, fiind constient ca anii de razboi civil au lasat Roma intr-o stare de anarhie si ca societatea romana nu era inca pregatita sa accepte controlul total al unui despot. Bun tactician, Octavius (sau Octavianus) a stiut sa castige simpatia tuturor. Mai intai, a desfiintat armatele sale si a organizat alegeri, in urma carora a fost ales in functia de consul. In 27 i.Hr. a returnat, in mod oficial, puterea Senatului Romei, si s-a oferit sa renunte si la suprematia militara peste Egipt. Dar Senatul Roman nu numai ca l-a refuzat, dar i-a dat chiar controlul asupra Spaniei, Galiei si Siriei. Putin mai tarziu, Senatul i-a dat si titlul de Augustus (cel venerat).
Augustus stia ca puterea necesara dictaturii absolute nu putea deriva din functia de consul. In 23 i.Hr. a renuntat la aceasta functie, in favoarea altor doua puteri. In primul rand, i-a fost garantata functia de tribun, care ii permitea sa convoace Senatul dupa vointa sa si sa-i stabileasca agenda. De vreme ce functia de tribun era asociata, in mod traditional, cu plebeii, aceasta i-a consolidat pozitia pentru mai tarziu. In al doilea rand, a primit o noua competenta, similara unei puteri 'imperiale', care ii oferea autoritate suprema in toate problemele legate de guvernarea teritoriala. Se spune ca, in 23 i.Hr., Augustus si-a asumat functia de imparat al Romei. Totusi, el folosea adesea titlul civil 'Princeps', sau 'Primul Cetatean'.
Ca imparat, Augustus a reorganizat, radical, structurile publice ale imperiului; datorita geniului sau a durat Imperiul Roman cat a durat. El a stabilit sisteme monetare si impozite standardizate; a creat o structura pentru serviciul militar civil, ce consta din cavaleri si oameni liberi (fosti sclavi). S-a ingrijit si de beneficiile de pensionare pentru soldati.
Era un maestru al propagandei si patronatul sau asupra scriitorilor romani Horatiu, Titus Livius si, (in special), Virgil i-a permis sa-si cimenteze pozitia prin intermediul poeziei si a prozei. Folosirea jocurilor si a ceremoniilor, special pentru a se celebra pe el insusi si pe familia sa, i-a sporit popularitatea. Augustus a fondat, de asemenea, si primul grup de pompieri din lume si a creat o forta de politie regulara pentru Roma. De fapt, controlul lui Augustus peste intregul imperiu era absolut, incat i-a permis chiar sa-si numeasca succesorul, un obicei abandonat si ridiculizat inca de la fondarea Republicii. La inceput, el l-a desemnat ca succesor pe Marcellus, nepotul sau de sora, ce era casatorit cu fiica sa, Iulia. Intre timp, insa, acesta a murit otravit prin mancare (23 i.Hr.). Relatarile istoricilor de mai tarziu, conform carora Marcellus ar fi fost otravit de sotia lui Augustus, Livia Drusilla, sunt indoielnice.
La 19 august 14 d. Hr., Augustus a murit. Ceva mai tarziu, senatul l-a votat in panteonul zeilor romani (sau l-a divinizat). Postumus Agrippa si Tiberius au fost numiti co-mostenitori. Pe de alta parte, Postumus a fost exilat si mentionat ca mort in jurul aceleiasi date. Nu se stie daca a murit de moarte naturala, dar drumul lui Tiberius era liber acum sa-si asume aceleasi puteri ca tatal sau vitreg.
In Roma, regimul monarhic s-a instaurat progresiv la sfarsitul secolului I i.Hr. Dupa victoria sa de la Actium din anul 31 i.Hr, Octavian a instaurat ordinea in Orient si apoi a revenit la Roma in anul 29 i.Hr. Fusese numit tribun pe viata cu un an inainte si, ajuns la Roma, si-a continuat ascensiunea. Dupa douazeci de ani de razboaie civile, Roma si intreaga peninsula italica erau secatuite de resurse. Administratia nu mai avea putere, politia nu mai exista, orasele erau devastate, iar bogatiile si averile erau distruse. Octavian a inceput munca de reconstruire a bogatiei si puterii Romei. In primul rand, el si-a consolidat pozitia in stat. Cand s-a intors la Roma, a fost ales consul pentru a cincea oara si a primit imperium pe viata. Octavian a fost abil si rabdator acolo unde Cezar se grabise si gresise. De asemenea, el avea bani. Si-a platit soldatii, a impartit fonduri provinciilor si administratiei, a organizat jocuri si spectacole, a infrumusetat Roma deschizand mari santiere, creand astfel si locuri de munca. Imperiul Roman a fost cea mai mare si mai durabila constructie politica a antichitatii. Spre deosebire de marile imperii, puterea Romei s-a extins treptat, cuprinzand initial teritoriile din Peninsula Italica; pe masura ce s-a ivit nevoia apararii coastelor italice sau a teritoriilor din interior fata de atacurile piratilor sau ale navalitorilor dinspre nord, autoritatea Romei a trecut dincolo de Marea Adriatica, iar dupa aceea dincolo de Alpi. Intrand in concurenta cu Cartagina, pentru stapanirea Mediteranei, Roma cucereste coastele de nord ale Africii, Spaniei; in lupta cu urmasii dinastiilor create pe ruinele imperiului lui Alexandru cel Mare, romanii vor stapanii peste Asia Mica si Egipt. In felul acesta Marea Mediterana devenea mare nostrum, iar statul roman reusea sa inglobeze majoritatea teritoriilor de veche civilizatie din jurul acesteia.
Imparatul
Spre deosebire de alte structuri politice, Imperiul Roman se realizeaza treptat, creste organic, avand ca temelie armata romana si o forma de guvernamant la inaltimea sarcinilor pe care le impunea statul roman. Odata cu crearea imperiului, s-a pus si problema puterii pe care trebuia sa o detina imparatul. In timpul vietii, imparatul nu se poate considera divinitate. Puterea lui este o datorie si nu un privilegiu personal. Domnia inseamna munca si nu placere, imparatul fiind obligat sa-si inchine toata activitatea si puterea de munca spre binele statului. El poate fii considerat ca tatal si binefacatorul supusilor sai, dar acestia din urma nu sunt sclavi, ci oameni liberi, datori sa-l iubeasca pe imparat. Imparatul trebuie sa fie neiertator fata de dusmani, dar sa se inconjoare de prieteni alesi dintre oamenii liberi si nobili (o aluzie discreta la senat), cu ajutorul carora sa conduca treburile statului.
Personificand imperiul, imparatul nu era stapan, ci primul slujitor al statului, puterea imperiala fiind pentru el o onoare si o datorie, careia urma sa-i inchine intreaga capacitate de munca si talentul sau.
Primii imparati au recunoscut autoritatea senatului si si-au aratat consideratia fata de aceasta constitutie, dominata de reprezentantii celei mai bogate paturi din societatea romana. Respectul fata de senat s-a manifestat prin recrutarea din randurile sale a celor mai inalti functionari si colaboratori ai imparatului. S-au ridicat imparati care au cautat sa limiteze inca din aceasta perioada, puterea senatului si sa consolideze autoritatea suprema, pe care vroiau sa o sustraga oricarui control. Aceasta politica a intampinat o vie rezistenta din partea senatului, iar intelectualitatea romana, in frunte cu filozofii cinici si sofistii, a fost alaturi de senat, condamnand cu vehementa tendinta spre concentrarea puterii in mainile unui singur om.
In timpul republicii, provinciile subordonate Romei au fost considerate ca bunuri imobiliare ale poporului roman. Aceasta optica se schimba insa in a doua jumatate a secolului, cand se acorda dreptul de cetatenie romana, nu numai municipiilor din Peninsula Italica, dar si celor din afara acesteia. Vespasian opereaza apoi o reforma de ordin economic, al carei scop este intarirea puterii imparatului.
Domitian duce o politica deschisa de transformarea a monarhiei romane in monarhie absoluta. El concentreaza functii pe care le detineau mai multe persoane, fapt care sugera puterea nelimitata a unui om cu insusiri exceptionale. Actiunile intreprinse de Dominitian in vederea diminuarii autoritatii senatului au intampinat o opozitie indarjita a celei mai mari parti a senatorilor, cat si a filozofilor cinici si sofisti. Datorita acestei politici, Domitian a fost vazut in culori sumbre de scriitorii antici, iar din pricina dezlantuirii unor persecutii impotriva crestinilor, domnia lui avea sa fie minimalizata de posteritate.
Organizarea politica
Puterea politica era exercitata in mod formal de trei factori: imparatul, senatul si magistratii, dar in realitate intreaga putere era concentrata in mana imparatului. Instalarea imparatului se face in baza unui ex de imperio , care era adoptata de catre senat, dar capata forma legii prin aclamatiile poporului. Aceste aclamatii, intotdeauna cumparate de catre magistrati, aveau darul sa pastreze aparenta ca poporul hotaraste in cele mai importante probleme din stat. Imperiul roman a fost fondat in anul 27 de catre imparatul Octavian August, nepot si fiu adoptiv al lui Caesar. Desi a mentinut toate formele republicane in fapt el a fondat imperiul, el conducand statul roman ca un adevarat autocrat.
Bottom of Form
