Originile si inceputul celui de-al doilea razboi mondial

ORIGINILE SI INCEPUTUL CELUI DE-AL DOILEA RAZBOI MONDIAL

Scanteia care a aprins valvataile celui de-al doilea razboi mondial a fost un 'incident' la frontiera germano-polona petrecut in toamna anului 1939. Cauzele, insa, se gasesc in evolutiile politice, economice si in frustrarile care au traversat inceputul de secol XX in istoria Europei. Asupra locului, rolului si a importantei unora dintre aceste cauze in declansarea conflictului istoricii si specialistii in polemologie n-au cazut de acord. Istoriografia oferind din aceasta cauza mai multe puncte de vedere.

Pentru generatia de dupa razboi, marcata profund de traumele luptelor si a sacrificiilor de tot felul, cea mai simpla explicatie asupra genezei celei de-a doua conflagratie a fost tendinta spre revansa si expansiune a Germaniei national-socialiste conduse de Adolf Hitler. Tratatul de pace de la Paris-Versailles, dictat Germaniei la sfarsitul primului razboi mondial de catre puterile invingatoare, continea elemente de razbunare si umilire pe care germanii n-au putut sa le accepte. Pacii de la Paris i-a lipsit de la inceput validitatea morala (1; 34). Nu numai pentru invinsi dar chiar si pentru mintile lucide din tabara invingatorilor conditiile impuse Germaniei contineau samburele revansei. Potrivit afirmatiilor fostului premier britanic Winston Churchill maresalul francez F. Foch, cand a auzit ca s-a semnat Tratatul de Pace si a luat cunostinta de clauzele acestuia, acesta ar fi exclamat: 'Asta nu e pace. E un armistitiu pe douazeci de ani.'(2; 17)

In aceste conditii in Germania au luat nastere, in anii imediat urmatori incheierii primului razboi mondial, numeroase formatiuni animate de spiritul revansard. Printre acestea, 'prin pretentiile sale expansioniste, s-a evidentiat Partidul National-Socialist'. Obiectivele politicii externe ale nazistilor au fost expuse de liderul partidului Adolf Hitler in lucrarea  Mein Kampf. (Lupta mea), devenita ulterior carte de capatai a nazismului. Din aceste considerente unii oameni politici si istorici au atribuit intreaga responsabilitate- sau aproape- pentru declansarea razboiului Germaniei hitleriste. A.J.P. Taylor constata ca si in aceasta 'tabara' sunt doua curente. Unii considera ca Hitler 'a dorit un mare razboi, de dragul razboiului. A dorit un razboi pentru a face din Germania o Mare Putere si el sa devina un cuceritor de felul lui Alexandru cel Mare sau Napoleon. A fost un nihilist, un maniac, un al doilea Atila. Altii l-au considerat pe Hitler mai rational. El a actionat dupa un plan care prevedea instaurarea unui imperiu pentru o mie de ani in Europa Centrala si de Sud-Est.'(1; )

In anii '60 au aparut lucrari si studii care au adus schimbari considerabile si revizuirea acestei teze. Se aduc in prim planul analizei si erorile savarsite de marile democratii occidentale cum ar fi: impaciuitorismul britanic, spiritul 'munchenez' in Franta etc. Schimbarea s-a produs cu aparitia unei carti, care a iscat foarte multe polemici la aparitia ei  Originile celui de-al doilea razboi mondial (1961). Argumentul principal a lui Taylor a fost acela ca Hitler a facut ceea ce politicienii au presupus ca va face, respectiv a aparat drepturile statului sau. Nemultumindu-se sa gaseasca in tratatul de pace de la Versailles cauza majora a declansarii razboiului, el va adauga ca, in fond, Hitler nu era mai 'ticalos ca alti oameni de stat europeni ai epocii si ca rationamentele si calculele sale erau la fel de logice ca acelea ale celorlalti lideri occidentali'. Autorul britanic considera ca despre originile celui de-al doilea razboi mondial sunt destule legende. 'Distrugerea legendelor - apreciaza AJP. Taylor- nu inseamna justificarea lui Hitler'. (1; 6)

1. DECLANSAREA OSTILITATILOR

La ora 4.45 in ziua de 1 septembrie 1939, trupele germane (54 de divizii sprijinite de peste 1500 de avioane si de 2800 de tancuri) au trecut la ofensiva impotriva Poloniei conform planului de invazie elaborat inca din luna martie a aceluiasi an. Comandamentul polonez a reusit sa mobilizeze in graba 24 de divizii de infanterii si 8 de cavalerie. In aceste conditii trupele poloneze n-au reusit sa opreasca fortele germane care se indreptau vertiginos spre Varsovia (3; 61).

Anglia si Franta in conformitate cu garantiile de securitate acordate statului polonez au declarat la 3 septembrie 1939 razboi Germaniei. SUA se declara in afara conflictului iar o serie de state din Europa printre care si Romania isi proclama starea de neutralitate.

In urma victoriilor fulger trupele Wehrmachtului au ocupat Cracovia (6 septembrie) iar guvernul s-a retras la Liublin. Tancurile germane au ajuns in cateva zile la periferia Varsoviei. La 12 septembrie la Paris, Anglia si Franta au stabilit o strategie comuna de actiune si constituie Consiliul Interaliat de Razboi.(4; 15) La 17 septembrie 1939 guvernul polonez si inaltii demnitari politici parasesc Varsovia asediata si se refugiaza in Romania. Din Est trupele Armatei Rosii au trecut la agresiune depasind frontiera polono-sovietica. Dupa lupte inversunate trupele poloneze au capitulat in fata fortelor Werhmachtului la 28 septembrie. In aceeasi zi la Moscova ministrii de externe german si sovietic au semnat tratatul prin care au impartit statul polonez si stabileau frontiera pe cursul raurilor San si Bug. La Paris s-a constituit guvernul polonez in exil.

Pe frontul de vest francezii au trecut la ofensiva. Desi detineau superioritatea in forte si armament au fost opriti in fata liniei fortificate Westwall (5; 38). Faptele par sa demonstreze ca nici Anglia si nici Franta nu s-au angajat in mod serios in conflict si astfel a inceput un razboi pe care gazetarii l-au denumit 'razboi straniu'. Expresia a fost lansata de presa americana pentru a marca o perioada din istoria celui de-al doilea razboi mondial care a tinut de la caderea Poloniei pana la ofensiva Werhmachtului in Est contra URSS. Dupa caderea Frantei, germanii au capturat arhivele si au publicat o serie de documente considerate senzationale in care se putea observa ca aliatii au consumat o mare cantitate de timp cu elaborarea unor planuri nerealiste de ofensiva impotriva Reich-ului german (7; 37).

In Est URSS a trecut la materializarea intelegerilor convenite cu partenerul german prin pactul Ribbentrop- Molotov si a atacat la 30 noiembrie 1939 Finlanda. Pretextul a fost refuzul statului finlandez de a da curs ultimatumului sovietic prin care Moscova a cerut cateva insule din Marea Baltica, o parte din peninsula Hanco.

Moscova a mobilizat si aruncat asupra statului finlandez 960.000 de ostasi, 11.266 tunuri si aruncatoare de mine si peste 3000 de avioane. Finlanda cu doar 400.000 de ostasi, 900 de tancuri, 150 de avioane si 280 de tunuri n-a putut sa reziste decat 105 zile. La 12 martie 1940 guvernul finlandez a capitulat si a semnat tratatul de pace prin care a satisfacut cererile Kremlinului (6; 10).

Finlanda n-a putut sa fie efectiv aparata de marile puteri occidentale deoarece tarile nordice (Norvegia si Suedia) fiind neutre n-au riscat sa-si ofere teritoriul pentru tranzitul trupelor pentru a nu da vreun pretext rusilor sau germanilr de a fi atacate.

Hitler n-a tinut cont de dorintele statelor baltice si a ordonat in martie 1940 elaborarea planului 'Wesernbung' ce prevedea cucerirea Danemarcei si a Norvegiei. La 9 aprilie 1940, Germania a declarat ca 'ia sub ocrotirea sa' cele doua tari pentru ca ele sa nu devina baza de atac asupra Reich-ului. In fapt Hitler avea nevoie de controlul rutelor care-i asigurau transportul minereurilor de fier din Suedia pentru economia germana de razboi. In dimineata zilei de 9 aprilie 1940 Germania a dat un ultimatum Danemarcei pe care regele Kristian al X-lea l-a acceptat dupa o sedinta a Consiliului de Coroana dramatica. Fratele acestuia, Haakon al VII-lea regele Norvegiei sustinut de guvern si armata n-a cedat si a respins cererile de capitulare remise de Germania. Fortele de invazie au fost modeste in raport cu scopul ce le era fixat de Comandamentul German dar au surprins tara total nepregatita. Norvegia a decretat mobilizarea doar cu o zi inainte de a se produce agresiunea. (7;64) Trupele franceze si britanice venite in ajutorul norvegienilor au fost insuficiente si n-au putut sa se opuna trupelor germane de invazie. Lupte darze s-au desfasurat in zona orasului Narvic. Intre timp raportul de forte s-a schimbat in favoarea invadatorului si fortele expeditionare au fost obligate sa se retraga (7 iunie 1940). Regele si guvernul se refugiaza in Anglia unde vor forma un guvern in exil. Pe 10 mai la Londra in locul lui Neville Chamberlain a venit in fruntea cabinetului Winston Churchill.

Reusita 'blitz-krieg'-ului german in Norvegia si Danemarca au zdruncinat aliatii din letargia lor. Cucerind tarile nordice, Germania a luat sub control importante baze maritime si aeriene. Au obtinut nu numai importante avantaje strategice ci si baze de materii prime cu care si-au asigurat industria de razboi.

2. INVADAREA EUROPEI OCCIDENTALE

In dimineata zilei de 10 mai 1940 Inaltul Comandament German a ordonat aplicarea Directivei nr.6 'Fall Gelb' (Planul Galben) semnata inca din octombrie 1940 de catre A.Hitler si care continea planul de invazie al Europei Occidentale. Trupele germane impartite in trei grupuri de armata (95 de divizii), 2600 de tancuri, 3600 avioane de lupta au atacat pe trei directii spre Olanda si Nordul Belgiei; directia Luxemburg si catre linia fortificata de aparare a Frantei - Maginot. Raportul de forte era net superior de partea aparatorului dar Comandamentul German si-a surprins adversarii prin manevra si folosirea trupelor aeropurtate (7; 72).

Dupa o scurta impotrivire armata olandeza a capitulat in ziua de 5 mai 1940. Regina Wilhelmia, cu consimtamantul guvernului, a emigrat in Anglia. Doua saptamani de lupte n-au fost suficiente pentru a fi salvata Belgia si a bara drumul spre Paris pentru trupele germane. La 27 mai 1940 regele Leopold al II-lea a capitulat. Guvernul belgian n-a acceptat opinia regelui s-a retras in Franta si apoi in Anglia de unde va organiza lupta de rezistenta.

Trupele germane au continuat ofensiva catre Paris ocolind linia Maginot prin Ardenne pe unde francezii se asteptau cel mai putin. La 19 mai 1940 a fost ocupat orasul Abbeville iar doua zile mai tarziu si Calais izoland in Flandra aproximativ 45 de divizii aliate. Pana la 24 mai fortele aliate sunt infrante sistematic si impinse spre Atlantic. In aceste conditii Marea Britanie pune in aplicare operatia 'Dynamo' pentru a-si salva fortele trimise in ajutorul Frantei. De la 27 mai pana in 4 iunie au fost evacuati 337.000 militari dintre care peste 112.000 francezi. N-au putut fi salvate 2400 tunuri, 700 de tancuri si peste 130.000 autocamioane care au fost capturate de armata germana. Succesul operatiunii a fost facilitat si de cateva erori de comandament germane dar si de o 'temperare' de catre Hitler a fortelor sale. Acesta potrivit insemnarilor unor apropiati ar fi dorit o pace onorabila cu Franta si un acord cu Marea Britanie (7; 88) A fost o grava eroare de perceptie din partea lui Hitler deoarece in Anglia nimeni nu mai era dispus sa cedeze.

In ziua de 10 iunie 1940 guvernul francez s-a refugiat la Tours, ca urmare a infrangerilor suferite de armatele sale. In dupa amiaza aceleiasi zile Italia declara razboi Frantei netinand cont de avertismentele SUA. Spania se declara neutra fata de conflictul european. Trupele germane patrund fara sa intampine rezistenta in Paris pe 14 iunie 1940. A doua zi guvernul francez se stabileste la Bordeaux. Aici primeste raspunsul guvernului american la cererea de ajutor ca SUA va trimite Frantei mari cantitati de armament si alte materiale dar isi pastreaza neutralitatea.

In acesta situatie disperata guvernul Reynaud a demisionat si a fost inlocuit la 17 iunie cu unul condus de maresalul Ph. Pétain. A doua zi generalul Ch. de Gaulle, aflat la Londra, se adreseaza francezilor la posturile de radio engleze pentru a continua rezistenta si constituie Comitetul National Francez (4; 46). In dupa amiaza zilei de 22 iunie 1940 la Réthondes in padurea Compiegne, acolo unde maresalul Foch impusese capitularea trupelor germane in primul razboi mondial, este semnata conventia de armistitiu. Franta era impartita in doua: partea de nord, nord-est si vest ocupata, restul zona libera. Armata franceza demobilizata si redusa la 100.000 de oameni pentru ordinea interna. In teritoriul neocupat se formeaza guvernul colaborationist al maresalului Petain.

La Londra, Winston Churchill este numit premier. In aceeasi zi respinge orice propunere facuta de Hitler si critica sever incheierea armistitiului de catre guvernul Petain.

3. ANEXAREA BASARABIEI, NORDULUI BUCOVINEI SI A TINUTULUI HERTA SI A TARILOR BALTICE.

In conditiile capitularii Frantei, Romania intra intr-o 'splendida' izolare si intr-o zodie a nenorocirilor. Inediat dupa disparitia statului francez ministrul sovietic de externe V. Molotov i-a declarat ministrului german la Moscova von Schulemburg ca 'solutionarea chestiunii Basarabiei nu mai sufera nici o amanare. Guvernul sovietic cauta, deocamdata sa solutioneze chestiunea pe cale pasnica, dar el intentioneaza sa utilizeze forta in cazul in care guvernul roman va respinge un acord pasnic' (6; 12).

La 28 iunie 1940, URSS a adresat prima nota afirmativa care a fost luata in discutie de guvernul roman. Raspunsul la aceasta nota ultimativa n-a multumit guvernul sovietic care a dat o noua nota ultimativa. Romania, fara nici un sprijin din partea marilor democtratii, a cedat fortei si a ordonat evacuarea Barasabiei si nordului Bucovinei revendicate de Moscova. In teritoriile anexate prin forta, URSS a instaurat un regim de teroare politica si exterminare etnica prin deportari ale romanilor in teritoriul URSS. Pana la eliberarea acestor teritorii, in iulie 1941, au fost deportati peste 200.000 de romani in Siberia.

Dupa 'rezolvarea litigiului' teritorial cu Romania, Stalin a ordonat transpunerea in practica a intelegerilor sovieto-germane din Protocolul Molotov-Ribbentrop cu privire la Tarile Baltice. Anterior insa prin puternice presiuni din partea Kremlinului, Tarile Baltice au fost nevoite sa semneze tratate de ajutor mutual cu URSS: Estonia la 28 septembrie ; Letonia la 5 octombrie; Lituania la 10 octombrie. In iunie 1940 guvernul sovietic a inmanat conducatorilor Statelor Baltice note ultimative in care se cerea inlaturarea guvernelor legitime, deferirea justitiei a unor ministrii, si consimtamantul lor de a mari nelimitat contingentul militar sovietic. Notele ultimative sovietice au facilitat realizarea loviturilor de stat externe sub controlul unor inalti functionari sovietici: V. Dekonozov (in Lituania), A. Vasinski (in Letonia) si A. Jdanov (in Estonia). Stalin a ordonat ulterior desfasurarea de alegeri si, parlamentele, astfel rezultate au 'cerut' si la 3-5 august 1949. Sovietul Suprem al URSS a decis includerea Lituaniei, Letoniei si Estoniei in Componenta URSS ca republici unionale. Astfel au disparut de pe harta politica a Europei cele trei state.

In aceeasi luna, Germania si Italia au impus Romaniei Dictatul de la Viena dand satisfactie Ungariei fasciste. Lipsita de posibilitatea de a purta un razboi de aparare Vest dar si in Est unde era iminent un atac din partea Sovietelor in cazul declansarii ostilitatilor cu Ungaria, Romania a trebuit sa cedeze si sa accepte 'arbitrajul' lui Hitler. I-a fost rapita o suprafata de 43.492 Km² cu o populatie de 2.609.007 locuitori din care numai 37% erau maghiari.

4. BATALIA PENTRU ANGLIA

A.Hitler a considerat ca dupa capitularea Frantei, Marea Britanie va cere pace. Potentialul militar al Angliei era inferior celui german la acea data insa conducerea germana n-a luat in calcul vointa politica a guvernului englez si nici posibilitatea asocierii la potentialul militar propriu cel al dominioanelor cu imensele lor resurse de materii prime. Anglia mai dispunea de o considerabila flota aeriana pe langa cea navala si era singura tara care poseda sistemul de radiolocatie 'Radar'. (8; 311)

La 16 iulie Fuhrer-ul a semnat Directiva nr.16 ce prevedea elaborarea si executarea operatiunii 'Seelowe'( Leul de mare). Se preconiza debarcarea trupelor germane in Anglia pentru ziua de 15 septembrie 1940 si distrugerea aviatiei britanice. Dupa respingerea, din nou, de catre guvernul britanic, la 8 august 1940, a 'ofertei' de pace, Hitler a ordonat inceperea operatiunilor prin bombardarea masiva a oraselor Londra, Liverpool, Manchester, Bristol, etc. insa n-a obtinut mult ravnita suprematie aeriana. A fost nevoit astfel la 17 septembrie 1940 sa amane executarea planului de invadare terestra pentru a continua bombardamentele aeriene. Aceste operatiuni au produs mari pierderi in randul populatiei civile si uriase pagube materiale insa n-au putut sa schimbe situatia strategica in favoarea Germaniei. Aviatia germana s-a dovedit eficace in operatiuni tactice si nu strategice, iar descoperirea si aplicarea radarului a fost decisiva. La 19 octombrie 1940, Hitler a amanat reluarea operatiunii 'Seelove'.

5. OPERATIUNILE MILITARE DIN AFRICA SI BALCANI. DIPLOMATIA RAZBOIULUI IN ANII 1940-1941.

Italia dorea sa redevina o mare putere si sa-si formeze propriul imperiu colonial. Benito Mussolini nemultumit ca Fuhrerul german n-a fost de acord cu pretentiile sale fata de Franta invinsa a declansat la 10 iunie 1940 operatiunea de invadare a Somaliei britanice. In ziua de 14 septembrie 1940 fortele italiene aflate in Libia au declansat o ampla ofensiva pentru a ocupa Egiptul. Dupa cateva luni de ofensiva italienii au reusit sa ocupe cateva puncte strategice din nordul si estul Africii. In luna decembrie ofensiva italiana a fost oprita, trupele britanice trecand la contraofensiva. Dupa cateva saptamani italienii au fost izgoniti relativ usor din Libia (Tobruk, Bardia, Bengazi, etc.) si erau pe punctul de a fi eliminate complet din Africa. In ianuarie 1941 englezii au trecut la ofensiva in Africa Orientala si la 4 aprilie au eliberat Addir-Abeba iar in luna mai 1940 trupele italiene dislocate in Africa de Est au capitulat sfarsindu-se astfel si visul 'imperiului italian' in Etiopia.

In aceste conditii B. Mussolini s-a vazut obligat sa ceara ajutorul lui Hitler. Scopurile strategice ale celui de-al treilea Reich- eliminarea englezilor din Africa si controlul resurselor petroliere din Orient- l-au determinat pe Hitler sa fie de acord cu cererea italiana. A fost creat si pus sub comanda experimentatului general E. Rommel corpul expeditional 'das Deutsche Afrikakorps' pentru a restabili situatia. Luate prin surprindere trupele engleze n-au facut fata ofensivei germane declansate in 15 martie 1941 si s-au retras din teritoriile ocupate mai putin din orasul Tobruk. Trupele conduse de Rommel au inaintat spre Egipt insa au primit ordin sa se opreasca. Frontul s-a stabilizat in Africa de Nord, germanii nu aveau suficiente forte pentru a cuceri Africa mai ales ca in Europa lucrurile se precipitau.

Ofensiva italiana in Balcani n-a avut mai mult succes ca cea din Africa. La cererea de interventie a Italiei, Germania a trimis in Balcani o impresionanta forta de invazie (70 divizii, 2000 de tancuri si circa 2000 avioane). In primele zile ale lunii aprilie 1941 Iugoslavia si Grecia au fost atacate de pe mai multe directii de trupe italiene, germane, maghiare si bulgare. Romania desi facea parte din Axa a refuzat sa participe la actiuni militare. La 13 aprilie Belgradul a fost ocupat de trupele germane si parti din Iugoslavia au fost anexate de Ungaria, Bulgaria si Italia, sau ocupate de Germania.

Dupa scoaterea din lupta a Iugoslaviei, fortele Axei s-au napustit asupra Greciei. La 24 aprilie armata elena din Epir a capitulat, alte unitati grecesti s-au retras in insule si nordul Africii. Pana la sfarsitul lunii mai nemtii au luat sub control bazinul mediteranean, flota engleza suferind pierderi grele. Campania din Balcani a fost o reutita pentru Wehrmacht insa pe termen lung ea a influentat negativ soarta razboiului pentru ca a intarziat cu peste 5 saptamani aplicarea planului 'Barbarossa' pentru cucerirea imensului spatiu sovietic. (8; 320)

Victoriile militare obtinute in Europa si in afara ei de Germania, Italia si Japonia le-au determinat sa-si imparta sferele de influenta in lume si sa colaboreze in vederea instaurarii unei 'noi ordini' internationale. Intelegerile s-au materializat in Pactul tripartit 27 sept. 1940 si in esenta prevedea: 'dreptul' Germaniei si Italiei de a instaura noua ordine in Europa, al Japoniei in Asia. La pact au aderat satelitii Germaniei printre care si Romania (23 noiembrie 1940) insa fara ca acestea sa poata influenta in vreun fel situatia politica.

Germania prin conducatorul ei a invitat si URSS sa adere la Pactul tripartit. Raspunsul guvernului sovietic a fost dat la 25 noiembrie si era conditionat de retragerea trupelor germane din Finlanda, acceptul Germaniei ca URSS sa construiasca baze militare in Balcani si sa controleze stramtorile Bosfor si Dardanele. Hitler nu s-a grabit sa raspunda cererilor sovietice desi colaborarea economica si chiar politico-ideologica a 'functionat' bine pana in preajma declansarii ostilitatilor in Est.