|
|
|
Bastinasii Americii
Prin filmele si cartile care povesteau despre Vestul Salbatic, o parte din istoria indienilor din America de Nord a devenit legenda. Istoria bstinasilor americani nu consta doar in povestile despre cowboy si indieni. Pieile rosii nu erau doar un singur popor, ci mai multe triburi, mai multe populatii cu moduri de viata diferite. Ei au populat continentul american cu cateva mii de ani inainte de oamenii albi.
Oamenii au sosit pentru prima oara in jurul anului 35000 i.e.n. in America de Nord, probabil din zona Siberiei de astazi, pe vremea cand cele doua continente erau legate de uscat. S-au raspandit pe teritoriul Americii de Nord si de Sud, s-au adaptat la conditiile locale si au format diferite triburi, sau altfel zis 'natii'.
Unii dintre ei traiau din pescuit si vanatoare, altii au invatat sa cultive pamantul. Adaposturile erau diferite de la un trib la altul. Corturile portabile erau ideale pentru tribul 'picioarelor negre', care ducea o viata nomada si traia din vanatoare. Indienii 'pueblo' se aparau de caldura arzatoare din deserturi construindu-si case de chirpici.
Popoarele de bastinasi americani si-au dezvoltat propria cultura, limba si identitate. Pana cand au pus piciorul in America primii europeni, existau deje peste 300 de 'natii' si limbi indiene. Columb a fost primul european care s-a intalnit cu bastinasii americani, pe teritoriul Cubei de astazi. Crezand ca a ajuns in India de Est i-a numit 'los indios', adica indieni. Denumirea s-a pastrat pana in zilele noastre, desemnandu-i pe toti bastinasii continentului american.
Din
Europa, spaniolii au fost primii care s-au stabilit aici si s-au folosit de
resursele noului continent. Ei au venit in calitate de cuceritori si dupa
ce au calatorit pe uscat prin America, au ajuns in 1513 in Florida. S-au
stabilit in grupuri mai mici luand sclavi din randurile bastinasilor, pentru
a-si cultiva pamanturile. I-au obligat sa renunte la propriile religii si sa
treaca la crestinism.
Spaniolii s-au stabilit la
inceput pe teritoriile de sud-est ale Americii de Nord, iar apoi au populat
si zona numita azi Texas. Sosirea lor a determinat schimbari uriase in
viata multor popoare de indieni. Inainte de aparitia omului alb nu existau cai
in America; odata cu sosirea lor bastinasii au inceput sa cumpere animale de la
europeni.
Triburile
de indieni care traiau la marginea preeriei situate in zona centrala a
continentului, se ocupau de cultivarea pamantului si vanatoarea de bizoni. La
inceput alergau pe jos dupa prada, dar dupa ce au inceput sa foloseasca caii,
au devenit mult mai eficienti. Mai tarziu aceste triburi s-au mutat pe zonele
de campie, urmarind migrarea populatiilor de bizoni.
La inceputul secolului al
XVII-lea colonistii englezi si olandezi au inceput sa populeze coasta de est.
Initial, spre deosebire de spanioli, si-au cultivat singuri pamanturile,
nefiind periculosi pentru indieni. Bastinasii s-au bucurat de sosirea lor, si
chiar i-au ajutat, mai ales atunci cand au reusit sa procure arme de foc,
instrumente de otel si diverse marfuri in urma unor schimburi comerciale.
Primele conflicte
Din
cauza unor neintelegeri dintre indieni si albi s-a ajuns la ciocniri violente.
In 1636 colonistii din Massachusetts su pus pe seama indienilor Pesoti uciderea
a doi comercianti, razbunandu-se prin masacrarea unui intreg sat de cinci sute
de capete. In urmatoarele trei sute de ani aceste fapte au fost tipice pentru
colonistii europeni; ei ii considerau pe indieni salbatici si pagani.
In marea parte a secolului
al XVIII-lea indienii si-au pastrat independenta fata de europeni. Britanicii,
francezii si spaniolii s-au luptat intre ei pentru a pune stapanire pe
continent si multe triburi de indieni s-au alaturat unora sau altora. In
Razboiul de Independenta ei au luptat de ambele parti. In acest razboi
americanii i-au invins pana la urma pe britanici, astfel luand nastere
Statele Unite ale Americii. Dupa razboi i-au pedepsit pe irokezii care s-au
aliat cu britanicii prin distrugerea a peste 40 de tabere ale acestora, putinii
supravietuitori refugiindu-se in Canada.
In aceste razboaie crunte
din secolul al XVIII-lea torturile si masacrele erau frecvente de ambele parti.
In aceasta perioada s-a raspandit unul dintre cele mai ingrozitoare obiceiuri
ale indienilor, scalparea: taierea pielii si a parului de pe capul
dusmanului invins. De extinderea acestui obicei au fost raspunzatori si
europenii, deoarece ii plateau dupa numarul de scalpuri pe indienii aliati,
angajati ca vanatori de capete. In secolul al XIX-lea atat printre indieni, cat
si printre albi a continuat aceasta traditie sangeroasa.
Dupa victoria revolutiei
americane au continuat conflictele dintre bastinasii nord-americani si
europeni. In noua republica bastinasii au fost obligati treptat sa-si vanda sau
sa renunte la pamanturile lor si sa emigreze sau sa se retraga in rezervatii.
Principiul de baza al politicii guvernamentale a fost purificarea etnica. Nici
macar asa-zisele 'natii civilizate', care au preluat obiceiurile
oamenilor albi, nu au fost crutate.
Pana in 1830 triburile care
traiau la est de Mississippi au renuntat sa mai opuna rezistenta. Campia care
se intindea la vest de rau era prea uscata si in ceea ce priveste conditiile de
mediu, prea aspra pentru ca albii sa se stabileasca acolo. Guvernul Statelor
Unite a hotarat ca indienii sa fie mutati pe campiile de vest. Aceste
teritorii, spuneau guvernantii, 'cata vreme va creste iarba verde si vor
curge apele raurilor vor fi ale indienilor'.
Drumul lacrimilor
Tribul
indienilor Cherokee era unul dintre popoarele de bastinasi care au fost trimise
pe preerie (Great Plains); cu toate ca acesta hotarare a fost atacata in 1838
in fata tribunalului, deportarea a avut loc. Plecarea lor a fost numita
'drumul lacrimilor', pentru ca cel putin un sfert din ei au pierit de
foame, epuizare si boli.
Indienii nu au putut trai in
pace nici macar pe campie. Cand in 1849 s-a descoperit aur in California, mii
de cautatori au trecut cu trenurile de marfa peste terenurile de vanatoare ale
indienilor. Din clipa in care armata americana a fost trimisa pentru a-i
proteja pe acesti pionieri, ciocnirile nu au mai putut fi evitate.
Locuitorii campiei au
rezistat mult timp la schimbarile aduse de omul alb. Ca urmare a vietii nomade
si a obiceiurilor de vanatoare erau calaretii si tintasii extraordinari,
se puteau organiza pentru luptele de gherila si erau greu de gasit pe
teritoriile proprii. Pana la urma insa au fost nevoiti sa se retraga.
Macelarirea turmelor de bizoni a fost ultima mare lovitura. Oamenii albi
pastrau doar pielea bizonului, fara sa se atinga de carne, astfel ca ii omorau
cu miile. Indienii amenintati de foamete nu au avut alta alegere: au fost
nevoiti sa renunte la viata de nomazi si sa se mute in rezervatiile infiintate
de guvernul american.
Indienii Sioux insa au purtat
trei razboaie cu oamenii albi, reusind sa-si apere o parte din teritorii.
Atunci cand albii au pornit in cautarea aurului in Muntii Negrii din Dakota de
Sud, a izbucnit un al patrulea razboi anti-guvernamental. In aceasta perioada,
prin anul 1876, generalul George Custer impreuna cu cei 200 de soldati ai lui
si-au pierdut viata in batalia din Little Bighom. Dupa unii, Custer a fost
atacat prin surprindere, iar altii considera ca generalul a navalit necugetat
peste o tabara de indieni. Drept urmare, armata Statelor Unite a pornit un
razboi impotriva indienilor. Seful tribului, 'Taurul Sezand' a fost
exilat in Canada, iar alti conducatori au fost nevoiti sa se predea.
Asuprire totala
De-acum,
majoritatea indienilor de peerie ramasesera fara pamanturi si fusesera trimisi
in rezervatii. Conditiile grele de acolo i-au determinat din cand in cand sa
evadeze sau sa se revolte, dar in 1886 cand Geronimo, seful de trib al apasilor
a capitulat, s-a pus capat pentru totdeauna revoltelor. Cu patru ani mai tarziu
au avut loc lupta cunoscuta sub numele de 'batalia de la Wounded
Knee'. De fapt nu a fost o batalie, ci un macel: cavaleria a saptea pur si
simplu a masacrat peste 250 de barbati, femei si copii. Armata a fost trimisa
pentru a preintampina desfasurarea unui nou ritual religios numit 'Dansul
Spiritelor'. Indienii sperau ca acest ritual ii va scapa de omul alb si le
va aduce inapoi turmele de bizoni.
Bastinasii umiliti si
saraciti au fost complet demoralizati, numarul lor a scazut rapid. Puterea s-a
folosit de toate mijloacele pentru a distruge viata tribala. Au incercat chiar
sa transforme pamanturile indienilor in mici gospodarii. Oamenii albi au
confiscat o parte din productie. Intre anii 1880-1930 indienii si-au pierdut
doua treimi din pamanturile ce le mai ramasesera.
In 1924 bastinasii americani au primit cetatenie americana. Multi dintre ei si-au dat seama ca s-a sfarsit cu modul lor de viata traditional, si s-au mutat in orase. In locul saraciei din rezervatii ei s-au ales cu crtierele de saraci de la periferia oraselor. Prin anii 1960 numarul populatiei indiene a inceput sa creasca din nou. In ciuda lipsei de scolarizare, a somajului si a rasismului multi dintre ei au incercat sa reinvie constiinta nationala, iar in anii 1990 numarul lor a crescut la 2 milioane.
