Necesitatea dezvoltarii gandirii critice la varsta prescolara

NECESITATEA DEZVOLTARII GANDIRII CRITICE LA VARSTA PRESCOLARA

Noua orientare a invatamantului romanesc urmareste dezvoltarea gandirii critice a copiilor prin folosirea metodelor si tehnicilor activ-participative noi, care pun accentul pe participarea copilului si il plaseaza pe acesta in centrul procesului de invatare.

A "gandi critic" inseamna a emite judecati proprii, a accepta parerile altora, a fi in stare sa privesti cu simtul raspunderii greselile tale si sa le poti corecta, a primi ajutorul altora si a-l oferi celor care au nevoie de el. Capacitatea de a gandi critic se dobandeste in timp, permitand copiilor sa se manifeste spontan, fara ingradire, ori de cate ori exista o situatie de invatare, fara sa le fie teama de reactia celor din jur,  de parerile lor si le da putere si incredere de analiza si reflexie.

Toti copiii , indiferent de dezvoltarea intelectuala sau de varsta, pot contribui la elucidarea situatiei necunoscute, spunandu-si pareririle. Ei trebuie invatati de mici sa asculte si sa accepte, facandu-i sa inteleaga ca in cadrul dezbaterilor si al schimbului de opinii nu se critica copilul ci ideea.

Solutiile problemelor supuse rezolvarii presupun colaborare si cooperare. Copiii trebuie invatati cum sa abordeze probleme sociale complexe, cum ar fi  :

• cum sa defineasca problema aparuta
• ce sistem de valori trebuie sa aplice
• ce masuri publice trebuie luate
• ce actiuni trebuie intreprinse

Pregatirea copiilor pentru a deveni "cetateni eficienti" intr-o societate democratica presupune dobandirea de catre acestia a unor abilitati cognitive, formarea si exprimarea unor opinii proprii, dezvoltarea capacitatii de argumentare logica a unor idei. A-i invata pe copii sa gandeasca critic inseamna a-i invata sa gandeasca democratic; inseamna a le dezvolta gandirea multicauzala, care-i va face pe copii sa gaseasca solutii multiple la situatiile multiple in care se vor gasi, la un moment dat, in viata.

Desi unii considera ca dezvoltarea gandirii critice este un proces prea greu pentru copiii prescolari datorita stadiilor dezvoltarii inteligentei copilului (descrise de J.Piaget) acest lucru este posibil cu ajutorul suportului intuitiv.

Intrebarile care se pun sunt :

• Gandirea critica nu grabeste in mod inutil maturizarea copiilor ?
• Nu cumva li se rapeste micilor copii copilaria ?
• Nu ne folosim de un copil sa gandeasca precum un adult ?
• Este moral ca un cadru didactic sa obtina efecte spectaculoase in prezent cu pretul unor posibile consecinte tarzii platite de copii ?

Raspunsul este sigur nu. Niciodata nu vor exista asemenea efecte,iar copiii vor rationa cu siguranta mai bine, dar aceasta nu va fi in detrimentul lor, deoarece utilizarea metodelor interactive, a procedeelor si tehnicilor de lucru, le sporeste increderea in fortele proprii, in performantele obtinute, contribind la dezvoltarea intelectuala, morala si la socializarea lor. Astfel copiii participa efectiv la actul invatarii, marindu-le responsabilitatea si gradul de implicare.

Nu practicarea timpurie a gandirii critice dauneaza, ci practicarea neadecvata sau partiala a ei poate duce la dezvoltarea unui comportament tipic, unui copil pasiv care asteapta totul de-a gata, iar efectul nu va fi deloc neglijabil ci, din punct de vedere moral, daunator si educational contraproductiv.

Beneficiile dezvoltarii gandirii critice pentru copiii prescolari sunt :

• libertatea de a-si exprima propriile opinii
• respectul fata de opiniile celor din jur
• potentarea increderii in sine
• toleranta fata de partenerii de dialog
• dezvoltarea spiritului autocritic
• amplificarea cooperarii si comunicarii interpersonale
• plasarea copilului in centrul procesului educativ prin solicitare individuala si personalizata

Conditiile si situatiile specifice, care pot duce la dezvoltarea gandirii critice, complexe, la cea mai frageda varsta, pot fi considerate urmatoarele :

• incurajarea copiilor sa puna cat mai multe intrebari
• stimularea comunicarii prin organizarea de discutii si dezbateri intre copii, intre educatoare si copii
• activizarea copiilor prin solicitarea lor de a opera cu idei, concepte, obiecte in vederea reconsiderarii acestora si a emiterii a noi variante
• stimularea spiritului critic, constructiv, a capacitatii de argumentare si de cautare a alternativelor
• organizarea de discutii pe anumite teme, initierea de jocuri, excursii
• educarea capacitatii de a privi altfel lucrurile, de a-si pune intrebari neobisnuite despre lucruri obisnuite
• libertatea de exprimare a cunostintelor, a gandurilor, a faptelor
• incitarea interesului catre nou, necunoscut si oferirea satisfactiei gasirii solutiei dupa depunerea unui efort de cautare de catre copil

In procesul instructiv-educativ este necesara schimbarea pozitiei fata de copil. El trebuie considerat, de mic,drept un participant activ si creativ la propria formare. Trebuie avut in vedere ca, formarea unor deprinderi de invatare interactiv-creativa, antrenand efortul intelectual din partea copilului, cu cat sunt mai de timpuriu formate, fixate si consolidate, cu atat au un efect formativ mai eficient, materializat in dezvoltarea capacitatilor intelectuale superioare.

Educatorul trebuie sa cunoasca si sa foloseasca adecvat metodele si tehnicile de predare/invatare menite sa stimuleze gandirea critica a copiilor. De aceea el trebuie sa elimine practici contraindicate pentru dezvoltarea gandirii critice in invatare, cum ar fi :

• transmiterea in permanenta a cunostintelor "gata construite"
• limitarea libertatii de gandire "altfel" a copiilor si inabusirea tendintei de a imagina alternative fantastice
• ingradirea dorintei de a efectua desene nesupuse tiparelor
• descurajarea ideilor proprii ale copilului
• lipsa de flexibilitate si toleranta fata de raspunsurile personale ale copiilor
• pretuirea memoriei bune si a reproducerilor contextuale
• uniformizarea si lipsa tratarii diferentiate
• interes redus din partea educatorului de a stimula creativitatea copiilor pentru a evita abaterea de la proiectul propus sau pentru a nu crea "dezordine" in clasa
• accentul pe cantitate si nu pe calitate in furnizarea si reproducerea cunostintelor din partea copilului

Aceste practici inhibatoare tine mai ales de educator, de conceptia sa asupra actului didactic, de pregatirea psihopedagogica, de personalitatea, comportamentul si atitudinile sale.

Consider ca dezvoltarea gandirii critice trebuie sa inceapa in gradinita, luand in considerare valentele pe care le are in educarea copiilor, atat in plan atitudinal cat si comportamental. Educatia varstelor mici este considerata temelia personalitatii fiecarui individ, de aceea educatia trebuie sa raspunda in primul rand nevoilor individuale si sa realizeze echilibrul intre acestea si si dezvoltarea sociala.

Bibliografie

1. J.S.Bruner, Procesul educatiei intelectuale, Ed.Stiintifica, Bucuresti, 1970

2. Zig Zigler, Putem creste copii buni intr-o lume negativa!, Ed. Curtea Veche Publishing, 2000