|
|
|
Efectele violentei TV asupra copiilor de varsta prescolara
« Influenta tot mai mare a televiziunii reprezinta cel mai important eveniment din cadrul mediilor de informare din ultimii 30 de ani. Daca vor continua actualele tendinte in ceea ce priveste televiziunea, la varsta de 18 ani copilul de azi va fi petrecut in medie mai mult timp urmarind programele de televizor decat pentru orice alta activitate, cu exceptia somnului. » (A. Giddens, 1997)
Practic, azi in orice familie exista un televizor. Studii efectuate in Marea Britanie, Statele Unite si alte tari vest-europene arata ca televizorul functioneza in medie 5-6 ore pe zi. Numarul de ore pe care il petrece un individ in fata televizorului este mai redus decat acesta, pentru ca programele sunt urmarite de diferiti membrii ai familiei la ore diferite, dar se apreciaza ca o persoana petrece in fata televizorului in medie aproximativ 3 ore zilnic. Putem spune ca si societatea romaneasca se subscrie dupa anii '90 acestei realitati. Adulti, tineri si copii isi petrec in cea mai mare parte timpul liber in fata televizorului, fiecare avand propria grila de programme si emisiuni pe care le urmaresc cu regularitate.
In incercarea de evaluare a efectelor programelor de televiziune au fost efectuate foarte multe cercetari. Majoritatea acestor studii s-au preocupat de copii - lucru de inteles avand in vedere volumul mare de timp pe care acestia il petrec in fata televizorului si posibilele implicatii in ceea ce priveste socializarea
Practica educativa, dar si cercetarile in domeniu, arata ca tot mai multi copii sufera de deficit de atentie si hiperactivitate cunoscuta sub numele de ADHD. Specialistii spun despre acesti copii, ca nu pot urmari o discutie oarecare, mintea lor fiind repede furata de ,, altceva" sau mai simplu spus nu se pot concentra asupra unui subiect sau activitate. Prin urmare scaderea atentiei, a concentrarii, lipsa rabdarii, a motivatiei sunt doar cateva din caracteristicile ADHD-ului, care are repercursiuni asupra omului modern. Insucces profesional, instabilitate in alegerea obiectivelor, relatii personale superficiale, irascibilitate crescuta, lipsa de performanta sunt cateva din urmarile cele mai semnificative ale acestei maladii a secolului XXI.
Chiar daca nu ne vom referi in mod special la copiii cu ADHD, se poate de departe observa prezenta unora din aceste simptome la copiii de varsta prescolara.
Privitul excesiv la televizor, continutul programelor TV, dar si impactul tehnologiei audio-video, a calculatorului si jocului pe televizor sunt considerati cei mai importanti factori pentu aparitia acestui simptom. Motivul pentru care copiii nostri nu mai urmaresc sensul unei prezentari sau discutii libere, sau faptul ca prefera televizorul, desenul animat si calculatorul in detrimentul povestilor sau lecturilor cu mesaje educative clasice, se datoreaza faptului ca televizorul schimba rapid centrul atentiei, aceasta fiindu-le furata rapid de alt stimul.
Ei sunt puternic stimulati de imaginile care se perinda cu repeziciune la TV, de zgomotul si agitatia permanenta a personajelor din desene animate, incat s-au obisnuit sa fie stimulati vizual si auditiv din afara de stimuli puternici. Acesti stimuli determina si hiperactivitate, care presupune o continua agitatie sau ,, zbantuiala", o usoara stare de tensiune sau nervozitate care poate fi vizualizata prin miscarea continua a mainilor sau picioarelor. Hiperactivitatea este de fapt cauza impulsivitatii si a irascibilitatii excesive, a lipsei de control interior. Mai tarziu aceasta hiperactivitate nestopata poate duce la delincventa sau comportament antisocial.
Daca la copii aceasta afectiune ingrijoreza mai cu seama datorita problemelor pe care le intampina in invatare, pentru tineri sau adulti consecintele pot fi mult mai grave.
G.Rocher spunea referindu-se la mica copilarie ca: ,, este perioada cea mai intensa de socializare, este nu numai cea in care fiinta umana are cele mai multe lucruri de invatat dar si cea in care ea este mai plastica si cea mai apta sa invete, caci o face atunci cu o usurinta si cu o rapiditate pe care nu le va mai intalnii tot restul vietii"
De aceea, daca de mici copiii sunt supusi la astfel de experiente care ii bruscheaza, le seduc atentia cum face mediul TV, atunci cand sunt pusi in fata unor activitati care nu socheaza in nici un fel, ei nu-si mai pot concentra atentia si dau semne de plictiseala. Controlul din exterior al atentiei, prin asa numita ,, reactie de orientare" in fata pericolului nu numai ca nu favorizeaza dezvoltarea centrilor superiori ai atentiei ci ii si inhiba.
In fata televizorului copilul nu este pus sa faca un efort presonal de evaluare a situatiilor, nimeni nu-l intreaba despre mesajul educativ, despre ce e bine sau rau intr-un film de desene animate, astfel incat privitul la televizor devine o predare pasiva, trairea unei experiente sau a alteia nu cere un efort constient de concentrare si de aceea ei nu mai gasesc nimic interesant in ceea ce presupune efot de gandire sau actiune.
Astfel vizionarea TV cateva ore zilnic, inca din primii ani de viata, contribuie la dezactivarea aproape completa a controlului intern al atentiei, deoarece centri superiori nu pot prelua inca din primii ani de viata controlul, copiii fiind dependenti de stimulii care-i inconjoara si care ii pot influenta foarte usor.
In perioada prescolaritatii, copiii invata sa-si orienteze atentia devenind capabili sa ignore intr-o oarecare masura stimulii externi care-i pot distrage de la activitatea pe care o urmeaza. Insa acest model de comportament si de raspuns neuronal la un stimul exterior repetat zilnic pe o perioada mai lunga, va avea tendinta de a se extinde si atunci cand va lipsi acest tip de stimul ( imaginea TV).
Dupa cum spunea J. Healy ,, repetitia inseamna dezvoltarea deprinderii, care este esenta invatarii"
Toate studiile referitoare la efectele televiziunii, fie ca se refera la copii sau la adulti, arata ca vizionarea TV , pe termen scurt creaza o atitudine mentala pasiva, scaderea perseverentei si a vointei, precum si a dispozitiei de a urmari activ rezolvarea unei probleme, iar pe termen lung vizionarea TV, diminueaza capacitatea de implicare in propria existenta, pasivitate in planificarea si organizarea actiunilor, poate sa submineze initiativa personala si sa conditioneze anumite raspunsuri sau atitudini.
Un alt efect al privitului indelungat la televizor se repercuteaza asupra limbajului copiilor. S-a constatat ca acei copii care se uita cel mai mult la televizor, vorbesc si se exprima mai greu, intampina dificultati in comunicare, le slabeste capacitatea de a asculta si de a urmari un material oral, favorizeaza aparitia ticurilor verbale iar mai tarziu apar probleme in stapanirea si intrebuintarea limbii in procesul de comunicare.
Prescolarii de azi, in comparatie cu cei de acum cateva generatii, intampina dificultati mari in a sta linistiti si a asculta povesti sau scurte istorioare. De multe ori ei fac dovada unui vocabular mai bogat ( termeni mai noi) si a unui stoc mai larg de informatii generale. Ei par sa fie mai avansati decat generatiile anterioare, adopta un aer de copii inteligenti, extraordinari, care intervin in discutiile adultilor. Din acest motiv, parintii sunt uimiti de copiii lor care pot reproduce reclame, informatii vazute sau auzite la televizor. Insa adesea ei reproduc mecanic anumite cunostiinte, franturi de realitate, dar ceea ce nu pot sesiza parintii este tocmai starea de hiperactivitate, de neatentie si irascibilitate care-i caracterizeaza pe unii copii.
De cele mai multe ori ei se arata multumiti de evolutia intelectuala a copiilor si de impactul televiziunii asupra copilului, intrucat nu sesizeaza problemele de limbaj datorate lipsei de comunicare, trecerea rapida de la o activitate la alta si alte asemenea manifestari.
Asa cum am mai spus, experienta TV nu este una interactiva ci una pasiva, nu este o experienta vie, aplicata la situatii specifice, particulare. Copilul nu este provocat sa-si puna intrebari, sa se implice in conversatie, de aceea comunicarea prin intermediul televizorului este una monologica si impersonala, iar cei mici au nevoie de adresare personala, de dialog. In fata televizorului, copiii nu isi pun intrebari, nu cauta solutii, nu vorbesc, ei fiind absorbiti de fluxul de imagini si sunete.
Tot cercetarile au aratat ca pentru dezvoltarea gandirii abstracte a copiilor, este necesar ca acestia sa-si foloseasca mintea intr-un context care sa-l depaseasca pe ,,aici si acum", sa se departeze de imagini si sa utilizeze cuvintele pentru ca mai tarziu sa poata manipula ideile in interiorul propriei minti.
Gordon Well, arata ca acei copii care au ascultat multe povesti in perioada copilariei mici , vor fi mai buni la scoala deoarece acestea le-au stimulat gandirea si imaginatia, pe cand televizorul franeaza dezvoltarea gandirii , a imaginatiei si a abilitatilor verbale.
Experinta povestilor, constata Healy ,, este pregatirea ideala", copiii vor invata sa reflecte la propria existenta, vor putea descoperii puterea limbii ca si capital simbolic, de a creea si explora lumea.
O realitate trista a zilelor noastre, este aceea ca tot mai multi copii nu mai asculta povesti decat la gradinita, televizorul satisface aceasta nevoie, fara a implinii functia pe care povestile o au in invatarea limbii si-n dezvoltarea gandirii creatoare. Povestile ii ajuta sa caute sensul dincolo de lucruri, le dezvolta intuitia, perceperea lumii dincolo de aparenta. Ele sunt purtatoare de intelesuri, mesaje educative, ele permit comunicarea si dialogul.
De multe ori , parintii traiesc cu impresia falsa ca prin simpla vizionare TV, copiii isi vor imbogatii bagajul de cunostinte, isi vor dezvolta capacitatea de intelegere sau de vorbire. Dar pentru a putea dobandi aceste abilitati este necesara o experienta interactiva, o participare proprie, ceea ce nu se intampla in cazul televizorului.
Prin urmare adultii sunt cei care reglementeaza in foarte mare masura mediul in care cresc si invata copiii, precum si activitatile pe care acestia le desfasoara. Televizorul aduce schimbari nu numai in modul de petrecere a timpului liber al copilului, ci modifica durata si natura relatiilor pe care acestia le au cu cei din jurul lor ( famile, copii,etc). In functie de perceptia pe care actorii sociali implicati in educatia copilului, educatori si parinti, o au despre efectele televiziunii asupra copilului, au o anumita atitudine si imprima in functie de aceasta copiilor o conduita specifica.
Incidenta violentei in programele de televiziune a fost si ea indelung studiata, iar cele mai extensive studii au fost realizate de Grebner si colaboratorii sai. Numarul si frecventa actelor si episoadelor violente au fost inregistrate pentru o gama de diferte tipuri de programe. Astfel, programele pentru copii au aratat niveluri ridicate de violenta, cu toate ca ,, uciderea" este infatisata mai rar decat in alte genuri de filme. Benzile cu desene contineau cel mai mare numar de acte si episoade de violenta, decat alte tipuri de programe.
In ce masura este copilul influentat de infatisarea violentei la televizor, ne spune F.S.Anderson, care pe parcursul a douazeci de ani a facut studii care investigau influenta violentei TV asupra tendintelor catre agresiune in randul copiilor. Aproximativ trei sferturi din studii aratau ca exista o asociere intre violenta TV si agresivitatea copiilor, 20% au aratat ca reyultatele nu sunt concludente iar 3% au tras concluzia ca urmarirea programelor de televiziune diminueaza practic agresivitatea.
Studii mai recente constata insa o accentuare a comportamentului agresiv al copiilor ca urmare a expunerii la violenta televizata.
In 1963, Bandura Ross a condus un studiu experimental, in care unui copil i-a fost prezentata o scena dintr-un film, in care o persoana loveste si pedepseste o papusa gonflabila. Copilul a fost dus apoi intr-un loc de joaca si urmarit indeaproape. S-a putut constata prezenta comportamentului agresiv la copiii care au vizionat filmul in comparatie cu cei care nu l-au vizionat.
Un alt studiu a investigat dorinta copiilor de a-i deranja pe alti copii dupa ce au urmarit programe cu continut violent. Rezultatul a fost si de aceasta data pozitiv, ba mai mult s-a demonstrat ca o expunere la un desen animat agresiv duce la o sporire a comportamentului agresiv.
Relevant este insa studiul condus de Stein si Friedrich(1972) pentru proiectul Surgeon General. Au fost investigati 97 de prescolari dintre care unii vizionau programe antisociale, altii prosociale iar altii neutre, timp de patru saptamani. Programele antisociale faceau parte din desene animate cu Batman si Superman, cele prosociale din filmul ,,Vecinii domnului Roger, iar cele neutre contineau imagini care nu erau nici violente nici prosociale. Observarile aveau loc in cadru social si se notau toate formele de comportament prosocial (ajutor,cooperare, impartirea lucrurilor), precum si de comportament antisocial (cearta, stricarea jucariilor, pedepsirea). Rezultatele au aratat ca acei copii care au vizionat desenele cu Batman si Superman au devenit si mai agresivi, iar cei care au vizionat programele prosociale- Vecinii domnului Roger- au fost mai cooperanti si mai putini agresivi.
Din acest motiv, dar si datorita realitatilor traite in practica de zi cu zi , am decis sa dezbatem aceasta tema impreuna cu parintii si educatoarele din cadrul mai multor institutii de invatamant prescolar din orasul nostru, iar pentru a afla care este parerea celor mai importanti agenti ai socializarii la aceasta varsta, am aplicat cate un ghid de interviu adresat parintilor si unul adresat educatoarelor, in legatura cu acest fenomen.
Pentru pǎrinti
1.Care este impactul televiziunii asupra copiilor de varsta prescolara?
Ce fel de informatii si conduite isi insusesc copiii?
Cum influenteaza televizorul: limbajul, atentia, gandirea copilului?
2.Cat timp credeti ca isi petrece un copil de varsta prescolara in fata televizorului?
De unde aveti informatii despre cum isi petrec copiii timpul liber?
In ce perioada a zilei urmaresc programele TV?
3.Care sunt programele preferate de copii?
Din cate stiti, adultii controleaza programele la care se uita copiii?
Cu cine credeti ca se uita la televizor?
De ce credeti ca ii lasa parintii atat de mult la televizor?
4.Care este efectul violentelor TV, asupra copilului prescolar?
Ati sesizat in comportamentul sau limbajul copiilor lucruri preluate de la televizor?
In general, care personaje sunt agreate de catre copii?
Copiii imita sau se identifica cu personaje din filme sau desene animate?
Descrieti o intamplare in care un copil s-a comportat sau a vorbit aidoma personajelor din filme sau desene?
Ati discutat cu copiii pe tema vizionarii TV?
Dar cu parintii?
Ce ati recomanda parintilor referitor la aceasta tema?
CONCLUZII:
Concluziile desprinse in urma aplicarii ghidului de interviu adresat educatoarelor au reliefat impactul deosebit de mare al televiziunii asupra copilului de varsta prescolara.
Televiziunea poate avea un rol pozitiv in socializarea copiilor alaturi de ceilalti agenti ai socializarii, dar in acelasi timp poate avea un efect negativ asupra copiilor, daca parintii nu selecteaza programele si emisiunile la care se uita copiii si nu dozeaza privitul la televizor.
Televizorul ofera multa informatie copilului, dar nu favorizeaza comunicarea, nu le dezvolta gandirea creatoare, imaginatia, iar datorita agresivitatii si violentelor promovate de unele filme sau desene animate, copiii au devenit mai irascibili si mai recalcitranti.
Copiii petrec prea mult timp in fata televizorului in detrimentul altor forme de miscare sau divertisment, datorita lipsei de timp a parintilor, sau a altor cauze mai mult sau mai putin obiective.
In general, parintii nu selecteaza emisiunile la care au voie sa se uite copiii, nu discuta pe marginea celor vizionate de ei si astfel multi copiii au ajuns sa prefere eroii negativi deoarece sunt mai puternici sau mai deosebiti.
In jocurile lor, copiii au tendinta de a utiliza expresii din desene, unele chiar ,,neplacute", jignitoare, iar conduita le este influentata in functie de rolul asumat. Preferintele copiilor difera de la copil la copil. Unii imita gesturi si comportamente similare cu ale eroilor preferati, insa comportamentele negative si le insusesc mai repede si mai usor decat cele pozitive.
Recomandarile educatoarelor pentru parinti sunt legate de gasirea si a altor modalitati de petrecere a timpului liber, practicarea unor sporturi pentru copiii cu energie debordanta si apropierea lor de lumea cartilor, a povestilor care sa scoata la lumina binele, adevarul si frumusetea morala a eroilor din poveste.
Raspunsurile parintilor au aratat ca unii parinti se delara multumiti de ceea ce invata copiii de la televizor , prin urmare nu toti parintii constientizeaza si efectele negative ale televizorului asupra copilului mic, altii insa si-au dat seama de urmarile violentei TV, aupra copiilor si incearca sa reduca efectele acesteia.
Parintii au recunoscut ca majoritatea copiilor isi impropiaza un comportament prin intermediul personajelor pe care le iau de model sau de care se ataseaza. In conditiile in care personajele care sunt puse intr-o lumina favorabila, le poti simpatiza si indragii, tot asa si cele care au un caracter violent, prin imitare copiii si-l pot insusi.
Chiar si ca adulti cand ne uitam la televizor, desi stim ca acele lucruri nu s-au intamplat cu adevarat, implicandu-ne cu putere ni le insusim in mod inconstient. Asa cum o scena violenta o suferinta a unui personaj din film ne produce o apasare cu atat mai mult vor produce efecte asupra copiilor care nu inteleg cauzele acestor violente.
Nu mai poate exista nici o indoiala ca expunerea indelungata la violenta televizata, este una din cauzele comportamentului agresiv al copiilor, dar si al infractiunilor din societate. Violenta TV ii afecteaza pe tinerii de toate varstele, efectele nu se limiteaza doar la copii care sunt deja dispusi sa fie agresivi si nu se restrange la o singura tara asa cum ne arata studiile si practica de zi cu zi.
Rezultatele ne indreptatesc sa credem ca exista un cerc vicios in care violenta ii face pe copii mai agresivi, iar acesti copii agresivi ajung sa vizioneze si mai multa violenta pentru a-si justifica comportamentul.
