|
|
|
UNITATILE CARPATICE
O mare parte din teritoriul Romaniei este constituita din terenuri al caror aranjament tectonic s-a desavirsit in ciclul alpin, cind au fost regenerate si structuri mai vechi. Aceste terenuri participa la alcatuirea edificiului carpatic si constituie unitatile carpatice, delimitate de unitatile de vorland prin falia pericarpatica (v. Pl.l).
Formatiunile geologice prealpine ale unitatilor carpatice, in timpurile respective, au apartinut unor domenii geostructurale care au suferit transformarile mai multor cicluri geotectonice. In urma acestora, formatiunile in cauza, in mare parte, au fost metamorfozate regional si au suferit deformari si rearanjamente arhitecturale despre care se stie foarte putin sau deloc. In structura actuala, aceste formatiuni constituie ceea ce se desemneaza de obicei drept masivele cristaline prealpine reprezentind adesea nuclee foarte vechi.
Unitatile carpatice circumscrise de granitele tarii noastre se incadreaza in aria alpina centrala si sud-est europeana, care se individualizeaza ca un ansamblu geostructural mai larg, ce se intinde intre Alpi si Marea Egee incluzind Carpatii si Balcanii (v. fig. 90). Acest ansamblu prezinta anumite caractere structurale prin care se deosebeste de Alpii propriu-zisi. De pilda, se constata ca zonele structurale, atit de evidente in Carpati si Balcani, nu se regasesc in Alpi. In schimb, multe din zonele structurale majore din Carpati se continua si in Balcani, de asa maniera incit nu se poate vorbi de o limita propriu-zisa intre aceste doua segmente alpine. Aceasta situatie sugereaza ca atit Carpatii cit si Balcanii au evoluat din aceleasi paleozone de expansiune care au afectat marginea activa a placii euroasiatice, si din implicarea in structurile alpine a acelorasi arii (blocuri) continentale rezultate din dezmembrarea marginii continentale est-europene. Firesc este asadar sa se vorbeasca nu de un Orogen Carpatic si de un Orogen Balcanic, ci de Orogenul Carpato-Balcanic ca sistem geostructural in cadrul ariei orogenice alpine; si aceasta pe buna dreptate, caci deosebirile structurale dintre Alpi si Carpato-Balcani mai sugereaza ca fracturile care au afectat marginea placii euroasiatice si din care au evoluat zonele de expansiune din care s-au edificat Carpatii si Balcanii s-au deschis incepind din regiunea Bazinului Vienei, sau din aria nord carpatica si s-au continuat spre est si sud-est pina in tinuturile Marii Egee sau ale Marii Negre (v. fig. 90).
Din analiza geostructurala, mai ales a ariei carpatice, se evidentiaza pregnant existenta unor aliniamente formate din structuri la alcatuirea carora participa formatiuni pelagice asociate cu ofiolite, sau formatiuni terigene, frecvent prezentindu-se cu factura de flis, carora li se asociaza magmatite ofiolitice. In Carpatii romanesti se recunosc trei asemenea zone de structuri si anume: una in Muntii Apuseni de sud, a doua in partea est-centrala a Carpatilor Orientali si cea de a treia in partea centrala a Carpatilor Orientali continuindu-se si in Carpatii Meridionali. Acestea corespund unor paleozone de expansiune (v. fig. 91 a), iar in structura actuala constituie zonele de sutura (v. PI. I si fig. 90).
Zonele de sutura alterneaza cu zone structogenetice in care sint implicate structuri mai vechi, prealpine. Acestea corespund portiunilor de arie continentala (blocuri) detasate din marginea placii euroasiatice. Unele din acestea au fost deformate si implicate in arhitectura alpina, in structura actuala delimitindu-se drept zonele cristalino-mczozoice ale celor trei segmente carpatice; altele, mai putin sau deloc deformate de miscarile alpine, alcatuiesc masive mediane, cum ar fi masivul transilvan si masivul panonic (v. fig. 90, 91, 92).
Zonele de expansiune, care au condus la dezmembrarea marginii continentale est-europene, au cunoscut o evolutie adesea sensibil diferentiata si aceasta in primul rind datorita conditiilor care existau sau se creau in spatiul ce avea sa devina Orogenul Carpato-Balcanic. In final, aceasta evolutie diferentiata a condus la individualizarea, in sens longitudinal, a unor unitati structogenetice de prim ordin, care se delimiteaza mai ales in spatiul carpatic. Particularitatile acestor unitati constau nu numai in diferentieri de ordin litofacial, petrogenetic, arhitectural etc., ci si in ceea ce priveste timpul de desfasurare a diverselor etape structogenetice. In plus, aceste unitati au si orientari proprii, determinate de conditiile paleostructurale in care au evoluat si s-au format. Drept urmare, Carpatii fac mai multe curburi, sugerind ca structurile acestora muleaza o arie centrala ramasa rigida in ciclul alpin. In felul acesta se delimiteaza mai multe segmente care au avut o evolutie mai mult sau mai putin proprie, fiecare segment constituind o unitate structurala majora, dupa cum urmeaza:
- un prim segment se delimiteaza intre Bazinul Vienei si bazinul Riului Tisa constituind Carpatii Nordici. Printre particularitatile esentiale sint de mentionat: lipsa unei zone cristaline-mezazoice central-carpatice si lipsa unitatilor flisului intern; in schimb se dezvolta un flis transcarpatic;
- intre bazinul Tisei si bazinul Dimbovitei se intind Carpatii Orientali. Acestia se caracterizeaza printr-o larga dezvoltare a unei zone cristalino-mezozoice si a unui flis intern. De asemenea este prezent un flis extern si o zona de molasa foarte larga, totul suprapunindu-se peste marginea continentala est-curopeana, devenita instabila;
- intre Dimbovita si Dunare se delimiteaza Carpatii Meridionali, care se diferentiaza de Carpatii Orientali, in primul rind, prin lipsa totala a unui flis extern si printr-o slaba reprezentare a flisului intern;
- cu pozitie mai interna, intre Mures si Crisul Repede, se individualizeaza Muntii Apuseni. Acestia se caracterizeaza printr-o larga dezvoltare a magmatitelor ofiolitice si a unui flis atipic, vadind originea lor intr-o zona de rifting intramicroplaca, distincta de celelalte zone de expansiune.
Unitatile structurale majore amintite delimiteaza la interiorul lor arii cu caracteristici structurale deosebite. In ansamblul alpin central si sud-est european, acestea alcatuiesc depresiunile interne sau intermontane, respectiv Depresiunea Transilvaniei si Depresiunea Pannonica, care se suprapun masivelor mediane transilvan si panonic (v. PI. I si fig. 90, 92).
Delimitarea la suprafata spre est a ariei alpine centrala si sud-est europeana, in care se incadreaza si Carpatii romanesti, este destul de clara fiind data de falia pericarpatica ce se continua atit spre nord cit si la sud de granitele Romaniei. Cit despre extinderea spre vest a ariei alpine, aceasta pune unele probleme. Parerea cea mai acreditata este ca zona ofiolitica Vardar din tinuturile Belgradului reprezinta sutura ofiolitica a paleooceanului Tethys si care ar separa marginea continentala africana de marginea continentala europeana. Continuarea spre nord-vest, in directia Alpilor, a zonei ofiolitice Vardar este evidenta. In unele modele geostructurale se admite ca aceasta are un ram ce s-ar prelungi in Muntii Apuseni de sud si mai departe s-ar prelungi pe sub Depresiunea Transilvaniei constituind subasmentul acesteia. Sint insa elemente care se opun unei atari interpretari sugerind ca aria sud-apuseana constituie o zona cu evolutie distincta si independenta de aceea a Vardarului.
Din aria alpina centrala si sud-est europeana, teritoriul Romaniei circumscrie Carpatii Orientali, Carpatii Meridionali, Muntii Apuseni, Depresiunea Transilvaniei si marginea estica a Depresiunii Pannonice (v. PI. I)
