Unitatea centrala de monitorizare a datoriei externe

Unitatea centrala de monitorizare a datoriei externe

Pentru a beneficia de o sursa centralizata de statistici ale datoriei externe, autoritatile centrale ar trebui sa creeze un oficiu al datoriei, localizat in Ministerul Finantelor sau in banca centrala sau, mai rar, ca un corp autonom. Legislatia sau hotararile guvernamentale ii vor conferi oficiului o anumita autoritate in culegerea informatiilor. O relatie critica va exista intre oficiul datoriei si platitorul direct al serviciului datoriei guvernamentale, de obicei, un departament al bancii centrale. Eficienta acestei relatii va determina daca oficiul datoriei va fi capabil sa inregistreze plata efectiva a serviciului datoriei sau va inregistra o simpla nota informativa despre emiterea unui ordin de plata si daca oficiul datoriei va putea monitoriza datoria neguvernamentala. In mod similar, relatia dintre oficiul datoriei si agentii imprumutatori, fundamentata pe capacitatea oficiului de a-si concretiza autoritatea de culegere a datelor despre conventiile de credit si fluxurile financiare aferente, va determina gradul de completare si actualizare a registrului datoriei.

Oficiul datoriei este principalul responsabil pentru managementul datoriei, dar este el insusi dependent de aranjamente legale si institutionale in interiorul carora isi desfasoara activitatea.

Institutional, autoritatea conferita oficiului datoriei, modul in care este tratat de alte agentii guvernamentale si de catre membrii executivului, importanta acordata managementului datoriei, contureaza capacitatea acestui oficiu de a se achita de responsabilitatile ce ii revin. Daca la nivelul ierarhiei organismelor guvernamentale, oficiul datoriei se afla undeva la baza si este deservit de personal fara o experienta si o pregatire corespunzatoare nu se poate dovedi suficient si util.

Ca institutie centrala, oficiul datoriei ar trebui sa comunice cu usurinta cu factorii de decizie politica, sa coordoneze functiunile de management al datoriei pretutindeni la nivele de administratie centrala, sa controleze accesul la informatia pe care o poseda si la cea pe care o produce, precum si la distribuirea acestora. Pentru a realiza toate acestea, oficiul are nevoie de cooperarea multor altor institutii guvernamentale si chiar a unora din membrii conducerii statului.

Dotarea cu personal a oficiului datoriei este foarte importanta in determinarea capabilitatii sale de a opera eficient. Personalul trebuie sa fie instruit in domeniul finantelor internationale si ar trebui sa includa economisti capabili sa urmareasca pietele de capital, sa inteleaga noile tipuri de instrumente de datorie, sa emita judecati rezonabile despre implicatiile asupra portofoliului datoriei determinate de fluctuatiile ratelor dobanzilor, ale cursurilor valutare si ale preturilor marfurilor. Este de asemenea nevoie de juristi capabili sa ia in considerare atat cerintele unui acord de imprumut, cat si implicatiile legislative interne ale procesului de indatorare si ale celui de monitorizare a datoriei.

Oficiul datoriei poate include persoanele autorizate sa negocieze acordurile de datorie, persoane care trebuie sa fie cunoscatoare ale legislatiei internationale si ale directiilor strategice ale politicii interne in domeniu, ale tehnicilor de negociere si ale conditiilor oferite de piata capitalurilor.

Subordonata scopului de a fi permanent la curent cu miscarile de pietele internationale de capital si de a avea in permanenta o baza de date actualizata ar trebui sa fie si dotarea oficiului datoriei cu mijloace moderne de telecomunicatii, ca telefon, fax, telex, conexiuni cu retele informatice internationale si interne specifice.

Determinarea surselor de date

Pentru stabilirea unor fluxuri corespunzatoare de informatii, este necesara examinarea modului in care datoria externa poate fi contractata de agenti economici sau de alte entitati institutionale interne, precum si a modului in care se executa miscarile de capital implicate(trageri, plati de capital si de dobanzi), fie ca sunt sub forma de fluxuri financiare, fie sub forma de fluxuri de marfuri. Devine apoi necesara stabilirea legislatiei si a mecanismelor institutionale de care este nevoie pentru a da siguranta ca informatiile despre imprumuturile contractate, despre elementele contractelor de credit, despre tragerile efectuate si despre platile de serviciu al datoriei, ajung la oficiul central al datoriei in timp util.

Pentru a se asigura acoperirea completa, se iau in calcul diferitele aspecte ale tipurilor de imprumutatori si ale tipurilor de obligatii generate, in paralel cu toate celelalte tipuri de informatie considerate necesare. O metoda de colectare a elementelor aproximativ completa o reprezinta organizarea matriceala a informatiilor.

Pentru a se furniza informatii analitice catre factorii de decizie politica, se iau in considerare nu doar obligatiile ce decurg din acorduri de imprumut deja incheiate, ci si obligatiile potentiale din acorduri de imprumut in curs de negociere si/sau din planuri de apel in viitor la resurse financiare externe.

Este, de asemenea , necesara elaborarea de metode de verificare a gradului de completare si a acuratetei informatiilor obtinute, pentru a avea certitudinea ca acestea sunt corecte.

Organizarea matriceala a informatiilor

O matrice ca aceea din figura 1 se poate constitui de la informatiile referitoare la tipului imprumutatorului, asociate cu tipul specific de obligatie generata si cu alte informatii.

Pentru simplificarea informatiilor nu se separa , in matricea de fata, imprumuturile pe termen scurt  de imprumuturile pe termen mediu si lung. Practica va cere, insa, doua matrici pentru cele doua tipuri de scadenta, cu implicatii fundamental diferite. Mai mult, informatiile asupra creditelor contractate si asupra elementelor de credit au fost comasate intr-o coloana unica, intitulata "acorduri", intrucat acordul de imprumut ofera ambele tipuri de informatii sus mentionate.

In primul rand, este definit subiectul detinator al autoritatii de a se imprumuta, iar, pentru entitati fara legatura cu administratia centrala, se determina posibilitatea de a imprumuta cu sau fara garantie guvernamentala. Fiecare linie din matrice reprezinta un anumit tip de autorizare. Matricea rezultata constituie doar un ghid de procedura carui structura poate fi si trebuie modificata si adaptata in functie de conditiile specifice ale fiecarei tari.

Obiectivul il reprezinta crearea unei liste de variabile care trebuie sa fie examinate individual, pentru a verifica daca se colecteaza toate datele despre datoria externa.

Pentru fiecare linie din matrice se ridica un numar de intrebari ce trebuie rezolvate:

Cine detine autoritatea de a imprumuta?

Cui trebuie sa i se raporteze acordurile incheiate?

Ce verificari se fac pentru determinare corectitudinii raportarii?

Referitor la fluxurile de datorie(trageri si plati), procedurile de urmarire difera dupa cum aceste fluxuri sunt financiare sau de marfuri?

Ce verificari se fac pentru determinarea corectitudinii acestei raportari?

Ce legislatie este necesara pentru procesul de raportare/colectare a informatiilor?

Platile de serviciu al datoriei pot fi facute prin conturi bancare din afara tarii sau totul trebuie sa treaca prin sistemul bancar.

Fig.1. Organizarea matriceala a informatiilor de datorie

Aplicatii in practica

In scopul oricarei solutii practice la problemele de administrare a datoriei si a fluxurilor informationale aferente, este necesara o agentie a datoriei externe, care sa beneficieze de autoritate in culegerea, stocarea, prelucrarea si valorificarea eficienta a informatiilor in domeniu. In timp ce cunoasterea modului de definire a surselor si fluxurilor de informatii este utila in investigarea problemelor potentiale, in acelasi timp este necesara implementarea de metode pentru aplicarea in practica a acestor cunostinte.

In general, pe masura ce diferiti imprumutatori din economie inteleg necesitatea centralizarii si monitorizarii informatiei despre datoria externa, avantajele acesteia pentru managementul macroeconomic, cu atat mai usoara devine activitatea agentiei de administrare a datoriei. De exemplu, in tarile in care opereaza pietele de capital active si racordate la marile centre financiare internationale, publicarea de informatii cu un grad mare de acuratete despre balanta de plati si pozitia investitionala internationala influenteaza puternic tranzactiile de pe pietele respective, datorita increderii masei de investitori in transparenta economiei gazda. Incurajarea si chiar instruirea personalului de profil al imprumutatorilor in vederea imbunatatirii modului de negociere si de tinere a evidentei finantarilor externe, le va permite acestora furnizarea de informatii calitativ superioare.

O observatie de maxima importanta este aceea ca, desi o monitorizare ideala a datoriei externe presupune inglobarea de detalii asupra fiecarui credit in parte. De cele mai multe ori, in practica acest lucru nu este fezabil . De exemplu, pentru datoria pe termen scurt sau pentru datoria negarantata a sectorului privat sunt mai bune informatiile la nivel agregat decat lipsa lor totala.

Pornind de la exemplele consacrate si de inalta performanta ale Suediei si Irlandei, dupa 1990 o serie de tari (cele mai recente fiind Ungaria si Portugalia) si-au infiintat agentii autonome de administrare a datoriei publice interne si externe. Celelalte state, printre care si Romania au adoptat solutia clasica a atasarii oficiului datoriei la Ministerul Finantelor si/sau banca centrala. Gradul de eficienta al uneia sau alteia dintre solutiile de organizare mentionate anterior se afla inca in studiul diverselor organisme internationale (Banca Mondiala, Uniunea Europeana), primele evaluari demonstrand un usor avans in favoarea agentiilor autonome.

O ilustrare a acestei afirmatii o reprezinta Romania. In perspectiva implementarii programului de monitorizare a datoriei externe si in conformitate cu prevederile Legii 91/1993 privind datoria publica si ale Legii 34/1991 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei, datoria publica si public garantata sunt administrate de Ministerul Finantelor, iar datoria sectorului privat impreuna cu datoria pe termen scurt sunt monitorizate de Banca Nationala a Romaniei. In aceste doua institutii sunt localizate si cele doua parti ale sistemului informatic de administrare a datoriei externe. Intre cele doua unitati de datorie este instituit un flux informational permanent, activitatea materializandu-se in tinerea la zi a bazei de date privind datoria externa, in generarea de rapoarte si analize privind datoria propriu-zisa precum si referitoare la impactul serviciului asupra balantei de plati.

Simpla existenta a legilor si a altor reglementari in domeniu nu semnifica automat si aplicarea lor in practica. Personalul oficiului de datorie, sprijinit de legislatia necesara, trebuie sa fie capabil sa verifice daca informatia receptionata este completa si actualizata.

Demonstrarea faptului ca informatiile pot fi si vor fi verificate, va fi mai eficienta decat obligarea la respectarea normelor in domeniu prin constrangeri de tipul penalitati sau de orice alta natura.