Tipologia concurentei

Tipologia concurentei

Formele concurentei sunt foarte variate si diversificate. Unul dintre factorii care contribuie la diferentierea concurentei este numarul si puterea economica a participantilor la tranzactii. Cand participantii la tranzactii sunt in numar mare si de putere aproximativ egala, pe piata se contureaza forma de concurenta perfecta. Cand sunt foarte putini sau numai unul, fie pe latura ofertei, fie pe latura cererii, apar situatii de monopol sau monopson, cand sunt avantajati fie numai producatorii, fie numai cumparatorii.

Alt factor de departajare a concurentei este gradul de diferentiere a bunurilor care satisfac o anumita nevoie umana. Cand bunurile sunt omogene, consumatorilor le este aproape indiferent de unde se aprovizioneaza. Diferentierea produsului insa are ca efect cresterea concurentei intre producatori, fiecare dintre acestia dorind sa atraga un numar cat mai mare de clienti.

In al treilea rand, facilitatile acordate sau restrictiile in calea celor care intentioneaza sa intre intr-o ramura, pe o anumita piata, influenteaza modul de realizare a concurentei. Cu cat accesul intr-o anumita ramura a economiei sau pe o anumita piata a unui agent economic se realizeaza mai usor, cu atat mai mult creste gradul de competitivitate in acea ramura sau pe acea piata, creandu-se conditii pentru satisfacerea nevoilor consumatorilor la un standard ridicat.

Un alt factor este gradul de transparenta a pietei, care se refera la posibilitatile de acces la informatiile care rezulta din functionarea pietei: produsele cerute sau oferite, preturile, cantitatile, conditiile de tranzactionare, acces care poate fi liber pentru toti participantii de pe piata sau poate fi ingradit de unii dintre acestia in scopul sporirii propriilor avantaje.

Luand in considerare factorii prezentati mai sus si tinand cont de variantele de combinare a lor, teoria economica a concurentei a concluzionat ca exista urmatoarele tipuri de concurenta intre producatori (vanzatori): concurenta perfecta si respectiv, concurenta imperfecta, cu formele: monopol, oligopol si concurenta monopolistica. Manifestarea celor doua tipuri de concurenta determina si existenta pietelor specifice, respectiv piata cu concurenta perfecta si piata cu concurenta imperfecta.

Concurenta perfecta sau pura presupune instituirea unor asemenea raporturi de piata in cadrul carora, pe de o parte, toti vanzatorii (producatorii) sunt in masura sa-si vanda integral produsele fabricate la pretul al pietei pe care, individual sau colectiv, nu sunt capabili sa-l influenteze, iar pe de alta parte, cumparatorii pot achizitiona bunurile si cantitatile de care au nevoie la acelasi pret al pietei, pe care, de asemenea nu il pot modifica dupa vointa lor.

Existenta pietei cu concurenta perfecta de fundamenteaza pe urmatoarele ipoteze:

- atomicitatea participantilor la tranzactii, caracterizata prin existenta unui mare numar de agenti economici vanzatori si cumparatori, de putere concurentiala aproximativ egala, fara a avea posibilitatea de a influenta in vreun fel cantitatile oferite sau cerute ori nivelul preturilor;

- omogenitatea bunurilor, asigurata prin producerea acelorasi bunuri de catre toti producatorii, cu caracteristici si utilizari absolut identice, astfel incat alegerea vanzatorului de la care se efectueaza aprovizionarea este indiferenta pentru cumparatori;

- intrarea si iesirea de pe o anumita piata sunt libere, adica nu exista bariere juridice, institutionale sau de alta natura care sa restrictioneze fie accesul unor producatori, fie parasirea pietei de catre altii, singurele argumente care fundamenteaza asemenea decizii fiind cele specifice economiei de piata, respectiv rentabilitatea activitatilor desfasurate;

- transparenta perfecta a pietei, ceea ce presupune ca toti agentii economici primesc, in egala masura, aceleasi informatii cu privire la natura produselor tranzactionate, calitatea acestora, nivelul cererii si al ofertei, preturile practicate etc.;

- perfecta mobilitate a factorilor de productie, acestia fiind orientati spre destinatiile cele mai eficiente de utilizare.

Desi piata cu concurenta perfecta nu exista ca atare in realitatea economica, studierea acesteia ca model teoretic de analiza a mecanismului concurential "ideal" este extrem de utila tocmai pentru explicarea comportamentului agentilor economici in conditiile concrete, reale, ale pietelor cu concurenta imperfecta.

Intr-o ramura (industrie) exista concurenta imperfecta daca agentii economici - vanzatori si cumparatori - sunt in masura sa influenteze in mod unilateral raportul dintre cererea si oferta de bunuri, dar mai ales nivelul si dinamica preturilor, in intentia de a-si realiza propriile obiective.

Acest  tip de concurenta poate sa imbrace in realitatea economica diferite forme; principalele caracteristici ale acestora, analizate comparativ cu modelul teoretic al concurentei perfecte se prezinta in tabelul nr. 2.1.

Piata cu concurenta monopolistica conserva caracteristicile pietei perfecta, cu exceptia omogenitatii bunurilor. Oferta provine de la un numar foarte mare de agenti cu putere economica redusa, dar acestia produc bunuri diferentiate, cu elemente de originalitate sau specificitate in cadrul unei gupe date. Aceasta oferta se confrunta cu cererea atomizata a unui mare numar de cumparatori, dispunand la randul lor de o putere economica redusa, dar vanzatorii au posibilitatea, in limita diferentierilor oferite, sa influenteze pretul, si in anumite situatii, chiar cantitatea de bunuri comercializate.

Tabelul nr. 2.1: Tipuri de concurenta si structuri de piata ale economiilor contemporane dezvoltate

Iancu Aurel, Tratat de economie, vol. 3, Editura Expert, Bucuresti, 1992, p. 186-187

Oligopolul reprezinta structura de piata cea mai frecvent intalnita in statele dezvoltate. Acesta desemneaza acea forma a concurentei imperfecte, caracterizata prin existenta unui numar mic de firme ofertante ale unor produse similare (oligopolul omogen) sau diferentiate (oligopolul neomogen) care, datorita ponderii insemnate detinute in oferta totala reusesc sa influenteze formarea preturilor si cantitatile de produse oferite. Principala trasatura care separa fundamental aceasta structura de piata de alte forme ale concurentei imperfecte este interdependenta firmelor din ramura. Raporturile stabilite intre firmele care actioneaza pe piata de oligopol, pot fi incadrate in una dintre urmatoarele doua categorii extreme:

- necooperante, sub forma concurentei deschise prin "razboiul preturilor" (comportament mai rar intalnit in economiile moderne);

- cooperante, materializate in incheierea unor intelegeri (confidentiale) asupra unor aspecte de interes comun, sau in formarea "oligopolurilor coordonate" (de tip cartel sau trust) sau a oligopolurilor mixte.

Monopolul este structura de piata caracterizata prin existenta unui singur producator (vanzator) care furnizeaza intreaga productie a unui bun (ce nu poate fi substituit rapid si in masura mare) si a unui numar mare de cumparatori. Fata de concurenta perfecta, monopolul se afla la extrema opusa, firma aflata in aceasta situatie de piata avand posibilitatea de a stabili atat pretul, cat si cantitatea de bunuri care urmeaza sa fie produse si comercializate. In general insa, existenta monopolului nu se confunda cu dominatia absoluta asupra pietei, pe de o parte pentru ca, pe termen lung, nici o firma nu este la adapost de concurenta interna sau externa, iar pe de alta parte pentru ca firma de monopol nu iese de sub incidenta legii cererii (in baza careia cererea pietei pentru un bun se afla in relatie inversa cu pretul).

Exista insa si posibilitatea influentarii pietei de catre cumparatori, in situatiile in care vanzatorii sunt numerosi si exista doar cativa purtatori ai cererii, caz in care structura de piata care ia nastere este denumita oligopson, sau chiar unul singur consumator, in situatia de monopson. In ambele situatii, cumparatorii pot sa controleze, in anumite limite, nivelul preturilor, deoarece reprezinta un segment important al cererii (sau chiar intreaga cerere) pe pietele respective.

Daca un singur producator intra in relatii de schimb cu un singur cumparator, piata imbraca forma specifica a monopolului bilateral; in mod asemanator confruntarea dintre un numar redus de vanzatori si, respectiv, cumparatori poarta denumirea de oligopol bilateral.