|
|
|
Sistemul economiei de comanda
Sistemul economiei de comanda a aparut ca o reactie ideologica la unele disfunctionalitati ale functionarii reale a sistemului economiei de piata.
In cadrul acestui sistem initiativa deciziei economice, apartine unei autoritati centrale. Intrucat principalele decizii economice sunt concentrate intr‑un centru unic, spunem ca economia este unipolara. Toate aceste decizii se regasesc in planul centralizat, iar realizarea lor este obligatorie, reprezentand o norma de conduita pentru agentii economici, folosindu‑se in acest scop aparatul de stat. Componentele economiei individuale, in care deciziile sunt luate de agentii economici ce le executa, au un caracter marginal.
In virtutea dreptului sau de proprietate asupra unei parti importante a avutiei nationale, statul substituie relatiile economice dintre subiectii economiei cu relatii verticale de tip administrativ care, prin insasi natura lor, sunt anti‑economice. relatii care exclud prin definitie piata. In plus, aceasta implica ca necesara, si constituie baza materiala a existentei purtatorului relatiilor administrative, birocratia, forta sociala vital interesata in blocarea formarii relatiilor de piata.
Motivatia dominanta a oricarei decizii economice este interesul general al colectivitatii nationale, preocuparea pentru bunastarea sociala, de realizarea carora depinde si satisfacerea intereselor personale. Profitul este doar un indicator al unei bune gestiuni, dar niciodata un stimulent al activitatii economice. Doar in acele componente ale economiei individuale profitul exprima interesul personal si reprezinta motivatia principala a deciziei economice. Insa, acestea au o pondere limitata in ansamblul productiei sociale.
Institutiile cheie ale economiei de comanda sunt proprietatea de stat asupra bunurilor de productie, care devine atotcuprinzatoare si planul central care are un caracter imperativ. Dominatia proprietatii de stat, monopolul acesteia in toate ramurile economiei nationale, isi pun amprenta asupra functionarii intregului sistem al economiei de comanda. In aceste conditii, activitatea agentilor economici se desfasoara pe baza normelor si reglementarilor stabilite de centru prin planul de stat, care asigura conducerea centralizata a intregii activitati economice si sociale, dirijarea si corelarea ex‑ante a acesteia. Cea mai mare parte a resurselor economice sunt alocate centralizat, agentii economici neavand libertatea necesara folosirii lor. Autonomia decizionala a agentilor economici se manifesta numai la nivelul proprietatii particulare, iar in cadrul celei de stat este limitata la elemente de mica importanta pentru activitatea acestora.
Desi, si intr‑o asemenea economie exista piata, ea se abate evident de la rolul sau de mijlocire directa a contactului dintre cerere si oferta, dintre producatori si consumatori, in cadrul careia sa se poata cunoaste operativ in ce masura echilibrul si eficienta economica valideaza bunurile si serviciile create. Rolul pietei se reduce, in principal, la desfasurarea actelor de vanzare‑cumparare prin sistemul aprovizionarii tehnico ‑ materiale si al trecerii in consumul populatiei a bunurilor economice necesare. In fapt, este o piata distorsionata ex‑ante, prin directive si planuri lipsite de realism, determinate, adesea, de ambitii fanteziste si grandomane, in care se neglijeaza, practic, interesele economice si sociale ale diferitelor categorii de agenti economici. Parghiile economico- financiare, precum, pretul, creditul, dobanda, impozitele si taxele, cursul de schimb etc, sunt stabilite in mod centralizat si, prin nivelul si evolutia lor, nu reflecta conditiile reale de pe piata interna sau externa. Concurenta nu‑si poate indeplini rolul sau de regulator al pietei si de stimulare a activitatii economice, existand practica pierderilor planificate.
Abia cand probleme economice importante legate de utilizarea cat mai rationala si eficienta a resurselor umane, materiale si financiare disponibile au aparut si s‑au amplificat in economiile acestor tari, si‑au facut si aici loc unele studii teoretice care critica si resping aceste realitati. Unul dintre primii economisti care a incercat sa imbine planificarea cu functiile pietei si care a subliniat importanta echilibrului preturilor pentru asigurarea unei alocari eficiente a resurselor a fost polonezul Oscar Lange.
