Sectorul serviciilor. Teorii despre sectorul tertiar

Sectorul serviciilor. Teorii despre sectorul tertiar

In perioada contemporana, prestarile de servicii, definite ca modalitatea cea mai moderna de satisfacere a nevoilor umane, cunosc o dezvoltare si diversificare continua, favorizate de progresul economico-social general, de adancirea diviziunii sociale a muncii si de cresterea productivitatii muncii sociale.

Date fiind importanta activitatilor de prestari de servicii, volumul si diversitatea lor, acestea pot fi grupate intr-un sector distinct al productiei sociale cunoscut in literatura de specialitate sub denumirea de "sector tertiar". Termenul de sector tertiar a fost preluat de majoritatea economistilor din terminologia propusa de Ficher-Clark care a fost mai tarziu dezvoltata dar chiar si vulgarizata de catre Fourastié.

Delimitarea sectorului tertiar care asimila toate categoriile de servicii , de celelalte sectoare ale economiei nationale a fost realizata prin luarea in calcul a mai multor caracteristici si anume: cresterea lenta a randamentului muncii, permeabilitatea redusa la introducerea progresului tehnic si elasticitatea ridicata a cererii la modificarea venitului. "Prezenta acestei triade de caracteristici..ne previne ca tertiarizarea economiei unei tari este un proces inevitabil"[1].

In ceea ce privesc teoriile[2] despre sectorul tertiar, specialistii au delimitat doua curente principale care pun in lumina locul si rolul serviciilor in economie, cauzele, menirea si impactul cresterii serviciilor, si anume:

1.     curentul post-industrial in cadrul caruia stadiul industrial a fost depasit iar serviciile devin trasatura definitorie pentru societate, economia contemporana si de perspectiva. Astfel dupa ce au fost create conditiile de catre stadiul agricol si industrial pentru o economie moderna de servicii, s-a trecut la un stadiu considerat superior in care predomina serviciile cu caracter intelectual intensiv. Aparuta in jurul anilor '60-'70 si sustinuta cu tarie in perioada actuala in economiile dezvoltate, conceptia conform carora serviciile reprezinta o forta s-a amplificat sub efectul Legii lui Engel conform careia cresterea veniturilor si a puterii de cumparare a populatiei a condus la sporirea nevoilor secundare si serviciilor, aspect care contribuie in cel mai mare grad le dezvoltarea acestora.

Extrapoland, putem afirma ca dezvoltarea serviciilor, tertiarizarea economiei se datoreaza fenomenului de crestere economica, idee sustinuta de foarte multi specialisti in domeniu dintre care enumeram: Fucks, C. Clarck, Baumol, Jean Fourastie si Daniel Bell[3]. Totodata cresterea economica depinde si interconditioneaza cu productivitatea muncii care este superioara in sectorul primar. Astfel, daca cererea de bunuri si servicii are aceiasi tendinta de crestere, se apreciaza ca industria caracterizata de o productivitate a muncii mai mare conduce la sporirea gradului de ocupare a fortei de munca in domeniul serviciilor.

Tendinta care s-a conturat de-alungul timpului este: la inceputul secolului al-XX-lea produsele industriale solicitate au condus la dezvoltarea serviciilor de transport, distributie a apei, energiei electrice si a gazelor; mai tarziu a sporit si cererea pentru comert, banci, asigurari, servicii de inchiriere, intermediere, etc., ceea ce s-a repercutat in sporirea consumului economic in general. Deci in acest stadiu, dezvoltarea serviciilor de petrecere a timpului liber, sportive, culturale si alte servicii personale a devenit inevitabila, ca apoi o amploare semnificativa capatand-o serviciile educationale, de sanatate, serviciile publice si administrative, servicii colective caracteristice calitatii vietii si bunastarii, iar astazi servicii legate de protectia mediului si refacerea sa, etc.

In conformitate cu aceste tendinte, s-a conturat si evolutia structurilor profesionale ale populatiei ocupate, inregistrandu-se o cerere tot mai mare pentru personal cu un inalt grad de calificare ce devine din ce in ce mai numeros gratie informatiei, cunoasterii, inovatiei si stiintei. Astfel ponderea "gulerelor albe" devine net superioara celei a "gulerelor albastre".

2.     curentul neo-industrial este acea abordare prin care se incearca o reevaluare a industriilor de tip material, inalt tehnologizate, considerate ca fiind in continuare suportul dezvoltarii economice si implicit al societatii, capabile de performanta si competitivitate. Astfel serviciile sunt privite ca auxiliare sistemelor productive de tip material.

Cu toate ca aceasta abordare pastreaza in centrul sau productia materiala si industria, se urmareste si o analiza a rolului teoretic al serviciilor. Prezent ca un amalgam de activitati utile atat in sfera productiei cat si in cea a consumului si circulatiei, sectorul tertiar este considerat ca o anexa a productiei. Alti autori, precum J. Attali, Aglieta, Bacon, privesc expansiunea serviciilor cu reticenta, asociind fenomenele critice cu aceasta dezvoltare.

Potrivit acestui al doilea curent din evolutia sectorului tertiar, intreprinzatorii din acest sector nu sunt considerati producatori deoarece, dupa cum considera adeptii nu sunt producatori de valoare. De asemenea, considera sectorul tertiar ca fiind "un rau necesar pentru deservirea unor activitati productive industriale, pentru asigurarea unor mai bune conditii de desfasurare a acestora, necesar insa uneori ca un refugiu pentru forta de munca eliberata din industrie"[4]. In anumite situatii activitatile productive, privesc sectorul tertiar ca o sursa de forta de munca, aspect sustinut de catre D. Bell care denumea sectorul serviciilor ca un sector de refugiu sau de absorbtie.

Luand in considerare influentele keynesiene macroeconomice, politicile guvernamentale trebuie sa aiba in vedere functia sectorului tertiar de a minimiza somajul sau de tinere sub control.

Pe langa aspectele prezentate mai sus se inscriu in cadrul curentului neo-industrial si conceptul de economie a propriei serviri sau al "self-service-ului", concept fundamentat de catre J. Gershuny in contextul economic al menajelor si consumul acestora. In contextul acestei teorii, consumatorul, in limita bugetului, isi alege produsele si serviciile care ii aduc satisfactie maxima. Ceea ce se incearca scos in evidenta aici nu sunt bunurile si serviciile in sine, ci functiile indeplinite de catre aceste, mai precis cele de satisfacere a cerintelor consumatorilor care pot fi realizate alternativ - prin bunuri si servicii. La toate acestea se adauga aspecte legate de pretul serviciilor comparativ cu pretul bunurilor, dar si dimensiunile timpului liber al potentialilor consumatori. Cand se face o asemenea afirmatie, se au in vedere exemple concrete care pun in balanta alegerile facute de consumatori si anume: serviciile de curatatorie efectuate de insasi persoana care are nevoie de astfel de prestatii si cele efectuate de catre firme specializate, servirea mesei acasa sau la un loc specializat in alimentatie publica, folosirea serviciilor oferite de catre un mijloc de transport in comun sau a autoturismului propriu, etc. O decizie de acest gen se poate face tinand cont de posibilitatea de substituire intre cele doua variante dar fara a neglija aspectele legate de calitatea celor doua variante sau de imposibilitatea acestei substituiri in cazul bunurilor si serviciilor care sunt complementare in proportii si forme variate, asa cum si nevoile variaza. In acest sens, Gershuny[5] ajunge la concluzia conform careia decizia consumatorului se orienteaza cu preponderenta spre cumpararea de bunuri ceea ce justifica impunerea industriei in cresterea economica si considerarea sectorului tertiar ca fiind un fenomen critic temporar.

Dat fiind progresul tehnic din ultima perioada, numarul bunurilor de folosinta indelungata a crescut considerabil, dar aceasta crestere nu a dus la cresterea in acelasi ritm si a consumului final de servicii, aspect ce nu se transpune in decalajul industriei la nivel national in PIB si in ocupare.

Calitatea sporita ceruta in cadrul economie nationale actuale aduce in prim plan necesitatea serviciilor atat in sfera consumului si circulatiei dar si in cea a productiei propriu-zise, pornind de la importanta serviciilor de formare a personalului si mergand pana la cele mai moderne servicii si complexe.

Cu toate aceste teorii, epoca actuala se caracterizeaza printr-o dominatie din ce in ce mai accentuata a serviciilor care nu au fost industrializate, spre deosebire de fenomenului de tertiarizare a economiei. Se afirma tot mai des ca noua economie de servicii nu este altceva decat un stadiu de maturitate a societatii, la care a contribuit trecerea prin industrializarea secolelor anterioare.

Literatura de specialitate din ultima vreme a adus in discutie un nou concept si anume cel de "tertiar intelectual", care reprezinta ansamblul activitatilor intelect-intensive si pe cele care au caracter de investitii umane si intelectuale.

De asemenea, tot recent si-a facut simtita prezenta un nou concept si anume cel de "economia imateriala " sau "imaterialului", concepte introduse de catre Say, subiect dezvoltat mai tarziu cu predilectie de catre P. Caspar, Cristian Afriat si altii. Ceea ce considera acestia ca fiind esential pentru imaterial este inteligenta, de care sunt atasate aspectele legate de cercetarea stiintifica, formarea profesionala si a personalitatii umane, sistemele informationale care cuprind si elemente materiale necesare pentru obtinerea, stocarea, prelucrarea si transmiterea informatiei.